Epidemiologia cancerului de prostata

EPIDEMIOLOGIA CANCERULUI DE PROSTATA

1. Epidemiologie descriptiva

La inceputul deceniului 1991-2000 incidenta mondiala a cancerului de prostata a fost estimata la 200 000 de cazuri noi anual, dupa date publicate de Uniunea Internationala Contra Cancerului si Comitetul Crucii Rosii Internationale. S-a observat ca aria geografica si rasa au o influenta importanta asupra incidentei, majoritatea acestor cazuri noi fiind inregistrate in America de Nord si tarile scandinave. Barbatii cu origine rasiala diferita care traiesc in aceeasi zona geografica si in aceeasi pozitie sociala au riscuri diferite de aparitie a unui cancer de prostata. Astfel riscul este mai mare pentru un negru american decat pentru un alb american care la rindul sau are un risc mai mare decat un american de origine asiatica.

La nivel mondial, se apreciaza ca incidenta creste intr-un ritm de 2-3% pe an. La ora actuala, in SUA, varsta medie la diagnostic este de 71 de ani la barbatii Euro-Americani si de 69 de ani la barbatii Afro-Americani.

Mortalitatea creste de asemenea, dar intr-un ritm mult mai lent decat incidenta, in medie cu 2-8% la fiecare 5 ani. Aceasta crestere este cel mai probabil urmarea scaderii mortalitatii prin boli cardio-vasculare si a sperantei de viata mai lungi.

Evolutia ratei mortalitatii difera in functie de aria geografica si rasa sau grup etnic. Ratele internationale ale mortalitatii, corectate pe grupe de varsta, la 100 000 de barbati, pe an, se situeaza intre un maxim de 36 la negrii americani si un minim de 4 in Japonia.

2. Epidemiologie analitica. Factori de risc

2.1. Cancerul de prostata ereditar

Conform ipotezelor actuale de tumorigeneza, pentru dezvoltarea cancerului este necesara acumularea progresiva a mai multor defecte genetice. Cancerul de prostata a fost clasificat din punct de vedere epidemiologic in trei categorii: sporadic, familial si ereditar in functie de prezenta sau absenta aglomerarii familiale a bolii si de varsta pacientului la debut.

Cancerul de prostata sporadic apare dupa 65 de ani, la indivizi fara antecedente heredo-colaterale, fiind determinat de defecte genetice induse de factori de mediu sau aparute spontan. In opinia actuala, genele care determina aparitia cancerului ereditar, sunt aceleasi cu genele care sunt tinta unor modificari produse prin actiunea carcinogenilor de mediu, precum factorii fizici (radiatiile), chimici sau biologici (virusuri). Aproximativ 85% din cancere sunt sporadice si sunt dobandite prin aceste mecanisme.

La aproximativ 15% din barbatii cu cancer de prostata aceasta boala este prezenta in antecedentele heredo-colaterale. In cancerul de prostata familial, agregarea familiala este mai puternica decat in cazul cancerului de san sau de colon si poate fi rezultatul unor combinatii de defecte genetice induse de factori de mediu, spontane sau mostenite. Mostenirea unui defect genetic important in primele etape ale procesului complex de tumorigeneza va determina cu o mai mare probabilitate aparitia cancerului de prostata la varste mai tinere.

Nu s-a descoperit inca un defect genetic specific mostenit, astfel, cancerul de prostata ereditar a fost definit clinic de Carter prin prezenta a cel putin unul din urmatoarele criterii:

- trei sau mai multe rude de gradul intai diagnosticate cu cancer de prostata

- trei generatii succesive diagnosticate cu cancer de prostata pe linie paterna sau materna

- doua rude de gradul intai diagnosticate cu cancer de prostata inainte de 55 de ani.

Forma ereditara este caracterizata prin transmitere de tip mendelian autosomal dominant a unei gene rare cu penetranta mare.

Cancerul de prostata ereditar reprezinta 9-10 % din toate cancerele de prostata si 45% din cazurile diagnosticate la barbatii sub 55 de ani.

De retinut ca diagnosticul bolii la rude de varsta tanara si afectarea mai multor membri ai familiei sunt factorii cei mai importanti pentru un risc crescut de cancer de prostata la barbatii apartinand unei familii cu cancer de prostata ereditar.

2.2. Hormonii steroidieni

Hormonii androgeni joaca un rol important si in biologia prostatei tumorale, rol sustinut de o serie de observatii clinice:

absenta cancerului de prostata la barbatii castrati inainte de pubertate sau cu absenta congenitala a enzimei 5-alfa reductaza

eficacitatea supresiei hormonale ca tratament in stadiul androgeno-dependent al bol

Nu se cunoaste mecanismul prin care hormonii steroidieni intervin in dezvoltarea cancerului de prostata.

Incidenta mai mare a cancerului de prostata la populatia de culoare fata de populatia alba, a fost explicata prin nivelurile mai mari de testosteron din ser. S-a demonstrat ca tinerii de culoare au nivelurile serice de testosteron cu aproximativ 15% mai mari si nivelurile de testosteron liber cu 13% mai mari, decat albii de aceeasi varsta. Aceasta diferenta scade cu varsta.

Hormonii estrogeni actioneaza asupra tesutului prostatic normal si tumoral prin intermediul receptorilor estrogenici care sunt localizati mai ales in celulele stromale, dar si in cele epiteliale. Studii in vitro si in vivo pe animale, au indicat ca estradiolul singur sau in combinatie cu androgenii poate accelera proliferarea celulelor prostatice.

2.3. Dieta si riscul de cancer al prostatei

Diferentele importante in incidenta anumitor tipuri de cancere intre diverse tari si regiuni ale lumii au sugerat importanta factorilor de mediu si, in special, a factorilor din dieta care pot influenta procesul complex de carcinogeneza, fie cu efect stimulator, fie cu efect inhibitor. Se estimeaza ca obiceiurile alimentare ar putea avea un rol cauzal la o proportie de cancere cuprinsa intre 10 si 70%.

Meyer si Grönberg (1995) sugereaza ca un aport caloric crescut poate fi asociat cu un risc crescut de dezvoltare a cancerului de prostata. Alte observatii au evidentiat ca, nu numai cantitatea, ci si tipul de grasimi consumate pot influenta cresterea cancerului de prostata.

Din cele expuse anterior trebuie retinut ca varsta avansata, antecedentele heredo-colaterale si rasa neagra sunt factori de risc siguri pentru cancerul de prostata. Consumul excesiv de grasimi si hormonii androgeni sunt factori de risc probabili.