PROCEDURA IN MATERIE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV Natura normelor procedurale aplicabile

PROCEDURA IN MATERIE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV Natura normelor procedurale aplicabile

Actuala reglementare prevede in art.28, astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 262/2007, ca "Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte, precum si cu procedura reglementata de prezenta lege. Compatibilitatea aplicarii normelor de procedura civila se stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii cauzei (subl. ns.-V.V.)." Prin modificarile operate prin Legea nr. 262/2007 s-a inlocuit sintagma raporturi de autoritate cu cea de raporturi de putere, partea finala, care facea referire la solutionarea exceptiilor a fost inlocuita cu solutionarea cauzei.

In analiza aspectelor de ordin procedural aplicabile contenciosului administrativ, vom porni de la recunoasterea a doua categorii de norme procedurale aplicabile:

norme procedurale specifice, consacrate de Legea nr. 554/2004, cu modificarile si
completarile care i s-au adus prin Legea nr. 262/2007;

norme procedurale generale, comune procedurii civile obisnuite, care isi afla
izvorul in Codul de procedura civila.

In ceea ce ne priveste, ne vom opri cu analiza asupra catorva aspecte de norme procedurale specifice, cea de-a doua categorie facand obiect de studiu al disciplinei "procedura civila".

Trasaturile generale ale procedurii administrative contencioase

Sintagma "procedura administrativa contencioasa" include ansamblul normelor procedurale consacrate de legea contenciosului administrativ si Codul de procedura civila, in conformitate cu care se introduc si se solutioneaza litigiile care privesc actele administrative tipice sau asimilate ale unei autoritati publice si cei vatamati in drepturile si interesele lor legitime si se pun in executare hotararile pronuntate.

Autorii romani, de regula nu au tratat pana in prezent, de sine statator, particularitatile care caracterizeaza procedura administrativa contencioasa, prin comparatie cu procedura judiciara de drept comun.

Din activitatea desfasurata ca avocat, cand am avut posibilitatea sa reprezint interesele unor parti in nenumarate litigii de contencios administrativ, am putut sa constat ca, din nefericire, nici in practica nu se acorda atentia cuvenita acestei probleme. Acest lucru atrage o identificare periculoasa, in opinia noastra, a caracterelor procedurii judiciare obisnuite si ale celei de contencios administrativ, care este de natura sa afecteze specificitatea acestora din urma si implicit, solutiile care se pronunta.

In literatura franceza, orice lucrare care abordeaza, cu caracter monografic sau fara un asemenea caracter, institutia contenciosului administrativ, analizeaza si caracteristicile procedurii administrative contencioase. Notiunea evoca ansamblul regulilor privitoare la introducerea, instrumentarea si judecarea recursurilor si a diferitelor altor tipuri de recursuri susceptibile a fi date in competenta jurisdictiilor administrative.

Dupa cum constatam din aceasta definitie, in continutul ei se regaseste referirea expresa la notiunea de "jurisdictie administrativa", dat fiind faptul ca in aceasta tara exista separarea intre jurisdictia judiciara si cea administrativa, ca exista instante speciale si specializate de contencios administrativ, in fruntea carora se afla Consiliul de Stat, organ independent al administratiei, care are in jur de 250 de membri si care nu este rupt de administratia activa, dimpotriva, se afla in stransa legatura cu ea.

Conceptia franceza in materie este dominata de principiul "a judeca administratia inseamna tot a administra".

Aceasta inseamna ca "judecatorul administrativ trebuie sa fie mai mult sau mai putin, un judecator specializat in materie administrativa, dar un judecator avand spiritul unui administrator, un judecator constient ca deciziile sale trebuie sa fie un complement al actiunii administrative".

In sistemul constitutional si legal romanesc nu regasim conceptia, principiile si institutiile specifice sistemului francez.

Pe cale de consecinta, si trasaturile caracteristice ale procedurii administrative contencioase vor fi diferite de ale celei din Franta.

In conceptia noastra, pot fi identificate, in raport cu prevederile Constitutiei si ale legii cadru in materie, urmatoarele trasaturi caracteristice ale procedurii administrative contencioase:

a) Din punctul de vedere al continutului sau, reprezinta un ansamblu de norme procedurale speciale si specifice, care se completeaza cu normele procedurii civile obisnuite, in masura in care exista compatibilitate cu specificul raporturilor care se circumscriu institutiei contenciosului administrativ.

Este foarte importanta precizarea cu privire la necesitatea compatibilitatii intre normele procedurale obisnuite si specificul institutiei contenciosului administrativ. In procesul de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, devenit Legea nr. 262/2007, au existat propuneri si variante de introducere, in corpul legii, a institutiilor din procedura civila obisnuita care nu sunt compatibile cu procedura specifica litigiilor de contencios administrativ. Exempli gratia, ordonanta presedintiala, care in materie de contencios administrativ imbraca forma suspendarii executarii actului, prevazuta de articolele 14 si 15 din Legea nr. 554/2004. In final, s-a renuntat la o prevedere care sa contina institutiile considerate incompatibile cu specificitatea litigiilor de contencios administrativ, lasandu-i-se judecatorului de contencios administrativ deplina libertate de a aprecia in ce masura reglementarile Codului de procedura civila sunt sau nu compatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatile publice, pe de o parte, si cei vatamati in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte.

b) Normele procedurii administrative contencioase sunt norme de drept public, mai exact de drept administrativ.

Prin relevarea acestei trasaturi, dorim sa scoatem in evidenta faptul ca norma de trimitere de la art.28 al Legii nr. 554/2004 nu este de natura a transforma normele procedurale in materia contenciosului administrativ in norme ale procedurii civile obisnuite. O asemenea norma de trimitere nu schimba astfel natura juridica a contenciosului administrativ si a procedurii aplicabile acestuia, nu le transfera pe acestea din sfera dreptului administrativ in aceea a procedurii civile obisnuite.

c) Din punctul de vedere al derularii sale in timp, procedura administrativa
contencioasa presupune, de regula, doua etape, si anume:

procedura anterioara sesizarii instantei de contencios administrativ, care este o procedura administrativa;

procedura in fata instantei de contencios administrativ, care este o "procedura judiciara".

Spunem "de regula" deoarece exista anumite categorii de litigii de contencios administrativ pe care legea le excepteaza de la obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile. Astfel, prin art.58 alin.(3), si (4) din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, se prevede ca ordinul prefectului prin care se constata dizolvarea de drept a consiliului local poate fi atacat de consilierii interesati la instanta de contencios administrativ. Aceasta este obligata sa se pronunte in termen de 30 de zile, iar procedura administrativa prealabila nu se mai efectueaza.

Articolul 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede ca in cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, al celor care privesc actele asimilate sub forma refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termen legal, precum si al exceptiei de nelegalitate, nu este obligatorie procedura prealabila.

d) Procedura judiciara in materia contenciosului administrativ este, de regula, supusa dublului grad de jurisdictie, fondul si recursul, reprezentand astfel o exceptie de la regula triplului grad de jurisdictie, care caracterizeaza cea mai mare parte a litigiilor
apartinand procedurii civile obisnuite. Din nou am facut precizarea "de regula", cu
privire la dublul grad de jurisdictie, dat fiind faptul ca exista anumite categorii de litigii
de contencios administrativ care sunt supuse unui singur grad de jurisdictie, in sensul ca fie sunt exceptate de la exercitarea recursului, fiind solutionate in prima si ultima instanta, fie sunt supuse exclusiv recursului, eliminandu-se fondul care este asimilat cu parcurgerea unor faze administrativ-jurisdictionale.

Astfel, potrivit art.58 alin.(3) si (4) din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, hotararea instantei de contencios administrativ prin care se solutioneaza actiunea formulata de consilierii interesati impotriva ordinului prefectului prin care se constata dizolvarea de drept a unui consiliu local in anumite situatii este definitiva si irevocabila, deci nu este supusa recursului.

e) Procedura judiciara in materia contenciosului administrativ are ca specific
caracterul urgent al judecarii cauzelor.

Este adevarat ca principiul celeritatii este specific administrarii justitiei in ansamblul sau, dar judecarea litigiilor de contencios administrativ trebuie facuta de o maniera in care principiul celeritatii trebuie aplicat si respectat in mod deosebit. O asemenea concluzie se desprinde din continutul, terminologia normelor procedurale consacrate prin Legea nr. 554/2004. Astfel, regasim utilizata formula "de urgenta" atat in art.17 care reglementeaza judecata in fond, cat si in art.20 care reglementeaza judecata in recurs.

f) Caracterul public al procedurii judiciare in materia contenciosului administrativ, cu precizarea ca in anumite litigii se poate aplica regula din procedura civila conform careia atunci cand instanta apreciaza, in functie de elementele specifice ale fiecarei spete, poate decide ca sedinta sa se desfasoare in secret.

g) Caracterul accesibil din punctul de vedere al cuantumului taxelor aferente
litigiilor de contencios administrativ. Ca si in sistemul francez, litigiile de contencios
administrativ impun taxe de timbru mult mai mici decat litigiile civile sau comerciale.

Art.17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede ca pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr. 147/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia celor care au ca obiect contracte administrative, care se vor taxa la valoare.

Partile in litigiul de contencios administrativ

Calitatea de reclamant o poate avea, cum am mai avut prilejul sa aratam, o persoana vatamata. Consideram ca nu are relevanta capacitatea civila a reclamantului persoana juridica. In ceea ce priveste reclamantul persoana fizica, acesta trebuie sa aiba capacitate de drept civil. Cand este vorba despre un grup de persoane, acesta nu trebuie sa aiba capacitate in sensul dreptului civil, ci capacitate morala sau, cum se exprima un autor francez, sa aiba vocatia de a avea capacitate juridica.

Cat priveste titularii dreptului la actiune in contenciosul administrativ, legislatia actuala recunoaste calitatea de reclamant urmatoarelor subiecte de drept:

particularul, cel vatamat;

prefectul;

unele autoritati publice care au misiunea sa vegheze la respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, cum ar fi procurorul, Avocatul Poporului, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau Ministerul Public.

In cazul actiunilor prin care s-a vatamat un interes public, calitatea de reclamant o poate avea, pe langa cele patru autoritati precizate, si orice persoana de drept public, ca si organismele sociale interesate.

Notiunea de organisme sociale interesate evoca, potrivit articolului 2 alin (1) litera s) acele structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative.

Aceasta conceptie foarte generoasa a actualei legi, care a fost publicata, in faza de proiect, in Revista de drept public, a fost criticata vehement de catre venerabilul profesor Tudor Draganu, atat pe considerentul riscului ca actiunile de contencios administrativ sa nu se transforme intr-un soi de actiuni populare (actio popularis), dar si pentru ca ar intra in conflict cu prevederile articolului 52 din Constitutie, unde se face referire la un drept al unei persoane vatamate sau la un interes legitim al acesteia.

Una din inovatiile aduse prin Legea nr. 554/2004 o regasim in articolul 1 alin. (2), potrivit caruia se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

In acest fel se transeaza o problema care, nefiind reglementata, a fost dezbatuta in doctrina si intalnita in jurisprudenta, unde a primit solutii diferite. Situatia cea mai des intalnita o regasim in cazul autorizatiilor de constructie sau a celor de functionare a unor societati comerciale sau pentru desfasurarea de activitati la domiciliu.

Este posibil ca actele administrative de autorizare sa afecteze drepturi sau interese legitime ale altor persoane decat destinatarul lor. Este evident ca, desi legea nu prevede expres, calitatea de parat in litigiul astfel nascut o va avea atat beneficiarul actului, cat si organul de la care acesta emana.

Calitatea de parat, va reveni, in conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr. 554/2004, si articolului 52 din Constitutie, unei autoritati publice, fiind vorba despre autoritati publice din sfera celor trei clasice puteri ale statului sau din afara acestora.

Capacitatea procesuala a acestora este fundamentata pe capacitatea de drept public (de drept administrativ) in virtutea careia autoritatile publice, in lipsa personalitatii juridice, pot sta in proces, in nume propriu, in calitate de reclamant sau parat.

Cum am mai avut prilejul sa aratam, pot fi atacate in justitie actele administrative, indiferent de autoritatea publica de la care emana.

In conformitate cu art. 16 din lege, se recunoaste posibilitatea ca actiunea sa poata fi formulata si personal impotriva functionarului public care a elaborat actul sau care se face vinovat de neemiterea lui, insa numai daca se solicita despagubiri.

Felul actiunilor in contencios in functie de regimul procedurii administrative prealabile

Legea nr. 554/2004 instituie regula procedurala potrivit careia introducerea actiunii in contenciosul administrativ este precedata de parcurgerea procedurii administrative prealabile.

De la aceasta regula exista si unele exceptii, fiind vorba despre actiunile in contencios care nu mai presupun parcurgerea acestei proceduri.

Rezulta ca, in functie de regimul acestei proceduri, actiunile in contenciosul administrativ se impart in urmatoarele categorii:

Actiuni care obliga reclamantul ca inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ sa parcurga procedura administrativa prealabila, acestea reprezentand regula.

Actiuni care nu obliga la parcurgerea unei asemenea proceduri, acestea fiind actiuni prevazute prin reglementari speciale.

Actiuni in care intalnim o forma atipica de procedura prealabila, sub forma recursului gratios, dar cu un regim juridic specific. Aceasta procedura este izvorata nu din ratiunea ocrotirii unui drept subiectiv, ci din statutul titularului actiunii.

Tipuri de actiuni in contencios administrativ

Dispozitiile Legii nr. 554/2004, raportate la Constitutie, determina concluzia existentei urmatoarelor categorii de actiuni, in functie de obiectul cererii:

actiuni in anularea actului, fiind vorba despre o anulare totala sau partiala a actului;

actiuni in anularea actului, insotite de solicitarea de despagubiri materiale sau morale;

actiuni in obligarea la emiterea unui act administrativ;

actiuni in obligare la emiterea actului insotite de cererea de despagubiri materiale si (sau) morale.

Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului

Una din inovatiile aduse de Constitutia revizuita a fost aceea a recunoasterii competentei instantelor de contencios administrativ de a se pronunta asupra ordonantelor sau dispozitiilor din ordonante declarate neconstitutionale.

O asemenea reglementare impunea prevederi mai ample in legea contenciosului administrativ, care se regasesc in prezent in articolul 9 al acesteia.

Astfel, persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante, introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate.

Instanta de contencios administrativ verifica daca sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, modificata si republicata. Daca ea constata ca respectivele conditii sunt indeplinite, sesizeaza Curtea Constitutionala, prin incheiere, si suspenda solutionarea cauzei pe fond.

Instanta de contencios administrativ va repune cauza pe rol, dupa ce Curtea Constitutionala s-a pronuntat si va da un termen, cu citarea partilor, numai daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala. In caz contrar, respinge actiunea ca inadmisibila pe fond.

In situatia in care decizia de declarare a neconstitutionalitatii s-a pronuntat in urma ridicarii exceptiei intr-un alt proces, sesizarea instantei de contencios administrativ se face direct, fara a mai fi necesara procedura prealabila, in limitele unui termen de un an, care curge de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, a Deciziei Curtii Constitutionale.

Actele ce trebuie atasate cererii

In conformitate cu art. 12 din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul anexeaza la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile, daca acest demers este obligatoriu. In situatia in care reclamantul introduce actiunea impotriva autoritatii care refuza sa puna in executare actul administrativ emis in urma solutionarii favorabile a cererii ori a plangerii prealabile, va depune la dosar si copia certificata dupa acest act (subl. ns.-V.V.).". Modificarile aduse articolului 12 prin Legea nr. 262/2007 sunt subliniate in citate, si ele reprezinta completarea cu situatia in care plangerea prealabila nu este obligatorie, precum si cu aceea a refuzului autoritatii publice de a pune in executare un act administrativ emis de autoritatea publica la cerere sau urmare a procedurii prealabile.

Se mai depune actul prin care se dovedeste indeplinirea procedurii administrative prealabile si care difera, in functie de situatia modului in care s-a parcurs aceasta procedura si de atitudinea autoritatii publice fata de care s-a realizat ea, precum si dovada achitarii taxei de timbru.

In contenciosul administrativ, taxa de timbru este, cum spuneam, redusa ca si cuantum, cu exceptia actiunilor care privesc contracte administrative, ceea ce dezvaluie "intentia legiuitorului ca actiunile de contencios administrativ trebuie sa fie la indemana cetateanului pentru apararea drepturilor sale".

Mai pot fi depuse alte acte pe care reclamantul le considera ca ar sprijini solutionarea cauzei. Art.13 alin.(l) face vorbire despre depunerea intregii documentatii care a stat la baza emiterii actului atacat, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.

Instantele competente

Am stabilit, analizand trasaturile contenciosului administrativ, ca, spre deosebire de celelalte litigii, celor de contencios administrativ le este specific dublul grad de jurisdictie, fondul si recursul.

Am precizat ca aceasta materie a suferit modificari fata de reglementarea initiala, care infiinta sectii de contencios administrativ doar la nivelul tribunalelor judetene (si al municipiului Bucuresti) si al Curtii Supreme de Justitie (art. 17).

Ca, prin Legile nr.92/1992 privind organizarea judecatoreasca si Legea nr.59/1993 privind modificarea Codului de procedura civila si a altor reglementari, s-au infiintat sectii de contencios administrativ si la nivelul Curtilor de Apel.

Astfel ca, in prezent, litigiile de contencios administrativ sunt solutionate de tribunalele administrativ fiscale, iar pana la infiintarea acestora, sectiile de contencios administrativ si fiscal care functioneaza in cadrul Tribunalelor judetene si al municipiului Bucuresti, al Curtilor de Apel si al inaltei Curti de Casatie si de Justitie.

Competenta materiala (rationae materiae)

Articolul 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ prevede ca litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale precum si accesorii ale acestora, de pana la 500 000 lei, se solutioneaza in fond de catre tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora mai mari de 500 000 lei, se solutioneaza in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel. Completul de judecata este format din doi judecatori.

Constatam astfel ca, in prezent, competenta materiala este urmatoarea:

judecata in fond se poate face de catre tribunalele administrativ fiscale, pentru actele emise de autoritati publice locale si judetene si pentru cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 500 000 lei. Pana la infiintarea acestora, competenta va reveni sectiilor de contencios administrativ si fiscal ale tribunalelor judetene si al municipiului Bucuresti.

judecata in fond se face de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale Curtilor de Apel, in litigiile privind actele emise de autoritati centrale precum si cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de peste 500 000 lei;

Recursul se solutioneaza, potrivit articolului 10 alin (2) astfel:

recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel;

recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale Curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin legea speciala nu se prevede altfel.

Ca o particularitate, nou introdusa prin Legea nr. 262/2007, judecarea in fond a cererilor formulate in temeiul legii contenciosului administrativ se face de un complet de 2 judecatori.

Competenta teritoriala (rationae loci)

Art. 10 alin. (3) din legea contenciosul administrativ deroga de la regula de competenta teritoriala din dreptul comun, unde judecata apartine instantei de la domiciliul paratului, prevazand competenta instantei de la domiciliul sau sau de la domiciliul paratului.

Aceasta competenta are caracter alternativ, reclamantul avand astfel la alegere instanta de la domiciliul sau sau de la cel al paratului.

Important este insa ca oricare din cele doua instante au fost sesizate, ele nu se pot desesiza in favoarea celeilalte, ele sunt obligate sa retina si sa judece actiunea. Art. 10 alin. (3) teza a doua prevede ca daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.

Procedura in fata instantei de fond si de recurs

Art. 17 instituie caracterul urgent al judecatii de catre instantele de fond: "cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul prevazut de lege".

Acelasi caracter urgent regasim si in ceea ce priveste redactarea sentintelor, aceasta urmand a se face in prezent, in cel mult 30 zile de la pronuntare, spre deosebire de varianta anterioara a legii, care impunea un termen, greu de respectat, de 10 zile.

Prin art. 14 si 15 se consacra institutia suspendarii actului de catre instanta sesizata.

Legea actuala consacra, prin articolele 14 si 15 doua tipuri de suspendare: suspendarea executarii actului dupa formularea plangerii prealabile si suspendarea solicitata prin actiunea principala.

In ceea ce priveste suspendarea executarii actului, art. 14 alin.(l) prevede ca in cazuri bine justificate si pentru prevenirea producerii unor pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond. In cazul in care persoana vatamata nu introduce actiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea inceteaza de drept si fara nici o formalitate.

Instanta este obligata sa rezolve cererea de suspendare de urgenta si cu precadere cu citarea partilor. Cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, atunci cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ. Judecarea acestei cereri se face de asemenea de urgenta, cu citarea partilor.

Hotararea prin care se dispune acest tip de suspendare este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs, in termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

Prin Legea nr. 262/2007 a fost reglementata situatia in care autoritatea publica, dand dovada de totala rea credinta, emite un alt act administrativ, cu continut identic cu cel al primului act. In aceasta ipoteza, in care se emite un act administrativ cu acelasi continut ca si actul suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept, nemaifiind obligatorie plangerea prealabila.

Cel de-al doilea tip de suspendare este cea solicitata prin actiunea principala.

Astfel, articolul 15 prevede ca suspendarea executarii actului administrativ poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat, pentru aceleasi motive prevazute de articolul 14 pentru primul tip de suspendare. Precizarea din partea finala a fost introdusa prin Legea nr. 262/2007. In aceasta situatie, instanta va dispune suspendarea actului administrativ atacat pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond.

Si aceasta cerere se judeca de urgenta, cu citarea partilor, hotararea pronuntata fiind executorie de drept si se poate ataca in termen de 5 zile de la pronuntare. Cererea de suspendare poate fi introdusa si de Ministerul Public, atunci cand in cauza este vorba despre un interes public major de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ. Prin Legea nr. 262/2007 s-a realizat o necesara completare a regimului juridic al suspendarii cu situatia in care s-a admis actiunea de fond, dar actul fusese suspendat in temeiul articolului 14, care prevede ca hotararea de suspendare se dispune pana la solutionarea actiunii in fond. In lipsa oricaror precizari, s-ar fi putut crede ca, desi actiunea in fond a fost admisa, suspendarea inceteaza si actul ilegal reintra in vigoare. Pentru a preintampina o asemenea situatie, s-a introdus o noua prevedere conform careia in ipoteza admiterii actiunii in fond, masura suspendarii, dispusa in conditiile articolului 14, se prelungeste de drept pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei.

In vechea Lege nr. 29/1990, suspendarea era reglementata prin art. 9, care consacra numai suspendarea introdusa odata cu actiunea principala. Regimul juridic al suspendarii actului administrativ dedus judecatii, in temeiul art.9 din Legea nr. 29/1990 a facut obiectul unui recurs in interesul legii, pe care Curtea Suprema de Justitie 1-a admis prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999.

Promovarea recursului in interesul legii a fost determinata de faptul ca s-a constatat ca in practica instantelor de contencios administrativ nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu exercitarea caii de atac a recursului impotriva hotararii prin care s-a solutionat cererea de suspendare a actului administrativ, reglementata prin dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, unele instante s-au pronuntat in sensul ca cererea de suspendare a actului dedus judecatii nu poate fi atacata separat cu recurs, decat odata cu hotararea data asupra fondului procesului.

Alte instante, dimpotriva, au statuat ca in cazul in care cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulata distinct de actiunea prin care a fost atacat actul, hotararea pronuntata poate fi atacata cu recurs.

Fosta Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in interesul legii formulat si a decis ca in aplicarea prevederilor art.9 din Legea nr. 29/1990 este susceptibila de a fi atacata cu recurs atat hotararea prin care se solutioneaza cererea de suspendare a executarii actului administrativ, formulata in cadrul actiunii principale, avand ca obiect anularea acelui act, cat si hotararea prin care o atare cerere este solutionata separat.

Prin actuala lege, inclusiv prin modificarile care i s-au adus prin Legea nr. 262/2007, situatia a fost clarifica, prevazandu-se expres ca hotararea prin care se dispune suspendarea, in ambele cazuri, poate fi atacata cu recurs, in termen de 5 zile de la comunicare. Precizam ca anterior termenul curgea de la pronuntare, insa s-a considerat ca o asemenea prevedere este nesatisfacatoare, in contextul in care este posibil ca partea sa nu fie prezenta, astfel incat termenul trebuie sa fie calculat de la comunicarea hotararii.

Alte aspecte procedurale

Potrivit art.13 din Legea nr.554/2004, la primirea actiunii, instanta va dispune citarea partilor si poate cere autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.

In acelasi mod procedeaza instanta si in cazul refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri.

In situatia in care autoritatea parata nu trimite, la termenul stabilit de instanta, lucrarile pe care aceasta i le-a cerut, conducatorul autoritatii publice va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

Solutiile la care se poate opri instanta, potrivit art.18 din lege, sunt in stransa corelatie cu obiectul cererii, instanta putand admite, in tot sau in parte, actiunea sau putand sa o respinga, de asemenea in totalitate sau partial.

Astfel, art. 18 prevede urmatoarele solutii la care se poate opri instanta:

sa anuleze actul, in tot sau in parte;

sa oblige autoritatea publica sa emita actul administrativ ori sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o operatiune administrativa;

concomitent cu una din cele doua solutii, instanta are posibilitatea sa se pronunte si asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii;

in cazul solutionarii cererii, instanta va putea sa se pronunte si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a cerut acest lucru.

Consacrarea posibilitatii de a se acorda "daune morale" a reprezentat un element de noutate in vechea reglementare, mentinut, fireste, si in actuala lege a contenciosului administrativ. Sintagma evoca despagubirile care se acorda pentru atingerile aduse onoarei, demnitatii sau reputatiei, vietii intime, familiale sau private ori dreptului la imagine.

Recursul si caile extraordinare de atac

Recursul in materie de contencios administrativ, poate fi de competenta Curtilor de Apel (daca in fond s-a pronuntat tribunalul) sau a inaltei Curti de Casatie si Justitie (daca fondul a fost judecat de Curtea de Apel), sectiile de contencios administrativ ale acestora.

Termenul de recurs este de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare si este suspensiv de executare (art. 20 alin. 2 ).

In cazul in care se admite recursul, solutia este casata si se rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Atunci cand hotararea primei instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se trimite, o singura data, la aceasta instanta.

Legea nr. 554/2004, in forma initiala, mai consacra o forma speciala a recursului, recursul in situatii deosebite, care a fost abrogata prin Legea nr. 262/2007 si inlocuita cu dispozitii referitoare la caile extraordinare de atac. Potrivit articolului 21, in forma rezultata prin modificarile aduse de Legea nr. 262/2007, impotriva solutiilor definitive si irevocabile pronuntate de instantele de contencios administrativ, se pot exercita caile de atac prevazute de Codul de procedura civila. Prin alin. (2) al articolului 21 a fost introdus un motiv de revizuire neprevazut de Codul de procedura civila si care se adauga motivelor prevazute de acesta, reprezentat de pronuntarea hotararilor ramase definitive si irevocabile prin incalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, reglementat de articolul 148 alin. (2) coroborat cu articolul 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata. Cererea de revizuire se introduce in termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrata de art. 17 alin. (3), la cererea, temeinic motivata a partii interesate, in termen de 15 zile de la pronuntare. Cererea de revizuirea se solutioneaza de urgenta si cu precadere, intr-un termen maxim de 60 de zile de la inregistrare. Precizam ca prin articolul 148 alin. (2), nou introdus in urma revizuirii Constitutiei, ca si intregul titlu din care face parte referitor la " integrarea euroatlantica", a fost consacrata norma conform careia, ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prioritatea subzista si in cazul aderarii la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Este prima lege prin care se transpune in practica principiul prioritatii dreptului comunitar asupra dispozitiilor contrare din legislatia interna prevazut de Constitutia revizuita si republicata, ca o consecinta a dobandirii de catre Romania a statutului de membru al Uniunii Europene. Consideram ca si alte reglementari, si ne referim cu precadere la viitoarele coduri de procedura civila, penala, fiscala, administrativa care urmeaza a fi adoptate in tara noastra vor cuprinde dispozitii care sa promoveze acest principiu.

Subliniem si regulile specifice care guverneaza regimul motivului de revizuire nou introdus prin articolul 21 alin. (2) si care constau in:

derogarea de la articolul 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, in forma modificata, astfel incat comunicarea si, implicit, redactarea si motivarea hotararii se fac nu in termenul de 30 de zile cat prevede textul respectiv, ci in termenul de 15 zile;

solutionarea cererii de revizuire de urgenta si cu precadere, intr-un termen de maxim 60 de zile de la inregistrare.

Executarea sentintelor pronuntate

Regimul executarii sentintelor judecatoresti se regaseste in capitolul III din Legea nr. 554/2004.

Articolul 22 prevede ca hotararile judecatoresti definitive si irevocabile prin care s-au admis actiunile formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi si s-au acordat cheltuieli de judecata se investesc cu formula executorie si se executa silit, potrivit dreptului comun. Inainte de a fi modificat, articolul 22 prevedea ca hotararile judecatoresti pronuntate in contenciosul administrativ, cu caracter definitiv si irevocabil constituie titluri executorii, dispozitie pe care am apreciat-o la momentul adoptarii legii, pe considerentul ca scuteste pe cel vatamat de o formalitate suplimentara, prin care sa solicite si sa obtina investirea cu formula executorie. Din modul in care era formulat textul rezulta, cu claritate, faptul ca suntem in prezenta unui titlu executoriu doar atunci cand este vorba despre o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care s-au admis actiunile formulate in baza legii. Per a contrario, nu constituiau titluri executorii hotararile care nu au caracter definitiv si irevocabil sau, desi au un asemenea caracter, prin ele s-au respins actiunile formulate in baza legii contenciosului administrativ. Din motive pe care nu le impartasim, textul a fost modificat, promovandu-se solutia din dreptul comun a investirii cu formula executorie si a executarii silite, potrivit dreptului comun. Articolul 22, in forma in care a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 prezinta, in opinia noastra, si o insuficienta de reglementare, determinata de faptul ca el face referire numai la acordarea cheltuielilor de judecata, omitand sa mentioneze si acordarea de despagubiri cu caracter material sau moral.

Legea actuala aduce o inovatie care este revolutionara pentru sistemul nostru de drept si prin care se transeaza o problema amplu dezbatuta in doctrina, referitoare la efectele juridice ale unei hotarari judecatoresti prin care se anuleaza acte administrative cu caracter normativ. De regula, hotararile judecatoresti produc efecte inter partes litigantes. In ceea ce priveste hotararile care privesc acte administrative normative, s-a exprimat opinia ca efectele acestora sa fie general obligatorii. Aceasta deoarece atata vreme cat actul anulat produce efecte juridice general obligatorii, este firesc ca si hotararea judecatoreasca prin care este desfiintat sa produca acelasi gen de efecte. In acest spirit, articolul 23 prevede ca hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-a anulat, in tot sau in parte, un act administrativ cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Acestea se publica obligatoriu, dupa motivare, la solicitarea instantelor, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.

Spre deosebire de formularea initiala din lege, care permitea interpretarea ca publicarea hotararilor respective are loc numai in masura in care solicita acest lucru reclamantul sau instanta de executare, in urma modificarilor aduse prin Legea nr. 262/2007 se prevede caracterul obligatoriu al publicarii, la solicitarea instantelor.

Regimul juridic al obligatiei de executare este reglementat de articolul 24. Acesta prevede ca executarea hotararii prin care autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze anumite operatiuni administrative, se face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii.

In situatia in care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe zi/ intarziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru intarziere.

Prin alin. (3) este incriminata ca si infractiune neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ, in termen de 30 de zile de la data aplicari amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 2. 500 lei la 10.000 lei.

Sanctiunea si despagubirile se acorda de instanta de executare, la cererea reclamantului, care este scutita de taxa de timbru. Hotararea se ia in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor, si poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Conducatorul autoritatii publice poate, printr-o actiune in regres, sa se indrepte cu pretentii impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun. Atunci cand cei vinovati sunt demnitari sau functionari publici, se aplica reglementarile speciale.

&31. Controlul judecatoresc al actelor administrative pe calea exceptiei de nelegalitate a actului

Exceptia de nelegalitate reprezinta, potrivit doctrinei, o aparare pe care o parte intr-un proces o face impotriva unui act administrativ ilegal ce are incidenta intr-o anumita cauza.

Doctrina actuala o defineste ca fiind institutia traditionala a contenciosului administrativ, reglementata expres si salutar pentru prima data prin Legea nr. 554/2004, cu modificarile care i s-au adus prin Legea nr. 262/2007, care permite, in cadrul unei proceduri suple, cercetarea legalitatii unui act administrativ unilateral pe cale de exceptie in cadrul unui proces pornit pentru alte motive decat cele care vizeaza anularea respectivului act.

Ilegalitatea actului administrativ mai poate fi insa invocata si pe cale de exceptie. Articolul 4 din Legea nr. 554/2004 prevede, la alin. (1), ca legalitatea unui act administrativ cu caracter unilateral, indiferent de data emiterii acestuia, poate sa fie cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, sesizeaza, prin incheiere motivata, instanta de contencios administrativ competenta si suspenda cauza. Incheierea de sesizare a instantei de contencios administrativ nu este supusa nici unei cai de atac, iar incheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata odata cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune in ipoteza in care instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de nelegalitate este instanta de contencios administrativ competenta sa o solutioneze.

Prin alin. (2) se prevede ca instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor si a emitentului. In cazul in care exceptia de nelegalitate vizeaza un act administrativ unilateral emis anterior intrarii in vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmeaza a fi analizate prin raportare la dispozitiile legale in vigoare in momentul emiterii actului administrativ. Potrivit alin. (3), solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in termen de 5 zile de la comunicare si se judeca de urgenta si cu precadere.

Facem precizarea ca regimul juridic al exceptiei de nelegalitate a suferit unele modificari prin Legea nr. 262/007, pe care le-am analizat in sectiunea consacrata analizei acestei materii. In prezent constatam urmatoarele dimensiuni ale regimului juridic al exceptiei de nelegalitate:

exceptia de nelegalitate poate viza orice act administrativ, indiferent de data emiterii lui. O asemenea precizare a fost introdusa prin Legea nr. 262/2007, pentru a intari specificul pe care aceasta il prezinta, anume acela ca poate viza orice act administrativ, neprezentand importanta data cand a fost emis acel act, spre deosebire de controlul direct pe calea unei actiuni adresata instantelor de contencios administrativ, pentru care este esentiala data emiterii actului, pentru ca in raport de aceasta se calculeaza termenele maxime de introducere a actiunii.

exceptia de ilegalitate poate fi invocata oricand. In jurisprudenta inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal si in doctrina s-a conturat opinia conform careia legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ poate fi cercetata oricand, pe calea exceptiei de nelegalitate invocata intr-un litigiu avand ca obiect contestatia formulata impotriva unui act administrativ unilateral cu caracter normativ. In schimb, in privinta actelor administrative unilaterale cu caracter individual sunt incidente dispozitiile art. 11 alin. (2) si (5) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc termenul de decadere de un 1 de la data emiterii actului.

In ceea ce ne priveste, nu impartasim aceasta conceptie si apreciem ca nu se poate realiza o extrapolare tale-quale a termenelor care vizeaza introducerea unei actiuni in contenciosul administrativ cu cele care trebuie sa guverneze invocarea unei exceptii de nelegalitate. In opinia noastra, in ambele, indiferent ca avem in vedere un act administrativ normativ sau individual, exceptia de nelegalitate poate fi invocata oricand, nu este supusa unor termene. A gandi altfel inseamna a afecta posibilitatea de protectie a cetateanului impotriva actelor administrative individuale, ceea ce nu poate fi acceptat.

indeplinirea conditiei ca solutionarea litigiului pe fond sa depinda de actul administrativ care face obiectul exceptiei, ceea ce determina instanta in fata careia s-a ridicat exceptia sa verifice admisibilitatea in principiu a acesteia.

invocarea exceptiei se poate face de catre partile interesate sau din oficiu;

procedura care se aplica este asemanatoare celei in care se invoca exceptia de neconstitutionalitate, in sensul ca instanta de fond suspenda cauza si trimite dosarul la instanta de contencios administrativ, pentru a se pronunta asupra exceptiei. Exista o situatie in care nu intervine suspendarea, care a fost nou introdusa prin Legea nr. 262/2007, aceea in care exceptia este invocata chiar in fata instantei de contencios administrativ care judeca actiunea principala si care are competenta sa se pronunte si asupra exceptiei;

incheierea de sesizare a instantei de contencios administrativ este sustrasa posibilitatii de a fi supusa cailor de atac, iar cea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata odata cu fondul;

judecarea exceptiei de nelegalitate se caracterizeaza prin urgenta, cu citarea partilor si a emitentului actului. In forma initiala, legea nu facea referire la citarea emitentului, insa in jurisprudenta inaltei Curti de Casatie si Justitie a consacrat formula conform careia in procesul avand ca obiect solutionarea exceptiei de nelegalitate, este obligatorie citarea emitentului actului administrativ care face obiectul exceptiei si introducerea acestuia in cauza. O asemenea solutie, in opinia Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal a inaltei Curti de Casatie si Justitie se impune pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialitatii, a dreptului procesual la aparare, a dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale precum si a articolului 85 din Codul de procedura civila, conform caruia judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel. In acord cu jurisprudenta inaltei Curti de Casatie si Justitie, fata de care unii autori au exprimat unele rezerve, dar a carei filozofie o impartasim, prin modificarile aduse legii contenciosului administrativ s-a prevazut citarea emitentului actului.

Pot face obiectul exceptiei de nelegalitate doua categorii de acte administrative, din punct de vedere al momentului emiterii lor: acte administrative emise anterior intrarii in vigoare a legii, pentru care legalitatea lor va fi cercetata in raport cu actele normative in vigoare la data emiterii actelor care fac obiectul exceptiei si acte administrative emise ulterior intrarii in vigoare a legii, pentru care legalitatea lor va fi cercetata in raport cu dispozitiile actualei legi cadru in materie.

solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in termen de 5 zile de la comunicare si se judeca de urgenta si cu precadere (art. 4 alin. 3, in forma modificata). In forma initiala a legii era prevazut, pentru recurs, termenul de 48 de ore, care se calcula de la pronuntare, insa s-a constatat in practica faptul ca era un termen nerealist, imposibil sa fie respectat, ceea ce a determinat modificarea lui prin Legea nr. 262/2007.

in cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata. Constatam ca exceptia de nelegalitate nu are ca efect anularea actului, ci inlaturarea din cauza a actului a carui nelegalitate a fost constatata. In literatura de specialitate a fost sesizata ipoteza in care mai mult decat o simpla legatura cu cauza, actul administrativ prezinta caracterul unui element esential, intrinsec al procesului pe fond. Exemplu, intr-un litigiu penal care vizeaza savarsirea de catre un functionar public a faptei de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta de art. 246 Cod penal, care se poate savarsi si prin indeplinirea in mod defectuos, cu buna stiinta, a unui act de catre functionarul public. Pe cale de exceptie, intr-un asemenea litigiu se poate dovedi legalitatea sau nelegalitatea actului, iar infractiunea exista numai daca se va constata ca actul este nelegal. Pe cale de consecinta, daca actul de a carui nelegalitate depinde insasi existenta faptei penale, va fi considerat ca nu a fost emis niciodata, atunci se impune cu necesitate a considera ca nici fapta in discutie nu a fost savarsita vreodata, impunandu-se in continuare pronuntarea unei solutii de achitare pentru motivul prevazut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.: fapta nu exista.

Prin articolul III din Legea nr. 262/2007 a fost introdusa prevederea conform careia hotararile judecatoresti pronuntate in baza Legii nr. 554/2004, ramase definitive si irevocabile fara solutionarea pe fond a exceptiei de nelegalitate, care a fost respinsa ca inadmisibila, pot forma obiectul unei cereri de revizuire, care se poate introduce in termen de 3 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi. Aceasta este o solutie reparatorie, determinata de interpretarea care s-a dat in jurisprudenta cu privire la termenul in care se poate invoca exceptia. Astfel, in ciuda faptului ca si in versiunea initiala, articolul 4 alin. (1) prevedea ca legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand. pe cale de exceptie, in jurisprudenta s-a interpretat ca exceptia de nelegalitate este supusa acelorasi termene ca si actiunea principala, in sensul ca, atunci cand e vorba despre un act administrativ cu caracter individual, exceptia poate fi invocata in cel mult un an de la emiterea actului, iar cand priveste un act administrativ normativ poate fi invocata oricand. O asemenea interpretare a permis instantelor sa respinga ca inadmisibile exceptii care vizau acte administrative emise cu peste un an inainte de formularea lor, hotararile respective fiind in mod evident ilegale. Pentru a se corecta o asemenea stare de nelegalitate, Legea nr. 262/2007 a consacrat posibilitatea revizuirii hotararilor judecatoresti care au creat-o.

Prin articolul II alin. (2) al Legii nr. 262/2007 s-a prevazut ca dispozitiile referitoare la exceptia de nelegalitate si la garantiile procesuale prevazute de Legea nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, se aplica si cauzelor aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Exceptia de nelegalitate poate fi invocata si pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 554/2004, in forma sa initiala, cauzele de nelegalitate urmand a fi analizate prin raportare la dispozitiile legale in vigoare la momentul emiterii actului administrativ. In prima sa fraza, textul prevede imediata aplicabilitate a prevederilor legale in judecarea atat a exceptiilor de ilegalitate, cat si a garantiilor procesuale prevazute de Legea nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, ceea ce reprezinta o exceptie de la regula conform careia cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a Legii nr. 554/2004 vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei, prevazuta de articolul II din Legea nr. 262/2007.