RAPORTURILE COLECTIVE DE MUNCA POTRIVIT DREPTUL SOCIAL COMUNITAR

Raporturile colective de munca potrivit dreptul social comunitar

Relatiile colective de munca la nivelul Uniunii Europene se manifesta pe trei planuri: organizarea sindicala, conventiile colective si comitetul de intreprindere european.

In urma Acordului asupra politicii sociale, anexa la Tratatul de la Maastricht, negocierile colective la nivel comunitar au fost institutionalizate. Trebuie remarcat ca acordul asupra politicii sociale, integrat apoi in Tratatul CE prin Tratatul de la Amsterdam, lasa in afara competentelor comunitare dreptul la greva si dreptul la lock-aut[1].

Sindicatele sunt organizate la nivel intersectorial si la nivel sectorial. Cea mai importanta, la nivel intersectorial, este Confederatia europeana a sindicatelor, creata in 1973 care este constituita din peste 60 de confederatii sindicale nationale provenite din statele membre, dar si din alte state europene (Romania, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Cipru, Malta etc.). Au statut de observator confederatii sindicale din Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia si Croatia. De asemenea, in Confederatia europeana a sindicatelor au intrat 15 federatii sindicale europene printre care[2]: Federatia europeana a metalurgiei (FEM), Organizatia regionala europeana a Federatiei internationale a salariatilor, tehnicienilor si cadrelor (EURO-FIET), Internationala personalului din posta, telegraf si telefoane - Comitetul European (IPTT-European), Comitetul sindical european: textile, imbracaminte si piele (CSE: THC), Sindicatul european al lucratorilor din alimentatie, hoteluri si bransele conexe (SETA-UITA), Federatia europeana a muncitorilor din constructii si industria lemnului (FETBB), Federatia europeana a sindicatelor muncitorilor agricoli din Comunitate (EFA), Comitetul european din transporturi in Comunitatea Europeana (CETCE), Comitetul european din serviciile publice (CESP), Federatia europeana a sindicatelor din chimie si din industrii diverse (FESCID), Federatia europeana a jurnalistilor (FBJ), Federatia grafica europeana (FGE), Comitetul sindical european al educatiei (CSEE), Federatia minerilor din Europa (FME), Comitetul european al sindicatelor din arte, spectacole, presa si audio-vizual (EGAKV).

Nivelul cel mai ridicat de sindicalizare este atins in tarile scandinave (80%), unde Suedia detine primul loc (90%), iar Spania (20%) si Franta (10%) se afla la niveluri mai scazute[3]. De asemenea, in tarile nordice organizarea sindicala este mai unitara, pe cand in tarile din sudul Europei pluralismul sindical predomina.

Confederatia europeana a sindicatelor independente a fost constituita in 1990, ingloband indeosebi sindicatele din sectorul public. Are o influenta mai redusa decat Confederatia europeana a sindicatelor, dar s-a impus ca un interlocutor sindical intersectorial.

Organizatiile patronale sunt si ele organizate la nivel intersectorial si la nivel sectorial.

Principala organizatie patronala europeana este UNTCE (Uniunea confederatiilor din industrie si a patronilor din Europa), creata in anul 1958, care uneste in jur de 40 de organizatii patronale din Europa. Deciziile se iau cu majoritatea de 71%, iar pentru angajarea intr-o negociere pentru incheierea unui acord colectiv la nivel comunitar, decizia se ia cu 80% din voturi.

Centrul European al intreprinderilor publice (CEEP) reprezinta intreprinderile din sectorul public sau cu participarea publica din tarile membre ale Comunitatii.

Uniunea europeana a artizanatului si a intreprinderilor mici si mijlocii a fost creata in 1979, cuprinzand organizatii nationale din domeniile respective, dar si organizatii profesionale europene. Ea reprezinta in jur de 6 milioane de intreprinderi, in care lucreaza aproape 30 de milioane de persoane.

Printre organizatiile patronale sectoriale se afla: Comitetul organizatiilor profesionale agricole (COPA), Confederatia europeana a industriei lemnului (CEI-boris), Federatia bancara a Comunitatii Europene (FBCE), Secretariatul european pentru profesiile liberale (SEPLIS) etc.

Actiunile sindicale la nivel comunitar se exprima prin revendicari, consultari si dialog.

Revendicarile sunt sustinute prin presiunile pe care le fac organizatiile sindicale europene asupra factorilor de decizie din Comunitatea Europeana si din statele membre. Ele actioneaza ca grupuri de presiune prin organizarea de manifestatii, sprijin acordat miscarilor greviste si lobby pe langa institutiile europene, indeosebi pe langa Comisie si Parlamentul European. De asemenea, prin intermediul Comitetului economic si social, actioneaza pentru promovarea intereselor membrilor pe care ii reprezinta.

In cadrul dialogului social la nivel european, instituit prin acordul asupra politicii sociale din 1992 de la Maastricht, are loc consultarea partenerilor sociali de catre comisie. Art. 138 paragraful 2 al Tratatului CE prevede obligatia Comisiei de a consulta partenerii sociali la nivel comunitar inainte de a prezenta propuneri in domeniul politicii sociale cu privire la posibila orientare a actiunii comunitare.

Dialogul intre partenerii sociali, bazat pe recunoasterea reciproca a acestora, a fost institutionalizat prin art. 138 paragraful 4 si art. 139 paragraful 1 din Tratatul CE, care prevede ca "dialogul intre partenerii sociali la nivel comunitar poate duce, daca acestia doresc, la relatii conventionale, inclusiv la acorduri".

Unele reglementari comunitare prevad obligativitatea informarii si consultarii reprezentantilor salariatilor in anumite situatii: Directiva 2001/230 din 12 martie 2001 referitoare la drepturile lucratorilor in cazul transferului intreprinderilor, directiva 89/391 privind securitatea si sanatatea lucratorilor in timpul muncii, directiva 98/59 privind concedierile colective, regulamentul 4064/89 privind controlul operatiunilor de concentrare a intreprinderilor, precum si directiva 94/45 din 22 septembrie 1994 privind instituirea comitetului de intreprindere european.