Handicapul de vedere

HANDICAPUL DE VEDERE

Tiflologia, cu subramurile ei: tiflopsihologia, tiflopedagogia, face parte din psihopedagogia speciala (defectologia) si studiaza handicapurile de vedere, de la cele partiale (ambliopia) la cele totale (orbirea sau cecitatea). Sunt vizate particularitatile psihice ale deficientilor de vedere, evolutia dezvoltarii si activitatii psihice, organizarea activitatilor compensativ-recuperative in vederea dezvoltarii unor abilitati socio-profesionale integratoare.

Tiflologia (tiflos - orb si logia - stiinta) a cunoscut o mare dezvoltare in ultima perioada de timp, prin corelarea preocuparilor psihologice, pedagogice, sociologice, medicale. In decursul timpului au existat atitudini diferite ale societatii fata de problematica deficientilor de vedere. In societatile primitive, copiii nascuti orbi erau sacrificati, considerandu-i intruchipari ale fiintelor malefice. Brahmanii considerau ca orice persoana cu deficiente ispaseste pacate comise de sufletele, in vieti anterioare. Spartanii ii sacrificau pentru ca nu ii considerau apti pentru a face fata instructiei militare. In mitologia greaca, zeii din Olimp ii pedepseau pe muritori cu orbire, atunci cand se faceau vinovati de tradare din dragoste. Exista si atitudini opuse celor prezentate. Astfel, tot in antichitate, unii nevazatori erau foarte apreciati, iar despre Homer, autorul Iliadei si a Odiseei se spune ca era orb. De asemenea, Atena, zeita justitiei, este reprezentata legata la ochi. Se spune despre filosoful Democrit ca, apreciind competentele deosebite ale nevazatorilor, a decis, la batranete, sa isi provoace orbirea, convins ca astfel spiritul sau va patrunde mai adanc in tainele cunoasterii.

Pierderea vederii are, conform cercetarilor moderne, efecte fiziologice si psihologice, cu consecinte in plan comportamental, cu influente negative in planul relatiilor sociale. Se face deosebirea dintre deficientii din nastere, unde, desi prezente, dificultatile de relationare si tensiunile interioare exista, ele sunt mai reduse, pe cand la persoanele la care deficienta a survenit ulterior, dezechilibrele sunt mai pregnante, framantarile mai puternice, marcandu-le intreaga existenta. Deficientii de vedere cunosc o dezvoltare psihica asemanatoare cu a normalilor, putandu-se afirma ca personalitati in diferite domenii de activitate, daca traiesc intr-un mediu securizat si stimulant.

Etiologia si clasificarea deficientelor de vedere

Cauzele deficientelor de vedere trebuie raportate la gravitatea handicapului si la factorii care favorizeaza aparitia unor disfunctionalitati intr-o anumita perioada de dezvoltare a persoanei. In functie de localizarea agentului patogen in diferite segmente ale organului vizual sau a anexelor sale, etiologia se refera la:

1. Tulburarile refractiei oculare (ametropiile) care impiedica formarea imaginii retiniene normale si transparenta adecvata mediilor refringente. Din categoria ametropiilor, fac parte: miopia, hipermetropia si astigmatismul.  In miopie, ochiul prezinta anomalii morfo-functionale, ce determina formarea focarului razelor de lumina in fata retinei, iar imaginea retiniana devine neclara. Miopul percepe corect obiectele din apropiere dar sunt vazute difuz obiectele de la distanta. Hipermetropia este cauzata de o malformatie oculara care produce tulburari de refractie ce face neclara perceperea obiectelor din apropiere. Astigmatismul are la baza structura deficitara a corneei si este de obicei, innascuta.
2. Opacitatile mediilor refringente sunt determinate de afectiunile corneei, insotite de traumatisme grave, de procese inflamatorii, distrofii ireversibile, uscarea corneei, factori congenitali.
3. Tulburarile retinei pot fi congenitale sau dobandite. Ele diminueaza acuitatea vizuala centrala, vederea cromatica diurna, acuitatea periferica, vederea crepusculara. Din aceasta categorie fac parte: atrofia optica, degenerescenta retiniana ereditara. Retinopatiile dobandite privesc dezlipirile de retina, afectiunile vasculare ale ochiului, bolile generale cu accidente retiniene, tumorile maligne ale retinei.
4. Tulburarile functionalitatii nervului optic si a cailor optice intracraniene pot fi localizate in interiorul globului ocular, la nivelul papilei optice, inapoia ochiului. Sunt cauzate de procese inflamatorii, modificari degenerative, afectiuni ale nervului optic prin intoxicatii, tumori, traumatisme, atrofia nervului optic.
5. Tulburarile cecitatii corticale se refera la tulburarea centrilor vizuali superiori, prin instalarea asa-numitelor pete oarbe in campul vizual, fenomene de oscilare optica, cecitate psihice si altele.
6. Glaucomul este o tulburare grava ce apare, in principal, din cauza cresterii tensiunii intraoculare si constituie, adeseori, cauza orbirii la varsta adulta. Afectiunea are un caracter progresiv, leziunile fiind ireversibile.
7. Traumatismele oculare se manifesta sub forma de contuzii, plagi, arsuri. Aceasta constituie principala cauza a deficientelor vizuale.
8. Strabismul este cauzat de dezechilibrul in coordonarea lobilor oculari si priveste nu numai estetica fetei, dar si deficienta de vedere..

In determinarea gradului handicapului vizual se iau in considerare, pe langa acuitatea vizuala, si unele fenomene ce privesc capacitatile vizuale de ansamblu, manifestate printr-o scadere a campului vizual binocular, utilizarea practica a resturilor de vedere concretizata in eficienta si dinamica capacitatii vizuale. In handicapul congenital, nevazatorii nu au reprezentari vizuale, ele nefiind pastrate la copiii la care apar asemenea afectiuni pana la varsta de 3-4 ani. La deficienta survenita dupa 4 ani, se pastreaza unele imagini vizuale

Caracteristicile functiilor si proceselor psihice la deficientii de vedere

Pe langa caracteristicile de ordin psihologic, handicapul de vedere determina si o serie de tulburari de ordin somatic. La unii nevazatori, se mentioneaza existenta unei deformari a craniului in raport cu vazatorii, usoare dereglari ale metabolismului apei, disfunctii hipofizare, o dezvoltare fizica intarziata, deformari ale coloanei vertebrale, miscari imprecise, ticuri, mers slab coordonat etc.

Perceptia vizuala prezinta o serie de caracteristici care depind de gradul si de forma deficientei, de varsta si de dezvoltarea psihica a individului. Chiar daca se pastreaza unele perceptii, ele sunt lipsite de precizie, neclare, fragmentate. O anumita scadere a analizei si a sintezei optice se coreleaza cu existenta unor retarduri in planul gandirii si al achizitiilor operatiilor instrumentale.

Reprezentarile sunt dependente de integritatea analizatorilor. Daca la nevazatorii congenitali imaginile mentale sunt legate de componentele auditive, la nevazatorii tardivi sau la ambliopi se iau in considerare si urmele pastrate. Cantitatea si calitatea reprezentarilor volumul si forta acestora prezinta un decalaj in raport cu cunostintele verbale. Acest decalaj se amplifica pe masura dezvoltarii limbajului, a comunicarii in genere. Gandirea este lipsita, intr-o oarecare masura, de suportul intuitiv si se poate ajunge la dificultati in folosirea generalizarilor si abstractizarilor. Atentia este relativ bine dezvoltata la deficientii de vedere.

Limbajul are un rol considerabil in compensarea deficientei de vedere, constituind principala forma de transmitere si de imbogatire a experientei cognitive.

Memoria deficientilor de vedere este antrenata continuu, de aceea ea se dezvolta la un nivel superior, evidentiindu-se prin calitatile de valorificare, prin actualizare, a unui volum mare de date acumulate.

Compensare si protezare

In unele forme de ambliopie, acuitatea vizuala se remediaza partial, prin folosirea ochelarilor. Compensatia exprima capacitatea sistemului biologic de a realiza rezistenta la perturbatii si de a adopta forme comportamentale care sa-i permita comportamente adaptative. Se poate realiza prin regenerare organica (refacerea unor tesuturi), suplinire, restructurare functionala. In timp ce in recuperarea biologica metodele medical-chirurgicale au un rol predominant, in compensarea si recuperarea sociala , formarea unor stereotipuri actionale si exersarea unor functii devin fundamentale pentru adaptare..