Cererea de apel si efectele acesteia

Cererea de apel si efectele acesteia

Forma cererii

Asa cum reiese din dispozitiile articolului 287 din Codul procesual civil, cererea de apel trebuie sa contina :

Numele,domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si , dupa caz , numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.Daca apelantul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul;

Aratarea hotararii care se ataca;

Motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul;

Dovezile invocate in sustinerea apelului;

Semnatura.

Textul articolului 287 alineat 1, punct 1 din Codul procesual civil este identic cu cel al articolului 112 alineat 1, punct 1, care reglementeaza ce date de identificare ale partilor trebuie indicate in cererea de chemare in judecata.Legiuitorul din anul 2001 a incercat sa mentioneze la punctul 1 toate datele de identificare ale persoanelor, introducand - fata de textul anterior - si mentiunea privind numarul de inscriere in registrul persoanelor juridice

(desigur, pentru celalalte persoane juridice decat cele care au obligatia inscrierii in registrul comertului). A omis, totusi, sa mentioneze codul numeric personal al persoanelor fizice, respectiv acel numar semnificativ care individualizeaza o persoana fizica.Importanta mentionarii codului numeric personal rezida in necesitatea individualizarii cu certitudine a persoanei fizice atat in cadrul procesului, cat si in realizarea conditiilor optime pentru punerea in executare a hotararilor judecatoresti.

Astfel ca, importanta mentionarii codului numeric personal a fost luata in vedere de noul Cod de procedura civila.Potrivit articolului 457, alineatul 1, litera a, din noul Cod, este mentionat atat codul numeric personal cat si prenumele apelantului, care nu era prevazut in articolul 287, alineat 1, din actualul cod civil.

Indicarea numelui partilor este necesara in vederea stabilirii partii care a declarat apel si partii care este intimat.Daca pentru cererea de chemare in judecata, articolul 133 din Codul de procedura civila sanctioneaza cu nulitatea omiterea numelor partilor, iar lipsa mentiunilor esentiale - precum numele partilor - ale unei cereri adresate instantelor judecatoresti atrage nulitatea cererii , in cazul cererii de apel trebuie avut in vedere ca uneori se poate stabili numele partilor din chiar cuprinsul cererii.S-a afirmat ca nulitatea cererii poate fi invocata, dar cel ce o invoca trebuie sa dovedeasca o vatamare care nu poate fi inlaturata altfel, facandu-se referiri la o jurisprudenta mai veche in care s-a decis constant ca nu se poate anula un apel daca in dosar exista date suficiente pentru identificarea partilor. Este greu de crezut ca ar putea sa apara o situatie in care apelantul sa nu-si indice numele sau acesta sa nu fie evidentiat prin semnatura ori din motivarea apelului, situatie in care cererea ar fi nula si nulitatea s-ar constata de instanta de apel.Mult mai probabil este ca apelantul sa nu indice numele celui impotriva caruia se indreapta cu apelul.Daca cererea va cuprinde suficiente elemente pentru identificarea cu certitudine a intimatului nu poate fi anulata.Cererea va fi anulata doar in situatia in care nu poate fi identificat intimatul ( in situatia cauzelor cu mai mult de doua parti cu interese opuse apelantului ).

Aratarea hotararii care se ataca presupune precizarea datelor de indentificare a acesteia, respectiv denumirea ( in acest caz sentinta sau incheiere ), numarul, data si instanta care a pronuntat-o.Adesea, in practica se indica si numarul dosarului in care a fost pronuntata hotararea.Omisiunea mentionarii hotararii care se ataca este sanctionata cu nulitatea cererii ( articolul 287 alineat 2 din Codul de procedura civila).Lipsa mentiunilor privind datele de identificare ale partilor si ale hotararii poate fi acoperita prin indicarea acestora cel mai tarziu la prima zi de infatisare ( articolul 287 alineat 2 din Codul de procedura civila ).

Motivarea apelului are un dublu rol : de a indica instantei de control judiciar nemultumirea apelantului si de a oferi intimatului posibilitatea formularii de aparari.Apelul are caracter devolutiv;el presupune o noua judecata in fond.De aceea, apelantul poate sa invoce aceleasi motive pe care le-a invocat la prima instanta si carora nu li s-a dat curs.Ele vor trebui infatisate prin raportare la considerentele hotararii apelate, in aceasta constand expunerea justificarii apelului.Motivele de drept - ca si in cazul cererii de chemare in judecata - nu este absolut necesar sa fie indicate prin precizarea textelor de lege la care se face apel, dar este necesara mentionarea sintetica a principiilor sau normelor de drept.

Apelantul va putea invoca si motive noi, care nu au fost avute in vedere cu ocazia primei judecati.Acestea vor trebui, insa, dezvoltate in scris.Legiuitorul ofera partilor posibilitatea indreptarilor greselilor proprii de motivare a cererii de chemare in judecata.De aceea, vazand hotararea, ele au posibilitatea de a indica noi considerente, omise in cererea de chemare in judecata, intampinare.O simpla enuntare a lor nu ar servi prea mult.Din acest motiv, este necesara dezvoltarea acestora precum in cererea introductiva de instanta.Numai astfel partea adversa va putea sa-si faca apararile, iar instanta va putea urmari si verifica rationametul apelantului ( in scopul de a-l combate sau de a-l confirma ).

In acest context, trebuie avuta in vedere o delimitare clara intre cererile noi in apel si motivele noi.Delimitarea este esentiala deoarece cererile noi au menirea sa schimbe cadrul procesului si s-ar incalca regulile prescrise de articolul 294 din Codul de procedura civila, potrivit caruia in apel nu se pot formula cereri noi, iar o confuzie intre motive si cereri noi poate antrena respingerea gresita a apelului.

Daca in cererea de apel nu sunt indicate motivele pe care se bazeaza apelul, acest fapt duce la sanctionare prin decaderea din dreptul de a le indica, daca ele nu au fost prezentate pana la prima zi de infatisare ( articolul 287 alineat 2 din Codul de procedura civila ).

Doctrina si practica judiciara au incercat sa acrediteze punctul de vedere conform caruia sanctiunea decaderii ar determina respingerea apelului ca nemotivat.Nu trebuie confundata decaderea - care este sanctiunea pentru neindeplinirea unui act in termenul prevazut de lege - cu respingerea cererii, care este consecinta decaderii.Decaderea nu duce in mod automat la respingerea apelului.Apelul fiind o cale devolutiva de atac, instanta va putea verifica hotararea, dar prin prisma altor motive decat cele pe care apelantul le-a invocat cu incalcarea dispozitiilor articolului 287 alineat 2 din Codul de procedura civila.

Pentru hotararile care nu se comunica si pentru care termenul de apel curge de la pronuntare, apelantul nu poate cunoaste considerentele acestora - de cele mai multe ori - decat dupa declararea apelului.In consecinta, el nu va putea indica motivele de apel in insusi cuprinsul cererii, dar are posibilitatea sa le prezinte pana la prima zi de infatisare, intervalul de timp dintre declararea apelului si primul termen de judecata fiind suficient pentru a studia hotararea.S-a precizat ca aceasta nu ar fi solutia cea mai potrivita , dar pentru cazurile in care termenul de apel curge de la pronuntare , nu se intrezareste o alta solutie care sa raspunda in acelasi timp necesitatii judecarii cu maxima celeritate a unor cauze.Totusi, pentru hotararile care trebuie comunicate, dar partea a declarat apel inainte de comunicare, ar fi utila adoptarea unei norme legale care sa impuna obligatia ca judecatorul sa acorde - la cererea apelantului - un termen scurt pentru motivarea apelului.

Un alt criteriu impus pentru forma declaratiei de apel este ca aceasta sa cuprinda dovezile invocate in sustinerea apelului.Si aceasta cerinta isi are izvorul in caracterul devolutiv al apelului.O adevarata rejudecare a cauzei ar fi lipsita de eficienta daca nu s-ar desfasura dupa reguli similare cu judecata in prima instanta, iar una dintre aceste reguli este tocmai indicarea probelor pe care se sprijina fiecare afirmatie a partilor.Ca si in cazul neindicarii motivelor, neindicarea dovezilor in cererea de apel sau in termenele prevazute de alte texte constituie motiv de decadere din dreptul de a le propune.

Potrivit articolelor 287 alineat 3 si 292 alineat 1 din Codul de procedura civila, se face distinctie intre probele invocate la prima instanta si cele propuse pentru prima oara in apel.In noul Cod de procedura civila, dispozitiile articolului 287 din actualul cod sunt cuprinse in articolul 457, alineat 4, care face trimitere catre articolul 183, litera e, din acelasi cod.Prevederile actualului articol 292 alineat 1, se regaseste sub aceeasi forma in articolul 465, alineat 2, conform noului Cod de procedura civila.

Daca probele au fost propuse si administrate la prima instanta, apelantul nu va suporta nici o sanctiune in cazul in care nu indica pe care din acestea isi intemeiaza sustinerile.Obligatia judecatorului de a cerceta hotararea prin prisma motivelor de apel presupune si cercetarea probelor pe care se sprijina hotararea atacata, cel putin in punctele criticate.

In situatia in care probele pe care se intemeiaza apelul au fost propuse la prima instanta dar respinse, apelantul va trebui sa le invoce - fie si prin trimitere la cererile acolo formulate - ori ca motive de apel ( neadministrarea probelor propuse ), ori in justificarea noilor motive ( invocate prima oara in cererea de apel ), in conditiile articolului 287 alineat 2 din Codul de procedura civila.In caz contrar, va fi decazut din dreptul de a le invoca.

Cand dovezile nu au fost propuse la prima instanta, ele se vor propune, sub sanctiunea decaderii, prin cererea de apel sau pana la prima zi de infatisare.Pentru ca judecatorii si intimatii sa poata analiza conditiile de admisibilitate ale fiecarei probe in parte, este necesar ca apelantul sa indice care dintre motivele de apel se sprijina pe proba nou propusa.

Dispozitiile articolului 287 alineat 3 din Codul de procedura civila, potrivit carora apelantul trebuie sa se conformeze prescriptiilor articolului 112 punctul 5 din Codul de procedura civila cand propune martori sau inscrisuri noi, apar ca o reglementare fireasca.Intimatul nu trebuie luat prin surprindere cand se discuta probele nou propuse.Apelantul va depune numarul corespunzator de copii certificate de pe inscrisuri si , eventual, traducerea sau transcrierea lor, precum si numele si domiciliul martorilor deodata cu cererea de apel sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare.

Unul din elementele oricarei norme juridice este sanctiunea.Nu intotdeauna sanctiunea este prevazuta in acelasi articol de lege ca ipoteza si dispozitia.Alineatul al treilea al articolului 287 din Codul de procedura civila nu contine, in cuprinsul sau, sanctiunea, iar in titlul intitulat " apelul ", nu sunt alte norme care sa reglementeze propunerea de probe prin cererea de apel.Pe de alta parte, articolul 298 din Codul de procedura civila dispune expres ca regulile de procedura privind judecata in apel se completeaza cu cele privind judecata in prima instanta, adica inclusiv cu cele ale articolului 138 din Codul de procedura civila.Asadar, apelantul care nu a indicat numele si domiciliul martorilor va fi decazut din dreptul de a cere administrarea probei.Cu privire la inscrisuri, decaderea pentru depunerea unui numar insuficient de exemplare este o sanctiune prea severa, atata timp cat intimatul poate lua cunostinta de continutul actului prin studiul dosarului.Judecatorul poate amana in acest sens solutionarea cauzei si poate permite intimatului sa-si ia copii de pe inscrisurile depuse de apelant.La sfarsitul judecatii, intimatul poate cere despagubiri pentru intarzierea cauzata de apelant, iar cheltuielile pentru efectuarea de copii vor fi incluse in cheltuielile de judecata.Solutia nu este aplicabila decat atunci cand inscrisul este in limba romana si cu litere actuale.Daca el este intocmit intr-o limba straina sau este scris cu alte litere, apelantul poate fi decazut din dreptul de a depune traducerea sau transcrierea cu literele folosite actual in Romania.

Tot in acest context, mai este de precizat ca probe noi pot fi cerute si in conditiile articolului 292 din Codul de procedura civila, adica atunci cand necesitatea administrarii lor rezulta din dezbateri.Textul reitereaza o dispozitie de la judecata in prima instanta si are drept scop sa inlature orice posibile controverse cu privire la aplicarea prevederilor articolului 138 din Codul de procedura civila si in apel.

Semnatura este un element esential al cererii de apel care probeaza ca partea si nu alta persoana este nemultumita de hotarare si declara apel.Lipsa ei este sanctionata cu nulitatea cererii.

Lipsa semnaturii se poate implini in tot cursul judecatii apelului, iar daca intimatul o invoca, apelantul trebuie sa semneze - cand este prezent - in sedinta de judecata sau - cand este lipsa - cel mai tarziu la prima zi de infatisare urmatoare ( articolul 287 alineat 2 cu referire la articolul 133 alineat 2 din Codul de procedura civila ).Atunci cand cererea de apel a fost semnata de o persoana care isi aroga - fara drept - intentionat sau din culpa calitatea de reprezentant al partii, aceasta va ratifica apelul.Ratificarea se poate face prin declaratie in sedinta publica sau prin semnarea apelului in conditiile mentionate.

Depunerea cererii de apel

Cererea de apel se depune la instanta a carei hotarare se ataca,sub sanctiunea nulitatii. Aceasta cerere se depune impreuna cu atatea copii cati intimati sunt, asa cum reiese din prevederile articolului 288, din actualul Cod de procedura civila.

Depunerea cererii la o alta instanta decat cea a carei hotarare se ataca este sanctionata cu nulitatea, chiar daca aceasta instanta este cea competenta sa judece apelul.Dispozitia legala mentionata are sorgintea deopotriva in necesitatea trimiterii rapide a dosarului la instanta competenta sa solutioneze calea de atac si in necesitatea solutionarii impreuna a cererilor de apel depuse de parti la intervale diferite de timp.Totodata, nu trebuie neglijat ca instanta care a pronuntat prima hotarare este cea la care se indreapta cererile de eliberare de copii cu mentiunea ca hotararea este definitiva sau irevocabila, cererile de investire cu formula executorie a hotararilor si care solutioneaza contestatiile la executare pentru motivul ca hotararea nu este - dupa caz - definitiva sau irevocabila.Rezolvarea acestor cereri se face cu rapiditate si cu sanse minime de greseala daca prima instanta are o evidenta a cererilor de apel din chiar momentul introducerii lor.

Unele discutii se poarta cu privire la regimul juridic al nulitatii prevazute de articolul 288 alineat 2 din Codul de procedura civila, practica judiciara oferind solutii diferite in aceasta materie .Cel ce invoca nulitatea este, deci, scutit de a face dovada ei.Asa cum prevede articolul 105 din Codul de procedura civila in ultima propozitie a celui de al doilea alineat, " in cazul nulitatilor anume prevazute de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie ", incat apelantului ii va fi permis sa faca dovada ca intimatul nu a fost vatamat. Apelantul va trebui sa faca dovada unui fapt negativ nedeterminat, adica a unei vatamari despre care legea nu afirma in ce consta.Daca s-ar accepta aceasta interpretare, textul de lege ar fi inaplicabil.Pentru a-l putea aplica va trebui sa recunoastem dreptul apelantului de a cere ca intimatul sa indice in ce a constat in mod concret vatamarea, sa invoce o anumita vatamare concreta, iar sarcina probei ca nu s-a produs acea vatamare va apartine apelantului.Asadar, discutia despre existenta unei vatamari este lipsita de obiect atata timp cat intimatul nu a concretizat vatamarea si hotararile prin care instantele au anulat cererile privind caile de atac doar pentru simplul fapt ca au fost depuse la instanta de control judiciar sunt nelegale.

In unele cazuri, pentru a nu se constata nulitatea cererilor de apel, instantele de apel care au primit direct apelurile le-au trimis de indata ( in interiorul termenului de 15 zile de la comunicarea hotararii ) instantelor la care trebuiau depuse .Este evident ca in aceste conditii nici nu poate fi luata in discutie nulitatea.Nici legiuitorul si nici partile nu sunt interesate de calea pe care cererea de apel ajunge la instanta unde trebuia depusa, interesand doar ca ea sa fie depusa pana la expirarea termenului.

Alineatul al doilea din acest articol a fost de curand supus controlului de constitutionalitate.S-a sustinut prin acest control ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale ale articolelor 21, 24,126, alineat 2 si articolul 129 din Constitutia Romaniei.De asemenea, au fost invocate si prevederile articolelor 6 si 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor articolului 288, alineat 2 din actualul Cod de procedura civila, Curtea a constatat ca formula redactionala a acestuia este identica, sub aspectul sanctiunii nedepunerii apelului la instanta a carei hotarare se ataca, cu cea a articolului 302 din Codul de procedura civila.Or, cu privire la constitutionalitatea acestor din urma prevederi, Curtea s-a pronuntat prin Decizia numar.737 din 24 iunie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, numar 562 din 25 iulie 2008, constatand ca sintagma " sub sanctiunea nulitatii " este neconstitutionala.

Intrucat argumentele care au fundamentat adoptarea deciziei de mai sus sunt aplicabile, prin analogie, si in speta dedusa judecatii, Curtea, prin Decizia numar 303/2009 ( publicata in Monitorul Oficial numar 239 din 10 aprilie 2009 ), a admis critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului 288 alineat 2 din Codul de procedura civila si a constatat ca dispozitiile articolului 288 alineat 2 teza finala " sub sanctiunea nulitatii " , sunt neconstitutionale.

Rezolvarea problemei regimului juridic al nulitatii prevazuta de articolul 288 alineat 2 din Codul de procedura civila fiind posibila prin prisma textelor de lege deja existente, nu vedem necesitatea unei precizari exprese ca si in acest caz nulitatea ar putea opera numai in conditiile articolului 105 alineat 2 din Codul de procedura civila.

Efectele cererii de apel

Depunerea cererii de apel, atrage dupa sine, consecinte juridice si procesuale cunoscute drept efecte ale cererii de apel.

Doctrina si practica au solutionat in mod neunitar problema consecintelor pe care le produce depunerea unei cereri de apel nule, respectiv daca pe perioada de pana la constatarea nulitatii de catre instanta de apel ea produce sau nu vreuna din consecintele specifice cererii valabile, cu referire speciala la efectul suspensiv de executare.

In doctrina actuala intalnim doua conceptii cu privire la efectele concrete pe care le determina depunerea cererii de apel.Intr-una dintre conceptii , efectele sunt:

sesizarea instantei de apel cu solutionarea acestuia;

prelungirea efectului suspensiv al termenului de declarare a apelului;

stabilirea cadrului procesual al apelului;

inlaturarea posibilitatii ca prima instanta sa indrepte erorile materiale din hotarare sau sa interpreteze dispozitivul acesteia.

In cealalta conceptie sunt delimitate efectele procedurale principale sau specifice , dupa cum urmeaza:

suspendarea executarii hotararii;

investirea instantei de control judiciar;

efectul devolutiv.

Fiecare din aceste conceptii prezinta unele aspecte ce pot primi o alta rezolvare.Din cele doua conceptii prezentate mai sus, se pot delimita efectele specifice si principale ale cererii de apel :

prelungirea duratei de suspendare a executarii hotararii;

investirea instantei de control judiciar;

stabilirea cadrului procesual al apelului in liniile sale principale.

Pentru a sustine aceasta teorie despre efectele cererii de apel, trebuie avuta in vedere distinctia care trebuie facuta intre efectele apelului si efectele cererii de apel.Apelul este o cale de atac, o manifestare a dreptului de actiune, este actiunea civila intr-un anumit stadiu.Cererea de apel este inscrisul in care se concretizeaza actul procesual al manifestarii de vointa in sensul verificarii hotararii de catre o instanta de control judiciar.Insasi depunerea cererii produce efecte, acestea fiind tratate de doctrina.Desigur, manifestarea de vointa a partii produce efecte mult mai importante, dar acestea se prelungesc in timp si sunt conditionate permanent de atitudinea subiectiva a partii, dar efectele depunerii cererii de apel sunt obiective, nu depind neconditionat de vointa partii.

Din aceasta perspectiva, devolutiunea apartine apelului ca atare, este o caracteristica a acestuia si o obligatie a instantei, iar nu un efect al depunerii cererii de apel.

Opinia potrivit careia interdictiile de a indrepta dispozitivul hotararii constituie efect al cererii de apel, a fost formulata in perioada anterioara adoptarii Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000 ( abrogata prin Legea nr.219/2005 ), care a modificat reglementarea in materie, introducand in Codul de procedura civila, alaturi de articolul 281, inca trei articole.Ea a fost argumentata prin aceea ca hotararea primei instante este oricum inlocuita de hotararea instantei de apel, chiar daca instanta de apel ajunge la aceeasi concluzie ca si prima instanta.La acel moment lamurirea continutului dispozitivului si completarea hotararii nu se puteau face decat in caile de atac sau pe calea contestatiei la executare, iar pentru formularea cererii de indreptare a erorilor materiale nu s-a prevazut expres o limita in timp.Modificarile legislative aduse prin aceasta ordonanta, nu au adus si reglementarea expresa a termenului pana la care se poate cere indreptarea erorilor materiale sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea si sustinerea partilor, incat problema este de actualitate.Menirea apelului fiind sa indrepte greselile de judecata, instanta de apel nu va putea schimba hotararea doar pentru a indrepta o eroare cu privire la numele partii sau o eroare de calcul.Pe cale de consecinta, depunerea cererii de apel nu impiedica formularea si solutionarea cererii intemeiate pe dispozitiile articolului 281 din Codul de procedura civila, cerere care poate fi formulata oricand.Singura problema a judecatorului este aceea de a delimita corect cererea de apel de cererea de indreptare.

Posibilitatea de a formula cereri de lamurire a dispozitivului si de inlaturare a dispozitiilor potrivnice in interiorul termenului de apel, dar dupa depunerea cererii de apel, ridica aceeasi problema si ofera aceeasi solutie ca cea prezentata mai sus.Ratiunile pentru care legiuitorul a impus formularea cererii in interiorul cererii de apel sunt multiple, dar exced aceleia de a oferi o alternativa mai rapida si mai facila decat apelul.

Pe de o parte s-a urmarit ca insasi instanta de control judiciar sa beneficieze de lamuririle primei instante si sa nu fie nevoita sa caute intelesuri pentru a-si justifica propriul punct de vedere cu privire la fondul drepturilor litigioase.

Pe de alta parte, rezolvarea cat mai rapida a chestiunilor la care face referire articolul 281 din Codul de procedura civila este impusa de necesitatea existentei de sanse maxime ca lamurirea sa o faca aceiasi judecatori care au pronunat hotararea ( inainte de a se produce mutatii in statutul lor, precum transferul, pierderea calitatii de judecator, decesul ) si de necesitatea indepartarii rapide a oricaror neclaritati care ar putea afecta intr-o masura importanta insusi actul de justitie prin consecintele pe care le-ar produce cu ocazia punerii in executare.Asadar, cererea de apel nu produce nici efectul interdictiei instantei de a da curs dispozitiilor articolului 281 din Codul de procedura civila.

In cazul cererilor de completare a hotararii formulate in temeiul articolului 281 din Codul de procedura civila, s-a gasit o alta solutionare.Omisiunea pronuntarii asupra uneia din cererile partilor are natura unei greseli de judecata, respectiv a neacordarii a ceea ce s-a cerut, a nerezolvarii intregului litigiu dedus judecatii.

Reglementand o procedura in fata aceleiasi instante, legiuitorul a avut in vedere ca judecatorul nu ar fi obligat sa revina asupra propriei pareri, ca pe aceasta cale s-ar solutiona mai rapid cererea omisa si ca - in caz de nemultumire - hotararea asupra acestei cereri mai poate fi supusa unei cai de atac.Omisiunea poate fi invocata, insa, si ca motiv de apel.Partea nu va putea uza concomitent de cele doua posibilitati oferite de lege deoarece ar crea posibilitatea pronuntarii unor hotarari contradictorii.Mai mult, doua instante ( de grade diferite si in etape procesuale distincte ) ar fi investite in acelasi timp cu judecarea aceleiasi cereri, ceea ce nu ar servi scopului justitiei.

Partea va avea, asadar, dreptul de optiune intre a invoca omisiunea ca motiv de apel si a recurge la procedura prevazuta de articolul 281 din Codul de procedura civila.In acest caz, cererea de apel produce efectul interdictiei primei instante de a mai solutiona cererea de completare, dar numai daca cererea de completare este ulterioara.Este aplicabil principiul electa una via, recursus ad alteram non datur.Acelasi principiu se aplica si daca cererea de completare este anterioara cererii de apel.Daca instanta de apel este incunostintata despre existenta cererii de completare anterioare, va respinge apelul cu motivarea ca partea a recurs la calea completarii hotararii, sau il va solutiona - dupa caz - prin prisma celorlalte motive, fara a discuta acest motiv pe fond.

Efectul suspensiv de executare

Chiar daca a fost formulat in modalitati diferite, niciunul dintre doctrinarii dreptului nu a omis efectul suspensiv de executare.Intr-o exprimare foarte exacta, " termenul de apel este suspensiv de executare, iar, odata formulat apelul, cererea preia acest efect " si, de aceea, este lipsita de utilitate distinctia care exista indiscutabil intre efectul suspensiv de executare al termenului de apel si al depunerii cererii de apel.

Reglementarea pentru prima data a efectului suspensiv de executare a fost in Codul de procedura civila din 1865, in articolul 337, fiind conditionat de respectarea cerintelor de forma ale cererii si de respectarea termenului de depunere.Acest articol a fost abrogat cu ocazia modificarii codului din anul 1900.Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului numar 138/2000, la articolul 284 din Codul de procedura civila, s-a introdus un nou alineat, al cincilea, cu urmatorul continut : " Apelul declarat in termen suspenda executarea hotararii de prima instanta, cu exceptia cazurilor anume prevazute de lege."Atat in perioada anilor 1865 si 1900 cat si de la reintroducerea apelului in legislatia procesuala civila romana si pana la intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului numar 138/2000, s-au purtat discutii pe marginea efectului suspensiv de executare al cererii de apel nule sau depuse ulterior expirarii termenului de apel .Acestea au fost curmate in parte de reglementarea din articolul 284 alineat 5 din Codul de procedura civila.Prevederile acestui articol sunt reglementate in noul Cod de procedura civila, in continutul articolului 455, alineat 5, unde apare si urmatoare precizare : " In aceleasi conditii, executarea se suspenda daca apelul a fost exercitat in termen. "

In prezent, exista doua probleme care necesita o rezolvare: daca un apel nul are efect suspensiv de executare si daca nulitatea sau tardivitatea se pot constata numai de instanta de apel pentru a produce efectul suspensiv sau si de catre instanta de executare.Solutia este prevazuta implicit de articolul 377 punct 2 din Codul de procedura civila: sunt hotarari definitive " hotararile date in prima instanta care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, daca judecata acestuia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsa sau anulata."Rezulta din acest text ca nu este definitiva hotararea impotriva careia s-a declarat apel, indiferent daca cererea de apel intruneste conditiile de forma si termen.Iar daca nu este definitiva nu poate fi executata.

Indiferent daca hotararea este sau nu susceptibila de executare silita, partea care a obtinut castig de cauza va avea interesul sa o puna cat mai degraba in aplicare.Ea se va adresa mai intai, in acest sens, presedintelui instantei care a pronuntat-o, solicitand eliberarea unei copii cu mentiunea ca este defintiva sau/si - pentru cele susceptibile de executare silita - investirea cu formula executorie.Incheierile prin care se dispune eliberarea hotararilor cu mentiunea ca sunt definitive, sunt pronuntate intr-o procedura necontencioasa, presedintele instantei ( sau judecatorul desemnat de acesta ) facand verificarile necesare si pronuntandu-se implicit asupra tardivitatii sau nulitatii cererii de apel.Este greu de crezut ca acest judecator va fi superficial sau ca va da cu intentie o solutie contrara legii.Mai mult, incheierile pot fi verificate in caile de atac specifice. In situatiile de exceptie cand instanta de control judiciar va solutiona pe fond apelul, schimband hotararea primei instante, la cererea partii interesate, se va proceda conform dispozitiilor articolului 404 si urmatorul din Codul de procedura civila referitoare la intoarcerea executarii sau - dupa caz - la anularea actelor ce au la baza hotararea schimbata.Dar, numai cu totul accidental se va putea ajunge in asemenea situatii, fiind mai mult probabila atitudinea abuziva a celor ce au pierdut procesul.

Investirea instantei de control judiciar

Cererea de apel are ca efect si investirea instantei de control judiciar cu solutionarea ei, respectiv cu verificarea conditiilor de admisibilitate si - apoi - cu verificarea hotararii apelate, acesta fiind scopul reglementarii caii de atac. Din momentul depunerii cererii se naste obligatia instantelor de a efectua procedurile necesare pentru solutionare.Efectul investirii opereaza de la data cand cererea a fost trimisa la instanta de apel, dar depunerea cererii determina nasterea obligatiei instantei la care a fost depusa sa o trimita - impreuna cu dosarul - la instanta de control judiciar.Asadar, efectul investirii instantei de apel este mediat de efectul - mai putin important, secundar - al efectelor pe care le produce pe planul obligatiilor instantei la registratura careia a fost depusa.

Stabilirea cadrului procesului in etapa apelului

Cel de al treilea efect principal al cererii de apel este acela al stabilirii cadrului procesului in etapa apelului.Continutul cererii, motivele indicate, nemultumirea ridicata de apelant au urmatoarele consecinte:

permit stabilirea celor ce au pozitia procesuala de intimati;

stabilesc limitele in care instanta poate verifica hotararea apelata si permit verificarea din oficiu a respectarii normelor de ordine publica;

stabilesc ce persoane pot interveni in apel, daca si cine poate uza de apelul incident si de apelul provocat.

Sub aspectul efectelor care le produce cererea de apel, mai trebuie mentionat ca, potrivit articolului 285 alineat 3 din Codul de procedura civila, apelul nu constituie prin el insusi un act de acceptare a mostenirii. In lipsa unei asemenea reglementari, controversele cu privire la natura unor actiuni, respectiv daca sunt acte de dispozitie, de administrare sau de conservare, ar putea avea consecinte si asupra interpretarii vointei apelantului in sensul ca accepta succesiunea, desi el nu doreste decat sa faca un act de normala conservare a unor drepturi, act a carui urgenta este determinata de discrepanta dintre termenul de acceptare a succesiunii si termenul de apel.

Caracterul devolutiv al apelului

Pentru ca efectul devolutiv este " cel mai semnificativ si cel mai caracteristic efect al apelului " si pentru ca acesta se rasfrange asupra intregii proceduri a apelului, de la cererea de apel si pana la pronuntarea deciziei, se poate lua in considerare mai degraba un caracter devolutiv al apelului decat un efect devolutiv al acestuia.

Plecand de la semnificatia verbului " devolvo", care in latina inseamna a rostogoli, a pravali, a trece de la o persoana la alta, in dreptul procesual " a devolua" nu poate insemna decat a trece de la un judectaor la altul competenta de solutionare a litigiului, iar in materia cailor de atac aceasta trecere se va face de la un judecator de la instanta inferioara la un judecator de la instanta superioara.

Posibilitatea pe care o au partile de a supune judecatii in apel a litigiului dintre ele, in ansamblul sau, cu toate problemele de fapt si de drept ce au fost ridicate in prima instanta, se poate numi efect devolutiv.Prin caracterul devolutiv se inteleg deopotriva posibilitatea data partilor de a cere instantei de control sa judece integral litigiul dintre ele, cat si posibilitatea data acestei instante de a verifica hotararea apelata sub toate aspectele, inclusiv acela privind modul in care s-a desfasurat intreaga judecata ce s-a finalizat prin hotararea apelata.

La baza caracterului devolutiv al apelului stau aceleasi ratiuni similare cu acelea pentru care a fost instituita insasi calea de atac a apelului : teama privind partialitatea primei jurisdictii, speranta ca jurisdictia superioara este mai calificata, judecarea in calea de atac a cauzei, de regula, de catre un complet alcatuit din mai multi judecatori decat la prima instanta.

Efectul devolutiv se refera la posibilitatea instantei de apel de a reaborda fondul litigiului.In apel, daca apelul este admis, instanta va putea proceda la rejudecarea fondului litigiului.Devoluarea intregului litigiu este limitata de principiile " tantum devolutum quantum iudicatum " si " tantum devolutum quantum apellatum " , iar intr-o anumita masura si de principiul " non reformatio in pejus ".

Primul principiu exprima ideea ca efectele apelului se pot rasfrange numai asupra a ceea ce s-a judecat la prima instanta.Daca s-ar judeca si cereri care nu au format obiectul primei judecati s-ar incalca grav principiul dublului grad de jurisdictie.Acest principiu isi gaseste expresia detaliata in prevederile articolului 294 alineat 1 din Codul de procedura civila, text de lege ce interzice schimbarea in apel a calitatii partilor, a cauzei sau obiectului cererii de chemare in judecata, precum si formularea de cereri noi.

Prima interdictie care rezulta din artcolul 294 din Codul de proceura civila este aceea potrivit careia in apel nu se poate schimba calitatea partilor.Notiunea de calitate a partilor trebuie privita sub mai multe aspecte, atat sub aspect strict procesual cat si sub aspect material.Astfel, daca o parte a afirmat in cursul primei judecati ca este proprietara a bunului revendicat, ea nu poate afirma in apel ca detine acel bun ca uzufructuar ori sub un alt titlu.

Observand ca intre calitatea procesuala a partilor si pozitia procesuala a acestora nu exista identitate, reiese ca mentinerea calitatii procesuale la care se refera articolul 294 din Codul de procedura civila nu impune si mentinerea pozitiei procesuale a partilor.Astfel, daca reclamantul a castigat procesul, iar apelul a fost declarat de parat, acesta din urma va avea o pozitie ofensiva ( apelant ), iar reclamantul va avea o pozitie defensiva ( parat ).

Prin cauza cererii de chemare in judecata ( si/sau a actiunii ) se intelege temeiul juridic al acesteia.S-a decis ca exista o schimbare a cauzei cand : la prima instanta a fost ceruta o suma de bani cu titlu de taxa pentru confirmarea acreditivului, iar in apel a fost indicata o suma mai mica cu titlu de diferenta de pret, actiunea in constatare a fost transformata din apel in actiune in revendicare.Pe de alta parte, nu exista o schimbare a cauzei atunci cand partea solicita o suma de bani cu titlu de chirie pentru un teren pentru care cere, prin aceeasi actiune , ca parata sa fie obligata sa incheie contract de inchiriere iar in apel precizeaza ca solicita aceeasi suma de bani cu titlu de despagubire.

Obiectul actiunii evoca pretentia dedusa in justitie.Este indiscutabil ca natura pretentiei deduse in justitie nu poate fi schimbata.Spre exemplu, daca la prima instanta s-a formulat cerere de desfiintare a unui contract, in apel nu se va putea cere anularea acestuia.

Practica si literatura au cunoscut dificultati in a determina conotatia expresiei " cereri noi " folosita de articolul 294 din Codul de procedura civila.Pornind de la semnificatia foarte larga a cuvantului cerere, relativ recent s-a apreciat ca redactarea textului acestui articol nu este foarte clara si nici exacta .Totusi, doctrina mai veche a stabilit ca cereri noi sunt acelea care difera de cererea originara prin obiect, prin calitatea pe care partile si-o atribuie, prin cauza cererilor sau chiar prin intinderea lor.Tot cerere noua este si aceea prin care se tinde la o condamnare care nu a fost solicitata la prima instanta, adica o cerere care s-ar deosebi de cea initiala si prin alte atribute decat cele evocate de articolul 1201 din Codul de procedura civila.

Potrivit articolului 294 din Codul de proceudra civila, mijloacele de aparare invocate pentru prima data in instanta de apel nu sunt considerate cereri noi .Rolul noilor mijloace de aparare a fost extrem de sugestiv relevat prin intrebarea retorica : " Daca nu s-ar invoca mijloace noi, la ce bun sa se mai faca apel? " Mai precis, posibilitatea invocarii noilor mijloace de aparare in apel are rolul de a asigura partilor exercitarea in cele mai bune conditii a drepturilor si obligatiilor procesuale.Astfel, pentru partea care nu a cunoscut legea sau posibila ei interpretare, este esential sa cunoasca parerea oficiala a celui autorizat sa solutioneze litigiul.Vazand opinia acestuia, va afla si ceea ce ar fi trebuit sa faca pentru a-si dovedi temeinicia pretentiilor ( respectiv apararilor ) si va actiona in consecinta.

Regula generala conform careia in apel nu se pot face cereri noi, prezinta si cateva exceptii, prevazute de texte speciale de lege :

interventia in interes propriu se poate face si in apel, daca partile se invoiesc in acest sens ( articolul 50 alineat 3 din Codul de procedura civila ).Legiuitorul a acceptat chiar si o derogare de la principiul dublului grad de jurisdictie, deschizand calea unor noi derogari;

interventia in interesul unei parti se poate face chiar si in instanta de recurs, deci cu atat mai mult se poate face apel ( articolul 51 din Codul de procedura civila).Interventia in acest caz are mai mult natura unui mijloc de aparare decat a unei actiuni proprii si, oricum, ea este legata de modul de solutionare a actiunii principale, sprijina partea;

sotul parat poate face si el cerere de divort chiar direct la instanta investita cu judecarea apelului, daca motivele de divort s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel ( articolul 609 din Codul de procedura civila ).In acest caz, legiuitorul a avut in vedere considerente morale, iar pe de alta parte cererea sotului parat are intr-o anumita masura si natura unui mijloc de aparare.

Prin mijloace noi de aparare se inteleg toate acele aparari, inclusiv exceptiile , care nu au natura unor cereri noi.Ele pot fi atat aparari de drept material, precum plata, novatiunea, cat si aparari de drept procesual precum lipsa calitatii procesuale, a interesului.

In practica este greu sa se faca distinctie in toate cazurile intre cereri noi si mijloace de aparare.Spre exemplu, solicitarea unei compensatii poate avea loc fie printr-o cerere reconventionala, fie ca simplu mijloc de aparare, aceasta si in functie de natura compensatiei invocate ( judiciara sau legala ). De asemenea, pot fi invocate ca mijloace noi de aparare, desi ar putea fi solicitate si pe calea unor cereri distincte, termenul de gratie, dreptul de retentie, dreptul de servitute de trecere, si altele.

Dupa o perioada in care s-au purtat discutii cu privire la dreptul de a solicita in apel compensatia, legiuitorul a rezolvat problema prin dispozitia din finalul articolului 294 din Codul de procedura civila, potrivit careia in apel se poate solicita compensatia legala.Aceasta inseamna ca a exclus posibilitatea solicitarii in apel a compensatiei judiciare.

Legiuitorul a precizat expres ca exceptiile de procedura nu sunt considerate cereri noi.Si fara aceasta precizare era evident ca ele nu intrunesc conditiile de a fi considerate cereri si cu atat mai mult cereri noi.Pentru a se putea face o confuzie intre exceptii si cereri ar trebui ca exceptia sa fie realmente o pretentie.Ori, exceptia este un mijloc de aparare, o forma a apararilor procesuale prin care se invoca in cadrul procesului civil neregularitati procedurale sau neindeplinirea conditiilor prescrise de lege privitoare la punerea in functiune a dreptului la actiune si care urmaresc intarzierea sau impiedicarea judecatii.

Chiar fara mentionarea lor in articolul 294 din Codul de procedura civila, exceptiile de procedura ar fi avut acelasi regim : cele relative se pot invoca cel mai tarziu la prima zi de infatisare ulterioara momentului la care s-a produs neregularitatea, iar cele de ordine publica pot fi ridicate oricand.Mai concret, exceptiile relative pot fi valorificate si in fata instantei de apel numai daca au fost invocate la prima instanta si respinse.Mai pot fi invocate in apel acele exceptii relative care vizeaza insasi hotararea atacata si care, in consecinta, nu aveau cum sa fie invocate in cursul primei judecati.Exceptiile absolute pot fi ridicate in instanta de apel indiferent daca ele au mai fost sau nu ridicate si in cursul primei judecati.

In literatura s-a sustinut ca sintagma " exceptii de procedura "are - in contextul articolului 294 din Codul de procedura civila - o acceptie larga care cuprinde in continutul sau atat exceptiile de procedura propriu zise, cat si exceptiile de fond.

In jurisprudenta veche s-a stabilit ca dispozitiile imperative corespunzatoare celor din actualul articol 294 din Codul de procedura civila, nu sunt de ordine publica si ar fi permis ca partile sa convina expres ori tacit cu privire la formularea de cereri noi. Aceasta pozitie nu a fost insusita de doctrina in totalitatea sa nici chiar in acea perioada, desi o parte a doctrinei a imbratisat-o.

Doctrina si jurisprudenta franceza considera ca judecatorul apelului poate solutiona si cereri noi in situatia in care partile sunt de acord.Exceptia de cerere noua in apel nu este de ordine publica si nu poate fi invocata din oficiu. O asemenea interpretare este de natura sa induca ideea ca poate fi evitata judecata in prima instanta si ca partile se pot adresa direct instantei in apel.Nerespectarea dublului gard de jurisdictie este sanctionata, insa, cu nulitatea specifica oricarei incalcari a normelor de ordine publica.