Rǎspunderea patrimonialǎ a functionarilor publici

Rǎspunderea patrimonialǎ a functionarilor publici

Rǎspunderea patrimonialǎ este o formǎ a rǎspunderii juridice care are menirea de a restabili situatia patrimoniului persoanei vǎtǎmate, anterior sǎvarsirii faptei ilicite care a provocat diminuarea acestuia. Formele patrimoniale cuprind raporturile obligationale in virtutea cǎrora persoana despǎgubitǎ are dreptul sǎ solicite persoanei care a pǎgubit-o sǎ repare paguba pricinuitǎ.

Aceastǎ formǎ a rǎspunderii este reglementatǎ de dispozitiile art. 84 si de art. 85 din Statut, potrivit cǎrora rǎspunderea patrimonialǎ intervine in urmǎtoarele situatii:

pentru pagubele produse cu vinovǎtie patrimoniului autoritǎtii sau institutiei publice in care functioneazǎ;

pentru nerestituirea in termenul legal al sumelor ce s-au acordat necuvenit;

pentru daunele plǎtite de autoritate sau institutia publicǎ in calitate de comitent unor terte persoane in temeiul unei hotǎrari judecǎtoresti definitive si irevocabile[1].

In literatura de specialitate se vorbeste de unele conditii speciale ce trebuie indeplinite pentru a antrena rǎspunderea patrimonialǎ a functionarilor publici. Referitor la vinovǎtia directǎ a functionarilor publici enumerǎm urmǎtoarele conditii :

autorul pagubei trebuie sǎ aibǎ calitatea de functionar public;

fapta ilicitǎ si paguba trebuie sǎ fie produse in exercitiul sau in legǎturǎ cu exercitarea atributiilor de serviciu;

prejudiciul cauzat patrimoniului autoritǎtii publice trebuie sǎ constea fie intr-o diminuare a acestuia, fie intr-o impiedicare a cresterii activului acelui patrimoniu;

prejudiciul trebuie sǎ fie material, efectiv, direct, real, cert si actual;

intre fapta ilicitǎ si prejudiciu trebuie sǎ existe o legǎturǎ de cauzalitate;

vinovǎtia fǎptuitorului trebuie sǎ existe fie sub forma intentiei, fie sub forma neglijentei ori imprudentei.

Repararea pagubelor produse cu vinovǎtie de un functionar public patrimoniului autoritǎtii publice in care isi desfǎsoarǎ activitatea, obligarea la restituirea sumelor acordate necuvenit ori a daunelor plǎtite de autoritatea sau institutia publicǎ in calitate de comitent, unor terte persoane in temeiul unei hotǎrari judecǎtoresti definitive si irevocabile se dispune emiterea, de cǎtre conducǎtorul autoritǎtii publice respective, a unui ordin sau dispozitie de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, dupǎ caz, prin asumarea unui angajament de platǎ sau a hotǎrarii judecǎtoresti definitive. Dreptul conducǎtorului autoritǎtii publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare in cauzǎ, functionarul public se poate adresa instantei de contencios administrativ care potrivit dispozitiilor legale in materie, de regulǎ, este tribunalul, iar prin exceptie instanta competentǎ poate fi si Curtea de Apel.

Procedura de stabilire a rǎspunderii si de recuperare a pagubelor are o naturǎ evident administrativǎ ce decurge atat din natura raporturilor juridice in care se aflǎ functionarul public, precum si imperativele de celeritate ce stau la baza obtinerii reparatiei prin acte administrative sau angajamentul de platǎ al celui vizat.

Repararea pagubei pentru daunele plǎtite unei terte persoane de cǎtre autoritatea publicǎ in cadrul cǎruia isi desfǎsoarǎ activitatea functionarul public vinovat se va face in temeiul unei hotǎrari judecǎtoresti definitive si irevocabile.

Elementele rǎspunderii patrimoniale

Rǎspunderea patrimonialǎ poate surveni numai dacǎ sunt intrunite cumulativ patru elemente: prejudiciul, fapta ilicitǎ, vinovǎtia, raportul de cauzalitate intre fapta ilicitǎ si prejudiciu.

Prejudiciul constǎ fie in diminuarea activului unei unitǎti patrimoniale, ca urmare a unei fapte ilicite, fie in majorarea extern al entitǎtii respective (majorarea obligatiilor fatǎ de terti).

Prejudiciul trebuie sǎ fie cert si actual. Prin actele de constatare a pagubei sǎ se facǎ dovada intinderii acestui prejudiciu. Prejudiciile viitoare pot fi luate in considerare numai dacǎ fapta ilicitǎ si pǎgubitoare a fost in intregime consumatǎ si numai dacǎ se poate stabili cu certitudine intinderea prejudiciului care se va produce in viitor.

In lipsa unor reglementǎri exprese, evaluarea prejudiciului se va face in functie de preturile pietei de la data stabilirii rǎspunderii, urmǎrindu-se acoperirea integralǎ a pagubei. In situatia in care pagaba s-a inregistrat la unele categorii de bunuri pentru care nu se poate stabili pretul pietei, evaluarea se face pe baza corelǎrii cu pretul altor sortimente apropiate din punct de vedere al calitǎtii si valorii de intrebuintare.

In toate cazurile, cand este posibil, la stabilirea prejudiciului se tine seama de , uzura realǎ a bunurilor lipsǎ sau degradate, reducandu-se in mod corespunzǎtor suma de imputat.

Organele cu atributiuni de control financiar au obligatia sǎ stabileascǎ cu certitudine, in vederea demarǎrii lucrǎrilor necesare pentru stabilirea rǎspunderii patrimoniale, urmǎtoarele:

natura prejudiciului;

cauzele prejudiciului si imprejurǎrile in care s-a produs;

intinderea prejudiciului;

persoanele vinovate si contributia fiecǎruia la acoperirea pagubelor.

Cazuri de exonerare sau de neresponsabilitate a rǎspunderii

Persoanele respective sunt exonerate de rǎspundere pentru:

riscul normal de serviciu;

cazul fortuit;

cazul de fortǎ majorǎ.

Fapta ilicitǎ constǎ in orice actiune sau inactiune a salariatilor care este potrivnicǎ: sarcinilor de serviciu stabilite prin contractele individuale de muncǎ si prin fisele posturilor; ordinii de drept si actelor normative emise in baza legii; indatoririlor profesionale; regulilor de convietuire socialǎ.

Se considerǎ cǎ nu si-a indeplinit corespunzǎtor sarcinile de serviciu economistul care, nu a verificat: legalitatea inregistrǎrilor in contabilitate, concordanta dintre registru de casǎ si documentele care au stat la baza inregistrǎrilor din acesta; concordanta dintre facturile de aprovizionare, documentele de receptie si de stabilire a diferentelor si documentelor de platǎ furnizorilor etc .

Vinovǎtia. Obligatia de a repara prejudiciul cauzat nu decurge numai din faptul cǎ a avut loc o faptǎ ilicitǎ si pǎgubitoare, ci este necesar ca aceastǎ faptǎ sǎ se fi produs cu vinovǎtie. Vinovǎtia imbracǎ diferite forme: intentia directǎ si indirectǎ, usurinta si neglijenta.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicitǎ si prejudiciu. Pentru stabilirea rǎspunderii patrimoniale a angajatilor este necesarǎ existenta raportului cauzal.

Formele rǎspunderii patrimoniale

Pentru pagubele aduse entitǎtilor se poate naste o rǎspundere patrimonialǎ atat in sarcina autorilor directi ai prejudiciului, cat si in sarcina altor salariati care au favorizat sau nu au preintampinat pagubele sau au contribuit indirect la producerea acestora.

Rǎspunderea directǎ. Autorii directi ai prejudiciului au de regulǎ, o rǎspundere individualǎ.

Gestionarii rǎspund patrimonial, dacǎ fapta lor nu este infractiune, pentru:

lipsurile efective constatate, degradǎri de bunuri ca urmarea a actiunii lor;

primirea de bunuri in cantitǎti inferioare cele inscrise in documentele insotitoare in prezenta comisieie de receptie, iar cand este cazul, in prezenta reprezentantului furnizorului, a cǎrǎusului sau a unui delegat neutru;

nesolicitarea in scris a asistentei tehnice la receptionarea bunurilor, desi aceasta era necesarǎ si, ca urmare, unitatea a fost pǎgubitǎ;

nesesizarea in scris a conducerii entitǎtii asupra conditiilor de gestiune necorespunzǎtoare, asupra aparitiei unor riscuri de degradǎri, sustrageri sau risipǎ, care nu pot fi evitate numai de cǎtre gestionar[4].

Rǎspunderea indirectǎ. Pentru pagubele aduse patrimoniului se naste nu numai o rǎspundere directǎ in sarcina autorilor prejudiciului, ci si o rǎspundere indirectǎ in sarcina persoanelor care prin actiunile sau omisiunile lor au favorizat sau nu au prevenit prejudiciul.

Rǎspunderea patrimonialǎ imbracǎ douǎ forme: rǎspunderea patrimonialǎ subsidiarǎ si rǎspunderea patrimonialǎ solidarǎ.

Rǎspunderea patrimonialǎ subsidiarǎ este tot o formǎ a rǎspunderii pentru fapte proprii. Faptele care genereazǎ rǎspunderea subsidiarǎ au un rol secundar fatǎ de faptele autorilor directi ai pagubei.

Aceastǎ formǎ a rǎspunderii patrimoniale subsidiare ia nastere in urmǎtoarele situatii: pentru incadrarea sau trecerea unei persoane in functia de gestionar sau in subordinea gestionarilor fǎrǎ avizul scris al tuturor gestionarilor din gestiunea respectivǎ si pentru plata unor sume, predarea unor bunuri sau prestarea unor servicii necuvenite.

Rǎspunderea patrimonialǎ solidarǎ a personalului specificǎ dreptului civil, dar in anumite cazuri prevǎzute expres in norme legale ea intervine si in conditiile Dreptului administrativ si Dreptul muncii.

Rǎspunderea solidarǎ constǎ in obligatia mai multor persoane de a descoperi acelasi prejudiciu, iar plata fǎcutǎ de una dintre ele elibereazǎ pe celelalte. Entitatea pǎgubitǎ are dreptul sǎ se indrepte, pentru intreaga pagubǎ, impotriva oricǎreia dintre persoanele vinovate, fǎrǎ ca acestea sǎ poatǎ opune principiul beneficiului diviziunii. Persoana care a acoperit pagaba se poate indrepta, pe cale de actiune in regres, impotriva celorlalte persoane vinovate pentru cotele din pagubǎ ce le revin, stabilite in conditiile rǎspunderii conjuncte.

Aceastǎ rǎspundere intervine pentru incadrarea, trecerea sau mentinerea in functia de gestionar sau intr-o altǎ functie a unei persoane, fǎrǎ ca aceasta sǎ indeplineascǎ conditii legale si pentru neconstituirea la termen si in conditiile normelor legale a garantiilor de la gestionari.

Rǎspunderea patrimonialǎ a persoanelor vinovate de pǎgubirea patrimoniului poate fi stabilitǎ numai dacǎ prejudiciul a fost constatat in cel mult 3 ani de la producerea lui din culpǎ. In cazul restituirii sumelor sau a contravalorii bunurilor, ori serviciilor nedatorate, acest termen este de 1 an, dacǎ beneficiarul acestora nu este in culpǎ. Prejudiciul trebuie sǎ fie stabilit de organele competente, investite legal cu acest drept iar prin actele de constatare trebuie sǎ se facǎ dovada, fǎrǎ echivoc, in ceea ce priveste mǎrimea pagubei si persoanele vinovate.

Principalele titluri executorii folosite pentru recuperarea pagubelor stabilite in conditiile Dreptului administrativ si Dreptului muncii sunt: ordinul de imputare, angajamentul de platǎ, hotǎrarea judecǎtoreascǎ.

Dispozitia sau ordinul de imputare se emite de cǎtre cel care incadreazǎ in muncǎ in termen de 60 de zile de la data cand a luat la cunostintǎ de producerea pagubei. Acest termen incepe sǎ curgǎ de la data inregistrǎrii la registratura generalǎ a entitǎtii a actului prin care s-a constatat paguba, indiferent de data cand acest prejudiciu a fost cunoscut sau constatat de cǎtre sefii de compartimente din subordine.

Dupǎ scurgerea acestui termen, de regulǎ nu se poate emite o nouǎ decizie de imputare impotriva altei persoane sau pentru o sumǎ mai mare. In acest caz, paguba se recupereazǎ de la cei vinovati de pierderea acestui termen, care sunt tinuti sǎ rǎspundǎ in cadrul termenului general de prescriptie, de 3 ani.

Decizia de imputare este un act unilateral si trebuie sǎ cuprindǎ neaparat numǎrul si data emiterii, calitatea si semnǎtura emitentului, cuantumul pagubei imputate, persoanele vinovate si responsabilitatea fiecǎreia dintre ele, data producerii si respectiv luǎrii la cunostintǎ despre acest prejudiciu.

Decizia de imputare devine executorie de la data comunicǎrii cǎtre cel obligat la platǎ. Comunicarea deciziei de imputare trebuie fǎcutǎ in termen de 15 zile de la emiterii. De la data comunicǎrii deciziei de imputare incepe sǎ curgǎ si termenul de 30 de zile pentru contestarea acestei decizii.

Dovada comunicǎrii deciziei de imputare se poate face prin:

dovada scrisǎ si datatǎ de cǎtre cel obligat la platǎ;

intocmirea unui proces-verbal, cu sartori, in situatia in care debitorul refuzǎ primirea deciziei de imputare;

scrisoare recomandatǎ cu confirmare de primire;

notificarea prin intermediul organelor de executare la domiciliul sau la local nasterii debitorului.

Angajamentul de platǎ. Pentru acoperirea pagubelor aduse entitǎtilor, cei in cauzǎ pot sǎ isi ia un angajament scris de platǎ, care constituie titlu executoriu. Angajamentul de platǎ este un act juridic unilateral, prin care persoana vinovatǎ de producerea prejudiciului recunoaste cǎ datoreazǎ o anumitǎ sumǎ de bani si se obligǎ sǎ o achite. Angajamentul de platǎ este o modalitate mai simplǎ si mai operativǎ de recuperare a pagubelor decat prin intermediul deciziei de imputare.

Contestatiile impotriva angajamentului de platǎ se depun la organele de jurisdictie in termen de 30 de zile de la data cand salariatul respectiv a luat cunostintǎ despre viciile de consimtǎmant care au avut loc.