Cauze si conditii care determina sau favorizeaza comiterea infractiunii de pruncucidere

Pruncuciderea, privind si din perspectiva modalitatilor ei de comitere, este o infractiune "speciala". Daca este sa privim dintr-un unghi exterior, orice femeie poate fi victima unor tulburari pricinuite de nastere. Pruncuciderea nu este o creatie neaparat a fortelor externe, cauza este una interna.

Psihologia si stiintele medicale subliniaza ca nasterea nu este un proces pur fiziologic, ci un proces psihosomatic complex care este determinat de factori psihici, in asa fel ca procesele biologice sunt intensificate sau, din contra, inhibate de anumite influente psihice care actioneaza asupra lor; ca procesul fiziologic al nasterii este acompaniat de un proces psihic, specific, care-l influenteaza[1].

"Starea de tulburare" are in vedere structura psihofizica a mamei, care este modificata de procesul nasterii, afectand in mod temporar capacitatea acesteia de a intelege corect gravitatea uciderii si de a se abtine de la savarsirea ei.

Aceasta tulburare poate avea la origine afectiuni legate de sarcina sau de nastere, fie afectiuni concomitente sau preexistente, influentate in evolutia lor de sarcina sau nastere.

Psihozele post-partum pot fi generate de factori nocivi de diverse origini - infectii, autointoxicatii, psihotraumatisme, anemii, carente endocrine care, desi pot fi semnalati in jurul procesului nasterii si in perioada primelor trei luni posterioare nasterii, declanseaza fenomenele sau tulburarile psihice in perioada post-partum, incepand chiar din primele zile dupa nastere.

Dar este posibil, de asemenea, ca unele afectiuni mintale preexistente sau concomitente nasterii (epilepsia, stari nevrotice) sa dea loc la psihoze, sub forma unor crize de psihoza maniaco-depresiva sau puseuri de epilepsie sau schizofrenie. Evolutia acestor psihoze poate fi diferita: unele se epuizeaza in cateva zile (forme rapide ale confuziei mintale simple), altele dureaza mai multe luni sau pot deveni cronice.

Psihopatiile manifestandu-se pe terenul  psihofiziologic imediat posterior nasterii, ar putea sa conduca la un comportament aberant, generator de fapte de pericol social, culminand cu uciderea copilului nou-nascut. S-a propus astfel ca in dovedirea starii de tulburare sa se suplineasca expertiza medico-legala cu avizul psihologului, prin care sa fie evidentiate nu numai tulburarile psihofiziologice, ci si tulburarile si trasaturile de caracter ale faptuitorului, respectiv daca aceasta prezinta forme de impulsivitate ori emotivitate aparte sau alte caracteristici care sa justifice retinerea "tulburarii pricinuite de nastere" in sensul legii.

Impulsurile obsesive - tendinta incoerabila de a executa un act impotriva convingerii proprii. Aproape intotdeauna este vorba de acte repudiate de catre subiect, pentru ca sunt actiuni de neinteles (mama ar trebui sa dovedeasca afectiune fata de rezultatul conceptiunii, sa dea dovada de un puternic instinct matern si nu de agresivitate). Aceste impulsuri devin motivul unei lupte interioare anxioase, intre convingere si nevoia imperioasa de actiune.

Tulburarile structurii axiologice a constiintei, prezente la personalitatile schizotimice, isterice si nevrotice, constau intr-o pervertire a valorilor morale, subiectul avand o perceptie modificata de cele mai multe ori si contrara realitatii in care traieste, sau o capacitate minima de a subordona conduita morala valorii morale, chiar atunci cand percepe obiectiv esenta valorii. A omori un om inseamna a nu poseda sau a ignora valoarea fundamentala , valoarea vietii si a personalitatii umane.[3]

Datorita faptului ca in sfera tulburarilor psiho-patologice post-natale ar putea sa fie cuprinse si alte afectiuni psihice, se impune ca psihiatria medico-legala sa-si aduca contributia la delimitarea, enumerarea si studierea tulburarilor psihopatologice specifice perioadei imediat postnatale si cu influenta asupra starii de responsabilitate a mamei copilului in perioada imediat dupa nastere, care ar putea indica sau justifica existenta acelei stari de tulburare pricinuita de nastere pe care o include art. 177 Cod pen. Vizand incadrarea juridica a faptei de pruncucidere.

Tulburarea poate fi de natura psihica, dar ea poate fi provocata si de anumiti factori fizici, concretizata in tulburari psihoemotionale in timpul nasterii, soc obstretical. De exemplu, asa numita febra puerperala poate da o stare de tulburare psihica datorita patrunderii in uter a unui agent patogen.[4]

In timpul acestor tulburari, femeia este cuprinsa de neliniste, acuza dureri imaginare, nu mai manifesta nici o afectiune, poate surveni un delir de o durata mai mare sau mai mica si chiar un delir impulsiv, timp in care femeia poate comite un omor.

Unii autori sustin ca, de regula, starea psihica a mamei imediat dupa nastere, nu se datoreaza in mod direct unor psihoze provocate de sarcina sau de nastere, ci agravarii unor psihoze preexistente sarcinii. Din acest considerat, in lamurirea acestei probleme, trebuie sa se tina seama, printre altele, si de antecedentele patologice ale mamei, constitutia psiho-somatica, evolutia sarcinii, conditiile in care a avut loc nasterea.[5]

Desi medicii admit teoretic posibilitatea ca pruncul la nastere sa fie ucis de mama sa datorita unor complicatii de ordin patologic, totusi, practica nu inregistreaza decat extrem de rar aceste cazuri, iar atunci cand ele exista, nu permit incidenta legii penale, lipsind vinovatia. Pana in prezent, nu exista nici macar un singur caz in care textul art. 177 Cod pen. sa fi  fost aplicat in intreaga sa dimensiune. Se impune astfel necesitatea perfectionarii lui, a adoptarii unui punct de vedere realist in acest domeniu.

Avem in vedere anumite situatii de fapt, exterioare procesului nasterii care, coraborate cu tulburari de natura psiho-patologica sa duca la aparitia unei stari psihice deosebite a femeii, aspecte ce in unele legislatii li se acorda o mai mare atentie :

- astfel, Codul penal german concepe pruncuciderea numai in cazul uciderii copilului nascut inafara casatoriei;

- Codul penal italian sau cel spaniol o asociaza cu activitatea de a ascunde sau salva o situatie dezonoranta, fara a se referi la tulburarile de alta natura ale mamei;

- de asemenea, vechea reglementare romana privea aplicarea regimului atenuat doar la mama naturala.

Toate aceste reglementari nu fac altceva decat sa dea o relevanta juridica penala unor realitati incontestabile, caci procesul penal se adreseaza unui faptuitor care este om, produs al unui mediu concret in mijlocul caruia evolueaza si isi formeaza personalitatea.

Pe buna dreptate s-a afirmat ca ar fi de discutat daca procesul nasterii si eventualele tulburari fiziologice si psihologice pe care le atrage ar putea fi izolate de intreaga incarcatura afectiva, emotionala pe care o traieste persoana insarcinata, urmare a conditiilor premergatoare momentului nasterii, si daca, pe fondul unei sensibilitati deosebite, aceasta tensiune nervoasa, ajunsa la maximum in momentul nasterii n-ar putea provoca o tulburare psihica care sa genereze rezolutia ucigasa, chiar daca nasterea sub aspect medical a decurs normal.[6]

Psihologia nasterii inregistreaza printre cele mai caracteristici manifestari psihice care insotesc procesul nasterii, alaturi de puternicele senzatii de durere specifice acesteia si o serie de emotii, sentimente, afecte, ca : teama sau frica de nastere, temerea de a nu muri in timpul nasterii, teama de a nu naste un copil mort, temeri care izvorasc din alte cauze, cum ar fi perspectivele nefavorabile ale propriei situatii materiale si sociale ale copilului, ori sentimente de rusine, dezonoare, in cazul nasterii inafara casatoriei.

Maternitatea, ca stare psihoafectiva si relationala, implica o puternica responsabilitate din partea femeii fata de noua existenta (copilul), acesta fiind consecinta instinctului de perpetuare. Totusi, ea poate fi respinsa, cauza fiind determinata de mai multi factori :

o hiperresponsabilitate care deternima sentimentul unei incapacitati de a creste si educa copilul;

debut sexual intamplator si timpuriu;

sarcina rezultata in cadrul relatiilor dintre concubini;

sarcina ca urmare a unui viol;

o teama de abandon din partea sotului;

o lipsa de afectiviate fata de partener;

un refuz de pierdere a autonomiei;

o lipsa de educatie in acest sens.

Cea mai frecventa forma de maternitate este cea rezultata in urma unui debut sexual intamplator si timpuriu. Fata isi cauta o forma de echilibrare afectiva relationala, dar lipsa de maturitate afectiv-sociala si starea de decompensare a personalitatii materne explica esecul relational ca "o nenorocire" si produce o schimbare a directiei firesti de dezvoltare si evolutie a complexului afectiv si motivational maternal.

In ceea ce priveste copilul provenit dintr-un viol, se observa o grava opozitie fata de aparitia sa pe lume, el constituindu-se ca un stigmat, prin fenomenul de transfer al semnificatiei violului pentru constiinta feminina si umana a mamei.

Valentele agresive ale divortului

Pe toate scalele factorilor de risc ai traumatizarii psihoafective, ocupa al doilea loc dupa moartea unei persoane foarte apropiate. Desi pare un eveniment obisnuit, el este un proces mult mai profund. Daca partenerii suporta greu divortul, copilul ce urmeaza a se naste devine victima sigura, intrucat asupra mamei el actioneaza ca o puternica amenintare a evenimentului rupturii de fapt (despartirea). Corelarea acestui aspect cu cele de ordin material, economic, fac ca in final vointa mamei sa conduca la un deznodamant tragic pentru copilul nou-nascut, suprimarea vietii acestuia - de departe a fi cea mai comoda - evidentiindu-se ca o ultima si tragica solutie.

Nu se poate tagadui nici in prezent persistenta unei anumite mentalitati de respingere, de oprobiu fata de mamele care nasc un copil inafara casatoriei. "Copilul din flori", concept pe care il credem abandonat, continua sa ramana o trista realitate. Tendinta de respingere a mamei care naste un copil in conditiile aratate se manifesta la nivelul familiei de origine, a grupului de prieteni, a mediului cultural in care traieste persoana respectiva.

Un rol negativ il exercita si calitatea relatiilor dintre concubini , cel mai adesea intemeiate pe sentimente fragile care nu rezista acelor cerinte de responsabilitate morala si materiala pe care le implica aducerea pe lume a unui copil. Pentru femeia in cauza, pastrarea copilului reprezinta o condamnare sociala grava atat a sa, cat si a copilului. Desigur, in tarile civilizate, unde exista institutii speciale in care pot fi primiti in taina acesti copii, frecventa cazurilor este in scadere. In mediul rural, unde fapta poate fi mai greu tainuita, infanticidul este in proportie mai mare.

Se pune intrebarea daca toate femeile concubine pot adopta o asemenea atitudine. La femeia infaticida exista o modificare esentiala de constiinta care ofera agresivitatii latente posibilitatea de manifestare. S-a constatat ca autoarele sunt persoane cu o constiinta morbida.

Dupa psihanalistul H.Ey este vorba de o dezintegrare a campului constiintei, cu dominanta impulsivitatii si obsesiilor impulsive. Impulsiunea este un act de nestapanit care adesea scapa controlului constiintei. Este vorba de categoria actelor lucide afectiv, conditionate de un dezechilibru emotional sau volitional care se numeste impulsivitate, ca in cazul persoanelor psihopate, paranoici, alcoolici sau cu microsechele de traumatisme cronice.