Concepte ale relatiilor internationale

Concepte ale relatiilor internationale

*Actorii relatiilor internationale si agregarea acestora:

- statele sunt principalii actori ai relatiilor internationale, acestea detinand suveranitatea asupra componentelor lor, populatia si teritoriul. Se manifesta prin puterea executiva, guvernul;

- organizatiile internationale precum O.N.U, N.A.T.O., U.E., ca si cele neguvernamentale (O.N.G) sunt deasemenea actori pe scenta relatiilor internationale, insa de apartitie mai recenta;

- firmele multinationale, deasemenea de aparitie mai recenta, odata cu secolul XX;

- indivizi cu putere mare de decizie (Berlusconi).

Din punct de vedere istoric, germenii statelor au fost colectivitatile umene (triburile), orasele stat ale lumii grecesti, imperiile antice, formatiunile atomizate ale feudalismului; concomitent cu dezvoltarea economico-sociala, s-a produs atat consolidarea statului ca principal actor, dar si modificarea numarului de actori, astfel incat se poate remarca o deplasare de accent de la stat la celelalte tipuri de actori ai relatiilor internationale invocati in precedent; reglementarea dintre actori exista prin raporturi legislative si acorduri intre state.

Actor in relatiile internationale - subiect politic al sistemului international si al relatiilor internationale;

Abordarea vietii internationale prin intermediul sistemelor implica doua paliere: actorii si raporturile dintre ei; modificarea naturii, respectiv a tipului de "actor" influenteaza "raporturile" dintre acestia si intregul "sistem";

Rolul actorilor non-statali: introducerea unei probleme pe agenta diplomatica internationala, constientizarea in randul cetatenilor a unor probleme regionale sau globale, lobby pe langa guverne sau organizatii internationale pentru satisfacerea intereselor proprii, actiune directa uneori chiar prin amenintarea folosirii fortei. Mai nou, in randul actorilor non-statali pot fi incluse si gruparile teroriste internationale, respectiv organizatiile mafiote care actioneaza pe scara globala.

*Liberalism, realism, neorealism, neoliberalism in relatiile internationale:

Realismul - acest curent considera statul drept cel mai important actor iar puterea cel mai important scop al politicii. Statele, din punctul de vedere al relatiilor dintre ele, se afla intr-o stare de natura, spre deosebire de starea de drept care exista pe plan intern. Preocuparile externe sunt considerate mai importante decat preocuparile interne, curentul avand un caracter descriptiv, explicativ si prescriptiv.

- Morghentau enunta 8 baze diferite ale puterii: georgrafia statului, resursele materiale, capacitatea industriala, pregatirea militara, populatia, caracterul si moralul national, calitatea diplomatiei, calitatea guvernarii. In conceptia acestuia lupta pentru putere este inerenta naturii umane, iar anarhia caracterizeaza sfera internationala, unde statele se afla intr-o continua lupta pentru supravietuire, neexistand nici un arbitru care sa reglementeze aceste reguli. Ordinea mondiala are doua trasaturi: balanta de putere si mecanisemele normative (etica, opinia publica mondiala si dreptul international). Puterea militara este cea mai mare masura a puterii. Neincrederea in reformarea fiintelor umane si imbunatatirea situatiei generale (interesele divergente sunt sursa conflictelor). Metafora mesei de biliard - o lovitura produce o reatie in lant a tuturor partilor. Neincredrea ca o constructie etica poate avea relevanta in relatiile dintre oamenirelatii politice;

- scoala birtanica de relatii internationale avand ca reprezentanti de marca pe Carr, Wight, Bull, Buzan stabileste conceptul principal pe societatea internatioanla. Deasemenea invoca metafora panzei de paianen: relatiile sunt stranse si fragile. Solutiile propuse sunt sistemul securitatii colective si imperiul universal. Dilema securitatii: cresterea securitatii lui A = cresterea insecuritatii lui B de aici rezultand spirala competitiva care per ansamblu duce la insecuritate.

- Kissinger considera ca ordinea legitima: razboaie duse doar in numele structurii existente, iar ordinea revolutionara: securitatea absoluta este echivalenta cu distrugerea celuilalt;

- Bull in a sa "Societatea anarhica" considera ca scaderea analogiei sistemului international cu starea de natura a lui Hobbes. Domeniul international: interdependenta economica statele sunt mai putin vulnerabile ca oamenii - vulnerabilitatea ar face anarhia insuportabila. Statele sunt mai independente din punct de vedere material ca oamenii;

Realismul de divide in behavoristii(avand ca baza teoria economica utilitarista), traditionalistii (scoala engleza: relatiile internationale - istorie a societatii internationale) si orientarea de mijloc a sociologiei istoriei.

*Neorealismul

K. Waltz considera ca 3 perspective stau la baza intelegerii razboiului:

natura umana, ca radacina a tuturor relelor, tipul regimului in interiorul statului (tari democratice si nedemocratice) si caracteristicile sistemului international de state. Principala cauza a razboiului rezida in sistemul de state, nu in natura umana sau tipul regimului;

K. Waltz: neorealismul structural este compus din 3 elemente:

a.principiul de ordonare a unitatilor: anarhic sau ierarhic (starea naturala si dilema societatii ori principiul societal);

b. distributia capacitatilor in sistem (capacitati demografice, economice, manageriale, ideologice);

c. tipul unitatilor (doar cele mari sunt semnificative);

Acelasi autor considera ca se urmareste cresterea puterii pentru a determina cresterea securitatii si se bazeaza pe teoria economica clasica cu conceptele de echilibru al pietei, actor rational. Actiunea actorilor inveitabil restabileste balanta puterii. Sistemul e mai important decat ansamblul actorilor si a interactiunilor lor. Principiul balansarii: alianta a puterilor amenintate din punctul de vedere al status-quoului.

*Institutionalismul

Mai temepreaza din posibilitatea conflictului. Sugereaza ca statele sa renunte la utilizarea fortei pentru schimbarea status-quoului si ca acestea sa nu fie ghidate de un interes ingust, ci de o viziune de ansamblu, sa se bucure de incredere reciproca.

Institutiile faciliteaza cooperarea, in ceea ce priveste informatiile si resursele, sunt utile mentinerii pacii, implicand ideea de reciprocitate. Americanii nu agreeaza realismul, fiindca le discrediteaza viziunea.

*Idealismul

De acest curent sunt legate inceputurile Relatiilor Internationale, a fost influentat de universalismul iluminist si de teoria politica a democratiei. Bazele au fost puse de catre Wilson si Bryce. Vizeaza modelarea oamenilor si statelor dupa anumite principii etice. Identifica cauzele conflictelor in scaderea rationalitatii potentialei comunitati mondiale a natiunilor, nu inclinatia catre razboi. Natura umana nu este reductibila la motive egoiste si nevoi materiale. Exista o armonie potentiala de interese. Rationalitatea si comunicarea rationala sunt principii universale, in baza carora rezulta norme, legi, comportamente.

Cauzele razboiului obiective sunt eseculintreruperea comunicarii rationale promovate de politica, iar subiective sunt deciziile luate de capi fara vointa poporului suveran. Inceputul celui de-al doilea razboi mondial a insemnat falimentul pozitiei idealiste.

*Puterea, elemente ale puterii, balanta de putere in realatiile internationale:

Conceptul de putere:

Puterea reprezinta esenta activitatiiluptei politice. Reprezinta capacitatea de a controla minte si actiunea altora, a-i determina pe acestia sa faca ceea ce nu ar face:

-putereinfluenta;

-putereforta;

-putere care poate fi utilizatacare nu poate fi utilizata;

-putere legitimanelegitima;

-puterea politica - o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice;

Putere - influentarea lui A de catre B, controlul exercitat intr-un sistem de catre un factor asupra altuia. Exista anumite zone ce exercita putere- organizatiile regionale;

Puterea este un concept- da nu conceptul- cheie al politicii. Aceasta permite in plan extern punerea in practica a propriilor programe politice, precum si satisfacerea propriilor interese. Pe plan international este in acelasi timp un scop in sine, cat si un mijloc de atingere a altor obiective. Puterea politica este o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii in ansamblul ei.

Weight - "Politica de putere":

-puteri dominante (S.U.A);

-mari puteri stabilite in urma Congresului de la Viena, apoi in cadrul Ligii Natiunilor, inainte de cel de-al doilea razboi modnial si post-belic.

-puteri mondiale si puteri minore

-puteri maritime si puteri continentale

Pana in 1945, istoria politica internationala statua ascendenta puterii maritime, in Mackinder sustinea puterea continentala: forta umana de pe mare trebuie hranita; e mai usor pentru o putere continentala sa infrunte una maritima si invers. In timpul primului razboi mondial se naste puterea eriana. Odata cu globalizarea disputa devine depasita, cele trei puteri devenind interdependente.

*Elementele puterii:

Resurse burte, care nu implica existenta omului:

-georgrafia (relief, pizcitionare) este importanta din perspectiva securitatii- avantaje si dezavantaje;

-resursele materiale: determina coeziunea interna - hrana,materii prime;

-capacitatea industriala (care mult timp a constituit baza puterii); convertirea resurselor in produse si arme;

Resurse care implica existenta omului:

-populatia;

-caracterul national;

-moralul national:atitudinea opiniei publice;

-calitatea diplomatiei si a guvernarii;

*Echilibrul puterii(balanta de putere)

Balanta de putere reprezinta o modalitate de mentinere a stabilitatii, porneste de la premisa ca toate unitatile sunt necesare si deasemenea este necesara coordonarea si colaborarea lor, si ca daca nu se intervine una dintre unitati-entitati va cauta sa le inghita pe celelalte). Politca este lupta pe plan intern cat si extern pentru putere, in timp ce pe plan intern echilibrul este tinut prin intermediul separatiei puterilor, pe plan international de regula autoritatea a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria lor actiune.In ceea ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt:

-opizitia directa in care 2 puteri se confrunta reciproc;

-competitia care presupune un obiect al acesteia, de regula o parte terta;

In decursul istoriei s-au conturat o serie de metode practice de mentinere a echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului:

-divide et impera;

-metoda comepensatiilor (teritoriale, in bani etc)

-cursa inarmarilor;

-metoda aliantelor de doua tipuri : impotriva dominatiei mondiale si impotriva altei aliante;

-balansorul puterii - o mare putere care vecheaza asupra mentinerii echilibrului;

Unul dintre marii teoreticieni ai echilibruluu puterii a fost Morton Kaplan, scoala dehavitorista care a stabilit existenta a 6 tipuri de sisteme internationale ipotetice bazate pe echilibrul puterii:

-actorii isi sporesc capacitatile, dar mai degraba negociaza decat lupta;

-actorii mai degraba lupta decat sa scape ocazia de a-si creste capacitatile;

-actorii mai degraba opresc lupta decat sa elimine un actor esential;

-actorii refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori;

-actorii cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale;

-actorii permit invinsului reintrearea in sistem (trebuie sa existe minim 5 actori, altfel producandu-se instabilitate);

In cadrul fiecarui tip, el a indificat 5 seturi de variabile:

-reguli esentiale;

-regului de transformare;

-variabile de clasificare a actorilor;

-variabile de capabilitate;

-variabile informationale;

Balanta de putere reprezinta un comportament de tip defensiv (determinat de instinctul de aparare si teama de schimbare), totul reducandu-se insa la bipolarism: un echilibru de 3 actori sau mai multi se transforma prin conflict intr-un echilibru simplu prin tensiuni, inarmari, crize. Reprezinta deasemenea o distributie uniforma si echitabila a puterii; puterea care mentine echilibru poate fi ori mediator ori arbitru, oricum interesul mediatorului sau arbitrului este importanta propriei pozitii in mentinerea echilibrului, nu mentinerea propriu-zisa a acestuia. De mai multe ori acest sistem a prevenit decat a determinat un razboi; alternative la balanta de putere sunt anarhia universala sau dominarea universala. Exemple de balante de putere regionale: in Peninsul Coreea si la Marea Chinei de Sud. Balanta este propusa mereu de statele care urmaresc mentinerea status-quoului, dupa 1815 ideea de balanta de putere se concretizeaza in "Concertul European" propus de P. Schroeder. Concertul este practic un precursor al Ligii Natiunilor. Asa cum am mai expus, structura tripolara determina instabilitate mare si se transforma in structura bipolara. Exista sisteme hegemonice si balansate, care determina comportamente a statelor de alinire la un hegemon, respectiv banasare fata de un hegemon. Ulterior apare dezvoltat de Schweller conceptul de balanta de interese.

*Dinamica relatiilor internationale:

Scurte consideratii despre Sistemul International:

-tipuri de relatii: intersuverani, interstate, internatiuni, oficiale, legale, diplomatice

Relatiile internationale ca domeniu de studiu - disciplina a secolului XX (manualul lui Paul Reinsch despre politica mondiala - 1900) dezvoltare dupa primul razboi mondial, evolutie spectaculoasa dupa al doilea razboi mondial; azi - perceptie si preocupare cotidianacomuna. R.D. Wendzel considera ca relatiile internationale trateaza adevarul ca realitate a faptelor de viata, adica a mediuluicontextului international, in timp ce Stanley Hoffman sustinea ca relatiile internationale sunt un domeniu care trateaza factorii si activitatile care sustin politicile externe si puterea unitatilor de baza in care lumea este strcuturata.

Relatiile internationale se refera la:

politici externe si internationale, sistem international, conditiile interne ale actorilor, analiza proceselor decizionare la nivel de actor, previzionarea evolutiei sistemului;

Holsti vorbeste despre procese politice la nivel international, in diferite contexte istorice, care necesita analizastudierea sistemica si profesionala pentru a circumscrie sistemului international multitudinea de date disparate.

Abordarea sistemica fiind, deci vorba de o modalitate de abordare aplicabila si in acesto domeniu si nu proprie in exclusivitate acestuia - pleaca de la doua premise:

-ca intre componentele intregului exista anumite legaturi, respectiv cu apartenenta lor la acelasi intreg nu decurge in exclusivitate din faptul ca se afla in acelasi spatiu geografic;

-aceste componente nu pot fi intelese corespunzator decat daca sunt privite in totalitatea, in ansamblul pe care il formeaza; este vorba de un anumit tip de abordare care este valabil si in domeniul relatiilor internationale, pe care ne ajuta sa-l intelegem mai bine. Alcatuirea sistemului international actual incepe cu existenta unor sisteme locale incipiente, care evolueaza mai intai pana ajung la stadiul de sisteme cat de cat conturate. Urmeaza apoi faza expansiunii lor, ceea ce le pune in legatura cu sisteme similiare fie pe cale pasnica fie prin razboi. Rezultatul in timp este constituit de transformarea sistemelor locale respective in subsisteme ale sistemului mai larg creat prin includerea lor intr-un ansamblu mai amplu, compus din toatalitatea interactiunilor dintre componentele(subsistemele) sale. Principala regula de functionare a acestui tip de sistem o reprezinta autoreglarea, caracterizata prin lupta pentru putere intre componentele sale. Odata atinse limitele geografice ale sistemului, evolutia sa se realizeaza prin intermediul adancirii interdependentelor din cadrul sau, precum si prin aparitia unor noi actori, avand loc un proces concomitent de multiplicare si anancire a legaturilor dintre elementele componente ale sistemului.

Consideratii despre sistemul international actual:

-geografic inchis, care se autoregleaza prin procesul de redistribuire continua a puterii in cadrul sau;

-lipsit de autoritate ceontrala, fiind al doilea motiv pentru care se autoregleaza, termenul folosit in relatiile internationale fiind cel de "sistem anarhic";

-un sistem competitiv;

-care evolueaza prin structurare, urmata de de-structurare, urmata la randul ei de un nou proces de structurare; in felul acesta sistemul se regenereaza, avand exemplul de dupa 1989 in Europa;Evolutia propriu-zisa a sistemului international:

-sistemul international s-a modificat in timp, fiind determinat pe rand de lumea greceasca, lumea romana(comunicarea dintre aceste lumi a existat indeosebi pe calea comertului si a razboiului, fara sa se ajunga insa la gradul de integrare al unei singure lumi), apoi de catre organizarea feudala si statele feudale. Ulterior se trece de la expansiunea interna la expasiunea externa, se descopera deasemenea alte sisteme: crestinatatea latina, sistemul arabo-islamic, sistemul indiat, chinezesc s.a.m.d.

-expansiunile purate de iberi, olandezi si englezi au dus la promovarea valorilor europene. Sistemul international a fost creat prin expansiunea Europei care a devenit centrul sau - termenul de "Europocentrism".

Desi antichitate putem observa destule elemente interesante, cum ar fi integrarea unei singure lumi odata cu castigarea suprematiei de catre Roma(Machiavelli), cand s-a creat imperiula(bia acesta a fost un sistem relativ integrat, care a cuprin in interiorul sau organizarile social-statale din spatiul mediteranean, si exemplele pot continua), la fel si in evul mediu cruciadele fiind un moment important, ne vom concentra atentia totusi pe perioada de dupa mometul de inceput practic al Relatiilor Internationale moderne, respectiv dupa Pacea de la Westfalia de la 1648.

Inainte de acest reper, existau doua tipuri de autoritate: Papa, care reprezenta autoritatea spirituala si imparatul care reprezenta autoritatea temporala, iar dreptul international era reglementat de Bulele Pontificale si Decretele Imperiale. Pacea de la Westfalia a consfintit sfarsitul razboiului de 30 de ani. Acesta a fost in esenta o infruntare a celor doua lumi, catolica si protestanta de pe batranul continent. Pacea de la Westfalia, din 1648, dintre Franta si Sfantul Imperiu German acorda libertate religioasa protestantilor si ii punea pe picior de egalitate cu practicantii religiei catolice. Colapsul acestor doua tipuri de autoritati si aparitia statelor natiune precum Franta si Marea Britanie au impus anumite modificari in sistemul international, concomitent cu concentrarea puterii la nivel national. In urma Pacii westfalice, singurul actor admis pe scenta juridica internationala a devenit statul - statele erau egale juridic pe scena internationala. Imparatul si Papa semneaza pe picior de egalitate cu celelalte state (reprezentantii papalitatii nu incheiasera totusi pace cu puterile protestante). Ideea imperiala nu mai era acceptata, aceasta fiind considerata distrugatoare pentru nationalitati. Incepand cu 1648 vor exista cicluri de putere olandeze, engleze, franceze etc. Granitele sistemului international in perioada 1648-1815 se modifica prin luarea in seama a oceanelor si zonelor de coasta de catre puterile maritime si a posesiunilor turcesti din Balcani - astfel imperiul Otoman si Rusia vor face parte alaturi de "lumea occidentala" din sistemul internatinal. In 1683, Sobieski regele polonez impreuna cu trupe franceze pun capat la Callenberg aspiratiilor imperiului otoman de a deveni un hegemon mondial. Vor urma tendintele de hegemonie continentala a Frantei, ca si cele doua tendinte de a deveni principala putere navala (Hogue si Trafalgar). Va urma razboiul de 7 ani (1756-1763): Anglia si Prusia inving Franta si Austria. La 1812 napoleon ataca Rusia, dar este stopat de coalitia Rusia, Prusia, Anglia si Suedia. Dupa infrangerea lui Napoleon in celebra batalie de la Waterloo din 1815, necesitatea instituirii unui nou cadru in relatiile internationale era iminenta si astfel se intruneste Congresul de la Viena. Pe continent insa odata cu infrangerea Frantei (care a marcat trecerea de la extensiv la intensiv), conducerea treburilor a fost preluata de un grup de puteri cunoscut sub numele de "Concertul Europei" (Austria, Marea Britanie, Franta invinsa, Prusia si Rusia, carora, in spatiul este si sud-este european li se asocia si Turcia), popular "Sfanta Alianta". Pastratoare a valorilor ce au general infrangerea spiritului revolutionar francez - ele vegheau la respectarea lor, intervenind atunci cand erau incalcate, asa cum s-a intamplat si in 1948.

Desi se considera ca a fost cea mai lunga perioada de pace din istoria continentului - aproape 100 de ani - in realitate avem de-a face cu o pace cu intreruperi totusi mai ales in a doua parte a perioadei in cauza, acestea fiind tocmai conflictele directe intre Marile Puteri: 1866- razboiul prusaco-austria, 1853-1855 Razboiul Crimeii, 1870-1871 razboiul franco prusac. Aceasta epoca a coincis cu o perioada de avant tehnologic si industrial nemaiintalnit favorizata de explozia demografica deasemenea fara precendent.

Factori ce au contribuit la existenta unei perioade de pace atat de lungi:

-dezvoltarea tehnologica si industriala;

-solidaritatea puterilor europene;

-echilbrul de putere

-canalizarea conflictelor in afara Europei, in special colonii;

Obiectivele Concertului European:

-principiul egalitatii formale a statelor;

-se stabilesc rangurile in Relatiile Internationale(ambasador de ex.)

-se opereaza distinctia dintre puterile majore si cele minore, distinctie care se va perpetua sub egida Ligii Natiunilor, intre puterile cu interese generale si puterile cu interese speciale;Granitele sistemului international se confunda cu cele planetare, avand ca tendinte colonizarea planetara si ridicarea nationalismelor europene. Granitele planetare s-au modificat prin expansiunea coloniala si prin intrarea pe scena mondiala a puterilor europene a Japonia si S.U.A., afirmate prin raboaie imputriva unor actuale sau foste puteri majore(Japania inveinge Rusia iar S.U.A.) Spania.

Cheile rezolvarii conflicetelor au fost detinute de 2 puteri: Marea Britanie pe apa si Rusia pe uscat, existand asfel o prima forma de bipolarism inca dinaintea primului razboi mondial. Insa acest echilibru de putere se va rupe treptat, fiind inlocuit de politica de aliante a cancelarului german Otto von Bismark, in conditiile in care competia pentru coloni devenea tot mai acerba iar conflictele se apropiau de continent. Prin agresarea Frantei, Bismark duce la ameliorarea relatiilor fanco-britanice si la o apropiere intre Franta si Rusia, iar ca raspuns constituindu-se o alianta intre Germania si Austria. Astfel va dispare Concertul European, si va aparea polarizarea Antanta & Puterile Centrale. Ca urmare, asistam, pe de-o parte, la prevalenta "Planului de Razboi" asupra Diplomatiei, iar, pe de alta, la crearea dominoului securitatii: declaratii de razboi intre Austria si Serbia, Rusia si Austria, Germania si Rusia, Franta si Germania, Marea Britanie si Germania care vor duce la primul razboi mondial. Acesta a avut o importanta aparte. Acesta a fost din punct de vedere militar:

-primul razboi european care devine mondial(global);

-primul razboi industrial (pentru prima data nu mai era un razboi intre armate, ci practic intre societati, dimensiunile campului de batalie find extinse foarte mult);

-un razboi cu dublu caracter : static in Vest si dinamic in Est;

-primul razboi in care cuceririle stiintei aplicare la domeniul militar devin mijloace de lupta utilizate efectiv;

Consecintele politice :

-afirmarea principiului national - reglementarile de pace devin baza unui nou status-quo;

-disparitia mariilor imperii in Europa (inceputul lichidarii lor in general);

Consecinte asupra sistemului international:

-Germania nu mai putea fi controlata decat cu ajutorul puterilor extra-europene (S.U.A. si Rusia, desi aceasta nu poate fi considerata in totalitate extra-europeana).

-alte centre ale puterii pe plan mondial(S.U.A.,Japonia) nu reusesc sa detroneze Europa din locul central pe care il ocupa in ansamblul sistemului international;

-S.U.A si Rusia se retrag din sistemul european dupa terminarea Razboiului, iar sarcina de a controla si impiedica Germania este preluata de Franta si Marea Britanie;

-institutionalizarea sistemului prin crearea Ligii Natiunilor concept care este ulterior preluat de O.N.U si de Conferinte Nationale (dupa ce in precedent au mai fost asa cum am aratat alte incercari de reglementare a situatiei dupa crize majore: Congresele.)

Alte modificari la nivel global in urma primul razboi mondial:

-Imperiul otoman a fost alungat din zona de sud a Dunarii;

-S-a realizat unitatea statala in zona de nord a Dunarii, prin destramarea imperiilor expansioniste taris, otoman si habsburgic;

-S-a creat totusi un mediu foarte dezechilibrat care va favoriza declansarea unei noi conflagratii mondiale;

-Tranzitia centrului puterii mondiale peste Atlantic;

In ceea ce priveste Romania de dupa razboi, aceasta a fost initiatoarea Micii Antante si a Antantei Balcanice, ca si sprijinul pentru Liga Natiunilor (asa numita politica "Titulescina") prin care a incercat sa isi mentina status-quoul precum si granitele Romaniei Mari consfintite in 1918. In perioada interbelica, cateva conflicte au prefigurat sangeroasa conflagratie mondiala:

-1931 - atacul Japoniei asupra Chinei;

-1936 - Italia si razboiul abisian;

Ulterior urmeaza o disipare a puterii si raporturi de putere nucleara, intre 1936 si 1938 existand 3 mari poli de putere: S.U.A., Germania si Rusia. Franta, Japonia, Italia si Marea Britanie cad in subsidiar. Se ramrca puteri interesante de status-quo: Marea Britanie, Franta si puteri revizioniste interesate de redistriburiea resurselor: Germania, Ungaria. U.R.S.S. si-a marit semnificativ capacitatile si puterea pe continent. Astfel, in 1939 balanta se va inclina serios spre puterile revizioniste, in grupul carora se vor adauga Japonia si Italia. Polarizarea puterilor se va realiza astfel: Axa Roma-Berlin-Tokio contra Franta, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii.

In acest context, apropierea germano-rusa din 1939 a avut efecte catastrofale pentru Europa, blocand Vestul prin mana libera castigata astfel de Germania, si a permis inghitirea spatiului din Este dintre cele doua puteri, spatiu in care se afla si Romania ( aceasta pierzand astfel teritorii in favoarea Bulgariei si Ungariei).

Ce de-al doilea razboi mondial a determinat:

-integrarea si mai mare a sistemului international;

-aparitia unei noi ierarhii politico-militare;

-militarizarea pacii;

Alte consecinte:

-reasezari majore in echilibrul mondial de putere:puterile invise au iesit de pe scena, iar altele invingatoare practic ruinate de razboi nu au mai contat: Franta, U.K.

-disparitia imperiilor coloniale;

-instituirea sitemului biploar: S.U.A. vs U.R.S.S., lupta clasica pentru putere si razboi ideologic democratie impotriva comunismului;

-aparitia armei nucleare care a dus la cursa inarmarilor si echilibrul terorii;

-dominatia din punct de vedere economic a Americii (peste 50% din economia mondiala);

Perioada de dupa razboi va aduce noi institutii ale ordinii mondiale postbelice:

1944- Conferinta de la Bretton-Woods;

1945- Creearea O.N.U;

1947- Tratatul de la Dunquerque (Franta si Marea Britanie impotriva Germaniei);

1948 - Tratatul de la Bruxelles (U.E.O);

1949 - Creearea N.A.T.O si infiintarea CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc);

1955 - Tratatul de Varsovia, ca reatie a U.R.S.S. la includerea Germaniei in N.A.T.O;

1957- Tratatul de la Roma de infiintare a Pietei Comune - prefatata de o serie de acorduri si institutii anterioare;

1973- CSCE (care va deveni )SCE) cu scopul de a uni cele doua jumatati estul si vestul;

Liniile de fota ale sistemului international post-belic:

-politico-militar confruntarile este ves si colaborarea dintre cele doua blocuri (vest-vest) si (est-est);

-pe plan economic competitiile vest-vest si realtia est-vest;

Principalele amenintari in cadrul sistemului erau preonderent VIZIBILE si EXTERNE(perciolul unei agresiuni din partea blocului opus) si proveneau din:

-posibilitatea unei erori pe fondul mecanismului descurajarii reciproce;

-posibilitatea unei escaladari necontrolate a unui conflict local;A urmat Razboiul Rece, in timpul caruia s-a exercitat un control strict asupra zonelor de interes si influenta:

-au existat doi defectori la dominatia U.R.S.S.: Iugoslavia lui Tito si Albania sprijinita de China;

-deasemenea, avem doua tentative de a scapa de tirania sistemului: Ungaria in 1956 si Cehoslovacia 1968, soldate cu interventii violente ale Rusiei;

-China a fost prima ca a scapat logicii sistemului comunist prin Mao Tze Tung, urmata apoi de Iugoslavia;

-In jurul anilor 1980, capacitatile U.R.S.S> nu au mai facut fata costurile enorme ale cursei inarmarilor;

-Primul moment al sfarsitului Razboiului Rece s-a produs in 1979 cand U.R.S.S. a invadat Afganistanul cu scopul de a ajunge la Oceanul Indiat (redistribuirea resurselor);

-Al doilea moment al sfarsitului Razboiului Rece: 1991 - Razboiul din Golf, castigat de americani;

-Al treilea moment il constituie primul razboi din Cecenia care limiteaza Rusia la o putere hegemonica regionala;

Actualmente, se remarca resurgenta Germaniei, Juponiei si aparitia Chinei in paralel cu scaderea puterii Rusiei la un sistem tripolar, cu S.U.A., Europa de Vest si Japonia.

Mecanismele de regelementare a competitiei in plan politic dupa al Doilea Razboi Mondial:

-1963 - Nuclear Test Ban Treaty

-19711972 - SALT

-1987 - Intermediate Nuclear Forces

-1991- Conventional Forces in Europe

-1992: START

In plan economic, formarea G7 (care a devenit G8 odata cu includerea Rusiei) urmareste scaderea posibilitatilor translatarii competitiei economice in plan politic, pentru evitarea consecintelor negative ale unilateralismului;

*Echilibrul terorii - epoca nucleara

-arme nucleare - compuse din incarcatura propriu-zisa si vectorul care o transporta spre tinta. Acesti doi factori pe langa evolutia situatiei internationale sunt raspunzatori de dezvoltarea acestui tip de armament si a gandirii militare in privinta utilizarii sale; Cu privire la vector, teoria bombardamentului strategic era considerata una din cele doua posibilitati de evitare a impasului creat in primul Razboi Mondial alaturi de Blitzkrieg, ca mijloc major de a scoate din joc un inamic lovindu-i anumite puncte strategice. Incarcatura atomica a aparut mai tarziu, ca urmare a materializarii proiectului Manhattan in vara anului 1945, fiind utilizata in cel de-al doilea Razboi Mondial prin cele doua lansari efectuate asupra oraselor japoneze la Hiroima si Nagasaki (6-9 august 1945), in timp ce Uniunea Sovietica a testat pentru prima data o astfel de bomba in 1949. Ratiunile care au stat la baza utilizarii ei efective, desi se considera ca nu era absolut necesara, sunt dorinta de a testa pe viu efectele armei respective, dorinta S.U.A. de a evita pierderile umane presupuse inevitabil de o debarcare pe insusele japoneze, precum si deasemenea dorinta de a demonstra intregii lumi puterea uriasa a armelor in posesia carora intrase, ca baza a suprematiei lor politico-militare postbelice. Intre 1945-1949 au fost monopolizati de catre america iar in plan teoretic de cautari privind intelegerea intregii potentialitati a noi descoperiri. Insa americanii nu s-au oprit aici, descoperind bomba cu hidrogen, o varianta mult mai avansata a bombei atomice, cu efecte mult mai distrugatoare. A rezultat astfel baza pentru curtea postbelica a inarmarilor nucleare dintre cele doua superputeri S.U.A si U.R.S.S. confirmate in opinia autorilor de catre razboiul din Coreea. Cu privire la noua super arma conceputa pentru a domina Germania dar si de a poseda o super-arma, Kissinger spunea ca zeii l-au pedepsit pe om dandu-i bomba atomica indeplinindu-i prea deplin al unui efort conventional deosebit de costisitor. Prin descurajare nucleara se intelege tentativa de a determina adversarul sa nu lanseze un atac impotriva ta, de teama reatiei tale devastatoare ca raspuns. Acelasi Kissinger spunea ca, pentru ca descurajarea sa functioneze este nevoie de o relatie de tip produs intre capacitatea nucleara, hotararea de a o utiliza si comunicarea existentei acestor dua elemente adversarului potential. Abordari ale perspectivei unui conflict atomic:

-doctrina planificarii militarel

-doctrina represaliilor masive(ripostei masive), conform careia unui actac conventional sovietic i se va raspunde cu un atac nuclear masiv, doctrina la care a aderat si Marea Britanie, a fost formulata in documentul NSC Basic National Security policy. Elementele care au stat la baza acestei doctrine au fost : multiplicarea optiunilor nucleare, posibilitatea efectuarii de economii masive in zona armamentelor si fortelor conventionale. Dupa intrarea acesteia in viguare, s-a declansat odezbatere viguroasa asupra ei, cu acuzatia fundamentala a lipsei de credibilitate, iar adevaratele ratiuni care au dus la initierea dezbaterii au fost:

-lupta bugetara iscata intre serviciile fortelor armate americane;

-constientizarea efectelor distrucatoare ale caderilor de cenusa radioactiva dupa efectuarea unui atac;

-perceptia impasului nuclear rezultat din echilibrul pe cale de a fi realizat de U.R.S.S.

-deplasarea de accent pe utilizare pe descurajare in general;

In urma acestora doctrina a fost abandonata, facand loc doctrinei razboiului limitat (Kissinger, Osgood,Haufmann), avand ca scop recuperarea razboiului ca instrumet al politicii, pornind de la premisa ca din cauza armelor nucleare , razboiul a fost scos din arsenalul instrumental al politicii, si sustineau necesitatea limitarii atat a obiectivlor urmarite intr-un razboi, cat si a mijloacelor implicare.

Cu timpul insa peisajul nuclear s-a complicat foarte mult, facand necesara distinctia intre descurajare prin negare si cea prin pedeapsa. Arsenalul nuclear tactic s-a diversificat, fara ca acest lucru sa se fi concretizat si in punerea la punct a unei doctrine privind utilizarea acestei categorii de armament, avand ca efect deplasarea accentului de pe strategia contra orase pe strategia forte (principalul scop fiind nu eliminarea adversarului ci imobilizarea lui).

In 1957 apare Sputnicul - capacitatea de a purta la distante mari incarcaturi nucleare.

-doctrina raspunsului flexibil: strategie de descurajare a utilizarii armelor nucleare:

triada nucleara - B.S. bombardamentul strategic, I.C.B.M. inter-continental balistic missle - S.L.B.M. seal-launched balistic missle. Este o teorie a escaladarii: unui atac conventional i se va raspunde cu un atac conventional, in timp ce un atac nuclear i se va raspunde cu un raspuns tactic nuclear. Odata cu obtinerea capacitatii celei de-a doua lovituri - renuntarea la doctrina castigurilor - teorie a descurajarii. M.A.D. (distrugerea mutuala asigurata) - exista posibilitatea unei riposte devastatoare. In anii 1950 Marea Birtanie si Franta devin puteri nucleare, urmate de China in 1960 (1963 - Nuclear Test Ban Treaty). Pe moment relatiile americano-ruse se explica doctrina M.A.D., pe cand in celalate relatii se aplica doctrina raspunsului flexibil. Apar deasemenea MIRV (rachetele cu foloase nucleare multiple) iar in 1983 apare SDI(Strategic Defense Initiative), dezvoltata de presedintele Regan. Este un sistem defensiv anti-racheta in spatiu ( razboiul stelelor), care promitea desprinderea din distrugerea reciproc asigurata, pas care a jucat un rol hotarator in intensificarea la maximul a cursei inarmarilor concretizate in final prin infrangerea U.R.S.S. in Razboiul Rece. Are loc in paralel un proces de inlocuire a armelor nucleare cu arme conventionale, iar pe de alta cu un proces de eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta de actiune, cat si cresterea razei de actiune a celor tactice.

Tratate de neproliferare nucleara:

1963 - Nuclear Test ban Treaty

19711972 - SALT

1987 - Intermediate Nuclear Foreces

1991 - Conventional Forces in Europe

1992 - START

- se remarca o eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta, concomitent cu cresterea razei de actiune a celor tactice.

- se poate vorbi de o revenire spectaculoasa a armelor conventionale - recupere a razboiului ca instrument al politicii; exista, deasemenea, pericolul dezintegrarii regimului de neproliferare;

-emergenta importantei geopoliticii: autarhia, spatiul vital, pan-regiunile ( substituit al frontierelor inguste), importanta Euroasiei si Africii, dreptul statelor la frontiere naturale Asistam astfel daca nu la o denuclearizare totala, la o restrangere masiva a armelor nucleare ( care raman ultimii gardieni ai securitatii fizice a statelor posesoare) in favoarea unei reveniri spectaculoase a armelor conventionale, concretizata, pe de-o parte, in recuperea razboiului ca instrument al politicii, iar, pe de alta in pericolul dezintegrarii regimului de neproliferare, acestuia adaugandu-i-se si cel al unui conflict civil in mediul nuclear suprasaturat al fostului spatiu sovietic, indeosebi rusesc.

*Situatia post-razboi rece:

zonele de influenta:

S.U.A. -Europa Occidentala si America Latina;

U.R.S.S. - Europa Rasariteana;

zone de interes:

S.U.A. - Orientul Mijlociu si Africa de Sud;

U.R.S.S. - Sudul islamic;

Lupta dintre cele doua mari puteri S.U.A. si U.R.S.S. a fost in esenta un razboi pentru putere, cu puternice tente ideologice. Practic ele imparteau lumea in sfere de influenta, iar conflictele aveau loc acolo unde sferele de influenta se suprapuneau ( insa niciodata deschise). Aceasta competitie a intrat in faza ei finala incepand cu anii 70, iar principalele ei momente in aceste ultime doua decenii au fost:

-inceputul anilor 70, cand ambele superputeri vor regulariza cursa inarmarilor in mod direct prin acorduri SALT, iar in plan geostrategic confruntarea continua inregistrand spre mijlocul anilor 70 o acutizare prin avansurile sovietice spre sudul Africii;

-1973 - razboiul Yom Kippur si criza petroliera;

-1979, razboiul din Afganistan, interesle S.U.A. din Orientul Mijlociu sunt amenintate, S.U.A. intra in Polonia mutand competitia in sfera U.R.S.S. iar U.R.S.S. intra in Nicaragua ceea ce va duce la criza eurorachetelor si razboiul stelelor;

-momentul Gorbaciov - proces de dezarmare, deblocarea O.N.U., perestroika si galsnost ( restructurarea din temelii a sistemului), negocieri pentru reglementarea conflictelor

-1989 - U.R.S.S. trece la reformarea Estului, inlocundu-i rand pe rand pe vechii lideri, in conditiile in care Vestul si S.U.A. isi mentin presiunea, producand transformarea restructurarii sistemului comunist si inlocuirea sa cu sistemul capitalist.

1991- U.R.S.S. se dezintegreaza, iar Rusia este foarte slabita

Pe acest fundal apar trasaturile noii ordini mondiale. In plan politico-militar dispare echilibrul central dintre cele doua puteri, si asistam la redobandirea suprematiei armelor conventionale asupra celor nucleare, precum si la independenta conflictelor si echilibrelor regionale, dominate din ce in ce mai mult de actori locali puterile regionale. Sistemul biploar devine dupa unii autori tripolar (U.S.A. - Europa de Vest - Japonia).

Translatarea pivotului interesului strategic american din Europa in Orientul Mijlociu - zona Golfului- ceea ce semifica pozitionarea SUA pentru noua competitie in care viitorii adeversari vor fi actuali aliati. La fel si efortul de incheiere a pacii intre Israel si tarile arabe, ceea ce va canaliza islamismului spre alte tinte(cum deja au fost in Europa si Africa de Nord).

In domeniul economic, inregistram ciocnirea dintre carcatrul mondialist al sistemului impus de S.U.A. dupa razboi si tendinta de fragmentare comerciala a lumii in blocuri (U.E., NAFTA, APEC, etc). Data fiind separarea fluxurilor comerciale de cele financiare, este de asteptat ca, daca o atare fragmentare va avea totusi loc, ea sa nu afecteze domeniul financiar, care va continua, cu toata probabilitatea, sa ramana global. O alta motivatei consta in modificarea modelului de putere: de la cea care actioneaza individual si preponderent militar, spre cea care utlizeaza o pozitie centrala in cadrul sistemului mondial in special in plan economic si financiar.

Analiza de politica externa se ocupa cu cresterea interdependentelor, sporirea relevantei chestiunilor economice pentru politica, erodarea separatiei dintre politica interna si politica externa. La mijlocul secolului XX, are loc ingemanarea productiei industriale cu cea militara - acum, se remarca o deplasare de pe capacitatea distructiva pe precizie, de pe consumul mare de resurse pe inteligenta umana- armate de profesionisti dotate cu arme mai puternice, mai manevrabile si mai precise. Se pune accent pe dominarea cunoasterii spatiului de lupta cu ajutorul informatiilor - procesarea informatiilor - comanda & control - precizia utilizarii fortei - razboi informational, electornic si psihologic. Distinctia dintre domeniul civil si cel combatant se estompeaza - sistemele care fluidizeaza informatiile (banci, burse, noduri energetice, retele de comunicare) au devenit pantecele morale ale natiunii cu implicatii serioase asupra domeniului securitatii internationale. S.U.A. prin strategia "viziunea comuna 2010), doreste sa mentina echilibrul intre marile puteri, intocmai cum facea Marea Britanie un secol mai devreme.

Amenintari actuale:

-transnationale;

-din partea unor state care se supun mai putin regulilor internationale(Irak,Libia);

Exista insa o superioritate evidenta militara de circa 15 ani a U.S.A. in fata oricarui stat.

Enumerarea conflictelor contemporane :

1991 - prima interventie in Golf (S.U.A. vs Irak)

1994 - razboaiele din Cecenia si Fosta Iugoslavie (Bosnia)

1999 - razboiul din Kosovo si aplanarea conflictului din Cecenia

2001.09.11 - atacul terorist asupra S.U.A.

2003 - a doua interventie in Irak motivata oficial de presupusa relatie Irak-Al Quaida si de fabricarea de catre Saddam de arme de distrugere in masa;

2004 - atentatul terorist asupra trenurilor din Madrid;

2005 - atentatul terorist asupra Londrei;

*Forma sistemului international:

Waltz: sistemul bipolar este cel mai stabil S.U.A. - U.R.S.S. infirmat de Atena si Sparta;

pericolul unui sistem multipolar este calcului gresit (a determinat 1RM);

pericolul unui sistem bipolar este reactia exagerata a unei puteri la un eveniment;

nu exista structura care sa garanteze stabilitatea, insa calcului gresit este mai rau ca reatia exagerata;

Se remarca insa structurarea atat a sistemului bipolar, cat si a celui multipolar, in doua blocuri opuse.

Trei argumente ale lui Waltz care sustin biploarismul:

-actorii din sistemul bipolar sunt interesati in mentinerea echilibrului duopolist;

-o cauza cat de mica poate avea consecinte foarte mari - o a 3-a putere inclina balanta prea mult;

-in bipolarism partile ajung sa se cunoasca - respecta regulile jocului;

-intr-un sistem multipolar, tendinta de a insela este mai mare;

Morton Kaplan - exista mai multe modele de siteme internationale:

Balanta de putere:

-exista exclusiv actori statali (min. 5);

-nu contine subsisteme;

- 6 regului pentru functionare sistemului de echilibru al puterii:

-actorii isi sporesc capacitatile, dar mai degraba negociaza decat lupta;

-actorii mai degraba lupta decat sa scape ocazia de a-si creste capacitatile;

-actorii mai degraba opresc lupta decat sa elimine un actor esential;

-actorii refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori;

-actorii cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale;

-actorii permit invinsului reinstrarea in sistem ( trebuie sa existe min 5 actori);

-intr-un sistem tripolar, exista o probabilitate mai mare ca doua puteri sa se alieze;

*Sistemul Bipolar Lejer:

-exista si actori supranationali ( N.A.T.O., Varsovia) sau acotri internationali universali (O.N.U.)

-majoritatea statelor apartin unui bloc din cele doua blocuri rivale;

-orice modificare rapida a capacitatilor produce instabilitate (armele nucleare)

Reguli:

-scopul principal este eliminarea blocului rival;

-prefera negocierea confruntarii, confruntarile minore confruntarilor majore, lupa esuarii de a elimina blocul advers;

-capcitatile se cresc in functie de cele ale blocului rival;

-prefera conflictele majore decat sa permita blocului advres sa-si consolideze pozitia;

-fiecare bloc doreste extinderea, dar prefera sa tolereze un non-membru decat sa-l forteze sa se alature blocului advers;

-non-membrii actioaneaza in favoarea reducerii riscului de razboi si-isi coordoneaza obiectivele in functie de actorii universali;

*Sistemul Bipolar Rigid:

-non-membrii si actorii universali nu mai joaca roluri semnificative sau dispar;

-pentru stabilitate, este necesara o organizarea ierarhica a blocurilor;

*Sistemul International Universal: apare ca o consecinta a actiunii unui actor universal in cadrul sistemului bipolar lejer;

Sistemul Ierarhic;

Sistemul Unit Veto: in care fiecare stat poseda capacitati foarte mari, oricarei agresiuni i se poate raspunde cu o contralovitura. Fiecare stat se bazeaza mai mult pe sine decat pe aliante(instabilitate);

*Securitatea internationala:

-securitatea se defineste prin asigurarea integritatii teritoriale si a bunastarii materiale - capacitatea actorului de a supravietui in sistemul international. Desi este un concept des uzitat, specialistii il apreciaza ca fiind inca in curs de definire; este considerat, daca se poate spune asa, drept un concept 'in curs de dezvoltare'! Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte, determinate de mare varietate de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca interese de securitate, sau legate de conceptul in discutie. De aici si o anumita stare de confuzie. Nu este insa, mai putin adevarat ca si conceptul in sine, pe fundalul multiplicarii si adancirii interdependentelor mondiale, si-a multiplicat intelesurile, devenind ceea ce se numeste un 'concept stratificat'. Excluzand cazurile de confuzie voita, aceasta este ratiunea pentru care intalnim formulari ca, de pilda, 'securitate alimentara', 'securitate ecologica' sau 'securitate culturala' s.a.m.d. In esenta, insa, in randul specialistilor exista un anumit consens, potrivit caruia 'securitatea' se circumscrie asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securitatii, iar al doilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond si la urma urmei, 'securitatea' unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca atare in sistemul international.

6.SECURITATE NATIONALA/INTERES NATIONAL

GENERALITATI

Unii autori considera ca termenul securitate nationala "este supus uzului si abuzului". Conceptul securitatii nationale este folosit si pentru a justifica agresiuni externe. Uneori, inabusirea opozitiei in propriul stat este justificata si prin conceptul de securitate nationala. In legatura cu securitatea nationala apar conceptele de: risc, amenintare, pericol. Exista distinctii clare intre aceste trei concepte. Mai apare si un al patrulea concept, cel de vulnerabilitate (aceasta poate aparea chiar si din asezarea geografica). Amenintarile = capabilitatile cele mai imediat detinute de adversari, care pot fi folosite pentru a exploata vulnerabilitati. Amenintarile pot surveni si de la miscari sustinute intern (razboaie de secesiune, rebeliune). Extern, mai exista amenintari directionate contra ideilor sau amenintari ca tentativa (reusita) de deprivare a unor state de resurse naturale vitale pentru economie sau ca tentative de cenzurare a resurselor energetice si dereglarile de preturi care pot produce mari pierderi unui stat; pot lua forma unor pretentii teritoriale,

incursiuni armate sau controlul asupra unor zone strategice; pot sa se prezinte nu neaparat ca evidente, explicit. Pentru a intari securitatea nationala guvernele trebuie sa se ocupe de diminuarea vulnerabilitatilor, amenintarilor interne si dinspre adversari externi. Pana la cel de-al doilea razboi mondial, termenul de securitate era asociat celui de aparare (din punct de vedere militar). Etimologia actuala provine din SUA, dupa 1945, cu amendamente importante in etapele ulterioare.

DIMENSIUNEA INTERNATIONALA A SECURITATII:

- depinde de distributia centrilor de putere la scara globala;

- securitatea colectiva - experienta Ligii Natiunilor si ONU;

- NATO = securitate prin cooperare - se bazeaza pe regula interdependentei;

- aliante si coalitii - pe baza de negocieri; fiecare stat are disponibilitate pentru: asistenta, aparare, cooperare cu un alt actor pentru securitate;

- recursul la reglementarile dreptului international.

In general, se folosesc mai multe abordari si nu doar una singura,

in functie si de obiectivele pragmatice ale interesului securitatii nationale.

II. CONCEPTUL DE SECURITATE

1. Termenul de securitate

Pana recent, in disciplina academica a relatiilor internationale termenul de securitate a fost utilizat intr-un sens restrans, aproape sinonim cu cel de putere militara, gradul de securitate fiind direct proportional cu echilibrul balantei militare. Nu a fost conturata o definitie propriu-zisa a acestui termen, autorii preferand sa utilizeze notiuni sinonime, precum interes national, putere. Hans Morgenthau a furnizat o definitie aproximativa: "Securitatea nationala trebuie definita drept integritatea teritoriului national si a institutiilor sale" (Politics among nations. The Struggle for Power and Peace), Arnold Wolfers a aratat: "Securitatea, in sens obiectiv, reprezinta absenta amenintarilor la adresa valorilor dobandite, in sens subiectiv, absenta temerii ca aceste valori ar putea fi atacate".

Recent, in relatiile internationale, a inceput sa fie acceptata provocarea de a dezvolta concepte mai largi despre securitate (Barry Buzan, unul dintre initiatorii acestei tendinte, in cadrul Copenhagen Peace Research Institute) in contextul avangardei teoretice a analizei securitatii nationale si "societale". Acest demers este insa contestat de catre partizanii teoriei clasice a "studiilor strategice" ("studii de securitate") traditionale, care considera un astfel de demers drept o extindere inadecvata a conceptului de securitate.

Dincolo de divergenta asupra domeniului de cuprindere a conceptului de securitate, scopul demersului de definire a conceptului este acela de a analiza modul in care sunt folosite conceptele si modul in care evolueaza discursul politic asupra securitatii.

2. Conceptul restrans de securitate si extinderea sa

Conceptul de securitate in sens restrans

Abordarea traditionala de catre disciplina relatiilor internationale a conceptului de securitate s-a concentrat pe stat ca obiect de referinta pentru securitate (in special in cadrul realismului). Chiar daca era folosita sintagma "securitate nationala", acest termen era inexact atunci cand era folosit in sens general, fiind adecvat doar in acele cazuri exceptionale in care natiunea si statul erau aproape sinonime. In teoria realista, se are in vedere nu atat securitatea statului - natiune, cat securitatea statului ca entitate teritoriala, ca actor principal in ordinea mondiala westfaliana. Aceasta viziune asupra securitatii statelor individuale, abordata in termeni de intensificare a puterii militare, a stat la originea unei strategii de securitate care, aplicata in mod sustinut de catre state, ameninta sa devina contraproductiva (cursa inarmarilor). In anii '80 s-au constatat lipsa de beneficii pentru securitate si tulburarile produse in sistem de dinamica armamentelor circumscrisa logicii inarmarilor (ineficacitatea in inlaturarea pericolului razboiului nuclear, care continua sa fie permanent, efectele resimtite de cetateni ca platitori de taxe etc.).

Extinderea intelesului conceptului de securitate

a) In mod previzibil, in anii '80 a fost adusa o inovatie sistemului, prin introducerea conceptului de securitate comuna. Mesajul principal, la nivel conceptual (pe langa recomandarile concretizate in luarea de masuri de control al armamentelor), arata ca, in conditiile anarhiei internationale si cantitatilor importante de armament acumulate, securitatea necesita o retinere reciproca si o apreciere corespunzatoare a realitatilor epocii

nucleare. In lipsa unei astfel de reconsiderari, nevoia de securitate ameninta sa duca la intensificarea competitiei si, in cele din urma, la scaderea nivelului general de securitate.

Conceptul de securitate comuna fusese conceput ca o modalitate de solutionare a "dilemei de securitate" a epocii "razboiului rece", legata de cursa inarmarilor si de amenintarea nucleara. Conceptul a fost descris ca "imperativul abtinerii reciproce", fara sa presupuna abandonarea competitiei in favoarea cooperarii si fara sa presupuna un demers de institutionalizare sau codificare. Astfel conceputa, securitatea comuna aducea in plus numai un set de mijloace mai putin confruntationale. Paradigma securitatii ramanea neschimbata - statul este obiectul de referinta principal al securitatii, iar accentul continua sa fie plasat pe amenintarile din partea altor state, inclusiv, si mai ales,

amenintarile militare.

b) Securitatea colectiva, o alta extindere a conceptului de securitate, presupune contracararea amenintarilor traditionale interstatale prin transferul de putere de la stat la autoritatile internationale (echivalent cu o renuntare partiala la suveranitate). Conceptul nu a fost folosit corespunzator in timpul "razboiului rece" datorita disfunctionalitatilor sistemului Cartei ONU (Carta ONU pune in aplicare sistemul securitatii colective, in ciuda controlului exercitat de cei 5 membri permanenti). In perioada posterioara "razboiului rece", principiul a fost invocat cu sperante renascute, ramanand, insa, de stabilit daca el a servit eficient scopurilor propuse. Conceptul securitatii colective este de extractie liberala si este, in anumite privinte, derogatoriu de la abordarea realista a ordinii internationale. Astfel, securitatea nationala si aliantele traditionale sunt o aplicare a realismului in doctrina securitatii in relatiile internationale, in sensul ca ele reprezinta o asociere punctuala de state care isi reunesc fortele pentru atingerea unui scop determinat comun. Securitatea colectiva presupune formarea unei largi aliante a actorilor, cu scopul de a raspunde in comun la orice pericol la adresa securitatii lor care ar putea aparea. Ratiunea care sta la baza conceptului se regaseste in lucrarile lui I. Kant, prin ideea sa de creare a unei federatii a statelor lumii. In cadrul acestei federatii, statele s-ar putea uni pentru a sanctiona oricare stat care ar comite o agresiune. Traditia kantiana se regaseste si in teoriile pacii democratice (spre exemplu, teza probabilitatii reduse ca statele democratice sa intre in razboi unul impotriva celuilalt). c) Tot astfel, se remarca faptul ca fortele ONU (sau ale altor organizatii internationale - OSCE) sunt folosite nu numai pentru restaurarea pacii intre state, ci si in interiorul statelor, pentru apararea drepturilor

omului. Acest aspect poate marca trecerea la o noua ordine mondiala, care nu mai este alcatuita de state suverane cu frontiere impermeabile, ci reprezinta o noua ordine mondiala globala, in care "politica internationala" este depasita de "politici interne la scala globala" (teza sustinuta de Bjorn Moller, reprezentant al scolii de la Copenhaga, alaturi de Barry Buzan). In masura in care interventia umanitara poate fi legitimata ca un promotor al securitatii, este evident ca nu mai poate fi vorba de securitatea statului, ci a altei entitati. Admiterea legitimitatii teoretice a conceptului de interventie umanitara atrage, prin urmare, indepartarea de la teoriile realiste asupra securitatii, in masura in care ideea securitatii statului ca atare este afectata de desuetudine.

3. Obiectul de referinta al securitatii

a. Realismul a neglijat dimensiunea securitatii individuale, statul fiind singurul obiect de referinta al securitatii. Mai exact, securitatea de stat e identificabila, in ultima instanta, in termeni de suveranitate si integritate teritoriala.

b. In cazul urmaririi necircumstantiate a securitatii de stat, securitatea individuala poate fi afectata. Teoriile utilitariste pun accent pe "principiul celei mai mari fericiri", care se poate dovedi compatibil cu apararea suveranitatii. Centrarea exclusiva a notiunii de securitate pe dimensiunea entitatii politice poate atrage, ceea ce s-a si intamplat, de altfel, formularea de obiectii din partea scolilor de gandire adepte ale ideologiei despre stat ca produs al contractului social, a carui autoritate deriva din vointa generala, din actul originar al delegarii puterii de catre cetateni. In termenii teoriei despre securitate, se poate afirma ca securitatea statului isi pierde prevalenta in fata securitatii individuale, iar atunci cand statul pune in pericol securitatea individuala pentru asigurarea propriei securitati, se poate sustine ca acesta nu isi indeplineste obligatia contractuala, pierzandu-si autoritatea politica.

c. Exista si o categorie intermediara care poate intra in discutia despre obiectul de referinta al securitatii: colectivitatile, grupurile etnice sau natiunile. Acceptarea acestei posibilitati da nastere notiunii de securitate societala.

4. Dimensiunile securitatii si tipurile de riscuri la adresa

securitatii

a) Dimensiunea politica a securitatii are in vedere relatia dintre stat si cetatenii sai. Chiar in cazul in care se admite premisa ca statul a fost creat pentru imbunatatirea starii de securitate a cetatenilor sai, este posibil ca acesta sa devina o sursa de amenintare la adresa securitatii acestora. Un "Leviatan" excesiv de autoritar, opresiv poate ameninta securitatea drepturilor fundamentale ale individului (Germania hitlerista, regimurile totalitare etc.). In acelasi timp, un deficit de autoritate poate constitui, la randul sau, o amenintare la adresa securitatii individuale (statele slabe, lipsa legitimitatii regimului la putere, lupta pentru autonomie sau segregare), care poate duce la conflicte armate civile (bellum omnium contra omnes - Hobbes), dar si la conflicte armate clasice interstatale (de factura clausewitziana). Aspecte politice ale relatiilor internationale. Teoria pacii democratice sustine ca forma de organizare interna democratica este un inhibitor puternic impotriva razboiului declansat de catre statul care promoveaza principiile democratice in relatia cu cetatenii sai. Se poate obiecta ca aceasta afirmatie are o valoare relativa, ea urmand a fi testata in fiecare caz in parte. Fara a absolutiza valoarea acestei notiuni, chiar in mediul de gandire occidental in care a aparut, se incearca circumstantierea ideii generale, prin afirmatia ca "democratiile nu poarta razboaie de agresiune impotriva altor democratii".

b) Dimensiunea economica. "Securitatea economica" are, in teoria relatiilor internationale, doua intelesuri distincte; ea este privita fie din perspectiva fundamentului economic al puterii militare, fie ca aspect distinct al dimensiunii de securitate. ● Securitatea economica din perspectiva fundamentului economic al puterii militare se bazeaza pe constatarea ca puterea economica este "fungibila", se poate transforma, practic, in orice fel de valoare economica. In ultima instanta, prosperitatea este, practic, sinonima cu potentialul de mobilizare militara, daca nu pe termen scurt, cel putin pe termen mediu si lung. In consecinta, puterea economica a unei natiuni este o amenintare latenta la adresa adversarilor sai, de unde preferinta de a nu contribui la

dezvoltarea economica a adversarilor. Embargoul asupra comertului este o metoda de a impiedica acest lucru. Aceasta abordare era foarte raspandita in America anilor destinderii (inceputul anilor '70). In mod paradoxal, aceasta pozitie este in contradictie cu vederile liberale asupra comertului international (Smith, Ricardo), care credeau in efectele benefice ale comertului asupra climatului international de securitate. Pe de alta parte, militarizarea (chiar si mentinerea trupelor gata pregatite) presupune un efort financiar, afectand inevitabil economia civila. Tot paradoxal, militarizarea excesiva poate afecta potentialul de mobilizare intr-o etapa ulterioara, mai ales in cazul puterilor intrate intr-o faza de declin.

● Dimensiunea economica, aspect distinct al dimensiunii de securitate, este deosebit de sugestiva. In primul rand, razboiul economic poate fi un substitut functional pentru folosirea puterii militare, la fel cum puterea militara poate folosi pentru afectarea economiei adversarului in cazul blocadelor. In consecinta, unele state au ales autosuficienta economica, ca optiune de securitate nationala. In al doilea rand, notiunea de securitate economica presupune invulnerabilitate la hazardul economic, cauzat de disfunctionalitatea sistemului. Exista cateva maniere de abordare a unei astfel de situatii:

Autarhia poate imbunatati securitatea economica (metoda folosita de fosta URSS) si constituie o modalitate defensiva de obtinere a invulnerabilitatii. Diversificarea, in sensul de diseminare a resurselor nationale intre mai multi actori si in cat mai multe domenii, pentru prevenirea pericolului ramanerii fara provizii din cauza intreruperii furnizarii dintr-o sursa unica. Este strategia folosita in prezent de multe state, printre care UE si SUA, in domeniul aprovizionarii cu materii prime strategice (petrol, gaze naturale, energie electrica) pentru acoperirea deficitului energetic. Intensificarea interdependentei, chiar pana la integrare, este unul dintre cele mai moderne moduri de a asigura securitatea economica. Aceasta a fost abordarea tarilor europene la fondarea Comunitatii Carbunelui si a Otelului (1947). Ideea generala a fost ca o retea de interdependente va functiona ca un inhibitor puternic impotriva razboiului.

c) Dimensiunea societala

Curentul "idealist" (inclusiv miscarea scolii studiilor pacifiste) a sustinut ca oamenii sunt, in ultima instanta, subiectul central al oricarui demers de analiza asupra situatiei de securitate. Statul este un mijloc pentru asigurarea securitatii individului, si nu un scop in sine. Preocuparile de asigurare a securitatii trebuie sa aiba ca obiect de referinta pe individ sau umanitatea ca atare, de unde conceptul de securitate umana. O abordare moderata a chestiunii - securitatea societala, care are ca obiect de referinta o colectivitate (desi nu statala), este definita drept "abilitatea unei societati de a persista in caracterul sau esential in conditii schimbatoare si amenintari posibile sau efective. Mai precis, este vorba de mentinerea, in conditii care sa permita evolutia, a modalitatilor traditionale de limbaj, cultura, asociere, religie, identitate nationala si obiceiuri" (Ole Waever, Societal Security: the Concept, in The European Security order recast. Scenarios for the Post Cold War Era, London, Pinter 1990). Barry Buzan analizeaza statul drept o entitate alcatuita din baza fizica - institutiile, avand rolul de a asigura functionarea organismului, si ideea de stat-scop. In demersul de identificare a subiectului securitatii nationale, autorul apreciaza ca referirea la functiile de baza ale statului (asigurarea ordinii publice, proprietatii, apararea externa) nu este satisfacatoare. El prefera sa puna accentul pe legatura existenta intre persoane si entitatea statala careia ii apartin. Buzan este de parere ca aceasta legatura se intemeiaza pe un motiv mai profund decat tendinta de a evita starea naturala, cu toate riscurile de securitate pe care le presupune aceasta. Astfel, conceptul de securitate nationala presupune ca obiectul securitatii este natiunea, spre deosebire de teoriile clasice si traditionale (in care politica de securitate graviteaza in jurul raporturilor de putere). Daca admitem ca natiunea este un grup de persoane cu acelasi patrimoniu cultural sau rasial si care locuiesc in aceeasi zona, unul dintre scopurile securitatii nationale ar putea fi protectia si exprimarea acelui grup cultural. In cadrul analizei pe care o face diferitelor tipuri de state, Buzan identifica riscuri de securitate la adresa statului care vin din interiorul entitatii politice respective (dorinta de afirmare a propriei identitati a persoanelor care alcatuiesc natiunea). Aceeasi dorinta genereaza o serie de riscuri la adresa securitatii unor alte state invecinate, de aceasta data, tensiunea creata in relatiile interstatale nefiind cauzata de mutatiile in raporturile de putere. Concluzia autorului, dupa ce examineaza diferite tipuri de state in functie de raporturile lor cu natiunea care le compune, este ca acestea se confrunta cu diverse tipuri de riscuri la adresa securitatii, derivate din specificul relatiei cu nationalitatea respectiva. Printre formele pe care le mai poate imbraca ideea de stat se numara ideologiile (politice, economice, religioase sau sociale). Specificitatea implicatilor ideologiilor asupra securitatii izvoraste din aceea ca vizeaza bazele relatiei dintre stat si societate. Ideea de stat poate fi circumscrisa si existentei unui simt al scopului national (prezervare rasiala, apartenenta la o anumita civilizatie), sau al puterii (conform teoriilor clasice si traditionale). In demersul sau de analiza aplicata, autorul arata ca largirea domeniului de analiza a conceptului de securitate ridica problema imaginarii strategiilor pentru contracararea diverselor tipuri de riscuri corespunzatoare. Problema pe care o identifica Buzan este aceea ca ideile, conceptele abstracte sunt vulnerabile la suprapunerea peste alte idei (exemplu: democratia si dreptul la libera exprimare: cum sa fie promovata o politica de securitate pentru democratie daca problema propagandei antidemocratice ramane nesolutionata?), imprejurare cu un potential insemnat de amenintare la adresa securitatii. Riscurile la adresa securitatii sunt legate de fenomenul migratiei, sau de forta nationalismului. Acesta poate deveni si o problema de securitate politica, afectand statele slabe (in caz de secesiune).

d) Dimensiunea ecologica

Deceniul 9 al secolului XX (1987) a marcat momentul in care s-a recunoscut existenta unei probleme ecologice, ca urmare a constatarii degradarii mediului. Recunoasterea declinului ecologic nu a coincis, insa, cu acceptarea existentei unei probleme de securitate. Exista trei moduri in care problemele de mediu pot fi subsumate notiunii de securitate: probleme de mediu cauzate de razboi (iarna nucleara, dezbatere purtata la inceputul anilor '80, cand se considera ca si un razboi nuclear pe scara redusa ar fi putut crea un dezastru climatic si ecologic); problemele de mediu pot fi cauza unui razboi al resurselor (in zone cu resurse putine - de pilda, apa in Orientul Mijlociu); problemele de mediu pot constitui ele insele amenintari directe la adresa securitatii, afectand baza fizica a statelor (vulnerabilitatea Olandei sau a Bangladeshului la ridicarea nivelului apei). In majoritatea cazurilor, insa, conceptul de securitate ecologica presupune considerarea individului, nu a statului, ca obiect de referinta al securitatii. Ca o limita operationala la tendinta de extindere a domeniului notiunii de securitate, literatura de specialitate semnaleaza fenomenul securitizarii problematicii discursului oficial. Ridicarea prea multor probleme la statutul de "probleme de securitate" poate avea ca efect transformarea temei respective in tabu si, prin urmare, marginalizarea oponentilor ideologici, delegitimizarea sa ca subiect al discursului politic sau academic.

Probele teoretice ale scuritatii in literatura de specialitate:

Dilema securitatii: necesitatea cresterii propriei securitati fara sa genereze insecuritate pentru ceilalti;

Raporturile dintre securitatea nationala si cea internationala(diferita de ansamblul securitatii nationale), stiindu-se ca cel de-al doilea nu inseamna pur si simplu insumarea 'securitatilor nationale' ale tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurarea 'securitatii' sistemului ca atare, in ansamblul sau.

Securitatea colectiva: un atac asupra unuia - un atac asupra tuturor;

Securitatea comuna: reprezinta securitatea asigurata, astfel incat sa nu o diminueze pe a altora;

Securitatea cooperativa: reprezinta un efort comun de prevenire a conditiilor razboiului;

Largirea pe orizontala a conceptului: dimensiuni non-militare: riscurile ecologice, traficul de droguri, teorismul, migrarea internationala, epidemia, saracia, scaderea drepturilor omului.   Adancirea verticala propune o reconsiderare si mai radicala a conceptului traditional, realist. Exponentii acestei viziuni incearca sa formuleze un raspuns coerent la intrebarea "Care este sensul securitatii fara stat? Argumentele lor principale sunt: cresterea rolului actorilor non-guvernamentali; amenintarile globale si transnationale; incapacitatea statelor de a face fata acestor amenintari; si, in mod special, dificultatea aplicarii modelului clasic al securitatii pentru statele mici. Din aceasta perspectiva, o definitie centrata pe stat ar subestima principalele obiective ale securitatii: indivizii sau/si "umanitatea". Folosirea argumentului "crizei umanitare" in Kosovo sau Timorul de Est aduce insa un puternic contra-argument acestei viziuni care poate fi interpretata ca o expresie a unor interese bine definite. Reconsiderarea epistemologica, ultima propunere de redefinire a conceptului, analizeaza din perspectiva postmoderna modul in care sunt "construite" diferitele modele de securitate. Aceasta abordare analizeaza preponderent elaborarea discursului de securitate, inteleasa ca fenomen intersubiectiv. Regasim in aceasta perspectiva dificultatea teoretica majora a aplicarii deconstructivismului in relatiile internationale: golirea de sens a notiunilor fara a se propune solutii alternative. In ce priveste modalitatile concrete de asigurare a 'securitatii', practica istorica inregistreaza, in linii mari, doua tipuri: primul il reprezinta metoda crearii

'imperiului universal' - prin intermediul careia, prin inglobarea unui actor de un altul, acesta din urma preia si sarcina asigurarii securitatii primului actor, ea fiind, de acum o problema interna a sa (si NATO functioneaza, practic, dupa aceleasi principii) -, iar al doilea il constituie metoda asigurarii 'echilibrului de putere'. La nivel micro, de regula, mijloacele concrete prin care un actor isi asigura

'securitatea' depind, in mare masura, atat de domeniul in care aceasta este amenintata, cat si de tipul de amenintare utilizat de atentator/agresor. Mutatiile de substanta petrecute in ultimii ani pe plan international au determinat, la randul lor, mutatii in spectrul amenintarilor generale existente in interiorul sistemului. Astfel, daca pana in 1989, amenintarile erau preponderent externe si vizibile, dupa acest moment ele devin tot mai mult interne si mai putin vizibile (vezi cazul Iugoslaviei, care s-a dezmembrat nu pentru ca a fost agresata din afara, amenintare careia, dupa cum s-a putut vedea, i-ar fi putut face fata cu brio, ci pentru

ca partile ei componente - este drept, incitate din afara - au hotarat sa se desparta prin forta). Concret, in anii razboiului rece, pericolul izbucnirii unui Razboi mondial nuclear era dat fie de o eroare de calcul in administrarea delicatului 'echilibru al terorii', fie de escaladarea necontrolata a unui conflict regional, data fiind implicarea superputerilor, sub o forma sau alta, in toate aceste conflicte. Astazi, daca primul pericol se estompeaza vizibil, ca urmare a incetarii rivalitatii nucleare dintre marile puteri (fara ca aceasta sa diminueze, insa, pericolul proliferarii nucleare, care creste), cel de-al doilea se transforma, in sensul ca, desi nu mai exista pericolul ca un asemenea conflict sa duca la izbucnirea unui razboi mondial, apare totusi pericolul cronicizarii sale, ceea ce implica riscul inglobarii in viitoarele confruntari dintre principalii actori ai noului echilibru de putere

mondial, aflat in curs de cristalizare (vezi cresterea gradului de implicare directa a marilor puteri in conflictul iugoslav, proportional cu acutizarea si prelungirea acestuia). In ultima perioada se inregistreaza o crestere exponentiala a riscurilor si amenintarilor non-militare si asimetrice. Prin amenintari asimetrice intelegem folosirea de catre actori statali sau non-statali - organizatii si retele teroriste internationale - de mijloace violente pentru a provoca teroare si a genera pagube morale, materiale si simbolice extrem de mari unor actori mult mai puternici. Raspunsul la amenintarile asimetrice si modul de desfasurare al razboiului impotriva terorismului international evidentiaza conturarea unor noi strategii de securitate.

8. In ce priveste Romania, situatia ei de securitate putea fi caracterizata, imediat dupa revolutie, in urmatorii termeni: singura; slabita; amenintata;

Acestei situatii, Romania a cautat sa-i faca fata vizand:

-acordarea prioritatii in relatiile sale cu Vestul (din ratiuni subiective - latinitate si

obiective - 'produsele' - stabilitatea si securitatea, dar si baza prosperitatii - cautate se afla numai acolo);

-mentinerea echilibrului in relatiile cu Estul (pentru a diminua gradul de insecuritate);

-promovarea unei politici de bunavecintate cu toti vecinii nostri;

-sprijinirea eforturilor internationale de solutionare a conflictelor din mediul nostru geografic (Bosnia, Albania, Kosovo)

-revolutia- o amenintare la adresa securitatii statului;

-conceputl de securitate internationala formulat de catre Bruyce in 1915, care alaturi de Wilson a pus bazele idealismului:

-conform acestuia, securitatea internationala nu cuprinde doar amenintari standard, ci si probleme precum masacrul armenilor din Turcia;

-vizeaza pacea absoluta: razboiul, agresiunile economice si culturale si amenintarea cu forta sunt interzise.

-agresiunea nu mai poate fi localizata - o agresiune impotriva cuiva are pe termen mediu si lung consecinte sistemice(afectand securitatea tuturor);

-agresiunea ce perturba securtiatea sitemului e maligna;

*Securitatea cooperativa:

-proneste de la conceptul de securitate olectiva(perspectiva europeana);

-rezulta din fuziunea conceptului de "securitate colectiva" cu conceptul de societate de state;

-valori:apararea comuna, securitatea individuala si securitatea colectiva;

*Dilema securitatii (Hetrz - 1950)

-cresterea securitatii lui A, prin inarmare si cresterea fortelor armate, face ca B sa perceapa acest lucru ca o agresiune - cursa a inarmarilor cu costuri ridicate - securitatea interna scade - scuritatea internationala este afectata;

-se aplica si statelor pasnice, care initial nu doresc conflicte, ci doar o crestere a securitatii;

-devine inaplicabila logicii nucleare odata cu dobandirea posibilitatii celei de-a doua lovituri; in 1983, Reagan cu SDI sparge logica, iesind din dilema prin anularea capacitatii celei de-a doua lovituri;

-problema pasagerului clandestin - free-rider la alianta de securitate;

-metode pentru asigurarea securitatii externe:

-integrarea intr-un alt statimperiu prin delegarea totala a suveranitatii;

-aderarea la sistemul de relatii politice din jurul unui hegemon regional;

-aderarea la o politica de balanta de putere;

-alcatuirea unor aliante de securitate politco-militare;

-aderarea la sistemul international de scuritate colectiva, conform principiului muschetarilor si principiului indivizibilitatii pacii;

-idealistii considerau ca principiile etice pot modela politca externa, determinand disparitia razboiului ca mijloc de afrimare (N.A.T.O., U.E., O.N.U. - organizatii intemeiate pe o logica institutioanlista);

-crearea institutiilor de securitate colectiva reprezinta o codificare legala a ethosului idealist;

-1928- se semneaza pactul Briand-Kellog de neagresiune, care impunea diminuarea fortei si amenintarii cu forta;

Prima organizatie de securitate colectiva: Liga Natiunilor formata dupa primul razboi mondial:

-nu este o alianta politico-militara, fiindca nu se implica;

-nu este un pact de neagresiune,fiindca permite initierea conflicetelor;

-este abilitata sa decida care evenimente reprezinta amenintari si care nu;

-poate constrange prin mijloace juridice(nu economice sau militare);

-poate legitima actiunea impotriva unui agresor (da dreptul la interventie, nu si actioneaza, cum ar fi O.N.U. in Irak 1191);

-este diferita de aliantele politico-miliare care si actioneaza(N.A.T.O.);

-principala slabiciune: in afara legitimarii si identificarii, nu are alt rol - nu poate constrange(esecurile in fata Italiei, Germaniei si U.R.S.S.)

-desi pretinde egalitatea de drept intre actorii sitemului, perpetueaza diferentele intre puterile major si puterile minore(prima codificare la Versailles in 1919 in Carta Ligii Natiunilor:puteri cu interese generale si cu interese speciale);

-in 1945, la San Francisco, crearea O.N.U.: perpetuarea diferentelor (exista memebrii permanentia ai Consiliului de Securitate cu drept de veto - orice act al acestora nu este considerat o agresiune la nivel international - logica etica este diferita de realitate);

-constituie un cadru organizate de manifestare a intereselor statelor;

-critica realista: actiunea organizatiilor nu este benefica decat in cazul conflictelor minore;

Amenintarile traditionale vizau forta si amenintarea cu forta - efectivele miliatare mobilizate, trecerea economiei la una de razboi, diplomatia devenea agresiva, schimburile erau intrerupte;

individul - unitatea ireductibila careia ii poate fi aplicat conceptul de securitate;

statul - sursa majora atat de amenintari, cat si de scuritate;

Siguranta nu poate fi totala pentru nici un individ. Este de doua feluri:

-obiectiva (protejarea de pericol);

-subiectiva(senzatia de siguranta); poate degenera in paranoia(punctul final al obsesiei securitatii);

Amenintarile sociale:

-fizice(durere,ranire);

-economice(rapiredistrugere a proprietatii, inpiedicarea accesului la muncaresurse);

-ale drepturilor(negare a libertatilor civile normale);

-ale pozitiei statului(desfiintarea,umilirea publica);

-libertatea sportia duce la insecuritate;

-statul - mecanism prin care oamenii cauta securitatea impotrvia amenintarilor sociale. Insa, pe masura ce puterea statului creste, statul devine insusi o sursa de amenintare la adresa individului. Orice amenintare ce ar veni insa de la stat este inferioara ca ordin celor ce ar aparea in absenta sa.

Exista dupa unii autori(J. Locke):

-stat minimal egal cu suma partilor sale, valorile individuale reprezinta baza, iar structurile colective se subordoneaza drepturilor individuale;

-stat maximal, unde statul este mai important decat suma partilor sale, entitatea colectiva este mai importanta decat ansamblul indivizilor, este prezent unde exista tulburari civile de amploare sisau un aparat intern de securtiate disproportionat de mare;

-statul ca sursa de amenintare - amenintari:

-derivate din obligatiile si legislatia interna(justitia aplicata nedrept, expunerea la poluare);

-derivate din actiunea directa,administrativa,politica;

-derivate din luptele pentru controlul masinariei politice de stat;

-derivate din politica externa de securitate a statului;

-preocuparea pentru securitatea individuala poate influenta securitatea nationala- indiviziigrupurile pot deveni o problema de securitate nationala;

-securitatea individuala este subordonata structurilor politice superioare, dar poate influenta securitatea nationala - unde statul si cetatenii sunt in opozitie accentuata, tulburarile interne ameninta coerenta statului;

-statele nu recunosc ca duc o politica bazata pe forta si amenintari;

-amenintarile simetrice - confruntari intre advresari de acelasi tip vs amenintarile asimetrice - confruntari intre adversari cu capacitati diferite;

-datorita transformarilor politice, economice si sociale, apar noi amenintari la adresa securitatii internationale:

-ideologice;

-economice;

-de mediu;

Amenintarile clasice:

-amenintari militare: presiuni asupra populatiei si teritoriului - prejudiciere, dezmembrare - denaturaredezmembrare a institutiilor, subminand ideea de stat;

-amenintari politice: impotriva stabilitatii organizationale a statului; amenintarile politice structurale rezulta din natura situatiei, nu din intentiile statelor: cand principiile organizatoare a doua state se contrazic intr-un context in care nu se pot ignora reciporc;

-amenintarile sociale: in interiorul statului - depind de capacitatea statului de a sustine structurile traditionale in limbaj, cultura, identitate si obiceiurile etnice si religioase;

Amenintarile noi(Buzan):

-ideologice:

-simetrice(Kissinger) : schimbarea Relatiilor Internationale acceptata de un stat revolutionar(se afla insusi intr-un proces inter de schimbare (Franta napoleoniana)

-amenintarea ideologica + conflictul clasic = amenintare foarte puternica (Razboiul Rece);

-S.U.A. nu este putere revolutionara, fiindca nu exista o continuitate a incercarii de a exporta democratia;

-asimetrice: grupurile interne, care nu sunt actori statali:ecologism,crestinims(au avut un impact puternic asupra economiei, politicii etc.

-economice: invocarea prea freventa poate duce la cresterea interventiei guvernelor in economie pana la disfunctionalitate - de evolutia economica depinde sfera politica, militara, etc.

-simetrice: intre tari (O.M.C. reglementeaza relatiile economice dintre state prin impunerea unor standarde stricte legate de aspecte vamale);

-asimetrice (criza Tigrilor Asiatici care a dus la caderea pietelor);

-de mediu: cutremure, furtuni, epidemii, inundatii, seceta, poluare;

-provoaca pierderi mai mari ca un razboi;

-exista poluare transfrontaliera - amenintari intentionate;

-amenintarile militare ocupa un primat teoretic in gandirea despre securitate si vor ocupa in continuare, atat timp cat politica internationala va fi structurata in mod ierarhic;

-statele au nevoie sa fie amenintate; astfel le este sustinuta functia hobbesiana;

-trebuie stabilite si atent monitorizate punctele limita sub care amenintarile sunt lipsite de consecinte;

-pana in 1989, amenintarile erau in principiu externe si vizibile, pe cand dupa 1989 ele au devenit interne si mai putine vizibile;

-in timpul razboiului rece, pericolul era determinat ori de o eroare de calcul, ori de escaladarea necontrolata a unui conflict regional;

-raspunsul statelor la amenintarile clasice, militare de securitate pot fi:

-cedarea totala : Cehoslovacia in timpul crize muncheneze care evitand conflictul a disparut ca stat;

-cedarea partiala: poate avea loc in sfera diplomatica, economica sau militara(Germania ataca U.R.S.S. care nu riposteaza cedand intentionat teritoriu in momentul agresiunii evidente, politca concilitoare a luat sfarsit, U.R.S.S. plecand insa de pe o pozitie inferioara)

-confruntarea: mobilizarea economica, politica, militara si culturala + modificarea diplomatiei: cautarea de aliati si incercarea de a schimba raportul de forte zonal;

-cele trei tipuri de raspunsuri ale statelor la amenintarile clasivce se pot suprapune, neexistand o politca exclusiva de un singur tip(nu sunt alegeri alternative, putand fi combinate);

Exista:

- strategii de scuritate nationala care vizeaza eliminarea vulnerabilitatilor statului fata de amenintarile de securitate;

-strategii de scuritate internationala, care vizeaza eliminarea surselor amenintarilor internationale; pot fi urmarite cu ajutorul institutiilor de securitate colectiva, institutiile economice internationale, organizatiilor, acordurilor pentru atenuarea problemelor de mediu.

-puterile minore nu urmaresc decat strategii nationale, in timp ce puterile majore urmaresc de obicei ambele tipuri de strategii;

-strategia nationala a S.U.A. este si o strategie internationala;

-amenintarile nontraditionale vor egala ca ponedere amenintarile traditionale;

Buzan - consideratiuni suplimentare cu privire la conceptul dezbatut:

-securitatea nationala semnifica abilitatea statelor de a-si mentine independenta identitatii si integritatea functionala;

-securitatea sistemul international anarhic depinde de structura sistemului, interatiunile dintre state si caracteristicile interne ale statelor;

-statele federative sunt vulnerabile la dezmembrare, sparatism si ingerinte politce;

-daca ideile sunt slab sustinute sau daca sunt puternic sustinute, dar in competitie cu societatea - statul are un fundament politic fragil;

-daca ideea puterii statului este sustinuta solid - institutiile slabe sunt suportabile insa daca statul are o sustinere slaba sau daca puterea este contestata, un gol institutional poate determina emergenta unei revolutii, unui razboi civil sau chiar a dezintegrarii;

-cand istitutiile sunt amenintate de idei opuse, exista pericolul erodarii legitimitatii lor;

-principala amenintare la securitate vine din interiorul statului, nu din exterior;

-amenintarea teritorialitatii implica amenintarea populatiei;

-amenintarile la adresa populatiei provin din migrarile umane, atunci cand exista o provenienta culturala si etnica diferita a migratorilor;

-cand statul este puternic, securitatea nationala presupune protejarea de amenintarile si ingerintelor din exterior.;

-cand statul este slab, securitatea nationala se axeaza pe contestarile din interior;

-cu cat un stat este mai slab, cu atat mai ambiguu este conceptul de securitate;

-in statul puternic, referinta securitatii este preprezentata de amenintarile externe, in timp ce in statul slab, referinta securitatii este reprezentata de amenintarile interne;

-constituirea de state puternice reprezinta o conditie necesara, dar nu si suficienta a imbunatatirii securitatii internationale;

-alegerea intre anarhie si ierarhie in sistemul international presupune alegerea intre diferite tipuri ale problemei securitatii, nu intre insecuritate si securitate;

-in anarhie, problemele securitatii sunt reprezentate de amenintarea cu violenta si interventia altor state;

-structura anarhiei nu presupune haosul - eliminarea anarhiei nu e nici o parte necesara, nici un dezirabila a solutiei problemi insecuritatii;

-statele slabe reprezinta un procent mai mare din comunitatea internationala decat statele puternice - insecuritatea lor interna se reavra asupra relatiilor regionale - un nivel crescut al insecuritatii este inevitabil;

-securitatea internationala ar trebui sa fie deservita de o distributie mai echilibrata a puterii;

-un numar relativ mic de unitati relativ mari ar putea asigura mai bine resurse si economii pentru aparare si dezvoltare si ar putea agrega interesele internationale mai eficient;

-cu exceptia Chinei, se poate spune ca dimensiunile mari pot obtinute doar cu riscul de a crea un stat slab la o scara gigantica;

*Rosencrance sustine ca:

-sistemele bipolare implica violenta internationala mai putin frecventa, dar mai intensa;

-sistemele difuze implica vilenta internationala mai frecventa, dar mai putin intesa;

-sistemele mai omogene sunt mai putin dispuse la conflicte internationale decat sistemele unde diviziunile ideologice sunt mai mari;

-in bipolarism, tabarele sunt conturate intr-un mod mai evident decat in sistemele mai difuze - conflictul mijeste din cauza taberelor evident antagonice;

-instrumentul prim al ordinii, armata, este totodata prima amenintare la adresa securitatii;

-exista doua moduri in care apararea poate opera impotriva securitatii:

-costurile apararii compromit alte obiective ale securitatii;

-riscurile determinate de aparare sunt mai mari decat amenintarile descurajate de aparare;

-tinand cont de dilema apararii, ar trebui dezvoltate si alte cai decat cea a razboiului pentru rezolvarea rivalitatilor - transformarea dezirabila a naturii sistemului international - o anarhie mai matura;

-daca forta nu poate fi folosita in mod rational si daca necesita niveluri ale cheltuielilor care impovareaza alte obiective importante ale scuritatii - ar trebui sa joace un rol mai mic in relatiile de securitate;