Selectia porumbeilor

SELECTIA PORUMBEILOR 

                          de C. G. Pearce

          Cum poate cineva selecta un porumbel care, fiind antrenat corespunzator si bun de angajat, poate fi asteptat sa invinga cu succes o distanta de 600-700 de mile ? In lunile care se scurg, pentru un bun jurnalist devine din ce in ce mai dificil de scris despre aceste teme atunci cand aceasta are grija sa nu se repete.

          Oricand posibil in timpul sezonului de zbor si foarte adesea in timpul linistitelor zile de iarna, am purces la selectarea crescatorilor de porumbei pentru a-i intervieva, urmata apoi de o descriere amanuntita a crescatorului, a crescatoriei sale si a pasarilor pe care le detine. Datele despre crescatorie par a fi totdeauna apreciate iar aceste articole de completare ajuta la imbunatatirea datelor despre cunoasterea porumbeilor. In timpul acestor interviuri am luat in mana sute de porumbei de clasa si recent o idee mi-a strafulgerat in minte: `De ce nu se folosesc aceste experiente pentru a ne face o idee despre cursierii pe distante lungi, pentru ca in mod sigur acest lucru ar constitui un articol de baza pentru revista `Pigeon Racing News & Gazette`.

          Personal am observat ca acesti zburatori de maraton provin din toate categoriile de dimensiuni, unii sunt mari, altii sunt mai mici, dar in principal acestia sunt de talii medii. Oricum, un factor care sare in ochi tuturor cunoscatorilor este acela ca acestia sunt dotati cu un penaj abundent, bogat si matasos, un tip de pene care le permite sa zboare prin ploaie mult timp. Din nou, cu greu am gasit o pasare cu aripa scurta si niciodata una lipsita de o suprafata portanta mare.

          Putini sunt porumbeii zburatori de maraton care sa nu aiba reale calitati. In cercetarile efectuate de mine, porumbeii cu aceste calitati s-au inapoiat cu o mare rapiditate din concursuri pe vreme rea.

          In majoritatea cazurilor, ochii porumbeilor sunt indrazneti, puternici ca si culoare. In timp ce examinati ochii porumbeilor dvs. notati-va amanuntele despre gaura urechii, pentru ca daca aceasta este vizibila sub penajul care ar trebui sa fie pufos, acest lucru ne asigura ca in timpul zborului acest porumbel va evita vantul frontal.

          Echilibrul porumbelului in majoritatea cazurilor este superb, corpul bine rotunjit, ei sunt bine inchisi la spate, iar bazinul nu este foarte pronuntat.

          Desi la mai multi de jumatate dintre porumbeii analizati exista cativa si cu bazinul adanc, dintre toti pe care i-am avut in mana nu am reusit sa gasesc unul care sa fie deschis la furca. Un alt punct usor de recunoscut este faptul ca picioarele si labele erau puternice, fiind expresia unei structuri puternice, toti porumbeii avand umerii puternici in comparatie cu aspectul lor general.

          O alta caracteristica este aceea ca foarte putine pasari zburatoare pe distante lungi au un gat lung si atunci cand sunt in repaus porumbeii formeaza un unghi de 45 grade, cu coada aproape atingand podeaua. Acum mi-am completat imaginea despre cursierii pe distante lungi, desi chiar daca sunt inzestrati cu toate aceste insusiri, ei totusi mai au nevoie de un crescator care sa le sincronizeze aceste calitati. Pasarile inscrise in cursele de maraton trebuie sa fie antrenate pentru a sosi `la minut`, fiecare stagiu de pregatire fiind aranjat functie de data concursurilor. Amanarile concursurilor pot ruina si cele mai ambitioase planuri. Adevaratii crescatori stiu exact cand si cum sa mareasca cantitatea de proteine, sa controleze pozitia de cuib a porumbeilor etc.

          Aceasta parte a articolului am scris-o avand la baza experienta pe care am acumulat-o, convingerea mea fiind aceea ca succesul unui porumbel se datoreaza 50% crescatorului si 50% pasarii.

          Verificand, in timp, in jur de 100 de campioni si toate datele publicandu-le in articolul meu `Stiinta culorii` din prima carte anuala care a aparut in Marea Britanie, am gasit ca 62 de porumbei din cei 100 de campioni erau femele, iar restul de 38 erau masculi! Ar fi foarte interesant de studiat articolele scrise despre toate aceste curse realizate in trecut cu femelele, dar cum din pacate acest lucru nu este cu putinta, ma vad obligat sa afirm ca totusi masculii zboara mai bine ca femelele, motivul principal fiind acela ca acestia sunt mult mai docili (influentabili), femelele dovedind mai multa inconstanta in antrenament datorita pozitiilor lor de cuib.

          A fost, de asemenea, interesant de constatat ca in `Clasamentul campionilor` pe care personal l-am realizat, femelele apar a fi mult mai recomandate de angajat la zboruri pe distante mari. Motivele care stau la baza acestei afirmatii sunt numeroase, iar daca editorul acestei reviste imi va permite prin acordarea in viitoarele numere ale revistei si a altor spatii, ma voi stradui sa expun mai multe lucruri pe acest subiect.