Tendinte, orientari, si caracteristici in evolutia educatiei si invatamantului contemporan

q      "Pedagogia prospectiva"

singura capabila de a face predictii pertinente asupra educatiei pentru deceniile urmatoare;

criticata pentru ca nu e democratica deoarece reflecta sistemul de valori la care au aderat cei ce o elaboreaza, ceea ce face ca viitorul educatiei sa depinda de interesele si ideologia unui grup restrans de cercetatori.

o disputa de idei: "Viitorul trebuie pregatit, construit chiar. Suntem agentii liberi si eficienti ai lumii de maine" (G. Berger) si ideea "este vorba de "viitori posibili", de constructii care intemeindu-se pe starea existenta sunt imaginabile si plauzibile" (B. de Jouvenel).

Pedagogia prospectiva se intemeiaza pe o schimbare de optica asupra functiei scolii: de la rolul de conservare a trecutului, un rol stabilizator intr-o lume in schimbare, la o institutie cu cea mai mare sensibilitate la nou. Aceasta schimbare deschide doua directii:

a)     educare copiilor de azi pentru a face fata cerintelor din deceniile ce vin;

b)     educarea posibila a copiilor care vor trai peste 2 - 3 decenii.

Pentru abordarea directiei "a" - este necesara analiza tendintelor prezente pentru detectarea celor ce vor avea mai tarziu un ecou puternic si care se vor concretiza in facilitati si pericole peste 2 - 3 decenii.

Pentru abordarea directiei "b" - este necesara analiza factorilor determinanti pentru conturarea educatiei de maine. Se au in vedere urmatorii factori: evolutia demografica; schimbarile economice; schimbarile social-politice; mutatiile culturale si progresele stiintei etc.

Un adept al "pedagogiei prospective", Torsten Husen, sustine ca pedagogia prospectiva aspira spre depistarea a ceea ce s-ar putea intampla si nu spre ceea ce se va intampla.

Azi problema care trebuie clarificata este daca scoala viitoare va pune accent pe cultivarea capacitatii de adaptare la schimbare sau pe educarea atitudinii critice fata de aceasta schimbare.

Un raspuns posibil ar fi: scoala trebuie sa cultive capacitatea de a controla schimbarea, ceea ce semnifica formarea spiritului critic si a insusirilor necesare pentru crearea de noi valori.

q      Tendinte si caracteristici

Intrucat educatia scolara nu mai poate asigura pregatirea pentru intreaga viata, educatia devine un proces care va insoti omul pe parcursul existentei sale active;

Educatia isi va pune amprenta asupra majoritatii functiilor vitale;

Educatia va deveni accesibila unui numar din ce in ce mai mare de oameni, care pot studia acasa sau la locul de munca, prin "centrele multi-media" sau computere cu functii didactice;

Educatia de tip scolar va pune accent sporit pe activitatile aplicative;

Sistemul educational, in ansamblul sau, va beneficia de un suport organizatoric mult mai larg, concretizat intr-o serie de auxiliari ai invatamantului in domeniul tehnicii informationale si al materialelor multi-media pentru instruire;

Va fi tot mai mare numarul adultilor care invata;

O mai mare flexibilitate fata de frecventarea scolii;

Extinderea noilor tehnologii nu va duce la scaderea numarului de profesori, pentru ca elementul esential al educatiei este interactiunea dintre educatori si educati.

Doua tendinte neconfirmate: In anii 1970 se prevedea ca in anul 2000 va creste investitia in invatamant de aproximativ sase ori, ceea ce nu s-a realizat (o posibila explicatie fiind recesiunea economica); Cercetarile fundamentale si/sau aplicative au concluzionat pozitiv asupra utilitatii si eficientei obiectivelor pedagogice, metodelor si formelor de invatamant, organizarea integratoare a continuturilor etc., dar punerea in practica s-a facut diferentiat, in functie de resursele umane ale fiecarei tari.

Principalele orientari privind obiectivele si continuturile invatamantului au fost sintetizate de B. Schwartz1 si B. Suchodolski astfel:

Pentru a focaliza optim obiectivele educatiei , Suchodolski propune doua formulari sintetizatoare:

a)     Educatia "pentru a fi" - care trebuie sa furnizeze raspunsuri la intrebarea "Cum sa traiesc?" - si vizeaza dezvoltarea personalitatii;

b)     Educatia "pentru a avea" - care trebuie sa furnizeze raspunsuri la intrebarea "Ce trebuie sa fac?" - si orienteaza educatia spre pregatirea pentru viata.

De altfel, aceste obiective au fost formulate inca din secolul al XVIII-lea de J.J. Rousseau prin formula "Scoala sa dea omului o meserie si sa-l invete "meseria " de om!"

O formulare inspirata, privind educatia in viitor, apartine lui M. Malita3, care propune sintagma - invatare inovatoare. Caracteristicile acesteia sunt:

anticiparea, care se opune adaptarii, pentru ca rolul educatiei este de a pregati tinerii pentru intampinarea evenimentelor neprevazute, prin elaborarea unor alternative viitoare de lunga durata;

participarea prin constientizarea drepturilor si responsabilitatilor individuale si prin cultivarea capacitatii de cooperare, comunicare, empatie.

In ceea ce priveste continutul invatamantului, teoreticienii mentioneaza urmatoarele orientari :

Echilibru intre disciplinele stiintifice, tehnice, manifestari artistice si activitatea practica ;

O riguroasa selectare si ordonare a cunostintelor adecvate unui invatamant de masa si cu mai pronuntat caracter formativ ;

O relatie mai elaborata intre ce trebuie stiut si ceea ce trebuie facut ;

Acordarea unei ponderi mai mari limbajelor operatorii (audiovizual, tehnic, economic, politic).

Urmare a acestor tendinte si caracteristici contemporane se pot detasa astazi, cateva teorii educative , care evidentiaza locul educatiei in societate.

Progresul certitudinilor si reformularea de intrebari 

In secolul XX, D'Hameline (1986), a demonstrat ca societatea moderna a dezvoltat si organizat tot mai sistematic educatia scolara in jurul a trei credinte, care au fost nascocite ca ideologie a secolului XIX-lea :

progresul ;

educabilitatea ;

superioritatea democratiei egalitare .

Aceasta teorie se opune unor contra-curente din secolul al XIX-lea :

cei care vad in progresul educatiei o amenintare sau o utopie ;

cei care opun atavismul, fatalismul si ereditatea ca fiind mai puternice decat educatia ;

cei care sunt conservatori fixisti, dar si revolutionari atentati, considera egalitarismul ca pe un vis periculos.

S-a impus necesitatea ca pedagogia sa se gaseasca sub influenta idealului stiintific. De aici devenirea scolarizarii ca o afacere de stat, ca o investitie, care conjuga fibra nationalista si influenta sociala in numele bunastarii individuale. In acest context, stiintele umane trebuie sa justifice progresul si educatia.

Universalismul progresist a facut loc identitatii sparte si rau asigurate. Credinta in progres s-a dezagregat in autentice violente. De aici decurg intrebarile: cum se poate sa dai in acelasi timp autonomia si integrarea?; Cum poti sa faci, ca in acelasi timp, sa reuseasca toti si fiecare?; Cum poti sa faci in acelasi timp, pe cineva, sa munceasca si sa-l lasi liber?; Cum poti sa-l domesticesti si sa-l dezrobesti?

Conceptia despre om si societate si raportul dintre ele

A alege o pedagogie, este in mod fundamental a alege devenirea unui tip de om si de societate.

4 tendinte (1987, Haussaye):

4.1 tendinte traditionale

4.2 tendinte noi

4.3 tendinte socialiste

4.4 tendinte contemporane

4.1 Pedagogia traditionala = invatare a rezistentei. Centrata pe profesie si transmiterea stiintei, pe o taietura structurala intre scoala si viata, urmareste sa fasoneze si sa redreseze copilul patat de pacatul originar sau substitutele lui, legate de o societate rea, cu imaginea unui adult ideal necorupt de societate, si pe aceasta cale copilul sa interiorizeze modele arhetipice, in numele ratiunii si datoriei. Individul invata sa reziste (sa se stapaneasca, pentru a-i stapani pe altii) impregnandu-se cu o cultura care necesita interogatia morala si disciplinara a muncii intelectuale, pentru a invata meseria de om.

4.2 Scoala noua - cauta un mediu natural protejat, care sa-i permita copilului sa-si deschida propria natura inafara influentelor sociale nefaste, de a reconcilia corpul si spiritul. Ei doresc o scoala cu o viata naturala si comunitara, axata pe o cultura deschisa, inainte de a face o noua societate, sau a regenera societatea industriala prezenta.

Pretinde sa formeze un om nou, baza a unei societati noi, care are la baza o noua imagine a copilului, propovaduind armonia intre individ si societate, in numele unei adaptari care rezulta din asocierea indivizilor educati.

4.3 Pedagogia socialista se reprezinta ca o scoala a uzinei, vizand o dezvoltare a culturii politice, in acelasi timp profesionale si  generale, in scopul de a erija in omul nou. Aceasta presupune conjugarea productiei materiale si intelectuale, o prezenta a muncii intelectuale in educatie.

Omul nou, omul societatii socialiste, cere o scoala militanta, care sa anunte societatea socialista si sa pregateasca omul. Va fi un om inainte de toate social, orientat catre colectivitate. Pedagogia socialista se bazeaza pe o adecvare individ-societate, insotita de integrarea sa sociala.

4.4 Tendintele contemporane se arata pe fondul unei crize dintre scoala si societate. Global, misiunea scolii este de a prinde din urma societatea, aflata intr-o evolutie rapida. Scopul sau este de a se adapta societatii (acum sau mai incolo), pentru a fi mai bine si a se angrena intr-o miscare continua.

Tehnologiile educative, metodele privind obiectivele pedagogice pot fi desemnate ca pedagogii ale adaptarii individului la societatea industriala.

In concluzie, educatia vine sa gandeasca articulatia dintre societatea ideala si noul copil. Pedagogia este un proiect.

Teorii contemporane

V. Bertrand (1970) distinge sapte tendinte ale campului educativ, cu sanse diferite.

3.1. Sfarsitul secolului XX este o reintoarcere a teoriilor spiritualiste, care vizeaza transcendenta subiectului, detasarea de orice subiectivitate, relatia cu divinitatea si misticul, trecand prin experienta unitatii dintre sine si univers si experientele constiintei cosmice. Psihologia umanista si mistica crestina se incadreaza aici pentru a defini o noua pedagogie centrata pe studiosul in curs de dezvoltare personala si reamintind ca persoana - resursa, indreptata spre "intelepciune".

3.2. Dupa anii 1960, teoriile personaliste tentate de promovarea lui "a se educa" prin conjugarea resurselor interne si a activitatii autonome, de o maniera de a deveni capabili de a-si lua in stapanire formarea si dezvoltarea propriei personalitati.

In ultimii ani, acest curent a disparut, fiind victima propriilor contradictii.

3.4. Teoriile tehnologice desemneaza ansamblul suporturilor actiunii si rezultatelor, ca urmare a aplicarii sistematice a cunostintelor in scopul rezolvarii problemelor practice.

Teoriile acopera tot ceea ce se articuleaza in jurul educatiei sistemice si a pedagogiei care se ocupa de cibernetica, inteligenta artificiala, stiintele cognitive, informatica si diverse medii.

3.5. Teoriile invatamantului cooperativ redimensioneaza teoriile sociocognitive. Aceste teorii socioculturale interactionale pun accent pe factorii externi persoanei si recomanda invatarea in situatia si pedagogia sociala. Ele pun intr-o viziune larga transformarile aduse de societatea industriala. Observam o deplasare de la sistemul de referinta, ca urmare a trecerii de la universul marxist sau autogestionar la universul ecologic. Este o reintoarcere la achizitia unei constiinte ecologice si sociale cu valoare prospectiva.

Toate aceste teorii se ciocnesc de 3.6. teoriile academice, care sunt din ce in ce mai deschise la reintoarcerea la valorile clasice traditionale, in scopul de a clarifica indivizii pe drumul lor educativ. Ei vad in trecut baza de a pune la incercare continuturile. De altfel se pune in prim plan formarea generala fundamentalista.

Altii se repliaza spre o scoala de excelenta, socotita a "trata" masele si democratia.