Filozofia morala moderna

Filozofia morala moderna

Am vazut ca filozofia etica europeana, referitoare la principiile vietii, s-a axat pe problematica binelui suprem, un mod de viata ce ofera, pe termen lung cea mai mare fericire, si pe virtutea menita sa guverneze relatiile cu cei din jur. Crestinismul ne-a invatat ca binele suprem poate fi atins numai prin mantuire, punand insa accent pe ascultarea poruncilor divine. Etica moderna si-a clarificat pozitia distincta pe masura ce conceptele de bine suprem si de vointa divinitatii crestine s-au dovedit din ce in ce mai putin capabile sa ofere indicatii si solutii practice.

Multi dintre noi nu acceptam ideea ca exista un bine suprem determinat de natura sau de Dumnezeu. Acceptand faptul ca nu exista legi naturale si nici divine, trebuie sa gasim solutiile de a actiona in vederea indeplinirii dorintelor noastre, de a sti cand trebuie si cand nu trebuie sa actionam. In acest sens, filozofia morala moderna a luat nastere din reflectiile asupra acestor probleme si a avut o evolutie in care se disting trei etape.

O prima etapa, degajata din operele lui Montaigne, Kant, Reid si Bentham, este cea a indepartarii graduale de dogma traditionala conform careia morala deriva dintr-o sursa de autoritate, alta decat natura umana si a acceptarii ideii ca morala provine din insasi aceasta natura. Este tocmai etapa in care a fost abandonata credinta ca morala trebuie impusa fiintelor umane si acceptata ideea ca morala poate fi inteleasa in forma autonomiei fiintei umane.

In cea de a doua etapa a sa, filozofia morala moderna s-a preocupat in special de elaborarea si apararea tezei conform careia oamenii isi pot conduce singuri viata, precum si de formularea de obiectii si alternative la aceasta teza. Ea a debutat odata cu asimilarea lucrarilor lui Reid, Bentham si Kant si se incheie in cea de a treia parte a secolului XX.

Etapa a treia, a consemnat indreptarea atentiei filozofiei morale la noi aspecte care tin de morala publica. Montaigne a incercat sa demonstreze ca principiile unei vieti drepte nu puteau sa functioneze ca ghid fiindca cei mai multi oameni nu le puteau respecta. El a insistat asupra faptului ca nu exista norme clare ale vietii sociale si politice, altele decat legile statului, care trebuie respectate in mod neconditionat, dar si ca fiecare individ poate gasi in mod individual un tip de viata dictat de propria natura.

Toma de Aquino a afirmat ca normele care guverneaza comportamentul uman erau cuprinse in dreptul natural, care poate indica acele principii ale vietii publice ce pot fi intelese de ratiunea umana, fara influenta religiei crestine sau a revelatiei individului . Teoria dreptului natural clasic considera ca oamenii au fost creati pentru a juca un rol intr-o comunitate alcatuita dupa legile divine, iar morala ne ajuta sa intelegem acest rol. Teoria dreptului natural modern pleaca de la premisa ca individul are dreptul sa-si stabileasca singur scopurile, si ca morala se refera la conditiile in care acestea pot fi mai bine urmarite.

Hugo Gratius, fondatorul dreptului natural modern, a considerat primul ca drepturile sunt un atribut natural al individului, indiferent de contributia adusa de acesta la comunitatea in care traieste. In celebra lucrare "Despre dreptul razboiului si al pacii" , el a sustinut ca oamenii formeaza societati politice in scopul si cu conditia ca drepturile individuale sa fie respectate. Desi drepturile individuale pot fi cedate in schimbul securitatii politice, starea primara este cea de fiinte indreptatite de la natura sa isi conduca singure viata in limita spatiului definit de catre aceste drepturi.

John Locke, depasind teoriile lui Grotius, a sustinut ca oamenii au unele drepturi inalienabile si ca exista limite morale ale actiunilor guvernamantului. Cei mai multi oameni nu pot realiza, in mod independent, care sunt cerintele moralei, de aceea ar fi nevoie de amenintari pentru ca ei sa se poarte civilizat. Legile naturale sunt menite sa ghideze oamenii spre bunastarea individuala a comunitatii.

In secolul al XVIII-lea au fost dezvoltate teorii in care morala era considerata drept o expresie a naturii umane si nu ca pe ceva ce trebuie impusa omului. De fapt, oamenii poseda facultatea morala de a judeca singuri motivele si scopurile actiunilor lor. In fond, simtul moral trebuie sa-i ghideze chiar si in recunoasterea poruncilor divine, morala reprezentand o extensie a sentimentelor umane . Toti filozofii secolului au fost de acord cu faptul ca virtutea cere ca oamenii sa lucreze in slujba binelui celuilalt, lucru indicat prin sentimentele umane de aprobare sau de dezaprobare. S-a presupus ca ceea ce oamenii trebuie sa faca este intotdeauna o functie a ceea ce este bine: actiunile sunt drepte numai daca aduc binele .

Dimpotriva, David Hume si Immanuel Kant au adus argumente impotriva conceptului de bine si a ideii ca actiunile sunt drepte numai daca aduc binele. Hume a respins modelele de morala propuse de dreptul natural, lansand o teorie axata pe virtute. Morala, spune el, trebuie sa provina din sentimente de vreme ce tocmai ea ne indeamna la actiune si nu ratiunea singura. Aprobarea si dezaprobarea, ca sentimente morale, ne indeamna la actiuni cu rezultat benefic. El a mai argumentat faptul ca benefica pentru societate este practica acceptata a regulilor cunoscute ale dreptatii, chiar si atunci cand aceasta practica cauzeaza dificultati in unele situatii. El pretindea ca dorinta dezinteresata de a respecta aceste reguli se dezvolta in mod natural, pe baza compasiunii pentru ceilalti, dar si ca virtutea supunerii fata de legi provine in intregime din sentimentele si dorintele persoanei umane .

Immanuel Kant a sustinut o teorie si mai radicala, potrivit careia morala isi are sediul in ratiunea umana si ca morala impune indatoriri absolute pe care oamenii trebuie sa le respecte indiferent de imprejurari si situatii. Acest tip de necesitate morala se poate sprijini numai pe un imperativ pe care ni-l impunem noi insine, si actionam doar atunci cand realizam ca, din punct de vedere moral putem sa o facem si suntem cu adevarat liberi sa o facem . Singura modalitate de a fi liberi este cea de a determina singuri propriile actiuni, iar urmarirea binelui natural, supunerea fata de legile eterne sau divine, nu se concretizeaza in actiune libera deoarece obligatiile morale trebuie sa provina dintr-un imperativ pe care sa ni-l impunem singuri. In viziunea lui Kant, morala presupune si un motiv special iar faptul ca suntem constienti de activitatea de impunere a propriilor legi genereaza un respect deosebit pentru acestea.

Teoria utilitarista a lui Jeremy Bentham a sustinut faptul ca un principiu de baza al moralei trebuie sa fie acceptat si respectat de catre toti indivizii in acelasi mod. Principiul sau utilitarist - trebuie sa actionam in asa fel incat sa aducem cea mai mare fericire unui numar cat mai mare de oameni - este unul rational si ofera o metoda rationala de luare a deciziilor morale. Daca obtinerea fericirii colective si a celei personale nu se poate realiza pin actiunile oamenilor, atunci societatea trebuie reformata pentru ca acest lucru sa se intample; in caz contrar, oamenii nu vor putea fi indemnati sa actioneze asa cum cere morala.

In replica la teoria utilitarista a lui Jeremy Nentham, Stuart Miel a sustinut ca morala bazata pe simtul comun, pe care o invatam din copilarie, reprezinta intelepciunea cumulata a omenirii cu privire la consecintele pozitive sau negative ale actiunilor fiecaruia dintre noi. De aceea, trebuie sa ne conducem viata in functie de aceasta morala, cu exceptia cazurilor noi, nemaiintalnite istoric, cand trebuie sa apelam la principiul utilitatii, situatii cand tot simtul comun trebuie acceptat. El a elaborat si o teorie a motivatiei morale, sustinand ca oamenii se pot atasa, precum avarul de averea sa, de principiile lor morale, chiar daca la inceput ele sunt percepute ca instrumente pentru realizarea fericirii. De asemenea, el credea ca oamenii pot dezvolta o motivatie interioara, de a actiona moral, devenind prin aceasta fiinte pe deplin si cu adevarat autonome. Si Miel a sustinut ca binele este un mijloc de satisfacere a preferintelor, care difera de la o persoana la alta.

In replica la teoria utilitarista, au fost depuse eforturi pentru a stabili primatul comunitatii asupra individului, conceptie care a dominat gandirea europeana occidentala din secolul XIX si inceputul secolului XX. Viziunea asupra comunitatii morale, care depinde de hotararile luate separat de indivizii capabili sa discearna cerintele moralei, era dominanta in epoca, dar nu singulara. Au existat si filozofi marcanti care s-au opus acestei conceptii, dintre care se detaseaza G.W.Hegel . Acesta a subliniat ca principiul pur formal al lui Kant pretinde un continut, iar acesta poate proveni doar din institutiile, vocabularul si orientarile pe care societatea le ofera membrilor sai. Dupa Hegel, personalitatea morala trebuie formata de catre comunitatea in care traieste individul, intrucat comunitatea are o structura si o dinamica proprie, care depaseste constructele alegerii individuale. In Franta, Auguste Comte , a dezvoltat o filozofie a dezvoltarii istorice a societatii care ignora judecata morala individuala in favoarea unei sociologii stiintifice in continua evolutie si dezvoltare, continuata de catre Karl Marx, prin accentuarea ideii dezvoltarii istorice inevitabile, generata de fortele economice, in detrimentul alegerilor si principiilor individuale.

Peste ocean, pragmatismul american a evitat cercetarile asupra moralei, exceptia constituind-o John Dewey , influentat de teoria hegeliana asupra primatului comunitatii in structurarea personalitatii umane. In operele sale, el a sustinut ca desi indivizii sunt influentati de comunitatea in care traiesc, ei pot elabora si propune in mod rational noi solutii pentru problemele sociale, actionand impreuna in mod constant in sensul reformarii comunitatii si a pofilelor morale proprii.

Indoielile relativiste si sceptice legate de existenta unei morale eterne si universale, izvorate din cunoasterea codurilor si a practicilor din intreaga lume, dezbatute de-a lungul secolelor XVII si XVIII, au reinviat cu si mai multa profunzime prin atacurile neobosite ale filozofiei lui Friederich Nietzsche. In lucrarea "Genealogia moralei" si in alte opere ale sale, Nietzsche a incercat sa demonteze teoriile kantiene si utilitariste si sa dezvolte ideea fortelor psihologice, care ii determina pe oameni sa formuleze aceste viziuni. Lupta pentru dominatie, invidia si resentimentele reprezinta radacinile moralei moderne. El nu a crutat nici pretentiile abstracte la nationalitate, care nu ar face decat sa mascheze lupta pentru putere. De fapt, nu ar exista o indrumare personala pentru actiune; tot ce ar ramane oamenilor este de a decide ce fel de persoana vor sa fie si sa incerce sa se comporte ca atare.

La inceputul secolului XX, scoala pozitivista reprezentata de Moritz Schlick sau G.E. Moore a incercat sa demonstreze ca acele teste, pe care credintele stiintifice le presupun, nu sunt doar false, ci si lipsite de sens, si ca afirmatiile despre morala nu pot fi desprinse doar pe baza faptelor. De aceea, credintele morale nu pot fi testate empiric asemenea celor stiintifice. Pentru aceste considerente, credintele morale sunt doar expresii ale sentimentelor si nu ale cunoasterii.

In mod straniu, dezbaterile de la jumatatea secolului XX au parut ca nu iau in seama aspectul crucial al principiilor si valorilor care ar trebui sustinute. S-a afirmat ca filozofii nu ar trebui sa se ocupe de problemele moralei reale si de principiile specifice acesteia. Dezbaterea a fost centrata si structurata pe ipoteza conform careia ceea ce conteaza in morala este ca individul sa fie capabil sa ia propriile decizii morale si sa-si poarta conduce viata dupa acestea. S-a ajuns pana la a se sustine ca morala nu se bazeaza pe altceva decat pe decizia libera si complet autonoma a fiecarui individ . Insusi Gothe afirma ca nu se pot face afirmatii generale despre morala, deoarece fiecare persoana trebuie sa ia o decizie absolut personala in legatura cu acest fapt si sa traiasca mai apoi in concordanta cu aceasta.

Mai recent, in opozitie cu lunga traditie a gandirii utilitariste, au fost repuse in discutie teoriile kantiene . Exponentul de frunte al reinvierii teoriei kantiene este John Rawls care, in lucrarea "Teoria Justitiei", si-a propus sa arate modul in care principiile actiunii drepte, cel putin in domeniul justitiei, pot fi justificate independent, indiferent de dimensiunea binelui rezultat . Rawls afirma ca nici o experienta utilitarista a dreptatii nu poate incorpora convingerile bazate pe simtul comun la fel de bine ca viziunea de tip kantian, conform careia ceea ce este corect este mai important decat ceea ce este bine. Rawls se indeparteaza de teza care considera morala ca fiind structurata in jurul individului autonom si a filozofiei morale ca avand masuri de a explica cum trebuie sa actioneze un astfel de individ, El este de parere ca problema dreptatii nu poate fi rezolvata prin deciziile pe care indivizii le iau separat. Dreptatea, afirma Rawls, poate fi finalizata numai prin intermediul unui anumit fel de contract social, in care fiecare parte isi da in mod automat acordul asupra structurarii institutiilor sociale pentru ca acestea sa fie drepte.

Si mai recent, trei directii principale au marcat dezvoltarea filozofiei morale:

1) O prima tendinta este reprezentata de analiza problemelor sociale si politice reale, respectiv: chestiunile legate de razboiul drept, represiunea dreapta, reprimarea teroristilor, chestiunile legate de avort, etica ecologica, tratamentele medicale, etica afacerilor, drepturile animalelor, situatia copiilor, femeilor, handicapatilor si a persoanelor de varsta a treia.

2) Se incearca revenirea la viziunea aristotelica asupra moralei, ca problema de virtute, mai degraba, decat de principii abstracte. O serie de autori incearca sa dezvolte o viziune comunitariana asupra penalitatii morale si a fundamentelor moralei .

3) A crescut vertiginos interesul pentru problemele ridicate de nevoia de a coordona comportamentul mai multor indivizi pentru a actiona eficient. Multe dintre problemele care includ conservarea resurselor si a mediului, controlul democratic si prevenirea razboiului nuclear par a avea o structura similara. La conturarea noilor teorii participa filozofi morali, impreuna cu economisti, sociologi, matematicieni si alti specialisti.

Credem ca astfel de probleme, care afecteaza grupuri sau comunitati, se pot dovedi mai importante pentru filozofia morala moderna decat demersul istoric central de a explica si de a valida existenta individului autonom din punct de vedere moral.