Principiile pedagogiei freinet (ii)

PRINCIPIILE PEDAGOGIEI FREINET (II)

5. Cooperare

Un merit important al lui Freinet a fost incercarea de a uni individualitati intr-un efort comun, esential pentru reusita activitatii instructiv-educative. Pe buna dreptate, demersul acesta a fost denumit drept o "pedagogie a cooperarii". Cooperarea intre elevi in primul rand, intre elevi si profesori, dar si intre acestia din urma (inclusiv cu alti actori educationali, de exemplu parinti). este o constanta, un adevar invariant al miscarii Freinet. Toate tehnicile Freinet presupun colaborare, schimb de idei si activitati, adica ceea ce in literatura pedagogica numim viata cooperativa a clasei. Ea permite o prima initiere in viata sociala, fapt pentru care pedagogul francez o numea educatie sociala, copiii asumandu-si responsabilitati mereu sporite, pregatindu-se astfel pentru viata lor de cetateni si cere o organizare cooperativa a scolii in care ea devine loc de viata si loc de productie. Pune grupul in slujba reusitei fiecaruia pentru satisfacerea necesitatilor vietii colective si respectul individului.

Punerea in aplicare a cooperarii presupune si intrajutorarea care se institutionalizeaza atunci cand prin luare in grija temporara sau permanenta, un copil mai mare se ocupa de un copil mai mic. Realizarea proiectelor colective necesita implicarea fiecaruia in parte (albume, jurnale, intalniri, ore facute in alte locuri decat clasa etc).

Pedagogia lui Freinet "poate fi considerata ca o metoda mixta, adica o metoda in care individualizarea invatamantului si invatamantul colectiv au o importanta egala". Clasele de tip Freinet se caracterizeaza printr-o "organizare riguroasa", in care ,,fiecare copil are responsabilitati bine precizate".

6. Invatare prin tatonare experimentala

Tatonarea experimentala se inscrie in progresul global al devenirii fiecarui copil. Toti copiii invata sa vorbeasca asa cum apar dintii si creste barba, fara un efort special, ca fructul unei lungi serii de tentative si de aproximari. Prima solutie este si in aceasta privinta inversarea sensului operatiei de invatare, cel putin in faza ei incipienta: in loc de a se introduce invatarea din afara, sa fie produsa din interior, in loc de imprimarea, de impregnarea mintii elevului sa se prefere exprimarea, constructia, creatiile lui, ceea ce favorizeaza succesul datorita "aportului decisiv al vietii", al experientei personale a copilului.

Freinet presupune ca ineficacitatea lectiei se datoreaza ,,compromiterii procesului suveran al tatonarii experimentale care este adaptarea, cercetarea, inaintarea."

Instinctele, spune Freinet, ii permit individului satisfacerea propriilor nevoi in conditiile in care mediul ramane in esenta neschimbat. Adaptarea la un mediu mobil presupunea o noua tehnica, denumita de catre Freinet "experienta prin tatonare" sau, pe scurt, tatonare - "marea lege'' pe care o vom gasi mereu in centrul tuturor actelor umane. La nou-nascuti se realizeaza prin arcul reflex (cercetat de catre I.P.Pavlov, J.B.Watson). Ea ne aminteste de invatarea prin incercare si eroare (E.L.Thorndike) si de faimoasa "lege a efectului". "Comportamentul nostru se organizeaza cu ajutorul sistematizarii succesive a experientelor reusite, care fac astfel parte din natura noastra, din fiinta noastra" spune Freinet. Copilul trece treptat de la o tatonare mecanica la tatonari inteligente (cand se valorifica experienta precedenta si se dirijeaza tatonarea), "pentru a ajunge in final sa urmareasca un ideal situat dincolo de nevoile sale, la satisfacerea unor nevoi necunoscute animalelor si care il inalta la conceperea de acte complexe, la folosirea cheilor si instrumentelor care il fac sa urce tot mai mult catre insondabilul necunoscut". Tatonarea constituie unica forma de dobandire si de constructie a personalitatii, temelia educatiei.

Chiar daca tatonarea este un act personal, nu inseamna ca putem vorbi de autoeducatie in sens absolut, fara nici un sprijin din partea altora (mama, educatorii etc). Nu este vorba de o interventie de tip autoritar, ci una de organizare a mediului in care copilul traieste si isi implineste experientele. Asa cum drumurile de tara sunt prevazute cu garduri de sprijin, la fel si in mediul educational copilul are nevoie de "bariere de ajutor"; "nu prea indepartate pentru a se putea sprijini copiii daca au nevoie, dar nu prea apropiate, pentru a se pastra, in ciuda experientei lor, un spatiu suficient pentru dezvoltarea copilului; destul de inalte, daca exista intr-adevar pericolul de a fi depasite".

Pedagogul francez presupune ca educatorii neglijeaza sistematic tatonarea experimentala, marea lege care se gaseste la originea tuturor resurselor umane, din cauza caracterului ei simplu si evident. Ei uita ca mergand inveti sa mergi si vorbind inveti sa vorbesti. Freinet nu sustine ca orice achizitie constituie fructul exclusiv al tatonarii experimentale personale. Este insa singurul mijloc de a forma fiinte capabile sa inventeze, in loc sa se limiteze la a reproduce. De aceea, pentru a fi capabili de o analiza critica a realului, trebuie sa aiba dreptul de a experimenta, de a emite ipoteze, de a comite erori, de a se murdari, de a chestiona trecutul, de a se intreba despre anturajul socio-economic.

7. Globalitate a actiunii educative

Freinet a criticat metodele perceptive cu caracter analitic nascute din pozitivism (care avea pretentia de a asigura trecerea facila de la simplu la complex), insistand asupra necesitatii de a salva procesul vital. El valorifica, in acest sens, ideile lui Decroly privind cunoasterea globala, pe care le integreaza in procesul experientei prin tatonare. Metodele naturale nu sunt deci "antinomice nici efortului, nici exercitiilor metodice, nici ordinii si disciplinei, ci dimpotriva, pregatesc efortul viu, singurul eficace; exercitiile care consolideaza succesele tehnice; ordinea si disciplina care devin un element esential al evolutiei".

El inlocuieste programa lineara cu o programare globala, cu realizare libera de tip probabilistic, in general sub control si cu evaluare finala

Alternativa pedagogica Freinet este validata de cercetarile actuale asupra mecanismelor invatarii. Acestea demonstreaza necesitatea de a lua in calcul globalitatea copilului, structurarea propriilor cunostinte prin corectarea propriilor erori. Freinet se pronunta impotriva unei activitati fragmentate de sunetul clopotelului.

Textul liber nu poate fiinta in afara invatarii de catre copii a citit-scrisului. Sugestiile metodice au la baza principiul globalismului (stabilit de catre Decroly), cu conditia ca fraza sa tasneasca din interioritatea nevoilor expresive ale copilului. Principiul de globalizare nu exclude momente de analiza. Educatorului ii revine datoria de a gasi echilibrul necesar intre sintetic si analitic, astfel incat copiii sa fie angajati in a depasi obstacolele care apar in procesul de invatare a citit-scrisului (L. Balesse, C. Freinet, 1961).

De aici rezulta si necesitatea alternantei demersurilor de invatare: activitati globale functionale, prin intermediul carora copilul constientizeaza o lipsa, realizeaza un text liber (pe care il supune apoi reflexiei grupului); activitati globale colective (realizarea unei scrisori colective, a unui album, organizarea unei dezbateri etc); ateliere de cercetare libera (individual sau in grupuri mici in care se stimuleaza creativitatea); activitati individualizate (personalizate), care iau in considerare diferentele existente intre copii, satisfacerea nevoilor si intereselor acestora.

Nimic mai concludent in sprijinul ideii de globalitate nu imi pare decat succesul pe care orice mama cat de inculta ar fi il are in a-si invata copilul sa vorbeasca. In 3 ani ele reusesc sa-si invete copilul o limba si fiindca abordeaza global invatarea si nu recurg la planificari liniare. Acest record nu il egaleaza scoala nici in multi, multi ani cu toate ca apeleaza la cadre profesioniste, logistica si curricula stufoase.

Invatator,

DORINA DOLHA, Scoala nr 15 Arad

_{Bibliografie:}

Radulescu, M., ,,Pedagogia Freinet-un demers inovator'', Ed. Polirom, 1999

Pettini, Aldo , ,,Freinet si tehnicile sale'', Ed. CEDC, 1992

,,Le Nouvel Educateur''-Revista de Pedagogie Freinet, nr. 17, 84, 92, 94, 101, 104, 109, 111, 128, 138