BETALACTAMINE

Sunt un grup de antibiotice bactericide produse de mai multe specii de mucegaiuri.

Cea mai importanta este Penicilina G. sau benzil - penicilina.

Poate fi sub forma de saruri de sodiu sau potasiu.

Toate celelalte peniciline sunt semisintetice, obtinute prin modificari ale nucleului penicilanic. Desi fiecare din penicilinele de semisinteza prezinta unele avantaje, benzil- penicilina ramane antibioticul preferat pentru majoritatea infectiilor cu germeni sensibili.

Dupa spectrul de activitate penicilina se clasifica in urmatoarele grupe:

I - Peniciline cu spectru ingust de activitate:

Penicilina G

Benzatin penicilina G( Moldamin)

Fenoximetilpenicilina( Penicilina V)

II - Peniciline rezistente la penicilinaza si active fata de stafilococi:  Oxacilina

Cloxacilina

III - Peniciline cu spectru larg de actiune: Ampicilina

Amoxicilina

Carbenicilina

I - Peniciline 

Desi Penicilina a fost introdusa ca prim antibiotic in terapie, este foarte importanta si astazi, pentru ca are o actiune bactericida, un spectru ingust de activitate, o toxicitate redusa ceea ce permite administrarea unor doze mari.

Penicilina este antibioticul favorit in infectiile provocate de pneumococi, meningococi, streptococi, in tratamentul sifilisului si a antraxului. Si la Penicilina, ca la orice antibiotic apare rezistenta dar apare mai lent. Aceasta rezistenta este favorizata de dozele scazute de antibiotic, de un tratament incomplet si de obicei este incrucisata cu alte antibiotice.

Principalele efecte adverse sunt:

reactiile alergice

fenomenele de intoleranta la locul de administrare (durerea)

Sensibilitatea se poate produce imediat dupa administrare sau la 2-3 saptamani de la aceasta. Reactiile alergice pot fi usoare, sub forma unor eruptii cutanate sau mai grave sub forma de colaps sau spasm bronsic. Indiferent de gravitatea acestor efecte adverse se impune intreruperea imediata a antibioticului deoarece ar putea duce la aparitia unor efecte mai grave. Ex: socul anafilactic - unde se impune internare si tratament. Exista teste de depistare a reactiilor alergice; acestea se executa in spitale si sunt foarte dificile

Penicilina G nu se administreaza oral, ea fiind inactivata de pH-ul acidului gastric. Se administreaza intramuscular sau intravenos. Se elimina pe cale renala, rapid si pentru aceasta dozele se repeta la 4-6 ore. Penicilina G se gaseste conditionata sub forma de flacoane injectabile, in concentratie de: 400.000 u.i.; 1.000.000 u.i.; 5.000.000 u.i. Penicilina G se mai prescrie si sub forma colirului cu penicilina si se prepara in solutii de citrat de sodiu 0,1 g asigura stabilitatea 7-12 zile.

Penicilina nu este stabila in solutii apoase, de aceea se prepara doar in momentul administrarii. In mod exceptional se poate pastra la frigider 12-24 ore.

Alcoolul inactiveaza penicilina si de aceea dezinfectia la locul injectarii necesita un timp de evaporare al alcoolului de pe piele.

In perfuzie, solutia de Penicilina nu se dilueaza cu glucoza pentru ca se inactiveaza si astfel se utilizeaza serul fiziologic. Posologia este in functie de gravitatea bolii si poate varia in limite foarte largi, datorita toxicitatii reduse.

Penicilinele de depozit

Au spectru de activitate identic cu al penicilinei dar, datorita solubilitatii reduse realizeaza niveluri serice scazute si prelungite. Se utilizeaza exclusiv im. profund.

Principalele preparate sunt: Efitard - o combinatie de procainpenicilina si penicilina G in concentratie de : 400.000 u.i.; si 800.000 u.i. Este indicat in infectii usoare, injectat seara inainte de culcare, pentru ca asigura concentratii active suficiente pentru 12-24 ore. Prin asocierea cu procaina creste riscul alergic.

Moldamin sau benzatinpenicilina in concentratie de : 600.000 u.i.; si 1.200.000 u.i. este indicat in infectii cu streptococi, in angina, scarlatina, sifilis si in profilaxia reumatismului poliarticular. Se prepara cu apa distilata, se injecteaza profund, intramuscular cu un ac mai gros pentru ca are tendinta de a precipita si de a astupa acul. Administrarea se face de un flacon la 7 sau 14 zile, in functie de gravitatea afectiunii. Nu se administreaza copiilor sub 3 ani.

Penicilina V sau fenoximetilpenicilina. Se prezinta sub forma de comprimate in concentratie de 400.000 u.i.; si 1.000.000 u.i. pentru administrare orala. Este rezistenta la sucurile gastrice. Se administreaza in infectii usoare cu germeni sensibili. Se administreaza 1-2 comprimate la un interval de 4-6 ore inainte de mancare.

II. Penicilinele rezistente la Penicilinaza.

Acestea sunt un grup de peniciline sintetice indicate in infectii cu stafilococi. Principalele substante sunt: Oxacilina si Cloxacilina.

Oxacilina se foloseste in infectii cu stafilococi; se gaseste sub forma injectabila, in flacoane, in concentratie de: 250 mg; 500 mg; 1 g. si sub forma de capsule, in concentratie de 250 mg; si 500 mg. In functie de gravitatea afectiunii se administreaza la 4-6 ore.

III. Penicilinele cu spectru larg de actiune sunt active fata de germenii gram+ sau gram-, care nu sunt activi la penicilina G sau V.

Ampicilina - cea mai cunoscuta, folosita in infectii respiratorii, urinare, biliare. Se administreaza oral sau injectabil in functie de gravitatea afectiunii. Are aceleasi efecte adverse ca si penicilina dar deosebirea este ca reactiile alergice sunt mai frecvente dar mai putin periculoase.

Amoxicilina - este asemanatoare ampicilinei dar cu o absorbtie digestiva mai buna.

Carbenicilina - este o penicilina cu spectru larg, activa in concentratii mari fata de  piocianic, reprezentand indicatia terapeutica principala.

Cefalosporine

Reprezinta o grupa de antibiotice betalactamine cu actiune bactericida. Au un spectru foarte larg de actiune. Prezinta o sensibilitate de grup uneori chiar si cu penicilinele. In functie de proprietatile antibacteriene, farmacocinetice precum si a ordinii cronologice a descoperirii lor se clasifica in generatii de la I la IV.

Generatia I - au un spectru de actiune limitat, in special la stafilococi. Ele patrund foarte greu sau deloc in lichidul cefalorahidian si au ca indicatii principale infectiile ORL, respiratorii, urinare, cutanate. Din aceasta grupa fac parte: Cefaclor, Cefadroxil, Cefalexin.

Generatia II - au spectru de actiune putin mai larg decat generatia I; sunt prescrise in infectii cu germeni mai rezistenti la cefalosporinele din prima generatie. Sunt indicate in : infectii ORL, urinare, bronhopulmonare, septicemi. Cele mai multe se administreaza in spitale, sub forma injectabila intramusculara sau intravenoasa. Singura cefalosporina din generatia II administrata oral este Zinatul. Administrat injectabil acesta se numeste Zinacef.

Generatia III - au un spectru mai extins de actiune, sunt active fata de germani multirezistenti, difuzeaza bine in lichidul cefalorahidian si se prescriu in infectii grave cu germeni rezistenti la alte antibiotice. Majoritatea se administreaza parenteral, intramuscular, intravenos in perfuzii lente 30-60 min. Ex: Rocephin, Ceftazidin (Fortum), Cefotaxim ( Claforan).

Generatia IV - au activitate mult superioara fata de celelalte. Foarte multe sunt in studiu si putine sunt puse pe piata. Prezinta aceleasi caracteristici ale intregii clase betalactamine cu sensibilitate incrucisata. Provoaca durere mare la injectare, pot produce tromboflebite sau tulburari de coagulare insotite de hemoragii.

Macrolide

Eritromicina - un antibiotic cu spectru asemanator penicilinei, cu activitate bacteriostatica, rezistente la aciditatea gastrica. Este indicata in infectii cu germeni sensibili si la persoanele care au alergie la peniciline.

Aminoglicozide

Sunt antibiotice bactericide avand ca reprezentanti: Kanamicina, Streptomicina, Gentamicina, Neomicina si Amikacina .

Nici un antibiotic din aceasta grupa nu se absoarbe dupa administrare orala. Nu patrund usor in lichidul cefalorahidian. Sunt eliminate prin urina. Au potential toxic ridicat. Spectrul de activitate este relativ larg. Rezistenta germenilor la aceste antibiotice se instaleaza rapid. Asocierea cu alte antibiotice duce la amanarea rezistentei germenilor. Riscul principal de administrare se datoreaza efectului toxic manifestat prin tulburari de auz ce duc la surzenie. De aceea se folosesc doar in cazul de rezistenta la alte antibiotice.

Streptomicina - se foloseste in tratamente antituberculoase (TBC) asociindu-se obligatoriu cu alte antibiotice. La inceput se administreaza 1 g pe zi, apoi 1g pe zi de 2 ori pe saptamana.

Neomicina - este foarte toxica incat utilizarea ei sistemica nu este posibila. Se administreaza oral in infectii digestive pentru ca nu se absoarbe in tractul gastric intestinal. Actioneaza local. Local se foloseste in unguentul cu neomicina dar nu pe suprafete mari si un timp cat mai scurt.

Kanamicina - are un spectru de activitate asemanator celorlalte antibiotice aminoglicozidice si o toxicitate foarte mare. (Creeaza probleme renale ce pot duce la nefroze). Se administreaza la intervale de 12 ore fara a depasi doza de 1,5 g/zi. Durata tratamentului este de 7 - maxim 10 zile. Se folosesc unguentele cu Kanamicina -local in conjunctivite.

Gentamicina - este cel mai utilizat antibiotic aminoglicozidic datorita activitatii intense si a toxicitatii putin mai reduse. Este indicat in infectii respiratorii, urinare, cu bacil coli, proteus, piocianic, stafilococ. Se administreaza la interval de 8 - 12 ore. Asocierea cu alte antibiotice este favorabila.

Amikacina - Pierami- Orlobin- este introdus mai tarziu in terapeutica. Este indicata in infectii severe rezistente la alte antibiotice. Are caracteristici asemanatoare cu a celor din aceeasi grupa. Concentratia este de 100 mg, 250mg sau 500 mg.