Conditiile admiterii actiunii directe in contencios administrativ

Conditiile admiterii actiunii directe in contencios administrativ

Cuprins

Introducere

Continut

a.     Parti

b.     Obiect

c.      Procedura administrativa prealabila

d.     Termenele de introducere a actiunii

Bibliografie

1. Introducere

Institutia contenciosului administrativ apare ca o reparare fireasca a incalcarii legii, de catre autoritatile publice, intr-un stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori esentiale.

Contenciosul administrativ desemneaza stricto sensu totalitatea litigiilor dintre autoritatile publice si cei administrati care sunt vatamati in drepturile sau interesele lor legitime prin acte administrative nelegale, litigii care sunt date in competenta instantelor de contencios administrativ si sunt solutionate in baza unui regim de putere publica.[1]

Totodata, contenciosul administrativ reprezinta o garantie constitutionala a respectarii drepturilor si libertatilor cetatenilor de catre autoritatile publice. In acest sens, Constitutia prin art. 52 prevede dreptul al persoanei vatamate de o autoritate publica al.1 Persoana vatamata intr-un drept al sau sau un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesulu legitim, anularea actului si repararea pagubei. Al.2 Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica, actualmente legea nr. 554/2004[2].

In functie de natura dreptului sau a interesului legitim vatamat, in doctrina se face vorbire despre un contencios subiectiv care urmareste apararea drepturilor si intereselor legitime private, individuale si un contencios administrativ obiectiv care are drept scop apararea interesului public[3], in sensul de a se verifica daca se aduce atingere unei stari de legalitate generala. Un exemplu este temeiul protejarii interesului public de catre institutia prefectului - art. 123 al.5 din Constitutie Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal, articol ce consacra tutela administrativa.

Totodata, asa cum este reglementata institutia contenciosului administrativ, atat in contenciosul subiectiv, cat si in cel obiectiv apararea drepturilor si intereselor legitime incalcate se poate realiza fie direct, pe cale actiune introdusa de persoana vatamata impotriva autoritatii publice, fie indirect, pe cale de exceptie, din oficiu de catre instanta, sau la cererea partii interesate, atunci cand solutionarea unei cauze depinde de un act administrativ individual a carui legalitate este contestata. Se observa ca apararea impotriva actelor administrative individuale pe calea actiunii este prescriptibila, in timp ce pe calea exceptiei este imprescriptibila, solutie echitabila adoptata de legiuitor in vederea garantarii drepturilor si libertatilor persoanei, dar si a realizarii stabilitatii raporturilor juridice. In acelasi timp trebuie observat faptul ca in cazul apararii impotriva actelor administrative normative considerate nelegale, precum si a ordonantelor si a dispozitiilor din ordonantele Guvernului considerate neconstitutionale, s-a retinut solutia imprescriptibilitatii actiunii .

Referatul urmareste prezentarea conditiilor de admitere a actiunii directe in contencios administrativ, obiectiv si subiectiv deopotriva.

Conditiile de admisibilitatea a actiunii directe in contencios administrativ au fost definite in literatura de specialitate ca reprezentand cerintele legale si de fapt ce trebuie indeplinite la momentul promovarii actiunii in justitie.

Conditiile de admitere a actiunii directe in contencios administrativ au fost grupate dupa cum se refera la obiectul si la partile actiunii, la procedura administrativa prealabila si la termenul de introducere a actiunii.

2. a. Partile

Textul legii contenciosului administrativ reia art. 52 din Constitutie potrivit caruia orice persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau un interes legitim printr-un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept.

Astfel, reclamant in contenciosul subiectiv pot fi persoanele fizice sau juridice de drept public sau privat, cat si grupurile de persoane fara personalitate juridica vatamate intr-un drept sau interes legitim printr-un act adresat lor sau altor subiecte de drept. Unii autori se refera la calitatea procesuala ce presupune ca trebuie sa existe identitate intre persoana reclamantului si titularul dreptului incalcat, precum si intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul[5]. Dreptul subiectiv incalcat trebuie sa fie prevazut de Constitutie, de lege sau de alt act normativ. Interesul legitim privat este posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, in timp ce interesul legitim public este posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv, ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public. Interesul publice este acela care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie si de legi.

Avand in vedere ca si interesul public este aparat, legea prevede subiectele care pot sesiza instanta, persoane juridice de drept public, care pot desfasura un contencios administrativ obiectiv. Astfel, Avocatul Poporului poate introduce actiune in contencios administrativ in cazul in care, in urma controlului realizat potrivit legii sale organice, control ce are la baza o petitie din partea persoanei vatamate, considera ca ilegalitatea unui act administrativ, tipic sau asimilat, nu poate fi inlaturata decat prin justitie. Actiunea pusa la dispozitia Avocatului Poporului prezinta particularitatea ca petentul va dobandi de drept calitatea de reclamant, desi nu el promoveaza actiunea, si va pierde aceasta calitate in cazul in care nu isi insuseste actiunea la primul termen de judecata.

De asemenea, Ministerul public poate introduce actiune directa atunci cand apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime se datoreaza unor acte administrative unilaterale individuale ale unor autoritati publice emise cu exces de putere[6], dupa primirea aprobarii prealabile a autoritatilor in cauza. Totodata, daca apreciaza ca un act administrativ normativ vatama un interes public, atunci poate introduce actiune directa impotriva autoritatii publice emitente la instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii emitente.

Se observa ca in cazul prefectului si al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, sfera actului administrativ pe care il pot ataca este mai restransa decat in cazul celorlalte subiecte de drept.

Asadar, prefectul, in baza tutelei administrative, poate introduce actiune directa impotriva actelor ilegale ale administratiei publice locale, iar Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca actele administrative ale autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica.

Totodata s-a acordat posibilitatea autoritatii publice emitente a actului administrativ ilegal de a solicita instantei anularea acestuia in cazul in care actul nu mai poate fi revocat deoarece a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice.

Calitatea de parat apartine autoritatii publice emitente a actului administrativ cosiderat ilegal. Sfera autoritatii publice potrivit art. 52 din Constitutie este una larga, mentionata expres in lege si include toate organele de stat si ale unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza in regim de putere publica pentru satisfacerea unui interes legitim public. Acestora le sunt asimilate, potrivit legii, si persoanele juridice de drept privat care au dobandit statutul de utilitate publica sau au fost autorizate sa presteze un serviciu public. Pe langa autoritatile administratiei publice centrale, teritoriale si locale, si celelalte autoritati publice care au in principal alta activitate sau functie, pot emite sau adopta in subsidiar acte juridice de drept administrativ, care sunt susceptibile a face obiectul unei actiuni directe in contencios administrative in masura in care vatama drepturi sau interese legitime.

2.b. Obiectul

Obiectul actiunii directe in contencios administrativ, potrivit art. 52 al.1 din Constitutia republicata, este constituit de actul administrativ prin care se vatama un drept sau un interes legitim, precum si din nesolutionarea in termenul legal al unei cereri. Legea contenciosului administrativ dezvolta in mod firesc norma -principiu constitutionala. Astfel, orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public. Se observa formularea elastica pe care legiuitorul constituant a inteles sa o foloseasca, permitand astfel persoanei care se considera vatamata sa intenteze actiune, lucru care presupune judecarea pe fond pentru a se stabili existenta vatamarii, si, daca era cazul, a raspunderii autoritatii emitente a actului ilegal.

Din prevederile legale rezulta ca persoana vatamata poate cere recunoasterea dreptului sau a interesului legitim incalcat, anularea sau modificarea actului administrativ ilegal si repararea pagubei cauzate si reparatii pentru daune morale. Doctrina a subliniat ca reclamantul poate cere si efectuarea unei operatiuni administrative sau eliberarea unui act administrativ, precum si punerea in executare a unui act administrativ executoriu. De asemenea, persoana vatamata poate cere si suspendarea executarii actului in cazul in care considera ca va suferi o paguba iminenta ca urmare a executarii actului atacat. Cererea de suspendare poate fi alaturata actiunii principale de anulare a actului administrativ sau separata.

Constitutia nu distinge intre act administrativ cu caracter individual si act administrativ cu caracter normativ, astfel incat ambele pot face obiectul unei actiuni in contencios admnistrativ, teza confirmata expres de prevederile legale.

Actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice. In doctrina aceasta definitie corespunde actului administrativ tipic si sensului restrans al actului administrativ.[7]

Pe langa acesta, poate constitui obiect al actiunii directe si actul administrativ asimilat, respectiv contractele incheiate de autoritatile publice expres nominalizate, si anume cele care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice si achizitiile publice. Pot constitui obiect al actiunii in contencios administrativ si alte tipuri de contracte daca acestea sunt adaugate prin legi speciale. In doctrina actuala, contractul administrativ reprezinta acordul de vointa dintre o autoritate publica, aflata pe o pozitie de superioritate juridica, pe de o parte, si alte subiecte de drept, pe de alta parte, prin care se urmareste satisfacerea unui interes general, prin prestarea unui serviciu public, efectuarea unei lucrari publice sau punerea in valoare a unui bun public, supus unui regim de putere publica. Alaturi de actul administrativ unilateral, contractul administrativ formeaza sensul larg al notiunii de act administrativ la care face referire legea contenciosului administrativ. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze litigiile ce apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de incheierea, modificarea, interpretarea, executarea si incetarea contractului administrativ.

Totodata, obiect al actiunii directe in contencios administrativ poate fi faptul nesolutionarii unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim. Se distinge intre nesolutionarea cererii in termenul legal, care in doctrina este identificata drept tacerea administratiei, si care presupune faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen; si refuzul nejustificat de a solutiona o cerere care consta in exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane, exprimare careia ii este asimiliata si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau a plangerii prealabile.

Se poate observa ca nu orice tip de refuz de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat, ci numai acela prin care autoritatea publica isi manifesta dreptul de apreciere[9] de asa natura incat fie incalca limitele competentei sale prevazute de lege, fie incalca drepturile si libertatile cetatenilor. Pentru a ne afla in fata unui refuz nejustificat este necesara atat depasirea atributelor de putere publica, cat si comunicarea expresa a pozitiei autoritatii publice careia i s-a adresat cererea. Instanta de contencios administrativ va aprecia, de la caz la caz, daca refuzul de a rezolva cererea favorabil a fost justificat ori nu.

Mai mult, si ordonantele sau dispozitiile din ordonante care sunt considerate ca vatama drepturi sau interese pot fi atacate in contencios administrativ, in acest caz actiunea fiind insotita de exceptia de neconstitutionalitate. In intentarea acestei actiuni exista doua posibilitati: fie Curtea Constiutionala declara neconstitutionala ordonanta sau dispozitia din ordonanta, iar instanta de contencios administrativ repune cauza pe rol si judeca in fond, fie Curtea Constitutionala respinge exceptia de neconstitutionalitate, iar instanta de contencios administrativ respinge actiunea ca inadminisibila pe fond.

Totodata, pot fi atacate in actiune directa si actele administrative-jurisdictionale. Actul administrativ-jurisdictional este acel act juridic emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe principiile independentei, contradictorialitatii si asigurarii dreptului la aparare.

In doctrina actuala sunt considerate conditii pentru a intruni calitatea de act administrativ-jurisdictional urmatoarele aspecte: actul sa fie emis de catre o autoritate administrativa, adica un organ al administratiei centrale sau locale; autoritatea administrativa emitenta sa aiba atributii de a solutiona un conflict, altfel spus, sa fie un organ administrativ jurisdictional, conflictul sa se solutioneze cu citarea partilor in baza principiului contradictorialitatii; partilor sa le fie recunoscute dreptul de a fi reprezentate sau asistate de un avocat.[11] Actul administrativ-jurisdictional este dat in cadrul unei jurisdictii administrative speciale definita ca activitatea infaptuita de o autoritate administrativa, care are, conform legii organice in materie, competenta de solutionare a unui conflict privind un act administrativ, dupa o procedura bazata pe principiile contradictorialitatii, asigurarii dreptului la aparare si independentei activitatii administrativ-jurisdictionale.

Actiunile in contencios administrativ intentate de prefect pot avea ca obiect numai actele administrative ale autoritatilor locale considerate nelegale. Intr-un contencios obiectiv, prefectul va putea controla actele cu privire la legalitatea acestora.

Totodata, Agentia Nationala A Functionarilor Publici poate chema in judecata numai autoritatile publice centrale si locale care emit sau adopta acte administrative prin care se incalca legislatia privind functia publica.

Nu pot face obiectul actiunii in contencios administrativ actele exceptate potrivit art.5 din legea nr.554/2004 actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile cu Parlamentul; actele de comandament militar; actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara; precum si actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu, sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor. Ultima categorie de acte poate fi atacata numai pentru exces de putere. Exceptarea actelor are la baza fie caracterul politic al acestora, fie necesitatea asigurarii ordinii si disciplinei in cadrul unitatilor militare si a cadrelor militare incadrate in aceste unitati, fie competenta limitata a instantelor pentru a asigura mai buna calitate a actului de justitia ca urmare a specializarii, fie protejarea securitatii si sigurantei statului si a societatii.

2.c Procedura administrativa prealabila

Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ incepe, in cazul actelor administrative individuale considerate ilegale, adresate persoanei in cauza sau altui subiect de drept, cu soliticitarea persoanei vatamate intr-un drept al sau sau un interes legitimde a se revoca in tot sau in parte actul. Solicitarea se adreseaza autoritatii emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca exista. Solicitarea trebuie formulata in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului. Se constata ca legea instituie obligatia persoanei vatamate printr -un act unilateral de a se folosi de recusul administrativ gratios, in cazul solicitarii catre autoritatea emitenta a actului, sau de recursul administrativ ierarhic, in cazul autoritatii superior ierarhice celei emitente. In practica aceasta obligatie a fost considerata ca una alternativa, astfel incat au fost admise actiunile in contencios impotriva actelor administrative unilaterale pentru care persoana vatamata a cerut revocarea fie la autoritatea publica emitenta, fie la autoritatea publica superior ierarhic, nefiind necesar sa exercite ambele forme de recurs administrativ.

Persoana vatamata (persoana fizica sau persoana juridica) poate ataca in instanta actul numai dupa expirarea termenului legal de solutionare a cererii sale, 30 de zile de la inregistrarea cererii de revocare a actului. Acest termen de introducere a plangerii prealabile a fost considerat in literatura de specialitate atat termen de prescriptie, termen imperativ de decadere, termen de recomandare si termen de decadere substantial, de drept adminstrativ, a carui depasire duce la pierderea dreptului de a cere anularea actului sau obligarea la eliberarea lui . Acelasi termen este acordat autoritatii publice pentru a solutiona plangerea. Se observa ca termenul de solutionare a plangerii prealabile este un termen de recomandare, iar administratia nu poate fi tinuta sa dea raspuns recursului. In cazul solicitarii revocarii unui act administrativ unilateral adresat altui subiect de drept, termenul curge din momentul in care persoana vatamata a luat cunostinta pe orice cale de existenta actului. Se poate solicita revocarea si dupa termenul de 30 de zile, insa numai pentru motive temeinice, si in termenul de prescriptie de 6 luni de la data emiterii actului.

In doctrina se considera ca obligatia de a recurge la recursul administrativ da posibilitatea rezolvarii mai rapide si necostisitoare a litigiului. Mai mult decat atat, persoana vatamata poate invoca drept motive de revocare atat cauze de ilegalitate, cat si de oportunitate.

In cazul actelor administrative normative considerate ilegale, plangerea prealabila poate fi formulata oricand.

In cazul in care actiunile sunt introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul public, Agentia Nationala a Functionarilor publici, precum si in cazul in care vatamarea este adusa printr-o ordonanta sau o dispozitie dintr-o ordonanta considerata neconstitutionala, precum si in ipotezele refuzului nejustificat si al tacerii administratiei, procedura prealabila nu este obligatorie de urmat.

In ceea ce priveste actiunea prefectului, un autor subliniaza ca este necesar sa se aplice art. 26 din Legea nr. 340/2004 modificata care instituie obligatia prefectului ca, mai inainte cu cel putin 10 zile de introducerea actiunii in contencios administrativ, sa solicite autoritatii emitente a actului, cu motivarea necesara, reanalizarea actului socotit ilegal, in vederea modificarii sau, dupa caz, a revocarii sale. Astfel printr-o reglementare speciala in raport cu reglementarea generala a Legii nr. 554/2004, s-a instituit o procedura administrativa obligatorie in cazul actiunii prefectului care vizeaza nelegalitatea actelor administratiei publice locale.[14]

Acelasi autor suprinde faptul ca doar in cazul actiunilor in anularea actului administrativ ilegal este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile. In cazul actiunilor in despagubiri formulate in mod separat, in conditiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, acestea sunt scutite de la obligativitatea procedurii prealabile deoarece aceasta din urma este impusa numai actiunilor in anulare asa cum reiese din art. 2 al.1 li j care defineste plangerea prealabila. Pentru aceleasi motive, autorul sustine ca plangerea prealabila nu este obligatorie nici in cazul cererilor formulate in temeiul art. 24 si art. 25 din Legea nr. 554/2004 pentru aplicarea sanctiunilor si acordarea despagubirilor in cazul neexecutarii, in termenul stabilit de instanta sau in termenul legal de 30 de zile, a hotararilor definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ pentru modificarea sau inlocuirea unui act, eliberarea unui inscris, efectuarea unei operatiuni administrative. Mai mult, potrivit acestei opinii, nu este obligatorie parcurgea procedurii prealabile nici in cazul actelor administrative pentru atacarea carora la instanta de contencios administrativ legea prevede sesizarea acesteia intr-un timp atat de scurt incat efectuarea procedurii fara pierderea termenului de sesizare a instantei este imposibila.

Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificatia concilierii[15] in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile Codului de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator. In acest caz, termenul de 6 luni in care trebuie introdusa solicitarea de revocare incepe sa curga diferit in urmatoarele ipostaze: in cazul litigiilor legate de incheierea contractului, de la data incheierii sale; in cazul litigiilor legate de modificarea contractului, fie de la data modificarii contractului fie de la data refuzului cererii de modificare facute de una dintre parti; in cazul litigiilor legate de executarea contractului, la data incalcarii obligatiilor contractuale; in cazul litigiilor legate de incetarea contractului, la data expirarii duratei contractului sau, dupa caz, de la data aparitiei oricarei alte cauze care atrage stingerea obligatiilor contractuale; in cazul litigiilor legate de interpretarea contractului, de la data constatarii caracterului interpretabil al unei clauze contractuale.

2.d Termenele de introducere a actiunii

Actiunea directa in contencios administrativ se introduce in termenele art. 11 din Legea nr. 554/2004 sau in termenele prevazute de legi speciale. Aceasta solutie este argumentata in doctrina pe urmatoarele coordonate: prin art. 31 al Legii nr. 554/2004 se abroga explicit Legea nr. 29/1990 si implicit alte dispozitii contrare, insa Legea nr. 554/2004 constituie legea generala in materie, iar potrivit normelor imperative de tehnica legistica[16], normele speciale, derogatorii de la dreptul comun, nu pot fi modificate sau abrogate decat in mod expres de o norma legala generala si ulterioara. De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitia a admis recursul in interesul legii prin care a statuat aplicarea termenelor speciale prevazute de legi speciale precum OG nr. 105/1999 privind acordarea de drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice.

Termenul general instituit prin Legea nr. 554/2004 este de 6 luni si se aplica cererilor de anulare a unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, cererilor de recunoastere a unui drept pretins si de reparare a pagubei cauzate. Acest termen este unul de prescriptie si se supune regurilor stabilite de dreptul comun Decretul nr. 167/1958, fiind susceptibil de suspendare, intrerupere si repunere in termen. Implinirea termenului de prescriptie stinge dreptul de a exercita cu succes actiunea in contencios adminstrativ. Termenul general de 6 luni incepe sa curga de la:

Data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila sau de la expirarea termenului de solutionare a plangerii prealabile sau a termenului legal de 30 de zile stabilit pentru solutionarea cererilor;

Data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii;

Data expirarii termenului prevazut de art. 2 al. 1 lit. h) calculat de la comunicarea actului administrativ emis in solutionarea favorabila a plangerii prealabile;

Data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.

In mod exceptional, pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul de 6 luni , dar nu mai tarziu de la 1 an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau daca incheierii procesului verbal de conciliere, dupa caz. Termenul de 1 an este un termen de decadere si se deosebeste de termenul de prescriptie deoarece nu este susceptibil de suspendare, intrerupere sau repunere in termen, ci doar de intrerupere in caz de forta majora.

In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul public sau ANFP, termenul curge de la data la care s-a cunoscut existenta actului nelegal, dar nu mai tarziu de 1 an de la data emiterii actului.

Se reglementeaza si o situatie de imprescriptibilitate a actiunii in contencios administrativ ce are ca obiect ordonantele sau dispozitii din ordonante neconstitutionale, precum si acte administrative normative.

In ceea ce priveste termenele din legile speciale amintim cu titlu de exemplu: termenul de 15 zile stabilit prin OG nr. 2/2001[18], termenul de 5 zile de la data comunicarii sau adoptarii pentru contestarea hotararii de validare sau invalidare a mandatului de consilier stabilit prin Legea nr. 215/2001 .

3. Bibliografie

Legislatie

Constitutia Romaniei 1991, revizuita prin legea nr.429/2003, republicata in M.Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003

Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ cu modificarile ulterioare, publicata in M. Of. nr. 1155 din 7.12.2004

Ordonanta Guvernului nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contraventiilor publicata in M.OF. nr. 410 din 25 iulie 2001 cu modificarile si completarile ulterioare

Lege nr. 215/2001 administratiei publice locale publicata in M.OF. nr. din 23.01.2001 cu modificarile si completarile ulterioare

Doctrina

Alexandru, Ioan; Carausan, Mihaela; Bucur, Ion, Drept administrativ, editura Lumina Lex, Bucuresti 2005

Albu, Emanuel, Dreptul contenciosului administrativ, editura Universul Juridic, Bucuresti 2008

Ciobanu, Alexandru-Sorin, Coman-Kund, Florin, Drept administrativ partea a II-a, editura Universul Juridic, Bucuresti 2008

Dragos, Dacian Cosmin, Legea contenciosului administrativ Comentarii si explicatii editia 2, editura C.H.Beck, Bucuresti, 2009

Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, volumul II, editia a 4a, editura All Beck, Bucuresti 2005

Tofan Apostol, Dana, Drept administrativ volumul II, editura All Beck, Bucuresti, 2004