Consideratii introductive privind etica politieneasca

Consideratii introductive privind etica politieneasca

1.1. Primele generalitati

Regulile fundamentale ale eticii politienesti nu se pot elabora limitand elementele de cunoastere doar la limitele granitelor unui singur stat; este inerenta si important de cunoscut conceptia democratica dominanta cu privire la societate, la menirea politiei intr-un stat de drept, la continutul, elementele constitutive, principiile si trasaturile dreptului de politie al statului democratic.

Ea, societatea democratica, trebuie sa analizeze in spiritul unui stat democratic si normele care guverneaza orice stat democratic si dintr-o perspectiva internationala. Perspectiva internationala este obligatorie, avand in vedere deschiderea larga a cooperarii politienesti realizata la nivel european, indeosebi, dar si la nivel international global .

Cunoastem si avem reprezentarea faptului ca infractionalitatea, prin formele ei cele mai periculoase, care compun asa-zisa mare criminalitate, a capatat dimensiuni transnationale. Tot atat de evident si de luat in considerare este constatarea caracteristicilor marii criminalitati transfrontaliere (traficul si consumul de droguri, traficul de materiale nucleare, de persoane, de organe, de armament si munitie, turismul sexual s.a.m.d.); similitudinea cauzalitatii fenomenului criminal, tipologia clasica a actorilor implicati, structura asemanatoare a retelelor criminale, comunitatea de interese si de scopuri urmarite de infractori, instrumentele, procedeele si modurile de operare utilizate de acestia.

In replica, strategiile, programele de masuri, instrumentele si procedurile de contracarare a activitatii criminale transfrontaliere, concepute si aplicate de catre organizatiile politienesti din statele care sunt vizate de organizatiile criminale transnationale, se bazeaza pe principii asemanatoare si pe structuri aproape simulare, care sunt integrate in sisteme judiciare coerente, conectate la nivel international.

Revenind la nivelul european integrat, trebuie sa admitem faptul ca, din moment ce Europa isi construieste un spatiu economic, comercial si juridic de libertate si de securitate comun, in care libera circulatie a persoanelor este considerata a fi unul dintre factorii acestei noi constructii europene, libertate reglementata prin acordurile Schengen, ar fi neproductiva blocarea stricta a fortelor de politie in perimetrul propriilor frontiere, pentru a lasa un spatiu de libertate pentru retelele criminale.

Constientizam, insa, ca actiunea politieneasca, fara frontiere, trebuie supusa unor reguli stricte si ca etica politieneasca trebuie respectata de catre fortele politienesti ale statelor membre, stiindu-se ca, in general, conceptiile fiecarei tari membre in privinta actiunilor politienesti nu sunt strict coordonate, nici chiar, in privinta garantiilor materiale si juridice .

Pe de alta parte, au existat initiative la nivel regional european de armonizare a eticii politienesti si de formare initiala a ofiterilor de politie din statele membre ale Uniunii Europene, cel putin in ceea ce priveste adoptarea unor coduri de etica politieneasca pentru fortele din propriile state, tinand cont de necesitatea uniformizarii practicii in toate statele democratice care compun Uniunea Europeana. Au existat voci care si-au pus intrebarea daca aceste norme sunt propice pentru o generalizare sau daca trebuie supuse unor confruntari de idei intre regulile instituite in cele 15 vechi state componente si cele deschise practic implementarii in noile state, care au aderat recent si care, cel putin principial, au preluat si principiile democratice specifice domeniului politienesc .

In Marea Europa care se construieste astazi, exista o nevoie urgenta si imperioasa de concepte comune intr-o serie de domenii fundamentale, printre care noi nu putem sa adaugam etica politieneasca, intrucat aceasta din urma garanteaza nu numai situatia cetateanului in fata puterii discretionare a statului, ci, si mai mult, pentru ca ea se afla in legatura directa cu protectia vietii private si a celorlalte drepturi si libertati ale cetateanului.

Este, deci, important sa ne punem intrebarea de a sti daca elaborarea unui cod european de etica politieneasca este o necesitate legata de mentinerea unui adevarat sistem democratic. De aceea, nu este, fara indoiala, superfluu demersul de a proceda la clarificarea si determinarea principiilor democratice si a naturii economiei de piata care ar putea sustine o structura democratica, fara a apela la natura intrinseca a acesteia.

1.2. Actualele instrumente internationale si prevenirea

criminalitatii transnationale

Demersurile pan-europene nu sunt elemente singulare, de pionierat pe plan mondial. Imi fac datoria de a cita, in acest moment al demonstratiei, in primul rand, Codul de conduita pentru functionarii politiei, cel care a fost adoptat la Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 17 decembrie 1979 (denumirea in limba engleza este Code de Conduct for Low Enforcement Officials). Acest cod, care nu contine decat opt articole, foarte concise si explicite, insotite fiecare de catre un scurt comentariu, are scopul si obiectul de a asigura respectarea si protectia demnitatii umane si, principial, drepturile omului pentru toate fiintele umane.

Va trebui sa vorbim indelung despre acest instrument in cele ce vor urma, comparandu-l cu declaratia privitoare la politie, adoptata de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Nu vom omite faptul ca, in 1984, Consiliul Europei a publicat o opera extinsa la 225 de pagini, intitulata "Drepturile omului si politia", al carei autor a fost M.J. Alderson. Aceasta lucrare a fost reeditata in 1992, nu are caracter obligatoriu dar este un sprijin si un ghid pentru inserarea drepturilor omului in curricula formarii initiale a functionarilor de politie.

Cele doua instrumente internationale, pe care le-am evocat mai sus, protejeaza demnitatea fiintei umane, dar sunt prea axate pe generalitatea exercitiului, de catre functionarii de politie, a misiunilor lor represive de-a lungul carora normele prescrise in aceste documente, precum si in legile nationale, trebuie respectate si supravegheate cu strictete. Drept consecinta, este important de a decide daca, in exercitarea misiunilor politienesti, onoarea si demnitatea persoanei umane pot fi grav afectate sau compromise sau daca ordinea publica si interesul social pot fi incalcate, si invers.

Consemnam, pe de alta parte, faptul ca, in fata numeroaselor esecuri ale represiunii, experimentate in majoritatea tarilor, si in urma costurilor ridicate ale actiunii represive, cele mai multe dintre tarile europene si-au concentrat eforturile si sursele particulare pentru a organiza prevenirea criminalitatii. O prevenire care nu poate fi, totusi, eficace daca nu poate mobiliza, intr-o maniera sistematica si suficient de coordonata, toate resursele sociale, in scopul de a evita stimularea comportamentelor criminale.

Consiliul Europei este organismul care, de mai mult timp, s-a aplecat asupra acestei probleme si a adoptat in 1987, Recomandarea R87/19 privitoare la organizarea prevenirii criminalitatii. Recomandarea sugereaza ca in aplicarea misiunilor de prevenire, normele care coordoneaza actiunile politiei sa fie mai putin severe, in situatiile in care onoarea si demnitatea cetateanului sunt mai putin amenintate. In schimb, se impun norme adecvate pe timpul luarii unor masuri depasite, fata de o persoana sau de un grup de persoane care pot cauza un traumatism serios, daca masurile sunt luate in contratimp si/sau netinand cont de existenta unor grupari individualizate.

Daca putem considera ca printre indatoririle politiei este si aceea de a semnala situatiile personale sau chiar colective, care ar parea criminogene, nu putem fi de acord ca datoria sa sa se interfereze direct in actiuni medicale sau sociale care se impun a fi aplicate Revine unor organisme specializate, altele decat politiei, datoria de a lua masuri adecvate.

1.3. Etica politieneasca si evolutiile societatii moderne

Nu ne-am propus, in aceasta parte introductiva despre etica politieneasca, sa identificam si sa analizam regulile de etica aplicabile conduitei politiei, in general, si membrilor acesteia, in special, pe timpul executarii misiunilor si a solutionarii problemelor tot mai complexe ale societatii moderne. In schimb, simtim si datoria sa demonstram ca o etica politieneasca bazata pe respectul drepturilor omului, demnitatii umane si vietii private a fiecarui cetatean, permite organizatiilor politienesti nu numai mai buna indeplinire a misiunilor, in orice mediu economic si social dat, ci si asigurarea ascensiunii acelui mediu economico-social si, in fine, sa accentuam importanta simbiozei dintre politie si puterea locala, simbioza care in trecut a fost deseori favorabila doar politiei.

Este aici si locul de a ne apleca asupra problematicii interactiunii politie - politica. Este cert ca in cadrul democratiilor moderne, executivul a capatat o pozitie sociala dominanta in raport cu celelalte doua puteri: legislativul si puterea judecatoreasca. De obicei, executivul tinde sa asocieze politia cu actiunile sale, intrucat, prin aceasta, induce un sentiment sporit de securitate si il ajuta sa-si planifice si sa indeplineasca mai bine propriile sale obiective. Aceasta aparenta suprapunere a obiectivelor puterii executive si actiunile politiei isi pune amprenta asupra tuturor regimurilor autoritare. Si regimurile democratice au cunoscut tendinte asemanatoare, insa, pe parcurs, cresterea puternica a miscarilor sindicale a infierat aceasta deriva periculoasa. Aceasta a constituit prima mutare esentiala in revederea situatiei si realizarea replierii necesare.

Noile tendinte din organizarea si dezvoltarea progresiva a pietei muncii in zona administratiei statului a generat o a doua mutatie esentiala. Dupa ce, in secolul XIX, piata muncii nu a incetat sa plaseze cetateanul intr-un context al individualismului, dezvoltarea economiei de piata a spart vechile cadre, fondate pe acest individualism. Stiinta dreptului si faptul social s-au dezvoltat continuu si persoana umana a fost considerata, din ce in ce mai mult, ca esentiala pentru functionarea organismului social.

Mutatiile aparute si bulversarea structurilor sociale au condus la un clivaj intre teoriile clasice. Marxismul apara ideile despre societatea omniputernica in care omul nu este decat un mijloc de productie indispensabil, dar in intregime supus puterii. Tezele liberale evaluau omul prin prisma randamentului si a contributiei aduse la imbunatatirea randamentului economico-social al intreprinderilor si institutiilor publice, ca premisa si conditie esentiala pentru ameliorarea situatiei individuale a muncitorului si/sau functionarului. Conform primei conceptii, puterea pretinde ca politia sa se conformeze in intregime, in actiunile sale, directivelor date de puterea executiva, intrucat aceasta putere reprezinta singurul centru al binelui social; potrivit celei de a doua conceptii, puterea nu poate pretinde politiei altceva,sau mai mult decat ceea ce este prevazut in legea statului si/sau a colectivitatilor locale ca misiune, atributii sau competente, toate supuse unei conditii esentiale: respectarea drepturilor omului. De aceea, nu putem defini etica politieneasca intr-un regim democratic si al statului de drept decat prin acceptarea unei concilieri intre exigentele de securitate individuala si colectiva si prezervarea drepturilor si a libertatilor individuale, a unei concilieri intre logica colectiva si logica individuala.

Premisele analizate anterior ne conduc la acele probleme ale societatii moderne care reclama instituirea unei etici politienesti stricte si anume:

1.3.1. Etica politieneasca si etica pietelor financiare

Intr-o interventie, devenita deja celebra, raportorul general Eduard Jenssens, pleca in explicarea raporturilor dintre etica politieneasca si etica pietei economico-financiare de la doua marturii celebre [5]: "banul nu are miros", respectiv, "singura morala a afacerilor este Codul penal". Cu timpul, lumea a constientizat faptul ca ardenta obligatie de a genera profit nu poate justifica incalcarea legii si, cu siguranta, nici regulile bunei cuviinte ale logicii moralei publice. In fata multiplicarii derivelor, incepand cu cele care afectau lumea politica, puterea judecatoreasca a reactionat cu fermitate si rapiditate si a asociat politia la investigatiile sale in domeniul infractionalitatii economico-financiare. Observarea stricta a eticii politienesti in acest domeniu ne arata ca normele impuse sunt cu mult peste tentativele de derapaj inregistrate (coruptie, neglijenta, abuz in serviciu). Moralitatea financiara presupune o cooperare internationala intrucat raporturile financiare internationale s-au universalizat cu o viteza crescuta datorita dezvoltarii comertului international, a exploziei tehnologice, in special a informaticii si a telecomunicatiilor.

Evolutia pietelor financiare europene a urmat aceleasi tendinte. Uniunea Europeana a adoptat o serie de reglementari, urmarind sanctionarea, prin legile nationale, a oricarei tentative de frauda. Este evident ca sanctionarea fraudelor cade in sarcina statelor membre dar este nevoie si de cooperarea internationala a organelor judiciare, in primul rand a politiei. In context, concurenta internationala a determinat multiplicarea eforturilor pentru constructia unei etici specifice pietelor financiare. In tarile dezvoltate se vorbeste, din ce in ce mai mult, despre societatile cetatenesti , un calificativ care implica necesitatea armonizarii raporturilor dintre fiecare societate si comunitatea in care este plasata si actioneaza.

Iata, deci, o premisa si un capital important al unui cod international al eticii politienesti.

1.3.2. Etica in domeniul bioeticii sau geneticii umane

Dezvoltarile constante si rapide ale politiei tehnice si stiintifice au largit considerabil mijloacele de care dispune politia pentru a identifica, preleva, ridica si valorifica probele judiciare ale infractiunilor. De multa vreme, tehnicile avansate au depasit mijloacele traditionale ale probatiunii prin amprente, urme traseologice, constatari si expertize criminalistice clasice.

Spre exemplu, de peste un deceniu, descoperirile stiintifice in materie de genetica umana au permis, gratie examinarii unor fragmente universale de saliva, par, sange sau sperma, identificarea, fara riscul vreunei erori, a autorilor unor crime sau a altor genuri de infractiuni. Tor asa, aceleasi descoperiri permit ridicarea unor urme biologice de pe suporturi diverse, cum ar fi vegetatia de orice fel .

Este evident, ca si in aceste situatii, sunt necesare norme de etica riguroase impuse celor care lucreaza in domeniu, pentru a se evita eventualele greseli, intrucat datele culese exced, in general, necesitatilor de transformare a lor in probe penale, fiind transferate in mod automat pe suporturi informatice si nu beneficiaza ulterior de o protectie adecvata. Din aceste considerente, multe dintre statele democratice au creat, la nivel national, cate un Comitet consultativ national de bioetica.

1.3.3. Drogurile si probleme conexe acestora

Functionarii politiei sunt pusi cotidian in contact cu drogurile, cu ocazia desfasurarii misiunilor curente si pe timpul anchetarii faptelor de producere, transport, desfacere sau consum de droguri. Totusi, in multe dintre state, simpla interceptare de catre politie a situatiilor evocate nu antreneaza, in mod automat, deschiderea (declansarea) unei anchete propriu-zise; este cazul unor state in care consumul unor droguri considerate usoare [8], sau activitatea unor dealers minori, care colaboreaza cu politia pentru descoperirea unor droguri, nu antreneaza raspunderea penala.

Fara indoiala, grupurile de politisti, specializati in prevenirea si combaterea traficului si consumului de droguri, fac parte din organizatii politienesti puternice, insa proximitatea lor fata de toxicomani si de dealers si cunoasterea faptului ca acesti politisti sunt apropiati mediilor si modului de viata ale acestor grupuri marginale solicita cunoasterea, aplicarea si respectarea unor norme de etica politieneasca preventiva stricte.

Intrucat fenomenul producerii, traficului, distributiei si consumului de droguri este de multa vreme internationalizat si normele de conduita si cerintele impuse politiei in acest moment s-au uniformizat la nivel international.

1.3.4. Protectia vietii private cetateanului

Articolul 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului stipuleaza ca "orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si familiale, a domiciliului si corespondentei sale". Este vorba, deci, de un drept civil prin care cetateanul este protejat impotriva agresiunilor din partea tertilor si despre un drept fundamental care poate fi opus statului si organismelor sale.

Potrivit reglementarilor internationale in domeniul drepturilor omului si libertatilor fundamentale, este oferita statului posibilitatea de a limita exercitarea acestor drepturi si libertati, justificata numai prin ratiuni legate de "securitatea nationala, siguranta publica si apararea ordinii publice". Observam, astfel, ca democratia, in general, nu se invata si nu este compatibila cu slabirea vigilentei. Dimpotriva, ea cere realizarea unei proportionalitati intre libertate si securitate individuala si colectiva, proportionalitate pe care o regasim influentata de culturi sau subculturi, de traditii si cutume, de care trebuie sa se tina cont. Acestea ne conduc, in fiecare stat in parte, la un veritabil pact social care contine solutia la problemele mentionate.

Acestea sunt normele in care politia trebuie sa-si circumscrie actiunile sale, in scopul de a se asigura exercitarea corecta a misiunilor sale, utilizand noile tehnologii, instrumente, metode si procedee in raport cu principiile democratice ale statelor de drept. Aceste principii descriu nivelul si fixeaza legitimitatea folosirii tehnologiilor avansate, pentru ca misiunile politiei sa ramana conforme cu legea.

Evolutia incredibil de rapida a inaltelor tehnologii (high tech) pune la dispozitia politiei noi si noi mijloace de actiune. Vorbim despre mijloace si nu despre puteri. Se stie ca puterile politiei se regasesc in lege si nu in alta parte; aici, in lege, regasim si fundamentele eticii politienesti. Dimpotriva, mijloacele pe care aceste tehnologii le furnizeaza politiei nu creeaza noi competente si atributii, si nici noi puteri, ci permite usurarea indeplinirii acelor puteri pe care politia le detine si le exercita pe baza si in exercitarea legii. De aceea, este legitim sa vorbim, astazi, de o veritabila politie tehnica si stiintifica care asigura executarea mult mai rapida, mai prompta si mai completa a misiunilor pe care fiecare societate le pretinde, in fiecare zi, in raport cu complexitatea mereu crescanda a vietii.

Am abordat anterior problematica geneticii umane si imensele sale progrese. Nu putem omite faptul ca o analiza A.D.N. (efectuata pe un fir de par, o picatura de sputa, o pata de sange sau o urma de sperma), furnizeaza o proba de identificare a individului intr-o cauza si care prezinta riscul unei greseli de 1 la 30 de miliarde de posibile erori. Vorbim aici despre genetica, dar, in conditiile date, problemele de etica pentru personalul implicat sunt enorme . Nu ne-am propus sa aprofundam aici mai mult aceasta problema, marginindu-ne sa subliniem doar inca o data importanta imprimarii si a respectarii unei etici stricte, riguroase.

Protectia vietii private este un camp extrem de complicat si intins, care include, evident, protectia individului in situatii dintre cele mai diverse. Am mentionat deja domeniile bioeticii, drogurilor, pietelor financiare care il vizeaza sau in care este implicata politia, la care vom putea adauga, de pilda, bancile de date cu caracter personal sau avantajele dar si dezavantajele si pericolele care deriva si/sau preced, insotesc sau succed cercetarea in materie penala, ascultarea telefoanelor, interceptarea corespondentei, utilizarea fara limite a fotografiilor, informatiilor personale, difuzarea unor imagini, instalarea microfoanelor pirat, video-supravegherea, infiltrarile, agentii acoperiti, pseudo-cumparatorii, organizarea flagrant-urilor s.a.m.d. .

Fata de tendintele, tot mai presante, ale responsabililor cu prevenirea si curmarea formelor grave ale criminalitatii de a justifica necesitatea utilizarii unor astfel de procedee pentru mai eficienta indeplinire a misiunilor politiei, nu putem sa nu reactionam, utilizand argumentele specifice unei democratii, si sa afirmam ca in toate trebuie sa fie realizat un echilibru intre cauze, materialitatea faptelor, efectele acestora si nevoia de reactie a societatii. Recunoastem, in context, ca agentul de politie, care actioneaza in teren, este confruntat cu o realitate cotidiana murdara. El este afectat de o problematica a carei solutionare ii va fi facilitata prin recursul la tehnologii avansate, la metode si tehnici tot mai sofisticate, prin care incearca sa patrunda in intimitatea gruparilor criminale pentru a le descifra preocuparile infractionale, modurile de operare, miscarea cotidiana si de a identifica si strange probe materiale. Insa, absenta unei jurisprudente clare si stabile, a unor norme precise de comportament nu-i va permite sa decida, in teren, cea mai corecta maniera de actiune, conforma unei etici normale si corecte.

In intreaga sa activitate, politistul care actioneaza in astfel de conditii si situatii ramane sub imperiul amenintarii anularii ulterioare a procedeelor utilizate de catre o instanta sau alta, pe motiv de provocare ori pentru alte vicii de forma, riscand blamul societatii, superiorilor si/sau colegilor, precum si al masurilor disciplinare ori penale consecutive. Orice masura de acest gen este resimtita de catre politist, din momentul in care responsabilitatea sa, experienta profesionala a acestuia, vointa si dorinta de a face bine ii este pusa in discutie. Trebuie constientizat ca acest pericol este exacerbat de catre mijloacele mass-media, tentata sa exagereze elementele conjuncturale si sa califice actiunea ca fiind un act de "bravura politieneasca".

Aceste argumente ne conduc, si de aceasta data, la concluzia ca este necesara constructia unui cod al eticii politienesti, pe care politia si opinia publica trebuie sa-l cunoasca, pentru a putea judeca, ulterior, temeinicia, oportunitatea si legalitatea actiunilor politiei.

Importanta problemei a atras atentia Consiliului Europei care a adoptat Recomandarea privind elementele de procedura penala legate de utilizarea tehnologiei informatiilor. Este neindoielnic faptul ca problematica legata de respectarea vietii private a cetateanului si chestiunile de etica politieneasca care o insoteste se pun, daca nu in exclusivitate, in majoritatea cazurilor legate de executarea de catre politie a misiunilor de politie judiciara.

1.3.5. Situatiile de urgenta si de criza

In abordarea acestei teme - situatie de urgenta si situatie de criza - nu vom avea in vedere perspectiva politieneasca a termenului. De aceea, bazati pe definitiile oferite in literatura de specialitate, putem afirma, de pilda, ca situatia de urgenta reprezinta o imprejurare care apare spontan si care necesita, din partea unei institutii si a oamenilor acesteia, o reactie imediata constand intr-o riposta sau remediu fata de un eveniment care, in toate stadiile sale, necesita a fi stapanit si solutionat.

Contrar problematicii abordate in cadrul paragrafelor anterioare (cum ar fi, de exemplu, protectia vietii private), situatia de urgenta se inscrie esentialmente in misiunile obisnuite ale politiei administrative, de interventie rapida sau de ordine publica, in care politia are libertatea de a alege maniera sau instrumentele de actiune.

Ceea ce caracterizeaza o situatie de urgenta nu este numai caracterul sau intempestiv, ci mai ales caracterul sau polimorf. Urgenta si spontaneitatea pot rezulta din catastrofe naturale (cutremure, inundatii, incendii, accidente feroviare, eruptii vulcanice), poluari chimice, explozii nucleare, luare de ostateci etc. Sarcinile politiei se nasc, in totalitatea situatiilor, din momentul producerii evenimentului si constau in ajutorul acordat populatiei si apoi in exercitarea tuturor celorlalte misiuni si indatoriri ale sale, care, in astfel de situatii, capata noi continuturi si forme de manifestare, adecvate momentelor create. De aceea, sustinem ca urgenta si efectele sale modifica etica politieneasca. Politia va trebui sa judece situatiile ivite tinand cont de caracterul de urgenta, elementele de forta majora sau de caz fortuit ce apar. Spre exemplu, nu va constitui violare de domiciliu actul de patrundere in locuinta vreunui cetatean pentru a inlatura un incendiu ce pune in pericol imobilele din jur si viata persoanelor din proximitate, si nici aceleasi acte savarsite de persoane aflate in pericol din cauza unor inundatii, deci nici patrunderea politiei in domiciliile afectate de foc, apa, lava s.a., in scopul de a salva oamenii si bunurile aflate in pericol.

Observam, aici, un domeniu larg, special, in care misiunea de ajutor a politiei este dominanta si devine un factor predominant al eticii politienesti.

1.3.6. Victimologia

Se afirma adeseori ca o colectivitate de oameni poate suferi, in afara violarii principiilor etice care o conduc in actiunile sale, si din cauza prejudiciului cauzat victimelor. Acest dublu prejudiciu trebuie reparat pentru a da satisfactie tuturor. Condamnarea penala sau contraventionala nu va conduce la linistirea lucrurilor decat daca si tulburarea individuala va fi inlaturata. De aceea, exista si persista necesitatea de a preveni o infractiune pentru a nu despagubi sau de a nu creste costurile, deja foarte mari, ale justitiei [11].

Obiectivitatea ne determina sa constatam faptul ca, in calitatea sa de stiinta, criminologia acorda, de multe decenii, o atentie exclusiva infractiunilor in aspectele lor sociologice, psihologice, fiziologice si fizice, continuand sa ignore aspectele de viata, respectiv aspectele victimologice ale criminalitatii.

Ar trebui sa existe aspecte victimologice ale actiunilor politiei ? Desigur ca, raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Dupa parerea noastra, rolul politiei, din acest punct de vedere, este dublu. Prima indatorire a politiei este aceea de a informa persoana de orice aspect care ar putea-o transforma intr-o victima, de tot ceea ce, prin atitudinea sa, risca sa usureze sau sa stimuleze comiterea unei infractiuni. Este vorba despre aportul pe care o susceptibila victima il poate aduce la mai buna prevenire si chiar reprimare a actelor antisociale. Criminologii de astazi trebuie sa alature studiilor efectuate asupra etiologiei criminalitatii, capitole privind studiul personalitatii victimei, atitudinii sale si motivatiei sale, de cele mai multe ori inconstiente, vis-a-vis de autorul unei infractiuni ori, pur si simplu, vis-a-vis de acesta din urma.

Evocam, in acest sens, numarul crescator al atacurilor la pudoare si al violurilor, pe timpul practicarii auto-stopurilor. Viitoarele victime adopta, in compania soferilor, o atitudine vesela, surazatoare ori toalete provocatoare care stimuleaza decizia unor asemenea indivizi de a actiona agresiv.

O a doua indatorire a politiei este aceea de a ajuta neconditionat victima, intr-o modalitate adaptata situatiei sau speciala. In manierea globala si totala, ne referim la alertarea autoritatilor publice interesate si a populatiei asupra ciclicitatii criminalitatii, functie de care acestea vor putea alege masurile de prevenire si de protectie pe care le doresc. Spre exemplu, infractiunile de omucidere urmeaza o anumita curba si ating apogeul intr-o anumita perioada a anului, furturile prin escaladare predomina in perioadele de concediu sau de week-ens, agresarea pe strada a elevelor de liceu are loc la lasarea intunericului, furturile de biciclete se produc in apropierea unor intreprinderi, institutii sau supermarket-uri s.a.m.d.. In forma speciala, politia previne individual cetateanul, fie prin informatii de natura etica, fie prin informatii cu caracter si continut practic.

Concluziile pe care le putem extrage si expune in acest moment nu sunt putine. Cert este faptul ca problemele de etica, la care politistii, criminologii, medicii si sociologii trebuie sa gaseasca raspunsuri, se inscriu in termeni noi. Politistii, ei insisi, confruntati zilnic cu problemele societatii, colectivitatii si indivizilor pe care ii deservesc, incearca si doresc sa contribuie la diminuarea criminalitatii si contraventionalitatii nu numai prin combaterea infractiunilor si a contraventiilor ci si prin aportul lor la construirea unei societati mai linistite, mai sigure, mai coerente si mai echilibrate. Aceasta este o misiune de ajutor, de sprijin si de asistenta pe care ei o impart cu societatea, cu colectivitatea si cu viitoarea posibila victima.

Am abordat si am acordat atentie celor cateva probleme ale societatii democratice moderne, adaugand sau raportand, de fiecare data, si problemele de etica speciala pe care le includ, precum si implicatiile politienesti ale acestora. Este necesar sa reflectam, in permanenta, asa dupa cum am facut-o deja, asupra faptului ca libertatea nu este accesata de cetatenii statelor democratice decat in masura in care ea favorizeaza progresul social si, deci, nu afecteaza ordinea sociala. De aici, ratiunea instituirii autoritatilor de ordine si securitate publica, care au tocmai misiunea de a proteja ordinea sociala ale carei principii fundamentale sunt indisociabile.

Din moment ce aceste principii sunt comune tuturor statelor democratice si ele trebuie sa degajeze directive fundamentate pe o reala politica de instaurare a unei etici coerente a politiei, s-a constatat ca la nivelul organismelor internationale, in special la nivel european, necesitatile politiei sunt tot mai mult luate in considerare, iar meritul principal revine, evident, Consiliului Europei. Acest organism a declansat un dialog absolut indispensabil la toate nivelele decizionale: directii, sectii si comitete. Dezbaterile urmaresc coagularea unei conceptii unitare pan-europene in ceea ce priveste etica politieneasca si controlul legalitatii activitatii politienesti.