Rǎspunderea penalǎ a functionarului public

Rǎspunderea penalǎ a functionarului public

Rǎspunderea penalǎ a functionarului public se angajeazǎ pentru infractiunile sǎvarsite in timpul serviciului sau in legǎturǎ cu atributiile functiei publice pe care acesta o ocupǎ ( art. 86 alin. 1 din Statut). Angajarea acestei rǎspunderi are loc potrivit legii penale si, in special, a Codului penal si a Codului de procedurǎ penalǎ. Dintre infractiunile de serviciu si in legǎturǎ cu serviciul exemplificǎm: abuzul in serviciu, neglijenta in serviciu, luarea de mitǎ, primirea de foloase necuvenite, traficul de influentǎ si altele.

In cazul in care s-a pus in miscarea actiunea penalǎ pentru sǎvarsirea unei infractiuni contra umanitǎtii, contra statului sau contra autoritǎtii, de serviciu sau in legǎturǎ cu serviciul, care impiedicǎ infǎptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni sǎvarsite cu intentie, conducǎtorul autoritǎtii sau institutiei publice va dispune suspendarea functionarului public din functia publicǎ pe care o detine (art. 86 alin 2 din Statut).

Dacǎ se dispune scoaterea de sub urmǎrire penalǎ ori incetarea urmǎririi penale, precum si in cazul in care instanta judecǎtoreascǎ dispune achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functia publica inceteazǎ, iar functionarul public respectiv va fi reintegrat in functia publicǎ detinutǎ anterior si ii vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

In situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea rǎspunderii penale, iar fapta functionarului public poate fi consideratǎ abatere disciplinarǎ, va fi sesizatǎ comisia de disciplinǎ competentǎ.

Rǎspunderea penalǎ, avand un rol coercitiv si sanctionator, este una dintre cele mai importante forme de rǎspundere juridicǎ ce poate fi antrenatǎ in scopul reabilitǎrii ordinii de drept incǎlcate. Ea contribuie la sanctionarea celor vinovati de sǎvarsirea unor fapte ilicite cu un grad sporit de pericol social.

Rǎspunderea penalǎ se deosebeste de alte forme ale rǎspunderii juridice prin anumite caracteristici:

fapta ilicitǎ care atrage rǎspunderea juridicǎ penalǎ poate fi numai o infractiune, adicǎ o faptǎ ce prezintǎ pericol social, sǎvarsitǎ cu vinovǎtie si prevǎzutǎ de legea penalǎ;

subiectele rǎspunderii penale sunt statul ca subiect activ (are obligatia de a exercita constrangerea penalǎ) si fǎptuitorul ca subiect pasiv (rǎspunde pentru infractiunea sǎvarsitǎ si se supune sanctiunii penale aplicate; in acelasi timp el este subiect activ al infractiunii in calitate de autor, instigator sau complice);

continutul raportului juridic de rǎspundere penalǎ este aplicarea si executarea sanctiunilor corespunzǎtoare;

obiectul raportului juridic de rǎspundere penalǎ are un caracter specific, constand in sanctiuni de drept penal ce constituie cela mai grele forme de sanctiuni ce pot afecta atat patrimoniu cat si libertatea persoanei, iar in unele state chiar viata acesteia.

Practicǎ judiciarǎ:

Functionarul public. Sanctiune disciplinarǎ. Termen de aplicare. Anularea sanctiunii disciplinare. Procedura prealabilǎ

Legea nr. 188/1999, art.65, art. 68

Potrivit dispozitiilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, sanctiunile disciplinare se aplicǎ in termen de cel mult 6 luni de la data sǎvarsirii abaterilor, nerespectarea acestei prevederi legale atrǎgand sanctiunea nulitǎtii actelor comisiei de disciplinǎ si, cale de consecintǎ, sanctiunea nulitǎtii actului administrativ de sanctionare disciplinarǎ.

Functionarul public nemultumit de sanctiunea disciplinarǎ aplicatǎ se poate adresa instantei de contencios administrativ, aolicitand anularea sau modificarea, dupǎ caz a ordinului sau dispozitiei de sanctionare, nefiind necesarǎ procedura prealabilǎ prevǎzutǎ de dispozitiile art.7 din Legea nr. 554/ 2004.

I.C.C.J. Sectia de contencios administrativ si fiscal,

decizia nr. 121 din 11 ianuarie 2007

Prin actiunea inregistratǎ la data de 19 aprilie 2006, reclamantul B.C. a solicitat, in contradictoriu cu paratele Autoritatea Nationalǎ a aVǎmilor si Directia Regionalǎ Vamalǎ Craiova, anularea ordinului nr. 4636 din 21 martie 2006 emis de prima parata, prin care, incepand cu datda de 23 martie 2006, a fost sanctionat cu " mustrare scrisǎ", conform art. 65 alin (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici.

In motivarea cererii, reclamantul a sustinut cǎ, potrivit art. 35 alin. (6) din H.G. nr. 1210/2003, rǎspunderea disciplinarǎ este prescrisǎ si, in subsidar, cǎ ordinal atacat este lovit de nulitate absolutǎ, fiind emis cu incǎlcarea prevederilor art.32 alin. (2) lit. a), c) si e) din H.G. nr. 1210/2003.

A mai arǎtat cǎ actul de sanctionare nu contine descrierea faptei care constituie abatere, ceea ce echivaleazǎ cu o nemotivare si nici termenul de contestare a sanctiunii si motivele pentru care i s-au inlǎturat apǎrǎrile formulate in timpul cercetǎrii prealabile.

Curtea de Apel Craiova, Sectia contencios administrativ si fiscal a admis actiunea, a dispus anularea ordinului nr. 4636 din 21 martie 2006 emis de Autoritatea Nationalǎ a Vǎmilor si a respins exceptia privind lipsa procedurii prealabile, invocatǎ de parate, ca neintemeiatǎ.

Pentru a hotǎra astfel, instanta a retinut cǎ sanctiunea in discutie i-a fost aplicatǎ reclamantului, in calitate de controlor vamal superior la Biroul Vamal Bechet, pentru nerespectarea atributiilor de serviciu cu privire la supravegherea perimetrului biroului vamal mentionat, la data de 19 septembrie 2005, datǎ fatǎ de care, emiterea ordinului contestat la data de 21 martie 2006, s-a fǎcut cu depǎsirea termenului de 6 luni prevǎzut de art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, in vigoare la acea datǎ.

S-a mai retinut cǎ actul sanctionator a fost intocmit si cu incǎlcarea prevederilor H.G. nr. 1210/2003, inttrucat acesta nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinarǎ si nici termenul de contestare a sanctiunii, mentiune prevǎzutǎ sub sanctiunea nulitǎtii absolute de Legea nr. 188/1999.

Cu privire la exceptia neindeplinirii procedurii prealabile, prima instantǎ a apreciat cǎ aceasta nu este intemeiatǎ, intrucat in legea specialǎ, respectiv, Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, nu se prevede expres obligatia indeplinirii procedurii prealabile in cazul aplicǎrii sanctiunilor disciplinare, ci doar posibilitatea de a se adresa instantei de contencios administrativ, conform dispozitiilor art. 68 din legea indicatǎ.

Impotriva sentintei sus mentionate a formulat recurs in termen legal parata Directia Regionalǎ Vamalǎ Craiova, in nume propriu si in numele Autoritatea Nationalǎ a Vǎmilor, prin care s-a solicitat admiterea acestei cǎi de atac si modificarea hotǎrarii atacate in sensul respingerii contestatiei reclamantului Bogdan Constantin si a mentinerii Ordinului nr. 4636 din 21.03.2006 prin care acesta a fost sanctionat in temeiul art.65 alin.3 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici cu sanctiunea mustrare scrisǎ.

S-a arǎtat, prin motivele de recurs, cǎ hotǎrarea atacatǎ a fost pronuntatǎ cu incǎlcarea si aplicarea gresitǎ a legii si cǎ aceasta nu cuprinde motivele pe care se spijinǎ (art.304 pct.7 si 9 din C. proc. Civ.).

In concret, s-a criticat sentinta instantei de fond sub aspectul modului de solutionare a exceptiei lipsei procedurii prealabile, invederandu-se cǎ in mod gresit s-a respins aceastǎ exceptie, fiind evidente cǎ atata timp cat art.68 din Legea nr. 188/1999 prevede doar cǎ functionarul nemultumit de sanctiune aplicatǎ are posibilitatea de a se adresa instantei de contencios administrativ, fǎrǎ a se preciza dacǎ trebuie sau un parcursǎ procedura prealabilǎ, sunt incidente dispozitiile dreptului comun in materie, anume dispozitiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cat priveste nulitatea absolutǎ a actului administrativ atacat, invocatǎ de reclamant si apreciatǎ ca fiind intemeiatǎ de instanta de fond in raport de prevederile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, s-a precizat cǎ Autoritatea Nationalǎ a Vǎmilor a luat la cunostintǎ despre evnimentul petrecut la data de 19 septembrie 2005 in raza de supraveghere a Biroului Vamal Bechet, la data de 6 octombrie 2005, armare a primirii raportului intocmit la data de 6 octombrie 2005 de cǎtre Directia Regionalǎ Vamalǎ Craiova, astfel cǎ ordinal a fost emis cu respectarea termenului prevǎzut de lege.

Referitor la nulitatea absolutǎ a actului administrativ atacat, invocatǎ de reclamant si apreciatǎ ca fiind intemeiatǎ de instanta de fond in raport de prevederile art.35 alin. (2) lit. a) si e) din H.G. nr. 1210/2003, s-a mentionat cǎ in mod eronat s-a retinut cǎ ordinal contestat a fost emis de cǎtre autoritatea vamalǎ cu nerespecatrea dispozitiilor legale aplicabile in materie, intrucat abaterea disciplinarǎ sǎ varsitǎ de intimat, care a fost de naturǎ sǎ atragǎ sanctiunea, a fost descrisǎ pe scurt in cuprinsul ordinului nr. 4636/21 martie 2006, iar detalierea acesteia s-a fǎcut in cuprinsul raportului nr. 60892/5/16 martie 2006, emis de Comisia de disciplinǎ din cadrul Autoritǎtii Nationale a Vǎmilor.

In fine, s-a invederat de cǎtre recurentǎ cǎ cele retinute in considerentele sentintei atacate, in sensul cǎ ordinal de sanctionare a fost emis cu nerespectarea termenului de 5 zile prevǎzut de H.G. nr. 1210/2003, nu corespund realitǎtii, prima instantǎ calculand-o in mod gresit acest termen de la emiterea referatului si un de la intocmirea raportului, asa cum prevǎd dispozitiile art.35 alin. (5) din actul normativ sus mentionat.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art.68 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, funstionarul public nemultumit de sanctiunea disciplinarǎ aplicatǎ se poate adresa instantei de contencios administrative, solicitand anularea sau modificarea, dupǎ caz a ordinului sau dispozitiei de sanctionare.

Aceastǎ dispozitie legalǎ derogǎ de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevǎd efectuarea procedurii prealabile, fiind aplicatǎ cauzei in virtutea principiului lex specialia generalibus derogant.

Pe de altǎ parte, este observat cǎ potrivit dispozitiilor art. 65 alin. (5) din acelasi act normativ, in vigoare la momentul sǎvarsirii respectivei abateri disciplinare si al formulǎrii actiunii in contencios administrativ, sanctiunile disciplinare se aplicau in termen de cel mult 6 luni de la data sǎvarsirii abaterilor, nerespectarea acestei prevederi legale atrǎgand sanctiunea nulitǎtii actelor comisiei disciplinǎ si, pe cale de consecintǎ, sanctiunea nulitǎtii actului administrativ de sanctionare disciplinarǎ.

In cauzǎ, este incontestabil cǎ faptele considerate ca abateri disciplinare au fost sǎvarsite de reclamant in peritada 16-19 septembrie 2005, iar sanctiunea disciplinarǎ s-a aplicat acestuia la 21 martie 2006, peste termenul limitǎ de 6 luni de la data sǎvarsirii abaterilor, prevǎzut de lege.

S-a respins, ca nefondat, recursul declarat impotriva sentintei civile nr. 691 din 14 septembrie 2006 a Curtii de Apel Craiova.

Rǎspunderea civilǎ a functionarului public. Patrimoniul institutiilor publice. Drept de regres

Legea nr.188/1999, art. 73 alin. (1)-constitutional

Dispozitiile constitutionale ale art. 21 consacrǎ, intre drepturile, libertǎtile si indatoririle fundamentale, prevǎzute in titlul II, cap. I, accesul liber la justitie al persoanei pentru apǎrarea drepturilor, libertǎtilor si a intereselor sale legitime, ceea ce exclude autoritǎtile si institutiile publice.

Curtea a retinut cǎ textul criticat pntru neconstitutionalitate nu incalcǎ dreptul autoritǎtii sau institutiei publice de a-si reintrgi patrimoniul, in cazul angajǎrii rǎspunderii civile a functionarului public, ci prevede o procedurǎ specialǎ, mai facilǎ. Totodatǎ, Curtea a observat cǎ numai in cazul pagubelor produse patrimoniului autoritǎtii sau institutiei publice in care isi desfǎsoarǎ activitatea functionarul public este prevǎzutǎ calea emiterii unui ordin sau unei dispozitii de imputare sau, dupǎ caz, a asumǎrii de cǎtre cel in cauzǎ a unui angajament de platǎ. Aceasta este o modalitate specificǎ, mult simplificatǎ si operativǎ, de acoperire a unui prejudiciu, explicabilǎ prin raportul specific de autoritate existent intre conducǎtorul autoritǎtii sau institutiei publice si functionarului supus rigorilor unui statut special, care il deosebeste de persoana angajatǎ in baza unui contract de muncǎ.

Decizia nr. 481/ 2005

(M. OF. Nr. 952 din 26 octombrie 2005)

Salarizarea functionarilor publici. Neretroactivitatea legii. Principiul egalitǎtii. Restrangerea exercitiului unor drepturi. Ordonantǎ de urgentǎ. Situatii extraordinare

O.U.G. nr. 92/2004, art. 6 alin. (1) - constitutional

Potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constitutie, statutul functionarilor publici se stabileste prin lege organicǎ, iar sistemul de salarizare a acestei categorii de functionari tine de statutul lor. Curtea a observat cǎ atat clasificare legalǎ a functionarilor publici in anumite categorii, clase si grade profesionale, cat si salarizarea conform acestei clasificǎri nu reprezintǎ drepturi fundamentale, care un s-ar putea modifica, pentru viitor, tot prin lege. Prin urmare, legiuitorul este in drept sǎ modifice sistemul de salarizare existent ori sǎ il inlocuiascǎ cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmǎrit, tinand seama si de resursele financiare disponibile in diferite perioade de timp. De asemenea, tine de optiunea liberǎ a legiutorului incadrarea in categorii, clase si grade profesionale a functionarilor publici. Avand in vedere aceste considerente, apare ca fiind legitimatǎ din punct de vedere constitutional emiterea O.U.G. nr. 92/2004, care isi propune sǎ reglementeze drepturile salariale si alte drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2005.

Analizand prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2004 in raport cu principiul constitutional al egalitǎtii in drepturi, Curtea a constatat cǎ acest text de lege se aplicǎ deopotrivǎ tuturor functionarilor publici de executie, fǎrǎ a crea privilegii sau discriminǎri. In consecintǎ, neretroactivitatea legii, nediscriminarea ori restrangerea numai in situatii limitativ prevǎzute a exercitiului unor drepturi sau libertǎti fundamentale, principii consacrate de art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si art. 53 din Constitutie, in deplinǎ concordantǎ cu reglementǎrile intenationale invocate, nu sunt incǎlcate. Analizand critica autorilor exceptiei referitoare la procedura delegǎrii legislative in materia legilor organice Curtea a retinut cǎ interdictia constitutionalǎ a reglementǎrii in domenii care fac obiectul legilor organice este prevǎzutǎ pentru ordonantele emise de Guvern in baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament. Aceastǎ interdictie nu opereazǎ si in cazul ordonantelor de urgentǎ. Emiterea unor asemenea ordonante este conditionatǎ insǎ de existenta unor "situatii extraordinare a cǎror reglementare nu poate fi amanatǎ", iar Guvernul este obligat sǎ motiveze urgenta in cuprinsul ordonantei. In ceea ce priveste O.U.G. nr. 92/2004, Guvernul a motivat existenta situatiei extraordinare prin aceea cǎ "asigurarea unor drepturi salariale functionarilor publici care, potrivit legii, indeplinesc prerogative de putere publicǎ si sunt supusi unui regim sever al incompatibilitǎtii si conflictului de interese este un obiectiv prioritar al Strategiei actualizate a Guvernului Romaniei privind accelerarea reformei in administratia publicǎ 2004-2006." Si cǎ "mǎsurile cuprinse in aceastǎ ordonantǎ reprezintǎ o etapǎ in reforma salrialǎ a functionarilor publici si au la bazǎ negocierile Guvernului Romaniei cu Banca Mondialǎ, Fondul Monetar International, precum si cu organizatiile sindicale reprezentative ale functionarilor publici". In consecintǎ, Curtea a apreciat cǎ urgenta reglementǎrilor justificǎ, in acest caz, existenta situatiei extraordinare si, in consecintǎ, dispozitiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor constitutionale invocate.

Decizia nr. 289/2005

(M. Of. Nr. 586 din 7 iulie 2005)