Divortul ca definitie generala

Divortul ca definitie generala (qdictionar.com)

Asa cum observa o serie de cercetatori si specialisti in sociologia familiei, schimbarile functiilor traditionale ale familiei in epoca contemporana si conditiile social-economice si politice care caracterizeaza fiecare tara in parte, au avut si pot avea inca o influenta perturbatoare asupra relatiilor umane, chiar la nivelul de asociere cel mai intim.

O serie de cercetari intreprinse in tarile occidentale evidentiaza ca a crescut numarul de divorturi si s-au amplificat si multiplicat totodata crizele, problemele si evenimentele familiale negative, cu repercusiuni directe asupra destabilizarii caminului. Referindu-se, de pilda, la tendintele noi care caracterizeaza divortul in societatea contemporana, si anume: acordul sotilor asupra separarii, despartirile de fapt, recasatoria dupa divort, si la faptul ca, adeseori, chiar femeia isi asuma acest risc, luand initiativa despartirii de partener, situatie de neconceput in familia traditionala, M. Segalen considera ca divortul nu mai este o devianta, el se inscrie in logica noua a mariajului¹.

Divortul nu mai este echivalent in societatea contemporana cu respingerea mariajului, deoarece este urmat, cel mai adesea, de o noua uniune familiala care poate sa fie reusita pentru ambele parti.

Clar este ca divortul reprezinta o ruptura spirituala, morala si afectiva in viata cuplului, care induce o serie de consecinte psihologice, morale si materiale asupra partenerilor, ce le marcheaza evolutia ulterioara. Explicatia cea mai simpla a unui divort rezida in faptul ca acesta nu este altceva decat efectul unor relatii alterate in cuplu, ca urmare a imaturitatii, incapacitatii si ignorantei cuplului in a se autodezvolta prin cunoastere si colaborare².

Divortul este definit ca o modalitate juridica prin care se desface casatoria. Prin divort, ia sfarsit cuplul conjugal, intrucat casatoriei celor doi parteneri ii lipsesc elemente de fond in baza carora ea a fost incheiata: sentimentele reciproce de natura afectiva, relatii de apropiere si prietenie, sprijinul moral si material acordat³.Conotatiile acestui act sunt mult mai complexe decat simpla hotarare judecatoreasca.

Juridic, divortul este definit ca mijloc de desfacere a casatoriei, care poate avea loc atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea nu mai este posibila⁴.Cu toate ca statul este direct interesat in apararea casatoriei si familiei, totusi aceasta nu presupune mentinerea lor cu orice pret. Legea recunoaste ca in realitate, exista suficiente temeiuri care i-au determinat pe soti sa divorteze.

Asa cum pentru incheierea casatoriei este necesar consimtamantul liber al sotilor, tot astfel vointa acestora trebuie luata in considerare atunci cand ea se manifesta in sensul desfacerii casatoriei. Oricare dintre soti trebuie sa aiba dreptul sa ceara desfacerea casatoriei a carei continuare, datorita unor motive temeinice care au vatamat grav si iremediabil raporturile dintre soti, a devenit cu neputinta pentru el. A nu admite acest drept sotilor inseamna a reveni la sistemul indisolubilitatii casatoriei⁵.

Desfacerea casatoriei, care este definita ca mijloc juridic prin care, la cererea unuia dintre soti, instanta pune capat casatoriei⁶, se poate produce in mai multe cazuri:

a) decesul unuia dintre soti;

b) cand s-a declarat moartea unuia dintre soti pe cale judecatoreasca;

c) cand sotul celui ce-a fost declarat mort s-a recasatorit;

d) cand unul sau ambii soti cer desfacerea casatoriei prin divort, iar actiunea este admisa de instanta de judecata.

Rata ridicata a divorturilor este, partial, rezultatul ratei relativ ridicate a casatoriilor. In urma unor statistici efectuate, se constata ca in unele tari aceasta ipoteza este verificata. Astfel, raportand numarul de divorturi dintr-un an la casatoriile din care au provenit, situatia se prezinta astfel in unele tari⁷:

-in Franta, 9,5 divorturi la 100 de casatorii in anul 1963, si de 24,2 in anul 1979; daca in anul 1900 ( in jurul anului ), o casatorie din patru se termina cu un divort, astazi s-a ajuns la situatia ca aproape o casatorie din doua se termina cu un divort;

-in SUA, o casatorie din doua se termina cu un divort;

-in Suedia, o casatorie din doua sau una din trei;

-in Danemarca, Marea Britanie si alte tari, din trei casatorii una este afectata de divort.

Cu timpul, o data cu cresterea ratei divortialitatii, divortul a inceput sa fie perceput ca fenomen "normal", mai ales din perspectiva teoriilor fenomenologice si actionaliste. In consens cu noile atitudini sociale mai permisive fata de divort, sociologii au ajuns sa considere ca divortul nu mai este o devianta, ci se inscrie in noua logica a mariajului⁸, dupa cum am mai spus. Drept argumente sunt folosite ratele inalte ale recasatoririlor celor divortati, considerandu-se ca prima casatorie poate fi una "de proba", in timp ce cea de-a doua faciliteaza o mai mare adaptare maritala a partenerilor. Mai mult, noua relatie maritala poate beneficia de achizitiile si experienta casatoriei sau casatoriilor anterioare.

Divortul este vazut dintr-o noua perspectiva, aceea a "normalitatii", si aceasta noua perspectiva o inlatura pe cea functionalista, care-l considera drept un semn de criza sau indiciu al instabilitatii familiei. Divortul devine o componenta structurala a modelelor matrimoniale contemporane. El este considerat ca fiind un fenomen "normal", devenit in caz de esec, un rezultat logic al evolutiei casatoriei. Deci, divortul este reconsiderat ca fiind o dimensiune a casatoriei.

Conform "tezei divortialitatii" conturata de L.Russel⁹, divortul nu se mai opune casatoriei, ci este mai degraba "expresia actualizarii uneia dintre virtualitatile ei", fiind solutia iesirii dintr-un esec. Ruptura dintre parteneri este considerata o "eventualitate naturala", care constituie unul din elementele continue in proiectul matrimonial insusi. In aceste conditii, casatoria va fi consecinta unui acord permanent a carui respectare este ingaduit partilor s-o controleze, sa-i renegocieze mereu termenii, sa-l denunte, daca este necesar chiar in fiecare moment.

Relatia familiala, in aceasta noua conceptie, este tratata in termenii unui "contract" in care echilibrul este urmarea unei permanente negocieri si renegocieri asupra "costurilor" si "beneficiilor" pe care le propune ramanerea in cuplu sau parasirea lui. Hotararea de a divorta este rezultatul arbitrajului intre pretul despartirii si posibilul castig ce l-ar aduce ramanerea in cuplu. Probabilitatea "rupturii" unei casnicii este rezultatul unui arbitraj complex intre nivelul asteptarilor indivizilor (definite de modelul cultural), gradul deceptionarii produsa de partener si rezultatul evaluarii pe care le implica urmarea fiecarei alternative, spune Russel¹⁰. Justificarea divortului, considerarea lui ca fenomen absolut firesc, cu care se poate finaliza o casnicie, devine foarte plauzibila astazi in conditiile in care principalul element de referinta stabilit in trasarea coordonatelor acestuia este "fericirea scontata in casnicie". Russel nu spune altceva decat ca "divortul nu este altceva decat <viitorul sperantei deceptionate>, a unei casnicii care nu si-a tinut promisiunile".

Negarea divortului ca problema sociala sau legala consfinteste veritabila autenticitate a uniunii familiale, intrucat aceasta nu se poate intemeia pe o relatie bazata pe constrangere, conceputa in termenii unei "captivitati" ireversibile. In consecinta, divortul nu poate fi si nici nu trebuie tratat ca un act incriminatoriu, ci ca un act necesar care pune capat unei casnicii nefericite.