Sistemul global, tendinte si perspective in Uniunea Europeana; Comertul mondial, care poate influenta politica comerciala a Romaniei

Sistemul global, tendinte si perspective in Uniunea Europeana; Comertul mondial, care poate influenta politica comerciala a Romaniei

In contextul tendintelor de globalizare a comertului, tara noastra tinde sa-si ocupe si sa-si consolideze un loc in competita economica cu celelalte tari. Economia de piata, si in special comertul cu bunuri alimentare, este o activitate care se desfasoara intr-un cadru riguros reglementat, printr-un ansamblu de legi, recomandari punctuale, standarde obligatorii si voluntare, precum si de coduri de conduita comerciala, elaborate de diferite organisme nationale, regionale si internationale.

Accelerarea procesului de globalizare accentueaza internationalizarea pietelor agricole, iar viitorul pietei agricole mondiale va fi puternic marcat de liberalizare comertului. Organizatia Mondiala a Comertului a impus un control privind acordurile comerciale regionale pentru a evita crearea de noi acorduri care sa pericliteze deschiderea pietelor. Liberalizarea pietelor agricole se va desavarsi prin eliminarea controlului productiei, a preturilor institutionalizate si a subventiilor. Aceste masuri sunt insotite in tarile dezvoltate de cresterea competitivitatii agricole si de controlul riguros al calitatii si sanatatii produselor alimentare.

Conjunctura economica a avut efecte importante si directe asupra productiei agricole si a securitatii alimentare mondiale la sfarsitul ultimului deceniu. Comertul agricol ocupa din cele mai vechi timpuri un loc important in economia mondiala. Pe termen scurt si mediu comertul agricol se caracterizeaza prin fluctuatii si tensiuni, iar pe termen lung prin disparitati si decalaje intre tarile bogate si tarile sarace, intre diferite regiuni si zone geografice.

Comertul international cu produse agricole a cunoscut in ultima jumatate de secol mutatii profunde fata de perioada antebelica. Expansiunea comertului international cu produse agricole si alimentare determinata de numerosi factori:

- evolutiile demografice care au impact asupra cererii de alimente;

- cresterea veniturilor care are efecte asupra cererii efective in tarile in curs de dezvoltare;

- cresterea stocurilor si a ofertei mondiale de produse agricole;

- modernizarea infrastructurilor de transport, depozitare si conservarea produselor;

- procesul general de dezvoltare economica care intensifica fluxurile comerciale intre tari;

- liberalizarea schimburilor comerciale si internationalizarea pietelor etc.

In cursul ultimelor decenii expansiunea comertului agricol a fost mult mai rapida decat cea a productiei agricole, ceea ce arata cresterea interdependentelor intre tari si integrarea economica crescanda la scara mondiala. Aceasta tendinta este previzibil sa se accelereze.

Astazi, Romania, este membru cu drepturi depline, a Uniunii Europene, acest statut obligand autoritatile din tara noastra, sa isi alinieze politicile, in functie de cele comunitare. Strategiile si politicile privind dezvoltarea comertului in Romania, fiind poate cel mai mult influentate de acest fapt, deoarece cea mai mare parte a exporturilor de la noi, merg catre Comunitatea Europeana. Pentru a putea sa ne mentinem la un nivel competitiv, pe piata externa, Romania, trebuie sa isi reconsidere politica comerciala, mai ales prin sprijinirea producatorilor, in vederea retehnologizarii, atragerea de capitaluri straine pe pietele interne, si punerea unui accent deosebit pe calitatea produselor si pe promovarea lor in afara tarii, mai ales al acelor produse de traditie romanesti, masuri de sprijinire a cercetarii Romanesti, in vederea imbunatatirii serviciilor si produselor, dar si de innovarea de produse noi. In prezent, exporturile din Romania, sunt dominate materiile prime, semifabricate si mai recent, de catre produsele importate din tari asiatice, (in special din China), produse ce sunt finalizate in tara noastra, si apoi introduse pe piata Europeana.

Organelor de stat, le revine sarcina de a crea un mediu institutional si legislativ, care sa asigure desfasurarea unui comert competitiv, in concordanta cu normele la care Romania a aderat. Astfel, autoritatile trebuie sa ia unele masuri de promovare a exporturilor, cum ar fi:

Stimularea financiara a exportatorilor: prin acordarea de cursuri de schimb preferentiale, scutire de impozit, returnare de TVA;

Infiintarea de reprezentante comerciale,centre de informare, targuri si expozitii interne si internationale;

Aderarea la organisme internationale care sa integreze Romania in fluxurile mondiale de marfuri;

Protejarea marcilor autohtone si pomovarea lor pe pietele internationale; etc.

Crearea Pietei Unice europene figureaza printre obiectivele principale ale Tratatului de la Roma. Edificarea acesteia, incepand cu anul 1992, a presupus un efort pe termen lung de armonizare a legislatiilor nationale, inclusiv in domeniul alimentar. Acest fapt va fi continuat deoarece exista inca probleme de rezolvat si cu siguranta, anumite diferentieri la nivel national se vor mentine. Daca obstacolele in domeniul comercial au fost eliminate, aceasta nu inseamna ca in mod automat au disparut si obstacolele culturale constituite de gusturi, preferinte, obiceiuri, traditii etc., acesta fiind motivul pentru care multi specialisti considera ca evolutia catre un nivel absolut de integrare a pietei reprezinta un obiectiv suprarealist.

Intreaga politica legislativa desfasurata la nivelul Comunitatii Economice Europene si ulterior la nivelul Uniunii Europene are la baza prevederile Tratatului de la Roma privind crearea Uniunii comerciale, financiare, monetare, libera circulatie a capitalurilor, a fortei de munca etc.

Prin Tratatul de la Roma, precum si prin celelalte acte de adeziune la Uniunea Europeana, statele, parti contractacte, sunt obligate, printre altele, sa amelioreze constant nivelul de trai al cetatenilor, permitand aprovizionarea acestora la preturi accesibile, pe o piata interna mare, bine aprovizionata si diversificata, asigurand certitudinea unei protectii adecvate atat in planul sanatatii cat si al intereselor acestora.

Pentru toate statele membre, securitatea alimentara reprezinta una din problemele prioritare la nivel national. La nivel statal, aceasta problema este completata de o mare diversitate de legislatii si proceduri administrative care sunt uneori contradictorii de la un stat la altul, fapt ce ridica inca unele bariere in calea liberului schimb intre statele membre, situatie contrara spiritului Tratatului de la Roma.

Comisia Comunitatilor Europene, va actiona pentru ameliorarea cadrului institutional al standardizarii europene. Aceasta va incerca in special, sa accelereze adoptarea normelor deschise si interoperabile, sa integreze mai bine IMM-urile si consumatorii in procesul de stabilire a standardelor. In cadrul Orientarilor strategice comunitare, pentru politica de coeziune 2008-2013 , statele membre vor putea sa construiasca sisteme de cerecetare si de inovare, rezistente in intreaga Europa, inclusiv sisteme pentru sustinerea inovarii la nivel regional. Actiuni inovatoare vor fi de asemenea cofinantate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurala, in scopul realizarii de noi produse cu valoarea adaugata de inalta calitate si al promovarii utilizarii durabile a resurselor naturale. Trebuie sa fie pusa la punct o strategie mai buna intre eforturile nationale si cele comunitare pentru sustinerea inovarii, iar toate instrumentele comunitare disponibile ar trebui sa fie deplin exploatate pentru a ajuta la realizarea agendelor de politica nationala pentru inovare si dezvoltarea comertului cu statele membre.

Studierea si cunoasterea fluxurilor internationale de bunuri alimentare, reprezinta aspecte de maxima actualitate, deoarece problema alimentara a devenit in ultimul timp mai acuta si a capatat , din punct de vedere calitativ, noi trasaturi si dimensiuni, necesare pentru asigurarea unui echilibru cat mai adecvat intre resursele existente si nevoile sociale de consum ale populatiei. Stiindu-se faptul ca starea de sanatate a individului, este direct influentata de alimentatia sa, se impune luarea unor masuri care sa protejeze dreptul la o alimentatie sanatoasa. In acest scop, este foarte utila formularea unor politici alimentare si nutritionale coerente, explicit structurate intr-un ansamblu de masuri si actiuni guvernamentale si neguvernamentale, care sa fie fundamentate pe o buna cunoastere a disponibilitatilor agroalimentare si a normelor de nutritie a populatiei.

Politicile alimentare si nutritionale sunt formulate, luandu-se in considerare o serie de norme si reglementari cu caracter facultativ sau abligatoriu, nationale, regionale sau internationale, care pot restrictiona sau dimpotriva, favoriza activitatea comerciala. Reglementarile pot viza aspecte care tin de standardizarea si siguranta bunurilor alimentare, calitatea acestora, protejarea intereselor legitime ale consumatorilor, sau pot fi rezultatul unor negocieri comerciale multilaterale intre diverse regiuni, grupuri economice sau tari. O fundamentare justa a politicilor alimentare si nutritionale, trebuie sa aiba in vedere o serie de optiuni strategice, care privesc implicatiile alinierii tarii noastre la politica agricola comuna a Uniunii Europene, asupra pietei principalelor produse agroalimentare romanesti si a consecintelor pe care le are adoptarea acquis-ului comunitar, in ceea ce priveste politicile comerciale specifice. Foarte importante vor fi elaborarea unor politici de educare si de protectie a consumatorilor de bunuri alimentare, care sa le permita obtinerea unui nivel maxim de satisfactie.

Comunitatea Economica Europeana a pus bazele unei piete agricole unice europene inca din 1962. Politica agricola comuna (PAC) a reprezentat, fara indoiala, pentru o buna perioada de timp constructia comunitara cea mai elaborata. Ea a fost prima politica comuna care a fost elaborata, si timp de cativa ani singura, fiind considerata adesea ca exemplul tip a ceea ce poate fi pus in practica la nivel comunitar. Instituirea unei PAC a fost inscrisa printre prevederile Traratului de la Roma din 1957 care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE). Tratatul consacra agriculturii zece din articolele sale, de la art.38 la art.47, articole in care se definesc principiile generale ale unei politici agricole comune si ale carei modalitati precise urmeaza a fi elaborate in cadrul unei conferinte a statelor membre (art.43).

Trei dintre aceste articole prezinta o importanta deosebita. Articolul 38 face precizarea ca « piata comuna cuprinde agricultura si comertul cu produse agricole » si ca se impune mersul inainte pe calea integrarii pentru ca «  functionarea si dezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole trebuie sa fie insotita de stabilirea unei politici agricole comune a statelor membre ».

In articolul 39 al tratatului sunt definite in mod clar cele cinci obiective fundamentale ale PAC, obiective ce au fost concepute atat in interesul producatorului cat si al consumatorului:

cresterea productivitatii prin dezvoltarea progresului tehnic, asigurandu-se o dezvoltare rationala a productiei agricole ca si o utilizare optima a factorilor de productie si in special a fortei de munca ;

asigurarea unui nivel de viata echitabil populatiei agricole, indeosebi prin cresterea venitului individual ;

stabilizarea pietelor produselor agricole ;

garantarea securitatii aprovizionarilor ;

asigurarea de preturi rezonabile pentru consumatorii comunitari.

Se face precizarea ca in elaborarea acestei politici se va tine cont de :

caracterul specific al activitatii agricole, ce decurge din structura sociala din agricultura, din disparitatile structurale si naturale dintre regiunile agricole ;

necesitatea de a opera in mod gradual ajustarile ce se impun ;

faptul ca agricultura constituie in statele membre un sector strans legat de ansamblul economiei.

Articolul 40 stabileste principiul unei organizari comune a pietelor agricole care poate lua una din urmatoarele forme :

reguli comune in materie de concurenta ;

o coordonare obligatorie a diverselor reglementari nationale de piata ;

o organizare europeana a pietei ;

Organizarea comuna a pietelor, trebuie sa comporte « reglementari ale preturilor, subventii ale productiei si a comercializarii diverselor produse, sisteme de stocare si de reportare, mecanisme comune de stabilizare la import sau la export ». Acelasi articol evidentiaza ca « o politica comuna eventual in domeniul preturilor, trebuie sa fie fondata pe criterii comune si pe metode de calcul uniforme si ca, pentru a permite organizarii comune sa-si atinga obiectivele, pot fi create unul sau mai multe fonduri de orientare si garantii agricole ».

In temeiul acestor reglementari, Romania, prin Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, aplica la nivelul tarii noastre, o politica comerciala la export, care sa promoveze pe aceste piete, produsele agricole autohtone.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, are ca si obiectiv principal in domeniul agriculturii, urmatoarele: stoparea declinului agriculturii din tara noastra, redresarea treptata si asigurarea conditiilor pentru relansarea agriculturii, industriei alimentare si silviculturii, in concordanta cu potentialul natural, economic si uman de care dispune Romania, in scopul asigurarii securitatii alimentatiei populatiei, pentru crearea de disponibilitati destinate schimburilor economice internationale si pentru pregatirea in vederea integrarii in structurile Uniunii Europene.

Obiective generale prioritare ale ministerului de resort sunt:

- Incheierea procesului de privatizare-concesionare a activelor si terenurilor agricole, precum si a serviciilor din agricultura.

- Stimularea si sprijinirea producatorilor agricoli, pentru infiintarea de adevarate exploatatii agricole si de organizatii profesionale.

- Imbunatatirea structurii culturii agricole, pentru eficienta maxima in folosirea conditiilor pedoclimatice, satisfacerea cerintelor pietii interne si externe, precum si pentru cresterea profitabilitatii agrcultorilor.

- Redresarea si dezvoltarea zootehniei si horticulturii.

- Imbunatatirea legislatiei pentru atragerea investitorilor straini.

- Cresterea contributiei la dezvoltarea complexa, armonioasa si durabila a zonei rurale.

- Intensivizarea in realizarea productiei agricole si alimentare.

- Dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare si silviculturii, in concordanta cu regulile de protectie a mediului inconjurator.

- Imbunatatirea sistemului de invatamint,cercetarii stiintifice si consultantei din agricultura, industria alimentara si silvicultura.

- Cresterea veniturilor proprii si a capacitatii de capitalizare a producatorilor agricoli si de industrie alimentara.

- Reforma structurla a institutiilor publice, cu raspunderi in domeniile de competenta a ministerelor de resort.

- Atingerea treptata, in ritm sustinut, a parametrilor de performanta, impusi de catre Uniunea Europeana.

Hotararea de Guvern nr.1198/2002 privind aprobarea normelor metodologice de igiena a produselor alimentare, delimiteaza foarte clar cum ar trebui sa functioneze o societate care prin natura serviciilor sale, intra in contact cu produse alimentare.

Conform articolului nr.3 din HG 1198/2002, persoanele juridice si fizice care produc, ambaleaza, transporta, depoziteaza si comercializeaza alimente, sunt controlate in privinta respectarii normelor de igiena, de catre autoritati ale statului desemnate, cum sunt: autoritati competente din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, precum si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.