Perspectiva istorica. Evolutia formelor de adoptie la nivel international

Perspectiva istorica. Evolutia formelor de adoptie la nivel international

Adoptia este o procedura legala, identificata in sisteme legislative din cele mai vechi timpuri, semnificand, in termeni foarte largi, procesul prin care, o persoana paraseste propria familie si intra intr-un alt sistem familial (Lyall, 1969, p. 459). Cateva cazuri binecunoscute pot fi oferite ca exemplu: de pilda, legendele din Egiptul antic relateaza despre adoptia regelui din Babilon, Sargon I, de catre un taran; scriptura ebraica prezinta un caz similar, cel al lui Moise salvat din apele Nilului si crescut de fiica faraonului; legenda lui Sofocle prezinta adoptia lui Oedip in Grecia antica de catre regele Corintului care nu a avut urmasi proprii. Cazuri similare sunt identificate si in timpul Imperiului Roman. Poate cel mai cunoscut caz este cel al lui Iulius Cezar care si-a adoptat propriul nepot, pe Gaius Octavius, devenit ulterior primul imparat sub numele Augustus Caesar (62 i. Hr. - 14 d. Hr.). De altfel, in Imperiul Roman, adoptia a fost cel mai obisnuit mod de a accede la tron. In primii 200 de ani de existenta a Imperiului, nu mai putin de noua imparati au acces la tron prin adoptie: Augustus Caesar, Tiberius, Caligula, Nero, Trajan, Hadrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius si Lucius Verus.

Primul sistem legislativ cunoscut, in care se recunoaste si se reglementeaza adoptia este Codul lui Hamurabi din Babilon. Ulterior in majoritatea sistemelor legislative adoptia copiilor este recunoascuta si reglementata.

Inceputurile legislatiei moderne in domeniul adoptiei se regasesc insa abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Primul stat care a adoptat o astfel de lege a fost Massachusetts in 1851, recunoscand adoptia ca un proces social si juridic de protectie a copilului. Treptat, toate statele din SUA au adoptat legi in acest domeniu. Exemplul a fost urmat de tarile europene: Suedia a adoptat o lege a adoptiei in 1917, iar Anglia in 1926.

Odata cu aparitia reglementarilor si cu cresterea solicitarilor pentru adoptie, ca urmare a primului razboi mondial, a modificarilor demografice cauzate de acesta si a epidemiilor care-l insotesc, apar doua elemente noi in domeniul adoptiei: adoptia inchisa (closed adoption), respectiv practica potrivirii (a matching-ului) celor care solicita sa adopte cu copilul adoptat.

Adoptia inchisa presupune lipsa contactului intre parintii adoptivi si parintii biologici. Din momentul incheierii adoptiei, copilul adoptat intrerupe orice legatura cu parintii biologici. Posibilitatea adoptatului de a obtine informatii despre acestia si despre trecutul sau anterior adoptiei, este cvasi-imposibil ca urmare a restrictiei de acces la dosare. Adeseori copiii adoptati nu erau informati niciodata despre adoptie. Practica potrivirii copilului adoptiv cu parintele adoptator se facea astfel incat substituirea parintilor biologici cu parintii adoptivi sa fie cat se poate de putin vizibila.

Al doilea razboi mondial aduce cu sine noi schimbari importante in practica adoptiei copilului. Se introduce acum o noua forma, si anume, adoptia internationala. Aceasta schimbare este cauzata de numarul mare de copii proveniti din tari greu incercate de razboaie. Odata cu aceasta noua practica, adoptia devine mult mai vizibila. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial majoritatea adoptiilor se petreceau la nivel national. Adoptia nationala, numita in literatura de specialitate si adoptie domestica presupune adoptia copiilor in tara lor de origine, de catre persoane cu aceeasi nationalitate. Adoptia internationala vizeaza cautarea si adoptarea copilului dintr-o alta tara decat tara de origine a adoptatorilor. In cazul in care copilul este plasat national sau international intr-un grup care apartine altei rase, altei culturi sau etnii vorbim, dupa caz, de adoptie transrasiala, transculturala, respectiv transetnica.

Intre anii 1960-1970, se inregistreaza si alte schimbari importante: schimbarea mentalitatatii cu privire la actul procreerii in afara casatoriei si acceptarea sociala a femeilor care dadeau nastere unui copil, liberalizarea avorturilor si utilizarea metodelor contraceptive; existenta unui numar tot mai mare de mame biologice care isi cer dreptul de a fi informate despre persoanele care adopta copilul/copiii lor biologici; numarul mare de copii adoptati dupa primul razboi mondial care, ajunsi adulti, incep sa-si caute originile. Aceste schimbari impun orientarea spre o noua practica a adoptiei: adoptia deschisa. In contrast cu adoptia inchisa, aceasta noua forma presupune intalnirea si adeseori pastrarea legaturii parintilor biologici cu parintii adoptivi si copilul adoptat. Adeseori persoanele care accepta adoptia deschisa sunt puse in legatura cu mama biologica anterior nasterii copilului, mai exact din perioada sarcinii. Aici trebuie adaugat ca specialistii vorbesc si despre adoptia semi-deschisa. In cazul acestei forme de adoptie, parintii biologici, respectiv parintii adoptivi detin informatii generale unii despre ceilalti, existand de cele mai multe ori posibilitatea comunicarii electronice sau scrise. Intr-o anumita masura, confidentialitatea se pastreaza. Aceasta legatura tinde in timp sa ia fie forma legaturii inchise, fie forma legaturii deschise.

Schimbarile sociale anterior mentionate, la care adaugam numarul tot mai mic de copii nedoriti, ca urmare a utilizarii metodelor contraceptive si cresterea posibilitatii mamelor de a-si ingriji singure copiii, a determinat o alta schimbare in adoptie: in special in tarile in care, numarul solicitarilor de adoptie era foarte ridicat acesta a depasit numarul copiilor sanatosi disponibili. Este momentul in care incep sa fie acceptate adoptiile copiilor cu nevoi speciale. In cazul adoptiilor, definitia data conceputului de copil cu nevoi speciale face referire la urmatoarele categorii de copii: copii cu varsta peste trei ani, copii de culoare, copii cu probleme emotionale, cu dizabilitati fizice si/sau mentale, copii care au mai multi frati si, potrivit principiilor protectiei copiilor, trebuie plasati impreuna (McKenzie, 1993). La acestia se mai aduga copii cu un istoric social negativ, care au fost succesiv parasiti si/sau abuzati. Definitia complexa data de Mullin si Johnson (1999, p. 590) mentioneaza aceleasi categorii de copii, dar constata o serie de diferente in ceea ce priveste limita de varsta de pilda pornind de la care copiii sunt considerati a fi copii cu nevoi speciale: copiii cu nevoi speciale sunt acei copii care au trait un abuz fizic si sexual si/sau neglijare severa, copii cu dizabilitati fizice sau emotionale; copii cu varsta mai mare de un an; copii care au mai multi frati si trebuie plasati impreuna.

In prezent formele de adoptie anterior mentionate: adoptie inchisa/deschisa, nationala (domestica)/internationala, coexista in diferite state in proportii diferite.