Etica profesionala ca fenomen social

Etica profesionala ca fenomen social

Inca de la originile activitatii profesionale, au existat, in diferitele societati, juraminte, legi, regulamente privind activitatea profesionala care contin elemente ce apartin eticii profesionale. Nu trebuie decat sa ne gandim la prototipul juramantului - juramantul lui Hyppocrate - care reprezinta angajamentul etic tipic profesiei medicale. Ramas singular in peisajul activitatilor profesionale, devenite atat de diverse, pana la inceputul secolului trecut, modalitatile de reglementare a indatoririlor profesionale s-au diversificat pe parcurs, manifestandu-se pe mai multe planuri. In primul rand, codificarea, clasificarea ocupatiilor si profesiilor, prin acte normative nationale si/sau regionale [1], au impus readaptarea codurilor profesionale pentru aproape toate profesiile. O serie de legi speciale reglementeaza astazi cele mai variate domenii de activitati economio-sociale si administrative, continand conceptele, notiunile si termenii de referinta cheie, definind principalele competente si atributii, structurile administrative si functionale, gestiunea resurselor si a personalului, sistemul raporturilor interne si externe s.a.

Daca privim evolutia serviciilor publice, parte importanta a segmentului administratiei publice de stat si mai nou a colectivitatilor locale, vom observa pretutindeni tendinta de a institui norme si reguli de etica si deontologie specifice categoriilor de functionari si agenti publici, materializate in coduri etice sau coduri deontologice. Adoptarea unui cod etic sau a unui cod deontologic are o importanta simbolica, in primul rand, intrucat vrea sa indice faptul ca acel segment, acel serviciu public, precum si functionarii sau angajatii sai se angajeaza sa respecte un anumit numar de valori, norme si reguli specifice in activitatea lor practica, ca o garantie a calitatii, eficacitatii si eficientei serviciilor furnizate clientilor.

Este evident ca numai adoptarea codurilor nu este suficienta pentru bunul mers al organizarii si functionarii unei autoritati sau organism administrativ, insa, etica profesionala poate fi analizata din punctul de vedere al societatii ca mecanism de reglementare a practicii profesionale, ca dispozitie specifica ce are menirea de a sustine indeplinirea functiei sociale a uneia sau alteia dintre autoritatile publice.

Pentru intelegerea eticii profesionale, ca una dintre manifestarile importante ale cererii de introducere a acesteia, trebuie sa ne intoarcem putin la geneza sa si la comportamentele sale, la instrumentele deontologice, la domeniile de reglementare. In fine, trebuie sa evaluam in ce masura aceste coduri etice sau deontologice sunt insotite de crearea unor organisme abilitate cu implementarea codurilor in cadrul autoritatilor, iar acolo unde nu exista, sa gasim raspuns la intrebarea legata de inexistenta lor. Daca aceste organisme exista, este important sa stabilim care sunt atributiile lor in raport cu implementarea codurilor, intrucat astfel vom obtine informatii importante cu privire la natura, forta juridica si finalitatea codurilor.

Pe un alt plan, este important sa mai stabilim daca experienta castigata prin implementarea unui cod intr-un anumit domeniu poate fi valorificata si in alte domenii. In general, raspunsul nu poate fi decat negativ. De altfel, vedem ca problematica profesionala a diferitelor institutii, servicii publice si intreprinderi private este total diferita si este necesar sa fie analizata in cadrul unor studii sau seminarii rezervate exclusiv fiecaruia dintre ele. Totusi, aceasta tendinta de specializare excesiva pe domenii risca sa ne conduca la exclusivisme.

Aceasta realitate sociala a eticii, care trece prin codurile de etica sau prin codurile deontologice si prin comisiile sau comitetele de etica din institutii si intreprinderi, ridica o serie de probleme aplicabile tuturor domeniilor. Prima are conturul unei constatari; instrumentele deontologice sunt supuse la doua constrangeri: procesul de elaborare al instrumentului (codului) si procesul de implementare. Indiferent de institutie, publica sau privata, un cod este elaborat dupa un anumit tipic procesual, si acest cod, daca se doreste sa-si indeplineasca menirea sa in cadrul institutiei, trebuie implementat. O serie de alte elemente permit conturarea sensului si domeniului in care este implementat. Cine este cel abilitat sa-l construiasca ? Cum va fi construit acel proiect de cod ? Care sunt obiectivele codului ?

Apoi, trebuie sa luam in considerare faptul ca numai un cod etic sau deontologic nu este suficient. Este necesar, pentru ca acesta sa prinda viata si a fi eficace, ca el sa inspire conduita personalului. Dar cum poate o institutie sa asigure viabilitatea prevederilor unui cod ? Exista, in ceea ce priveste implementarea, doua aspecte diferite dar si complementare. Un cod nu va deveni eficace si nu va putea determina o anumita conduita in randul personalului daca nu este atasat unei instante anume desemnata din institutia in cauza. Institutia, publica sau privata, are responsabilitatea majora a implementarii codului si, de aceea, trebuie stabilite: Cine este responsabilul cu implementarea ? Care sunt mecanismele prevazute pentru a asigura implementarea ? Responsabilitatea administrativa a implementarii nu este decat un pilon al implementarii, iar celalalt este educatia personalului. Un cod nu este viabil decat daca in cadrul institutiei se asigura o educare a personalului in domeniul eticii si al deontologiei. Aceasta este o problema vizibil intalnita in institutiile publice care aplica un cod deontologic.