Prin prezentarea științei administrației se are in vedere ințelegerea obiectului și importanței acestei științe, "in condițiile amplificarii rolului pe care administrația publica il are ca principal instrument de edificare a statului de drept".
Cu privire la știința administrației exista mai multe concepții, iar printre acestea amintim viziunea in care aceasta este vazuta ca o știința a principiilor raționale ale administrației, aici facandu-se separația intre dreptul administrativ și știința administrației. Intr-o alta viziune, aceasta este considerata ca o știința politica sau alții spun ca ar fi "o știința sociala și economica, constituind o știința a acțiunii sociale a statului" .
In ceea ce privește obiectul științei administrației, acesta este chiar "studierea administrației publice, in ansamblul sau, cu toate implicațiile, relațiile și corelațiile acesteia cu celelalte elemente ale sistemului social" .
In ceea ce privește principiile științei administrației, acestea sunt generale (fundamentale) și speciale. Dintre principiile generale amintim: suveranitații naționale, separația puterilor statului, supremației Constituției sau al legalitații, publicitatea actelor normative, la care se pot adauga: administrația publica este in serviciul cetațeanului, conturarea exigențelor reale și posibile, actuale și in perspectiva. Principiile speciale sunt: organizarea și conducerea unitara, autonomia de organizare, adaptabilitatea organizarii și funcționarii administrației publice, simplificarea și raționalizarea structurilor organizatorice și funcționale ale administrației publice, perfecționarea stilului, metodelor și tehnicilor la nivel de comanda, dar și de execuție.
Din cele aratate mai sus, se poate concluziona ca "știința administrației reprezinta o știința social-politica, care are drept obiect studierea globala a activitații administrative a statului și a colectivitaților locale, cu toate implicațiile, relațiile și corelațiile acesteia cu celelalte elemente ale sistemului social, in vederea eficientizarii ei, cu scopul realizarii in condiții optime a funcțiilor ce le are in cadrul sistemului social-global" .
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |