Procedee tactice de ascultare a invinuitului sau inculpatului

Procedee tactice de ascultare a invinuitului sau inculpatului

Cunoasterea imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea si stabilirea corecta a datelor privind persoana invinuitului (inculpatului) folosesc anchetatorului la stabilirea procedeelor tactice de efectuare a as­cultarii.

Tactica ascultarii invinuitului (inculpatului) cuprinde metode si mij­loace legale folosite in activitatea de ascultare, in scopul obtinerii unor declaratii complete si veridice, care sa contribuie la aflarea adevarului si clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Dispozitiile legale si regulile tactice criminalistice reprezinta elemente de baza in stabilirea tacticii de ascultare. O tactica adecvata presupune adaptarea regulilor generale la fiecare cauza in parte, la personalitatea celui ascultat si la pozitia invinuitului (inculpa­tului).

In cele ce urmeaza vom prezenta procedeele- tactice de ascultare a invinuitului cunoscute in practica autoritatilor judiciare:

1. Folosirea intrebarilor de detaliu

Intrebarile de aceasta natura se folosesc pentru a obtine de la invinuit amanunte referitoare la diferitele imprejurari ale faptei savarsite, care sa permita verificarea explicatiilor lui. Scopul utilizarii acestor intrebari este de a demonstra banuitului netemeinicia sustinerilor sale si de a-l determina sa renunte la negarea faptelor savarsite. Practica atesta ca acest procedeu tactic da rezultate bune in cazul invinuitilor recidivisti (infractori cu experienta), care, desi isi pregatesc atent declaratiile, comit totusi erori si inconsecvente logice. Or, tocmai asemenea aspecte trebuie exploatate, prin folosirea acestui gen de intrebari, pentru a determina furnizarea datelor necesare aflarii adevarului, colaborarea invinuitului, clarificarea probleme­lor cauzei. De aceea, intrebarile detaliu, impreuna cu alte procedee de ascultare, sunt folosite frecvent in cazul cand invinuitul face declaratii nesigure, contradictorii.

2. Ascultarea repetata

Acest procedeu consta in reaudieri ale invinuitului cu privire la aceleasi fapte, imprejurari, amanunte, la intervale diferite de timp. Intre diversele declaratii ale invinuitului vor apare, inevitabil, contraziceri, nepotriviri, cu toate incercarile de a reproduce cele relatate anterior, pentru ca detaliile nu vor putea fi puse la punct, nu vor putea fi repetate, cu toate pregatirile facute in acest sens de catre acesta, demonstrandu-i-se, astfel, netemeinicia afirmatiilor pe care le-a facut anterior si, totodata, putand fi determinat sa recunoasca adevarul.

3. Ascultarea sistematica

Acest procedeu se foloseste atat in cazul invinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa lamureasca complet toata problematica cauzei, mai ales in cauzele complexe, cat si al celor nesinceri, pentru ca ii obliga sa dea explicatii logice si cronologice la toate aspectele pri­vind invinuirea.

In cadrul acestui procedeu, prin intermediul intrebarilor problema, invinuitului i se solicita sa clarifice sistematic cum a conceput si pregatit infractiunea, persoanele participante si modul in care a actionat fiecare. Atunci cand cel ascultat a savarsit mai multe infractiuni, in raport cu personalitatea si psihologia acestuia, anchetatorul va stabili daca asculta­rea va incepe in legatura cu infractiunea cea mai usoara sau cu cea mai grava. Cand exista mai multi invinuiti in cauza, fiecare trebuie ascultat atat cu privire la activitatea proprie, cat si, separat, cu privire la activitatea fiecarui participant.

4. Ascultarea incrucisata

Scopul acestui procedeu este de a infrange sistemul de aparare al invinuitului nesincer, care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptelor savarsite. Este un procedeu ofensiv si consta in ascultarea aceluiasi invi­nuit de catre doi sau mai multi anchetatori, ce s-au pregatit in mod special in acest scop si cunosc problemele cauzei in care se face ascultarea. Pro­cedeul prezinta un anumit avantaj dar si dezavantaje. Avantajul consta in faptul ca invinuitului sau inculpatului nu i se da posibilitatea sa-si prega­teasca raspunsuri mincinoase, intrebarile fiind adresate de fiecare ancheta­tor alternativ, intr-un ritm sustinut, alert. Dezavantaje: derutarea persoa­nelor cu structura psihica slaba, incurcarea celui ascultat, anchetatorii insisi putandu-se incurca reciproc, mai ales atunci cand nu toti stapanesc perfect problema cauzei.

5. Tactica complexului de vinovatie

O astfel de tactica conduce la rezultate deosebite in cazul persoanelor mai sensibile. Acest procedeu consta in adresarea alternativa a unor intre­bari care contin cuvinte afectogene (critice) privitoare la fapta si la rezul­tatele ei si a unor intrebari ce nu au legatura directa cu cauza. Pentru realizarea scopului - obtinerea unor declaratii sincere - trebuie observate atent reactiile invinuitului la diversele intrebari ce i se adreseaza, intrucat reusita procedeului nu depinde numai de raspunsurile celui ascultat, ci si de observarea si aprecierea acestuia.

6. Folosirea probelor de vinovatie

Procedeul se foloseste in ascultarea invinuitului nesincer, care incear­ca sa denatureze adevarul, sa ingreuneze cercetarile, mai ales daca este recidivist. Acesta, de regula, recunoaste faptele numai in masura in care este convins despre existenta si temeinicia probelor administrate impotriva sa. Procedeul se utilizeaza numai dupa cunoasterea exacta a pozitiei invi­nuitului. Aceasta presupune ca invinuitului ascultat sa i se consemneze declaratia, indiferent de pozitia avuta fata de faptele pentru care este in­vinuit, intrucat numai astfel se poate adopta procedeul tactic de ascultare adecvat.

Obtinerea de rezultate bune prin folosirea acestui procedeu este asi­gurata de respectarea unor cerinte, printre care:

- cunoasterea temeinica de catre anchetator a tuturor problemelor din dosar, a legaturii ce exista intre acestea si activitatea ilicita desfasurata de catre inyinuit;

- cunoasterea valorii fiecarei probe din dosar;

- stabilirea celui mai indicat moment pentru folosirea probelor de
vinovatie si a ordinii in care acestea vor fi prezentate;

-stabilirea judicioasa a intrebarilor ce vor insoti prezentarea probelor.

Atentia care trebuie acordata folosirii acestui procedeu de ascultare se explica prin aceea ca orice eroare din partea anchetatorului poate compromite intreaga munca desfasurata pentru determinarea invinuitului sa faca declaratii veridice si complete. Luand cunostinta prematur de probele existente, cel as­cultat va recunoaste numai ceea ce este dovedit sau, convingandu-se de insuficienta ori de forta probanta redusa a dovezilor de vinovatie prezentate, va continua sa persevereze in a respinge invinuirea adusa, in raport de personali­tatea si psihologia invinuitului se poate proceda la prezentarea frontala sau prezentarea in mod neasteptat, de la inceput, a probelor care ii dovedesc vinovatia si adresarea de intrebari directe cu privire la fapta savarsita, inaintea acestui moment invinuitul ori inculpatul trebuie sa fie intrebat in legatura cu impre-urarile dovedite prin probele care urmeaza a fi folosite, urmarindu-se, astfel, crearea momentului psihologic necesar cunoasterii faptelor, renuntarii la pozitia de nesinceritate.

In practica organelor de ancheta judiciara este mai frecvent folosita prezentarea progresiva a probelor de vinovatie, ce consta in ascultarea in mod treptat, plecandu-se de la aspecte mai putin importante, cu prezentarea de probe care nu dovedesc nemijlocit savarsirea faptei, vinovatia, continuanduse cu cele ce au relevanta deosebita, din care rezulta direct vinovatia.

7. Ascultarea persoanei anchetate despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea infractiunii

Procedeul se aplica atunci cand in cauza exista mai multi invinuiti disculpati) participanti la savarsirea aceleiasi infractiuni. Cunoastarea invinuitilor, inculpatilor implicati in cauza permite anchetatorului sa gaseasca veriga cea mai slaba in randul participantilor si cu aceasta sa in­ceapa ascultarea. Se solicita celui ascultat sa declare ceea ce cunoaste despre activitatea celorlalti participanti la infractiune, lasandu-i-se impre­sia ca persoana sa intereseaza mai putin organul de urmarire penala, in acest mod, invinuitul poate prezenta date valoroase in legatura cu infractiunea savarsita, date pe care ulterior, va trebui sa le explice, iar apoi sa faca declaratii despre propria activitate.

Procedeul prezinta si dezavantaje pentru ca nu intotdeauna cel ascul­tat este dispus sa divulge activitatea participantilor, avand in vedere intelegerile stabilite inainte, dar mai ales dupa savarsirea infractiunii, pri­vitoare la modul de comportare in eventualitatea descoperirii faptelor. Nestiind daca si ce au declarat ceilalti participanti, fiecare va avea retineri, dar va manifesta, in schimb, un interes deosebit pentru a afla din ancheta care este pozitia celorlalti invinuiti. Cu rabdare, tact si perseverenta se poate ajunge la determinarea invinuitilor sa faca marturisiri, sa declare despre faptele comise de catre ceilalti participanti.

Prin confruntarea datelor obtinute din declaratiile participantilor, chiar daca nu au declarat totul despre propria activitate, anchetatorul poate des­prinde concluzii cu privire la sinceritatea celor implicati in cauza. Acest procedeu permite obtinerea unor rezultate pozitive, intrucat fiecare invi­nuit aflat in fata unor date cunoscute de anchetator, despre care el nu declarase nimic anterior, va fi mai cooperant in relatarea activitatilor infractionale a celorlalti participanti, in masura in care le cunoaste.

8. Procedeul justificarii timpului critic

Timpul critic reprezinta suma duratei activitatilor ce au precedat savarsirea infractiunii, a actiunilor ce caracterizeaza savarsirea infractiunii si perioada imediat post-infractionala. Acest procedeu se foloseste, de regula, atunci cand banuitul refuza sa faca declaratii. Cunoscandu-se activitatea banuitului, i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat legatura, ce a intreprins inainte, in timpul si dupa savarsirea infractiunii. Explicatiile date vor fi verificate minutios pe zile, ore, minute si locuri. De asemenea, procedeul se foloseste in ascultarea infractorilor nesinceri, re­fractari, oscilanti in declaratii, care incearca sa ingreuneze aflarea adevaru­lui. Acestora li se va cere sa arate ce au facut pe zile si ore, sa prezinte locurile unde s-au aflat si persoanele cu care au luat legatura.

Verificarea datelor furnizate de banuit ofera anchetatorului posibilita­tea constatarii nesinceritatii relatarilor, intrucat in declaratiile acestuia apar neconcordante in justificarea timpului critic.

Pe baza rezultatelor verificarilor, folosindu-se starea psihica a banui­tului, acesta va putea fi determinat sa recunoasca faptele cu ocazia unei noi asdiltari. in cazul acestui procedeu se mai poate solicita banuitului sa justifice sursa mijloacelor de existenta (in cazul celor nein  cadrati in munca),sa dea explicatii cu privire la provenienta bunurilor, valorilor gasite cu ocazia perchezitiilor corporale sau domiciliare.

Utilizarea procedeului de justificare a timpului critic permite extinderea anchetei judiciare asupra altor infractiuni si faptuitori mai ales ca, asa cum demonstreaza cazuistica judiciara, tacerea reprezinta, la fel ca si alibiul, incercarea de a ascunde si alte fapte, ca si pe participanti.

Experimentul in cabinetul de ancheta

Se considera ca orice anchetator este si experimentalist in sensul larg al cuvantului, dar si in sensul restrans al notiunii. In sens larg, anchetatorul este experimentalist, deoarece, urmarind diferitele variante de solutii, in fond, executa un experiment logic. In sens restrans, anchetatorul este experimentalist, deoarece are poosibilitatea sa experimenteze realmente, atat cu inculpatii, cat si cu martorii pentru a putea varifica macar unele din afirmatiile lor.

Alaturi de experimentul de ancheta, atat de bine cunoscut si practicat de toti anchetatorii, experimentarea in cabinetul de ancheta a fost recomandata la inceputul secolului nostru de juristul psiho-criminalist din Praga, Hans Groos si de elevii acestuia, Wertheimer si Klein[1]. Ei recomandau ca anchetatorul sa verifice prin mijloace simple, dar eficiente gradul de credit ce se poate da unor declaratii.

Astfel o serie de stimuli: aprecierea timpului, aprecierea spatiului, aprecierea duratei unui act, aprecierea vitezei sunt factori foarte importanti in gasirea solutiei corecte de catre anchetator in timpul anchetei judiciare, deci cu acele puncte adesea criciale in multe infractiuni, unde prin natura lucrurilor aprecierile oamenilor, chiar si in scopul bunei credinte, sunt extrem de incerte.

Psihicul uman actioneaza in mod activ si diferit la stimuli care ii provin la creier, si deci constituie o bogata sursa de erori. Presupunand ca persoana anchetata are conditii optime de a percepe un eveniment, presupunand ca el este de buna credinta in relatarea faptelor savarsite, presupunand ca el nu sufera de nici o alterare cronica sau acuta a receptorilor senzoriali, si inca exista multiple posibilitati de erori chiar in clipa receptarii. Functia selectiva a scoartei cerebrale se manifesta in a alege din multitudinea informatiilor ce efctueaza receptori numai pe unele dintre ele, care pot avea o secundara importanta pentru justitie, si acealesi functii pot determina omiterea altor informatii ce sunt considerate de organele anchetatoare ca fiind hotaratoare.

Am presupus insa ca persoana anchetata este sanatoasa si ca are conditii optime de receptie. Asemenea cazuri insa sunt foarte rare.

Informatiile de la nivelul receptorilor vizuali sunt superioare celor de la nivelul receptorilor auditivi. Din aceasta cauza, se acorda prioritate relatarilor care se bazeaza pe perceptii vizuale - presupunand ca au existat conditii de luminozitate corespunzatoare in momentul critic - fata de cele relatate cu privire la informatiile ce au provenit pe cale audutiva. Vazul este cel mai dezvoltat, mai nuantat simt la majoritatea oamenilor fata de auzul care este mai ramas in urma. Cei mai multi oameni recunosc mai usor o figura vazuta odata, decat o voce auzita.

Alaturi de sursele de erori perceptive la nivelul receptorilor vizuali sau aduditivi cele mai frecvente distorsionari sunt datorate iluziilor. Iluziile pot provoca o serie intreaga de erori judiciare. Legile optice ale perseverentei, legile succesiunii senzatiilor si ale perceptiilor auditive si vizuale pot duce la erori fatale atunci cand cel ce cerceteaza un caz nu cunoaste pe deplin modul lor de manifestare.

Perceptia spatiului in ancheta judiciara este foarte importanta. De multe ori, aprecierea corecta sau incorecta a spatiului poate determina soarta unui proces. Indeosebi, in anumite spete, cum ar fi accidentele de automobil, distrugerea, capacitatea de a face aprecieri corecte ajuta esntial la stabilirea cu exactitate a faptelor cu foarte mici exceptii (cazul unor tehnicieni specializati) omul obisnuit face aprecieri eronate asupra spatiului concret.

Prin procedee foarte simple anchetatorul se poate convinge de acest lucru, punand persoana anchetata sa aprecieze dimensiunile salii in care se afla, sa aprecieze dimensiunea strazii prin care a trecut, sa aprecirze distanta dintre doua puncte, etc., si astfel isi va putea forma o convingere asupra posibilitatilor persoanei anchetate de a aprecia distante si marimi.

La fel de labila la oameni este si aprecierea timpului. Daca localitatea in timp a unui eveniment este relativ usoara, oricine putand sa aprecieze daca fapta s-a intamplat mai spre dimineata sau mai spre pranz, la aprecierea duratei actului infractional se oscileaza mult. Cercetarile psihologice au relevat existenta unui timp subiectiv si a unui timp obiectiv. In unele cazuri, legitatile acestor doua categorii de timpi joaca un rol decisiv, caci neconcordanta dintre timpul obiectiv si cel subiectiv poate provoca erori grave.

Aprecierea duratei unui act poate avea mare impotanta in cele mai felurite spete. Este insa de mentionat ca anumite categorii de profesionisti, printre care muncitorii care lucreza normat, cei care exercita munca didactica, au capacitate marita de apreciere a timpului.

In acest sens, iata un exemplu in urma caruia anchetatorul poate vedea daca persoana anchetata are notiunea timpului sau nu.

In momentul in care inculpatul afirma ca un anume fapt a durat 4-5 minute, anchetatorul sa-l invite pe inculpat sa stea linistit 5 minute si pe urma sa semnaleze daca timpul a trecut sau nu.

Aprecierea vitezei, atat de hotaratoare in cazul accidentelor de circulatie si nu numai, intampina si ea dificultati. Astfel, soferul autovehiculului care a facut accident de circulatie in urma caruia au murit oameni, el va spune ca nu a circulat cu viteza mare. El nu poate preciza concret viteza cu care se deplasa intrucat vitezometrul masinii sale nu functiona, iar el nu a practicat vreun sport de performanta de viteza (ski, motociclism, biciclism, etc.). Anchetatorul se poate convinge usor de aceasta capacitate a inculpatului, punindu-l sa aprecieze viteza cu care circula vehiculele ce circula in apropierea cladirii unde se desfasoara ancheta.

Fenomenele de influenta reciproca (sugestia in care mai multe persoane au savarsit o infractiune) pot denatura si ele momentul perceptiv.

De exemplu, intr-un caz anchetat de distrugerea la care au participat patru persoane, este de ajuns ca una dintre persoane sa spuna "i-am distrus toata casa" si, au fost distruse numai o parte din bunuri, ceilalti coinfractori deja incep "sa vada toata casa distrusa".

Alaturi de acesti factori mai exista o serie intraga de alte elemente care denatureaza perceptiile noastre. Asa, de pilda, gandirea si, in general experienta anterioara, cu tot sistemul de reprezentari completeaza in mod natural imaginile perceptive  si acest mod natural este cateodata chiar fatal, provocand grave erori judiciare.

Tortura si ancheta judiciara

Procedeele tactice in audierea banuitului, invinuitului sau inculpatului se utilizeaza de catre anchetator in functie de caracteristicile cauzei, orecum si de particularitatile psihice ale persoanelor aflate in ancheta ju­diciara, in diversele ipostaze, impuse de stadiul urmaririi penale. Aceste procedee pot fi utilizate atat la modul singular, dupa optiunea anchetato­rului fata de una din metode, cat si in modul combinat.

Indiferent de metodele sau procedeele tactice utilizate, ancheta penala moderna este incompatibila cu tortura. Astfel, in conformitate cu prevederile art. 4 al Conventiei impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, la care Romania a aderat prin Legea nr. 19/1990[2]: 1) "Fiecare stat parte vegheaza ca toate actele de tortura sa constituie infractiuni in raport cu dreptul sau penal. Se va proceda tot astfel in legatura cu tentativa de a savarsi tortura sau cu orice act, comis de orice persoana, care constituie complicitate sau participare la actul de tortura; 2) Fiecare stat parte considera aceste infractiuni ca fiind pasibile de pedepse corespunzatoare, data fiind gra­vitatea lor'.

Prin tortura, in sensul conventiei, se intelege "orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice sau psihice, mai ales cu scopul de a obtine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informatii sau marturisiri'

Tortura, asa cum este definita, are in vedere subiectul calificat pentru ca in continuarea textului citat se stipuleaza ca exista tortura "atunci cand o asemenea durere sau astfel de suferinte sunt aplicate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care actioneaza cu titlul oficial sau la instigarea ofj cu consirritamaniul expres sau tacit al unor asemenea  persoane'.