Pedagogia interactivǎ

Pedagogia interactivǎ

1. Caracterizarea generala a pedagogiei interactive

De-a lungul timpului, practicile pedagogice au evoluat in doua mari directii:

• fie spre magistrocentrism, spre promovarea unui invatamant magistral, centrat pe activitatea de predare si pe autoritatea profesorala
• fie spre o pedagogie care pune elevul sau grupul de elevi "in activitate", plasandu-i in centrul atentiei sale.

O astfel de pedagogie, centrata pe elev sau pe grupul de elevi, este o pedagogie activa si interactiva, cristalizata ca o caracteristica majora a constructivismului si socio-constructivismului, ea promovand descoperirea noului de catre subiectii cunoscatori (cei care invata) si stabilirea de relatii intre ei. Ea nu mai considera elevul un simplu receptor pasiv de informatii in forme gata pregatite si de moduri de gandire descrise si prezentate de altii, ci experimenteaza dispozitive pedagogice inspirate de abordarea interactionista si constructivista a cunostintelor, la nivelul psihologic al analizei, accentul punandu-se pe construirea cunostintelor personale ale acestuia.

De la o pedagogie clasica, traditionala, bazata pe modelul traditional al transmiterii, achizitionarii si restituirii, care favorizeaza transmiterea informatiei deja prelucrate, a adevarurilor absolute, prin metode de transmitere frontala, s-a trecut la o pedagogie bazata pe modelul formarii si al reflectiei personale, care ii face pe cei care se formeaza responsabili de demersul lor si care are dominanta mai putin transmisiva. Dintr-o fiinta pasiva, ascultatoare, docila, harnica si, ce este mai grav, dependenta (de profesor), din obiect pasiv al influentarii acestuia, elevul a devenit subiect activ al unei activitati ghidate de propriile sale nevoi educationale, sentimente si interese si, in prezent, chiar actor in actul educativ.

Obiectivele generale ale pedagogiei interactive sunt in congruenta cu practicile pedagogice centrate pe activitatea de invatare individuala sau colaborativa a elevului, profesorii fiind la dispozitia lui pentru a-l responsabiliza, a-l ajuta sa se dezvolte, sa-si modeleze personalitatea si pentru a-i dezvolta increderea in sine - obiectiv major in instruirea interactiva. Profesorii isi propun sa ii faca pe elevi sa inteleaga, gratie propriilor experiente, ca exista diverse moduri de formare cognitiva si afectiva, si, in acelasi timp, ii indeamna si ii sprijina sa participe activ si interactiv la aceste procese in vederea atingerii obiectivelor educationale propuse. Pedagogia interactiva este o pedagogie prin obiective, care pune accentul pe libertatea intelectuala a elevului si pe autonomie, considerate valori fundamentale in educatie, scoala fiind asimilata cu un spatiu de libertate, de creativitate, de motivare intrinseca pentru elevi si profesor, un loc in care elevii isi exerseaza spiritul activ, critic si creativ si isi construiesc autonomia cognitiva si educativa.

Practicarea unei pedagogii interactive inseamna trecerea de la o pedagogie implicita, opaca si chiar secreta, la o pedagogie explicita, cat de transparenta este posibil, in care elevul insusi negociaza raportul sau cu achizitiile, le poate accepta, le poate critica sau chiar refuza.

Modelul educational pe care pedagogia interactiva il promoveaza reconsidera statutul tuturor polilor/elementelor triunghiului pedagogic - elev, cunostinte si profesor, precum si relatiile dintre acesti poli/aceste elemente, considerand ca nu raportul profesor-cunostinte este primordial (asa cum era in invatamantul traditional), ci raportul elev-cunostinte:

- Elevul este privit nu prin prisma lipsurilor si esecurilor sale, ci prin cea a potentialului sau, a capacitatii de a construi noua cunoastere, de a invata, de a fi activ si de a deveni autonom. El este considerat nu doar un intelect, ci o fiinta umana cu o personalitate complexa (inclusiv cu latura afectiva) si o sociala.

- Cunostintele nu sunt privite ca o suma de achizitii memorate si reproduse, ci ca suport si pretext pentru: dezvoltarea si construirea de noi achizitii de catre elevii insisi, realizarea de conexiuni intra- si interdisciplinare, de transferuri, de aplicatii practice, pregatirea actiunilor elevilor in diferite contexte situationale, a relatiilor interumane etc.

- Profesorul capata o noua identitate: el nu mai are rolul de a transmite cunostinte, ci de a organiza situatii de invatare - concepute ca pretexte pentru instaurarea de interactiuni si de relatii dinamice intre elev si obiectul sau continutul invatarii. Demersurile pedagogice sunt gandite riguros, iar practic, rolul sau se diminueaza gradual, lasand si facand loc actiunilor efective ale elevilor si interactiunilor dintre acestia. Interactiunile fac posibila progresia efectiva a dezbaterilor, gratie luarii in considerare a ideilor, opiniilor, punctelor de vedere, argumentelor avansate de elevii insisi.

In tabelul urmator sunt prezentate principalele fatete ale procesului educativ, analizate sub unghi pedagogic, comparativ, din perspectiva pedagogiei interactive si a pedagogiei clasice, intr-o forma condensata, operationala.

2. Conditiile eficientei pedagogiei interactive

Noile achizitii din domeniul stiintelor educatiei, orientarile din didactica actuala, ne conduc spre identificarea principalelor conditii pe care ar trebui sa le indeplineasca o pedagogie pentru a i se putea atribui calitatea de "eficienta".

O pedagogie eficienta trebuie sa fie constructivista, adica sa valorizeze si sa se bazeze pe aplicarea tehnicilor de constructie a cunostintelor si, de asemenea, sa ofere noi dezvoltari constructiviste. Premisa de la care porneste o pedagogie constructivista este aceea ca nu exista cunostinte autentice decat daca elevii insisi le construiesc, elaborand raspunsuri la intrebari care li se pun sau, cazul ideal, pe care si le pun singuri.

Ambianta constructiva include atat momente de activitate colaborativa, cat si momente de individualizare a instruirii, de relativa autonomie educativa in personalizarea achizitiilor. Este important ca informatiile asimilate de elevi sa fie integrate in cunostinte, iar cunostintele integrate si relationate in scheme cognitive, care dau sens cunoasterii. Aceste integrari succesive alcatuiesc un ansamblu, un proces ce permite sa evitam acumularea neconstructiva de informatii inoperante, insulare si inutile, realizata prin alaturare si nu prin structurare si revizuire.

Scoala moderna si democratica de astazi, aseaza in centrul reflectiei sale didactice si pedagogice, raporturile elevului cu cunostintele, construirea progresiva de catre elevi a noii cunoasteri, elaborarea de noi constructii epistemologice intr-o viziune integratoare , sistematica.

Pedagogia eficienta trebuie sa fie activa si interactiva, respectiv sa creeze un mediu educatinal activizant si interactiv, un context stimulant pentru stabilirea de interactiuni intre elevi, intre elevi si profesor, cat si intre elevi si obiectul de invatamant. Practic, invatarea activa realizata de catre elevi poate fi individuala sau interactiva, bazata pe implicarea activa si interactiva a elevilor, pe interactiunile si cooperarea dintre ei.

Pedagogia activa si interactiva responsabilizeaza elevul care isi asuma invatarea, favorizeaza constructia sensului noii cunoasteri si a autonomiei; este o pedagogie in care interactiunile sociale si procesele cognitive sunt vazute ca modalitati complementare pentru realizarea cunoasterii stiintifice.

Pedagogia eficienta trebuie sa fie metacognitiva, respectiv sa valorizeze si sa dezvolte metacognitiile, abilitatile de autocontrol si autodirijare in invatare, pe baza mecanismelor autocognitive. Premisa de la care se pleaca este aceea a valorizarii metacognitiei, care se refera la cunostintele persoanei privind propriile sale procese mintale, la monitorizarea activa, la reglarea si imbinarea acestor procese, de obicei, in functie de anumite obiective concrete; ea este o cognitie asupra/a cognitiei.