FIZIOLOGIA SINGELUI SI LIMFEI

FIZIOLOGIA SINGELUI SI LIMFEI

CARACTERELE GENERALE ALE SANGELUI

Functiile si compozitia sangelui

Sangele este un tesuf lichid, care circula prin vase in intreg orga-
nismul. El indeplineste functii foarte importante in privinta legaturilor
dintre organism si mediul extern si in privinta legaturilor dintre diferi-
tele organe. Sangele impreuna cu limfa si lichidul interstitial (tisular)
care inconjura celulele constituie mediul intern al organismului.

Functiile pe care le indeplineste sangele in organism sunt urmatoa-
rele:

Functia respiratorie. Sangele transporta oxigenul din aerul pul-
monar la tesuturi si bioxidul de carbon de la tesuturi la plamani,

Functia nutritiva. Sangele transporta substantele nutritive de
la tubul digestiv la tesuturi.

Functia excretoare. Sangele transporta catre organele excretoare
(rinichi, piele etc.) substantele rezultate din procesele de metabolism,
pe care organismul nu le foloseste si a caror acumulare ar intoxica orga-
nismul (uree, acid uric, creatinina etc.).

k) Functia de aparare a organismului. Globulele albe ale sangelui
participa la distrugerea microbilor care patrund in organism. De asemenea
in sange se gasesc diferiti anticorpi (structuri chimice complexe)care con-
tribuie la apararea organismului fata de agentii nocivi.

5) Functia de reglare. Prin transportul hormonilor si al diferite-
lor substante rezultate din metabolismul tesuturilor, sangele contribuie la reglarea activitatii diferitelor organe si sisteme. Mai ales unele for-
matiuni specializate ale sistemului nervos (chemoceptorii din vase) sunt
foarte sensibile la modificarea concentratiei diferitelor substante din
sange.

6) Termoreglarea. Sangele participa la mentinerea temperaturii con-
stante a corpului prin rolul pe care il are in modificarea eliminarii de
apa din organism si prin modificarea raspandirii lui in diferitele tesu-
turi.

Avand in vedere aceste functii atat de importante pe care le indepli-
neste sangele, este foarte necesara mentinerea compozitiei lui normale pen-
tru desfasurarea normala a activitatii vitale a organismului.

Sangele este format din plasma, care este lichida, si din elemente fi-
gurate (celulele aflate in suspensie). Daca punem in  sange o substanta care impiedica coagularea si il lasam sa se sedimenteze sau il centrifugam, observam ca el se separa in doua straturi: stratul inferior format din globulele rosii (hematii sau eritrocite)care,fiind mai grele, se depun la fund, iar deasupra lor se gaseste o pelicula subtire formata din globule albe (leucocite) si placute sanguine (trombocite). Stratul superior este lichid si este reprezentat de plasma.

Cantitatea totala de sange este la om de 5 - 6 l, reprezentand 5-9%
din greutatea corporala. Ea poate sa sufere variatii din cauza modificarii
cantitatii de lichid din organism. Totusi modificarile de volum ale sangelui sunt de obicei foarte mici, datorita actiunii mecanismelor regulatorii. Cand creste cantitatea de lichid din sistemul vascular, lichidul trece din sange in tesuturi sau se elimina prin rinichi si glande sudoripare. Cand scade cantitatea de lichid din sange, lichidul trece din tesuturi in sange.

Pierderile mari si rapide de sange (prin hemoragii masive) produc sca-
derea importanta a presiunii sanguine si pericliteaza viata. Pierderea de 1/3 - 1/2 din cantitatea totala de singe este fatala. De aceea, in astfel de cazuri, volumul de sange pierdut trebuie inlocuit imediat prin administrare de sange, plasma sau lichide de substitutie, pentru a mentine viata bolnavului.

Factorii fizici care stau la baza schimburilor de lichid

dintre vase si tesuturi

Intre vasele sanguine si spatiile interstitiale are loc un permanent
schimb de lichid. Trecerea lichidului din tesuturi in torentul circulator,
si invers, din vase in spatiile interstitiale se face pe baza presiunii os-
motice si a presiunii hidrostatice a lichidului din cele doua compartimente.

Presiunea osmotica este forta de 'atractie' sau de 'extractie'pe care
unele substante dizolvate, ca zaharul, clorura de sodiu etc., o exercita asupra moleculelor de apa atunci cand apa si solutia de zahar sau de cloru-
ra de sodiu etc. sunt separate printr-o membrana care lasa sa treaca prin
ea moleculele de apa, dar nu lasa sa treaca moleculele substantei dizolva-
te. O astfel de membrana se numeste semipermeabila (fig).

Fig Demonsrarea prsiunii osmotice

Daca se pune intr-un vas o cantitate de apa si apoi se introduce in acest vas un altul care contine o solutie de zahar si are fundul format dintr-o membrana permeabila atat pentru apa cat si pentru zahar, o parte din moleculele de apa trec in solutia de zahar, pana cand concentratia moleculelor de zahar si de apa devine egala pentru ambele compartimente.

Daca insa solutia de zahar si volumul de apa din cele doua vase sunt separate printro membrana semipermeabila, moleculele de apa trec in solutia de zahar pana cand concentratia lor de devine aceiasi in ambele parti ale membranei, dar moleculele de zahar nu trec din solutie in apa, deoarece membrana nu le permi-
te acest lucru. In acest caz, volumul din vasul cu solutia de zahar va creste si va creste de asemenea presiunea din el (fig.l).

Asa dar solutia de zahar exercita o forta de atractie pentru moleculele de apa din vas.

In organism, membrana celulara, peretele capilarelor, epiteliul renal, membranele care captusesc tubul digestiv sunt membrane semipermeabile, care permit trecerea numai pentru anumite substante.

Atunci cand 2 solutii separate print-o membrana semipermeabila au aceeasi presiune osmotica, ele se numesc solutii izotonice. Solutia de NaCl 0,9% are presiunea osmotica egala cu a sangelui. Ea este izotonica pentru om si de aceia se mai numeste solutie (ser) fiziologic. Cand presiunea lor este diferita, solutia cu presiunea cea mai mare se mumeste solutie hipertonica, iar cea cu presiune osmotica mai mica poarta numele de solutie hipotonica.

Atunci cind globulele rosii se gasesc intr-un mediu hipotonic ele isi
maresc volumul prin absorbtia apei si invers. O marire foarte mare
de volum poate sa duca la ruperea membranei lor si trecerea continutului
globulelor rosii in mediul inconjurator. Acest fenomen poarta numele de hemoliza.

La oameni sanatosi, membrana globulara rezista la concentratii de
0,42-0,48% NaCl.

Presiunea hidrostatica este presiunea sangelui in vase si presiunea
lichidului interstitial in spatiile intercelulare. Diferenta de presiune hidrostatica dintre sange si lichidul interstitial favorizeaza schimburile dintre ele.

Fig Relatia dintre presiunea hidrostatica

si cea osmotica

Diferentele de presiune hidrostatica si osmotica intre sangele din capilare si lichidul interstitial se modifica de la capatul arterial pana la cel venos al capila-rului (fig.). Datorita acestor diferente, la capatul arterial al capilarului trec prin membrana capilara in lichidul interstitial proteinele, apa si cristaloizii (clorura de sodiu, glucoza etc.) de care tesuturile au nevoie. La capatul venos trece din lichidul interstitial in capilar apa si cristaloidele de care tesuturile nu mai au nevoie (Na Cl, amoniac,uree, ac uric)

Vascozitatea sangelui depinde mai ales de numarul de eritrocite. Cu cat acestea sunt mai numeroase pe unitatea de volum, cu atat vascozitatea este mai mare. Masurarea vascozitatii sangelui se face cu ajutorul unui aparat numit vascozimetru.

PLASMA SANGUINA

Plasma este formata din urmatoarele componente:

Apa 91-92%.

Reziduu 8 - 9%, dintre care;

a)           Proteine 1% (serumalburaine, serumglobuline si fibrinogen).

b)           Componente anorganice 0,9% (sodiu, calciu, potasiu, magneziu, fos-
for, iod, fier, cupru etc.).

c)           Componente organice cu azot neproteic (uree, acid uric, ereatina,
creatinina, amoniac et«.), grasimi neutre, fosfolipide, colesterol, glucoza

d)     Hormoni, anticorpi si diverse enzime (amilaze, proteaze, lipaze)

Presiunea osmotica si presiunea hidrostatica au o mare importanta pen-
tru mentinerea echilibrului hidric, adica pentru mentinerea unui raport nor-
mal intre aportul de apa si eliminarea ei din organism.

Volumul total al apei din corp reprezinta la om 62% din greutatea corporala.

La omul normal, eliminarea de apa este egala cu aportul de apa. In re-
glarea volumului de apa intervine intr-o mare masura hipofiza si ficatul.

Eliminarea sau retentia de apa fac sa se mentina izotonia lichidelor
din organism, care depinde, in primul rand de concentratia de sodiu si clor
din ele. Pierderea de sare este insotita de eliminare de apa, iar ingerarea
de sare este insotita de retentie de apa.

Cantitatea de apa pe care o primeste organismul rezulta din ingestia
de alimente lichide, semilichide si solide (de exemplu carnea slaba fiarta
contine 65-70% apa) si din apa formata in procesele de oxidare din tesuturi.

Eliminarea apei se face prin piele, prin aerul expirat, prin urina
si prin fecale.

Tulburarea echilibrului hidric prin pierderi mari de apa, ca de exemplu, in eforturi fizice indelungate, scaderea greutatii corporale prin transpiratie etc. sau in diferite imbolnaviri, ca, de exemplu, diarei masive, este insotita de urmatoarele efecte:

a)         Tulburari ale echilibrului acidobazic, cu acumulare de metaboliti
acizi, mai ales acid lactic, rezultati din reducerea proceselor de oxidare.

b)         Cresterea concentratiei proteinelor din plasma.

c)         Cresterea temperaturii corpului,

d) Cresterea frecventei cardiace si reducerea volumului sistolic.

e) Setea,,

Blectrolitii plasmei. Anumite substante chimice atunci cand sunt di-
aolvate in apa se disociaza. O parte din moleculele lor se disociaza in
partile componente, in atomi cu incarcatura electrica. Acestia poarta nu-
asele de ioni: cationii au sarcini electrice pozitive, iar anionii au sar-
cini electrice negative. Substantele ale caror molecule se disociaza se nu-
mesc electroliti. O mare parte din substantele anorganice din plasma sunt
electroliti. Ei au o mare importanta fiziologica, asa cum vom vedea.

Tabelul l

Continutul plasmei in eiectroliti

La animalele pe care efectuam experiente, diferite organe pot fi men-
tinute in functiune un timp, fara ca ele sa fie irigate cu sange, daca sunt
irigate cu o solutie care indeplineste doua conditii esentiale: a) sa fie
izotonica fata de lichidul tisular din organul respectiv si b) sa aiba o
compozitie minerala (electrolitica) apropiata de aceea a plasmei. In labora-
toarele de fiziologie se folosesc astfel de solutii, cunoscute sub numele
de solutie Ringer.

Reactia plasmei sanguine este usor alcalina. Ea are un pH de 7,36.

Sistemele tampon

pH-ul plasmei sanguine se mentine constant. El sufera variatii foarte
mici in legatura cu diferitele conditii in care se gaseste organismul, ca de
exemplu, efort fizic sau anumite boli.

Mentinerea echilibrului acido-bazic (pH constant) se face prin urmatoarele mecanisme:

actiunea sistemelor tampon;

eliminarea bioxidului de carbon prin plamani;

eliminarea unor acizi prin rinichi.

Sistemele tampon sunt substante care mentin pH-ul unei solutii constant atunci cind se adauga solutiei respective un acid sau o baza. Ele se opun actiunii acidului sau bazei, le 'tamponeaza'. Sistemul tampon se compune din amestecul unui acid slab cu sarea acestui acid, formata cu o baza puternica. In sange se gasesc sistemele tampon in plasma si in globulele rosii. Dintre sistemele tampon din plasma, cel mai important este cel format din acid carbonic si bicarbonat de sodiu:

In globulele rosii, sistemele tampon sunt formate de oxihemoglobina
cu oxihemoglobinat de potasiu si de hemoglobina redusa cu hemoglobinat de potasiu.

Tamponarea acizilor ficsi (nedisociabili) in sange cum ar fi acidul lactic se face in felul urmator:

Acidul lactic, rezultat din metabolismul muscular in timpul efortului trece prin urmatoarele reactii: acid lactic - bicarbonat de Na -  lactat de Na - acid carbonic.

Acidul lactic este inlocuit deci printr-o sare neutra (lactatul de
sodiu) si apare acidul carbonic. Acesta este un acid slab, care se disocia-
za in bioxid de carbon si apa. Bioxidul de carbon este eliminat din orga-
nism prin plamini.

Tamponarea acidului carbonic, care rezulta in cantitate foarte mare din procesele metabolice, se face in felul urmator:

Bioxidul de carbon care patrunde din tesuturi in sangele venos difuzeaza in globulele rosii si este transformat in acid carbonice. Aici el intalneste hemoglobina redusa, care este un acid slab, si se leaga usor de baze, formand in sange hemoglobinatul de potasiu. In contact cu acidul carbonic, hemoglobina redusa ii cedeaza acestuia baza, formind bicarbonat de potasiu (CO3 HK).

Reactia este reversibila, asa incat, la nivelul plamanilor o data cu
oxidarea hemoglobinei, bioxidul de carbon  este pus in libertate si difuzeaza in aerul alveolar, fiind apoi eliminat din organism.

Cantitatea de baze din sange, legata sub forma de biocarbonat,
poate interveni in neutralizarea acizilor ficsi poarta numele de rezerva
alcalina

Actiunea sistemelor tampon este foarte importanta pentru mentinerea echilibrului acidobazic in timpul efortului fizic.

Scaderea rezervei alcaline si acumularea de acizi in sange poarta numele de acidoza. Acest fenomen se poate produce, de exemplu, in eforturile fizice de mare intensitate» Datorita interventiei prompte a mecanismelor de reglare a echilibrului acidobazic, pH-ul sangelni poate sa nu creasca sau creste foarte putin in aceasta stare de acidoza.

Prin eliminarea intensa a bioxidului de carbon de exemplu in hiper- ventilatie, se ajunge la o crestere a rezervei alcaline. Aceasta stare poarta numele ue alcaloza.

Coagularea singelui

In constitutia plasmei intra in proportie de 1% proteinele,sub forma de serumalbumine, serumglobuline si fibrinogen.

Serumalbuminele si serumglobulinele au un rol important in repartitia apei intre sange si tesuturi, in mentinerea echilibrului acidobazic (ele constituie sisteme tampon) si in procesele de aparare a organismului (prin formarea de anticorpi si antitoxine).

Fibrinogenul are proprietatea de a deveni insolubil in anumite conditii, transformandu-se in fibrina si determinand coagularea singelui. Daca recoltam sange intr-o eprubeta, observam ca peste 5-6 min el isi pierde fluiditatea si se transforma intr-o masa gelatinoasa. Sangele s-a coagulat. Cheagul este format dintr-o retea de fibrina, in ochiurile careia se gasesc globule rosii si albe, precum si trombocite fragmentate.

Deasupra cheagului se gaseste serul sanguin. Serul nu este altceva
decat plasma lipsita de fibrinogen.

Transformarea fibrinogenului in fibrina se face sub actiunea unui fer-
ment, trombina. In sangele circulant acest ferment se gaseste in stare inac-
tiva, sub forma de protrombina. Pentru ca protrombina sa se transforme in
trombina, ea trebuie sa fie supusa actiunii unei substante activatoare,
trombokinaza, in prezenta ionilor de calciu. Trombokinaza nu se gaseste in plasma, ci in tesuturi, in trombocite si in leucocite.

Asadar, pentru coagularea sangelui sunt necesare patru elemente: fi-
brinogen, protrombina, saruri de calciu si trombokinaza.

In leziunile vaselor, urmate de hemoragie, la inteparea sau ruperea
vasului se produce distrugerea unor celule din peretele lui si distrugerea
unui numar de trombocite. In urma acestui fapt se elibereaza trombokinaza
din celule si din trombocite. Aceasta in prezenta ionilor de calciu din
plasma transforma protrombina in trombina, care la randul ei, transforma
fibrinogenul in fibrina si se produce coagularea sangelui.

Schematic, procesul de coagulare se desfasoara in felul urmator:

Protrombina + trombokinaza + calciu > trombina.

Trombina + fibrinogen >fibrina (cheag).

Protrombina se formeaza in ficat. Pentru formarea ei este necesara
prezenta vitaminei K. In insuficienta hepatica scade mult coaguiabilitatea san-
gelui. La fel in hemofilie.

In anumite alterari ale peretelui vaselor, cheagul (trombul) se poate
forma in vasul sanguin, fenomen patologic numit tromboza.

Coagularea sanguina are un rol biologic foarte important, deoarece ea
asigura incetarea rapida a sangerarii dupa lezarea vaselor.

Produse intermediare ale metabolismului in plasma sanguina

In plasma sanguina se gasesc o serie de substante rezultate din meta-
bolism. Astfel se gasesc substante azotate, ca: aminoacizi, uree, acid uric,
creatinina etc. Azotul acestor substante poarta numele de azot neproteic
sau rezidual.

Glucoza se gaseste in sange in concentratie de 70 - 12o mg%. Aceasta
concentratie scade dupa eforturile de lunga durata, in care se consuma o
mare cantitate de glucide. In plasma se gaseste de asemenea produsul in-
termediar al metabolismului glucidic, acidul lactic. In repaus concentra-
tia lui este de l0-15 mg%. In efortul fizic, datorita descompunerii inten-
se a glicogenului, concentratia acidului lactic poate sa creasca pana la
150-250 mg%.

ELEMENTELE FIGURATE ALE SANGELUI

Globulele rosii

Globulele rosii (hematiile sau eritrocitele) au o forma discoidala,
cu un diametru de 7,2 microni. Catre periferia discului ele au o grosime

de circa 2,2 microni, iar in centru
sunt mai subtiri (1 micron). Privita
din profil, celula prezinta un contur
biconcav, avand aspectul unei haltere
mici (fig).

Globulul rosu este delimitat de o
membrana formata din proteine combina-
te cu substante lipidice si steroizi,
in special lecitina si colesterol. Ea se  comporta ca o membrana semiper- meabila.

Dimensiunile globulului rosu. Corpul celulei este format dintr-o stroma sponginoasa, constituita din aceleasi elemente ca si membrana. In ochiurile stromei se afla pigmentul respirator, hemoglobina. In celula se gasesc de asemenea saruri anorganice, uree, aminoacizi, creatina etc. Potasiul reprezinta principalul metaloid al eritrocitului de om.

Numarul globulelor rosii este in medie de 5 ooo ooo/ml la barbat si
4 5oo ooo la femeie. Acest numar sufera mici variatii in cursul zilei, sca-
zand in timpul somnului si crescand treptat in starea de veghe.

In anumite conditii deosebite in care se gaseste uneori organismul ,numarul globulelor rosii se modifica. Astfel el creste in urmatoarele cazuri:

a) La altitudini mari, numarul globulelor rosii sufera cresteri ime-
diate si cresteri permanente. Imediat dupa contactul cu altitudinea, numarul hematiilor creste, prin mobilizarea lor din splina, care indeplineste functia de rezervor de hematii. Cresterile permanente la persoane care stau mai mult timp la altitudine se datoresc producerii in numar mai mare a globulelor rosii in maduva oaselor. Aceste cresteri reprezinta fenomene de adaptare la climatul de altitudine, in care tensiunea partiala a oxigenului atmosferic este mai scazuta.

b)     In efortul fizic, numarul hematiilor creste prin mobilizarea lor din splina.

c)     Cresterea temperaturii mediului extern produce de asemenea o mobi-
lizare a globulelor rosii din rezervorul splenic.

Numarul hematiilor poate sa creasca si in diferite boli ale sangelui
sau ale altor organe. Aceasta crestere poarta numele de policitemie.

Scaderea numarului de globule rosii sub normal se numeste anemie. Ea
are cauze si forme de prezentare foarte variate.

Hemoglobina

Masa principala a substantei solide a eritrocitelor este reprezenta-
ta de hemoglobina. Eritrocitele contin 32% hemoglobina_s iar sangele inte -
gral 14-l6%. Hemoglobina este o proteina complexa, compusa dintr-o fractiu-
ne pigmentara numita hem, care contine fier, si dintr-o fractiune proteica ,
numita globina.

O proprietate deosebit de importanta a hemoglobinei este capacitatea
ei de a da compusi instabili, usor disociabili, cu unele gaze, in primul
rand cu oxigenul. Compusul hemoglobinei cu oxigenul se numeste oxihemoglo-
bina.

O molecula de hemoglobina poate fixa patru molecule de oxigen. Reactia
dintre hemoglobina si oxigen este reversibila. Cresterea concentratiei de
oxigen in sange este insotita de cresterea cantitatii de oxihemoglobina, iar
scaderea concentratiei de oxigen dace la scaderea oxihemoglobinei si la
cresterea cantitatii de hemoglobina redusa. La nivelul plamanilor, oxigenul
este fixat de hemoglobina, iar la nivelul tesuturilor el este luat de celu-
le si folosit pentru procesele de oxidare si resinteza.

Hemoglobina are rolul de transportor al oxigenului de la plamani la
tesuturi .

In afara de aceasta, am vazut ea ea contribuie si la mentinerea echi-
librului acidobazic al sangelui, formand sisteme tampon.

Hemoglobina se combina reversibil si cu bioxidul de carbon, formand
carbhemoglobina. In acest fel ea indeplineste si rolul de transportor al bioxidului de carbon de la tesuturi la plamani.

Oxihemoglobina si carbhemoglobina sunt compusi nestabili ai hemoglo-
binei, cu un rol fiziologic foarte important. Acesti compusi fac ca eritro-
citele sa indeplineasca functia vitala a organismului, de transportori ai oxigenului si bioxidului de carbon.

Hemoglobina poate sa dea insa si compusi stabili, ca methemoglobina
si carboxihemoglobina, care sunt foarte periculosi pentru organism, deoarece
blocheaza hemoglobina si o impiedica sa-si indeplineasca rolul ei fiziolo-
gic vital.

Methemoglobina se formeaza atunci cand patrund in sange unele sub-
stante toxice, ca de exemplu fericianura de potasiu. Carboxihemoglobina se formeaza in contact cu oxidul de carbon.

Viteza de sedimentare a hematiilor. Daca se adauga sangelui substan-
te anticoagulante si se lasa intr-o pipeta, globulele rosii se depun la fund,
se sedimenteaza, iar plasma ramane deasupra. Sedimentarea hematiilor se
face in mod normal cu o anumita viteza. Aceasta viteza este crescuta in une-
le stari fiziologice, ca, de exemplu, in graviditate, dar mai ales in dife-
rite infectii. Determinarea ei a capatat o mare importanta in practica me-
dicala,

Eritropoeza. Locul de formare a eritrocitelor este la adult maduva
oaselor. Pentru desfasurarea in bune conditii a eritropoezei are o mare im-
portanta concentratia normala a proteinelor si prezenta unor vitamine, mai
ales vitamina B6 si acidul folic.

Cu metode moderne s-a stabilit ca viata globulelor rosii este de
aproximativ 130 de zile. Dupa distrugerea lor are loc si distrugerea hemoglo-
binei,din care se formeaza pigmenti! biliari: biliverdina si bilirubina.

Grupele sanguine. In unele cazuri, atunci cand sangele unui om vine
in contact cu sangele altui om, eritrocitele se lipesc intre ele, se aglu-
tineaza si se hemolizeaza.

Aglutinarea se datoreste prezentei in plasma a unor substante numite
aglutinine si prezentei in eritrocite a unor substante numite aglutinogene.
Exista doua feluri de aglutinogene (A si B) si doua feluri de aglutinine
(α si β ). Aglutinarea se poate produce numai atunci cand aglutinogenul A
intra in contact cu aglutinina sau aglutinogenul B intra in contact cu
aglutinina .

Dupa repartitia aglutinogenelor si aglutininelor exista patru grupe
sanguine. Transfuziile de sange se pot face numai intre anumite grupe.

Tab

Grupele sanguine dupa Jansky

Tab

Aglutinarea

+ = aglutinare

- = lipsa aglutinarii

Se vede din aceste tabele ca serul grupei AB nu aglutineaza globule-
le nici uneia din celelalte grupe, dar globulele sale sunt aglutinate de
toate celelalte grupe. Cei din aceasta grupa pot primi sange de la orice
grupa, sunt primitori universali, dar nu pot da sange decat celor din gru-
pa lor.

Globulele celor din grupa O nu sunt aglutinate de nici un ser. Aces-
tia sunt 'donatori universali',dar ei nu pot primi decat sange de la grupa lor.

Persoanele din grupa A pot primi sange de la grupa O si A, iar cele
din grupa B pot primi sange de la grupa O si B.

Daca se fac transfuzii intre grupe necompatibile se produce aglutina-
rea si hemoliza, care pot fi fatale.

In afara de aglutinogenele A si B, se afla in sange si un alt agluti-
nogen, numit factorul Rh, dupa numele maimutei rhesus, la care acesta afost
pus in evidenta pentru prima data. 85% dintre oameni poseda acest factor,
sunt Rh pozitivi, iar 15% nu il au si sunt Rh negativi. Daca unei persoane cu
Rh negativ i se administreaza o transfuzie de sange Rh pozitiv, se dezvolta
in decurs de 12 zile in sangele ei o aglutinina anti Rh. Daca dupa acest
timp i se administreaza o noua transfuzie, aglutinina formata produce aglu-
tinare si hemoliza, cu urmari care pot fi fatale.

In sangele femeii gravide se poate produce aglutinina anti Rh daca ea
este Rh negativa, iar fatul este Hh pozitiv.

Leucocitele

Globulele albe sau leucocitele se deosebesc de eritrocite prin fap-
tul ca ele poseda un nucleu. Ele au un diametru de 8-15 microni si au o
forma variata. Numarul lor este mult mai mic decat al eritrocitelor:
/mmc.

Din punct de vedere morfologic, leucocitele se impart in doua grupe
principale: l) globule cu un singur nucleu si cu citoplasma clara, negranu-
lata(mononucleare) - limfocitele si monocitele; 2) globule cu nucleu lobat sau incomplet
divizat si citoplasma cu granule cromofile - granulocitele. Dupa afinitati-
le lor fata de coloranti, granulocitele se impart in: neutrofile, bazofile
si eozinofile.

Diferitele grupe de leucocite se gasesc in sange in urmatoarea pro-
portie:

Mononucleare

monocite 6%

limfocite25%
Polinucleare

neutrofile 65%

eozinofile 2-4%

bazofile o,5%

Leucocitele iau nastere in ganglionii limfatici, in splina si in ma-
duva oaselor. Durata vietii lor este scurta, de cateva zile.

In conditii fiziologice, numarul leucocitelor creste in timpul digestiei si in timpul efortului fizic. In diferite infectii numarul lor creste mai mult, iar in boala numita leucemie pot sa atinga sute de mii pe milimetru cub.

Rolul cel mai important al leucocitelor este de a apara organismul im-
potriva microorganismelor care patrund in el. Acestea trec prin peretii vaselor,
fenomen numit diapedaza, si inglobeaza microorganismele straine, distrugandu-le.

Acest fenomen poarta numele de fagocitoza.

Leucocitele fagociteaza nu numai microbii, dar si celulele organismului imbatranite si distruse.

Leucocitele indeplinesc functia de aparare a organismului nu numai prin fagocitoza, dar si prin elaborarea globulinelor serice, care iau parte la formarea anticorpilor.

Ele au un rol, de asemenea, in absorbtia si transportul unor substante nutritive.

Trombocitele

Trombocitele sau plachetele sanguine sint formate din fragmente de
protoplasma. Ele sunt bogate in trombokinaza si au proprietatea de a se dis-
truge foarte usor, punand in libertate acest ferment, care are un rol hotarator in procesul de coagulare.

Ele au si un rol de aparare a organismului, aglutinind in jurul agen-
tilor infectiosi care patrund din afara.

Numarul trombocitelor este de 250000/mmc. Scaderea numarului  lor (trembocitopenia) produce tulburari de coagulare.

Reglarea sistemului sanguin

Numarul de elemente figurate din sange este rezultatul activitatii co-
ordonate a unor organe care au un rol in producerea, distributia si distru-
gerea lor.

Astfel, in maduva oaselor iau nastere eritrocitele, granulocitele si
trombocitele. In ganglionii limfatici si in splina iau nastere limfocitele.
Distrugerea eritrocitelor imbatrinite se face in splina si in ficat. In splina si mai ales in ficat se gasesc rezerve de fier, pe care organismul  le utilizeaza pentru formarea hemoglobinei. Splina si ficatul contribuie la redistribuirea elementelor figurate ale sangelui.

Toate aceste organe au o inervatie efectoare. Functia lor se gaseste
sub controlul sistemului nervos central. S-a demonstrat ca introducerea unor excitanti chimici in sistemul vascular al splinei care a pastrat cu organismul numai legaturile nervoase, produce reflexe puternice asupra circulatiei si respiratiei.

Legatura acestor organe cu sistemul nervos asigura transmiterea catre
centri a impulsurilor care apar in receptorii lor si transmiterea de la cen-
tri a impulsurilor efectoare. Se pot produce in mod reflex modificari in procesul de formare a elementelor figurate ale sangelui.

Limfa

Numai in unele organe celulele intra in contact direct eu peretii ca-
pilarelor. In alte organe, intre sange si celule se gaseste lichidul inter-
stitial, care este format din plasma care trece din vase in spatiile inter-
celulare.

Lichidul interstitial este intr-un permanent schimb cu sangele, datorita diferentei de presiune osmotica dintre ele si datorita presiunii hidrostatice a sangelui din capilare. La capatul arterial al capilarului trec prin membrana capilara in lichidul interstitial, proteinele, apa si sarurile minerale (elorura ae sodiu, glucoza etc.) de care tesuturile au nevoie. La capatul venos trece din lichidul interstitial in capilar apa si sarurile minerale de care tesuturile nu mai au nevoie (clorura de sodiu, ureea, amoniacul, acidul uric etc).

In spatiile iniercelulare se gasesc capilare limfatice, care conflueaza si formeaza vase limfatice. Lichidul interstitial patrunde in aceste capilare si formeaza limfa.

Vasele limfatice trec in drumul lor prin ganglionii limfatici, unde
limfa primeste un mare numar de Ieucocite(in special limfocite). Ganglionii limfatici sunt adevarate bariere de aparare a organismului. Ei retin si distrug microbii care s-ar gasi in limfa.

Limfa are o compozitie foarte asemanatoare plasmei, cu deosebirea ca
are mai putine proteine. Compozitia ei sufera modificari mai mari decat sangele in legatura cu variatiile de metabolism din organe, datorita vecinatatii imediate cu celulele si circulatiei sale mai lente. Viteza de circulatie a limfei este de zeci de ori mai mica decat viteza de circulatie a sangelui in vene.

Progresia limfei de-a lungul vaselor se face in mod mecanic.
Formarea de noi cantitati de limfa o impinge in vasele limfatice pe
cea deja existenta. In vasele limfatice mici presiunea limfei este
de 8 - Io mm H2O. In canalul toracic, la locul de varsare a lui in
vena subclaviculara stanga, presiunea limfei este identica cu cea
din venele mari, adica mai mica decat presiunea atmosferica. Aceasta diferenta de presiune de la capilare la canalul toracic favorizeaza curgerea limfei.

Contractiile musculare favorizeaza circulatia limfei, prin
presiunea pe care o exercita asupra vaselor limfatice si asupra spa-
tiilor interstitiale. In vasele limfatice exista valvule care nu
permit circulatia decat intr-un singur sens.

Limfa are un rol important in transportul substantelor nutri-
tive si al substantelor de uzura rezultate din metabolism.