JURISDICTIA MUNCII

JURISDICTIA MUNCII

1. Scurt istoric

Activitatea de jurisidictie consta in solutionarea de catre anumite organe, potrivit procedurii prevazute de lege, a litigiilor care apar intre subiectele raporturilor juridice.

Potrivit art.281 din Codul Muncii: "Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod". 

Principalele acte normative care, in decursul timpului, au reglementat jurisdictia muncii sunt:

1. Legea pentru organizarea meseriilor din 5 martie 1902 ("Legea Missir") care cuprindea prevederi referitoare la modul de solutionare a diferendelor intre meseriasi, precum si a celor dintre meseriasi si patroni;
2. Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 27 ianuarie 1912 ("Legea Nenitescu") - prevedea ca solutionarea  conflictelor dintre meseriasi si patroni revenea unei comisii de judecata, alcatuite dintr-un judecator;
3. Legea asupra contractelor de munca din 1929 - competenta de solutionare revenea judecatoriilor de ocol, de prima instanta;
4. Legea din 21 aprilie 1931 pentru asigurarea platii lucrului efectuat - litigiile dintre parti se judecau de catre o comisie de arbitraj de pe langa judecatoriile de ocol sau de catre instantele ordinare;
5. Legea din 15 februarie 1933 pentru infiintarea si organizarea jurisdictiei muncii - organele de jurisdictie profesionala instituite prin lege erau judecatoriile de munca, asimilate judecatoriilor de ocol, dar care functionau pe langa camerele de munca;
6. dupa 1938 in conditiile specifice regimurilor de autoritate care s-au succedat legislatia din domeniul muncii a suferit modificari majore: institutia asesorilor a fost desfiintata, iar atributiile de jurisdictie au fost preluate de catre organele militare:

In perioada postbelica, prima reglementare in materie a fost Legea nr.711/1946 - privind organizarea jurisdicteii muncii - litigiile de munca se solutionau de catre comisiile sindicale de cercetare si arbitraj si sectiunile de munca de la tribunale si curti de apel.

7. Codul Muncii din 1950 a abrogat Legea asupra contractelor de munca din 1929 si Legea asupra jurisdictiei muncii din 1946;
8. Codul Muncii din 1973 instituia, in coroborare cu alte acte normative, ca organe de jurisdictie a muncii: comisiile de judecata, instantele judecatoresti, organele administrativ superioare,  organele de conducere colectiva, comisiile de disciplina, Curtea Superioada de Control Financiar;
9. dupa 1989 s-au abrogat actele normative care vizau comisiile de judecata sau alte organe cu atributii jurisdictionale. Prin Legea nr.104/1992 a fost modificat Codul Muncii anterior, stabilindu-se ca sunt de competenta instantelor de judecata toate litiigiile de munca.

2 Notiunea jurisdictiei muncii

In sens larg, jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de Codul Muncii, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

Sediul materiei il reprezinta:

art.248, 249 si 281 - 291 Codul muncii;

art.3,4,67-71,74 al.1, 75-78, art.79 al.1, art.80-82 din Legea nr.168/1999;

prevederile Legii nr.92/1992 - pentru organizarea judecatoreasca;

prevederile Codului de Procedura Civila.

3 Partile

a) salariatii precum si orice alta persoana titulara a unui drept sau a unei obligatii in temeiul Codului Muncii, al altor legi sau al contractelor colective de munca, cu precizarile urmatoare:

- salariatii majori isi apara singuri interesele;

- salariatii minori, odata incadrati in munca pot fi parte intr-un conflict individual de drepturi;

- o persoana poate fi parte intr-un conflict de drepturi, inclusiv dupa incetarea raportului sau de munca, daca litigiul se refera la drepturi si obligatii vizand activitatea desfasurata in timpul cat avea calitatea de salariat;

- mostenitorii salariatului - pot fi parte daca angajatorul isi valorifica o creanta potrivit dispozitilor legale privind raspunderea patrimoniala sau obligatia de restituire de catre salariat;

- tertii pot participa doar daca au un interes, prin interventia voluntara principala, conform reglementarilor Codului de Procedura Civila.

b) angajatorii - persoane fizice si/sau persoane juridice - agentii de munca temporara, utilizatorii, precum si orice alta persoana care beneficiaza de o munca desfasurata in conditiile legale;

c) sindicatele (inclusiv cele care nu sunt reprezentative) si patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau al Codului de procedura civila (ex: procurorul)

4 Formularea cererilor de solutionare a conflictelor de munca

Conform prevederilor legale, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;

b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;

c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;

d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;

e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

In toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

5 Competenta materiala si teritoriala

Conform art.70 din Legea nr.168/1999, conflictele de drepturi se solutioneaza de catre instantele judecatoresti.

a) competenta materiala:

- competenta generala pentru solutionarea conflictelor individuale si colective de drepturi o are tribunalul (art.2 pct.1 lit.b Cpr Civ);

- Judecatoria are competenta pentru:

- rectificari efectuate in carnetele de munca;

- refuzul unor inscrieri in carnetele de munca;

- neeliberarea carnetului de catre angajator;

b) competenta teritoriala o are instanta in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau resedinta reclamantul- art.284 al.2 C.Muncii

Procedura in fata primei instante:

se judeca de urgenta - celeritatea constituie o exigenta legala si expresa;

termenele de judecata nu pot fi mai mari de 15 zile;

procedura citarii e obligatorie si se considera legal indeplinita daca citatia a fost primita cu cel putin 24 de ore inainte de termenul de infatisare;

la prima zi de infatisare instanta trebuie sa depuna diligentele necesare in vederea impacarii partilor;

sarcina probei revine intotdeauna angajatorului;

sunt posibile orice probe: inscrisuri, martori, interogatoriu, expertiza etc;

hotararea se pronunta in ziua in are s-au terminat dezbaterile pe fondul cauzei;

posibilitatea amanarii pronuntarii are caracter exceptional si poate fi facuta doar cu maxim 2 zile;

sunt scutite de taxa judiciara de timbru pentru a se asigura accesul liber la justitie;

hotararile instantei de fond se motiveaza intotdeauna, se redacteaza si se comunica partilor in termen de cel mult 15 zile de la pronuntare;

hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept;

7 Cai de atac

cai ordinare de atac:

Legea nr.168/1999 reglementeaza o singura cale de atac impotriva hotararilor pronuntate in fond in solutionarea conflictelor de drepturi: recursul.

Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicarii hotararii pronuntate de instanta de fond.

cai extraordinare de atac:

contestatia in anulare;

revizuirea.