Notiunea de grup. Tipologia grupului

Notiunea de grup. Tipologia grupului

Cercetarea grupurilor umane a fost facuta atat de catre psihologi, cat si de catre sociologi, din acest motiv definitiile date grupului fiind numeroase. Conditiile istorice si sociale specifice au facilitat dezvoltarea accelerata a teoriei grupurilor in Statele Unite. Nume precum C.H. Cooley, R.H. Merton, K. Lewin, E. Mayo ori J.L. Moreno se leaga de inceputurile cercetarii sistematice a problematicii grupurilor. Conceptul de grup a fost si este inca folosit pentru a acoperi o realitate foarte vasta, capatand astfel o pluralitate de sensuri. Chiar in stiintele sociale, termenul de grup

este utilizat adesea intr-un sens excesiv de larg, ajungand sa fie aplicat oricarui ansamblu de fiinte umane pe care le uneste o legatura oarecare.

Dictionarul Webster (1989) defineste grupul ca fiind un numar de indivizi reuniti, care au un numar de relatii unificatoare. Cele mai multe dintre definitiile date grupului scot in evidenta interdependenta membrilor, ceea ce inseamna ca ei au nevoie unul de altul pentru a realiza scopuri de grup. Astfel, K. Lewin (1948) afirma ca "esenta unui grup nu este similaritatea sau lipsa de asemanare a membrilor sai, ci interdependenta lor'. Grupul se distinge prin cel putin doua trasaturi majore: in grup, membrii interactioneaza, iar prin aceasta interactiune sociala ei se influenteaza unii pe altii. Ideea interactiunii este subliniata si intr-una din definitiile inventariate de Donelson R. Forsth (1983): "Grupul reprezinta doua sau mai multe persoane care interactioneaza intre ele in asemenea maniera, incat fiecare persoana influenteaza si este influentata de celelalte persoane'. Psihologia cognitiva propune o definitie a grupului in termeni de identitate sociala, considerandu-l o colectie de persoane care au interiorizat aceeasi identitate drept componenta a imaginii de sine. Pentru psiholog, grupul este, inainte de toate, laboratorul in care se construiesc elementele comportamentului social. El incearca sa inteleaga cum are loc transformarea actelor individuale in fenomene psihosociale in cadrul grupului.

Psihologia sociala a luat ca prototip grupul mic sau restrans, punand accentul pe scopul comun al membrilor si pe interactiunea acestora. De aceea, definitiile date grupului surprind caracteristicile acestui tip de grup. in sociologie, grupul are un sens mai larg, desi nu se confunda cu categoria sociala. Pierre de Visscher (2001) de la Universitatea din Liege, unul dintre cei mai avizati specialisti in domeniul problematicii grupurilor, indeosebi al dinamicii de grup, face'trimitere la definitiile date de sociologi grupului, pentru a se pozitiona apoi in raport cu acestia:

"Prin grup social se intelege o formatiune sociala in interiorul careia indivizii interactioneaza conform unor reguli fixe (criteriu obiectiv) si impartasesc sentimentul de a constitui o entitate aparte (un prim criteriu subiectiv), astfel incat membrii s-ar putea recunoaste ca atare (al doilea criteriu subiectiv). in consecinta, nici proximitatea fizica, nici asemanarea fiziologica, nici «nominalismul» statistic nu sunt cele care furnizeaza criteriul de distinctie ceea ce conteaza este sa nu se confunde grupul social cu categoria sociala' (De Coster, 1990, apud De Visscher, 2001, p. 19);

"Grupul social este constituit din indivizi uniti prin relatii a caror retea se organizeaza prin complementaritate. Grupul social are ca obiect manifest faptul ca raspunde la o nevoie obiectiva sau subiectiva a membrilor sai' (Janne, 1968, apud De Visscher, 2001, p. 19).

Iata definitia pe care De Visscher o propune pentru grupul restrans:

" Un ansamblu de persoane in numar mai mare sau egal cu cinci, adunate efectiv in acelasi timp si in acelasi loc, avand posibilitatea sa se perceapa unele pe altele,

sa comunice, sa interactioneze la nivel interpersonal si intragrupal, in mod direct si reciproc, impartasind o experienta suficient de semnificativa si de durabila pentru a incepe, eventual, un proces de instituire si pentru a ajunge la un caracter de entitate' I (De Visscher, 2001, p. 23). in acest spirit, crede psihologul francez, trebuie judecate grupurile restranse, iar pentru calificarea unui conglomerat de persoane drept grup restrans este necesar sa luam in consideratie urmatoarele caracteristici:

o unitate de timp si spatiu, un "aici si acum', ceea ce presupune o anumita proximitate, o distanta interindividuala minimala;

o semnificatie: o ratiune de a fi si de a ramane impreuna, fara a se impune obiective identice sau experiente comune;

o soarta relativ comuna: trairea in comun a evenimentelor sau a experientelor;

posibilitatea perceperii si a reprezentarii fiecarui membru de catre ceilalti;

un caracter rezonabil de "entitate de grup', perceput de membri si de persoane exterioare grupului;

posibilitatea de instaurare a unui proces interactiv efectiv, ceea ce presupune ca membrii sa poata comunica intre ei si sa se influenteze reciproc;

o durata suficienta pentru a permite un proces de institutionalizare (structuri de relatii, functii, roluri, norme, procese).

Fiecare dintre noi apartinem unuia sau mai multor grupuri: familie, clasa de elevi, grup de prieteni, colectiv de munca, echipa sportiva. Conceptul de grup este folosit insa pentru a acoperi si alte formatii colective care populeaza spatiul social. Psihologii francezi D. Anzieu si J.-Y. Martin (1994, pp. 28-45) disting urmatoarele categorii de grupuri umane:

a) multimea, caracterizata printr-un grad de organizare foarte scazut, un numar mare de participanti care se reunesc mai mult sau mai putin intamplator cu ocazia unui eveniment (spectacole, demonstratii, manifestari sportive);

b) banda caracterizata printr-un grad de organizare scazut, un numar mic de participanti ce au preocupari asemanatoare si se reunesc in mod voluntar pentru placerea de a fi impreuna;

c) gruparea, o reuniune de persoane cu un numar variabil, care se intalnesc din cand in cand si manifesta o relativa permanenta a scopurilor; gradul de organizare este in acest caz mediu, iar relatiile umane sunt superficiale;

d) grupul primar, caracterizat printr-un grad de organizare ridicat, un numar mic de membri, scopuri asumate de toti membrii si relatii afective foarte stranse; in acest sens, grupul primar este echivalent cu grupul mic sau restrans;

e) grupul secundar, un grup social mare, institutionalizat, caracterizat printr-un grad de organizare foarte ridicat, prin scopuri si actiuni bin£ definite si planificate; predominanta este aici organizarea formala si mai putin ceaatectiva.

O analiza de pionierat si mai amanuntita a grupurilor primare si secundare a fost realizata de sociologul american C.H. Cooley (1909). Distinctia dintre cele doua tipuri de grupuri se face in functie de natura relatiilor dintre membrii participanti.

Astfel, grupul primar este format dintr-un numar restrans de membri, intre care se stabilesc relatii personale, directe, fata in fata. Acest aspect faciliteaza cunoasterea reciproca a membrilor grupului, comunicarea directa, impartasirea ideilor, sentimentelor, in aceasta categorie intra: familia, grupul de prieteni, clasa de elevi. Grupul secundar este format dintr-un numar mare de persoane, iar relatiile dintre membri au un caracter formal, sunt reci si distante, indirecte, mijlocite oficial prin diferite norme. Datorita numarului mare de persoane care formeaza aceste grupuri, nu sunt posibile decat rareori contactele directe, fata in fata, ceea ce determina o intercunoastere superficiala a membrilor. Grupurile secundare au o structura oficiala, cel mai adesea impusa si care influenteaza relatiile dintre membri. in categoria grupurilor mari se inscriu: scoala, colectivele mari de munca.

O serie de autori, precum H. Hyman sau R. Merton, propun diferentierea intre grupul de apartenenta si grupul de referinta. Grupul de apartenenta este grupul primar caruia ii apartine un individ (familia, clasa de elevi, echipa de munca) si la I viata caruia participa. Grupul de referinta este grupul de unde isi imprumuta valorile j si intruchipeaza aspiratiile individului respectiv. Cu acest grup el se identifica sau  doreste sa se identifice, il ia drept model, ii adopta opiniile, valorile, comportamentele. Atunci cand grupul de referinta coincide cu grupul de apartenenta, este o dovada de integrare a individului in cadrul grupului. Dar exista si situatii in care grupul de referinta nu e totuna cu grupul de apartenenta. Acest fapt poate genera conflicte si respingerea individului de catre grupul de apartenenta. El va fi cu atat mai izolat si conflictul va fi cu atat mai puternic cu cat grupul de referinta este inaccesibil individului.

Pentru copii, pana la varsta preadolescentei, grupul de referinta il constituie familia, parintii, care le ofera modele de conduita, criterii de apreciere, valori. incepand cu preadolescenta si mai ales in adolescenta, modelele familiale trec pe plan secund, locul lor fiind luat de grupul de aceeasi varsta (colegi de clasa, prieteni), care le propun norme, opinii, valori de referinta. Alteori, adolescentii isi iau modele dintre vedetele sportului, cinematografului, muzicii ori din mass-media. Studiile intreprinse scot in evidenta aspiratia adolescentilor la independenta, originalitate si noncon-formism, o data cu tendinta de a afisa un contramodel fata de cel propus de generatia adulta (Radu, 1974, p. 176).

O alta distinctie este aceea dintre grupul formal si grupul informai. Grupul formal este un ansamblu de persoane cu o organizare explicita, institutionalizata, in care relatiile dintre membri sunt oficiale, formale, reglementate prin norme, legi, ordine, decizii. Are o structura formala, reflectata in organizarea ierarhica si j functionala a grupului. Grupul informai este un grup constituit spontan, fara o organizare explicita, iar relatiile dintre membri exprima modul de distribuire a simpatiei si antipatiei in grup. Are o structura informala, care evidentiaza pozitia membrilor populari si a celor respinsi, polii de atractie si de conflict dincolo de structura oficiala. Un grup functioneaza eficient cand structura sa formala nu este pusa in pericol de catre organizarea informala. De aceea, este necesara o adecvare reciproca si permanenta a celor doua niveluri.

in sfarsit, o tipologie a grupului care ia in consideratie nivelul de functionare, respectiv scopul sau ratiunea de a fi a grupului diferentiaza intre psihogrupuri si sociogrupuri (H. Jennings, K. Lewin) sau grupuri aflliative si grupuri instrumentale (J. Horowitz, K.S. Bordens, 1995, cf. Golu, 2001, p. 281). Psihogrupul sau grupul aflliativ presupune asocierea membrilor pentru placerea de a fi impreuna, pentru satisfacerea nevoii de afectiune. Ceea ce uneste grupul este sentimentul unei legaturi intre membrii grupului sau constiinta de grup. Socwgrupul sau grupul instrumental exista pentru a indeplini o anumita sarcina sau pentru a atinge un anumit scop. Este un grup in care legaturile dintre membri sunt practic inexistente in momentul formarii sale. Ceea ce ii uneste este interesul pentru sarcina pe care o au de indeplinit. Odata atins scopul, grupul se poate dizolva.

O prezentare comparativa a caracteristicilor psihogrupului si sociogrupului regasim in tabelul alaturat (B. Richard, 1996, p. 16):

Cele doua tipuri de grup se regasesc rareori in stare pura, intrucat, cel mai adesea, orice grup combina caracteristici care tin, in acelasi timp, de psihogrup si de sociogrup, in dozaje relative si variabile. Mai mult chiar, combinatia de caracteristici poate fi benefica pentru grup. De exemplu, integrarea variabilelor afective in grupul centrat pe sarcina poate creste eficienta grupului in realizarea sarcinii.

Grupul nu este o entitate statica. El are o anumita dinamica, trece prin stadii de constituire, de dezvoltare, apoi ajunge la o anumita maturitate la care se ating performantele optime in privinta gradului de interactiune si a rezolvarii sarcinilor pentru care indivizii s-au reunit si, in final, se poate ajunge la dizolvarea grupului.