Strategii de interventie - asistenta sociala

STRATEGII DE INTERVENTIE - ASISTENTA SOCIALA

INTERVENTIA CENTRATA PE SARCINA

Fundamentul teoretic (teorii si presupozitii teoretice de baza). Teoria centrata pe sarcina apare in anii '60 si este derivata din practica asistentei sociale. Acesta este un model pluralist/integrativ in sensul ca selecteaza teorii si metode din cadrul altor modele compatibile (rezolvarea de probleme; teoria interventiei in criza). Acest tip de practica opteaza pentru o abordare sistemica si contextuala a problemelor clientului (recunoasterea explicita a problemelor; identificarea contextului (cumul de factori) in care au aparut aceste probleme); schimbarea contextului ca modalitate de solutionare a problemei; identificarea obstacolelor si a resurselor existente in contextul respectiv. Presupozitia teoretica de baza este ca implicarea in realizarea unor actiuni si sarcini concrete produce schimbari mai rapide si mai semnificative la nivelul sistemului client decat discutiile cu privire la ganduri si sentimente. Este un model pragmatic ce evita teoretizarile cu privire la problemele si comportamentul clientului centrandu-se pe un program operational de actiune;

Tipuri de probleme abordate: conflicte interpersonale ; insatisfactia in relatiile sociale ; dificultati in performarea rolului ; probleme ale tranzitiei sociale ; probleme cu organizatiile formale ; resurse inadecvate sau insuficiente ; probleme comportamentale, probleme in luarea deciziilor; probleme emotionale (legate de boala, suferinta, pierderi) etc. (Coulshed, 1993 : 76).

Scop: imbunatatirea situatiei clientului prin implicarea acestuia in planificarea si finalizarea unor sarcini concrete;

Caracteristici specifice interventie de scurta durata; implicarea in actiune; organizare si eficienta.

Rolul clientului implicarea in rezolvarea propriilor probleme ; dezvoltarea abilitatilor individuale necesare rezolvarii acestora ; focalizarea pe sarcina (activitati specifice) si mobilizarea resurselor proprii; agent al schimbarii;

Tipuri de sisteme-client: indivizi; cupluri; familii; grupuri mici; acest model de interventie nu este recomandat clientilor dezinteresati de rezolvarea propriilor probleme, al celor care nu isi recunosc problemele, precum si celor care nu pot sa inteleaga stuctura modelului de interventie (Buzducea, 2005 : 128).

Rolul asistentului social ajuta clientul sa identifice si sa defineasca problemele pe care le are de rezolvat, sa analizeze scopurile, sa stabileasca obiective concrete si realiste, sa identifice obstacolele si resursele disponibile. Asistentul social indeplineste un rol complex pentru care are nevoie de abilitati de consiliere (consultant cu privire la resurse) ; sustinere ; educator/facilitator - invatarea unor noi scheme de actiune, ajutorarea clientului sa actioneze, sa finalizeze sarcinile cu succes pentru a-i spori motivatia ; abilitatea de a asculta, de a clarifica ; de a negocia ; de a actiona ca un partener egal si nu doar ca un ofertant de servicii ; de a impune limite temporale in realizarea sarcinilor si incheierea contractului ; relatia dintre asistent si client este una de colaborare, nu exista scopuri si agenda ascunse (Buzducea, 2005).

Metode/tehnici: clarificarea si delimitarea problemelor; structurarea si planificarea sarcinilor; intervievarea (12-14 interviuri in unele variante ale modelului sau mai multe, pe o perioada de maximum 4 luni); tehnici de comunicare sistematica (de clarificare si structurare a problemelor/sarcinilor) si simpatetica (comprehensiva);

Etape: a) explorarea si evaluarea problemei; b) acordul clientului asupra scopului interventiei si stabilirea obiectivelor schimbarii formulate in termeni comportamentali (contract scris sau verbal); c) planul de lucru (calendar; frecventa intalnirilor; specificarea, planificarea si distribuirea sarcinilor; limitarea sarcinilor la doua sau trei pe saptamana in functie de complexitatea lor; identificarea obtacolelor reale si potentiale - analiza contextuala); d) realizarea sarcinilor si evaluarea secventiala/monitorizarea realizarii sarcinilor (tipuri de sarcini: luarea unei decizii intr-un anumit interval de timp; acces la resurse; invatarea unei deprinderi etc.); e) incheierea interventiei si evaluarea indeplinirii sarcinilor. Se poate utiliza un set de intrebari utile finalizarii procesului de interventie precum: ce schimbari s-au realizat, ce aspecte ale problemei mai necesita atentie, ce planuri de viitor are clientul, ce potentiale probleme pot sa apara, ce riscuri exista (Buzducea, 2005: 131).

INTERVENTIA IN CRIZA

Criza (gr. krisin - a decide, a judeca) poate fi experimentata la nivel individual, la nivel de grup si comunitate si descrie o stare de dezechilibru (perturbare sau ruptura a echilibrelor) si precaritate insotita de tensiune, conflicte, confuzie, panica si care necesita un raspuns adaptativ din partea actorilor si a sistemelor implicate. Exp. criza valorilor; criza de identitate; criza de maturizare; pierderi si suferinta, deces; suicid; violenta; abuz etc. La nivel macrosocial: criza politica; criza economica; criza institutionala etc.

Opusa starii de stabilitate (echilibru/homeostaza), criza poate avea mai multe cauze. Astfel, ea poate fi generata de dinamica evolutiei si dezvoltarii sociale sau psihosociale (tranzitiile prin ciclul de viata), de evenimente noi/experiente extraordinare si/sau traumatice, calamitati naturale; in functie de contextul in care apare si de factorii cauzali implicati, criza poate fi perceputa ca amenitare, pierdere sau provocare (crize de crestere). Pe tot parcursul existentei lor, indivizii, grupurile si comunitatile se confrunta cu diferite tipuri de crize carora le pot face fata singuri sau, dimpotriva, au nevoie de interventie specializata. Asistentul social se confrunta indeosebi cu crize la nivelul clientului individual (persoana sau familia) si cu determinantele psihosociale ale acesteia fie ca este vorba despre crize care pot fi anticipate (crizele de maturizare) sau "prabusiri temporare". Fazele crizei: situatia de criza este limitata in timp la cateva saptamani sau luni, dupa care apare o rezolvare adaptativa sau maladaptativa; incubatie, efervescenta, indecizie, hotarare; inceput, mijloc-punct culminant, sfarsit; stadiul de impact,; stadiul de retragere; ajustare si adaptare;

Fundamentul teoretic : abordari teoretice multiple; teoriile invatarii; psihologia eriksoniana; teoria actiunii centrate pe sarcina; teoriile psihanalitice ale personalitatii.

Tipuri de probleme abordate: crizele nu coincid intotdeauna cu evenimente tragice sau neobisnuite, ci pot fi momente firesti si inevitabile ale dezvoltarii sociale sau ale maturizarii individuale, situatii in care resursele existente si schemele anterioare de rezolvare a problemelor nu mai sunt adecvate. Simptome: panica, haos, dezorganizare, gandire confuza, comportamente incoerente, agitate, ostile sau "blocaje", protest, disperare, anxietate, depresie sau simptome fizice

Scop: intreruperea unei serii de evenimente care conduc la disfunctionalitati sociocomportamentale (reducerea simptomelor); reinvatare sociala; asimilarea de catre client a unor scheme de actiune eficiente in rezolvarea problemelor.

Rolul clientului implicat in definirea naturii problemelor si in procesul de interventie. Tipuri de sisteme-client: individ, grup, comunitate.

Rolul asistentului social sa faciliteze celor aflati in criza descoperirea si aplicarea strategiilor necesare pentru a face fata dificultatilor; sprijinirea clientului in intelegerea crizei; analizeaza si mobilizeaza capacitatea-competenta clientului de a face fata situatiei; coordoneaza echipa multidisciplinara.

Fazele interventiei. Interventia de scurta durata (6-8 saptamani) este rapida-promta, activa centrata pe urmatoarele obiective: perceptia cognitiva corecta a situatiei-evenimentelor; analiza sentimentelor-emotiilor generate de situatia de criza; dezvoltarea noilor raspunsuri comportamentale, "scheme adaptative". Modelul Robertis (1991) propune sapte stadii ale interventiei: 1) evaluarea crizei si a perceptiei clientului asupra situatiei; 2) construirea relatiei asistent-client (incredere si respect reciproc); 3) identificarea problemelor majore; 4) analiza sentimentelor, ascultarea activa, suport si incurajare in exprimarea emotiilor; 5) explorarea alternativelor posibile de solutionare, analiza modalitatilor anterioare de rezolvare, mai putin eficiente si identificarea unor comportamente adaptative; 6) formularea unui plan de actiune si stimularea motivatiei de a actiona; 7) dezvoltarea unor abilitati de reactie valabile pe termen lung pentru situatii similare (derularea procesului de reintegrare postcriza).