Spatiul in pictura bizantina

Spatiul in pictura bizantina

Pictura bizantina, spre deosebire de cea rupestra, in care imaginile se desfasurau aleatoriu, dezorganizat, de multe ori figuratiile suprapunandu-se, respecta o anumita desfasurare, urmand ordinea cereasca la fel ca in actul de creatie a lui Dumnezeu, fiind imprimata de ritmul si armonia divina.

Este de remarcat ordinea desavarsita intr-un edificiu bizantin. Urmand exemplul Templului lui Solomon, bisericile ortodoxe bizantine au urmatoarele componente: Sfanta Sfintelor in Sfantul Altar, Iconostasul (Catapeteasma), Tampla, Fruntariu - era realizata uneori cu un val ce despartea Sfanta Sfintelor de Sfanta, Naosul, Pronaosul, Pridvorul si boltile care semnifica bolta cereasca unde este infatisat Domnul Iisus Hristos Pantocrator si Maica Domnului Oranta. Bolta semnifica lumea transcendenta, nevazuta si impune o abordare a suprafetei, in special din punctul de vedere al luminii necreate si al luminii in general, care in pictura bizantina este o lumina ireala, nedirijata. De aceea aceste spatii au fost tratate mai vast. Spatiul plin-gol este in echilibru in cazul Domnului Iisus Hristos Pantocrator, in general fiind egal cu spatiul cerului pentru a se crea acel echilibru dintre Dumnezeu si om prezente in cele doua firi ale Mantuitorului ″neimpartite si nedespartite″ intr-un singur ipostas.

Spatiul cerului este considerat neutru, chiar daca este vibrat cu stele uneori. Artistii bizantini atunci cand stabileau spatiul destinat picturii, tineau cont de trei rapoarte de baza:

scara umana - la care se raporteaza monumentul;

scara arhitectului;

scara ornamentului;

La bizantini, spre deosebire de monumentele gotice, scara umana este apropiata de dimensiunile reale ale omului si nu-l striveste, ci il copleseste prin starea ce se creeaza intre om si Dumnezeu. Scara edificiului este calma si intima, bisericile ortodoxe fiind un loc de meditatie si rugaciune, eclipsat de marimea si amploarea lor.

Elementele decorative componente se afla in concordanta cu scara umana si a edificiului. Sfintii sunt reprezentati aproape de dimensiunea omului, prin aceasta stabilindu-se o comuniune cu credinciosul, sfantul fiind si el om in viata pamanteana. Nu putem picta sfinti mari cat tot peretele intr-un edificiu de dimensiuni reduse si nici cu mult mai mari decat omul.

Intelegem acum cu totul altfel de ce se pune problema cand avem de decorat niste arcuri sau intradosul lor si care, in functie de dimensiune, prin vibratia detaliilor ornamentale, creeaza o textura, ca o adevarata armatura pentru sustinerea boltilor sau a celorlalte elemente de arhitectura. Putem observa in acest context ce rezolvare au gasit arhitectii la Domul din Monreale.

De o mare expresivitate in acest sens sunt arcele piezise moldovenesti, din vremea lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares in special.

Tinand cont de necesitatea inventarii lor pentru trecerea de la o deschidere mai vasta la una mai mica, pictorii bizantini au gasit modalitati de a mari expresivitatea acestor arce prin ornamentica, atat prin variatia marimii ornamentului, cat si prin vibratia lor prin punct, linie si pata.

Aceste variatii de marimi a ornamentelor dau scara, ce tine cont de implicatiile celor trei dimensiuni: umana, a monumentului si a ornamentului ce trebuie sa fie in perfecta armonie si echilibru.

Pata de culoare in pictura bizantina se realizeaza dupa criterii bine definite, ignorand perspectiva lineara si aeriana. S-au urmarit in realizarea echilibrului compozitional regulile artei decorative: repetitie, alternanta si simetrie - prezenta in special in marile compozitii asemanatoare unor grandioase simfonii: ″Adormirea Maicii Domului″, ″Coborarea la Iad″, ″Intrarea in Ierusalim″, ″Judecata de Apoi″.

Manastirile din Bucovina fiind un exemplu in acest sens, sunt considerate locuri de pelerinaj si inchinaciune, dar si pretioase perle de arta bizantina, unde omul intra in comuniune cu Dumnezeu firesc, unde spatiul te imbie la rugaciune.

Spatiul real

Dupa cum aratam anterior, elementele decorative componente ale ansamblului se afla in deplina concordanta cu scara umana si a arhitecturii, creand acel spatiu real, unde intimitatea credinciosilor nu este tulburata de edificii pompoase, in care omul se pierde in maretia lor, ci dimpotriva, devine o componenta a spatiului real unde rugaciunea colectiva se inalta la ceruri si este placuta lui Dumnezeu.

Pictura bizantina vine sa completeze spatiul real, dandu-i o consistenta aparte si pregatind pe rugator sa se transpuna pentru a putea prin meditatie si rugaciune sa treaca pragul spatiului real spre cel virtual, sa intre in legatura cu Mantuitorul Hristos, care bate la ″usa sufletului″ fiecaruia dintre noi si este de ajuns s-o deschidem pentru a-L cunoaste si a ne mantui.

Spatiul virtual

Dincolo de spatiul real in care pictura devine parte componenta, compozitia sacra exprimata in ea are si o a doua latura: sa exprime si partea nevazuta, iluzorie, transcendenta, oglindita, care are menirea sa-l lamureasca pe credincios privind intelegerea si interpretarea Sfintei Scripturi si legatura inseparabila dintre Vechiul si Noul Testament. In anumite scene din Vechiul Testament intalnim si imaginea Mantuitorului Hristos. Exemplific scena infatisand pe Adam si Eva de la manastirea Sucevita, unde Mantuitorul apare in partea stanga a scenei. Pentru a sublinia virtualul in aceasta imagine, si in general in toate scenele genezei, Cerul si spatiul este lasat in culoarea imaculata a frescei de obicei. Prin aceasta se poate observa clar ca arta bizantina are radacini adanci in arta egipteana si etrusca, la care spatiul era unul fictiv cu un singur plan, de obicei alb, impartit in registre in care se desfasurau evenimentele.

Observam in pictura bizantina ca unele momente, care sunt redate in imagini si care in realitate s-au desfasurat separat, apar desfasurandu-se impreuna, in acelasi spatiu, fara ca acesta sa altereze echilibrul compozitional.

In povestea reprezentata de scena ″Nasterea Domnului″, realizata in mozaic de Pietro Cavallini, la Roma, in biserica Santa Maria in Trastevere (1292), observam diferite momente, diferite actiuni desfasurandu-se impreuna, in acelasi spatiu. Maica Domnului nascand in staul, cu vitele langa ea, Iosif asteptand ingrijorat, ingerii trambitand vestea cea mare si vorbind magilor, iar in scena din fata Iisus in ipostaza de copil, pascand oile Tatalui Sau.

In pronaosul Bisericii Doamnei, in scena ″Inmultirea pestilor si a painilor″, intalnim doua ipostaze diferite ale lui Iisus, unul impartind paine si altul peste, ambii avand aceleasi dimensiuni intre ei si cu celelalte personaje.

La fel stau lucrurile si in scena ″Predica de pe munte″, realizata in secolele XII-XIII la catedrala San Marco din Venetia, unde intalnim de asemeni doua ipostaze ale lui Iisus, unul in dreapta imaginii vorbind cu apostolii, cealalta in stanga sus, pe munte, ambii avand aceleasi dimensiuni, desi personajul din stanga, logic ar trebui sa fie mai mic, aflandu-se intr-un plan mai indepartat.

O situatie aparte este atunci cand intalnim un singur plan, ca in ″Scara cerului″ (″Scara lui Ioan Sinaitul″ de pe fatada de nord a manastirii Sucevita) sau ″Arborele lui Iesei″ (fig. 53) de pe fatada de vest a manastirii Moldovita, in care se afla, deasupra fondului peretelui, doar planul personajelor, cu scara, respectiv lujerul care le leaga, creand impreuna un ornament.

In scena ″Nasterea Domnului″ (fig. 54) de la toate bisericile ortodoxe ne apare in acelasi plan spre baza ″Spalarea pruncului″. Exemplu: ″Nasterea Domnului″ de la manastirea Probota.

De asemenea, Profetul Moise (fig. 55, fig. 56) apare in multe fresce cu imagini din Noul Testament. Toate aceste exemple demonstreaza ca virtualul este prezent in pictura bizantina, fara a deteriora invataturile biblice.

Perspectiva

Ca si in pictura egipteana, pictura bizantina respecta mai putin perspectiva aeriana si liniara, insemnand ca nu avem dereglari de culoare (in perspectiva aeriana, cu cat obiectele se afla mai departe, cu atat devin mai albastre, deci mai reci) si nici linii de fuga (perspectiva liniara este caracterizata de prezenta unor linii de fuga spre un punct principal de vedere in functie de care obiectele se micsoreaza proportional cu distanta).

In arta bizantina, datorita modului de executie, intalnim in tehnica fresca trei planuri:

planul neutru, adica al cerului si al pamantului care nu participa activ la compozitie;

planul intermediar, adica planul personajului ce se afla intotdeauna in fundal si participa activ la compunerea spatiului care sugereaza perspectiva, ca de exemplu draperiile de peste ea arata ca scena se petrece in interior. Exemplificam scena ″Buna Vestire″ de la manastirea Moldovita si Probota.

prim-planul, adica planul personajelor.

In arta bizantina nu exista deformari de perspectiva in reprezentarea personajelor. Indiferent de locul unde se afla, mai in fata sau mai in spate, au de obicei aceleasi dimensiuni. De exemplu ″Pilat judecator″ de la manastirea Probota.

Lipsa perspectivei face ca fiecare scena sa redea mesajul biblic intocmai clar si  sa respecte adevarul scripturistic.

Personajele pot fi redate in mai multe moduri:

avand aceeasi dimensiune;

avand marimi diferite;

in alternanta cu elemente peisagistice si arhitecturale;

in timpi diferiti.