CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV - NOTIUNE SI ISTORIC

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV -   NOTIUNE SI ISTORIC

&1. Termenul "contencios" deriva din latinescul contendo, contendere, care evoca ideea unei infruntari prin lupta. Este vorba de o lupta in sens metaforic, o lupta a unor interese contrarii, dintre doua parti, din care una va iesi invingatoare. Intelegerea notiunii de contencios administrativ trebuie sa porneasca de la faptul ca functionarea celor trei puteri in stat presupune, pe langa separarea lor, potrivit clasicului principiu al separatiei puterilor, si o colaborarea si un control reciproc, in scopul realizarii unui echilibru necesar bunei functionari a statului respectiv. Asupra activitatii puterii executive se exercita, cum am stabilit deja in capitolele anterioare, atat un control parlamentar, care este un control politic, de natura necontencioasa, cat si un control din partea autoritatii judecatoresti, care priveste legalitatea actelor administrative. Prin intermediul lui se urmareste sa se asigure aplicarea corecta a legii de catre autoritatile administratiei publice, conditie determinanta a existentei si intaririi statului de drept.

Notiunii de contencios administrativ i s-a dat, inca din perioada interbelica, un sens formal, care avea in vedere natura organului care il exercita si un sens material, care tinea seama de anumite elemente specifice si inerente litigiilor din care este alcatuit, considerate prin ele insele independente de natura jurisdictiunii careia ii sunt supuse.

In sens larg, sintagma contencios administrativ evoca ansamblul litigiilor care apar intre autoritatile publice si particularii care se considera lezati, la un moment dat, in drepturile sau interesele lor legitime, prin actele administrative ilegale ale acelor autoritati publice.

In doctrina franceza, sintagma "contencios administrativ" este definita ca fiind "ansamblul problemelor legate de existenta unui litigiu survenit cu ocazia unei activitati administrative, in sensul cel mai larg al termenului".

Alti autori definesc contenciosul administrativ ca fiind "ansamblul de reguli aplicabile solutionarii jurisdictionale a litigiilor ridicate de activitatea administrativa".

§2. Sisteme de solutionare a litigiilor dintre autoritatile publice si cetateni

Litigiile dintre administratie si cei administrati nu au intrat intotdeauna in competenta de solutionare a instantelor judecatoresti. In egala masura in care nici in prezent nu exista aceleasi proceduri si autoritati competente sa le rezolve. In lume au existat mai multe sisteme in ceea ce priveste solutionarea litigiilor dintre particulari si administratie:

sistemul administratorului judecator, existent in Franta pana la Revolutia din 1789, in care organe din sanul administratiei insesi erau investite cu solutionarea acestor litigii;

sistemul francez, al instantelor speciale si specializate de contencios administrativ, al tribunalelor administrative, in fruntea carora se afla Consiliul de Stat ca instanta suprema de contencios administrativ;

sistemul anglo-saxon, in care litigiile de acest gen sunt solutionate de instantele de
drept comun.

§3. Contenciosul administrativ-institutie fundamentala a statului de drept

Institutia contenciosului administrativ este o institutie fundamentala in orice stat de drept, ea reprezentand instrumentul prin intermediul caruia administratii se pot apara de abuzurile administratiei.

In perioada interbelica, termenul de contencios administrativ a fost folosit atat in sens formal si material, cum am aratat deja anterior, cat si in sens larg si in sens restrans:

in sens larg, se evocau toate litigiile din sfera administratiei publice, indiferent de autoritatea care le solutiona;

in sens restrans, se evocau exclusiv litigiile care intrau in competenta de solutionare a instantelor judecatoresti.

Doctrina interbelica 1-a definit ca fiind "totalitatea litigiilor nascute intre particulari si administratiile publice cu ocazia organizarii si functionarii serviciilor publice si in care sunt puse in cauza reguli, principii si situatiuni apartinand dreptului public".

Una din primele reglementari adoptate de Parlamentul ales democratic in mai 1990 a fost Legea din 7 noiembrie 1990 a contenciosului administrativ, abrogata in prezent prin Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile realizate prin Legea nr. 262/19 iulie 2007.

Vechea lege, ca si cea actuala, valorificau, in mare parte, traditiile legislative romanesti si avem in vedere principiile Legii din 1925, insa vin si cu prevederi noi, cu caracter revolutionar, (exemplu posibilitatea de a se ataca si acte administrative jurisdictionale sau posibilitatea ca instanta sa dispuna, in cazul admiterii cererii, acordarea de despagubiri materiale dar si morale).

Legea nr. 29/1990 a infiintat, la peste 100 de ani de la desfiintarea Consiliului de Stat, sectii specializate de contencios administrativ in cadrul tribunalelor judetene (si al municipiului Bucuresti) si al fostei Curtii Supreme de Justitie, actuala inalta Curte de Casatie si Justitie.

Ulterior acestei legi, ramasa in vigoare pana in anul 2004 cand s-a adoptat Legea nr. 554/2004, a fost insa adoptata Constitutia Romaniei, care a introdus principii noi si care a impus multa vreme, pana la adoptarea actualei legi, ca aplicarea in practica a Legii nr. 29/1990 sa se faca tinand cont de aceste principii, realizandu-se astfel un proces pe care doctrina il califica drept fenomen de "constitutionalizare" a dreptului, in general, si a contenciosului administrativ, in particular.

Constitutia din 1991, "adoptata ulterior adoptarii legii contenciosului administrativ, contine anumite dispozitii care confera in mod clar un camp mai larg notiunii traditionale de contencios administrativ

In urma revizuirii Constitutiei, prin art.126 alin 6), se garanteaza controlul de legalitate al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

In prezent, contenciosul administrativ se bucura, cum spuneam, de o noua reglementare, Legea nr. 554/2004, care a abrogat vechea Lege nr. 29/1990 si care reprezinta un pas important in procesul de consolidare a acestei institutii fundamentale a statului de drept, cu modificarile si completarile care i s-au adus prin Legea nr.