Apararea dreptului de proprietate

Apararea dreptului de proprietate

1. Generalitati cu privire la mijloacele de aparare a dreptului de proprietate. 2. Actiunea in revendicare: a) notiune si caractere juridice; b) calitatea procesuala activa in actiunea in revendicare (persoanele care pot promova actiunea in revendicare); c) efectele actiunii in revendicare. 3. Actiunea in revendicare a bunurilor imobile (in sistemul registrului de transcriptiuni si inscriptiuni si in sistemul cartii funciare); 4. Actiunea in revendicare mobiliara.

1. Generalitati cu privire la mijloacele de aparare a dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate este un drept subiectiv care poate fi aparat prin diferite mijloace reglementate de diverse ramuri ce compun orice sistem de drept. Atunci cand ne referim la mijloacele de aparare a dreptului de proprietate avem in vedere acele actiuni prin care proprietarul tinde sa inlature atingerile ce sunt aduse dreptului sau si sa ajunga la restabilirea lui.

Mijloace juridice au fost grupate in doua mari categorii: indirecte sau nespecifice si directe sau specifice.

A. Mijloacele juridice indirecte sau nespecifice sunt acele actiuni in justitie care se intemeiaza direct si nemijlocit pe drepturi de creanta, in scopul realizarii lor. Dar, dupa cum se cunoaste, drepturile de creanta se nasc si se realizeaza in stransa legatura cu dreptul de proprietate care constituie coloana vertebrala a patrimoniului oricarei persoane. De aceea, de cele mai multe ori, prin promovarea acestor actiuni, se inlatura, indirect, atingerile aduse insusi dreptului de proprietate al reclamantului. Ele sunt mijloace indirecte sau nespecifice, deoarece nu se intemeiaza direct pe dreptul de proprietate sau alt drept real. Se includ in aceasta categorie: actiunile in executarea contractelor civile si comerciale, actiunea in raspundere contractuala, actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza, actiunea in restituirea platii nedatorate etc.

B. Mijloacele juridice directe sau specifice de aparare a dreptului de proprietate si altor drepturi reale constau in totalitatea actiunilor, asa-zisele actiuni reale, care se intemeiaza direct si nemijlocit pe un drept real sau pe faptul posesiei unui imobil. Aceste actiuni sunt de doua feluri: actiuni petitorii si actiuni posesorii.

Actiunile petitorii sunt acele actiuni prin care se solicita instantei de judecata sa stabileasca in mod direct ca reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau altui drept real asupra unui bun. Redobandirea posesiei bunului asupra caruia poarta acel drept real este doar un efect accesoriu al admiterii actiunii petitorii. Dintre actiunile petitorii enumeram: actiunea in revendicare; actiunea in prestatie tabulara; actiunea in granituire; actiunea negatorie si actiunea confesorie.

Actiunile posesorii sunt acele actiuni prin care se urmareste apararea posesiei - ca simpla stare de fapt - impotriva oricarei tulburari, fie pentru a o mentine, fie pentru a o redobandi cand a fost pierduta. Asadar, actiunile posesorii se deosebesc de cele petitorii deoarece prin ele se apara doar posesia ca stare de fapt, fara a se pune in discutie existenta unui drept real asupra imobilului respectiv. Ele sunt intotdeauna actiuni imobiliare.

2. Actiunea in revendicare.

a) Notiune si caractere juridice. Actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.

Caracterele juridice

este o actiune reala - se intemeiaza pe dreptul de proprietate si poate fi exercitata impotriva oricarei persoane care il incalca;

este o actiune petitorie - tinde sa stabileasca direct existenta dreptului de proprietate al reclamantului. Redobandirea posesiei ca urmare a revendicarii este numai un efect accesoriu al acestei actiuni;

este o actiune imprescriptibila din punct de vedere extinctiv. Exceptii gasim in cazul avulsiunii, in cazul bunurilor mobile, precum si in cazul vanzarii la licitatie publica a unui imobil supus executarii silite, cand actiunea se prescrie in termen de 3 ani de la data inregistrarii cererii de inscriere formulate de dobanditorul anterior al dreptului inscris in folosul tertului adjudecatar. In cazul imobilelor inscrise pentru prima data in cartea funciara, in temeiul actului de adjudecare, cererea de evictiune se va prescrie in termen de 3 ani de la data inscrierii actului de adjudecare in cartea funciara. Aceasta prescriptie curge si impotriva disparutilor, minorilor si persoanelor puse sub interdictie.

b) Persoanele care pot introduce actiune in revendicare:

- proprietarul exiclusiv al bunului. Un coproprietar nu are actiune nici impotriva celorlalti coproprietari si nici impotriva tertilor; un singur sot nu poate introduce actiune in revendicare imobiliara.

- toti coproprietarii;

- ambii soti, in privinta bunurilor imobile ce fac parte din comunitatea de bunuri.

c) Efectele actiunii in revendicare: In cazul in care actiunea in revendicare este admisa, reclamantului i se recunoaste dreptul de proprietate, iar paratul este obligat la restituirea bunului, de regula in natura, iar daca nu mai este posibil, obligarea de restituire este inlocuita prin dezdaunare. In caz de expropriere, paratul va restitui despagubirea primita. Daca paratul a instrainat bunul, reclamantul va primi contravaloarea lucrului. Daca bunul a pierit din caz fortuit sau de forta majora, iar paratul este de rea-credinta, reclamantul va primi contravaloarea bunului, iar in caz de buna-credinta, riscul este in sarcina reclamantului. Restituirea fructelor: daca paratul a fost posesor de buna-credinta, nu este obligat la restituirea fructelor naturale, industriale si civile, iar daca a fost posesor de rea-credinta, va fi obligat la restituirea tuturor fructelor.

3. Actiunea in revendicare imobiliara

Proba dreptului de proprietate. Regula inscrisa in art. 1169 C.civ. in conformitate cu care acela ce face o propunere, adica cel care pretinde ceva inaintea judecatii - in fata instantei - trebuie sa o dovedeasca, este aplicabila si in materia dovedirii dreptului de proprietate in cadrul unei actiuni in revendicare.

In ceea ce priveste proba propriu-zisa a proprietatii imobiliare, ea intampina in dreptul nostru serioase dificultati. Cauze: 1) in numeroase cazuri, in deosebi in trecut, nu s-au intocmit inscrisuri; 2) inscrisurile nu sunt insotite de schite si planuri, si nu cuprind detalieri in continutul lor; 3) insuficienta probatorie a titlurilor, dat fiind ca se impune conditia ca titlul sa emane de la adevaratii proprietari; 4) o alta insuficienta a probei cu inscrisuri decurge din aplicarea principiului relativitatii actelor juridice (pentru inlaturarea acestui neajuns, s-a realizat publicitatea imobiliara prin care efectele constitutive ori translative de drepturi reale ale actului juridic devin opozabile fata de toti participantii la circuitul civil).

Dovada certa a dreptului de proprietate se face prin moduri originare de dobandire a dreptului de proprietate, adica prin uzucapiune sau prin ocupatiune.

Principii de dovada si situatii ce se disting in rezolvarea actiunilor in revendicare in sistemul de publicitate al registrului de transcriptiuni si inscriptiuni:

ambele parti prezinta titluri scrise

a)     daca inscrisurile provin de la acelasi autor are castig de cauza cel care l-a transcris mai intai;

b)     daca inscrisurile provin de la acelasi autor, dar nici una din parti nu a transcris actul - in literatura juridica - s-a aratat ca are castig de cauza cel care are actul cu data cea mai veche. Consideram ca intr-o asemena situatie, ar trebui respinsa actiunea, dat fiind ca reclamantul nu este in masura sa demonstreze ca detine un drept de proprietate nu numai valabil inter partes, dar si opozabil tertilor. Atata timp cat dreptul reclamantului nu a devnit opozabil, nu poate cere obligarea paratului (in favoarea caruia opereaza prezumtia de proprietate izvorata din faptul posesiei), sa i-l respecte.

c)     in cazul testamentelor, are prioritate cel cu data mai noua;

d)     daca titlurile provin de la autori diferiti, in literatura juridica s-au propus urmatoarele solutii:

- castiga cel care se afla in posesia lucrului (nu poate fi primita aceasta solutie pentru ca ar insemna ca solutia actiunii in revendicare sa fie redusa la situatia posesiei lucrului la momentul introducerii actiunii);

- castiga cel care are titlul cu data cea mai veche (nu poate fi primita aceasta solutie, pentru ca nu intotdeauna, cel ce are titlul cu data mai veche are un titlu valabil provenit de la adevaratul proprietar);

- se compara intre ele drepturile autorilor de la care provin cele doua titluri, pentru a stabili cine a dobandit de la adevaratul proprietar (constituie solutia ce mai indicata pentru ca se are in vedere verificarea calitatii de proprietar).

cand una din parti prezinta titlul de proprietate. Daca prezinta paratul titlul de proprietate, atunci actiunea se respinge. Daca prezinta reclamantul, in literatura juridica s-a aratat ca acesta are castig de cauza, cu conditia ca titlul sa emane de la un tert si sa aiba o data mai veche decat posesia paratului.

nici una din parti nu prezinta titlu scris si nu poate justifica dobandirea prin modurile originare (uzucapiune sau ocupatiune). Reclamantul nu face dovada ca el este proprietarul, iar actiunea se va respinge.

In regimul de carte funciara reglementat de Decretul-Lege nr. 115/1938, principala problema legata de proba dreptului de proprietate o constituie cercetarea cartii funciare a imobilului. Proba dreptului de proprietate facuta prin intermediul inscrierilor in cartea funciara nu putea fi rasturnata decat prin rectificarea inscrierilor din cartea funciara ori prin demonstrarea interventiei unui mijloc de dobandire a proprietatii ce opereaza transferul ori constituirea dreptului de proprietate fara inscriere in cartea funciara.

4. Actiunea in revendicare mobiliara

Regula pe care o formuleaza art. 1909 C.civ. este aceea ca, in materia bunurilor mobile, posesiunea de buna-credinta valoreaza titlu de proprietate.

Asa fiind, spre deosebire de revendicarea bunurilor imobile unde posesia instituie numai o simpla prezumtie relativa de proprietate, ce poate fi rasturnata prin proba contrara, taria deosebita data posesiei de bunuri mobile care, instituie o prezumtie absoluta de proprietate, face ca, in cele mai multe cazuri, revendicarea bunurilor mobile sa devina imposibila.

Aplicarea art. 1909 alin. 1 impune indeplinirea unor conditii.

In primul rand, regula amintita se aplica in privinta bunurilor mobile care pot fi posedate, deci, numai a bunurilor mobile corporale, caci numai acestea sunt susceptibile de detentiunea materiala. Exceptie: bunuri mobile incorporale - titlurile la purtator -.

O a doua conditie care trebuie indeplinita de bunul mobil este aceea ca el trebuie privit in mod individual. Art. 1909 alin. 1 C.civ. nu se aplica in privinta bunurilor mobile care formeaza o universalitate; de exemplu nu se aplica unei succesiuni.

Prevederile art. 1909 alin. 1 pot fi invocate numai de tertul dobanditor care, cu buna-credinta, dobandeste bunul de la un detentor precar caruia adevaratul proprietar i l-a incredintat de bunavoie.

Atunci cand actualul detinator al bunului, dobanditor de buna-credinta de la un detentor precar caruia bunul i-a fost incredintat de adevaratul proprietar (de exemplu: in depozit, cu titlu de imprumut), l-a primit de la detentor cu titlu gratuit (cum ar fi ca dar manual), nu mai subzista ratiunea ca lui sa i se consolideze dreptul de proprietate asupra bunului astfel primit, prin sacrificarea intereselor adevaratului proprietar. Actiunea proprietarului originar trebuie sa fie admisa, iar tertul dobanditor se va intoarce impotriva detentorului precar.

Conditiile pe care trebuiasca le intruneasca posesia bunului mobil, spre a fi aplicabile prevederile art. 1909 alin. 1 C.civ.:

a) posesia trebuie sa fie reala, in sensul ca tertul dobanditor trebuie sa indeplineasca concomitent si cumulativ, in persoana sa, ambele elemente ale posesiei, animus si corpus.

b) posesia sa fie utila, adica posesia sa fie neviciata.

In plus, posesia trebuie sa fie de buna-credinta. Buna-credinta a tertului dobanditor este, in realitate, nu numai o conditie ceruta in persoana acestuia, dar si o calitate a posesiei pe care el o invoca, si ea trebuie sa existe la momentul intrarii efective in posesie, iar nu de la momentul incheierii contractului intre dobanditorul de buna-credinta si detentorul care l-a instrainat.

Au existat opinii potrivit carora, pe langa buna-credinta, si separat de ea, ar trebui sa existe un just titlu, in aceleasi conditii in care acesta este cerut in cazul uzucapiunii de 10-20 de ani. Literatura de specialitate si practica mai recenta au ajuns la concluzia ca aplicarea art. 1909 alin. 1 C.civ. nu necesita existenta unui just titlu, ca element separat de buna-credinta.

Regula inscrisa in art. 1909 alin. 1 nu se aplica in cazul bunurilor pierdute sau furate. Alineatul al doilea al art. 1909 inlatura aplicarea regulii inscrise in primul alineat, ori de cate ori lucrul a fost pierdut de catre proprietar sau i-a fost furat. Cu toate acestea, cel care a pierdut sau i s-a furat un lucru, poate sa-l revendice, in curs de 3 ani, din ziua cand l-a pierdut sau i-a fost furat, de la cel care-l gaseste, ramanandu-i acestuia din urma sa se intoarca impotriva celui de la care-l are.

Cel care revendica bunul mobil in temeiul art. 1909 alin. 2 trebuie sa dovedeasca 3 elemente: ca el a fost posesor al lucrului, ca acel lucru a iesit din patrimoniul sau fara voia sa, si ca bunul revendicat este identic cu cel pierdut sau furat.

Regula cuprinsa in art. 1910 C. civ. Textul articolului 1910 C. civ. prevede o importanta exceptie, in sensul ca atunci cand "posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumparat la un balci sau la targ, sau la o vindere publica, sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul inapoi decat intorcand posesorului pretul ce l-a costat". Se acorda astfel o protectie deosebita tertului de buna-credinta care a cumparat bunul intr-un loc public unde se incheie in mod curent asemenea acte juridice si unde, in mod normal, nu trebuie sa existe suspiciuni cu privire la provenienta bunurilor. Datorita imprejurarilor in care s-a incheiat actul in baza caruia a dobandit bunul respectiv, cu titlu oneros, se presupune ca nu avea cum sa stie ca vanzatorul l-a furat sau l-a gasit. Asadar, el are un drept de retentie asupra lucrului pana cand proprietarul revendicant ii plateste pretul pe care l-a dat celui de la care a dobandit posesia.

In literatura de specilitate s-a pus problema nevoii de a corela prevederile art. 1909 alin. 2 si art. 1910 cu normele dreptului procesual penal. Aceasta pentru ca art. 14 alin. 3, lit. a) din Codul de procedura penala dispune ca repararea in natura a pagubei cauzata printr-o infractiune are loc, printre altele, prin restituirea lucrului. Consideram ca aceste bunuri nu pot fi ridicate de la tertul dobanditor, decat in conditiile prevazute de art. 1909 alin. 2 Cod civil. In schimb, atunci cand tertul de buna-credinta a cumparat bunul in imprejurarile prevazute de art. 1910 Cod civil, chiar daca instanta a dispus restituirea catre partea civila, el are dreptul de a retine bunul respectiv in stapanirea sa, pana cand proprietarul va plati pretul la care a fost dobandit de la inculpat.

Nici un considerent nu justifica aplicarea art. 1909 atunci cand actiunea in revendicare este intentata de adevaratul proprietar impotriva tertului dobanditor de rea-credinta al bunului, deci, impotriva celui care cunostea ca nu dobandeste de la adevaratul proprietar. Posesia de rea-credinta a tertului dobanditor, a hotului sau a gasitorului nu are valoarea unui titlu de proprietate.