CONDUCEREA SOCIALA

CONDUCEREA SOCIALA

a) Obiectul si scopul conducerii sociale.

Teoria administratiei publice abordeaza tipurile de conducere sociala prin metode si instrumente teoretico-stiintifice adecvate a relevat faptul managementul specific autoritatilor administratiei publice are doua componente esentiale:

● una tehnico- organizatorica, adica activitatea de conducerea propriu-zisa a unei autoritati, a unei institutii sau serviciu public, pe baza unor norme, principii si metode administrative;

● una social-politica, adica activitatea de conducere politica a societatii la nivel central sau local, si care este determinata, la randul sau, de forma de proprietate, de dezvoltarea ecomomica, de regimul politic, de caracteristicile sistemului social global.

Functia executiva pe care o realizeaza administratia publica pentru sistemul politic reflecta principiul separatiei si echilibrului puterilor si exprima trasaturile definitorii ale statului de drept, tipul de regim democratic si pluralismul politic. Spre deosebire de o persoana care isi poate organiza in mod individual activitatea, in cazul colectivitatilor umane, formate din mai multe persoane, este nevoie de o conducere unitara, pentru a-i pune de acord pe toti membrii comunitatii, in vederea atingerii unor obiective de interes general.

Conducerea sociala a colectivitatilor umane implica organizarea si coordonarea activitatilor prin care oamenii produc bunuri, creaza valori, transforma mediul natural si social. In acest proces, autoritatile administratiei publice stabilesc in cadrul colectivitatilor umane obiectivele socio-economice, alocarea resurselor, interdependenta functionala intre diferite institutii si servicii, tactica si strategia si raporturilor cu cetatenii

Scopul social al conducerii administratiei publice, ea trebuie exercitata in interesul general colectivitatilor umane, sau al satisfacerii unei utilitati sau a unei lucrari de interes public.

Aceste interese vor fi, in primul rand, ale grupurilor sociale care detin puterea politica la nivel central si la nivel local. Ca urmare, modul in care se exercita conducerea administratiei publice exprima modul specific de functionare a puterii politice intr-o societate concret determinata. Este evident ca autoritatile administratiei publice trebuie sa tina seama de ambele categorii de interese atunci cind elaboreaza politici si programe publice. Conducerea administratiei publice inseamna organizarea constienta, premeditata a activitatilor sociale de adoptare a deciziilor ca raspuns la provocarea generata de fenomenele sociale.

Socialitatea relatiilor dintre, administratia publica si celelalte structuri statale, economice si sociale se exprima prin raporturile de colaborare, de subordonare sau chiar de constrangere, astfel incat in raport cu mediul social administratia la un moment dat poate fi in consens, sau in opozitie, cu intregul sistem social, sau numai cu anumite subsisteme ale acestuia.

b) Coordonarea structurilor teritoriale.

In managementul organizarii administratiei publice tipul de conducere este relativ independent de caracterul regimului politic in sensul ca fiecare autoritate actioneaza in mod autonom, dar in limitele legii. In mod reciproc caracterul de ansamblu al unui regim politic stimuleaza implementarea unui anumit tip de conducere, respectiv coordonare, pentru structurile administrative.

Mutatis mutandis se poate utiliza tipologia scolii lui Kurt Lewin, pentru a descrie metodele principale de coordonare a structurilor functionale si/sau teritoriale ale administratiei publice.

● coordonarea de tip autoritar. Acest tip de conducere se reflecta in modul de organizare si

functionare a administratiei publice prin regimul de tutela , sau altfel spus, prin dreptul pe care il are o autoritate publica, ierarhic superioara (de regula politica) de a controla si de a modifica toate actele institutiilor (functionarilor) ierarhic inferioare.

●coordonarea de tip democratic. Acest tip de conducere a administratiei publice se reflecta cel mai

bine in cazurile in care adoptarea deciziilor se face in mod colectiv (deliberativ) de catre autoritatile administratiei la nivel teritorial (consiliul judetean) sau local (consiliile municipale, orasenesti si comunale).

● coordonarea de tip pasiv. Acest mod de conducere in administratia publica exprima lipsa de interventie a autoritatilor publice ierarhic superioare in activitatea autoritatilor, institutiilor si serviciilor publice din subordine; este evident ca aceasta conducere de tip pasiv nu este nociva atata timp cat activitatea structurilor subordonate nu incalca legalitatea.

● coordonarea de tip permisiv. Acest mod de conducere permite subsidiaritatea, adica satisfacerea

intereselor si nevoilor colectivitatilor locale prin servicii publice organizate la nivelul si sub coordonarea autoritatilor publice de la nivel local.

In conditiile statului de drept, in care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor publice si autonomia locala constituie coordonate fundamentale, conducerea administratiei se realizeaza pe doua paliere normative, palierul central (statal) si palierul local.

● subordonarea actului de conducere de la nivel local fata de actul de conducere de la nivel central. In conditiile statului de drept, in care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor publice si autonomia locala constituie coordonate fundamentale, conducerea administratiei se realizeaza pe doua paliere normative, palierul central (statal) si palierul local. Acest mod de organizare a conducerii pe doua paliere are ca efect subordonarea actului de conducere de la nivel local fata de actul de conducere de la nivel central:

- in cazul in care conducerea serviciilor de la nivel local nu respecta dispozitiile conducerii de la nivel central, sunt inlocuiti din functie conducatorii acelor servicii;

- actele serviciilor publice locale neconforme cu dispozitiilor conducerii centrale sunt substituite cu instructiuni ale celor din urma.

c). Elaborarea si implementarea politicilor publice.

Prin elaborarea si implementarea politicilor publice nu se poate crea o alta colectivitate, dar poate asigura evolutia ei in sensul dorit de sistemul politic. Elaborarea politicilor publice ca atribut al managementul administrativ reprezinta un sistem de norme si proceduri care asigura orientarea, indrumarea si controlul vietii economico-sociale in vederea satisfacerii intereselor cetatenilor prin aplicarea metodelor si tehnicilor manageriale la situatii specifice.

Managementul administratiei publice se caracterizeaza printr-o serie de actiuni si/sau activitati specifice prin care se elaboreaza politicile publice necesare dezvoltarii durabile a unitatilor administrativ-teritoriale: in functie de competenta, implicarea si contributia factorilor politici la conducerea procesului de fundamentare si adoptare a politicilor publice locale si centrale, administratia poate fi functionala, poate sa corespunda, sau nu, cerintelor autoreglarii eficiente a colectivitatilor umane, poate sa serveasca adecvat, sau neadecvat, intereselor specifice acestora. Eficienta politicilor publice depinde de modul in care autoritatile administratiei realizeaza urmatoarelor activitati:

● inteleg fenomenul social- politic care se manifesta la un moment dat in cadrul colectivitatii a carui solutionare devine stringenta;

● stabilesc politici publice adecvate reglementarii fenomenului social-politic prin alocarea resurselor materiale, financiare, umane, necesare implementarii acelor politici publice;

● aleg procedurile si formele de interventie sociala si de (re)organizare a sistemului de actiune prin infiintarea unor institutii si servicii adecvate politicilor stabilite;

● reusesc sa reglementeze juridic fenomenul, prin adoptarea sau emiterea actelor administrative

cu caracter normativ;

● aplica deciziile si controleaza modul aplicarii lor, luand masurile de corectie necesare in cazul abaterilor de la scopul politicilor publice (feed-back).

d). Reglementarea raporturilor sociale.

Caracterul unui sistem administrativ exprima ordinea de drept (sistemul de norme si institutii juridice) ordinea sociala (ansamblul de norme si relatii dintre grupuri de oameni) si ordinea morala (ansamblul de principii etice utilizat de fiecare colectivitate relativ autonoma).

Metodele de reglementare a relatiilor sociale pot fi definite ca procedee, tehnici si instrumente utilizate de o autoritate publica pentru reglementarea unui fenomen sau proces social conform scopurilor stabilite de puterea politica prin lege. Spre deosebire de administratia privata, metodele de conducere specifice administratiei publice sunt utilizate pentru satisfacerea interesului general sau a unei utilitati publice intrucat administratia nu doreste profit in sens economic, ci beneficii in sens social, inclusiv prin prestarea de servicii publice catre cetateni.

Elementele specifice conducerii sociale de catre administratie sunt urmatoarele:

● Emiterea actelor administrative cu caracter normativ prin care autoritatile administratiei publice reglementeaza relatiile sociale in sensul dorit de puterea politica ;

●Caracterul obligatoriu al deciziilor administratiei publice fata de toate persoanele fizice si/sau juridice dintr-o unitate administrativ-teritoriala (spre deosebire de deciziile din administratia privata care sunt aplicabile numai agentilor proprii);

● Caracterul unilateral al deciziilor administratiei atat sub aspectul faptului ca administratia decide singura, cat si sub aspectul ca aplica deciziile fara a se cere acordul celor carora li se adreseaza.

● Utilizarea mijloacelor de constrangere ale statului in caz de necesitate. Administratia publica are competenta de a organiza servicii publice in scopul mentinerii ordinii publice, apararii domeniului public, sigurantei cetateanului, transporturilor, telecomunicatiilor etc.

In acest sens, se poate afirma ca administratia are misiunea sociala de a impune si de a mentine ordinea normativa printr-un mecanism de constrangere care sa asigure executarea obligatiilor institutionalizate.

● Puterea discretionara.

Functionarii care ocupa o pozitie de varf in administratie se bucura de o autoritate considerabila si de aceea, se afirma uneori ca administratia este o putere birocratica. Dreptul conducatorilor de institutii si servicii publice de a da dispozitii obligatorii subordonatilor, fara consultarea acestora, constituie exemplul cel mai elocvant al puterii discretionare, desigur, in limitele normelor ce reglementeaza activitatea administratiei. Atunci cind se face referire la puterea inaltilor functionari publici sau a managerilor experti de a decide intr-un anumit domeniu de specialitate se utilizeaza conceptul de tehnocratie.

e) Eficienta conducerii sociale.

Metodele de conducere in administratie pot fi evaluate prin prisma eficienta activitatii pe baza unor parametrii cum sunt:

- gradul de coerenta si corectitudine a deciziilor proprii, exprimat prin legalitatea si oportunitatea actelor si faptelor administrative ;

- stilul de conducere a autoritatilor, institutiilor si servicilor publice;

- nivelul de satisfacere a interesele cetatenilor masurabil prin cantitatea si calitatea de produse, servicii sau lucrari de utilitate publica furnizate populatiei.

Conditiile obligatorii pentru administrarea eficienta a colectivitatilor umane sunt:

● corectitudinea sub aspectul respectarii legalitatii de catre administratie;

● coerenta , ca expresie a concordantei dintre scopul administratiei si interesul public;

● eficienta, ca posibilitate de a obtine beneficii sociale maxime cu costuri minime. 

Notiune de conducere administrativa defineste metodele de management a autoritatilor, institutiilor, serviciilor si agentilor publici prin care se asigura dezvoltarea socio-economica a colectivitatilor umane.

f). Responsabilitatea administratiei.

Nevoile si interesele cetatenilor, in calitatea de beneficiari ai serviciilor administrative sunt diferite fata de cele din trecut si se caracterizeaza printr-o inversare a rolurilor sociale: serviciul public nu este creat in interesul administratiei (care impune celor guvernati sa execute deciziile), ci in interesul cetatenilor (care au dreptul de a cere guvernantilor sa le respecte decizia), atat in ceea ce priveste calitatea serviciilor, cat si fata de modul in care sunt prestate.

Acest tip de conducere adminstrativa se caracterizeaza prin raspunderea fiecarei autoritati si/sau a fiecarui functionar public, de la fiecare nivel ierarhic, se poate realizeaza prin:

● stabilirea raspunderii persoanele a conducatorilor si/sau functionarilor publici pentru realizarea unor obiective (nu asupra indeplinirii unor sarcini);

● delegarea deciziilor operationale la primul nivel de competenta ierarhic inferior potrivit principiului apropierii dintre executant si activitate ce trebuie executata;

● stimularea initiativei, pe baza respectarii principiilor si orientarilor definite de autoritatile publice si impunerea unui sistem de monitorizare si evaluare pennanent;

● cresterea transparentei si celeritatii in functionarea sistemului administrativ, atat pe verticala (in ceea ce priveste informatia), cat si pe orizontala (in ceea ce priveste coordonarea actiunilor).