Principii directoare vizand actiunea/interventia politiei

Principii directoare vizand actiunea/interventia politiei

Ne aflam in fata celei mai dezvoltate parti a Recomandarii R(2001(10. Spatiul foarte larg acordat enuntarii acestor principii se explica prin dorinta de unificare a principiilor care guverneaza actiunile politiei si preocuparea de a se asigura cadrul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului in activitatea politiei.

Aceasta parte a Recomandarii priveste, intr-o mare masura, principiile directoare aplicabile exercitarii sarcinilor cotidiene de catre personalul politiei. Pe timpul lucrarilor pregatitoare, s-au facut referiri la "etica interna", in opozitie cu "etica generala a politiei" care ar corespunde sectiunilor privind aspectele generale ale politiei intr-o societate democrata, locul sau in cadrul sistemului de justitie penala si in organizarea structurilor sale.

Principiile directoare au fost divizate in doua parti, cele care trateaza principiile generale ale exercitiului politiei intr-o societate democrata, principii care se aplica aproape in toate situatiile si principiile aplicabile situatiilor specifice, care ridica probleme pe planul eticii si drepturilor omului in toate Statele Membre.

Pentru mai buna evidentiere a lor si pentru economia comentariului, vom enunta, mai intai, continutul articolelor si apoi vom proceda la detalierea prevederilor acestora.

1. Principii directoare vizand actiunea/interventia politiei:

principii generale

Articolul 35: "Politia si toate interventiile sale trebuie sa respecte dreptul oricarei persoane la viata". Acest articol, care se bazeaza si pe prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care stipuleaza ca politia si interventiile sale nu pot sa cauzeze moartea intentionat. Daca facem referire la articolul 2 al Conventiei si Protocolului Nr. 6 la aceeasi Conventie, privind abolirea pedepsei cu moartea, trebuie exclusa eventualitatea ca politia sa fie folosita pentru a executa o pedeapsa capitala. Pe de alta parte, interventiile politiei pot provoca moartea datorita utilizarii fortei, ceea ce nu este contrar obligatiei de a respecta dreptul la viata, cu conditia reunirii unor conditii cumulative.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului interzice provocarea mortii, in mod intentionat, si pretinde ca dreptul fiecaruia la viata sa fie protejat, prin lege. In acelasi timp, se mentioneaza ca "Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol , in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:

a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;

c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie".

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a concluzionat ca aceste exceptii privesc situatiile in care este permisa recurgerea la forta, ceea ce poate provoca moartea in maniera neintentionata. Recurgerea la forta trebuie sa fie absolut necesara pentru realizarea unuia dintre obiectivele enuntate la alineatele a, b, si c. Prin "absolut necesar", trebuie inteles, conform Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca forta trebuie riguros proportionata in indeplinirea scopurilor mentionate (a, b si c). In acest sens, formarea personalului de politie prezinta o deosebita importanta.

Articolul 36: "Politia nu trebuie sa aplice, sa incurajeze sau sa tolereze acte de tortura, tratamente sau pedepse inumane sau degradante, in orice circumstanta s-ar afla".

Interzicerea torturii, tratamentului sau pedepsei inumane sau degradante enuntate in acest articol, se intemeiaza pe prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului . Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat, cu claritate si in mod sistematic, ca aceasta prevedere din Conventia Europeana formuleaza una dintre valorile fundamentale ale societatii democratice si ca aceasta interdictie este absoluta. Astfel, nu este admis, in nici o circumstanta si sub nici un motiv, ca politia sa aplice, sa incurajeze sau sa tolereze vreo forma de tortura. Folosirea cuvantului "a tolera" obliga politia sa faca tot ce-i sta in putinta, pentru a se opune unui asemenea tratament, aceasta obligatie decurgand, de altfel, din obiectivele generale ale politiei .

Practica politieneasca a demonstrat ca, in afara faptului ca tortura si pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante reprezinta grave atentate la demnitatea umana si constituie violari ale drepturilor omului, aceste masuri, atata timp cat sunt utilizate pentru obtinerea marturiilor sau informatiilor de acest tip, nu pot decat sa smulga informatii eronate persoanelor supuse torturii sau metodelor similare. Nu poate, deci, exista nici un argument rational pentru a justifica recurgerea la aceste metode intr-un Stat guvernat de principiul preeminentei dreptului.

Este clar ca si suferintele fizice si mentale sunt, de asemenea, vizate de aceasta interdictie. Pentru o analiza mai detaliata a tipurilor de comportament care pot fi definite ca acte de tortura sau tratamente inumane sau degradante, se poate recurge la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cat si la principiile elaborate de Comitetul European pentru prevenirea torturii si pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT). Activitatile acestor organe reprezinta, pentru politie, o sursa abundenta de orientari, care trebuie sa guverneze actiunea politiei si sa fie utilizata in formarea personalului de politie.

Mai putem mentiona ca acel serviciu de politie care practica tortura sau aplica tratamente inumane sau degradante nu are nici o sansa de a castiga respectul sau increderea populatiei.

Articolul 37: "Politia nu poate recurge la forta, decat in caz de necesitate absoluta, si numai in masura necesara atingerii unui obiectiv legitim".

Acest articol se refera la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la prevederile articolului 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului [5]. Totusi, trebuie sa precizam ca, prezentul articol se aplica tuturor tipurilor de situatii in care politia este autorizata sa recurga la forta.

Principiul fundamental, care trebuie sa guverneze acest domeniu, este ca operatiunile politiei, inclusiv recurgerea la forta, au nevoie de o baza juridica. Recurgea arbitrara la forta nu poate fi in nici un caz acceptata. Mai mult, prezentul articol sugereaza ca recurgerea la forta de catre politie trebuie considerata ca o masura exceptionala si ca, daca se recurge totusi la folosirea fortei, trebuie sa nu se depaseasca ceea ce este absolut necesar. Altfel spus, forta utilizata trebuie sa fie proportionata cu obiectivul legitim urmarit prin acest mijloc.

In consecinta, politia va trebui sa gaseasca un echilibru just intre recurgerea la forta si situatiile in care este folosita. Concret, aceasta inseamna, de exemplu, ca nu va fi utilizata forta fizica daca nu este absolut indispensabila, ca armele nu vor fi folosite decat in caz de necesitate absoluta si ca, daca utilizarea armelor distrugatoare este considerata necesara, aceasta utilizare este limitata la strictul necesar; se vor trage focuri de arma cu titlu de avertisment inainte de a trage pentru a rani si nu se vor provoca rani mai grave decat este necesar.

Dreptul intern si regulamentele nationale vor trebui, in mod normal, sa cuprinda dispozitii cu privire la utilizarea fortei, bazate pe principiul "necesitatii si proportionalitatii". Totusi, interventia concreta intr-o situatie data este mai dificila, deoarece recurgerea la forta cu respectarea principiilor mentionate, reprezinta o sarcina sensibila pentru politie si scoate in lumina necesitatea ca acest personal sa fie intr-o buna conditie fizica si bine echipat, dar si dotat cu o pregatire solida, in materie de psihologie.

Articolul 38: "Politia trebuie sa verifice, in mod sistematic, legalitatea operatiunilor pe care si le-a propus sa le execute".

Ne aflam in fata unui alt imperativ intr-o societate guvernata de principiul preeminentei dreptului, care pretinde politiei sa execute doar operatiuni legale. Am vazut, din economia prevederilor articolului 3, ca legalitatea acestor operatiuni nu este evaluata doar prin prisma dreptului intern, ci si prin aceea a normelor internationale in materie de drepturi ale omului.

Conform acestui principiu, politia trebuie sa verifice, din oficiu, legalitatea interventiilor sale, mai inainte si in timpul derularii acestora. Acest principiu se aplica atat institutiei politiei, in calitate de institutie, cat si lucratorilor care o compun. De aceea, sunt necesare un sistem de control si de evaluare cat si masuri ca aceasta verificare sa devina sistematica.

Articolul 39: "Personalul de politie trebuie sa execute ordinele date in mod regulamentar de superiori, dar au datoria de a se abtine de la executarea acelora care sunt vadit ilegale si de a face raport privind acest refuz, fara a se teme de eventualele sanctiuni, in astfel de situatii".

Am vazut ca, potrivit prevederilor articolului 16 al Recomandarii, personalul politiei trebuie sa fie responsabil de actele sale. In context, este normal, deci, ca acesta sa aiba posibilitatea de a refuza executarea ordinelor ilegale (contrare legii). Expresia "vadit ilegale" a fost retinuta pentru a se evita riscul de nesupunere, in situatiile in care, legalitatea unui ordin nu este foarte clara.

Respectand organizarea ierarhica a serviciilor de politie, prezentul articol intentioneaza sa evite ca aceste structuri sa "acopere" responsabilitatea individuala, in caz de activitati ilegale si de incalcari flagrante ale dreptului omului. Si "independenta operationala" a politiei, vis-a-vis de celelalte organe ale Statului, este vizata prin aceasta formulare. Indatorirea privind refuzul executarii ordinelor ilegale trebuie sa conduca la obligatia de a depune raport despre acest subiect. Raportul privind ordinele ilegale nu trebuie urmat de consecinte negative sau sa sanctioneze personalul de politie in cauza.

Articolul 40: "Politia trebuie sa-si indeplineasca misiunile, intr-o maniera echitabila, inspirandu-se, in special, din principiul de impartialitate si de nediscriminare".

Vom retine, mai intai, ca expresia de "echitate" corespunde unei calificari generale si nelimitate, care inglobeaza, printre altele, principiile de impartialitate si de nediscriminare. Politia se comporta "cu echitate", atunci cand respecta, pe deplin, pozitiile si drepturile oricarei persoane de care se ocupa in cadrul misiunilor sale. Preocuparea pentru echitate trebuie sa cuprinda toate aspectele activitatii de politie, intrucat are o importanta deosebita in raporturile sale cu publicul.

Principiul impartialitatii obliga politia sa dovedeasca integritate si sa evite, spre exemplu, sa participe la un litigiu care face obiectul unei anchete. In cazul unei infractiuni, politia nu trebuie sa se pronunte in problema culpabilitatii . In plus, impartialitatea presupune ca personalul politiei sa se abtina de la toate activitatile desfasurate in afara programului de serviciu, care l-ar impiedica sa-si indeplineasca impartial misiunile, sau sa dea populatiei impresia ca se afla intr-o astfel de situatie.

Principiul general al nediscriminarii si al egalitatii este un element fundamental al dreptului international al drepturilor omului. Protocolul Nr.12 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului interzice discriminarea. Campul de protectie impotriva nediscriminarii cuprinde drepturile garantate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului, drepturile individuale garantate, in mod direct, prin dreptul intern sau prin intermediul garantiilor materiale si procesuale in fata actelor autoritatilor si a puterilor discretionare ale acestora, printre care si politia.

Este evident ca acest articol nu enumera motivele particulare de discriminare. Intentia nu a fost aceea de a nu fi eludata lista non-exhaustiva a Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Motivele de discriminare sunt mai ales cele care privesc:, sexul, rasa, culoarea pielii, limba, religia, opiniile politice sau toate celelalte opinii, originea nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate etnica, starea materiala, obarsia sau alte situatii, incapacitatea fizica sau mentala, orientarea sexuala sau varsta.

In sfarsit, trebuie remarcat ca, in anumite situatii nu constituie o discriminare un tratament inegal care corespunde unui obiectiv si rezonabil justificat, conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului si jurisprudentei careia ii corespunde.

Articolul 41: "Politia nu trebuie sa lezeze dreptul fiecaruia la viata sa privata, decat in caz de necesitate absoluta si numai in masura necesara pentru realizarea obiectivului legitim".

Dreptul fiecaruia la "respectarea vietii sale private" este acoperit de prevederile drepturilor garantate prin articolul 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului: "respectarea vietii private si familiale, a domiciliului si corespondentei". Operatiunile politiei, incluzand si eventualele ingerinte din viata privata, trebuie sa aiba totdeauna un fundament juridic. Orice amestec arbitrar si orice incalcare a acestui drept este inacceptabil. Mai mult, dupa cum stipuleaza prezentul articol, orice amestec in sfera privata trebuie considerata ca o masura exceptionala care, chiar daca este justificata, nu trebuie sa depaseasca ceea ce este absolut necesar pentru atingerea scopului legitim urmarit.

Articolul 42: "Adunarea, stocarea si utilizarea datelor personale de catre politie trebuie sa fie realizata in conformitate cu principiile internationale privind protectia datelor si, in special, sa se limiteze la ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor legale, legitime si specifice".

Reprezinta un adevar constatarea ca utilizarea noilor tehnologii ale informatiei faciliteaza enorm operatiunile executate de politie impotriva diverselor forme de criminalitate. Inregistrarea si analiza datelor personale, in special, permite politiei sa verifice si, deci, sa descopere retele a caror existenta si identitate ar putea ramane ascunsa. Insa, utilizarea neregulamentara a datelor personale poate constitui o violare a dreptului la respectul vietii private. Pentru evitarea tuturor abuzurilor care s-ar putea produce cu ocazia adunarii, stocarii si utilizarii datelor personale, aceste activitati ale politiei trebuie sa fie ghidate de principiile referitoare la protectia datelor. In acest sens, principiile enuntate in prezentul articol, trebuie coroborate cu prevederile Recomandarii R(87)15 a Consiliului Europei, privind utilizarea datelor cu caracter personal in domeniul activitatii politiei.

Articolul 43: "In indeplinirea misiunii sale, politia trebuie sa vegheze intotdeauna la respectarea spiritului drepturilor fundamentale ale fiecaruia, precum si a libertatii de gandire, de constiinta, de religie, de exprimare, de reuniune pasnica si de circulatie si la dreptul persoanei asupra bunurilor sale".

Analiza continutului acestui articol ne arata ca drepturile mentionate in prezentul articol reprezinta o reenumerare a drepturilor garantate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului , a caror respectare este esentiala pentru buna functionare a unei societati democratice deschise, dar la care nu se refera nici un alt punct din Recomandare.

Este evident ca politia joaca un rol esential in protejarea acestor drepturi, fara de care democratia nu ar fi decat o notiune golita de intregul ei continut concret, fie in mod direct, prin ocrotirea organizarii democratice, fie indirect, prin responsabilitatea generala pe care si-o asuma, pentru a mentine Statul de drept.

Articolul 44: "Personalul politiei trebuie sa actioneze cu integritate si respect fata de populatie, tinand cont in mod special si de situatia indivizilor care fac parte din grupuri vulnerabile".

Continutul articolului vizeaza elementele de atitudine si de comportament ale politiei. Populatia judeca, intr-o mare masura, un serviciu de politie, in raport de modul in care actioneaza personalul sau. Un comportament corect, din partea fiecarui functionar de politie, are o deosebita importanta pentru credibilitatea politiei. Pentru a castiga respectul populatiei, nu este suficient sa se actioneze numai in conformitate cu legea. Trebuie, mai mult decat atat, sa fie aplicata legea cu integritate, respectand populatia, facandu-se dovada "de bun simt" in aplicarea legii, neuitandu-se niciodata notiunea de "serviciu public", care este o dimensiune indispensabila pentru activitatea politiei.

Este important de retinut si faptul ca personalul politiei actioneaza cu integritate si respect fata de populatie doar atunci cand demonstreaza ca este profesionist, impartial, onest, constiincios, echilibrat, neutru din punct de vedere politic si politicos. In plus, politia trebuie sa inteleaga ca populatia este alcatuita din indivizi cu nevoi si urgente proprii. De aceea, grupurile vulnerabile trebuie, in mod special, sa intre in preocuparile politiei.

Articolul 45: "Personalul politiei trebuie, in mod normal, ca pe timpul interventiilor sa fie in masura sa-si decline calitatea de membru al politiei si identitatea profesionala".

Atragem atentia asupra faptului ca acest articol este strans legat de articolul 14 si contine doua obiective principale. Pe de alta parte, personalul de interventie al politiei trebuie sa fie mereu in masura sa-si demonstreze apartenenta la politie. Prin urmare, trebuie sa fie in masura sa se identifice ca membru individual al politiei (identitatea profesionala). Aceasta obligatie, conform careia politistii trebuie sa-si faca cunoscuta identitatea profesionala mai inainte, in timpul si dupa o interventie, este strans legata de responsabilitatea personala a politiei pentru actiunile corecte sau pentru greselile sale. In absenta unei posibilitati de identificare a politistului, responsabilitatea personala, din punctul de vedere al populatiei, nu este decat o solutie fara sens. Este clar ca aplicarea acestei reguli trebuie sa puna in balanta, de la caz la caz, interesul public si securitatea personalului de politie. Este de subliniat si faptul ca identificarea unui membru al politiei nu implica, neaparat, descoperirea numelui acestuia.

Articolul 46: "Personalul politiei trebuie sa se opuna tuturor formelor de coruptie din politie. El trebuie sa-si informeze superiorii si celelalte organe competente, de toate cazurile de coruptie din politie".

Aceasta prevedere este pe deplin justificata. Ea completeaza prevederile articolului 21, care trateaza structurile organizationale de lupta impotriva coruptiei. Acesta impune obligatia functionarilor de politie sa se abtina de la orice comportament individual de coruptie si sa-i descurajeze pe colegii lor. Functionarii de politie trebuie sa-si indeplineasca misiunile lor in conformitate cu legea si intr-o maniera onesta si impartiala. Ei nu trebuie sa permita ca interesele particulare sa interfereze cu obligatiile profesionale. De aceea, trebuie sa fie atenti la orice conflict (sau risc de conflict) de interese si sa faca tot ceea ce este necesar pentru evitarea acestor situatii. Ei trebuie sa semnaleze superiorilor sau celorlalte autoritati competente orice caz de coruptie din randurile politiei de care iau cunostinta.

Trebuie mentionat ca si Recomandarea R(2000) 10 a Consiliului Europei privind codurile de conduita ale agentilor publici (elaborata de Grupul multidisciplinar privind coruptia - GMC), pe care o vom analiza in cuprinsul lucrarii noastre, se aplica politiei si personalului sau.

2. Principii directoare vizand actiunea/interventia politiei:

situatii specifice

2.1. Anchete ale politiei

Articolul 47: "Anchetele politiei trebuie, cel putin, sa fie fondate pe supozitii rezonabile ca a fost sau va fi comisa o infractiune".

Articolul urmareste limitarea puterii discretionare a politiei de a demara si de a efectua investigatii nefundamentate. Pentru a evita orice investigatie arbitrara, trebuie ca deschiderea unei anchete sa fie realizata numai daca sunt indeplinire conditiile minime. Trebuie sa existe cel putin un indiciu rezonabil (si legitim) privind o infractiune si ca acest indiciu sa fie justificat de anumite prezumtii si criterii obiective, care sunt prevazute in Codurile de procedura penala.

Articolul 48: "Politia trebuie sa respecte principiile, conform carora, oricine este acuzat de un delict penal trebuie presupus a fi nevinovat, pana ce acesta va fi gasit vinovat de un tribunal si trebuie sa beneficieze de anumite drepturi, in special de acela de a fi informat, in cel mai scurt timp, de acuzatia formulata impotriva sa si de a pregati apararea sa, fie personal, fie prin intermediul unui avocat ales de el".

Principiul prezumtiei de nevinovatie, enuntat in articolul 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, reprezinta unul dintre drepturile individuale cele mai importante, in cadrul derularii procesului penal. Politia, care este deseori "prima veriga a lantului" acestui proces, are o responsabilitate primara, deoarece ea trebuie sa ancheteze un caz in mod obiectiv si, chiar daca elementele de proba acumulate impotriva celui in cauza par covarsitoare, este necesara respectarea prezumtiei de nevinovatie. Problema se complica, daca este vorba de relatiile politiei cu populatia si, in special, cu mass-media.

Este, de asemenea, foarte important ca politia sa aiba in vedere si lista celorlalte drepturi minime ale persoanelor acuzate de o infractiune penala si care se regasesc in articolul 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Intr-adevar, aceste drepturi trebuie garantate de la inceputul procesului penal, adica intotdeauna si pe timpul investigatiilor primare desfasurate de politie.

Articolul 49: "Anchetele politienesti trebuie sa fie obiective si echitabile. Ele trebuie sa tina cont de nevoile specifice ale persoanelor, cum ar fi copiii, adolescentii, femeile, membrii ai minoritatilor etnice sau persoanelor vulnerabile, si sa se adapteze in consecinta".

Statele Membre sunt incurajate sa ia masurile necesare pentru ca politia sa-si realizeze intotdeauna misiunile si indeosebi anchetele, cu obiectivitate si echitate. Aceasta obiectivitate presupune ca politia sa desfasoare o ancheta intr-o maniera impartiala, aceasta insemnand ca ea sa-si fundamenteze ancheta pe baza probelor si faptelor, a circumstantelor si elementelor valabile care confirma sau nu banuielile sale.

Obiectivitatea este, in acelasi timp, un criteriu de echitate, care presupune ca desfasurarea anchetei, inclusiv a metodelor utilizate, sa fie in masura sa creeze un climat propice unei proceduri "juste", respectand drepturile fundamentale ale individului.

Cerinta de echitate pe care trebuie sa o satisfaca anchetele de politie presupune luarea in calcul dreptului individului de a participa la procedura de ancheta. Spre exemplu, procedura trebuie adaptata capacitatilor psihice si intelectuale, dar si diferentelor culturale ale celor impricinati. Este cazul particular al anchetelor in care sunt implicati copii, adolescenti, femei si persoane apartinand minoritatilor etnice. Ancheta trebuie aprofundata si se impune reducerea la minimum a nedreptatilor suportate de cei in cauza. Aplicand aceste masuri poate fi garantat "exercitiul echitabil al politiei", care se afla la baza unui " proces echitabil".

Articolul 50: "Se vor stabili, tinand cont de principiile enuntate in articolul 48 de mai sus, liniile directoare cu privire la conduita interogatoriilor efectuate de politie. In special, este vorba de a se lua masuri ca aceste interogatorii sa se desfasoare intr-un mod corect, aceasta insemnand ca cei interesati sa fie informati despre motivele interogatoriului si despre alte aspecte pertinente. Continutul interogatoriilor efectuate la politie trebuie sa fie consemnat, in mod sistematic".

Acest articol, care se aplica intr-o maniera generala interogatoriilor efectuate de politie, are la origine o declaratie formulata de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii si Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante, in stransa legatura cu interogatoriile conduse in perioada de detentie si consemnate in al doilea raport general (1992), in care se mentionau urmatoarele:

" Comitetul considera ca ar trebui sa existe reguli sau directive clare referitoare la modul in care se impune a fi conduse interogatoriile la politie. Aceste reguli, printre altele, ar trebui sa se raporteze la urmatoarele probleme: informarea persoanei detinute despre identitatea persoanelor prezente la interogatoriu (numele si/sau numar matricol); durata maxima autorizata a unui interogatoriu; perioada de pauza intre doua interogatorii si pauzele din timpul unui interogatoriu; incintele in care se pot desfasura interogatoriile; problema de a sti daca se poate cere persoanei detinute sa stea in picioare in timpul interogatoriului; interogarea persoanelor drogate, alcoolice, etc. Ar trebui sa se pretinda ca mentiune orei la care a inceput interogatoriul si a orei la care s-a terminat, sa fie consemnate, in mod sistematic, precum si orice solicitare a persoanei detinuta in timpul interogatoriului, respectiv identitatea persoanelor prezente la fiecare interogatoriu.

Comitetul adauga ca inregistrarea electronica a interogatoriilor efectuate de politie constituie o alta garantie necesara impotriva tratamentelor dure aplicate detinutilor (in afara faptului daca aceasta prezinta avantaje importante pentru politie)".

Articolul 51: "Politia trebuie sa fie constienta de nevoile specifice ale martorilor si trebuie sa respecte anumite reguli, inclusiv protectia si asistenta care le pot fi asigurate in timpul anchetei, mai ales in situatiile cand exista riscul de intimidare a martorilor".

Politia trebuie sa actioneze cu pricepere in timpul primelor stadii ale anchetei, in special, in privinta contactelor cu persoanele implicate in cercetarea unor infractiuni. Este important de a se li se asigura martorilor o protectie care sa le garanteze acestora securitatea, conditie de care depinde, in final, marturia lor si, in consecinta, rezultatul anchetei. Daca martorilor le este teama de consecintele pe care le pot avea marturiile lor, tehnicile de ancheta trebuie sa fie suficient de flexibile pentru a lua in consideratie acest lucru. Problema intimidarii a martorilor devine acuta, mai ales in cazurile de terorism, criminalitate organizata, infractiuni legate de droguri si violenta in familie. Este si mai dificil de colaborat cu martorii, care sunt, in acelasi timp, victime ale infractiunilor in cauza.

Prezentul articol demonstreaza cat de important este ca politia sa fie constienta de necesitatile martorilor care se afla in situatii diferite si sa le asigure acestora protectia. Aceasta presupune nu doar o formare speciala a personalului politiei ci si de indicatii clare referitoare la modalitatile conform carora politia trebuie sa conlucreze cu martorii. In acest sens, nu putem decat sa apreciem activitatea considerabila a Consiliului Europei in ceea ce priveste protectia martorilor si a victimelor, prin elaborarea si adoptarea Recomandarilor R(85)4 privind violenta in familie, R(85)11 privind pozitia victimei in cadrul dreptului penal si a procedurii penale, R(87)21 privind asistenta victimelor si prevenirea victimizarii, R(91)11 privind exploatarea sexuala, pornografia, prostitutia si traficul de copii si tineri, R(96)8 privind politica criminala dintr-o Europa in transformare si R(97)13 privind intimidarea martorilor si dreptul la aparare.

Articolul 52: "Politia trebuie sa asigure victimelor criminalitatii sustinere, asistenta si informarea de care acestea au nevoie, fara discriminare".

Este neindoielnic faptul ca acest articol recapituleaza sarcinile politiei in privinta asistentei si informarii oferite victimelor criminalitatii, asa cum au fost enuntate in Recomandarea R(85)11 privind pozitia victimelor in cadrul procesului penal si a procedurii penale. In plus, acest articol obliga politia sa asigure victimelor suportul de care acestea au nevoie, ceea ce presupune ca membrii sai sa aiba vointa si mijloacele necesare asigurarii acestui suport, fie in mod direct, fie prin intermediul altor structuri si organizatii.

Articolul 53: "Politia ar trebui sa fie in masura sa ofere servicii de interpretare/traducere necesare pe toata durata anchetei de politie".

Prezentul articol completeaza articolul 5.2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care garanteaza oricarei persoane retinute dreptul de a fi informata, intr-o limba pe care aceasta o intelege, despre motivele arestarii sale si despre toate acuzatiile ce i se aduc.

2.2. Arestarea / privarea de libertate de catre politie

Articolul 54: "Privarea de libertate trebuie sa fie, pe cat posibil, limitata si aplicata tinand cont de demnitatea, de vulnerabilitatea si de necesitatile individuale ale fiecarei persoane detinute. Plasarile in detentie trebuie sa fie, in mod sistematic, consemnate intr-un registru".

Continutul articolului vizeaza unele dintre cele mai importante masuri preventive dispuse de politie pentru indeplinirea atributiilor de ordin procedural. Potrivit normelor europene, privarea de libertate trebuie sa fie considerata ca o masura exceptionala la care ar trebui sa se apeleze doar in caz de necesitate absoluta si care trebuie sa fie limitata in timp. Ca si in cazul celorlalte operatiuni ale politiei, aceasta masura trebuie sa se situeze intotdeauna in cadrul legal. Articolul insista asupra faptului ca, in orice caz de arestare/privare de libertate, necesitatile individuale ale celui interesat trebuie sa fie, pe deplin, luate in considerare.

Conform declaratiei Comitetului European pentru Prevenirea Torturii si Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante ce figureaza in al doilea raport general (1992), unitatile de politie trebuie sa tina un registru de inregistrare a tuturor cazurilor de persoane arestate/detinute. Ne marginim sa redam formularea Comitetului European pentru Prevenirea Torturii si Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante: "Comitetul considera ca garantiile fundamentale acordate persoanelor retinute ar putea fi consolidate (si munca functionarilor de politie forate probabil usurata), daca s-ar institui un registru unic si complet de arestare pentru fiecare persoana detinuta, in care sa fie mentionate toate aspectele arestarii si masurile care au fost aplicate (data privarii de libertate si motivele acestei masuri; momentul in care aceste drepturi i-au fost notificate; semne de raniri, maladii mentale etc.; data la care o ruda apropiata/consulatul si avocatul au fost contactati si data vizitei lor; momentul in care persoana detinuta a fost hranita; datele interogatoriilor; data transferului sau eliberarii, etc.). In anumite cazuri (de exemplu, obiectele personale, notificarea drepturilor sale si momentul in care au fost prevalate sau la care a renuntat) ar trebui sa se obtina semnatura persoanei detinute si, daca este cazul sa-si motiveze absenta semnaturii. Mai mult, avocatul persoanei detinute ar trebui sa poata consulta acest registru de arestare".

Articolul 55: "Politia trebuie, in masura in care este posibil, conform legii nationale, sa informeze rapid orice persoana privata de libertatea, asupra motivelor acestei privatiuni si asupra acuzatiilor ce i se aduc si, totodata, sa o informeze fara intarziere despre procedura aplicabila in cazul sau".

Autorii Recomandarii au dorit ca prin aceasta formulare, sa atraga atentia asupra dreptului garantat de articolul 5.2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si asupra declaratiei Comitetului European pentru Prevenirea Torturii si Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante inserate in al doilea Raport general (1992), conform caruia "persoanele retinute trebuie sa fie formal informate despre totalitatea drepturilor lor" (inclusiv cele care se afla in art. 56).

Prezentul articol adauga ca persoanele private de libertate trebuie sa fie informate despre procedura aplicabila cazului lor. Expresia "in masura in care este posibil conform legii nationale" este utilizata pentru a se tine cont de faptul ca aceasta informatie este uneori data de alte autoritati decat politia (de exemplu Ministerul Public).

Articolul 56: "Politia trebuie sa garanteze securitatea persoanelor retinute, sa vegheze la starea lor de sanatate, sa le asigure conditiile satisfacatoare de igiena si o alimentatie adecvata. Celulele de politie, prevazute in acest scop, trebuie sa aiba dimensiuni rezonabile, sa dispuna de iluminat si ventilatie corespunzatoare si sa fie dotate astfel incat sa permita odihna".

Continutul articolului face trimitere la obligatiile unitatilor de politie fata de persoanele arestate/retinute. In virtutea acestui articol, politia este pe deplin responsabila de conditiile materiale in care traiesc persoanele private de libertate, retinute sau detinute in incintele politiei. Astfel, politia trebuie sa vegheze, in mod activ, asupra securitatii persoanelor retinute. Aceasta isi asuma deplina responsabilitate pentru protectia detinutilor impotriva oricarui pericol, ce vine din exterior si din interiorul locului de detentie, inclusiv impotriva raului pe care detinutii si l-ar putea face lor insusi. Se poate, de exemplu, realiza izolarea detinutilor periculosi. Pe de alta parte, politia trebuie, in masura posibilului, sa previna deteriorarea starii de sanatate - mentala cat si fizica - a persoanelor private de libertate si sa le asigure acestora asistenta medicala, in caz de necesitate. Aceasta se poate traduce prin necesitatea de a urma instructiunile medicilor sau ale personalului medical competent. Politia trebuie, totodata, sa asigure conditii de igiena corespunzatoare inclusiv in privinta instalatiilor sanitare si sa ofere detinutilor o alimentatie adecvata.

Celulele de politie trebuie sa aiba dimensiuni rezonabile, in functie de numarul persoanelor retinute. In plus, trebuie sa dispuna de "un iluminat adecvat", lumina zilei completand, daca este posibil, lumina artificiala. Prin "ventilarea adecvata" trebuie inteleasa o instalatie care sa permita reciclarea aerului la o temperatura adecvata. Este imperios necesar ca sa fie oferit, tuturor persoanelor retinute, mobilier suficient, pentru odihna (pat, scaune) .

Articolul 57: "Persoanele private de libertate de catre politie trebuie sa aiba dreptul ca mandatul lor de retinere sa fie notificat unei terte persoane, aleasa de ele, sa beneficieze de un avocat si sa poata fi examinate de un medic, in masura in care este posibil si in conformitate cu optiunea lor".

Principiul fundamental din acest articol se bazeaza pe cele trei drepturi ale persoanelor private de libertate de catre politie stabilite de Comitetul european pentru prevenirea torturii si pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, si anume:

"Comitetul acorda o importanta deosebita celor trei drepturi ale persoanelor retinute: dreptul ca o terta persoana, la alegerea lor, sa vada mandatul de arestare, (membru de familie, prieten, consulat), dreptul de a beneficia de un avocat si dreptul de a solicita sa fie examinat de un medic ales de el . Aceste drepturi sunt, conform opiniei Comitetului, trei garantii fundamentale impotriva relelor tratamente ce pot fi aplicate detinutilor, chiar de la inceputul privarii de libertate, oricare ar fi modalitatea in care aceasta este descrisa de sistemul juridic in cauza (arestari)" .

Articolul 58: "Politia trebuie, pe cat posibil, sa separe persoanele suspectate de fi comis infractiuni penale retinute in incintele de persoanele retinute din alt motiv. In mod normal barbatii trebuiesc separati de femei, cat si persoanele majore de persoanele minore, private de libertate".

Aceste masuri urmaresc respectarea demnitatii si integritatii celor in cauza. Politia trebuie sa faca tot ce poate pentru a se dispunerea persoanelor suspectate de infractiuni in aceleasi incaperi cu alte categorii de persoane private de libertate. Acest regulament este in conformitate cu principiile stabilite de Comitetul European pentru Prevenirea Torturilor si Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante. Alte motive de separare se refera la sex si varsta, consideratii de ordin personal si de decenta.