Fundamentele normative ale valorilor deontologice in administratia publica

Fundamentele normative ale valorilor deontologice in administratia publica

Pentru a aborda acest subiect, ar trebui sa ne intrebam care este interesul administratiei publice de a aplica asemenea norme ? Pentru inceput, este necesar sa ne reamintim de misiunea principala a administratiei, adica satisfacerea interesului general al cetatenilor. Misiunea aceasta, fie de importanta nationala, fie de importanta locala, executata prin intermediul unor organizatii, depinde foarte mult de puterea politica, dar revine, in intregul ei, unor functionari si necesita, de a ceea, o serie de reguli care sa impiedice ca interesul personal al unora sa afecteze interesul general. Aceste reguli sunt, mai inainte de toate, de ordin moral, in legatura cu notiunea de etica [1] si mai apoi cu cea de deontologie.

Termenul deontologie, el insusi de origine greaca, regrupeaza alte doua cuvinte: deon-ontos - ceea ce trebuie facut si logos - discurs. Pe de alta parte, este vorba despre un discurs, de o exprimare in cuvinte, potrivit unei ordonari logice, a ceea ce este legat de moralitate, de justete sau de idealitatea persoanei. De cealalta parte se afla cazul de reguli si indatoriri care dau sens unei profesii si de exercitarea lor de catre membri grupului profesional care o compun. Termenul deontologie s-a specializat in campul profesional. Deontologia constituie o insiruire de obligatii si de interdictii care se aplica in situatii profesionale. Ea statueaza care sunt regulile proprii fiecarei profesiuni in cadrul unei societati.

Toate aceste indatoriri, sarcini si responsabilitati sunt prevazute in legi, garanteaza exercitarea unei profesii, au valoare jurisdictionala, devin opozabile ansamblului membrilor grupului profesional si creeaza instante de reglementare interne.

Deontologia structureaza cu adevarat relatiile profesionale in forme normative fundamental unice dar diverse in formele lor de manifestare. Sunt norme de responsabilitate, de comportament si de relatii interne si externe, definite astfel incat sa fie aplicate ansamblului grupului profesional.

Va trebui, de aceea, sa definim acele valori normative, pertinenta lor in ceea ce priveste protejarea interesului general, riscurile care ar surveni in absenta acestor valori, si, in final, care ar putea fi mijloacele de prevenire si de control utilizate in practica.

In primul rand, vom reitera una dintre concluziile la care am ajuns anterior: responsabilitatea constituie, in cadrul functiei publice, un principiu de actiune permanent. Il putem defini ca un fel de oxigen care alimenteaza permanent functia publica. Ne propunem, de aceea, sa extragem cateva principii esentiale complementare care trebuie respectate de catre toti functionarii publici pe timpul exercitarii functiilor lor, si anume: impartialitatea, loialitatea, subordonarea, dezinteresul, discretia, responsabilitatea, integritatea si probitatea.

a) Impartialitatea

De foarte multi ani, s-a pus problema necesitatii independentei administratiei, perceputa ca o garantie fundamentala a eficacitatii sale. Nevoia de independenta nu este o chestiune relativ noua. Prevederile constitutionale si alte acte normative au consacrat acest principiu, decurgand, in primul rand, din cel al separatiei puterilor in stat. Independenta administratiei se rasfrange si asupra functionarilor, a atitudinii lor si a practicii administrative in intregul ei. Totusi, este necesar sa se vegheze asupra faptului ca valorile, calitatile, conceptele si relatiile acestora sa nu fie de natura sa-i impiedice sa solutioneze legal si corect un dosar sau altul. Aceasta nu impune ca, in activitatea lor, functionarii trebuie sa faca uz de sentimentele lor religioase, politice sau de orientarile lor sexuale. Ceea ce este important, este ca ea - administratia - sa vegheze asupra faptului ca perceptia de catre altii a calitatilor sa nu afecteze exercitarea functiilor publice.

Ideea de impartialitate este legata si de notiunea de independenta intelectuala. Aceasta presupune ca functionarii publici, in orice situatie, sa poata spune da sau nu superiorilor ierarhici, fara sa incerce sa fie curtenitori sau opozanti.

b) Loialitatea

Mai inainte ca superiorul ierarhic sa ia o decizie intr-un dosar, functionarul insarcinat cu solutionarea trebuie sa-i ofere acestuia mai multe solutii de rezolvare si nu sa se cantoneze intr-o singura propunere, in afara careia acesta sa nu poata decide. Fiecare varianta trebuie motivata corespunzator, insotita de informatiile pertinente complementare.

Din momentul in care o decizie a fost luata, functionarul trebuie sa se arate solidar cu aceasta si sa actioneze pentru finalizarea definitiva a ei.

Un functionar cu atributii de conducere trebuie sa fie capabil sa formuleze ordine clare si fara ambiguitati, sa ofere, astfel, subordonatilor sai un mandat precis delimitat. El este obligat sa indice mijloacele pe care sunt autorizati sa le utilizeze pentru a se achita de sarcina primita. Ordinele vagi, cu semnificatii multiple, pot conduce la consecinte grave pentru institutie si pentru beneficiar. In multe state , a fost instituit principiul potrivit caruia un functionar nu este tinut sa exercite o dispozitie sau un ordin care nu a fost clar, precis formulat.

c) Dezinteresul functionarului

Numerosi functionari public cumuleaza, direct sau indirect, dar abuziv, activitatile oficiale cu activitatile private. In paralel, tentatiile oferite unor inalti functionari sunt puternice si multiforme, in timp ce avantajele primite de acestia raman necunoscute.

Sefii ierarhici trebuie sa faca publice situatiile in care au refuzat tentatiile pentru a-i incita pe subalterni sa reflecteze si sa adopte o atitudine similara. De asemenea, se impune adoptarea unor reguli cunoscute de toti, care sa fie aplicate in acelasi mod in toate situatiile asemanatoare. In fine, prin prelucrarea in colectivele de functionari, asemenea probleme pot fi prevenite si reduse progresiv.

d) Discretia

Functionarul public trebuie sa aiba constiinta faptului ca el reprezinta o entitate peste cea de om de rand si ca trebuie sa vegheze sa nu-si insele superiorii si colegii. Pe de o parte, ei sunt obligati sa pastreze secretul activitatilor, situatiilor intalnite, a datelor si informatiilor aflate ori primite in raporturile cu ceilalti. Pe de alta parte, trebuie sa-si informeze superiorii despre orice situatie intervenita care are sau nu are legatura cu institutia, colectivul, propria persoana ori a celorlalti colegi.

e) Responsabilitatea

Linia de subordonare care leaga pe fiecare functionar de superiorii acestuia nu constituie un factor de iresponsabilitate. In afara responsabilitatii de tip clasic, care presupune asumarea functiei si a atributiilor lor, implicarea totala in executarea lor si darea de seama pentru calitatea si finalitatea muncii, exista si alte perceptii ale principiului responsabilitatii. Este cazul informarii factorilor abilitati sa instrumenteze faptele delictuoase despre care iau la cunostinta, despre sesizarea organelor judiciare competente sa cerceteze o infractiune comuna in legatura sau in cadrul serviciului public in care acesta lucreaza.

f) Integritatea

Notiunea de integritate poate fi perceputa ca u sinonim al eticii, si poate fi evocata ca idealul corespondentei dintre principiile morale ale unei persoane [3] si actiunile sale, in tentatiile de a renunta si aceasta pentru o cat mai lunga durata de timp. O persoana responsabila si integra este capabila sa denumeasca si sa justifice valorile si principiile care ii directioneaza actiunile; ea nu se supune numai regulilor impuse din exteriorul corpului profesional in care lucreaza.

g) Probitatea

Prin probitate intelegem capacitatea de a actiona intr-o maniera transparenta, in respectul normelor legale in vigoare, deci fara prejudecati sau rele intentii. Acest vector consta in urmarirea cu scrupulozitate a normelor moralei, a indatoririlor impuse de onestitate si de justitie. Probitatea desemneaza angajamentul fiecarui cetatean de a respecta valorile morale comune ale societatii. Cum aceste valori sunt incorporate in legi sau coduri, probitatea consta in a actiona conform acestor legi sau coduri.