Saracia in randul familiilor monoparentale

Saracia in randul familiilor monoparentale.

Putem definii saracia ca fiind o "cumulare de lipsuri, deprivari si nevoi nesatisfacute, care conduc la excluziune sociala a segmentului de populatie saraca. Lipsa resurselor materiale si financiare este cumulata cu alti factori precum: lipsa accesului la servicii de sanatate si educatie, conditiile improprii sau chiar lipsa conditiilor de locuit, precum si neparticiparea la viata socio-politica a comunitatii in care traiesc. Saracia reprezinta, asadar, un set de deprivari si nevoi nesatisfacute, care difera in functie de contextul social, de perioada la care se face referire si de specificul cultural al comunitatilor analizate"[1].

Saracia in Romania, 1995-1999

Sursa: Tesliuc, C.M., Pop, L., Tesliuc, D., 2001

Saracia extrema se refera la lipsurile materiale, financiare dar si la multitudinea de factori cum ar fi: calitatea scazuta a locuintei sau chiar lipsa ei, lipsa unui loc de munca care duce implicit la lipsa veniturilor, lipsa accesului la educatie si sanatate dar si a vietii sociale din comunitate, calificare profesionala redusa, care dureaza si afecteaza in timp situatia persoanelor afectate.

In familiile sarace in afara de nevoile de natura socio-economica mai putem adauga un set de probleme referitoare la organizarea familiilor cu privire la coordonarea si dezvoltarea copiilor din punct de vedere social si educational. O astfel de problema este si dezorganizarea familiei care poate duce la formarea monoparentalitatii care poate proveni din consumul excesiv de alcool, certuri din cauza situatiei economice, violenta, sunt factori ce se unesc cu situatia de saracie existenta in aceste familii si care pot avea efecte negative asupra psihicului copilului, asupra comportamentului acestuia. Lipsa implicariii parintilor la pregatirea temelor copilului din cauza ca sunt la servici sau isi cauta un loc de munca, ori ca nivelul de educatie nu le prmite, la care se mai adauga conditiile de locuit precare sunt factori ce contribuie la randamentul scolar scazut al acestuia, dar si la o lipsa de respect pentru parinti. Aceste familii sunt subordonate timpului dedicat locului de munca pentru a avea si acei putini bani pentru minimul de hrana zilnica deoarece ajutoarele sociale si restul beneficiilor sociale primite reusesc sa asigure decat o mica parte din nevoile acestora, astfel sprijinul care ar trebui sa il primeasca copilul in pregatirea scolara se reduce avand de suferit. Nesupravegherea copilului in timpul sau liber este caracteristica familiilor dezorganizate care isi au atentia centrataa pe alte probleme si ii exclud din cercul lor de datorii fata de copilul /copiii pe care ii au in grija prin alte activitati cum ar fi consumul excesiv de alcool, cautarea unui loc de munca sau chiar lucrand cu ziua in diferite locuri pentru a castiga un minim de hrana. Copiii in lipsa supravegherii parintilor isi petrec timpul in cadrul cercurilor de prieteni care pot fi implicate de multe ori in mici acte de violenta sau chiar infractiuni situatii care tind sa formeze comportamente deviante.

In familiile monoparentale exista un singur aducator de venit, de aceea acest grup intampina riscuri, mai ales in situatia in care sunt femei singure cu copiii. Aceste familii formate din parinti femei sunt mai frecvent afectate de saracie, deoarece se presupune ca barbatii castiga mai bine. Copii proveniti din familii monoparentale au un risc mai mare de saracie cu atat mai mult daca familia este formata din membrii care au un nivel mai scazut de educatie si un statut ocupational precar. Acesti copiii se confrunta cu un risc de saracie semnificativ mai ridicat, mai exact 34% fata de 23,1% pentru copii din familii complete. Familia monoparentala reprezinta 12,9% din totalul familiilor din care 68,3% au in componenta un singur copil, iar 22,9% au in componenta cate doi copii.[2] (I.N.S. 2004)

Mai putem defini saracia ca fiind un "complex social-psihologic-cultural, este un mod de viata al individului, familiei si comunitatii. Saracia este frecvent caracterizata printr-o situatie de marginalizare sociala, putand merge pana la excluziune sociala"[3]. Saracia in randul copiilor este una mai aparte, desi nevoile minmale de intretinere sunt aceleasi cu ale adultului, dar trebuie sa cuprinda neaparat nevoile de formare si dezvoltare a capacitatilor pentru integrarea sociala eficienta la maturitate. Lipsa suportului la copiii poate marca negativ evolutia unui segment important prin cronicizarea saraciei fie prin deformarea comportamentului greu de indreptat. Aceste efecte asupra copilului provin din lipsa de atentie a parintelui, grupul de prieteni cu un caracter deviant, in conditiile in care familia este formata din un parinte cu mai multi copii, cel mare ia atributiile adultului lipsa devenind mai responsabil, blamarea copilului mare pentru eventuale nereusite etc.

Prin saracie intelegem lipsa tuturor nevoilor fundamentale cu privire la cerintele de consum: hrana, imbracaminte, locuinta, mobila si echipamente, iar din punct de vedere al nevoilor oferite de comunitate: apa curenta, canalizare, transport public, sevicii de sanatate, educatie si facilitati culturale. Acest sir de nevoi sunt necesare unei dezvoltari sanatoase.