Stiluri de invatare

Stiluri de invatare

Reprezinta un demers coerent prin care subiectul isi exprima preferinta pentru un mod de a se angaja in procesul cunoasterii.

Fiecare stil de invatare se poate defini printr-o structura de factori constitutivi in care elementele esentiale sunt:

Modul de organizare a cunoasterii.

Prelucrarea informatiilor.

Modul de exprimare propriu.

Obs. Nu exista stil de invatare pozitiv sau negativ ce este preferabil, de aceea este preferabil sa discutam despre paradigme in stilurile de invatare.

Paradigme ale stilurilor de invatare.

Paradigma analitic- sintetic.

Stilul analitic se caracterizeaza prin examinare partiala a materialului de studiu sau a datelor unei situatii de invatare.

Nu se elaboreaza concluzii pana subiectul nu isi formeaza enunturi partiale.

Dominanta este prudenta, inclinatie catre meditatie.

Isi construieste un sistem foarte elaborat de argumente

Stilul analitic   se caracterizeaza prin:

Un comportament de eliminare

Un comportament impulsiv

Subiectul sintetic are o mare capacitate globala a materiei sau a stilului da invatat.

Concentrarea este difuza, iar de aici rezulta riscul de a deveni superficial.

Paradigma ofensiv-impulsiv.

Preferinta unui subiect pentru un stil in aceasta paradigma exprima calitati ale subiectului in ce priveste forta de angajare in selectarea si rezolvarea situatiei problematice si conflictuale.

Conform acestei paradigme au fost identificate mai multe situatii rezolutive:

a. rezolutiv-impulsiv - se caracterizeaza prin capacitatea de autocontrol scazuta, compensata de o mare capacitate de compensare a efectelor. Se angajeaza brusc in rezolvare, nu adopta o pozitie critica si autocritica in procesul rezolutiv, ipotezele pe care le enunta sunt pripite.

b. stilul rezolutiv cu risc - capacitatea de anticipare a efectelor este mai mare decat capacitatea de control. Ipotezele sunt formulate rapid si, odata formulate, subiectul devine mai atent in analiza si prelucrarea datelor, controlul creste, isi controleaza ipoteza progresiv, se grabeste in definirea rezultatului final, insa evoluarea finala a demersului pe care l-a parcurs este corecta. Demersul este sincopat, iar subiectul isi asuma aceste sincope.

c. stilul rezolutiv-echilibrat - se caracterizeaza prin capacitate mare de anticipare, corelata cu un bun control si autocontrol. Subiectul este permanent preocupat de confruntarea datelor. Alegerile pe care le face in alegerea demersurilor sunt bine cantarite. Elementul negativ este ca subiectul evita sa formuleze clar enunturile, concluziile se pastreaza intr-o zona a relativitatii.

d. stilul rezolutiv-prudent - este caracterizat printr-o nevoie de control mult mai mare decat cea de anticipare. Este tot timpul atent in demersul pe care il parcurge, control la fiecare pas, face des aprecieri critice si este sensibil la aprecieri critice. Nu formuleaza concluzii finale, de aceea demersul sau de cele mai multe ori nu este finalizat. Se caracterizeaza prin slaba capacitate de enticipare si lipsa capacitatii de mobilizare in control si autocontrol. Ritm lent in definirea ipotezelor de lucru, decizii greoaie, reveniri frecvente la punctul de plecare, nesiguranta.

Paradigma dependenta- independenta de camp.

Stilurile de invatare sunt intelese ca structuri perceptive referentiale.

Tipologia.

Stilul independent de camp se caracterizeaza prin posibilitatea subiectului de a alege sursa de invatare pentru a extrage elementele de care are nevoie fara ajutor din afara. Capacitate mare de a face fata dificultatilor in invatare, capacitate mare de invatare pe ceea ce este relevant, domina spiritul logic, atitudinea sa fata de o situatie este neutra, decat implicativa, are sensibilitate scazuta fata de nuantele afective ale unei situatii. Se caracterizeaza prin abilitati de manifestare, prin detasare fata de sursele de informare si prin mare capacitate de construire a situatiilor problematizante. Este critic, nu stie sa puna intrebari.

Stilul dependent caracterizeaza un subiect care se desparte greu de o situatie, care simte nevoia surselor externe si a ajutorului, a sigurantei acestor surse pe care le percepe ca pe o autoritate. Subiectul dependent se caracterizeaza prin implicare, concentrare pe detaliu, de multe ori din motive emotionale. Capacitatea sa de concentrare pe datele campului problematic este foarte slaba. Explicatia care a fost data dominantei stilului dependent s-a situat la nivelul ereditatii sociale; paternul familial explica preferinta pentru dependenta; independenta datorata dorintei de satelizare, nesatelizare a familiei.

Paradigma convergenta-divergenta.

Stilul convergent se caracterizeaza prin scheme de invatare aproximativ stabile, in care domina structurile algoritmice. Se caracterizeaza prin preferinte pentru deductie logica si prin nevoia de identificare a unor informatii de intrare care sa-l conduca pe subiect la un raspuns unic. Nevoia de dirijare pas cu pas a demersului. Acest stil nu favorizeaza conduita euristica si este concentrat pe gasirea caii de solutionare a problemelor, mai mult decat pe formularea de probleme.

Stilul divergent este ofensiv, se cauta si se construiesc probleme. Manifesta dorinta pentru abstractiune. Capacitate de investigare prin ipoteze.

Obs. Stilul de invatare este strans legat de caracteristicile situatiei de invatare, in consecinta un anumit tip de predare si de evaluare solicita stiluri anume de invatare.

Metodele de invatamant

Delimitari conceptuale

Strategia didactica reprezinta modalitatea de combinare a resurselor, mijloacelor si metodelor de invatamant pentru a obtine rezultatele asteptate. Strategia include un sistem complet de cai si mijloace de infaptuire a pasilor care trebuie facuti pentru atingerea scoplui. Proiectarea si realizarea activitatii educationale, in special in cadrul formal al instruirii scolare, depinde de felul in care se dimensioneaza si articuleaza componenetele materiale, procedurale si organizatorice ale activitatii respective. Predarea este o activitate bine organizata, rezultand de aici nevoia de abordare a acestei metode.

Tehnologia didactica

Totalitatea mijloacelor audio-vizuale utilizate in practica educationala reprezinta ansamblul mijloacelor si metodelor, al strategiilor de organizare a procesului de predare si invatare. Acesta tehnica se elaboreaza in stransa legatura cu continuturile, formele de realizare a educatiei si cu modul de evaluare proiectate.

Metodologie didactica reprezinta ansamblul metodelor si proceselor didactice utilizate in procesul educational.

Metoda: etimologic odos = cale si metha = spre.

Metoda didactica este drumul care conduce la atingerea telurilor educationale. Este modalitatea eficienta de organizare si desfasurare a procesului de invatamant si se coreleaza cu celelalte componente ale instruirii. Este aleasa de catre profesor si aplicata cu ajutorul elevilor si in beneficiul elevilor. Are caracter polifunctional in sensul ca, cu ajutorul unei metode se pot realiza succesiv sau simultan mai multe obiective educationale. Metoda este o modalitate in care profesorul accesibilizeaza informatiile si demersul cunoasterii pentru elevi si, pe de alta parte, materialul in sine este o situatie educationala cu caracter informativ.

Alegerea unei metode se face in functie de mai multi factori:

• finalitatile proiectate
• continutul educational
• particularitatile de varsta
• caracteristici ale grupului scolar
• natura mijlocului de invatamant
• experienta si competenta cadrului didactic.

Functiile metodelor

1. Au o functie cognitiva, reprezinta pentru elev o cale de acces la cunoastere, un instrument de a afla, descoperi, creea ceva.

Au o functie formativ-educativa, se exerseaza si se elaboreaza diverse functii fizice, dar si psihice ale elevilor, pentru ca metodele contribuie la formarea unor deprinderi intelectuale, a unor noi atitudini, sentimente, capacitati, comportamente.

Functia instrumentala. Metoda este o tehnica de executie care mijloceste atingerea obiectivelor educationale.

Functia normativa. Metoda arata cum sa se procedeze, cum sa se predea si cum sa se invete pentru a obtine rezultate maxime.

Procedeul didactic este o secventa a metodei, o componenta sau o particularizare a metodei.

Metoda didactica se aplica printr-o suita de operatii concrete numite procedee.

Valoarea si eficienta pragmatica a unei metode depinde de calitatea, de adecvarea si congruenta procedeelor care o compun. In interiorul unei metode procedeele se ordoneaza in functie de context. Sunt situatii in care o metoda poate deveni procedeu in interiorul altei metode.

Modalitatile de organizare a activitatii didactice reprezinta un complex metodologic mai larg, care cuprinde elemente organice si chiar tehnologice (exemplu: instruirea asistata de calculator).

Tendinte in metodologia didactica

Metodologia didactica are un caracter din ce in ce mai dinamic si continua sa se adapteze schimbarilor ce au loc in procesele educationale.

Nici o metoda didactica nu este buna sau rea in sine, ci eficienta ei depinde de situatia in care se aplica.

Metodele didactice se dezvolta in sensul ca se aplica in contextul educational metodelor specifice altor medii (ecoomic, politic, organizational). Exemplu: brain storming-ul.

Se folosesc cu preponderenta metodele participativ-active pentru minimalizarea si chiar stingerea metodei pasive a educatiei traditionale.

Exista nevoia de combinare optima a metodelor cu mijloace adecvate si cu eficienta foarte mare pentru procesul educational. Exemplu: programe explicite pentru educatie informatizata.

Se atenueaza tendintele magistro-centriste in metodologia didactica, accentuandu-se dreptul elevului de a invata prin participare si alaturi de altii. Se promoveaza metodele de autoinstruire si autoeducatie, promovate in scopul castigarii de catre elevi a autonomiei in invatare.

Clasificarea metodelor educationale

Criteriu:

Din punct de vedere istoric metodele se impart in:

metode clasice: expunerea, conversatia.

metode moderne: problematizarea, studiul de caz.

In functie de sfera de activitati in care se aplica metodele avem:

metode generale

metode particulare sau speciale - sunt restranse pentru o disciplina sau pentru anumite trepte ale educatiei.

In functie de modalitatea in care sunt prezentate cunostintele, se intalnesc:

metode verbale - bazate pe cuvantul scris sau vorbit

metode intuitive - se bazeaza pe observatia directa, concreta a obiectelor si fenomenelor sau a substitutelor.

metode bazate pe actiunea directa.

In functie de gradul de activare a elevului:

metoda pasiva centrata pe activitati pasive bazate pe memorie

metoda activa - care provoaca explorarea directa de catre elevi.

Dupa functia didactica preponderenta pe care elevii o indeplinesc:

predare si comunicare

metode cu functii principale de fixare si consolidare

metode de evaluare si autoevaluare a performantelor.

In functie de modalitatea in care sunt organizate:

metode algoritmice bazate pe secvente stabile, construite din-nainte

metode euristice bazate pe investigatie, descoperire.

Dupa forma de organizare a activitatii:

metode individuale (cu sau fara interventia profesorului)

metode de invatare pe grupe:

a.       pe interes

b.      pe nivele

c.       omogene sau eterogene.

metoda invatare-predare frontale (toata clasa).

In functie de accentul pus pe:

invatare mecanica

invatare

Tipologii de metode de invatare:

• Invatare prin receptare (expunerea)
• Prin descoperire (conversatia euristica)
• Instruirii programate
• Metoda descoperirii propriu-zise individuala si de grup:

a.       observatia nedirijata

b.      exercitiul euristic

c.       brain-storming-ul

Obs. Metodele apar rareori in stare pura, ci apar mai ales sub forma de variante, astfel incat o metoda algoritmica prin excelenta, cum este exercitiul, poate castiga un caracter euristic.