Copilaria timpurie

COPILARIA TIMPURIE

1Caracteristici generale ale dezvoltarii copilului intre 1-3 ani

In conditiile in care ereditatea si mediul sunt factori obligatorii, cu contributii aleatorii in procesul dezvoltarii ontogenetice, societatea a dezvoltat si perfectionat un mecanism special de reducere a imprevizibilului si de crestere a controlului asupra procesului de dezvoltare psiho-individuala. Acest mecanism specific este educatia, care reprezinta procesul prin care se realizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii umane, deci este o activitate necesara atat pentru individ cat si pentru societate, este o activitate specific umana, un fenomen social si o conditie a progresului societatii, raportata atat la individ cat si la societate.

Educatia timpurie este educatia care priveste copiii de la nastere pana la varsta de 6-7 ani si care le ofera acestora conditii specifice pentru dezvoltarea lor generala in concordanta cu caracteristicile individuale.

Dupa cum afirma Ursula Schiopu si Emil Verza in "Psihologia varstelor", educatia timpurie este cruciala pentru dezvoltarea si educarea ulterioara a copilului si se realizeaza prin folosirea unei metodologii si a unui curriculum adecvat, precum si a unui personal calificat, in stransa colaborare cu familia si serviciile de sanatate si protectie a copilului.

Educatia timpurie reprezinta o abordare inteleapta a trairii prezente a viitorului, pentru ca isi propune o investitie de intelepciune in devenirea umana a celorlalti pentru un viitor mai bun. Cu cat mai devreme educatia permanenta, cu atat mai bine in prezent, pentru bunul fundament al viitoarei personalitati a copilului. Educatia permanenta, ca proces al educatiei pe durata intregii vieti, isi recunoaste inceputurile in educatia timpurie, ca prim stadiu crucial in dezvoltarea personalitatii.

v    Scopurile educatiei timpurii pornesc de la satisfacerea trebuintelor copiilor foarte mici si mici, dar se deschid in perspectiva dezvoltarii personalitatii viitoare prin:

. Formarea capacitatilor de a asimila cunostintele si semnificatiile

instrumentelor culturale;

. Dezvoltarea abilitatilor de concentrare a atentiei si efortului voluntar

independent;

. Incurajarea posibilitatilor de autoexprimare, explorare si experimentare

a lumii;

. Formarea simtului valoric al propriei identitati in relatiile

interpersonale;

. Invatarea rolurilor sociale si cristalizarea constiintei de sine valorice.

v    Normele si valorile educatiei timpurii :

. fiecare copil e unic, cu nevoi specifice lui si particulare, nevoile fiind cerinte importante pentru educatie si difera de la un copil la altul, deci abordarea este specifica fiecarui copil in parte;

. educatia este continua, incepe din primele momente ale vietii si dureaza

toata viata;

. fiecare activitate de ingrijire este un demers educativ, iar interactiunea

activa cu adultul este definitorie;

. dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina zilnica, interactiunea cu ceilalti, organizarea mediului si activitatea de invatare;

. invatarea copilului mic se realizeaza prin explorari si experimente in situatii de joc;

. dreptul la sanse egale presupune accesul la servicii de calitate, garantate de politicile nationale.

Educatia timpurie a psiho-motricitatii

Educatia permanenta incepe in primii ani de viata, cand se construiesc fundamentele dezvoltarii relatiilor copilului cu lumea, se initiaza capacitatile de concentrare a atentiei asupra experientei proprii si a relatiilor interpersonale prin care copilul le descopera ca identitate, eul se intelege ca masura a activitatii proprii.(Emil Verza ,Ursula Schiopu"Psihologia varstelor") De aceea, educatia timpurie trebuie sa incurajeze cucerirea lumii imediate de catre copil, sa stimuleze si sa cultive increderea in fortele invatarii proprii si in capacitatea de autoexprimare in viata comuna traita impreuna cu ceilalti.

Conduitele adaptative din prima copilarie (0-3 ani) se caracterizeaza printr-o deosebita plasticitate sustinuta prin curiozitatea de invatare si experienta proprie. Adaptarea la solicitarile si stimularile externe devine progresiv o initiativa condusa de dorinta si elanul experimentarii autonome: sa perceapa direct prin atingere, manuire, modificare a pozitiei obiectelor. In stransa legatura cu plasticitatea si amploarea invatarii motorii se poate semnala elanul afectiv al miscarilor proprii, bucuria de miscare, sentimentul de triumf asupra spatiului imediat. Cu cat copilul este mai vioi in mobilitate, are nevoie de o supraveghere atenta, este incurajat de propriul elan sa experimenteze dar este franat de adulti sa se tempereze.

Interactiunile intre autonomia motrica a copilului si interdictiile adultilor sunt foarte importante in generarea eului motric si forta de experimentare psiho-motrica a spatiului de viata. Interventiile de instruire si potolire a mobilitatii viguroase a copilului de 2-3 ani au ca efect reactii afective negativiste, accese afective explozive suparatoare atat pentru copil cat si pentru adult.

Dupa cum afirma Emil Verza SI Ursula Schiopu, in cele 700 de generatii probabile ale spetei umane,perioada sau etapa anteprescolara este prima care implica marile diferentieri care marcheaza specificul epocii ,al tarii al regiunii ,al limbii materne.Aceasta etapa are si alte caracteristici diferentiale ,fiind o perioada de intensiva expansiune subiectiva.

Prima copilaria este etapa construirii primare coerente ,a trairii experientei de viata curenta.Copilul incepe sa fie integrat in interrelatiile grupului familial si al celor ce frecventeaza familia.Incepe sa sesizeze regulile ,interdictiile ,orarul si stilul de viata al familiei ,traind conflicte si stari de confort psihic sau de euforie conditionate de aceasta realitate complexa .Experienta de viata devine impregnanta de invatarea comunicarii verbale la inceputul acestei perioade,vorbirea copilului este restransa ,inconstienta si incarcata de mari dificultati de pronuntie,iar la 3 ani copilul vorbeste relativ fluent in propozitii inteligibile ,dispunand de un limbaj situativ bogat.

El poate sa formuleze impresii ,dorinte,constatari,interogatii etc.Lumea lui devine un spectacol in care ii place sa fie asistat,de comunicarea adultului.Activitate formativa cea mai frecventa intre 1-3 ani consta in manuirea de obiecte imitarea unor fapte.Relatiile copilului cu cei din jur devin complexe ,el dorind sa atraga si sa retina adultul in colaborari ,decupari de joc acestea putand fii luate si din desene animate .In perioada de la 1 la 3 ani copilul este adaptat la mediu sau imediat nu inca la caracteristicile foarte complexe ale mediului social ,complex care va determina situatia singulara ca omul sa aiba cea mai lunga copilarie dintre toate vietuitoarele.

Procesul de adaptare va avea loc in cercuri concentrice,dintre care cel de la 1 la 3 ani este cel mai important,prin umanizarea ampla a trebuintelor, intentilor si a conduitelor de baza.Unii autori considera ca pana la 3 ani omul achizitioneaza 60%din experienta fundamenatala de viata(B.Bloom).

In prima copilarie putem vorbi despre 3 perioade:

prima perioada intre 12-18 luni care se refera la mers ;

a doua perioada intre 18-28 de luni care are pe prim plan comunicarea;

a 3 a perioada dupa 2 ani jumatate care se refera la concilierea cu adultii;

O dezvoltarea accentuata o cunosc miscarile incepand cu cele legate de mers si terminand cu cele ale motricitatii fine. Copilul poate realiza mici constructii din cuburi si trage linii verticale, mici constructii verticale. La 2 ani si 6 luni poate insira margele mari, rasfoi paginile unei carti colorate, coloreaza suprafata unei foi de hartie, stie sa utilizeze manerul usii, butoanele aparatului de radio, etc. La 3 ani poate turna apa dintr-o cana in alta, poate taia hartie cu foarfecele, poate da cu piciorul intr-o mingie, poate merge pe tricicleta. Copilul descopera potentialitatea mare a mainii si importanta miscarii pentru cunoasterea celor din jur. Imitatia are un rol de seama in invatare (imita citirea ziarului, a fumatului, etc).

Prin incurajarea copilului de a efectua cat mai multe miscari si deplasari se formeaza increderea in sine, si se dezvolta autonomia personala.In conditii de cresa este importanta imbogatirea mediului, prin jucarii, acvarii, carucioare, balansoare evitand urmarirea programelor TV neadecvate pentru ei pentru evitarea imitari unor personaje negative .In perioada primei copilarii se dezvolta intens jocul de manipulare sub influenta trebuintei interne de a actiona asupra lumii si de a o schimba.Este o activitate incarcata de disponibilitati psihoafective imaginative, care ocupa o mare parte a zilei .

Dupa cum afirma E. Popescu, jocul este o expresie a activitatii efectuate spontan din placere, incarcata de satisfactii.

In joc se incorporeaza treptat evenimentele vietii, exista:

a)     componente cognitive(si inclusiv formativa) importanta privind integrarea sociala a copilului in joc;

b)     competente afective foarte subtile;

In mediul rural, copiii se antreneaza in jocuri legate de obiecte si situatii, afara din casa(in curte cu animale, bete).

In cresa, jocurile sunt mai supravegheate.In toate cazurile sunt influentate de varsta si chiar de moda.In genere, in joc obiectele devin interesante deoarece sunt plasate intr-o pozitie psihologica care le favorizeaza si se supun unei preschimbari incarcarcate de o energie participativa foarte intensa.

Intre 1-3 ani, jocul se incarca de o ampla simbolistica, ce-i creeaza o forma de participare deosebita.

J. Piaget, interesat de aceasta problema , a considerat ca se poate vorbi de trei grupuri, simboluri ludice:

primul grup este legat de interese si forme de exprimare corporale proprii;

al doilea grup este legat de sentiment, de familie si relatii familiale;

al treilea grup de curiozitate, privind provenientele;

La 18 luni, copilul poate deveni in joc avion, masina, tren, iar uneori pisica, robinet, orice.In acest moment al dezvoltarii ontogenice este dominant inca jocul jocul cu obiecte, aciunea creand consistenta rolului trait de copil in joc.Concomitent, jocul cu adultul se dezvolta in trei directii: prima este a jocului de hartuiala si tranta, ridicarea si aruncarea in sus, joc zgomotos de miscare si de energizare, a doua este a jocului verbal fie sub forma de interogatii continuu complexe, fie sub forma relatarii de povestiri (basme) , in al treilea rand sub forma jocului didactic in care adultul indruma copilul trptat si discret

La 2 ani, copilul se joaca cam 90% din timp.

La 2 ani si jumatate copilul prefera jucariile cu roti cu care poate transporta jucariile mecanice, combinele, jucariile muzicale, papusi, animale, marionete, schemele ludice de proiectare devin mai active, dar si jocurile distractive cum sunt baloanele de sapun chiar si jocul cu apa, teatrul de marionete. Copilul doreste foarte mult jucaria, dar poate sa o paraseasca foarte repede.

Jocurile permit combinari, alergare, observare. Evenimentele se revarsa in joc. Desigur, intereseaza si materialele de joc si in aceasta categorie intra si jucaria, dar si cuburile, mozaicurile si nisipul, plastilina, lutul, focul, pensula si culoarea.

Dupa 3 ani intra in seria preferintelor tricicleta, mingea, cercul, balonu, etc. Jocul copiilor mici este intai singular si spontan. Treptat se descentraza de pe obiect mutandu-se pe subiectul actiunilor umane. Acestea incep sa se dilate si sa se combine. Conditia mintala a jocului se amplifica. Apar noi tipuri de joc(de-a familia, de-a doctorul) se instituie numeroase relatii intre copii si se complica situatia psihologica a jocului.

Relatiile din joc au functii multiple, ele intaresc cooperarea relatiilor pozitive active, dar nu pot pune pe primul plan si relatiile negative, tensionale. Schematic, am putea considera ca spre 3 ani se poate vorbi de un debut al jocurilor colective cu roluri. In acestea, simbolistica ludica este ampla si coerenta, iar actiunea tinde sa cuprinda sporadic mai multe personaje. In jocul cu subiect se pot vedea numeroase elemente de imitatie (sunt imitati copiii mai mari rasfatandu-se, etc.). Interesul pentru joc devine din ce in ce mai mare, ceea ce pune in evidenta organizarea primara a sensurilor experientei acumulate.

Dupa cum afirma H. Barbu in "Activitati de joc si recreativ-distractive", jocul impune forme de conduite noi si fireste, atitudini. Rolurile, oricat de fragmentate ar fi, organizeaza forme de cooperare sau de proiectie afectiva( atractie, simpatie). Dealtfel, una din modalitatile de demonstratie a simpatiei consta in aratarea sau daruirea lor chiar provizorie.

Copiii se lauda uneori cu jucariile; la 2 ani copilul se joaca mult cu orice, inclusiv la masa cu resturile, cu painea, cu mancarea, etc.

La 2 ani si jumatate construieste din pietre si nisip cuburi si strica obiectele din curiozitate. Datorita limbajului, obiectele incep sa poata fi folosite pentru orice.

La 3 ani, copilul se joaca si construieste si pe verticala si pe orizontala, merge pe marginea trotuarului, ii place sa invinga mici obstacole, organizeaza insa si mici sabotaje ale jocului altora.

E. Verza,U. Schiopu afirma faptul ca dezvoltarea sociabilitatii copilului in joc face progrese importante intre 1-3 ani. In primul rand, conduitele copilului devin mai coerente fata de solicitarile jocului mai ales spre varsta de 2 ani.In al doilea rand lumea devine pentru copli un spectacol ce-l atrage, dar la care nu vrea sa partcipe singur si pentru asta solicita pe fiecare sa-l secondeze.

La 2 ani copilul se joaca in tovarasia altor copii, oprindu-se din cand in cand spre a se odihni si observa jocul partenerilor.Momentele de observatie constituie un fel de partcipare la jocul altora .

Dupa 2 ani si jumatate relatiile in joc se pot imparti in:

relatiile pozitive active se pot enumera si situatiile in care copilul da o jucarie, mangaie un copil sau ii propune sa faca schimb de jucarii;

relatiile active negative sunt legate mai ales de rapirea de incaierare pe plan verbal.Printre relatiile pasive pozitive se pot cita cele in care copilul accepta mangaierea si schimbul de jucarii;

relatiile pasive negative sunt cele in care copilul insceneaza cearta si chiar bataia de la partenerul sau.

1.2 Importanta perioadei timpurii in dezvoltarea individului

Educatia timpurie este prima treapta de pregatire pentru educatia formala si se adreseaza copiilor de la nastere la 6-7 ani, oferind conditii specifice pentru dezvoltarea deplina ,in functie de evolutia individuala si de varsta a acestora.Educatia timpurie incorporeaza ideea ca varstele mici constituie baza personalitatii, iar pentru reusita educationala a copilului e necesar sa fie antrenati toti agentii cu influente asupra copilului, pornind de la familie, institutii de educatie pana la comunitate.

In aceasta perioada educatia este un proces holist, care se centreaza atat pe dezvoltarea fizica, cat si pe cea cognitiva, socio-emotionala si consta in activitati si experiente care influenteaza dezvoltarea plenara a copilului.

Dezvoltarea este proces continuu de schimbare in cadrul caruia nivelul de miscare, gandire, simtire si interactiune al copilului cu persoanele si obiectele din lumea inconjuratoare devine din ce in ce mai complex.

Dezvoltarea este un proces multidimensional:

dimensiune fizica/motorie (abilitatea de miscare si coordonare ,sanatate si nutritie);

dimensiune cognitiva(abilitatea de a gandi, a reflecta, a judeca, a asculta, a comunica);

dimensiunea socio emotionala(abilitatea de a interactiona cu lumea din jur si de a trai emotii, sentimente adecvate);

Dezvoltarea este un proces integrator, toate dimensiunile dezvoltarii sunt interdependente, se afla intr-o stransa determinare si relationare reciproca, influenteaza si se dezvolta simultan.

Aceasta interactiune dintre dimensiuni, distincte din punct de vedere conceptual, dar interdependente organic, solicita o atentie asupra "copilului in intregime".

Tot ce se intampla in primii ani de viata ai copilului este esential, atat pentru progresul sau imediat cat si pentru viitorul sau. De aceea educatia timpurie are in vedere aceasta perioada fundamentala pentru dezvoltarea creierului, ce determina progrese in formarea capacitatilor fizice, cognitive, lingvistice, sociale, emotionale ale copilului.

Toate modificarile ce au loc asupra domeniilor de dezvoltare ale copilului au la baza interactiunea acestuia cu oamenii, lucrurile din jur.

Un copil care se bucura de atentie, grija, rabdare ,joc, comunicare va manifesta dorinta si increderea de a invata repede, de a-si dezvolta capacitatile de relationare.

Educatia timpurie isi pune amprenta pe tot parcursul vietii copilului si de aceea programele de inalta calitate depind in mod direct de:

mediul educational adecvat;

practici de grupare eficienta a copilului;

implicarea parintilor, etc. ;

1.3 Teorii psihopedagogice care stau la baza educatiei timpurii

TEORIILE CONSTRUCTIVISTE

Teoriile constructiviste acorda atentie egala ereditatii si educatiei in dezvoltarea copilului, punanad accent pe dezvoltarea cognitiva. Copiii sunt abordati ca subiecte care isi utilizeaza capacitatile fizice si intelectuale in continua dezvoltare, pentru a interactiona activ cu mediul si a actiona asupra acestuia. In acest proces ei isi dezvolta modele comportamentale tot mai complexe; mediul poate frana sau stimula ritmul dezvoltarii, dar etapele parcurse in dezvoltare sunt generale, universale.

Stadiile dezvoltarii in procesul de invatare si formare a personalitatii copilului, dupa J.Piaget sunt:

-stadiul inteligentei senzorio-motorii, cuprins intre 0-2 ani;

-stadiul gandirii preoperationale, cuprins intre 2-6 ani;

-stadiul operatiilor concrete, cuprins intre 6/7 -10/11 ani;

-stadiul operatiilor formale, peste 11 ani.

Copiii isi construiesc structuri mentale care iau nastere prin interiorizarea actiunilor cu obiecte

TEORIILE INVATARII SOCIO-CULTURALE SI ZONA PROXIMEI DEZVOLTARII(L. S VIGOTSKI) accentueaza caracterul:

Caracterul social al invatarii si zonele dezvoltarii:

-zona actualei dezvoltari-spatiul in care copilul rezolva independent situatiile problema

-zona proximei dezvoltari-spatiul in care copilul ajunge sa solutioneze problema,dar numai cu ajutorul adultului

TEORIA INTELIGENTELOR MULTIPLE(H. GARDNER), surprinde tipurile de inteligenta:

-sociala/interpersonala, spatiala ,lingvistica,logico-matematica,muzicala,corporal-chinestezica,naturalista si existentiala)evidentiaza laturile forte si punctele vulnerabile care influenteaza dezvoltarea fiecarui individ.H. Garner renunta la notiunea de inteligenta generala si arata ca multe probleme legate de invatarea trebuie considerate diferentei si nu deficiente.(GONGEA E.; BREBAN S.; RUIU G. "Activitati bazate pe intelugente multiple" )

Teoria lui Gardner atrage atentia asupra talentelor unice ale fiecarui copil,astfel parintii,educatorii trebuie sa acorde atentie laturilor forte ale copilului si sa actioneze in sensul dezvoltarii lor

Procesul educational planificat si realizat din perspectiva inteligentelor multiple:

-conditioneaza centrarea pe copil si individualizarea;

-faciliteaza interactiunea cu lumea;

-asigura si sustine succesul in autoexprimare;

-intareste imaginea de sine si sentimentul de competenta;

Toate aceste teorii se constituie in argumente stiintifice pentru abordarea educatiei in perioada copilariei tmpurii din perspectiva stimularii dezvoltarii plenare a acestuia si a adoptarii de practici care se pune in centrul preocuparilor copilului si ceea ce este cel mai bine pentru el.

Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a personalitatii copilului in functie de ritmul propriu si trebuintele sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia.

Dezvoltarea capacitatii de a interactiona cu alti copii,cu adulti si mediul, pentru a dobandi cunostinte, deprinderi, apitudini si conduite noi.

Obiectivele generale ale educatiei timpurii

Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a personalitatii copilului in functie de ritmul propriu si trebuintele sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia;

Dezvoltarea capacitatii de a interactiona cu alti copii, cu adultii si mediul, pentru a dobandi cunostinte, deprinderi, atitudini si conduite noi.

Incurajarea explorarilor, exercitiilor,incercarilor si experimentarilor, ca experiente autonome de invatare.

Descoperirea de catre fiecare copil a propriei identitati,a autonomiei si dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.

Sprijinirea copilului in achizitionarea de cunostinte ,capacitati,deprinderi si atitudini necesare acestuia la intrarea in scoala si pe parcursul vietii.