Teoria educatiei

TEORIA EDUCATIEI

Teoria educatiei este o disciplina de baza, integrata in domeniul stiintelor pedagogice/educatiei, care studiaza fundamentele activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, definitorii la nivel de sistem si de proces

Continutul teoriei educatiei angajeaza un ansamblu de modele, principii, concepte, propozitii, legi, aflate in interactiune, care asigura explicarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane intr-o viziune sistemica, necesara pentru intelegerea proiectarii si realizarii acesteia conform finalitatilor pedagogice asumate la nivel social (vezi Dictionnaire actuel de l'education, 1993, pag. 1357).

Teoria educatiei analizeaza conceptele pedagogice de baza, care au o stabilitate epistemica maxima in raport cu variabilitatea fenomenelor care concretizeaza activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii: educatie, dimensiunile educatiei, formele educatiei; sistemul de educatie; finalitatile educatiei; reforma educatiei, proiectarea educatiei; procesul de invatamant; activitatea didactica

Domeniul de cercetare angajat confera teoriei educatiei, simultan si/sau succesiv, calitatea de teorie axiologica, teorie formala, teorie explicativa, teorie practica (idem, vezi pag. 1358-1363).

Teoria axiologica studiaza valorile de maxima generalitate implicate in activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii: paradigmele educatiei, finalitatile educatiei, sistemul de educatie, managementul educatiei, reforma educatiei. Ea are o functie prioritar interpretativa angajata ia nivelul liniei de continuitate dintre filosofia educatiei si politica educatiei.

Teoria formala studiaza 'laturile educatiei', care definesc, la nivel conventional, principalele directii de proiectare a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii. Ea are o functie prioritar descriptiva care asigura 'analiza continuturilor' la nivelul liniei de continuitate dintre dimensiunile si formele educatiei (intelectuala, morala, profesionala, estetica, fizica - realizata in cadru institutional si noninstitutional)

Teoria explicativa studiaza principalele linii de actiune delimitate la nivel de sistem si de proces: educatia permanenta si autoeducatia, valorificarea deplina a educabi-litatii, proiectarea de tip curricular. Ea are o functie prioritar prescriptiva care asigura orientarea activitatii educative, in general, a celei didactice in mod special in directia realizarii unor actiuni de maxima eficienta pedagogica si sociala.

Teoria practica studiaza principiile generale de organizare a activitatii educative/didactice relevante la nivelul procesului de invatamant. Ea are o functie prioritar metodologica angajata in directia optimizarii actiunii educative /didactice la nivel general {didactica generala) si special {didactica specialitatii).

Teoria generala a educatiei asigura asamblarea celor patru domenii la nivelul unei sinteze care asigura fundamentele unei constructii epistemologice solide aflata la baza sistemului de principii si strategii specifice stiintelor pedagogice (vezi Dicti-onnaire actuel de l'education, 1993, pag. 1361).

Analiza activitatii de formare-dezvoitare a personalitatii angajeaza astfel un discurs coerent situat la linia de interactiune metodologica existenta intre: finalitatile educatiei - continutul si formele educatiei - directiile de evolutie a educatiei (educatia per-manenta-autoeducatia-valorifcarea educabilitatii-proiectarea curriculara) - realizarea manageriala a procesului de educatie si de instruire.

Semnificatiile conferite teoriei educatiei au o sfera de referinta variabila in raport cu evolutiile inregistrate la nivelul paradigmelor de abordare a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii.

Pedagogia traditionala reduce problematica teoriei educatiei la nivelul dimensiunilor educatiei (intelectuala-morala-profesionala-estetica-fizica). Aceasta tendinta, definitorie pentru teoria formala a educatiei, este uneori mentinuta si la nivelul continutului invatamantului, in cadrul programelor scolare/universitare de specialitate.

Pedagogia moderna si postmoderna extinde problematica teoriei educatiei la nivelul conceptelor de baza ale educatiei care definesc fundamentale activitatii deformare-dezvoltare permanenta a personalitatii, adaptabile. in orice context aplicativ. Aceasta tendinta, definitorie pentru teoria generala a educatiei, raspunde cerintelor de validare epistemologica angajate si in domeniul stiintelor pedagogice (claritate, consistenta, coerenta, completitudine, aplicabilitate in sens probabilistic).