TEHNICI INFORMATIONALE COMPUTERIZATE - Program de formare pentru personalul din invatamantul preuniversitar
1. Argumente privind necesitatea programului
Situandu-l pe cel care invata in centrul procesului didactic, pedagogia moderna, bazata pe interactivitate, se afla intr-o continua cautare de solutii de proiectare si de aplicare de sisteme de formare care sa autorizeze mai multa actiune si interactiune in invatare.
Pornind de la faptul ca nu exista domeniu de activitate unde sa nu se prelucreze si sa nu se transmita informatii atat in cadrul domeniului respectiv cat si spre exteriorul lui si luand in consideratie afirmatia ca astazi informatia este foarte pretioasa, aceasta trebuie stocata, prelucrata si transmisa in conditii care asigura corectitudine si exactitate.
Informatica a patruns astazi in cele mai variate domenii, deci indiferent de profesia pe care o va alege un tanar, la viitorul lui loc de munca in mileniul III, cu siguranta va avea nevoie de cunoasterea modului de utilizare a unui instrumentar informatic. Este nevoie ca initierea tinerilor din toate scolile in utilizarea calculatoarelor sa se faca la un nivel pe care il numim azi nivel de cultura generala.
Concordanta obiectivelor din curricula cu standardele de formare continua elaborate de C.N.F.P.
Obiectivele acestui program vizeaza formarea si dezvoltarea competentelor generale si specifice minimale necesare exercitarii functiei didactice de profesor.
Relatia competente – obiective se centreaza pe:
Utilizarea adecvata a cunostintelor de specialitate, psihopedagogice si de didactica disciplinei prin:
Adaptarea strategiilor de invatare la specificul ariilor curriculare si disciplinelor precum si la caracteristicile clase
Documentarea si actualizarea permanenta a continutului specific de predare
Proiectarea si evaluarea continuturilor instructiv educative prin:
Diversificarea demersului didactiv din perspectiva particularitatilor individuale si de grup
Utilizarea eficienta a diversitatii de material didactic si instrumente de evaluare
Identificarea si valorificarea tehnicilor si instrumentelor de masurare si apreciere a rezultatelor activitatii, in vederea asigurarii progresului in invatare
Stimularea creativitatii elevilor prin:
Identificarea si folosirea practicilor moderne asupra invatarii creative
Adaptarea unei conduite psihopedagogice pozitive necesara invatarii creative
Optimizarea factorilor spatio-temporali, in vederea eficientizarii procesului instructiv-educativ prin:
Asigurarea diversitatii conditiilor spatio temporale in functie de specificul activitatii
Utilizarea factorilor spatio-temporali in scopul sustinerii motivatiei elevilor pentru invatare
Stapanirea conceptelor si teoriilor moderne de comunicare didactica prin:
Utilizarea modalitatilor de comunicare in vederea otimizarii si eficientizarii procesului de predare – invatare- evaluare.
Diversificarea metodelor de comunicareadecvate fiecarui eveniment al lectiei si tipului de lectie
Documentarea si informarea permanenta din diferite surse clasice si moderne prin:
Utilizarea modalitatilor de informare si comunicare prin insusirea TIC
Proiectarea si organizarea activitatilor instructiv-educative in parteneriat cu comunitatea prin:
Corelarea activitatilor din curriculum formal, informal si nonformal cu interesele individuale
Valorificarea potentialului economic local in activitatile extrascolare
Actualizarea continua a cunostintelor profesionale si personale
Un cadru didactic modern trebuie sa se alinieze noilor cerinte, sa constientizeze nevoia de cunoastere a tinerei generatii si sa iasa vina in intampinarea lor prin imbinarea procedeelor traditionale de educatie cu cele oferite de tehnologia multimedia.
Programul este in concordanta cu prioritatile de formare de la nivel national si local identificate prin analiza de nevoi.
Grup tinta:
Toate categoriile de personal didactic din invatamantul preuniversitar:
personal din invatamantul preuniversitar cu functii didactice;
personal din invatamantul preuniversitar cu functii de conducere, indrumare si control.
Prognoza privind programul de formare:
Din analiza de nevoii de formare si a resurselor umane si materiale ale Casei Corpului Didactic Iasi se estimeaza ca vor putea fi organizate activitati de formare cu 20 grupe/an pe durata celor 4 ani de acreditare a programului de formare.
Programul de formare se va desfasura pe grupe care vor fi formate din min. 15 si max 20 cadre didactice.
2. Structura planului cadru de formare
A) Denumirea programului
TEHNICI INFORMATIONALE COMPUTERIZATE – Nivel I INITIERE - Program de formare pentru personalul din invatamantul preuniversitar
B) Scopul programului
Dezvoltarea competentelor privind utilizarea calculatorului si formarea competentelor specifice privind:
1. Concepte de baza in tehnologia informatiei (IT)
2. Utilizarea computerului si organizarea fisierelor
3. Procesare de text
4. Calcul tabelar
5. Baze de date
6. Prezentari Power Point
7. Informatie si comunicare
C) Tipul programului
Program de perfectionare, o data la 5 ani, conf. art. 33 alin (1) din legea 128/1997
Program de scurta durata : 99 ore de formare.
D) Forma de invatamant:
Invatamant de zi:
Programul poate fi organizat in trei variante:
16 zile x 6 ore/zi = 96 ore+ 3 ore evaluare finala = 99 ore
sau
16 zile x 6 ore/zi = 96 ore+ 3 ore evaluare finala = 99 ore
sau
24 zilex4 ore/zi + 3 ore evaluare finala = 99 ore
E) Obiectivele generale ale programului de formare:
Programul dezvolta sapte categorii tematice. Obiectivele generale ale fiecarei categorii tematice care intra in componenta modulului de formare sunt in conformitate cu anexa 3 la OMEdC nr. 5655/22.12.2004.
La finalul programului de formare, cursantii vor fi capabili:
1. Concepte de baza in tehnologia informatiei (IT)
Sa cunoasca componentele fizice ale computerului personal;
Sa inteleaga conceptele IT de stocare de informatii si memorie a calculatorului;
Sa utilizeze retele de informatii cu ajutorul calculatorului;
Sa identifice sistemelor IT in situatii cotidiene;
Sa cunoasca baza legala si de securitate a computerelor.
2. Utilizarea computerului si organizarea fisierelor
Sa utilizeze functiile de baza ale computerului si ale sistemului sau operational;
Sa opereze eficient intr-un mediu desktop;
Sa organizeze fisiere si directoare;
Sa copie, sa mute sau sa stearga fisiere si directoare;
Sa lucreze cu pictogramele de pe desktop;
Sa manipuleze ferestre;
Sa utilizeze optiuni de cautare si instrumente simple de editare si imprimare disponibile prin sistemul de operare.
3. Procesarea de text
Sa utilizeze aplicatii de procesare de text pe un computer personal;
Sa inteleaga operatii de baza asociate cu crearea, formatarea si finalizarea unui document;
Sa utilizeze aplicatii precum: crearea tabelelor standard, folosirea imaginilor dintr-un document, importarea obiectelor si folosirea unor optiuni specifice.
4. Calcul tabelar
Sa inteleaga notiunile de baza privind folosirea foilor de calcul tabelar;
Sa utilizeze o aplicatie de calcul tabelar pe un computer personal;
Sa inteleaga si sa indeplineasca operatii de baza asociate cu dezvoltarea, formatarea si folosirea foilor de calcul;
Sa realizeze operatii matematice si logice standard cu ajutorul formulelor de baza si functiilor;
Sa utilizeze unele dintre cele mai avansate caracteristici: importul de obiecte si crearea de grafice si diagrame.
5. Baze de date
Sa inteleaga notiunile de baza privind bazele de date;
Sa utilizeze o baza de date pe un computer personal;
Sa proiecteze si sa planifice o baza de date;
Sa extraga informatii dintr-o baza de date existenta folosind instrumente de interogare, selectie si sortare existente;
Sa creeze si sa modifice rapoarte.
6. Prezentari
Sa foloseasca instrumente de prezentare pe un computer personal;
Sa realizeze operatii de baza: crearea, formatarea, pregatirea prezentarilor;
Sa realizeze prezentari pentru diferite audiente si situatii;
Sa realizeze operatii de baza cu grafice si diagrame;
Sa utilizeze efecte de slow-slide.
7. Informatie si comunicare
Sa foloseasca internetul si optiunile de cautare;
Sa marcheze rezultatul cautarilor si sa imprime paginile web si rapoartele de cautare;
Sa foloseasca posta electronica;
Sa primeasca si sa transmita mesaje;
Sa ataseze documente sau fisiere un ui mesaj;
Sa organizeze foldere de mesaje sau directoarele postei electronice.
F) Curriculumul modulului:
Tehnici Informational Computerizate Nivel 1: INITIERE
Planul cadru de formare
Categorii tematice |
Total ore |
Curs |
Aplicatii practice |
Evaluare |
Nr. credite propuse |
Credite acordat CSA |
1. Concepte de baza in tehnologia informatiei (IT) Componentele fizice ale unui computer Hardware si software Probleme de ergonomie a muncii Probleme specifice de legislatie |
10 |
3 ore |
6 ore |
0,5ore |
3 |
|
2. Utilizarea computerului si organizarea fisierelor Utilizarea functiilor de baza si a sistemului operational Organizarea fisierelor si directoarelor Manipularea ferestrelor si a optiunilor de cautare Editare si imprimare |
13 |
4 ore |
8 ore |
0,5ore |
4 |
|
3. Procesare de text Operatii de baza in crearea, formatarea si finalizarea unui document crearea de tabele standard, folosirea imaginilor intr-un document si importarea obiectelor |
13 |
4 ore |
8 ore |
1 ora |
4 |
|
4. Calcul tabelar Utilizarea foilor si aplicatiilor de calcul tabelar Dezvoltarea, formatarea si utilizarea foilor de calcul Importul de obiecte si crearea de grafice si diagrame |
16 |
5 ore |
10 ore |
1 ora |
5 |
|
5. Baze de date Proiectarea si planificarea unei baze de date simple folosind aplicatii standard Extragerea de informatii dintr-o baza de date folosind instrumente de interogare, selectie si sortare |
13 |
4 ore |
8 ore |
1 ora |
4 |
|
6. Prezentari Utilizarea instrumentelor de prezentare pentru crearea, formatarea si pregatirea prezentarilor Realizarea de operatii de baza cu grafice si diagrame Utilizarea efectelor de slide-show |
16 |
5 ore |
10 ore |
1 ora |
5 |
|
7. Informatie si comunicare Utilizarea Internet si a optiunilor de cautare Stocarea rezultatelor cautarii si imprimarea de pagini web Utilizarea postei electronice: primire si expediere mesaje, atasare de documente si fisiere Organizarea folderelor de mesaje sau directoare de posta electronica |
16 |
5 ore |
10 ore |
1 ora |
5 |
|
Evaluare finala (10-12 min/cursant) |
|
|
|
3 |
|
|
Total |
99 ore |
30 ore |
60 ore |
9 ore |
30 credite |
|
Resurse umane – responsabilitati in derularea programului de formare:
Teme/module |
Total ore |
Curs |
Formatori |
Aplicatii Practice si evaluare |
Formatori |
1. Concepte de baza in tehnologia informatiei (IT) Componentele fizice ale unui computer Hardware si software Probleme de ergonomie a muncii Probleme specifice de legislatie |
10 ore |
3 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
6,5ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
1. Utilizarea computerului si organizarea fisierelor Utilizarea functiilor de baza si a sistemului operational Organizarea fisierelor si directoarelor Manipularea ferestrelor si a optiunilor de cautare Editare si imprimare |
13 ore |
4 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
8,5 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
2. Procesare de text Operatii de baza in crearea, formatarea si finalizarea unui document crearea de tabele standard, folosirea imaginilor intr-un document si importarea obiectelor |
13 ore |
4 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
9 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
4. Calcul tabelar Utilizarea foilor si aplicatiilor de calcul tabelar Dezvoltarea, formatarea si utilizarea foilor de calcul Importul de obiecte si crearea de grafice si diagrame |
16 ore |
5 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
11 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
5. Baze de date Proiectarea si planificarea unei baze de date simple folosind aplicatii standard Extragerea de informatii dintr-o baza de date folosind instrumente de interogare, selectie si sortare |
13 ore |
4 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
9 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
6. Prezentari Utilizarea instrumentelor de prezentare pentru crearea, formatarea si pregatirea prezentarilor Realizarea de operatii de baza cu grafice si diagrame Utilizarea efectelor de slide-show |
16 ore |
5 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
11 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
7. Informatie si comunicare Utilizarea Internet si a optiunilor de cautare Stocarea rezultatelor cautarii si imprimarea de pagini web Utilizarea postei electronice: primire si expediere mesaje, atasare de documente si fisiere organizarea folderelor de mesaje sau directoare de posta electronica |
16 ore |
5 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
11 ore |
Asit. Drd. Ioana LEAHU Adrian CHIORESCUNicolaie NEAGU Carmen TCACI Dana IONITA Andrei FILIMON Stelian HADIMBU Ana-Maria CAZACU Oana RADEANU |
Evaluare finala (10-12 min/cursant) |
3 ore |
Reprezentant CNFP Reprezentant furnizor de formare Formatori |
Categoria tematica 1 Concepte de baza in Tehnologia Informatiei (IT)
Obiective generale ale categoriei tematice:
La finalul modulului cursantii trebuie sa demonstreze ca sunt capabili:
r Sa cunoasca componentele fizice ale computerului personal;
r Sa inteleaga conceptele IT de stocare de informatii si memorie a calculatorului;
r Sa utilizeze retele de informatii cu ajutorul calculatorului;
r Sa identifice sistemelor IT in situatii cotidiene
r Sa cunoasca baza legala si de securitate a computerelor.
Competente specifice:
Durata: 9,5 ore = 3C+6AP+0,5E
Rezumat: In cadrul prelegerii interactive si in activitatile practice cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind componentele fizice ale computerului personal, stocarea informatiilor si memoria. De asemenea, cursantii vor identifica aplicatii software-ului in societate si modalitati e utilizare a retelelor de informatii cu ajutorul calculatoarelor. Activitatile desfasurate vor conduce la formarea capacitatii de a aprecia modalitatile prin care se regasesc sistemele IT in situatii cotidiene sau cum pot afecta acestea sanatatea. Pe parcursul modulului vor fi discutate aspecte legate de securitatea computerelor
Metodologia formarii
prelegere interactiva: activitatea se va desfasura frontal si se vor discuta elemente teoretice, de ordin general privind componentele fizice ale computerului, stocarea informatiilor, memorie, aplicatii uzuale software, legislatie in domeniu, probleme specifice de protectia muncii.
activitate practica: lucru in perechi si individual pe calculator pentru formarea deprinderilor vizate prin curriculum
1. Concepte de baza in Tehnologia Informatiei (IT) |
||||
Tema |
Structura temei |
Obiective |
Curs |
AP |
1.Initiere |
Hardware si software |
Intelegerea conceptelor de baza de hardware, software si IT |
30 min |
40 min |
Tipuri de calculatoare |
Intelegerea si diferentierea intre: server, minicomputer, retea de calculatoare, laptop functie de caracteristici (capacitate, viteza, cost, utilizatori) Intelegerea diferentei intre terminal inteligent si neinteligent |
|||
Partile principale ale unui computer |
Cunoastere partilor principale ale unui calculator UPC, hard disk, dispozitive de intrare/iesire, tipuri de memorii, suporturi de date |
|||
2. Hardware |
Unitatea Centrala de Procesare - CPU |
Intelegerea termenului de CPU, a modului de operare si a unitatii de masura a vitezei sale |
20 min |
60 min |
Dispozitive de intrare |
Cunoastere unor dispozitive de introducere a datelor: mouse, tastatura, trackball, lichtpen, joystick |
|||
Dispozitive de iesire |
Cunoastere dispozitivelor uzuale de iesire pentru afisarea rezultatelor procesarii, de ex. VDU |
|||
3. Stocarea informatiilor |
Dispozitive de stocare a memoriei |
Compararea principalelor tipuri de dispozitive de stocare a memoriei functie de diferite criterii |
20 min |
40 min |
Tipuri de memorie |
intelegerea diferitelor tipuri de memorii: RAM, ROM |
|||
Masurarea memoriei |
Cunoastere UM folosite pentru memorie: bit, byt, KB, MB, GB Legatura dintre masurarea memoriei computerului si pentru caractere, campuri, inregistrari, fisiere |
|||
Performantele computerului |
Cunoasterea unor factori cu impact asupra performantelor computerului: viteza, CPU, marimea RAM, viteza hard disk, capacitate |
|||
4. Software |
Tipuri de software |
Cunoasterea semnificatiei unor termeni: sisteme de operare software, aplicatii software si a diferentelor dintre ele |
20 min |
40 min |
Operare cu sisteme de software |
Intelegerea functiilor principale ale unui sistem de operare Cunoasterea interfetei grafice GUI si a avantajelor utilizarii ei |
|||
Aplicatii software |
Listarea unor aplicatii soft, utilizarea lor: programe de calcul tabelar, baze de date, de contabilitate, de prezentare, de tehnoredactare si multimedia |
|||
Dezvoltarea sistemelor |
Intelegerea modului in care sistemele sunt realizate Cunoasterea unor procese, analiza, programare si testare |
|||
5. Retele de informatii |
LAN si WAN |
Cunoasterea definitiilor retelelor de domenii locale (LAN) si a retelelor de domenii generale (WAN) Cunoasterea avantajelor lucrului in retea si impartirea resurselor |
30 min |
60 min |
Reteaua telefonica si calculatoarele |
Cunoasterea folosirii retelei telefonice in domeniul calculatoarelor Intelegerea termenilor PSDN, ISDN, comunicatii prin satelit etc. |
|||
Posta electronica |
Intelegerea termenilor de posta electronica si cunoasterea utilitatii e-mail-ului Descrierea echipamentelor ICT necesare pentru posta electronica |
|||
Internet |
Conceptul de internet si principale utilizari Intelegerea diferentei dintre internet si www, motoare de cautare |
|||
6. Calculatoa-rele in activitatea zilnica |
Calculatoarele acasa |
Descrierea unor exemple de utilizare a computerului acasa |
20 min |
40min |
Calculatoarele in educatie |
Cunoasterea utilizarii aplicatiilor pentru afaceri, industrie, administratie |
|||
7. IT si societate |
O lume in schimbare |
Intelegerea semnificatiei termenului societate informationala Conceptul de comert electronic |
20 min |
40min |
Un mediu bun de lucru |
Cunoasterea practicilor curente pentru crearea unui mediu de lucru informational adecvat |
|||
Sanatate si siguranta |
Cunoasterea masurilor de sanatate si siguranta in folosirea calculatorului Cunoasterea afectiunilor provocate de un mediu de lucru inadecvat |
|||
8. Securitatea, copyright-ul si legea |
Securitate |
Cunoasterea scopului si valorii salvarii fisierelor pe suporturi detasabile Cunoasterea unor modalitati de protectie impotriva accesului neautorizat |
20 min |
40 min |
Virusii calculatoarelor |
Intelegerea termenului de virus folosit in domeniul computerelor Intelegerea pericolelor descarcarii fisierelor pe computer Cunoasterea masurilor anti-virus |
|||
Copyright |
Intelegerea notiuni de copyright si a principalelor aspecte de securitate privind copierea datelor Cunoasterea implicatiilor privind transferul fisierelor prin retea Intelegerea termenilor de shareware, freeware si licenta a utilizatorului |
|||
Legea privind protejarea informatiilor |
Cunoasterea legii privind protectia informatiilor Intelegerea implicatiilor acestei legi Descrierea unor moduri de utilizare a datelor practice |
|||
Total |
180 min C |
360min AP |
||
Evaluare |
30 min |
|||
TOTAL |
16 ore 3C+6AP +0,5E |
Categoria tematica 2 Utilizarea computerului si organizarea fisierelor
Obiective generale ale categoriei tematice:
La finalul modulului cursantii trebuie sa demonstreze ca sunt capabili:
r Sa utilizeze functiile de baza ale computerului personal si ale sistemului sau operational;
r Sa opereze eficient intr-un mediu desktop
r Sa organizeze fisiere si directoare
r Sa copie, sa mute sau sa stearga fisiere si directoare
r Sa lucreze cu pictogramele de pe desktop
r Sa manipuleze ferestre
r Sa utilizeze optiuni de cautare si instrumente simple de editare si imprimare disponibile prin sistemul de operare.
Competente specifice:
Recunoasterea principalelor elemente si functii ale software-ului Windows
Administrarea in siguranta a fisierelor si folderelor Windows.
Durata: 12,5 ore = 4C+8AP+0,5E
Rezumat: In cadrul prelegerii interactive si in activitatile practice cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind posibilitatile de utilizare a functiilor de baza ale computerului personal si sistemul sau de operare. Cursantii vor opera intr-un mediu desktop, vor organiza fisiere si directoare, vor copia, muta sau sterge fisiere si directoare. Cursantii isi vor forma deprinderi de lucru cu pictogramele de pe desktop si de a manipula ferestrele, de a utiliza optiunile de cautare si instrumente simple de editare si imprimare disponibile prin sistemul de operare.
prelegere interactiva: activitatea se va desfasura frontal si se vor discuta elemente teoretice ale tematicii
activitate practica: lucru in perechi si individual pe calculator pentru formarea deprinderilor vizate prin curriculum.
2. Utilizarea computerului si organizarea fisierelor |
||||
Tema |
Structura temei |
Obiective |
Curs |
AP |
1.Introducere |
Primii pasi cu computerul |
Pornirea computerului Inchiderea computerului Repornirea computerului Vizualizarea informatiilor referitoare la sistemul de baza al computerului Vizualizarea configuratiei desktop de afisare Formatarea unei diskete Folosirea functiilor help disponibile |
30 min |
60 min |
2. Mediul desktop |
Lucrul cu pictograme |
Selectarea si mutare pictogramelor Recunoasterea pictogramelor de baza : hard disk, director principal, director, folder, fisiere Crearea unui shortcut |
30 min |
60 min |
Lucrul cu ferestre |
Recunoasterea diferitelor parti ale unei ferestre desktop: bara de titlu, dimensiune, inchidere Recunoasterea diferitelor parti ale aplicatiei Windows: bara de titlu, bara de instrumente, bara de meniu, start, derulare, miscarea unei ferestre Intelegerea modului in care se minimizeaza/ maximizeaza fereastra unei aplicatii, inchidere. Schimbarea intre ferestre deschise |
30 min |
90 min |
|
3. Organizarea fisierelor |
Directoare si foldere |
Cunoasterea directorului de baza si a structurii folderelor Crearea unui director/folder si a unui sub director/subfolder Examinarea unui director/folder. Vizualizarea unor atribute ale unui director/folder Recunoasterea celor mai utilizate tipuri de fisiere: fisiere de procesare Word, fise de calcul, baze de date, prezentari, RTF, imagini Vizualizarea atributiilor unui fisier: nume, dimensiune, tip, data, modificare Redenumirea fisierelor , director/folder |
30 min |
90 min |
Copiere, mutare, stergere |
Selectarea unui fisier individual parte a unui grup adiacent sau neadiacent Folosirea functiilor copy si paste pentru a muta sau duplica fisiere in cadrul unui director/folder Realizarea de copii backup pe diskete Folosirea functiilor cut si paste pentru a muta fisiere in cadrul unui director/folder Stergerea fisierelor din unul sau mai multe director/folder Stergerea director/folder selectate Folosirea comentii de cautare pentru a localiza fisiere sau un director/folder Cautarea dupa nume, data crearii, tipul de fisier, director/folder |
30 min |
90 min |
|
Cautare |
Folosirea comenzii de cautare pentru a localiza un fisier/director/folder Cautarea dupa anumite criterii (nume, data, tip) |
10 min |
30 min |
|
4. Editare simpla |
Folosirea unei aplicatii de editare text |
Lansarea unei aplicatii de editare sau program de procesare Word si crearea unui fisier/director/folder Salvarea unui fisier intr-un director/ folder Salvarea unui fisier pe disketa |
20 min |
30 min |
5. Tiparirea |
Tiparirea |
Capacitatea de a imprima folosind o imprimanta Schimbarea imprimantei prin alegere dintr-o lista Vizualizarea stadiului in care se afla procesul de tiparire cu ajutorul print manager |
10min |
30 min |
Total |
240 min C |
480 min AP |
||
Evaluare |
30 min |
|||
TOTAL |
12,5 ore 4C+8AP +0,5E |
Categoria tematica 3 Procesare de date
Obiective generale ale categoriei tematice:
La finalul modulului cursantii trebuie sa demonstreze ca sunt capabili:
r Sa utilizeze aplicatii de procesare de text pe un computer personal
r Sa inteleaga operatii de baza asociate cu crearea, formatarea si finalizarea unui document
r Sa utilizeze aplicatii precum: crearea tabelelor standard, folosirea imaginilor dintr-un document, importarea obiectelor si folosirea unor optiuni specifice
Competente specifice:
Editarea de texte in Microsoft Word (editare, conectare, design-ul documentului, salvare/stocare)
Administrarea documentelor Microsoft Word (operatii de documentare)
Utilizarea unor facilitati Microsoft Word in editarea documentelor.
Durata: 13 ore = 4C+8AP+1E
Rezumat: In cadrul prelegerii interactive si in activitatile practice cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind posibilitatile de utilizare a unei aplicatii de procesare de text si vor intelege operatiile de baza asociate cu crearea, formatarea si finalizarea unui document. Activitatile practice vor urmari utilizarea de aplicatii: crearea tabelelor standard, folosirea imaginilor dintr-un document, importarea obiectelor si folosirea diferitelor optiuni.
Metodologia formarii
prelegere interactiva: activitatea se va desfasura frontal si se vor discuta elemente teoretice ale tematicii
activitate practica: lucru in perechi si individual pe calculator pentru formarea deprinderilor vizate prin curriculum
3. Procesare de date |
||||
Tema |
Structura temei |
Obiective |
Curs |
AP |
1.Inceput |
Primii pasi in procesarea unui text |
Deschiderea unei aplicatii de procesare de text Deschiderea unui document existent – modificare sau salvare Deschiderea mai multor documente Crearea unui nou document si salvarea lui Salvarea unui document existent pe hard disk, disketa sau CD Inchiderea unui document Folosirea functiei Help Inchiderea aplicatiei de procesare de text Schimbarea modului de afisare a paginii |
15 min |
30 min |
Ajustarea seturilor de baza |
Folosirea functiei de modificare a dimensiunilor vizualizarii Modificarea afisajului barei de instrumente |
15 min |
30 min |
|
Schimbarea documentului |
Salvarea unui document existent intr-un fisier cu alt format: TXT, RTF, template, tip program sau numarul versiunii Salvarea unui document intr-o forma adecvata publicarii lui pe Website |
15min |
30 min |
|
2. Operatii de baza |
Introducerea informatiilor |
Introducerea unui caracter, cuvant, propozitie etc. Folosirea comenzii Undo Introducerea unui nou paragraf Introducerea unor caractere/simboluri speciale Introducerea unui page break intr-un document |
15min |
30 min |
Selectarea informatiilor |
Selectarea unui cuvant, caracter, propozitie sau paragraf sau a unui intreg document |
15 min |
30 min |
|
Copiere mutarea sau stergerea |
Folosirea comenzilor copy sau paste pentru a duplica textul intr-un document Folosirea comenzilor Cut si Paste pentru a muta textul intr-un document Copierea sau mutarea textului intre documentele active Stergerea textului |
15 min |
30 min |
|
Cauta si inlocuieste |
Folosirea comenzii de cautare intr-un document a unui cuvant sau a unei fraze Folosirea comenzii de inlocuire intr-un document a unui cuvant sau a unei fraze |
15min |
30 min |
|
3. Formatare |
Formatarea textului |
Schimbarea caracterelor: dimensiune si tip Folosirea diferitelor culori in text Folosirea optiunilor de aliniere a textului in cadrul documentului Folosirea despartirii in silabe unde este necesar Alinierea textului Schimbarea dimensiunii spatiilor intre randuri Copierea formatului unui text selectat |
15 min |
30 min |
Formatare generala |
Formatarea si setarea tabulatorilor: stanga, dreapta, centru, zecimal Adaugarea chenarelor unui document Folosirea listelor (numerotare, marcatori) |
15min |
30 min |
|
Model |
Alegerea unui model potrivit al documentelor pentru anumite cerinte lucrarea unui model dupa anumite cerinte |
15min |
30 min |
|
4. Finalizarea unui document |
Stiluri si paginare |
Aplicarea stilurilor existente unui document Introducerea numerotarii paginilor intr-un document |
15min |
30 min |
Antet si subsol |
Adaugare Antet si Subsol intr-un document Introducerea datei, autorului, numarului paginii in Antet si Subsol Aplicarea optiunilor de formatare pentru textul de baza in Antet si Subsol |
15 min |
30 min |
|
Corectarea greselilor si a gramaticii |
Folosirea programului de detectare a erorilor de scriere si efectuarea modificarilor unde este necesar Folosirea programului de detectare a erorilor de gramatica si efectuarea modificarilor unde este necesar |
15min |
30 min |
|
Setarea unui document |
modificarea setarilor unui document: orientarea paginilor, dimensiunea paginilor etc. |
15 min |
30 min |
|
5.Tiparire |
Pregatirea tiparirii |
Trecerea in revista a documentului Folosirea optiunii de baza pentru tiparire Tiparirea unui document folosind o imprimanta instalata |
15 min |
30 min |
6. Caracteristici mai avansate |
Tabele |
Crearea unor tabele standard Schimbarea atributelor unei celule: formatare, dimensiune, culoare Introducerea si stergerea de linii sau coloane Adaugarea marginilor unui tabel Folosirea instrumentelor de formatare automata a unui tabel |
15 min |
30 min |
Grafice si imagini |
Adaugarea unui fisier grafic sau imagine intr-un document Adaugarea autoformatelor unui document: schimbarea culorii liniei, schimbarea culorii de umplere Mutarea imaginilor sau desenarea obiectelor intr-un document Redime4nsionarea unui grafic |
15 min |
30 min |
|
Importarea obiectelor |
Importarea unei foi de calcul intr-un document Importarea unui fisier imagine sau grafic intr-un document |
15min |
30 min |
|
Imbinare corespondenta |
Crearea unui mailing list sau a unui fisier de date folosit pentru imbinarea corespondentei Imbinarea unui mailing list cu o scrisoare sau cu o eticheta |
10 min |
20 min |
|
Total |
240 min C |
480min AP |
||
Evaluare |
60 min |
|||
TOTAL |
13 ore 4C+8AP +1E |
Categoria tematica 4Calculul tabelelor
Obiective generale acestei categorii tematice:
La finalul modulului cursantii trebuie sa demonstreze ca sunt capabili:
r Sa inteleaga notiunile de baza privind folosirea foilor de calcul tabelar
r Sa utilizeze o aplicatie de calcul tabelar pe un computer personal
r Sa inteleaga si sa indeplineasca operatii de baza asociate cu dezvoltarea, formatarea si folosirea foilor de calcul
r Sa realizeze operatii matematice si logice standard cu ajutorul formulelor de baza si functiilor
r Sa utilizeze unele dintre cele mai avansate caracteristici: importul de obiecte si crearea de grafice si diagrame
Competente specifice:
Construirea de tabele cu ajutorul Microsoft Excel
Utilizarea facilitatilor de calcul din editorul de tabele Microsoft Excel
Construirea de grafice si diagrame in Microsoft Excel.
Durata: 16 ore = 5C+10AP+1E
Rezumat: In cadrul prelegerii interactive si in activitatile practice cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind notiunile de baza ale calculului tabelar, utilizarea foilor si a aplicatiilor de calcul tabelar pe un computer personal. De asemenea, acestia vor indeplini operatii de baza asociate cu dezvoltarea, formatarea si folosirea foilor de calcul, vor realiza operatii matematice si logice standard cu ajutorul formulelor de baza si a functiilor, vor utiliza unele dintre cele mai avansate caracteristici si anume importul de obiecte si crearea de grafice si diagrame.
Metodologia formarii
prelegere interactiva: activitatea se va desfasura frontal si se vor discuta elemente teoretice ale tematicii
activitate practica: lucru in perechi si individual pe calculator pentru formarea deprinderilor vizate prin curriculum
Calculul tabelelor |
||||
Tema |
Structura temei |
Obiective |
Curs |
AP |
1.Pregatirea |
Primii pasi cu foile de calcul |
Pornirea unei aplicatii de calcul tabelar Deschiderea unui registru de calcul tabelar existent – efectuarea unor modificari si salvarea |
10 min |
20 min |
Ajustarea setarilor de baza |
Schimbarea modului de vizualizare a foii de calcul Folosirea instrumentului de marire a imaginii Modificarea instrumentului barei de instrumente |
15 min |
30 min |
|
Schimbarea de documente |
Salvarea unei foi de calcul existente sub alt format de fisier: fisier text, macheta de document, tip de software, versiune numar Salvarea unui document intr-un format compatibil pentru a fi plasat pe o pagina web |
10 min |
20 min |
|
2. Operatii de baza |
Inserarea de date |
Introducerea de numere intr-o celula Introducerea de simboluri sau caractere speciale intr-o celula Introducerea de text intr-o celula Introducerea de formule simple intr-o celula Folosirea comenzii undo |
20 min |
40 min |
Selectarea datelor |
Selectarea unei celule sau a unui grup de celule adiacente sau neadiacente Selectarea unui rand sau a unei coloane |
10 min |
20 min |
|
Copierea, mutarea, stergerea |
Folosirea comenzilor Copy sau Paste pentru a copia continutul unei celule in alta parte a foii de calcul Folosirea comenzilor Cut sau Paste pentru a muta continutul unor celule in cadrul foii de calcul Mutarea continutului unei celule intre foi de calcul active Mutarea continutului celulelor pentru o selectie de celule date |
20 min |
40 min |
|
Cautare si inlocuire |
Folosirea comenzii serch pentru un anume continut al unei celule Folosirea comenzii replace pentru un anume continut al unei celule |
10 min |
20 min |
|
Randuri si coloane |
Inserarea de randuri sau coloane Modificarea latimii coloanei si inaltimii randului Stergerea randurilor si coloanelor selectate |
10 min |
20 min |
|
Sortarea datelor |
Sortarea datelor selectate in ordine ascendenta, descendenta sau numerica Sortarea datelor selectate in ordine ascendenta, descendenta sau alfabetica |
15 min |
30 min |
|
3. Formule si functii |
Formule aritmetice si logice |
Folosirea formulelor aritmetice si logice de baza intr-o foaie de calcul pentru operatii aritmetice Recunoasterea mesajelor standard de eroare asociate formulelor Folosirea instrumentului de autofill pentru a copia sau incrementa serii de date Intelegerea si folosirea referintei relative a celulei in formule sau functii Intelegerea si folosirea referintei absolute a celulei in formule sau functii |
20 min |
40 min |
Lucru cu functii |
Folosirea functiei sum Folosirea functiei average |
20 min |
40 min |
|
4. Formatarea |
Formatarea celulelor - numere |
Formatarea celulelor pentru a afisa diverse stiluri de numere: numar de zecimale, numar de zerouri dupa punct, cu sau fara virgula pentru a indica miile Formatarea celulelor pentru afisarea datei sub diverse forme Formatarea celulelor pentru a afisa diverse simboluri de monede Formatarea celulelor pentru a afisa numerele drept procente |
20 min |
40 min |
Formatarea textului unei celule |
Schimbarea dimensiunii textului. Formatarea textului: bold, italic, tipul fontului Schimbarea culorii fontului textului Ajustarea orientarii textului |
15 min |
30 min |
|
Formatarea celulelor-grupuri de celule |
centrarea si alinierea continutului celulelor dintr-un grup de celule selectat stanga, dreapta, sus, jos Adaugarea unor efecte de margine la un grup de celule selectate |
20 min |
40 min |
|
Scrierea |
Folosirea unui program de verificare a scrierii si efectuarea modificarilor necesare |
20 min |
40 min |
|
Setarea documentului |
Modificarea setarilor marginilor documentului Ajustarea setarilor documentului astfel incat sa incapa pe o singura pagina Adaugarea Antet si Subsol Schimbarea orientarii documentului: portrait sau landscape |
15 min |
30 min |
|
5. Tiparirea |
Tiparirea foii de calcul simple |
Folosirea optiunilor de tiparire de baza Vizionarea foii de calcul pentru tiparire Tiparirea unei foi de calcul active sau a unei selectii de celule predefinite |
10 min |
20 min |
6. Caracteristici mai avansate |
Importarea de obiecte |
Importul obiectelor intr-un registru de calcul: fisiere imagine, grafice, fisiere text Mutarea si modificarea dimensiunilor obiectului importat intr-un registru de calcul |
20 min |
40 min |
Grafice si diagrame |
Realizarea de diferite tipuri de diagrame si grafice cu ajutorul datelor din registru de calcul pentru analiza datelor: grafice disc, cu coloane, cu bare Editarea sau modificarea unei diagrame sau grafic: adaugarea unui titlu, etichete, schimbarea scalei de reprezentare. Modificarea culorilor in diagrama sau grafic Schimbarea tipului diagramei Mutarea sau stergerea diagramelor sau graficelor |
20 min |
40 min |
|
Total |
300 min C |
600min AP |
||
Evaluare |
60 min |
|||
TOTAL |
16 ore 5C+10AP +1E |
Categoria tematica 5Baze de date
Obiective generale acestei categorii tematice:
La finalul modulului cursantii trebuie sa demonstreze ca sunt capabili:
r Sa inteleaga notiunile de baza privind bazele de date;
r Sa utilizeze o baza de date pe un computer personal;
r Sa proiecteze si sa planifice o baza de date;
r Sa extraga informatii dintr-o baza de date existenta folosind instrumente de interogare, selectie si sortare existente;
r Sa creeze si sa modifice rapoarte.
Competente specifice:
Identificarea elementelor de baza ale software-ului Microsoft Acces
proiectarea si construirea bazelor de date in Microsoft Acces
operarea cu baze de date in Microsoft Acces.
Durata: 13 ore = 4C+8AP+1E
Rezumat: In cadrul prelegerii interactive si in activitatile practice cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind bazele de date pe un computer personal. Categoria tematica este impartita in doua sectiuni:
Sectiunea I: proiectarea si planificarea unei baze de date simple folosind o aplicatie standard de realizare de baze de date;
Sectiunea II: extragerea de informatii dintr-o baza de date existenta folosind instrumente de interogare, selectie si sortare din cadrul bazei de date, cat si crearea si modificarea de rapoarte.
Metodologia formarii
prelegere interactiva: activitatea se va desfasura frontal si se vor discuta elemente teoretice ale tematicii
activitate practica: lucru in perechi si individual pe calculator pentru formarea deprinderilor vizate prin curriculum
Baze de date |
||||
Tema |
Structura temei |
Obiective |
Curs |
AP |
1. Pregatirea |
Primii pasi cu bazele de date |
Pornirea unei aplicatii Deschiderea unei baze de date existente cu caracteristici standard Sa modifice o inregistrare dintr-o baza de date si sa salveze Sa salveze o baza de date pe hard disk sau pe disketa Sa inchida baza de date Sa foloseasca functia help |
20 min |
40 min |
Ajustarea setarilor principale |
Schimbarea modului de vizualizare Modificarea vizualizarii barei de instrumente |
20 min |
40 min |
|
2. Crearea unei baze de date |
Operatii de baza |
Proiectarea unei baze de date Crearea unui tabel cu campuri si atribute Navigarea in cadrul unui tabel Introducerea de date intr-un tabel |
20 min |
40 min |
Definirea unei chei |
Definirea unei chei primare Stabilirea unui index |
30 min |
40 min |
|
Proiectarea unui tabel |
Modificarea caracteristicilor unui tabel Modificarea atributelor unui camp |
20 min |
40 min |
|
Actualizarea unui tabel |
Modificarea datelor intr-un tabel Stergerea datelor intr-un tabel Adaugarea de inregistrari la baza de date Stergerea de inregistrari la baza de date |
20 min |
40 min |
|
3. Folosirea formulelor |
Crearea unui formular |
Crearea unui formular simplu Introducerea datelor in baza de date folosind formulare simple |
10 min |
40 min |
Modificarea caracteristicilor unui formular |
Formatarea textului Importul unei imagini sau unui fisier grafic intr-un formular Schimbarea culorii fondului unui formular Schimbarea aranjarii obiectelor intr-un formular |
20 min |
40 min |
|
4. Extragerea de informatii |
Operatii de baza |
Incarcarea sau conectarea la o baza de date existenta Gasirea unei inregistrari pe baza unui criteriu dat Crearea unei interogari simple Crearea unei interogari cu criterii multiple Salvarea unei interogari Adaugarea de filtre Scoaterea filtrelor |
20 min |
40 min |
Rafinarea unei interogari |
Adaugarea de campuri unei interogari Scoaterea de campuri dintr-o interogare |
20 min |
40 min |
|
Selectie si sortare |
Selectia si sortarea datelor in baza operatorilor logici uzuali Selectia si sortarea datelor dupa criterii uzuale |
20 min |
40 min |
|
5. Raportarea |
Crearea de rapoarte |
Prezentarea datelor selectate intr-o secventa specifica si in rapoarte Modificarea unui raport Crearea si modificarea pentru Antet si Subsol Gruparea datelor intr-un raport total, sub-total etc |
20 min |
40 min |
Total |
240 min C |
480min AP |
||
Evaluare |
60 min |
|||
TOTAL |
13 ore 4C+8AP +1E |
Categoria tematica 6Prezentari
Obiective generale ale acestei categorii tematice:
La finalul modulului cursantii trebuie sa demonstreze ca sunt capabili:
r Sa foloseasca instrumente de prezentare pe un computer personal;
r Sa realizeze operatii de baza: crearea, formatarea, pregatirea prezentarilor;
r Sa realizeze prezentari pentru diferite audiente si situatii;
r Sa realizeze operatii de baza cu grafice si diagrame;
r Sa utilizeze efecte de slow-slide.
Competente specifice:
Identificarea elementelor de baza ale software-ului Microsoft Power Point
Proiectarea prezentarilor Power Point
Utilizarea facilitatilor Power Point in realizarea prezentarilor
Durata: 16 ore = 5C+10AP+1E
Rezumat: In cadrul prelegerii interactive si in activitatile practice cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind utilizarea instrumentelor de prezentare pe un computer personal, vor realiza operatii de baza cum ar fi crearea, formatarea si pregatirea prezentarilor pentru distribuire si prezentare, vor crea prezentari pentru diferite situatii, vor realiza operatii de baza cu grafice si diagrame si vor utiliza diferite efecte de slide-show (prezentare secventiala de imagini)
Metodologia formarii
prelegere interactiva: activitatea se va desfasura frontal si se vor discuta elemente teoretice ale tematicii
activitate practica: lucru in perechi si individual pe calculator pentru formarea deprinderilor vizate prin curriculum
6. Prezentari |
||||
Tema |
Structura temei |
Obiective |
Curs |
AP |
1. Pregatirea |
Primii pasi, instrumente de prezentare |
Pornirea unei aplicatii Deschiderea unei prezentari existente, efectuarea unor modificari si salvarea Deschiderea mai multor documente Salvarea unei prezentari existente pe hard disk, discheta sau stick Inchiderea documentului de prezentare Folosirea aplicatiei Help Inchiderea aplicatiei de prezentari |
30 min |
60 min |
Ajustarea setarilor de baza |
Schimbarea modului de afisare Folosirea instrumentului de marire a imaginii (zoom) Modificarea afisarii barei de instrumente |
15 min |
30 min |
|
Schimbarea de documente |
Salvarea unei prezentari existente sub alt format: RTF, model de prezentare, format de fisier imagine, tip de software sau numarul versiunii Salvarea unui document intr-un format compatibil pentru a fi plasat pe o pagina web |
15 min |
30 min |
|
2. Operatii de baza |
Crearea unei prezentari |
Crearea unei noi prezentari Alegerea unui set de caracteristici pentru folie (slide) Modificarea caracteristicilor foliilor Inserarea de text Inserarea unei imagini dintr-o librarie de imagini Folosirea unei folii Master |
30min |
60 min |
Copiere, Mutare, Stergere - text |
Folosirea instrumentelor Copy si Paste pentru a copia text in cadrul unei prezentari sau intre mai multe prezentari active Folosirea instrumentelor Cut si Paste pentru a muta textul in cadrul unei prezentari sau intre mai multe prezentari active Stergerea textului selectat |
15min |
30 min |
|
Copiere,Mutare, Stergere - imagini |
Folosirea instrumentelor Copy si Paste pentru a copia o imagine in cadrul unei prezentari sau intre mai multe prezentari active Folosirea instrumentelor Cut si Paste pentru a muta o imagine in cadrul unei prezentari sau intre mai multe prezentari active Stergerea unei imagini |
10 min |
30 min |
|
Copiere,Mutare, Stergere - folii |
Folosirea instrumentelor Copy si Paste pentru a copia textul in cadrul unei prezentari sau intre mai multe prezentari active Folosirea instrumentelor Cut si Paste pentru a muta textul in cadrul unei prezentari sau intre mai multe prezentari active Reordonarea foliilor intr-o prezentare Stergerea unei unor folii dintr-o prezentare |
15 min |
30 min |
|
3.Formatarea |
Formatarea textului |
Schimbarea tipului fontului Folosirea caracterelor aldine (bold), cursive (italic), sublinierii (indeline), si a functiei change case Aplicarea unei umbre pentru text, folosirea scrierii sub-script (indice) si super-script (la putere) Aplicarea de culori diferite textului Centrarea textului, alinierea la stanga, la dreapta, sus sau jos Ajustarea spatierii liniilor Schimbarea tipului numerotarii intr-o lista |
30min |
45 min |
Modificarea casutelor de text |
Redimensionarea si mutarea casutelor de text intr-o folie Setarea grosimii liniei,stilului si culorilor unei casute de text |
15 min |
30 min |
|
4. Grafice si diagrame |
Tragerea obiectelor |
Adaugarea unor tipuri diferite de linii intr-o folie Mutarea liniilor intr-o folie Schimbarea culorii liniei, modificarea grosimii liniei Adaugarea de diferite forme unei folii: casete, cercuri etc. Adaugarea unei linii libere Rotirea sau schimbarea in oglinda a unui obiect intr-o folie Schimbarea atributelor formei; schimbarea tipului liniei Aplicarea de umbra formei |
20 min |
45min |
Diagrame |
Crearea unei diagrame organizationale Modificarea structurii unei diagrame organizationale Crearea de diferite tipuri de diagrame: bar chart, pie chart, etc. |
20 min |
45 min |
|
Imagini si alte obiecte |
Importul de imagini din alte fisiere Redimensionarea si mutarea unei imagini intr-o folie Importarea altor obiecte text, foi de calcul,tabele, diagrame sau fisiere grafice in folie Crearea unui obiect important pe folie Master Adaugarea de efecte de contur pentru unui obiect |
20 min |
30 min |
|
5. Tiparirea si efectuarea prezentarii |
Tiparirea foilor de calcul simple |
Selectarea formatului de iesire optim pentru prezentare: overhead, handout, folii de 35mm (35 mm slide), prezentare pe ecran (on-screen show) Schimbarea foliilor in landscape (orizontal) sau portret (vertical) |
15 min |
15 min |
Pregatirea de prezentare |
Adaugarea foliilor de note pentru prezentator Numararea foliilor Folosirea unui program de verificare a spelling-ului si efectuarea de modificari unde este necesar Vizionarea documentului de prezentare in diverse moduri: slide (folii), outline, slide sorter (sortare de folii), notes view ( vizionarea notelor) |
15 min |
30 min |
|
Tiparirea |
Tiparirea foliilor in diferite formate |
10 min |
20 min |
|
6. Efecte de slide-show |
Prezentarea animatiei |
Adaugarea de efecte de animatie a foliilor Schimbarea efectelor de animatie preselectate |
10 min |
20 min |
Tranzitii |
Adaugarea de efecte de tranzitie a foliilor |
10 min |
20 min |
|
7. Vizionarea unui slide-show |
Derularea unei prezentari |
Inceperea unui slide - show de la orice folie Folosirea instrumentelor de navigare pe ecran Ascunderea de folii |
10 min |
30 min |
Total |
300 min C |
600min AP |
||
Evaluare |
60 min |
|||
TOTAL |
16 ore 5 C+10AP +1E |
Categoria tematica 7 Informatie si comunicare
Obiective generale ale categoriei tematice:
La finalul modulului cursantii trebuie sa demonstreze ca sunt capabili:
r Sa foloseasca internetul si optiunile de cautare;
r Sa marcheze rezultatul cautarilor si sa imprime paginile web si rapoartele de cautare;
r Sa foloseasca posta electronica;
r Sa primeasca si sa transmita mesaje;
r Sa ataseze documente sau fisiere un ui mesaj;
r Sa organizeze foldere de mesaje sau directoarele postei electronice.
Competente specifice:
Utilizarea facilitatilor internet de informare, comunicare si stocare/salvare a informatiei
Durata: 16 ore = 5C+10AP+1E
Rezumat: Categoria tematica este divizata in doua sectiuni:
Sectiunea I: Informatie – cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind utilizarea Internet –ului precum si optiunile de cautare, marcarea rezultzatelor cautarii si imprimarea de pagini web si rapoarte de cautare;
Sectiunea II: Comunicare - cursantii vor asimila cunostinte si deprinderi privind utilizarea postei electronice, primirea si expedierea de mesaje, atasarea de documente, fisiere sau mesaje, vor organiza foldere de mesaje sau directoare ale postei electronice.
Metodologia formarii
prelegere interactiva: activitatea se va desfasura frontal si se vor discuta elemente teoretice ale tematicii
activitate practica: lucru in perechi si individual pe calculator pentru formarea deprinderilor vizate prin curriculum
7. Informatie si comunicare |
||||
Tema |
Structura temei |
Obiective |
Curs |
AP |
1.Initiere |
Primii pasi cu internetul |
Deschiderea unei aplicatii web Intelegerea compozitiei si structurii unei adrese de web Expunerea unei pagini web date Schimbarea paginii de start Salvarea unei pagini web ca fisier Folosirea functiilor Help Inchiderea aplicatiei web Schimbarea modului de afisare |
30 min |
60 min |
Ajustarea caracteristicilor de baza |
Modificarea barei de stare Afisarea imaginilor pe o pagina Web Nu incarcati fisiere imagine pe o pagina Web |
15 min |
30 min |
|
2. Navigarea |
Accesarea unei adrese Web |
Deschiderea unui URL si colectarea informatiilor Deschiderea unui hyperlink sau imagine – lynk si intoarcerea la pagina initiala Vizionarea unui site si culegerea de informatii |
30 min |
45 min |
3. Cautarea pe web |
Folosirea unui motor de cautare |
Folosirea unui cuvant cheie in cautare Folosirea unor operatori de cautare logici uzuali |
15min |
45 min |
Tiparirea |
Modificarea caracteristicilor paginii Tiparirea unei pagini web folosind optiunile de tiparire de baza Prezentarea unui raport de cautare sub forma unui document imprimat |
15min |
45 min |
|
4. Bookmarks ( semne de citire) |
Primii pasi cu posta electronica |
Deschiderea unei bookmark Punerea unui bookmark Adaugarea unei pagini de Web intr-un folder bookmark |
15 min |
45 min |
5. Inceput |
Primii pasi in utilizarea postei electronice |
Deschiderea unei aplicatii de e-mail Deschiderea unei casute postale pentru un utilizator mentionat Deschiderea unui mesaj Inchiderea unei aplicatii de e-mail Folosirea functiilor de Help-on-line |
30 min |
60 min |
Ajustarea caracteristicilor de baza |
Modificarea afisajului barei de instrumente |
15 min |
30 min |
|
6.Mesaje |
Trimiterea unui mesaj |
Crearea unui nou mesaj Introducerea unei adrese de e-mail in campul destinatarului Introducerea unui titlu in campul – subiect Introducerea unei semnaturi automate intr-un mesaj Folosirea unui instrument de verificare a corectitudinii semantice Atasarea unui mesaj intr-un fisier Trimiterea unui mesaj cu prioritate ridicata scazuta |
15 min |
45 min |
Copierea si mutarea |
Folosirea instrumentelor de Copy si Paste pentru a multiplica textul intr-un mesaj sau in alt mesaj activ Folosirea instrumentelor de Copy si Paste pentru a muta textul intr-un mesaj sau in alt mesaj activ Folosirea instrumentelor de Copy si Paste pentru introduce textul dintr-o alta sursa intr-un mesaj Folosirea folder-ului pentru fisierele sterse Deschiderea si salvarea unui fisier atasat |
15 min |
30 min |
|
Raspuns la un mesaj |
Folosirea comenzii reply pentru un destinatar Folosirea comenzii reply cand raspunsul trebuie distribuit mai multor destinatari Folosirea comenzii reply cu inserarea mesajului original Folosirea comenzii reply fara inserarea mesajului original Redirectionarea unui mesaj |
30 min |
60 min |
|
7. Adresarea |
Folosirea unei agende |
Adaugarea unei adrese intr-o agenda (Address Book) Stergerea unei adrese Crearea unei noi agende( Address list / Distribution list Actualizarea unei agende prin adaugarea unei adrese dintr-un e-mail primit |
15 min |
30 min |
Transmitere a mesajelor mai multor adrese |
Transmiterea raspunsului unui e-mail folosind o lista de distributie Copierea unui mesaj catre alta adresa Folosirea functiei blind copy |
30 min |
45 min |
|
8. Managementul mesajelor |
Organizarea mesajelor |
Cautarea unui mesaj Crearea unui nou folder pentru mesaje Stergerea unui mesaj Mutarea mesajelor intr-un nou folder Sortarea mesajelor dupa nume, subiect, data, etc. |
15 min |
30 min |
Total |
300 min C |
600min AP |
||
Evaluare |
60 min |
|||
TOTAL |
16 ore 5 C+10AP +1E |
G) Mijloace si tehnici de instruire utilizate
Mijloace: fise de lucru, fise de evaluare
Tehnici de instruire: rezolvarea sarcinilor de lucru in perechi sau individual, metode active de formare: studiul de caz, analiza produselor rezultate din activitatea practica:
strategii euristice: brainstormingul, dezbaterea, invatarea prin cooperare, problematizarea, metodele specifice dezvoltarii gandirii critice, explicatia, prezentari ppt, studiul de caz.
strategii algoritmice: exercitiul, activitati practice.
strategii experentiale: activitati practice, demonstratia, observatia, exercitiul.
H) Modalitati de organizare a programului de formare continua
Programul poate fi realizat in trei variante:
I) Forme si modalitati de evaluare
Evaluarea participantilor se va realiza prin sustinerea unor probe practice la evaluari intermediare si evaluare finala care va contine sarcini specifice tuturor celor sapte module tematice din program, portofoliul de evaluare finala ce va fi prezentat in fata unei comisii de evaluare. Aprecierea portofoliului si a sustinerii se va face prin calificative conform art. 20, lit. (f) din Metodologia de acreditare a programelor de formare continua.
Evaluarea curenta a participantilor se va realiza prin: observare modului de lucru in timpul rezolvarii sarcinilor de lucru, analiza produselor activitatilor si autoevaluare.
In mod concret, evaluarea finala a formabililor se va realiza prin:
1. Proba practica care presupune rezolvarea individuala a unor sarcini de lucru din cele sapte categorii tematice:
2. Portofoliu care va contine:
Texte editate Microsoft Word
Texte editate care necesita utilizarea unor facilitati Microsoft Word
Diagrame, grafice, tabele in Microsoft Excel
Baza de date in Microsoft Acces
Prezentare Power Point
Pagini Web imprimate
Corespondenta prin posta electronica.
3. Evaluarea rezultatelor activitatilor desfasurate pe parcursul stagiului de formare care va tine seama de:
Nivelul de realizare a evaluarilor partiale;
implicarea participantilor la realizarea produselor cerute;
colaborarea in cadrul grupurilor de lucru;
Evaluarea rezultatelor activitatilor desfasurate pe parcursul stagiului de formare se va concretiza intr-un calificativ acordat fiecarui cursant care rezulta din:
calificativul pentru proba practica
calificativul acordat pentru portofoliu
calificativul acordat pentru activitatea practica desfasurata pe perioada stagiului.
J) Resurse umane
Echipa manageriala:
Coordonator program de formare:
Echipa de formatori:
CV sunt parte a dosarului inaintat pentru acreditare.
Echipa administrativa:
K) Resurse materiale necesare in programul de formare
Resurse de spatiu:
Laborator informatic, aprox. 66mp, conditii de iluminat si incalzire adecvate.
Resurse materiale:
20 calculatoare Pentium 4, legate in retea
conexiune Internet
SMARTboard
videoproiector
materiale si echipamente necesare activitatilor interactive, individuale si de grup: suportul de curs, fise de lucru, fise de evaluare, consumabile.
Bibliografie selectiva
OMEdC nr. 5655/22.12.2004, anexa 3
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |