CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMITERII MOSTENIRII

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMITERII MOSTENIRII

Enumerare. Dupa cum rezulta din definitia data mostenirii ­transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta - ea are anumite particularitati care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor si obligatiilor, cunoscute dreptului civil.

Astfel, avand loc numai la moartea unei persoane fizice, mostenirea este o transmisiune pentru cauza de moarte si, fiindca se refera la patrimoniul persoanei decedate, iar nu la drepturile si obligatiile ei privite izolat, aceasta transmisiune are caracter universal. Pe de alta parte, desi patrimoniul unei persoane fizice este divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, in cadrul transmisiunii mostenirii el este privit ca fiind, in principiu, unitar (putandu-se transmite dupa aceleasi norme juridice) si indivizibil.

Transmiterea mostenirii este o transmisiune pentru cauza de moarte (mortis causa) intrucat se produce numai in urma si prin efec­tul mortii fizic constatate sau judecatoreste declarate a unei persoane fizice (viventis hereditas non datur). Prin urmare, normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor de transmisiune intre vii (inter vivos) guvernate de dreptul obligational si nici in cazul incetarii exis­tentei unei persoane juridice, chiar daca, in cazul incetarii existentei unei persoane juridice opereaza o transmisiune universala sau cu titlu universal, incetarea existentei persoanelor juridice (si efectele ei) fiind reglementata prin acte normative speciale.

Precizam insa, ca normele care guverneaza transmisiunea succesorala sunt, in principiu, aplicabile si persoanelor juridice ori statului, in cazurile si in masura in care ei se prezinta in calitate de dobanditori ai patrimoniului sau ai unor bunuri din patrimoniul persoanei fizice decedate.

Transmiterea mostenirii este o transmisiune universala intrucat are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca universalitate juridica, adica totalitatea drepturilor si obligatiilor care au valoare economica si care au apartinut defunctului[1].

Drepturile si obligatiile nepatrimoniale, in principiu, nu se transmit prin mostenire. Tot astfel nu se transmit prin mostenire:

drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului lor intrucat au caracter viager sau sunt contractate ori nascute ex lege intuitu personae (cum ar fi dreptul de uzufruct, uz sau abitatie, o creanta de intretinere sau de renta viagera, dreptul de folosinta locativa, dreptul la pensie) ori din alte cauze (de exemplu, moartea celui care lasa mostenirea a operat ca o conditie rezolutorie sau ca un termen incert extinctiv) si  

obligatiile patrimoniale legate de o calitate personala a defunctului (de exemplu, obligatia de intretinere prevazuta de lege in consideratia calitatii personale a defunctului, nu si obligatia de intretinere asumata de de cuius printr-un contract de intretinere) si cele nascute din contracte inche­iate intuitu personae (de exemplu, obligatiile antreprenorului - art.1485 C.civ.)[2].

Prin caracterul universal al transmisiunii mostenirii se explica deosebirile fata de transmisiunile prin acte intre vii.

Astfel, transmisiunea prin acte intre vii, in sistemul dreptului nostru civil, nu poate avea ca obiect obligatii, ci numai drepturi, Codul civil necunoscand transmiterea de datorie. In schimb, in cadrul transmisiunii succesorale trec asupra mostenitorilor sau legatarilor universali sau cu titlu universal nu numai drepturile, dar si obligatiile defunctului, fiindca aceasta transmisiune are ca obiect nu drepturi si obligatii privite izolat (ut singuli), ci patrimoniul defunctului ca universalitate juridica, iar, in acest cadru, drepturile defunctului nu pot fi despartite de obligatiile pe care le-a avut.

Pe de alta parte, in dreptul nostru, transmisiunea prin acte intre vii nu poate avea ca obiect un patrimoniu. Din acest motiv, cat timp titularul traieste patrimoniul lui nu poate fi transmis asupra altei persoane, actele incheiate de titular putand avea ca obiect numai drepturi privite izolat. In schimb, dupa moarte, incetand perso­nalitatea titularului, devine posibila, si chiar necesara, transmiterea patrimoniului defunctului asupra unei sau unor persoane in fiinta.

Precizam ca, daca un mostenitor universal sau cu titlu universal vinde drepturile sale succesorale (art.1399-1401 C.civ. ), contractul va avea ca obiect dreptul de mostenire privit izolat (ut singuli), desi acest drept poarta asupra unei universalitati (daca exista un singur mostenitor sau legatar) sau asupra unei cote-parti indivize asupra universalitatii (daca sunt mai multi mostenitori ori legatari). Deci obiectul instrainarii nu este patrimoniul vanzatorului, ci o masa de bunuri din acest patrimoniu, dar individualizat prin raportare la dreptul de mostenire al vanzatorului privit izolat[3]. Si fiind ca aceasta instrainare are ca obiect o universalitate sau o cota-parte indiviza asupra universalitatii, legatarul cu titlu particular nu poate fi vanzatorul unui drept succesoral (ci numai a dreptului - real sau de creanta - care formeaza obiectul legatului cu titlu particular).

Pe de alta parte, deoarece obiectul instrainarii este o universalitate, ea implica o transmisiune nu numai de drepturi, dar si de obli­gatii. Este o derogare (art.1401 C.civ.) de la regula potrivit careia transmisiunile intre vii nu pot avea ca obiect obligatii. Insa transmisiunea datoriilor va fi producatoare de efecte numai intre partile contractante, nu si fata de terti. Creditorii mostenirii vor putea ur­mari pentru realizarea creantelor lor pe vanzator (mostenitor). Este o consecinta ce decurge din nerecunoasterea de catre Codul civil a cesiunii (transmiterii) de datorie[4].

Transmisiunea mostenirii se, deosebeste de transmisiunea prin acte intre vii si prin faptul ca drepturile dobandite de succesorii in drepturi mortis causa sunt opozabile tertilor fara indeplinirea for­malitatilor prevazute de lege pentru transmisiunile prin acte intre vii. Astfel, drepturile reale dobandite sunt opozabile tertilor independent de efectuarea formelor de publicitate imobiliara[5].

Iar pentru dobandirea creantelor nu este necesara respectarea formalitatilor prevazute de lege pentru cesiunea de creante . Aceste deosebiri se explica tot prin caracterul universal al transmisiunii mostenirii, adica prin faptul ca drepturile nu sunt privite in mod izolat, ci ca parti componente ale patrimoniului defunctului. In schimb, in cazul vanzarii drepturilor succesorale, pentru opozabilitatea fata de terti - in functie de natura drepturilor dobandite (reale sau de creanta) - este necesara indeplinirea formelor de publicitate, fiindca dreptul succesoral este privit izolat de patrimoniul vanzatorului, acest patrimoniu neformand obiectul contractului.

Transmiterea mostenirii este o transmisiune unitara, in sensul ca mostenirea, in intregul ei, deci toate drepturile si obligatiile defunctului, se transmit la mostenitorii legali sau legatari dupa aceleasi norme juridice, indiferent de natura si/sau provenienta ori originea bunurilor care il compun[7]. Caracterul unitar al dreptului succesoral corespunde unitatii patrimoniului transmis si al dreptului de proprietate, drept care formeaza obiectul principal al transmisiunii mostenirii .

Precizam ca prin caracterul unitar al transmisiunii intelegem transmiterea patrimoniului succesoral dupa aceleasi norme juridice - fara a face deosebire intre diferitele bunuri care il compun, dupa natura lor (drepturi reale sau drepturi de creanta, mobile sau imobi­le etc.), dupa provenienta lor (de exemplu, de pe linie materna sau paterna), dupa originea lor (mostenite sau achizitionate) sau dupa modalitatile de care sunt afectate (termen sau conditie, proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie etc.) - iar nicidecum unicitatea actului normativ (de exemplu, Codul civil), dreptul suc­cesoral unitar roman fiind reglementat prin mai multe acte norma­tive (in afara Codului civil, de exemplu, Legea nr.319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva etc.).

Principiul unitatii transmisiunii succesorale, creat de juriscon­sultii romani (negat numai in oranduirea feudala, mai ales in privinta bunurilor nobiliare /fiefuri/ atribuite primului nascut de sex barbatesc - privilegiul de masculinitate si de primogenitura), guverneaza si dreptul nostru succesoral[9].

Pentru considerente de ordin social-economic si de echitate, principiul unitatii transmisiunii succesorale cunoaste insa in dreptul nostru si unele exceptii[10].

Cea mai importanta exceptie este cea prevazuta de art.5 din Legea nr.319/1944. Astfel, daca la moartea unui sot, in lipsa de descendenti, sotul supravietuitor vine in concurs cu ascendentii si/sau colateralii defunctului, el mosteneste (daca defunctul nu a dispus altfel prin testament) - in afara de partea sa succesorala si fara a suporta in privinta acestor bunuri concursul comostenitorilor - mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice, precum si darurile de nunta (art.5 din Legea nr.319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor)[11].

Prin urmare, in privinta bunurilor gospodariei casnice si a darurilor de nunta, in ipoteza aratata, se aplica o reglementare speciala, derogatorie de la regulile generale ale devolutiunii succesorale legale. Inseamna ca legiuitorul a inlaturat, pentru o parte din bunurile lasate de defunct, principiul unitatii transmisiunii succesorale.

Transmiterea mostenirii este indivizibila in sensul ca acceptarea sau renuntarea la mostenire are caracter indivizibil, neputand avea ca obiect numai o parte din mostenire. Cu alte cuvinte, fiecare mostenitor trebuie sa accepte mostenirea potrivit vocatiei succesorale sau sa renunte la ea. Principiul indivizibilitatii nu se opune insa acceptarii sub beneficiu de inventar[12].

Acest principiu decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral, care se transmite, ca atare, asupra mostenitorilor si explica de ce, in cazul renuntarii la mostenire de catre unul sau mai multi succesibili[13], precum si in cazul nedemnitatii ori a ineficacitatii legatelor (nulitate, revocare, caducitate) vor profita de drept succesorii acceptanti a caror vocatie era inlaturata sau diminuata prin existenta altor mostenitori sau care aveau obligatia sa execute legatul in cauza (neacceptat sau ineficace).

Intrucat patrimoniul succesoral este indivizibil, in cazul pluralitatii de mostenitori el se transmite in aceasta stare si ea subzista pana la efectuarea impartelii (partajului), afara numai daca defunctul a facut prin testament o imparteala de ascendent[14].

Prin derogare de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale, creantele si datoriile defunctului sunt, in ceea ce priveste raporturile dintre mostenitori, pe de o parte, si creditorii ori debitorii defunctului, pe de alta parte, de drept impartite intre mostenitori din ziua deschiderii mostenirii, cu exceptiile prevazute de lege (art. 1060-1061 C.civ.).

O alta derogare de la principiul transmiterii mostenirii in stare de indiviziune rezulta din dispozitiile Legii nr.18/1991 (republicata in 1998) referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Potrivit art.13 din lege, calitatea de mostenitor se recunoaste nu numai persoanelor care au acceptat mostenirea lasata de fostul proprietar, dar si celor care nu au acceptat mostenirea (dar nici nu au renuntat la mostenire) si care au fost socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine, ei fiind considerati acceptanti prin cererea facuta comisiei constituite potrivit legii. Invers, mostenitorul acceptant al mostenirii autorului, care nu a facut cerere, nu poate pretinde drept de proprietate asupra terenului reconstituit pe numele comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi, care au beneficiat de prevederile legii in absenta mostenitorului care nu a cerut comisiei reconstituirea dreptului de proprietate. Numai in privinta renuntarii la mostenire se aplica principiul indivizibilitatii[15].

Situatia este aceeasi si in lumina Legilor nr.112/1995 si nr.10/2001.