Cauze sociale si consecinte ale abuzului

CAUZE SOCIALE SI CONSECINTE ALE ABUZULUI

Dupa cum am mai aratat la inceputul lucrarii, nivelul si factorii abuzului in familie sunt:

- nerespectarea drepturilor copilului;

- existenta unor tabu-uri, secrete si false pudori (in special in privinta abuzului sexual);
- saracia accentuata a multor familii( copiii sunt grupul cel mai expus saraciei);

- conditii improprii de viata ( spatiu de locuit inadecvat, numar mare de copii );

- interactiunea inadecvata dintre parinti si copii;
- persistenta mentalitatilor si practicilor punitive, atat in familie, cat si in mediul social;
- numarul redus de consilieri (psihologi si asistenti sociali) in scoli.
- familii monoparentale materne/paterne ce apar in urma divortului/decesului/detentiei unuia dintre parinti;

nivelul redus de scolarizare si educatie a parintilor;

- promiscuitatea din unele medii familiale;

- modelul parental abuziv;

- ignorarea abuzului si lipsa de informatii cu privire la consecintele acestuia asupra dezvoltarii copilului;

- probleme de sanatate si comportamentale ale parintilor ( personalitati rigide, lipsite de caldura si empatie, imature afectiv sau cu tulburari de personalitate);

- orientarea si aderarea la o grupare filosofica sau religioasa care impune anumite interdictii ( asistenta medicala, impiedicarea accesului la informare etc.).

1 Cauzele violentei si/sau a agresivitatii

In literatura de specialitate se regasesc cinci perspective predominante (biologica,psihopatologica, sociala, sistemica si feminista) care-si propun sa descrie cauzele violentei(Neamtu, G.(coord.) (2005),Stan, D.(coord.)(2000), p.131).

Originile violentei impotriva copilului trebuie cautate nu numai la nivelul agresorului ci si in structura sociala si in ansamblul valorilor, traditiilor, obiceiurilor si credintelor existente la nivelul unei societati la un moment dat.

Pentru a intelege incidenta violentei directe, observabile, cu toate tipurile si manifestarile sale, trebuie sa o raportam constant la structurile sociale si la cultura care o incurajeaza, perpetueaza si legitimeaza.

Violenta in general si cea impotriva copiilor in particular poate fi prezentata sub trei mari categorii: directa, structurala si culturala care se afla in stransa legatura si interdependenta, alimentandu-se si perpetuandu-se reciproc.

Violenta directa, precum violul, intimideaza si reprima; violenta structurala institutionalizeaza; iar violenta culturala interiorizeaza aceasta relatie.

Violenta directa (fizica, sexuala, sociala, economica si psihologica) este forma cea mai usor observabila a violentei pentru ca implica in general manifestari fizice si, in genere, masurabile, cuantificabile.

Violenta structurala -mai dificil de recunoscut si inteles- este violenta incastrata in sistemele sociale, politice si economice ale societat Este vorba de alocarea diferita a bunurilor, resurselor si oportunitatilor intre diferite grupuri sociale (din perspectiva de gen intre barbati si femei ca grupuri sociale) din cauza structurii care le reglementeaza relatia. Structurile sociale, departe de a fi inocente in chestiunea inegalitatii dintre femei si barbati, reprezinta instante care confirma, intaresc si reproduc

aceasta inegalitate. Numeroasele inegalitati care persista in viata sociala a unei societati reintaresc in fapt ideea normalitatii dominatiei si superioritatii barbatilor asupra femeilor. Dependenta sociala, politica si economica a femeilor de barbati creeaza

structuri in care violentele barbatilor asupra femeilor sunt transpuse in realitate.

Violenta culturala reprezinta acele aspecte ale culturii care fac ca violenta sa para 'normala', o modalitate acceptabila de a raspunde la diferite probleme si conflicte, legitimand violenta directa si structurala.

Legaturile dintre cele trei forme de violenta sunt interdependente, alimentandu-se si justificandu- se reciproc. Interactiunea dintre ele creeaza si mentine fenomene complexe.

Distinctiile efectuate intre aceste forme faciliteaza intelegerea modului in care violenta apare, este explicata si se perpetueaza la nivel social. Aceasta abordare a violentei faciliteaza constientizarea si efectuarea legatutilor dintre violenta prezenta la nivel micro (familie, relatii interpersonale) si violenta la nivel macro (comunitate, societate). De cele mai multe ori in manifestarile violente sunt prezente explicit sau implicit toate cele trei forme de violenta: directa, structurala si culturala care se sustin reciproc.

Fenomenul abuzului are inca o slaba recunoastere si constientizare la nivelul societat Paternul cultural specific confera familiei un statut inchis, procesul de constientizare colectiva a situatiilor de abuz fiind abia la inceput Raport elaborat la cererea Comisiei Anti-Saracie si Promovarea Incluziunii Sociale - Conditii sociale ale excluziunii copilului, Academia Romana,Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2004, p.20,21).

Problema abuzului copilului este a societatii romanesti in ansamblu pentru ca aceasta suporta consecintele incapacitatii de adaptare si integrare a victimelor prin comportamentele antisociale dezvoltate, lipsa unei profesii, a unui loc de munca, prin perpetuarea unui comportament abuziv.

Efectele fenomenului au un impact social de lunga durata, presupunand eforturi la nivel organizatoric, administrativ si economic. Ingrijirea, recuperarea si reabilitarea copilului care a fost supus abuzului sau exploatarii de orice fel implica eforturi complexe pe termen lung. Familia victimelor nu are adesea resursele necesare (materiale si psiho-emotionale) de a face fata situatiei.

Contextul socio-economic actual dar si lipsa unor servicii specializate de identificare, investigare si rezolvare a acestui tip de probleme determina cresterea si perpetuarea anumitor tipuri de comportament abuziv Raport elaborat la cererea Comisiei Anti-Saracie si Promovarea Incluziunii Sociale - Conditii sociale ale excluziunii copilului, Academia Romana,Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2004, p.20,21).

Teoriile mentionate examineaza factorii intrapersonali, interpersonali si societali ce mentin, provoaca sau elimina violenta :

1. Teorii si studii biologice: acestea sustin ca agresivitatea si/sau violenta este innascuta, pozitie sustinuta de autori precum Sigmund Freud si Konrad Lorenz . In viziunea lui Sigmund Freud (1927), ( apud. Necolau,Adrian (2004), p. 169), agresivitatea este un instinct. Oamenii se nasc cu instinctul de a agresa si de a fi violenti. Intrucat aceasta ''presiune'' ereditara nu poate fi inlaturata, este necesar ca, in procesul influentarii educational-culturale, sa se gaseasca modalitati nedistructive de canalizare a tendintelor agresive. Pe de alta parte, cunoscutul etolog Konrad Lorenz, mai ales dupa publicarea lucrarii ''On Agression'' (1966), accentueaza asupra naturii biologic-instinctuale a comportamentului agresiv, pe care-l regasim si la nivel infrauman. In timp ce la Freud agresivitatea aparea ca fiind predominant distructiva, la Konrad Lorenz, agresivitatea interspecii are o valoare adaptativa si este esentiala pentru supravietuire (Necolau,Adrian (2004), p. 169).

Influentele biologice, (Necolau,Adrian (2004), p. 169):

- influente neuronale - exista anumite zone ale cortexului care, in urma stimularii electrice, faciliteaza adoptarea de catre individ a comportamentului agresiv;

- influente hormonale - masculii sunt mult mai agresivi decat femelele datorita diferentelor de natura hormonala; 

- influente biochimice (cresterea alcoolului in sange, scaderea glicemiei poate intensifica agresivitatea).

2. Teorii psiho-morale: in general, aceste teorii atribuie violenta conflictelor interne, problemelor emotionale sau sentimentelor de insecuritate, inadecventa si inferioritate. Comportamentul violent este simptomul unor probleme emotionale fundamentale.

- agresivitatea este un raspuns la frustrare - cei care sustin aceasta afirmatie pleaca de la convingerea ca agresivitatea este determinata de conditiile externe. De fapt, ipoteza frustratie-agresivitate face parte din categoria teoriilor stimularii sau provocarii agresivitatii - Berkowitz(1989), Fesbach (1984) ,( apud. Necolau,Adrian (2004), p. 171), care capata tot mai mult sprijin din partea unor psihologi.

In acest sens, cea mai populara si mai cunoscuta este teoria frustrare-agresivitate, formulata de John Dollard si alti colegi de la Yale University in lucrarea ''Frustration and Aggression''(1939), ( apud. Necolau,Adrian (2004), p. 171). Blocarea caii de atingere a unui scop creeaza frustrari care, la randul lor, se constituie in sursa de manifestare a agresivitat Destul de fregvent insa, agresivitatea nu este indreptata asupra sursei starii de frustrare, ci este reorientata, redirectionata catre o tinta mai sigura, in sensul ca este foarte putin probabil ca ea sa se razbune.

- agresivitatea este o reactie la evenimentele aversive. Este vorba de punctul de vedere cognitiv neoasociationist (Berkowitz, 1984) ( apud. Necolau,Adrian (2004), p. 171), conform caruia exista o relatie intre afectele negative si agresivitatea deschisa. De fapt, dupa cum sugereaza aceasta teorie, expunerea la evenimentele aversive genereaza afecte negative. Aceste sentimente, la randul lor, activeaza automat tendintele catre agresivitate si lupta.

Teoriile psiho-morale pun accentul pe caracteristicile persoanei, pe factorii psihogeni si psiho-morali. Diversitatea explicatiilor de natura psihomorala face dificila o clasificare a acestora. Aceste teorii poarta, mai mult sau mai putin, amprenta directa a psihanalizei freudiene sau a gandirii altor psihanalisti.

3. Teorii si studii psihologice si psihopatologice: majoritatea teoriilor psihologice care se refera la maltratare au ca punct de plecare conceptia lui Sigmund Freud (1856-1939).

Conceptia psihologica a lui Freud - Freudismul sau Psihanaliza - constituie unul dintre principalele curente ale psihologiei contemporane, care nu numai ca a deschis cu hotarare drumul interpretarii unitare, integrative si determinist-dinamice a fenomenelor psihice si a conduitei umane, ci a exercitat, in acelasi timp si o larga influenta asupra altor stiinte.

Freud a desfasurat o vasta activitate practica, in calitate de medic, precum si o prodigioasa activitate de cercetare stiintifica, publicand un numar mare de lucrari, dintre care amintim: "Interpretarea viselor" (1900), "Psihopatologia vietii cotidiene" (1904), "Totem si Tabu" (1913), "Metapsihologia" (1915), "Introducere in psihanaliza" (1916), "Dincolo de principiul placerii" (1919), "Eul si Sinele" (1922), "Noi prelegeri de psihanaliza" (1932) etc.

Atat in timpul vietii, cat si in prezent, personalitatea si opera lui Freud a fost fie elogiata, fie supusa unor critici necrutatoare.

Este greu sa se separe partea de adevar de partea de eroare intr-o doctrina atat de vasta, de complexa si atat de discutata cum este psihanaliza. Aceasta a avut meritul de a fi propus spre cercetare noi domenii, ignorate pana atunci, cum ar fi motivatia inconstienta, ce se manifesta atat in comportamentul normal (uitare, lapsusuri, vise), cat si in cel morbid, mai ales in nevroze.

Conceptia psihologica a lui Freud, nu poate fi inteleasa fara cunoasterea ideilor sale cu privire la structura si mecanismele vietii psihice. Dupa opinia sa, viata psihica umana cuprinde trei niveluri sau trei instante aflate intr-o stransa legatura, si anume: sinele (id), eul (ego) si supraeul (superego).

Sinele denumit id, eul apersonal sau inconstient, reprezinta un complex de instincte si de tendinte refulate, care au un caracter apersonal si nu sunt traite in mod constient. Sinele constituie polul pulsiunilor personalitatii, depozitar al tendintelor instinctive, predominant sexuale si agresive, care pune organismul in tensiune, neputand suporta cresterea energiei pe care singur o dezvolta. Rolul adaptativ al sinelui se exprima prin tendinta sa continua de a reduce tensiunea, asigurand astfel echilibrul, linistea si persistenta organismului. In vederea reducerii tensiunii, a evitarii disconfortului si a obtinerii placerii si gratificatiei, sinele recurge la doua mecanisme: actiunea reflexa, care consta in reactii automate, innascute si imediat operante in reducerea tensiunii si procesul primar, o reactie psihologica ampla care cauta sa realizeze diminuarea tensiunii sau obtinerea gratificatiei pe plan imaginativ sau simbolic.

Instinctele, impulsurile si tendintele refulate in "id" reusesc sa iasa la suprafata, sa se manifeste in afara (sa defuleze), strabatand "cenzura" pe care o instituie eul si supraeul, aflandu-se din aceasta cauza intr-un conflict inevitabil, puternic si permanent, cu instantele superioare al psihicului. "Rabufnirile" inconstientului au loc, de cele mai multe ori, sub forma deghizata, sublimata.

Tendintele refulate exercita o presiune permanenta dirijata "in sus" spre lumea constiintei, dar nu reusesc acest lucru decat intr-o forma simbolica, modificata, spre a nu fi recunoscute de catre subiect. Dupa Freud, aceasta patrundere a refularilor in constiinta are loc sub forma de sublimari, acte ratate, vise si lapsusuri. Refularea este un mecanism de protectie, atat fata de insuccesul anticipat, cat si fata de cel deja consumat.

Eul denumit ego sau constientul, reprezinta nucleul sistemului personalitatii in alcatuirea caruia intra ansamblul cunostintelor si imaginea despre sine, precum si atitudinile fata de cele mai importante interese si valori individuale sau sociale. Eul garanteaza conduita normala a persoanei, prin asigurarea unui echilibru intre instinctele, tendintele si impulsurile refulate in id, pe de o parte, si exigentele supraeului, pe de alta parte, asigurand, de fapt, acea "constanta individuala".

Supraeul denumit si superego sau eul ideal, a treia instanta a personalitatii, care constituie expresia persoanei in mediul social; el este purtatorul normelor etico-morale, a regulilor de convietuire sociala. Supraeul are functia de autoobservare si de formare a idealurilor. El este achizitia cea mai recenta, dar totodata si cea mai fragila a personalitatii, reflectand particularitatile pozitive si negative ale mediului in care persoana traieste si se formeaza ca om. Supraeul isi are originea in "id" (sinele) si se dezvolta in interrelatia ocazionata de experientele eului (egoului), in cadrul personalitat Prin rolul si statusul sau, supraeul impreuna cu eul, contribuie la refularea in "id" a instinctelor primare si a trairilor necorespunzatoare exigentelor acestora sau nedorite. Obliga eul la substitutia scopurilor realiste, moraliste si il impinge la lupta spre perfectiune si sublim; reprezinta instanta verificatoare, cenzuranta a personalitat Nascut din inconstient, supraeul ca si eul, constituie un triumf al elementului constient, element care devine cu atat mai manifest, cu cat persoana in cauza este mai matura, mai sanatoasa si mai elevata sub aspect social. In conceptia lui Freud, conduita generala este asigurata prin disputa celor trei categorii de forte: irationale (id), rationale (ego) si morale (superego). Manifestarile comportamentale violente si/sau agresive sunt forme de rabufnire (de defulare) la suprafata, in viata constienta, a unor trairi, instincte, impulsuri, tendinte etc., refulate in id.

Abuzul ca expresie a dereglarii unor mecanisme organice:

Viata psihica ramane insa o viata interioara, proprie fiecarei persoane, fiecarui EU, fuzionand cu experienta lumii, ca viata exterioara (Enachescu, 2003).

Toti avem o experienta comuna de viata sau o experienta sufleteasca interna cu totul personala. Daca Eul este cel care, in cazul constiintei care se intoarce catre sine insasi, opereaza separatia trup-suflet, tot el va fi cel care sintetizeaza ''obiectul''cu ''subiectul'' rezultatul fiind persoana care sunt. Aceasta reprezinta de fapt, modul meu propriu, unic de a fi, prin urmare identitatea mea.

Psihanaliza, stabilind Eul constient ca instanta externa a aparatului psihic al persoanei, aduce in prim-plan tocmai aceste aspecte, care, raportate la identitatea individului, vor sta la baza atat a organizarii, cat si a dezorganizarii istoriei vietii individuale.

Patologia capata in psihanaliza nuante diferite, are semnificatia unei alteralitati a normalului, prin schimbarea pana la pierderea identitatii propriului Eu. In sensul acesta trebuie inteleasa afirmatia conform careia Eul este sediul conflictelor si al nevrozelor.

Eul ocupa un loc important, fiind instanta constienta a personalitatii, acea parte a aparatului psihic care vine in contact direct cu realitatea externa a persoanei. Este cel care confera identitate, unicitate persoanei; reprezinta conflictul nevrotic, cel care pune in joc mecanismul de aparare. In sfera psihanalizei, se vorbeste si despre ''Eul ideal'', a lumii externe.

Mecanismele de aparare a Eului, din punct de vedere psihologic sunt corespondente cu mecanismele de adaptare descrise de J. Piaget (apud. Enachescu, 2003, p. 68). Adapterea rezulta din armonizarea dintre structurile inscrise in individ (ereditate, experiente anterioare, structuri impuse de realitatea externa actuala). J. Piaget considera ca adaptarea este o stare de echilibru, prin care organismul amenajeaza realitatea externa in asa fel incat sa fie cat mai conforma cu tendintele si interesele pe care cauta sa le puna de acord cu mediul, de aici rezulta ca Eul este zona personalitatii pusa in serviciul nevoilor de autoconservare ale individului. Eul se opune prin narcisismul sau fortelor contrarii cu caracter de frustrare sau de tip conflictual:

• frustrarea: obstacol pasiv intre persoana si obiect, ideal;
• conflictul: este urmarea unui obstacol care se opune realizarilor, tendintelor subiectului:
• intern: atunci cand constiinta morala a subiectului se opune tentatiei;
• extern: legat de cauze externe.

Conform teoriei lui Freud "evenimentele din prima copilarie" au o influenta hotaratoare. In perioada primei copilarii, instinctul sexual parcurge mai multe faze, in functie de anumite zone erogene in jurul carora se situeaza libidoul: faza orala; faza anala si faza genitala. Parcurgerea acestor faze poate da nastere unor "fixatii ale libidoului" care reprezinta "predispozitii pentru ulterioare brese ale nazuintelor refulate" si pot genera unele nevroze ori perversiuni (Freud, l994).

Tot in aceasta perioada a copilariei, ca urmare a unei prime fixatii a libidoului spre un "obiect sexual" exterior, apare si se dezvolta "Complexul lui Oedip". Teoria psihanalitica desemneaza prin "Complexul oedipian", in esenta, atractia sexuala manifestata de individ, in primele faze ale copilariei, fata de parintele de sex opus si dorinta corelativa de suprimare a parintelui de acelasi sex. Etapa "Complexului oedipian" este o etapa ce se parcurge in mod inevitabil de orice individ. Modul in care se va rezolva "conflictul", fie prin suprimarea tendintelor, fie prin refularea lor, va prezenta cheia diferentierii ulterioare intre personalitatile normale si personalitatile nevrotice. De aceea, Freud vede in "Complexul lui Oedip" nucleul nevrozelor.

In ceea ce priveste teoria psihologica care se refera la maltratare, are ca punct de plecare in conceptia lui Freud (1959) (apud. Neamtu, G.(coord.) ,2005,Stan, D.(coord.),2000, p.133) - masochismul feminin. In aceasta formulare, femeia masochista este descrisa ca dorind sa fie batuta asemenea unui copil neajutorat, dependent si rau.. Freud vedea acest comportament autodistructiv ca rezultat al efectului de rezolvare a conflictului oedipian. Shinnes (1979), (apud. Neamtu, G.(coord.) ,2005,Stan, D.(coord.),2000, p.133), prezinta masochismul ca un proces care implica trasaturi socio-culturale, si nu de instinct, care se subordoneaza fortelor primare (libidoului). Barbatii violenti, tind sa-si foloseasca violenta ca pe un mecanism de intensificare a Eu-lui, deoarece repertoriul lor de comportamente nonviolente este foarte limitat.

Alte teorii psihologice sustin ca violenta este o deviere a comportamentului autodestructiv dinspre sine spre alta persoana.

Controlul prin cultura a tendintelor agresive:

Pentru B. Malinovski (apud. Enachescu, 2003, p. 168), ''cultura incepe cu reprimarea instinctelor''. Aparitia culturii este un fenomen legat de evolutia psihica a omului; cel mai important factor de evolutie il reprezinta aparitia constiintei ( de a se descoperi pe sine insusi ca fiinta individuala si sa constate diferenta dintre el si mediu sau lume). Daca initial se poate vorbi de un plan uman si plan natural, in final omul va elabora un al treilea plan, intermediar intre el si planul fizic al lumii - planul cultur In locul obiectelor sunt puse valorile spirituale, ca produs al constiintei umane.

Cultura reprezinta momentul initial al formarii comportamentului de tip modelat. Sistemul de tabuuri va impune anumite norme de conduita obligatorii pentru toti membrii societatii umane. Va forma un proces de ''reprimare-adaptare'' a Supra-Eului moral al individului. Prin aceasta se evita apelul la mecanismele de aparare a Eului. Indivizii vor avea obligatia de a-si insusi prin educatie un anumit sistem de norme morale si de a le perpetua. Intre membrii grupului se stabilesc relatii de filiatie, sunt distribuite roluri si fiecare dintre acestia are un statut precis.

4. Teoria sistemica: explica violenta ca rezultat al actiunii sistemului familial. In cadrul acestui model, familia este vazuta ca un sistem cu o structura dinamica, avand anumite componente interdependente (subsisteme), care interactioneaza reciproc. Din perspectiva teoretica, o actiune violenta in familie este o reactie in lant declansata de un membru al familiei. Astfel, violenta este mentinuta prin roluri, relatii si mecanisme de feedback, care regleaza si stabilizeaza sistemul (Neamtu, G.(coord.) ,2005,Stan, D.(coord.),2000, p.135).

Familia este si se comporta ca matrice de viata fundamentala pentru existenta si formarea personalitatii copilului, ca mediu educativ determinant, dar si ca sursa de dezadaptare si comportament deviant al copilului; din pacate, poate constitui o sursa de influenta negativa. Familia constituie cel dintai si cel mai important context de viata cu un rol deosebit in socializarea copilului. Dar, in perioada actuala, din punct de vedere sociologic, familia contemporana cunoaste un proces de eroziune structurala, de demisie de la functiile sale fundamentale, o degradare continua a autoritatii, si implicit a calitatii mediului educativ.

Unii autori (Mitrofan,N., 1994, p.21-68) au identificat si au teoretizat mai multi de factori de risc, unii dintre ei fiind plasati la nivelul personalitatii, dar cu elemente de provenienta familiala, pe care i-au clasificat in factori care privesc ansamblul si principalele tendinte de evolutie a conditiilor economice si sociale, factori care tin de structura familiala si factori care privesc capitalul educativ al familiei. S-a constatat ca de cele mai multe ori, carentele afective generate in special de deficientele de tip familial pot determina instalarea unor frustrari, care la randul lor, conduc la nivele inalte de agresivitate (Huditeanu, A., 2001, p.78). Carentele de structura familiala, destul de frecvente intalnite in perioada pe care o traversam, sunt situatii care comporta grave riscuri in educatia copiilor, dar nu se poate afirma cu certitudine ca toti tinerii crescuti in asemenea familii ajung inevitabil la comportamente deviante (Albu, E., 2002, p.48).

In literatura de specialitate sunt evidentiate o serie de greseli educative ale parintilor care pot conduce la aparitia unor comportamente deviante la cop M. Petcu sintetizeaza o serie de disfunctionalitati familiale potential generatoare de devieri comportamentale la copil (Petcu, M., 1999, p.60-65) :

• divergenta metodelor educative;
• atitudinea hiperprotectoare,
• atitudinea familiala indiferenta,
• parintii "demisionari" (mereu ocupati sau plecati de acasa), s.a.

In concluzie, in literatura de specialitate familia reprezinta factorul cel mai important in desfasurarea procesului socializarii primare, socializare ce determina profund cariera sociala a fiecarui individ.

Literatura de specialitate defineste violenta in familie si ca pattern de control coercitiv, caracterizat prin folosirea comportamentelor abuzive fizice, sexuale sau emotionale. Din punct de vedere clinic, o definitie larg acceptata a violentei in familie este aceea formulata de Stark si Flitcraft: "Violenta domestica este o amenintare sau provocare, petrecuta in prezent sau in trecut, a unei raniri fizice in cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi insotit de intimidari sau de abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasarilor, telefonului si altor surse de ingrijire si protectie." (Ghid de interventie in cazurile de violenta in familie , 2007)

Se numeste 'violenta in familie' orice act vatamator, fizic sau emotional care are loc intre membrii unei famil Abuzul in interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni si familie, amenintari si atacuri care in unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri (https://www.politiaromana.ro /violenta_in_familie.htm ).

Violenta domestica se manifesta intodeauna in cadrul unei relatii intime, in spatiu restrans si privat. Actiunile care insotesc violenta sunt: intimidarea si manipularea, izolarea si sechestrarea, controlul asupra banilor si abuzuri asupra copiilor.
Definit ca un act comportamental, violenta domestica are caracter instrumental, intentional si invatat :

- instrumental: agresorul controleaza victima, obtine ceea ce doreste de la ea. Comportamentele devin functionale (persista) daca au si rezultatul scondat. Un comportament care nu are rezultatele asteptate pentru cel care-l aplica, tinde sa nu se mai repete dupa o anumita perioada de timp. La fel, comportamentele violente tolerate prin neinterventie sau intarite, persista si se accentueaza.

- intentional: se produce cu intentia de control si dominare, de mentinerea puterii, prin faptul ca e repetiva (nu apare doar izolat) ii confera caracterul de intentie pe care de regula abuzatorul nu o recunoaste, dar poate fi identificata prin rezultatele pe care le produce.

- invatat : violenta asupra partenerului nu este innascuta. Copiii invata prin imitatie, familia reprezinta modelul din care isi extrage valori, cunoastere si comportamente. 60% dintre adultii care sunt violenti cu partenerele au crescut in familii cu violenta. Partea optimista este ca fiind un comportament invatat, el poate fi schimbat printr-un nou proces de invatare. Dovada ca violenta nu este genetica este procentul de 40% dintre copiii care cresc in familii violente si care nu devin agresori.

Elemente specifice care diferentiaza violenta familiala de alte forme de agresiune:

• accesul permanent al agresorului la victima ;
• existenta unui ciclu al violentei ( repetare in timp, cu o fregventa tot mai mare si o gravitate tot mai crescuta ;
• schimbari produse in personalitatea celor implicati, cu scaderea eficientei lor in indeplinirea functiilor sociale ;
• antrenarea intregului sistem familial;
• relatiile emotionale intre cei doi parteneri sunt latente ;
• caracterul privat, care face ca victima sa aiba acces redus la surse de sprijin ;
• tendinta celorlanti de a nu interveni, toleranta sociala fata de fenomen ;
• lipsa de specialisti si servicii adecvate ;
• in general, victima este femeie ( 91% din cazuri) violenta fiind inradacinata in inegalitatile de gen si in structurile traditionale de putere institutionalizata.

Cauze :

• neacceptarea faptului ca o alta persoana are dreptul la o viata personala sau poate face greseli ;
• obisnuinta de a utiliza forta pentru a atinge un scop ;
• considerarea problemelor de familie si a actelor de violenta in familie drept un secret de familie ;
• violenta in familie reprezinta un tabu social ;
• lipsa protectiei sociale si / sau legale pentru victimele violentei in familie ;
• statutul de victima, genereaza o stima de sine extrem de scazuta. Agresorul obtine avantaje si se afirma pe sine cu pretul umilirii si subjugarii victimei ;
• inegalitatile de gen din societate, inclusiv cele economice. Barbatul este principalul factor decizional in familie;
• relatiile ierarhice din cadrul societat

Date statistice despre violenta in familie

Cercetarile intreprinse in diferite tari au scos la iveala proportia ingrijoratoare a violentei asupra

femeilor. Pentru S.U.A se apreciaza ca fiind cuprinsa intre 1,8 si 4 milioane de femei (Brukcner, 1982): alte studii vorbesc de 12 milioane de femei maltratate in familie ( Pagelow, 1984).
Pentru Germania aprecierile sunt intre 100.000 si 4 milioane de femei- aproape fiecare a treia femeie casatorita/ pe an ( Lau, 1979). Studiile intreprinse in Finlanda arata ca nr. femeilor victime ale violentei in familie este intre 40.000 si 60.000 in fiecare an.
Cercetarile arata ca numarul cel mai mare de abuzuri au loc acasa, intre membrii familiei si ca din confruntarea dintre femei si barbati, victime sunt mai ales femeile, iar autorii sunt in majoritatea cazurilor barbat Dobash & Dobash au constatat ca: in 91% din cazuririle de violenta domestica autorii sunt barbati, iar femeile reprezinta doar 9%.
Dintre cazurile de violenta in familie:
- 76% victime sunt femei
- 11% victime sunt copii
- 1% sunt barbati
- Dintre victimele agresiunilor mortale :
- 53% au fost fete si femei
- 43% au fost victime ale membrilor familiei
- 9% au fost victime ale unei persoane necunoscute ( https://www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm )

5. Teorii si studii sociale: prin intermediul procesului de socializare, societatea transmite membrilor ei modelul sau normativ si cultural alcatuit din ansamblul normelor si valorilor sociale. Acestea permit existenta normala a vietii sociale, asigurand atat rationalitatea comportamentului, cat si stabilitatea sistemului social. Socializarea reprezinta un proces fundamental, care faciliteaza integrarea individului in societate, prin asimilarea culturii grupului din care face parte si a rolurilor sociale pe care este chemat sa le indeplineasca in cadrul acestui grup.

Orice societate are o serie de norme scrise sau nescrise prin intermediul carora poate aprecia daca o anumita conduita sau un anumit act, este adecvat sau nu, se inscrie sau nu in modelul cultural prescris pentru toti membrii ei. Aceste norme stabilesc modalitatile de sanctiune pentru toate conduitele sau actele care nu corespund asteptarilor societatii (unele sanctiuni se aplica in mod institutionalizat, altele se aplica prin mecanisme neoficiale, informale).

Daca am defini toate aceste conduite ori acte ca abateri de la normele de orice fel, am putea afirma ca orice societate se confrunta, in cursul dezvoltarii ei, cu manifestari de comportament deviant.

Devianta desemneaza nonconformitatea, incalcarea normelor si regulilor sociale. Aceasta are o sfera mult mai larga decat criminalitatea, infractionalitatea sau delincventa (denumita si "devianta penala"), deoarece include nu numai incalcarile legii penale, ci toate deviatiile de la comportamentul socialmente acceptat si dezirabil (Radulescu, 1994).

In orice societate si in orice moment al evolutiei ei exista devianta. Dincolo de grupurile infractionale care incalca normativul penal, exista marea masa a populatiei care se abate de la exigentele conventionale sau morale. Nici un individ nu se supune si nu se poate supune tuturor exigentelor normative ale unei societati. Comportamentul lui in functie de anumite criterii, poate lua forme de devianta sociala sau de delincventa.

Comportamentul deviant este un comportament "atipic", care se indeparteaza sensibil de la pozitia standard (medie) si transgreseaza normele si valorile acceptate si recunoscute in cadrul unui sistem social.

Fiind intim legata de conditiile fundamentale ale oricarei vieti sociale, devianta reprezinta un fenomen normal in cadrul evolutiei societatii, a moralei si a dreptului, iar individul deviant nu trebuie considerat neaparat ca o fiinta nesocializata, ca un element parazitar, neasimilabil, introdus in corpul societatii, el avand uneori rolul unui agent reglator al vietii sociale (Durkheim, 1974, apud. Radulescu, 1994). Devianta, desemnand distantarea semnificativa de la normele de conduita si de la valorile sociale acceptate intr-un spatiu cultural determinat, intr-o anumita societate si la un moment dat, are atat o semnificatie negativa, disfunctionala, cat si una pozitiva, functionala. In unele situatii devianta faciliteaza functionarea societat Cei din afara randurilor ii determina pe cei din "coloana" sa fie mai uniti. Altfel spus, devianta consolideaza conformarea, sanctioneaza, certifica normalitatea.

Extensia, intensitatea si gravitatea deviantei sociale depind, in mare masura, de valorile si normele care sunt incalcate, precum si de reactia publica fata de aceste abateri si incalcari. De aceea, evaluarea deviantei sociale se face pornind de la procesul de elaborare a normelor si regulilor de conduita si terminand cu intensitatea reactiei sociale fata de incalcarea acestora. In ansamblul formelor de devianta sociala se include si delincventa (criminalitatea), care afecteaza cele mai importante valori si relatii sociale protejate de normele juridice cu caracter penal. Aceasta reprezinta ansamblul actelor si faptelor care, incalcand regulile juridice penale, impun adoptarea unor sanctiuni negative, organizate, din partea agentilor specializati ai controlului social (politie, justitie etc.).

Chiar daca delincventa apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal, ea este primordial, un fenomen social avand consecinte negative si distructive pentru securitatea indivizilor si grupurilor.

Organizarea si functionarea societatii depinde de conformitatea indivizilor si grupurilor sociale ce o compun fata de modelul sau etic, normativ si cultural. Acest model, alcatuit dintr-un ansamblu articulat si ierarhizat de valori, norme, reguli si indatoriri asigura, in cele din urma, stabilitatea, continuitatea si progresul societat Normele sociale contin reguli de comportament mai mult sau mai putin obligatorii, in functie de care isi ghideaza actiunile indivizii sau grupurile sociale. Astfel, pot aparea diferite tipuri de comportament, atat conformiste, inovatoare, cat si nonconformiste, evazioniste sau deviante. Societatea apreciaza diferentiat comportamentele, stimuland pe unele si respingand pe altele. Modalitatea concreta de apreciere (pozitiva sau negativa) a comportamentelor se face prin intermediul "controlului social", care reprezinta in esenta, un ansamblu de mijloace si mecanisme sociale si culturale, prin intermediul carora: a) sunt impuse individului o serie de interdictii si constrangeri referitoare la necesitatea respectarii normelor si valorilor dezirabile; b) sunt permise anumite actiuni, fiind apreciate si recomandate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ si cultural (Banciu, 1992).

Controlul social este un factor principal de organizare si ordonare a conduitelor individuale si a raporturilor sociale, asigurand consistenta si coeziunea interna a societatii, continuitatea si stabilitatea sa interna, orientarea si reglarea comportamentului social, integrarea individului in societate. Prin intermediul sau, societatea formeaza si impune indivizilor motivatia asimilarii si respectarii valorilor si normelor sociale dezirabile, recompensand conduitele conforme cu modelul sau etico-juridic si respingand pe cele care se abat de la acest model.

In orice societate controlul social poate sa fie pozitiv sau negativ, formal sau informal, direct sau indirect (Banciu, 1992).

Controlul social pozitiv se fundamenteaza pe asimilarea si cunoasterea de catre indivizi a valorilor, normelor si regulilor de convietuire sociala, ca si pe motivatia acestora de a le respecta din convingere. In schimb, controlul social negativ se bazeaza, in special, pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii sau incalcarii normelor si regulilor sociale. Incluzand o serie de tabuuri si interdictii de natura morala, culturala, religioasa, administrativa, juridica, aceasta forma a controlului social consta in dezaprobarea si respingerea comportamentelor indezirabile, prin utilizarea unor mijloace variate: ironizare, ridiculizare, marginalizare, izolare, detentie etc. In acest caz, indivizii se vor conforma fata de regulile de conduita nu din convingere, ci din teama de a nu fi sanctionati.

In functie de instantele de la care emana, controlul social poate fi organizat (institutionalizat), exercitat de societate in ansamblul ei prin intermediul unor organisme si organizatii specializate, statale si sociale si neorganizat (neinstitutionalizat), realizat de anumite grupuri de apartenenta (de prieteni, vecinatate, cartier etc.). Din aceeasi perspectiva controlul social poate fi: formal, realizat prin intermediul unor legi si prescriptii de natura morala, administrativa, juridica etc. si informal, intemeiat pe aprobare difuza si spontana.

Mijloacele controlului social constau dintr-o serie de instrumente de presiune si persuasiune, organizate si neorganizate, implicite si explicite, directe si indirecte, formale si informale, constiente si difuze etc. menite sa influenteze indivizii pentru a respecta normele morale si juridice.

Mijloacele controlului social pot fi grupate in:

1) psihosociale, prin care se incearca realizarea conformitatii actionandu-se asupra reprezentarilor, atitudinilor, sentimentelor, opiniilor, ideilor si comportamentelor indivizilor, astfel incat sa se realizeze o internalizare morala si o respectare din convingere a normelor si valorilor sociale;

2) institutionalizate, prin care se exercita presiunea sociala si este impusa ordinea sociala si juridica, prin interventia organizata a diferitelor organisme statale, juridice, politice-administrative etc.;

3) neinstitutionalizate, reprezentate de obiceiuri, traditii, moravuri, uzante, cutume etc. care, datorita evolutiei cultural-istorice si recunoasterii de catre majoritatea membrilor unei societati, devin adevarate etaloane de conduita.

tionarea persoan

O alta teorie este legata in special de numele lui Albert Bandura (1986) ( apud. Necolau,Adrian (2004), p. 171,172), care formuleaza teoria invatarii sociale a agresivitat Potrivit acestei teorii, comportamentul agresiv se invata prin mai multe modalitati, si anume:

direct, prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente;

prin observarea si imitarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor.

Cel mai fregvent, considera Bandura, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in:

familie: parintii copiilor violenti si ai celor abuzati si maltratati provin adeseori ei insisi din familii in care, ca mijloc de disciplinare a conduitei, s-a folosit pedeapsa fizica;

mediul social: in comunitatile in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate si admirate, agresivitatea se transmite usor noilor generatii;

mass-media: in special televiziunea, care ofera aproape zilnic modele de conduita fizica sau verbala.

Accesul la diferite emisiuni si programe furnizate pe micile sau marile ecrane pot avea un rol hotarator in adoptarea unor conduiteagresive. Experientele care au incercat sa demonstreze rolul mass - media, in special al productiilor ce promoveaza violenta si alte conduite delincvente in cresterea ratei infractionalitatii au condus la opinii diferite; initial s-a considerat ca modelele de conduita nonconformiste, vehiculate prin televiziune si cinematografie, ii afecteaza numai pe indivizii cu imaturitate psiho - sociala. Alte experimente au demonstrat ca si tinerii fara tulburari caracteriale pot fi afectati de violenta din filme, aceasta incitandu-i la conduite agresive, mai ales daca violenta este realizata de un "erou simpatic", cu care subiectii se identifica. Unii adolescenti apreciaza in filme doar scenele agresive luate ca atare, fara sa faca distinctia necesara intre agresivitatea prosociala si cea antisociala, fiindinteresati mai mult de tehnicile agresiun

Scoala se deosebeste de mediul familial, prezentand fata de acesta o serie de avantaje si dezavantaje din punct de vedere educativ. Printre avantaje se poate aminti faptul ca educatia scolara este organizata, constienta si planificata, iar dintre dezavantaje ar putea fi mentionat gradul scazut de afectivitate cu care este incarcat sistemul scolar, comparativ cu mediul familial. Atunci cand apare, inadaptarea scolara reprezinta de fapt lipsa sau functionarea defectuoasa a proceselor de apropriere a intereselor celor doi parteneri scolari. Inadaptarea scolara se manifesta prin insatisfactii ce produc temeri si descurajare. Repetarea in timp a acesteia conduce la cronicizarea starii de anxietate, a frustrarii elevului, ceea ce determina gesturi de revolta si aparitia de situatii conflictuale, la inceput cu colegii si apoi cu intreaga lume. Nerezolvarea acestor conflicte sau ignorarea lor il imping pe elev la apatie, dezinteres si indiferenta fata de scoala, manifestandu-se apoi prin absenteism, vagabondaj si in final prin abandon scolar. Deficientele de ordin organizatoric (precum inadecvarea regimului de

activitate intelectuala la particularitatile de varsta ale elevilor, lipsa interesului si preocuparii pentru individualizarea procesului instructiv - educativ etc.) sunt de natura sa intretina o stare de stres generalizat. Astfel elevii devin mai vulnerabili, mai expusi la experientele de comportament predeviant sau deviant.

O importanta deosebita o are cultivarea relatiei afective pozitive, apropierea scolii si a elevilor de viata, de mediul muncii prin organizarea unui program echilibrat. In ultimii ani, specialistii in terapie familiala din SUA au inceput sa acorde tot mai multa atentie sistemului scolar ca factor cauzal in rezolvarea problemelor inclusiv cele de disfunctionalitatea familiei. Iar in problemele de comportament ale copilariei, specialistii au incercat sa descrie modul in care apar acestea la scoala, creeaza perturbari in sistemul familial, cuprinzand in explicatia lor, prin termenul de "triunghi", cele trei elemente fundamentale: familie - copil - scoala (Neamtu, C., 2003, p.81).

Institutiile culturale (case de cultura, muzee, teatre, case memoriale etc) pot deveni medii adecvate de transmitere a valorilor si de formare si reformare a persoanelor in acord cu repere valorice inalte.

Educatia inter si multiculturala sunt deziderate insemnate ale societatii care pot fi abordate si prin institutiile culturale. Institutiile culturale pot contribui si la evitarea sau diminuarea unor atitudini negative in domeniul relatiilor dintre oameni - stereotipurile, prejudecatile, etnocentrismul etc.

Educatia pentru drepturile omului - care a inceput a fi abordata tot mai consistent si in scoala - este un alt mijloc de educatie interculturala care poate fi abordata si in institutiile culturale, ca si perspectiva multiculturalitatii si multilingvismului.

Institutiile culturale, ca si scoala si familia pot face mai mult pentru a fi evitate si diminuate conduite si fenomene negative, cu care ne confruntam adesea in activitatea cotidiana. Unele dintre aceste conduite (aruncarea gunoaielor pretutindeni, afise indecente, limbaj trivial la tineri, prostitutie si trafic de fiinte umane, cersetorie, huliganism, talharie, diverse acte de violenta si agresiune) pot fi puse si pe seama exarcerbarii nevoii de libertate ca si a intelegerii gresite a drepturilor omului si a democratiei.

Institutiile culturale pot dezvolta si ele programe autentice de formare a copiilor si tinerilor, de educatie a adultilor, de petrecere fructuoasa a timpului liber si de contributie la prevenirea si diminuarea unor conduite negative la copii si tineri.

In mod deosebit prin intermediul preotului, biserica poate fi un actor educational insemnat. Biserica compenseaza nevoia de filiatie activa pe o linie de idei - credinte, convingeri etc (Cucos, C., 2002).

Influenta educativa a bisericii se realizeaza la inceput difuz, nesistematic, cu ocazia unor ceremonii religioase sau specifice, realizate de preot in biserica sau in afara acesteia (spovedanie, activitati caritabile etc).

Biserica intervine sistematic odata cu intrarea copilului in scoala, prin contributia sa la realizarea educatiei religioase explicite, in perspectiva valorilor credintei.

Biserica poate contribui nu numai la educatia religioasa ci si la cea estetica, civica, sociala, morala.

Biserica joaca un rol foarte important in comunitate prin sprijinul oferit categoriilor sociale vulnerabile si prin promovarea valorilor familiale. Prin asezamintele constituite pe langa biserici si manastiri, Biserica s-a adresat tuturor persoanelor in dificultate, inclusiv victimelor violentei in familie. Eforturile Bisericii sunt atat de natura materiala - punerea la dispozitie a locatiilor si a banilor necesari, cat si de natura socio-umana, prin implicarea preotilor in rezolvarea problemelor victimelor si prin efortul continuu de formare profesionala a asistentilor sociali propr

Tipurile de activitati benefice pe care le poate desfasura Biserica sunt:

- educarea comunitatii cu privire la valorile familiei si la dreptul fiecarui om la viata, sanatate si demnitate;

- informarea si orientarea persoanelor victime ale violentei in familie cu privire la serviciile de care pot beneficia in comunitate;

- identificarea familiilor care se confrunta cu violenta in familie si sesizarea institutiilor competente;

- medierea conflictului in vederea reconcilierii membrilor de familii implicati in acte de violenta;

- promovarea intelegerii si intrajutorarii in cadrul familiei si al comunitatii;

- implicarea in activitati specifice prevenirii si combaterii violentei in familie la nivel local;

- crearea/sprijinirea unei retele locale de suport pentru victime;

- dezvoltarea de servicii, infiintarea de centre pentru victimele violentei in familie si pentru agresorii familiali;

- derularea de campanii in scoli impotriva violentei in familie si a violentei in general.

Mass-media : acest termen a devenit o prescurtare uzuala pentru expresia mijloace de informare in masa si se refera la ansamblul organizatiilor care vehiculeaza informatii catre un numar mare de oameni (radio, TV, filme, ziare, reviste, afise etc).

Unii autori fac o distictie intre mass-media scrisa si mass-media electronica (radioul, televiziunea, internetul).

Efectele socializatoare si educative ale mass-media au facut obiectul a numeroase studii, cu concluzii adesea contradictor O concluzie comuna este faptul ca aceste mijloace de comunicare au atat efecte pozitive cat si negative.

Efectele respective sunt in buna masura dependente de continutul mesajului.

Copiii care privesc de pilda la televizor emisiuni prosociale sunt mai dispusi la cooperare, ajutor, prietenie, etc - in comparatie cu cei care privesc emisiuni cu un caracter neutru sau in care se prezinta comportamente antisociale.

In mod special televiziunea ofera modele comportamentale care pot deveni elemente de referinta, atat pozitive cat si negative. Violenta prezentata la televizor, atat cea reala din emisiunile de stiri cat si cea fictiva, din filmele artistice) induce la copii comportamente violente sau acentueaza predispozitiile agresive.

Exista insa si efecte contrare - daca actiunile agresive prezentate in emisiunile televizate sunt pedepsite atunci pot apare si efecte de inhibare a predispozitiilor agresive.

Problema controlului emisiunilor TV care prezinta informatii reale, este delicata si controversata. Se pune chestiunea dreptului la informare, adesea in detrimentul afectarii negative prin aceste informatii, mai ales la copii si tineri.

Tehnologiile informatiei si comunicarii : provocarile actuale - si viitoare - ale societatii bazate pe cunoastere pun tot mai acut si in plan educational importanta acestor tehnolog Cunoasterea si utilizarea lor este mai intai o competenta cheie, in viziunea Comisiei Europene.

In acelasi timp invatarea asistata de calculator , ca si utilizarea internetului (posta electronica si accesarea unor pagini de web, cluburile de tip internet) pun unele probleme in plan pedagogic si social. Exista studii care arata ca multi copiii utilizeaza excesiv si adesea accesand site-uri nepotrivite varstei lor (violenta, pornografie etc), in conditiile in care multi parinti marturisesc ca nu cunosc utilizarea calculatorului).
S-a dezvoltat o analiza pedagogica a avantajelor si dezavantajelor utilizarii calculatorului - in scoala si acasa asupra educatiei si dezvoltarii unui copil.

Printre avantaje se enumera:

posibilitatea individualizarii, a personalizarii actului de invatare - alegeri, ritm propriu ;

implicare semnificativa in proces ;

motivatia puternica ;

modificarea raporturilor dintre elev si profesor (sau parinte ori educator social) - in sensul devenirii unui partener activ in propria formare.

Dezavantajele (critici aduse) :

eterogenitatea tehnicilor ;

formarea gandirii algoritmice, in favoarea celei divergente ;

dificultatea transferului de cunostinte - in anumite situatii ;

reducerea interactiunii sociale - posibilitatile tehnogice recente reduc partial acest dezavantaj.

2 Factori ce influenteaza violenta si/sau agresivitatea

• surse ce tin mai mult de individ, de conduita si de reactivitatea lui comportamentala;
• surse ale agresivitatii in cadrul familiei;
• surse ce tin de mijloacele de informare a maselor.

In prima categorie includem:

- tipul de personalitate, in special tipul A (Glass, 1977, apud. Necolau,Adrian (2004), p. 172), ce se caracterizeaza mai ales prin: a) extrem de competitiv; b) tot timpul grabit (pe fuga); c) in special iritabil si agresiv.

- tendinte atributionale ostile: agresivitatea ca raspuns la provocarea anterioara (Dodge si Coie, 1987, apud. Necolau,Adrian (2004), p. 172).

- diferentele de sex ( Eagly si Steffen, 1986, apud. Necolau,Adrian (2004), p. 173).

Din a doua categorie, cele mai grave forme de manifestare a violentei si/sau a agresivitatii in cadrul familiei sunt bataia si incestul, cu consecinte extrem de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare si maturizare psihocomportamentala a copilului. In ceea ce priveste bataia, cei mai ardenti ''teoreticieni'' sustin ca metoda are o dubla valoare: retroactiva - durere fizica si morala resimtita pentru o conduita gresita - si proactiva, adica inhibarea pe viitor a unor asemenea acte comportamentale (Necolau,Adrian (2004), p. 175).

Din nefericire insa, in viata de zi cu zi si pe multe meridiane ale globului, bataia este fregvent folosita, luand uneori forme deosebit de grave, provocand copiilor leziuni corporale si chiar decesul. Violenta manifestata in cadrul familiei si mai ales asupra copiilor a atras de mult atentia specialistilor care, la randul lor, au incercat sa evidentieze structurile de personalitate specifice celor care maltrateaza copiii, mecanismele si dispozitivele motivationale care sustin asemenea forme de conduita, consecintele imediate si de perspectiva asupra sanatatii fizice si psihice a copiilor supusi unui asemenea tratament. Astfel, unii autori s-au straduit sa evidentieze si sa sintetizeze trasaturile particulare ale grupurilor de parinti care folosesc bataia ca mijloc de puternicaa agresare fizica a copiilor ( cf.Toch, 1986 apud. Neculau, Adrian (coordonator), 2004, p.175). De exemplu, Spineta si Riegler (1972), precum si Gelles (1973) (apud. Neculau, Adrian (coordonator), 2004, p.175), au evidentiat urmatoarele tipuri de caracteristici:

- caracteristici demografice: cea mai mare fregventa o detin parintii cu un mariaj instabil, care au divortat si cei care s-au separat, in fapt; De asemenea, copilul batut este adeseori rezultatul unei nasteri nedorite si cea mai periculoasa perioada pentru asemenea copii o constituie primii trei ani de viata ;

- "istoria" propriei vieti a parintilor: cei mai multi parinti care-si maltrateaza copiii au fost ei insisi, la randul lor, supusi unui tratament similar de catre proprii parinti sau au fost, in cea mai mare masura, neglijati emotional de catre acestia ;

- atitudini parentale in raport cu cresterea copiilor: parintii abuzivi in utilizarea mijloacelor de sanctionare fizica privesc copilul ca pe o modalitate de a-si satisface propriile nevoi, solicitandu-l sa intreprinda actiuni ce depasesc posibilitatile si abilitatile lui psihice si fizice. Ei intampina mari dificultati in a stabili legaturi empatice cu proprii copii si in a satisface nevoile acestora de dependenta ;

- tulburarile psihologice si psihiatrice: destul de fregvent, se constata ca parintii care-si maltrateaza fizic copiii prezinta diverse tulburari psihologice si psihiatrice (pervertirea instinctului matern prin pruncucidere, abandon, aversiune sau ura fata de copil; psihozele puerperale, legate de maternitate - depresiile post-natale).

O alta incercare de tipologizare a parintilor abuzivi in utilizarea agresiunii fizice asupra copiilor si care a influentat multe alte incercari mai recente ii apartine lui E. Merril (1962) (apud. Neculau, Adrian (coordonator), 2004, p.176). In viziunea acestui autor, exista patru tipuri de asemenea parinti:

- tipul I: parinti ce se caracterizeaza printr-un inalt grad de agresivitate, manifestata continuu, uneori fiind clar concentrata si focalizata, alteori insa nu. Supararea si enervarea lor scapa controlului, fiind nevoie de o actiune stimulativa iritativa minimala. Explicatia unei asemenea conduite vizeaza, in principal, propriile experiente traite in perioada copilariei timpur

- tipul II: parintii sunt rigizi, compulsivi, reci afectiv si, dupa modul in care procedeaza in interactiunea cu copiii, pledeaza mai mult pentru propriile lor drepturi. Ei resping copilul si sunt preocupati mai mult de propria lor placere.

- tipul III: parintii sunt persoane pasive si dependente. Sunt oameni modesti si reticenti si, totodata, sovaielnici in a-si exprima sentimentele si dorintele. Aparent sunt foarte neagresivi, dar adesea intra in competitie cu copiii pentru a castiga atentia sotului, fiind de obicei depresivi, imaturi si capriciosi.

- tipul IV: acesti parinti sunt persoane frustrate, de obicei, fie de tati foarte tineri, fie de oameni inteligenti, dar care au anumite dizabilitati fizice care-i impiedica sa-si sprijine propria familie. Este posibil ca ei sa stea acasa si sa aiba grija de copii, iar sotia sa mearga la slujba. In asemenea situatii, gradul lor de frustrare conduce la pedepsirea severa a propriilor cop

Din cea de-a treia categorie se distinge violenta expusa prin intermediul televiziunii si presei. Au existat si incercari de a scoate in evidenta procesele care explica modul in care violenta expusa de mass-media stimuleaza cresterea agresivitatii (Baron si Byrne, 1991, apud. Neculau, Adrian (coordonator), 2004, p.176,177) :

1) expunerea la violenta (prin mass-media) slabeste inhibitiile spectatorilor privind angajarea in asemenea comportamente ;

2) expunerea la violenta ofera privitorilor noi tehnici de a-i ataca si vatama pe altii;

3) urmarirea altor persoane, angajate in actiuni agresive, poate influenta cognitiile privitorilor;

4) expunerea continua la violenta prin mass-media poate reduce sensibilitatea emotionala la violenta si la consecintele sale.

Preluand din cercetari, cateva din sursele principale ale violentei in familie in societatea romaneasca actuala (Agentia Nationala pentru Protectia Familiei(A.N.P.F.) -''Ghid de interventie in cazurile de violenta in familie'', 2007, p.13),se refera la:

a. perpetuarea mentalitatii traditionale cu privire la statutul superior al barbatului in familie si legitimitatea folosirii violentei, in baza superioritatii sale;

b. violenta generata structural de procesul de tranzitie de la familia traditionala la cea moderna. Pattern-urile traditionale sunt treptat inlocuite cu procese de negociere si realizare a consensului intre membrii familiei, in stabilirea structurii de autoritate si in diviziunea rolurilor, realitate ce creste riscul apelarii la violenta ca mijloc de reglementare a relatiilor reciproce. Intarirea statutului femeii in societate si familie determina o egalizare in ceea ce priveste folosirea violentei pentru reglementarea relatiilor de putere in cadrul familiei. Sunt reclamate din ce in ce mai multe cazuri de violenta impotriva barbatilor mai putin vizibile insa, deoarece nu se manifesta atat de mult prin violenta fizica, ci mai degraba prin diverse forme de violenta psihologica. Manifestarea violentei feminine ar trebui luata in considerare, deoarece devine  si ea o componenta importanta a intaririi ciclului violentei intrafamiliale.

c. procesele de dezorganizare sociala. Procesele de dezorganizare sociala, mai ales la nivelul familiei, sunt asociate cu o amplificare a comportamentelor patologice ale individului, manifestate mai ales printr-o violenta crescuta. Violenta, in acest caz, nu este indusa de anumite modele culturale, ci este generata de situatia de lipsa de putere si anomie sociala, modelele culturale constituind mai mult un factor de suport. Consumul de alcool reprezinta un factor important in generarea si mentinerea ciclului violentei. Dezorganizarea sociala afecteaza  masiv dinamica interna a familiei prin mecanisme de  dizolvare a sistemului normativ, folosirea fortei in reglementarea relatiilor, accentuarea sentimentelor de neputinta si vulnerabilitate.

3 Consecintele abuzului

Dupa cum am vazut, efectele abuzului nu sunt doar de natura fizica , ci si in plan psihic; diferitele forme de abuz sunt interdependente unele de altele , un exemplu in acest sens ar fi abuzul fizic care poate fi insotit de abuz emotional, dupa cum abuzul sexual este in corelatie cu cel fizic si emotional.

Victimele violentei sunt traumatizate atat fizic, cat si emotional, nu numai in timpul actului de violenta, dar si in perioada ce urmeaza. Sindromul post traumatic include reactii fiziologice, emotionale si comportamentale drept rezultat al agresiunii traite si al periculozitatii recidivei, manifestandu-se in doua faze:

      a) faza acuta nemijlocita, in perioada careia victima se afla in stare de criza, activitatea ei normala fiind dereglata. Aceasta faza genereaza un sir de comportamente specifice:

Reactia nemijlocita Imediat dupa acest eveniment  victima manifesta un comportament isteric si fobic. Nu este un comportament obligatoriu. Dimpotriva, victimele vorbesc despre o gama foarte larga de reactii emotionale din perioada post traumatica. Reactia fizica si emotionala poate fi atat de intensa, incat victima poate fi marcata de soc, depresie si teama exagerata care dezorganizeaza conduita. Se evidentiaza doua tipuri principale de reactii: exprimate si controlate:

1) stilul expresiv -  in timpul interviului copilul manifesta fobii, furie, anxietate;

2) stilul de control - reactiile sunt dirijate si controlate. Se comporta de parca nu s-ar fi intamplat nimic, emotiile reale sunt camuflate.

Reactia fiziologica In urma actului de violenta fizica sau sexuala copiii descriu o multitudine de reactii fiziologice. De regula, spun ca ii doare tot corpul sau unele parti ale corpului: indeosebi mainile, picioarele, capul, pieptul etc. Se inregistreaza :

dereglarea somnului

insomnii,

cosmaruri;

dereglari ale instinctului alimentar

lipsa apetitului sau cresterea exagerata a apetitului;

dureri de burta,

stari de voma,

pierderea sau diminuarea simtului gustativ.

Reactia emotionala. Victima violentei se simte vinovata, injosita, rusinata, este marcata de fobie, stres, depresie si anxietate. Acestea sunt trairi emotionale ce stau la baza sindromului nominalizat anterior. Multe victime sustin ca si-au vazut moartea cu och Trairile emotionale variaza de la remuscari, degradare, vinovatie, rusine, disconfort, pana la furie. Varietatea trairilor emotionale determina modificarea frecventa a dispozitiei. Unele victime ale violentei constientizeaza ca emotiile lor nu corespund situatiei in care se afla.

Reactia cognitiva. Incearca sa se debaraseze de gandurile negative, dureroase, dar constientizeaza ca ele nu le dau pace. Se gandesc cum ar fi putut evita violenta, ce ar fi trebuit sa faca sau sa nu faca pentru a nu o provoca. Se simt vinovati. Mult mai greu le vine victimelor care incearca sa-si controleze, sa-si camufleze reactiile si sentimentele. In exterior acestea par a fi foarte calme, de parca nu li s-ar fi intamplat nimic - interiorul insa este perturbat de emotii negative. Durata acestei faze are caracter individual, de la caz la caz ea poate dura de la cateva zile la cateva saptamani.

      b) Faza reorganizarii - are o durata mai mare, in care victima constientizeaza importanta si urmarile actului violent, a schimbarilor care au survenit in viata ei. Violenta in familie duce la schimbarea ritmului si activitatii nu numai in perioada acuta nemijlocita, dar si in perioada imediat urmatoare care are o durata mult mai mare - luni sau ani intregi. Sunt mai multe circumstante care asigura iesirea din criza: stilul personal al victimei, particularitatile ei psihologice, oamenii care o inconjoara, sustinerea si ajutorul lor, cat si atitudinea acestora fata de ea dupa incident. Pe parcursul procesului de reorganizare victimele violentei in familie trebuie sa depaseasca urmatoarele momente:

Schimbari in stilul de viata. De obicei, in urma actului de violenta trait survin schimbari in multe aspecte ale viet Totusi, unele persoane victimizate continua sa indeplineasca obligatiile cotidiene, merg la lucru, la studii, dar se simt incapabile de a se incadra in activitate. O alta categorie de persoane aplica alt stil de viata - prefera sa-si petreaca timpul acasa, practic nu ies nicaieri, nu lucreaza. Cel mai adesea victima cauta ajutor la familia de origine, de la care este sigura ca va primi sustinere si in cadrul careia se simte in siguranta (acest lucru se intampla bineinteles in cazurile ideale in care victima are relatii bune cu familia de origine).

Visele si cosmarurile reprezinta simptomul principal care continua sa se manifeste in perioada respectiva. Victimele violentei in familie descriu doua tipuri de visuri:

a) cosmaruri care actualizeaza actul de violenta in urma caruia a avut de suferit, viseaza agresorul de care incearca sa se apere dar nu reuseste;

b) vise care reflecta faza terminala a actului de violenta apar mai tarziu. Continutul visului nu se schimba, dar se schimba subiectul (femeia sau copilul intra in rolul agresorului sau a celui care riposteaza - este cea care savarseste actul de violenta).

Fobiile. Un mecanism de autoaparare il constituie cultivarea fobiilor specifice situatiei in cauza. Reactia complexa la violenta in familie. Exista victime care pot vorbi despre greutatile pe care le intampina in aceste perioade. Ele au nevoie de consultatii mai indelungate si mai intensive. Acestea pot dezvolta si alte sindroame: depresia de lunga durata, abuzul de alcool sau utilizarea altor substante psihoactive, comportamentul suicidal sau psihopat, regresia, refuzul de a trai o viata normala, dorinta de a declansa conflicte familiale. Studiul acestor date faciliteaza activitatea ulterioara a asistentului social.

Reactia slaba la violenta in familie Acest tip de reactie apare la victimele care nu vorbesc cu nimeni despre cele intamplate, nu-si exteriorizeaza emotiile. Ca rezultat, victima devine inchisa in sine. Pentru a clarifica problema, consultantul trebuie sa-i adreseze o serie de intrebari adecvate situatiei. Cel mai potrivit lucru in acest caz este de a-i insufla curaj si optimism. Trebuie sa intelegem motivele care determina victima violentei sa pastreze tacerea.

Efectele violentei in familie asupra victimelor au fost identificate in formula generala. Evident, ele capata o conotatie strict individuala care difera de la caz la caz. Specialistului ii revine misiunea de a constata in mod individualizat impactul violentei asupra victimei si de a realiza interventia pornind de la specificul profilat, iar planul de interventie va fi realizat de echipa multidisciplinara ( Agentia Nationala pentru Protectia Familiei(A.N.P.F.) -''Ghid de interventie in cazurile de violenta in familie'', 2007, p.13-15).

Abuzul si mecanismele de supravietuire

Copilul va percepe mediul inconjurator, implicit oamenii, in functie de experientele traite in propriul camin. Acesta va dezvolta sentimentul de incredere si atasament, in functie de modul in care nevoile sale de baza au fost sau nu satisfacute de catre parintii lui. Aceste nevoi indispensabile in dezvoltarea copilului sunt cele fizice - imbracaminte, hrana, si un camin stabil - precum si nevoile psihice - o relatie armonioasa dinte parinti si copil, abilitatea de a percepe copilul in mod realist, de a avea o relatie empatica cu acesta, disponibilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor copilului.

Situatiile de maltratare reprezinta tocmai acele situatii in care nevoile de baza ale copilului nu sunt satisfacute sau sunt satisfacute insuficient.

In literatura de specialitate, se aduce la cunostinta ca aproximativ 85% dintre cazurile de abuz, sunt savarsite de catre persoane de incredere, de parinti, bunici, rude apropiate, precum de catre alti adulti ce se afla in imediata apropiere a familiei , profesorul, vecinul, persoana care ingrijeste copilul etc. Astfel de exemple pot continua deoarece in cadrul mass-mediei aceste stiri sunt la ordinea zilei (anexa).

Copilul care este expus abuzului in timpul primilor ani ai vietii, va dezvolta un atasament nesigur fata de parinti si va avea dificultati in stabilirea increderii in ceilalti (Crittenden, 1985 s.a. apud. Killen,1998,p.85). Pe masura ce va creste, isi va crea o imagine negativa atat despre lume cat si despre sine.

Situatiile de maltratare creeaza probleme de dependenta si se pot manifesta ca o tendinta constanta spre contacte fizice, comportament de cautare a atentiei, preocupare pentru controlul si stapanirea altora, incercari permanente de a multumi si de a fi acceptat de catre parinti si adulti. Pe de alta parte, copilul poate prezenta o dependenta defensiva, o independenta excesiva si o retragere emotionala, atat fata de parinti cat si fata de alti adulti. Aceasta dependenta defensiva se poate prezenta ca o atitudine rece si dificila in care copilul pare sa se poarte ca si cum nu i-ar pasa de nimeni (Killen,1998,p.87).

Spitz(1946) si Bowlby (1960) apud Killen,1998, au realizat primele descrieri legate de depresia copiilor care se instaleaza in momentul separarii acestora de parinti. Robertson,( 1967) descrie reactiile copiilor de-a lungul a trei faze : protest, disperare si negare. Protestul copilului mic este evidentiat prin plans, apoi plansul se transforma in suspine dureroase si disperate, iar pe masura ce timpul trece totul se transforma intr-un geamat tacut si resemnat.Daca nici acum persoana dorita nu apare , se va instala negarea.

In situatii de maltratare, consecintele sunt mult mai importante pentru dezvoltarea ulterioara a copilului. Chiar daca parintii sunt prezenti din punct de vedere fizic, ei nu sunt disponibili din punct de vedere emotional pentru copil.

Indiferent de reactiile copilului, mecanismele sale de supravietuire sunt cele care trebuie luate in considerare. Suferinta poate fi acoperita printr-un ''comportament dificil'', iar acest tip de comportament va provoca, la randul lui, rejectie atat din partea adultilor cat si a altor cop

Copiii sunt mai putin capabili, in comparatie cu adultii, de a suferi perioade indelungate. In compensare, ei dezvolta diferite simptome cum ar fi anxietatea si comportamentul regresiv. Ei pot ajunge sa uite deprinderile pe care le stapanisera anterior si sa revina la modalitati de comportament anterioare. Acest lucru poate duce la o infatisare de-a dreptul dramatica in cazul copiilor abuzati sexual .

Anxietatea si agresivitatea copiilor aflati in situatie de abuz pot fi adesea coplesitoare. Acesti copii isi traiesc anxietatea in situatii concrete de abuz si sunt anxiosi in legatura cu noile situatii abuzive ce pot aparea in viitor, anxietate ce poate deveni cronica. Ei fac fata sentimentelor lor in moduri diferite. Daca starea de anxietate este coplesitoare, copilul se poate apara alungandu-si propriile trairi si redefinind situatia in care se afla. Agresivitatea inseamna pentru multi cea mai buna metoda de aparare si multi dintre ei au invatat acasa cum sa se descurce in situatii problematice, fiind agresivi.

Copiii care au fost supusi abuzului fizic se arata a fi mai agresivi fata de ceilalti copii care nu au fost crescuti intr-un mediu violent. Agresivitatea manifestata la varsta adulta poate fi observata inca din primii ani din gradinita (Iacobson si Straker, 1982, George si Main, 1979, apud. Killen,1998). Acesti copii in loc sa-si canalizeze agresivitatea inspre proprii parinti, o revarsa asupra altor persoane. Astfel, observam ca cei mici preiau comportamentele parintilor lor de la o varsta foarte mica. Agresivitatea copilului poate fi vazuta, in afara cadrului de referinta al teoriei invatarii ca un comportament invatat. Acesta este unul din aspectele ei. Un alt aspect este conectat cu suferinta si dezamagirea pe care au trait-o. Un al treilea aspect este mecanismul de defensa mentionat anterior, ''identificarea cu agresorul'', in care copilul se identifica cu agresorul pentru a face fata anxietat

Nu toti copiii devin in mod deschis agresivi. Unii dintre ei interiorizeaza anxietatea si agresivitatea, devenind autodistructivi, deprimati, pasivi, retrasi si evitand contactele cu ceilalti. Unii pot dezvolta boli somatice sau sa aiba un comportament suicidal. Aceste simptome sunt exprimate puternic la copiii care au fost expusi abuzului sexual (Cohn si Berliner, 1988, apud. Killen,1998, p.92).

Mecanismele de supravietuire a copilului in situatie de abuz :

• disocierea (Putnam,1985, 1993, apud. Killen,1998, p.93) : folosirea disocierii si a negarii creeaza copilului posibilitatea de a se elibera de simptomele si amintirile abuzului ; amnezia totala sau partiala a abuzului poate persista timp de luni de zile sau chiar ani. ;
• deprimarea : multi copii aflati in situatii de maltratare aproape ca nu se joaca deloc, iar in cazurile in care se joaca, o fac intr-un mod stereotip. Ei reflecta aceeasi tema la nesfarsit. Terr(1981, 1983, apud. Killen,1998, p.93), a folosit conceptul de ''joc posttraumatic'' pentru a desemna acest tip de joc. Acest copil este intepenit in anumite experiente carora nu le poate face fata, si exteriorizeaza aceasta, de exemplu, in desenele sale.
• reactii psihosomatice (Benet et al. 1989 si Hylander,1960, apud. Killen,1998, p.96) au gasit ca copiii proveniti din familii in care au loc abuzuri de alcool, un lucru similar se observa la copiii care au fost expusi abuzului sexual ;
• imaginea de sine - stima de sine : parintii abuzanti ii comunica din timp copilului faptul ca nu este suficient de bun, ca nu este dorit, si ca el este cel responsabil pentru tot ceea ce se intampla rau in familie ; stima de sine scazuta este observata in toate tipurile de maltratare (Cristozov si Toteva, 1989, Lynch si Roberts, 1982 si Furniss, 1991, apud. Killen,1998, p.96) ;
• trairea anxietatii si vinovatiei - loialitatea si pastrarea secretului : copiii depun mult efort in incercarea de a intelege situatia in care se afla. Ei incearca sa interpreteze situatiile si sa explice comportamentul agresorului intr-un mod care sa-l plaseze pe acesta intr-o lumina buna, in timp ce copilul ia asupra sa intreaga responsabilitate si vina. Aceasta traire a vinei va fi exprimata in diferite forme de comportament autodistructiv.

Abilitatea copiilor de a ascunde lucruri si fapte, de a tine secret situatii de abuz este aproape fara

limita. Aceasta poate fi observata, de exemplu, in situatiile de abuz sexual. Acest lucru va crea un

copil foarte vulnerabil, care va putea fi coplesit de povara pastrarii secretului intr-un mod mult mai

radical decat ar putea-o face un alt tip de abuz. Puternica influenta a respectivului secret creeaza un

conflict emotional insolvabil. Din aceasta cauza dezvoltarea morala a copilului se va face cu dificultati, datorita faptului ca el invata de la adulti ca trebuie mereu sa ascunda ceea ce e mai rau astfel, ce-i rau devine bun.

Acei copii care au semnalat de timpuriu lumii adulte faptul ca sunt implicati in astfel de activitati au

primit, drept raspuns, neancrederea si respingerea. Astfel li s-a confirmat faptul ca ei sunt cei care

gresesc.

• intarzieri de dezvoltare: copiii care au fost expusi diferitelor tipuri de abuz si neglijare, prezinta adesea diferite grade de retard in dezvoltarea neurologica, cognitiva cat si in dezvoltarea psihomotorie. Aceste retarduri de dezvoltare pot fi serioase si ele pot fi observate inca din primele luni de viata (Appelbaum, 1980, apud. Killen,1998, p.98) ;
• strategii de supravietuire si conducere : multi dintre acesti copii doresc cu toata fiinta sa devina independenti. Copiii neglijati care au resurse puternice pot sa fie foarte rapizi in a deveni autonomi, intr-o oarecare masura. Strategiile de supravietuire sunt definite, aici, ca moduri prin care copilul reactioneaza si incearca sa faca fata situatiei de amenintare in cel mai bun mod posibil. Fiecare copil are nevoia de a fi propriul sau stapan si de a face singur fata situatiilor, de a se autoconduce. Grey si Kemple, (1976,  apud. Killen,1998, p.101) au descris doua strategii de supravietuire pe care le folosesc copiii in situatiile de maltratare, ''strategia exagerat de bine adaptata'' si cea ''hiperactiva si distructiva''. Cei care apartin primului grup se comporta astfel incat sa indeplineasca dorintele si asteptarile adultilor. Ei sunt adesea hipersensibili la semnalele trimise de adulti, semnale legate de modul in care copilul ar trebui sa se comporte. Acesti copii folosesc o mare parte din resursele proprii pentru a face fata acestor asteptari. Cei ce apartin celuilalt grup prezinta un comportament continuu provocator, agresiv, distructiv si hiperactiv.