Dezbaterea publica

Dezbaterea publica

Scopul dezbaterii publice:

Dezbaterea publica are drept scop:

obtinerea unor informatii suplimentare privind impactul proiectului sau al activitatii asupra populatiei din zona;

sesizarea unor aspecte prin care se incalca legislatia privind protectia mediului;

obtinerea unor date nedeclarate privind activitatea desfasurata cu impact asupra mediului;

propuneri cu efecte favorabile asupra mediului pentru imbunatatirea proiectului sau a activitatii.

Metode de dezbatere publica

Dezbaterea publica poate include, dar nu se limiteaza la urmatoarele:

afisajul in zona obiectivului si la sediul administratiei publice locale;

publicarea in ziarele de tiraj, solicitate de populatie;

prezentarea prin posturile de radio si televiziune;

comunicari scrise, transmise nominal persoanelor si asociatiilor interesate;

organizarea unei dezbateri intr-un loc accesibil populatiei si factorilor interesati din zona.

Indiferent de metoda utilizata, la sediul autoritatii teritoriale pentru protectia mediului se va afisa o prezentare rezumativa a proiectului sau a actiunii propuse dezbaterii publice.

Daca unele informatii din proiect sau din activitate au caracter de secret de stat sau impun asigurarea confidentialitatii, acestea nu se pun la dispozitia dezbaterii publice.

Criterii in luarea deciziei

Criterii pentru luarea deciziei privind continuarea sau nu a procedurii de reglementare sunt urmatoarele:

riscul pentru viata populatiei din zona;

posibilitatea de a fi afectata starea de sanatate a populatiei;

incadrarea in concentratiile maxim admise de poluanti evacuati in mediu;

imbunatatirea calitatii factorilor de mediu;

asigurarea conditiilor de functionare in siguranta;

rezolvarea unor probleme de ordin social;

utilitatea publica;

valorificarea rationala si eficienta a resurselor si a deseurilor in contextul unei dezvoltari durabile;

realizarea unor obiective ale planurilor si programelor speciale aprobate.

Protectia apelor: conditii pentru proiectarea traseului de drum:

La lucrarile de drumuri se va asigura protectia apelor de suprafata, subterane si a ecosistemelor acvatice, in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale. Controlul normelor de protectie se face de catre autoritati conform reglementarilor in vigoare.

Conceperea si elaborarea unui traseu de drum se vor realiza prin alegerea solutiei optime, pentru evitarea prejudiciilor ireversibile aduse mediului acvatic de orice tip.

Sistemul de scurgere a apelor trebuie sa fie proiectat si intretinut pentru a proteja drumul si terenurile adiacente, sa fie compatibil cu mediul inconjurator

In functie de relieful strabatut se vor executa lucrari specifice pt evitarea baltirii apelor, pt protectia faunei acvatice, iar traseul va respecta zonele de protectie samnitara impuse de legislatia in vigoare.

Amplasarea lucrarilor de arta - poduri, viaducte, ziduri de sprijin, tunele - se va face astfel incat sa se evite:

modificarea dinamicii scurgerii apelor prin reducerea sectiunilor albiilor;

intreruperea scurgerilor apelor subterane.

Apele de pe suprafata drumului se vor colecta in santurile laterale drumului, prevazute si dimensionate conform legislatiei in vigoare.

Evacuarea apelor uzate menajere se face prin instalatii de preepurare sau fose vidanjabile amplasat ela cel putin 10m de cea mai apropiata locuinta.

Poluarea apelor:

Poluarea apei consta in modificarea calitatilor sale natural prin prezenta unor elemente straine, rezultate din o serie de fenomene naturale sau artificiale, care o fac improprie scopurilor in care era folosita anterior.

Dupa origine, poluarea poate fi: naturala sau artificiala,

iar dupa dinamica de realizare: permanenta, intermitenta si accidentala.

Poluarea naturala:

Poluarea naturala este, in general, de amploare mai redusa ca poluarea artificiala. Aceasta poate fi intermitenta sau accidentala si se exercita asupra tuturor surselor de apa, respectiv: apele meteorice, de suprafata si subterane.

Apele meteorice se polueaza in trei etape, din care primele doua se inregistreaza in atmosfera, iar a treia dupa caderea acestora pe pamint.

Prima etapa - condensarea vaporilor de apa din atmosfera pe "nuclei de condensare".

A doua etapa - "spalarii atmosferei' de catre precipitatii si caderea acesteea de la locul de formare pe suprafata pamintului. In procesul de spalare a atmosferei, apa meteorica inglobeaza in compozitia ei gaze, pulberi si microorganisme, poluandu-se.

A treia etapa - consta in inglobarea in compozitia sa a poluantilor intalniti dupa caderea pe suprafata pamintului, precum: dejectiile, apele reziduale, resturile vegetale, ingrasamintele chimice, pesticidele, pulberile depuse pe sol etc.

Apele meteorice poluate afecteaza, la randul lor, apele de suprafata, iar in anumite conditii pot polua chiar apele subterane, cel mai frecvent apele freatice.

Apele subterane se pot polua natural, in anumite conditii, prin intermediul apelor meteorice si/sau de suprafata, cu : hidrocarburi, saruri, radioactive, termic etc.

Poluarea artificiala :

Cauza : gradul de dezvoltare demografica, urbanistica, industriala si agrozootehnica.

Se datoreaza : rezidurile menajere, industriale si agrozootehnice (cele mai poluante).

Clasificare :

Dupa modul de emisie a poluantilor:

Poluarea permanenta : care poate fi continua sau intermitenta apare din surse organizate (ape reziduale) sau neorganizate (resturi menajere).

Poluarea accidentala : apare in situatia accidentelor propriu-zise.

Dupa natura poluantilor:

Poluare fizica,

Poluare chimica,

Poluare biologica.

Poluarea artificial fizica:

Poluarea artificiala fizica a apei poate fi :

Poluarea termica:

Cauza: deversarea in receptori, in special a apelor de suprafata, a apelor de racire, cu temperaturi ridicate, chiar pana la 100⁰C, in special de la centralele atomoelectrice.

Consecinta: distrugerea biocenozei si alterarea proceselor de autoepurare a acesteia.

Poluarea cu substante cu densitate redusa : este cel mai nou tip de poluare

Cauza : poluanti plutitori (detergenti), ramanand la suprafata apei, sau sedimentabili, in timp, dupa intrarea in combinatie sau adsorbirea de catre alte substante.

Consecinta: se reduc procesele de autoepurare.

Poluarea radioactiva a apei subterane si de suprafata

Cauza: depozite naturale de roci radioactive din scoarta terestra si a radionuclizilor proveniti din diverse activitati umane (explozii nucleare, reactoare atomice, prelucrarea minereurilor radioactive etc.). Consecinta: Nivelurile de poluare pot ajunge la limite daunatoare pentru om si animale.

Poluarea artificiala chimica :

Poluarea artificial chimica a apei se inregistreaza cel mai frecvent si se realizeaza cu o mare varietate de substante organice, de regula usor degradabile, sau anorganice, din care o mare parte cu persistenta indelungata.

Aceasta poluarea apei poate avea afecte ecologice si economice :

Efectele ecologice Se poate inregistra distrugerea sau intarzierea dezvoltarii microorganismelor, afectand astfel procesele de autoepurare, mentinand poluarea.

Efectele economice : sunt consecinta distrugerii florei si faunei, precum si a limitarii sferei de folosire a apei, ca urmare a dificultatilor legate de epurarea ei.

Poluarea chimica a apei se poate realize cu: substante toxice; substante chimice indezirabile; si cu poluanti organici.

Poluarea cu substante toxice :

Substantele toxice sunt reprezentate de: nitrati, cianuri si metale grele (arsen, bariu, cadmiu, cobalt, crom, fluor, mercur, plumb si seleniu).

Poluarea cu nitrati s-a extins si accentuat o data cu folosirea sistematica a ingrasamintelor azotate, in scopul cresterii productiei agricole. Pentru evitarea intoxicatiilor cu nitrati, este necesara cunoasterea, prin examene sistematice de laborator, a continutului in nitrati a surselor de apa de toate felurile. De asemenea, foarte important este si modul de depozitare si utilizare a ingrasamintelor organice si chimice.

Poluarea cu cianuri se realizeaza prin apele reziduale industriale

Poluarea cu arsen. se realizeaza prin apele reziduale industriale si pesticidele cu arsen. Are actiune toxica si cancerigena.

Poluarea apei cu cadmiu isi are ca surse: industria miniera, metalurgica, chimica, termoenergetica,etc. Cadmiul este un toxic cumulativ pentru rinichi si ficat.

Poluarea cu cobalt se realizeaza ca urmare a emisiilor industrial. Cobaltul in concentratii poluante este incriminat in tulburarile cardio-vasculare.

Poluarea cu fluor este consecinta emisiilor industrial. Fluorul, in exces, este incriminat in fluoroza, precum si in ateroscleroza.

Poluarea cu mercur s-a extins continuu si provine din: industria de extractie si prelucrare; agricultura (folosirea fungicidelor) si domeniile care folosesc combustibili fosili. Are efect toxic si cancerigen uneori mai puternic asupra produsului de conceptie decat asupra mamei.

Poluarea apei cu plumb s-a extins o data cu: dezvoltarea industriei chimice, metalurgice si constructoare de masini, producerea benzinei cu plumb.

In STAS se prevad concentratii admise ale substantelor toxice atat pentru apa potabila, cat si pentru apele de suprafata.

Poluarea cu substante chimice indezirabile : 

Substantele chimice indezirabile sunt reprezentate de elemente chimice care intra in compozitia natural a apei asa cum sunt: aluminiul, fierul si manganul sau de elemente chimice provenite din poluare, asa cum sunt cuprul si zincul.

Poluarea cu aluminiu. In cantitati excesive, aluminiul are efecte negative asupra organismelor, datorita afinitatii mari pentru fluor. Poate intra in reactie cu fluorul din smaltul dintilor.

Poluarea cu cupru s-a extins o data cu dezvoltarea industriei metalelor neferoase si a industriei chimice. Conduce la aparitia tulburarilor cardiovasculare, modifica gustul (amar astringent), culoarea (albastra) si turbiditatea apei.

Poluarea cu fier sub forma de saruri feroase sau ferice (sulfati, fosfati si silicati) favorizeaza dezvoltarea ferobacteriilor, care au efect coroziv asupra conductelor metalice. Modifica gustul (metallic-astringent) si culoarea (galben-portocaliu) apei.

Poluarea cu mangan insoteste obisnuit poluarea cu fier si contribuie la modificarea gustului si aspectului apei.

Poluarea cu zinc. Apa poluata cu zinc nu ajunge sa produca intoxicatii datorita faptului ca acesta are efect emetizant si gust astringent.

In STAS se prevad concentratii admise ale substantelor toxice atat pentru apa potabila, cat si pentru apele de suprafata.

Poluarea cu micropoluanti chimici organici

Micropoluantii chimici se gasesc in apa in cantitati foarte mici. Acestia au efecte negative asupra apei, modificandu-i proprietatile organoleptice si fizice, dar si asupra organismelor care ii ingera.

Actiunea asupra organismelor poate fi toxica, cancerigena si cumulativa (modifica reactivitatea, mareste sensibilitatea la agresiunile microbiologice si ale mediului etc.).

In aceasta categorie sunt cuprinsi: detergentii, fenolii, produsele petroliere si pesticidele.

Poluarea cu detergenti a apelor de suprafata este foart eraspindita.

Se disting doua mari clase de detergenti: ionici (anionici si cationici) si neionici. Utilizarea detergentilor este aproximativ in urmatoarea proportie: 75% anionici, 20% neionici si 5% cationici.

Sursa de poluare cu detergenti este reprezentata de apele reziduale fecaloid-menajere (inclusiv apele stradale), industriale (fabrici textile, pielarie, spalatorii etc.) si fungicidele si insecticidele folosite in agricultura (care contin agenti tensioactivi).

Prezenta detergentilor in apele reziduale maresc permeabilitatea solurilor si a mucoasei digestive.

Masurile de prevenire si combatere a poluarii apelor cu detergenti se refera la: supravegherea concentratiei de detergenti in sursele de apa potabila; controlul systematic al eficientei statiilor de epurare si avizarea, pentru uz industrial sau casnic, numai a detergentilor usor biodegradabili.

Poluarea apei cu fenoli este o problema de o importanta majora prin larga raspandire a acesteia. Sursa de fenoli o reprezinta apele reziduale provenite de la instalatiile de distilarea si prelucrarea carbunilor, gudroanelor si lemnului, cocserii si industria petrochimica.

Inconvenientul principal al poluarii apei cu fenoli este acela ca, in cazul dezinfectiei cu clor, formeaza clorfenolii, produsi greu oxidabili cu gust neplacut.

Poluarea cu pesticide (insecticide, fungicide, ierbicide, rodenticide etc.) a avut aceeasi dinamica de extindere ca si aceea cu nitrati.

Se apreciaza ca pesticidele organoclorurate pot avea o actiune mutagena si cancerigena.

Prevenirea efectelor nocive ale poluarii cu pesticide se poate face prin: mentinerea unor concentratii sub acelea maxime admise in aer, apa, produse alimentare; se impune si controlul sistematic al gradului de poluare a factorilor de mediu ambient, a furajelor si a organismului animal.

Poluarea apei cu reziduuri petroliere reprezinta o problema deosebit de importanta si greu de prevenit si remediat. Afecteaza atat apele de suprafata, cat si pe cele subterane. Modificind proprietatilor organoleptice ale apei, faunei si florei acvatice.

Poluarea apei cu hidrocarburi aromatice policiclice (HAP) isi are ca surse industria (cauciucului, chimica, petrochimica, termoenergetica), pierderile de petrol sau alte produse petroliere, transportul marin etc., apele reziduale menajere si de spalare a strazilor, particulele de sol etc.

Poluarea apei cu reziduuri provenite de la prelucrarea lemnului (celuloza, hartie, placi fibro-lemnoase, placaje, placi aglomerate) este important atat prin cantitatea apelor reziduale deversate, cat si prin gradul lor ridicat de toxicitate. Apele de suprafata in care s-au deversat reziduri celulozice contin, intre alti germeni, un numar mare de Klebsiella, care pot genera infectii respiratorii si genitourinare.

Poluarea apei cu azbest (mineral fibros) isi are ca sursa: solul, industria extractiva si instalatiile de aprovizionare cu apa (conducta de azbociment).

Poluarea biologica :

Poluarea biologica a apei este consecinta inglobarii primare sau secundare in aceasta a organismelor vegetale si animale.

Poluarea biologic primara se realizeaza prin microorganisme patogene de origine umana si/sau animal, care declanseaza si intretin bolile hidrice. La acest tip de poluare sunt cel mai expuse apele de suprafata. Sursele de poluare sunt reprezentate de apele reziduale, dejectii, secretii patologice si cadavre. S-a dovedit ca se pot trasmite prin apa o serie de boli infectioase, asa cum ar fi: salmoneloza, colibaciloza, rujetul, bruceloza, leptospiroza, antraxul, pesta porcina clasica, pseudopesta, variola etc. De asemenea, micetii, protozoarele, cestodele, trematodele, nematodele si filariile pot polua apa si produce boli hidrice.

Poluarea biologic secundara a apei este consecinta proliferarii luxuriante in aceasta a organismelor vegetale si animale, care au habitatul in acest mediu. Conditiile care favorizeaza aceasta dezvoltare luxurianta este eutrofizarea apei. Apa, in asemenea conditii, devine improprie consumului ca atare si tratarii pentru a devein potabila.

Autoepurarea apelor :

Autoepurarea apei este complexul de procese naturale: fizice, chimice, biochimice si biologice, prin care se inactiveaza si degradeaza poluantii din aceasta, redandu-I calitatile avute anterior poluarii.

Procesul de autoepurare tipic se produce numai in apele de suprafata. In cele subterane, autoepurarea se realizeaza o data cu aceea a solului.

Cele 4 tipuri de procese natural de autoepurare se pot desfasura simultan si in succesiune, functie de felul poluarii.

Autoepurarea fizica :

Autoepurarea fizica se inregistreaza in situatia in care poluarea este produsa de substante in suspensie. Aceasta este consecinta unor procese care actioneaza direct sau indirect si se realizeaza prin amestec, dilutie, sedimentare, radiatii solare si temperatura.

Amestecul si dilutia se realizeaza simultan dupa deversarea apelor poluate in receptori (ape curgatoare sau statatoare).

Viteza de amestecare si diluare este direct proportionala cu viteza apei curgatoare si este mai mare in apele curgatoare decat in cele statatoare.

Gradul de diluare este conditionat de raportul dintre debitul receptorului si a emisarului de ape poluate. Cu cat acest raport este mai mare, cu atat se inregistreaza dilutii mai putin agresive sub raportul toxicitatii si capacitatii infectante si infestante, datorita neatingerii pragului toxic sau a dozei minime infectante sau infestante.

Sedimentarea consta in depunerea particulelor in suspensie din apa, ceea ce conduce la limpezirea acesteia.

Intensitatea si viteza de sedimentare este determinata de marimea si forma particulelor, de adancimea, duritatea si temperatura apei. Viteza de sedimentare este direct proportionala cu dimensiunea si greutatea particulelor, precum si cu marimea temperaturii apei.

Radiatiile solare actioneaza direct, prin razele ultraviolet (effect bactericid, la suprafata apei si la o mica adancime a acesteia) si indirect, prin razele infrarosii si luminoase, care actioneaza prin cresterea temperaturii apei, respective prin stimularea unor reactii fotochimice si activitati a organismelor acvatice.

Temperatura apei favorizeaza cand este mai ridicata viteza de sedimentare, intensitatea reactiilor chimice si proceselor biologice si biochimice.

Autoepurarea chimica :

Autoepurarea chimica are in general un rol secundar si apare in situatia in care poluarea este produsa cu substante anorganice dizolvate in apa. Se realizeaza prin reactii chimice intre poluanti sau intre acestia si substantele natural din apa, avand drept consecinta reducerea gradului de toxicitate si imbunatatirea calitatii apei.

Autoepurarea biochimica si biologica :

Autoepurarea biochimica si biologic predomina cand poluarea este consecinta substantelor organice si joaca rolul principal in salubrizarea apelor poluate, in special cu substante organice.

In procesul de autoepurare biochimica si biologic rolul principal revine bacteriilor.

In cazul poluarii cu substante organice intervin in cinci etape mai multe tipuri de organisme: bacteriile heterotrofe si autotrofe, organismele bacterivore, consumatorii de ciliate si consumatorii de macronevertebrate.

In prima etapa predomina procesele biochimice de oxido-reducere, in urma carora substantele organice sunt descompuse in produsi simpli, solubili, folositi cu consum de oxigen de bacteriile heterotrofe. Pe masura intensificarii proceselor biochimice numarul bacteriilor heterotrofe creste mult, fapt care conduce la reducerea pana la disparitia a oxigenului dizolvat in apa si la trecerea la faza de sinteza organica.

A doua etapa este dominata de procesele de sinteza organica si realizate de bacteriile autotrofe fotosintetizante si chemosintetizante. Acestea asimileaza produsii finali de mineralizare rezultati in prima etapa oxidativa, respective amoniacul, dioxidul de azot, trioxidul de azot si dioxidul de carbon, in componenta propriei celule. Sinteza organica se face pe seama consumului de energie solara, fapt care are drept consecinta cresterea cantitatii de oxigen dizolvata in apa.

In a treia etapa se inregistreaza multiplicarea organismelor bacterivore (ameobe, ciliate, flagelate). Aceste microorganism consuma bacteriile, coloizii si diverse detritusuri din apa, accentuand procesul de autoepurare.

In a patra etapa apar si se multiplica macronevertebratele (spongieri, lamelibrahiate) etc. Macronevertebratele sunt consumatori de ciliate, care in plus filtreaza apa, retinand substantele coloidale si particulele solide, aereaza si consuma malul.

In etapa a cincea apar si se dezvolta plante cu clorofila (alge si plante superioare). Acestea fixeaza substantele coloidale si prin procesul de fotosinteza elibereaza oxygen, imbogatind continutul apei in elemente esentiale pentru viata.

In momentul in care apa are un grad avansat de epurare apar consumatori de macronevertebrate, constituiti in principal din pesti, care marcheaza terminarea procesului de autoepurare.

Se mentioneaza ca procesele de autoepurare se desfasoara simultan, iar succesiunea organismelor biocenozei nu este net delimitata, coexistand concomitent specii din diferitele faze ale autoepurarii.

In final, apa revine la insusirile fizico-chimice naturale, putand fi folosita ca atare. Obisnuit, autoepurarea apelor curgatoare poluate intr-o singura repriza se realizeaza in circa 10 zile, inclusiv de germenii patogeni.

Autoepurarea este mai intensa vara, inregistrand o stagnare iarna.

In general, autoepurarea apelor de suprafata este insuficienta pentru a-i asigura potabilitatea, impunand necesitatea prelucrarii acesteia.