METODELE IN EDUCATIE FIZICA SI SPORT

A.CONSIDERATII GENERALE

Metoda isi exprima semnificatia din termenul de referinta "methodos", de origine greceasca, care inseamna calea sau "drumul" de urmat pentru atingerea unor obiective propuse de la ("metho" catre, spre si "odos"=cale ,drum). Ea presupune, in fapt, un program conform caruia se regleaza actiunile practice si intelectuale ale factorilor implicati in procesul de realizare a obiectivelor propuse. Deci, actiunile apartin atat celui care face transmiterea de informatii, de cunostinte cat si celui care beneficiaza de informatii respective. Pe parcursul acestor actiuni pot interveni unele dereglari, atat in "emisie" cat si in "receptie". De aceea, trebuie prevazute si explicate metode complementare, cum sunt celel de corectare a greselilor de executie" sau cele de refacere a capacitatii de efort".

Metoda reprezinta doar un element component (dar, dupa opinie personala cel mai important) al unui ansamblu de actiuni, depinzand in mod evident de toate celelalte participante la "circuitul' praxiologic.

Tendinta actuala, in orice proces instructiv educativ bilateral, este de a transforma subiectul, adica beneficiarul acestui proces, in postura de adevarat "subiect" al propriei transformari (din "obiect" clasic). Pentru atingerea acestiu obiectiv major, care este caracteristic invatamnatului contemporan in general, de foarte mare importanta, sunt metodele folosite, metode care coexista in sistem si isi dovedesc eficienta numai in acelasi "sistem".

Trebuie facuta distinctia, la acest subcapitol, intre metode si tendinte sau orientari metodologice. Este o triada greu de inteles de cei care nu sunt de specialitate si de cei care nu vor sa o inteleaga. Metodele sunt consacrate si cunoscute. Ele se refera la modul concret in care se face predarea (mai ales pe caile verbale si intuitive), insusirea celor predate (mai ales pe calea exersarii), corectarea greselilor, evaloarea modului de insusire a celor predate etc. Tendintele sunt anumite "curente" idei cu priza intr o mare zona din practica domeniului. Aceste "curente", aceste idei nu sunt inca generalizate si deci nici unanim acceptate. Autonomia , subiectilor, de exemplu, in activitatile concrete de practicare a exercitiilor fizice, se afla inca in faza de "tendinta" metodologica. Orientarile sunt tendinte "maturizate", adica generalizate, unanim acceptate si aplicate in practica.

Deci, orice orientare metodiologica a fost in prima faza o tendinta metodologica. Dupa denumire rezulta ca orientarile metodologice reprezinta "cadrul" general de manifestare propriu-zisa a metodelor. Interpretarea relatiei " intre metode tendinta orientari" apartine exclusiv autorului acestei publicatii.

O alta distinctie trebuie facuta intre metode si procedee metodice. Procedeele metodice sunt modalitati concrete de "existenta" a metodelor, de exprimare a acestora. Metodelele nu exista ca atare, in realitate. Ceea ce exista in practica domeniului sunt doar procedeele metodice. Nu exista de exemplu exersare ca metoda practica de instruire. Exista "exersare prin circuit, interval, ridicare de greutati, izometrie etc. ca proceedee metodice de exersare

Revenim, in a preciza ca metodele in educatie fizica si sport sunt de mai multe feluri, ele constituind un sistem:

metode de instruire propriu zisa;

metode de educatie

metode de corectare a greselilor de executie;

metode de verificare apreciere si notare;

metode de refacere a capacitatii de effort.

In acest urmator subcapitol ne vom referi, expres doar la metodele de instruire propriu-zise. In alt capitol din "Manual" ne vom referi, tot expres, la metode de verificare, apreciere si notare. La celelalte metode din "sistem" se refera pedagogii psihologii si fiziologii.

B. METODE DE INSTRUIRE

Se folosesc, evident, pentru a fi posibila indeplinirea obiectivelor de instruire specifice:

dezvoltare- educarea calitatilor motrice;

formarea deprinderilor motrice si a priceperilor;

influentarea indicilor de dezvoltare fizica;

formarea capacitatii de autonomie si practicare independenta a exercitiilor fizice;

insusirea unor cunostinte teoretice de specialitate;

In componenta metodelor de instruire in educatie fizica si sport intra la interpretarea clasica cel putin trei categorii:

metode verbale;

metode intuitive;

metoda practica.

1. METODE VERBALE

In educatie fizica si sport sunt, ca de altfel si in alte domenii urmatoarele:

EXPUNERA VERBALA,

care se realizeaza prin limbaj si de aceea ea trebuie sa fie accesibila nivelului de intelegere a colectivelor de subiecti. Aceasta metode "exista" in realitate in cel putin urmatoarele trei procedee, mult folosite in educatie fizica si sport:

Povestirea, cu eficienta mai ales la subictii pana la 8 9 ani. Ea trebuie sa

fie "plastica" sugestiva si sa se bazeze pe elemente cunoscute de subiecti (direct din viata cotidiana sau, indirect, prin mass- media)

Explicatia, cu cea mai mare frecventa de folosire la toate categoriile de

subiecti de peste 10 ani. Multi specialisti autori reduc metodele verbale doar la explicatie. Pentru a fi eficienta, explicatia la orice nivel trebuie sa indeplineasca minimal urmatoarele patru conditii:

sa fie clara;

sa fie logica;

sa fie concisa;

sa fie oportuna;

In relatie cu o alta metoda clasica de instruire, valabila la varste mai tinere si la cei cu "chemare" catre domeniul practicarii exercitiilor fizice si anume cu demonstratia, explicatia poate avea urmatoarele "plasamente":

sa urmeze demonstratiei;

sa preceada demonstratia;

sa se realizeze concomitent cu demonstratia ( situatie frecventa dar mai

putin recomandata in invatarea unor elemente si procedee tehnice din jocurile sportive) Esenta explictiei consta in aceea ca ea trebuie sa asigure formarea unor cunostinte aprofundate, care capata caracter de norme sau reguli calauzitoare privind insusirea deprinderilor si priceperilor motrice, dezvoltarea calitatilor motrice sau influentarea indicilor somatice morfologici si functionali/fiziologici ai organismului uman.

Prelegerea, care se foloseste cu precadere in invatamantul superior. Ea

poate fi intalnita si la varsta scolara, in cazul claselor cu profil de educatie fizica si sport, unde trebuie predate prin prelegeri -cunostinte teoretice de specialitate (de teoria si metodica antrenamentului la ramurile si probele sportive implicate). La baza orcarei prelegeri ar trebui sa stea (semnal pentru colegii care realizeaza asemenea prelegeri, nu numai in invatamantul preuniversitar) o argumentare stiintifica a temelor abordate si in consecinta- folosirea unor terminologii corespunzatoare.

CONVERSATIA,

care se realizeaza normal tot prin limbaj se refera la dialogul permanent pe care trebuie sa aiba loc intre conducatorul procesului instructiv-educativ si subiecti. Ea trebuie sa fie axata numai pe problemele specifice instruirii, nu pe celelalte colaterale (de timp liber , preferinte etc.) De exemplu, conversatia/dialogul se poate purta pe problemele obiectivelor instruirii (mai ales cele de performanta dar nu numai), criterilor de evaluare, cauzelor greselilor de executie, nivelului de intelegere a procedeelor metodice folosite in predare, tehnicii de executie a unor deprinderi motrice, combinatiilor tactice pentru situatii competitive clasice etc.

BRAIN STORMINGUL

Dupa denumirea preluata de la englezi (brain=creier; storm=furtuna, asalt) se deduce ca aceasta metoda verbala se foloseste pentru stimularea participarii active si creatoare a subiectilor in dezbaterea unor probleme de instruire. La noi in educatie fizica si sportiva, se foloseste cam rar.

Conform aceste metode a "asaltului de idei", se admit in dezbatere orice fel de pareri, afirmatii, argumentari etc. ale "combatantilor", cu conditia ca aceste sa fie argumentate. Nu conteaza calitatea argumentarii si de aceea nu se respinge nimic. Peste cateva zile de la dezbaterea initiala se reiau "lucrarile"., se emit din nou pareri, presupuneri etc. si apoi (sa nu intrebati dupa cateva zile) un grup sau un microgrup format din cei mai buni cunoscatori ai problemei dezbatute- coordonat de conducatorul procesului instruciv educativ decide asupra celor mai eficiente solutii.

STUDIUL INDIVIDUAL

Este o metoda individuala clasica, flosita foarte mult la alte disciline de invatamant si care ar trebui sa se generalizeze si in educatie fizica si sport.

Studiul individual trebuie indrumat de conducatorul procesului instructiv educativ. Aceasta se realizeaza pe baza celor mai semnificative surse bibliografice despre problema sau problemele specifice instruirii la educatie fizica si sport.

2. METODELE INTUITIVE

Se adreseaza cu precadere, dar nu exclusiv, primului sistem de semnalizare si ajuta la formare unei reprezentari clare despre ceea ce urmeaza sa se invete.

Sunt folosite, in realitate, prin urmatoarele variante:

DEMONSTRATIA

Unii specialisti autori o numesc demonstrare.

Este cea mai eficienta daca se realizeaza la nivel de "model". Sunt doua principale procedee prin care se concretizeaza aceasta metoda:

Demonstratia realizata de conducatorul procesului instructiv educativ, care se mai numeste si demonstratie "nemijlocita"

Demonstratie realizata de un subiect din grupul angrenat in procesul de practicare a exercitiilor fizice, cu experienta in problema, care se mai numeste si "demonstratie mijlocita"

FOLOSIREA UNOR MATERIALE ICONOGRAFICE

Se recomanda, in general, atunci cand demonstratia nu poate fi realizata la un nivel de "model". Se poate aface apel la aceasta varianta si cand demonstratia se realizeaza la nivel de "model", ca o cale suplimentara de intarire a efectelor demonstratiei.

Se realizeaza, la concret, prin folosirea materialelor iconografice clasice (planse,scheme, grafice etc.) sau moderne (diapozitive, filme, casete video etc.)

OBSERVAREA EXECUTIEI ALTOR SUBIECTI

Aceasta "observare" trebuie sa fie intodeauna dirijata/orientata de conducatorul procesului instructiv educativ. In consecinta, este vorba de o observare realizata pe baza unui "ghid de observare" sau a unei "tematici de observare" precis stabilite.

Se poate observa "dirijat", la educatie fizica si sport, executia unor colegi de grup sau executia altor subiecti. Aceasta observare a executiei altor subiecti dar nu numai "dirijata", se poate realiza si in concursurile sau competitii sportive.

Se pot observa atat aspecte pozitive din executia actelor sau actiunilor motrice, dar si aspecte negative. Sesizarea aspectelor pozitive, dar mai ales a celor negative, subliniaza nivelul de participare constienta si activa la procesul instructiv educativ respectiv.

Aceasta capacitate de observare este educabila.

3.METODA PRACTICA

In exprimare folosesc singularul pentru ca exista, dupa convingere personala si mult "cantarita" doar o unica metoda practica prin care subiectii isi finalizeaza insusirea celor predate. Aceasta metoda este exersarea

Exersarea presupune o repetare constienta si sistematica. Aceasta conditie logica nu justifica, totusi, denumirea metodei practice ca fiind "repetarea" asa cum pronunta prin publicatii multi specialisti autori.

Exersarea urmeaza logicsi legic,dupa folosirea metodelor verbale si intuitive de instruire. Este o "finalizare a acestora. Ea apartine in exclusivitate subiectilor, dar se face cu precadere (adica in procesele special organizate pentru practicare exercitiilor fizice) sub indrumarea si controlul specialistului, mai ales in primele etape ale invatarii motrice. Pentru ca exista si o exersare specifica de tip independent.

Am sistematizat informatiile bibliografice specifice si am adaugat unele elemente de creativitate si de logica, ajungand la concluzia logica ca exersarea traieste de fapt prin cel putin urmatoarele sase tipuri/modalitati:

Exersare pentru formarea deprinderilor si priceperilor motrice

Exersarea pentru educarea/dezvolytarea calitatilor motrice.

Exersarea pentru optimizarea dezvoltarii fizice /corporale.

Exersarea pentru formarea capacitatii de organizare (prin exercitiile de front si formatii mult contestate in etapa actuala de falsii specialisti- practicieni ai domeniului sau de falsii specialisti ajunsi in functii de conducere, pe criterii exclusiv politice chiar in M.E.N sau in M.T.S)

Exersarea pentru formarea capacitatii de practicare autonoma a exercitiilor fizice.

Exersarea pentru formarea capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice.

EXERSAREA PENTRU FORMAREA DEPRINDERILOR SI PRICEPERILOR MOTRICE.

Este , dupa opinia personala, singura varianta "adevarata" care exprima "profesionalismul" specialistului. Dezvoltarea corporala si dezvoltarea calitatilor motrice sunt dependente de multe variabile. Dar, formarea deprinderilor si priceperilor motrice mai ales cele specifice- depind prioritar de profesionalismul specialistului.

Aceasta varianta fundamentala, in relatie cu competenta profesionala, poate sa se desfasoare in modalitatile urmatoare:

3.1.1. Exersarea unei singure deprinderi sau priceperi motrice, cunoscuta si sub numele de exersare "independenta" a deprinderilor si priceperilor motrice(desi nu are legatura cu capacitatea de practicare independenta a exercitilor fizice). Aceasta modalitate de exersare este strans legata de exercitiile pregatitoare in procesul de invatare motrica.

De obicei, aceasta modalitate de exersare se incepe pe plan global si apoi se poate revenii la planul analitic/partial, numai daca este posibil si daca este necesar. Nu este exclus traseul invers: adica sa se inceapa cu exersarea partiala sau analitica si sa se treaca, apoi la exersarea globala( mai ales in jocurile sportive, dar si in alte ramuri sau probe sportive)

3.1.2. Exersarea mai multor deprinderi sau priceperi motrice.

Modalitatea se realizeaza prin "legarea" a doua, trei sau mai multe deprinderi/priceperi motrice, in variante extrem de diferite, care se pot intalnii in viata , in activitati competitionale sau profesionale.

EXERSAREA PENTRU OPTIMIZAREA DEZVOLTARII FIZICE/ CORPORALE.

Acest tip de exersare se realizeaza, in special in veriga a III a din lectiile de educatie fizica si sport, dar si pe parcursul altor verigi. In veriga a III a din lectie se exerseaza, intodeauna, "complexe' formate din sase opt exercitii libere, cu obiecte (mingi, bastoane, corzi, esarfe etc.) sau cu partener in perechi). Aceste exercitii, care nu trebuie confundate cu "moderna" gimnastica aerobica (desfasurarta si ea dupa reguli precise, dar neputand lua locul teoretic si metodic "influentarii selective"), sunt in doi, patru sau opt timpi (nu si in 12,14,16 timpi) si se adreseaza tuturor segmentelor corpului, intr o ordine relativa dupa regula de "sus in jos" (adica se incepe pentru exercitii pentru cap si gat si se termina pentru membrele inferioare) In alte verigi se poate actiona, tot special, pentru "influentarea selectiva a aparatului locomotor" doar prin grupaje de 2 -3 exercitii.

Exersarea de acest tip, axata pe una din coordonatele principale ale obiectului de studiu al "Teoriei si Metodicii", este frecvent folosita si in celelalte forme de organizare a practicarii exercitiilor fizice: gimnastica zilnica de intretinere, "gimnastica" de inviorare (personal o numesc "educatie fizica" sau "motricitate" de tip inviorare, facandu se nu numai prin gimnsatica, ci si prin alergare, inot culturism etc.) momentul/minutul de educatie fizica si sport etc.

EXERSAREA PENTRU DEZVOLTAREA/EDUCAREA CALITATILOR MOTRICE

Acest tip de exersare, poate cel mai bine "pus la punct" sub aspect metodologic, se regaseste tratat la capitolul "calitati motrice" din prezentul manual.

EXERSAREA PENTRU FORMAREA "CAPACITATII DE ORGANIZARE", necesara -in educatie fizica si sport chiar daca este tranzitie si "multa ceata", se realizeaza de adevaratii specialisti/practicieni in fiecare activitate si cu mult simt al responsabilitatii."Refugiul dupa comentata comanda "mars" pe care unii elevi cu tupeu o contesta ca fiind valabila doar pentru "caini" si nu pentru subiectii aflati in plina democratie este tot dupa opinie personala o lasitate (mai ales daca studiem , filologic,provenienta termenului frantuzesc respectiv) Ne lasam "manevrati" de elevi, face doar ce vor ei (sau parintii lor, cu ocupatii profesionale fara nici o legatura cu demersul practicarii exercitiilor fizice) sau ar trebui ca specialistii sa si execute sa si exercite meseria? De comentat cu alta ocazie!

EXERSAREA PENTRU FORMAREA CAPACITATII DE PRACTICARE AUTONOMA A EXERCITIILOR FIZICE, se realizeaza cu rabdare, dupa o anumita varsta a elevilor, (de la clasele a VI-VII).

Conditia de baza: elevii sa si insuseasca, in clasele anterioare, variante de "incalzire", variante de "influentare selectiva", variante de "revenire dupa effort" si doar apoi se poate pune problema optiunii pentu una din variante, in prezenta specialistului si sub supravegherea acestuia, realizandu se adevarata autonomie a subiectilor.

EXERSAREA PENTRU FORMAREA CAPACITAII DE PRACTICARE INDEPENDENTA A EXERCITIILOR FIZICE. Se realizeaza, paradoxal, tot in lectiile de educatie fizica si sport sau in alte forme de organizare a practicarii exercitiilor fizice. Cu alte cuvinte, elementele de baza pentru practicarea independenta a exercitilor fizice (care se realizeaza, dupa cum bine stim, in timpul liber al subiectilor si fara prezenta fizica a specialistului) se insusesc in procesul instructiv educativ bilateral. Procedeele de exersare, in acest scop, sunt dependente de "maestria" didactica a fiecarui profesor de educatie fizica si sport. Evident ca toate tehnicile de autoorganizare, autoconducere si autoevaluare trebuie sa fie transferabile in timpul liber.