Competenta in materia contenciosului administrativ a instantelor de judecata

Competenta in materia contenciosului administrativ

In temeiul dispozitiilor actualei legi a contenciosului administrativ, Legea
nr. 554/2004, trebuie facuta distinctia intre:

‑ contenciosul administrativ exercitat de instante potrivit procedurii de drept comun;

contenciosul administrativ exercitat de instante in temeiul legii speciale de con­tencios;

‑ contenciosul administrativ exercitat de jurisdictii speciale administrative, cu posibilitatea atacarii hotararilor acestora la instantele judecatoresti, pentru a se asigura principiul constitutional al liberului acces la justitie.[1]

s1. Competenta instantelor judecatoresti ordinare de contencios administrativ

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoana care se considera vatamata intr‑un drept al sau ori intr‑un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr‑un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i‑a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public. Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr‑un drept al sau sau intr‑un interes legitim printr‑un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 prin nesolutionarea in terme­nul a unei cereri se intelege faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen.

Cat priveste conditiile sesizarii instantei, este necesar ca: actul atacat sa fie un act administrativ unilateral (prin act administrativ legea intelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul acestei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect: punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice); actul administrativ sa emane de la o autoritate publica (orice organ de stat sau al unitatilor administrativ‑teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul acestei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public); actul sa produca o vatamare unei persoane fizice sau juridice intr‑un drept al acesteia (prin drept vatamat se intelege orice drept fundamental prevazut de Consti­tutie sau de lege) sau intr‑un interes legitim (interesul legitim poate fi public repre­zentat de posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public sau privat constand in posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat); sa se fi indeplinit procedura administrativa prealabila preva­zuta de lege; ce­re­rea sa fie introdusa intr‑un termen de 6 luni de la a) data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii refuzului, considerat nejus­ti­fi­­cat, de solutionare a cererii; b) data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi termenul prevazut la alin. (2); c) data incheierii proce­sului‑ver­bal de fina­lizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor adminis­trative. Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului. Actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand. O ultima conditie impusa de lege este aceea ca actul sa nu se inca­dreze in exceptiile prevazute in art. 5 din Legea nr. 554/200s

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenta de a solutiona actiunile directe este impartita intre tribunale si curtile de apel dupa cum urmeaza: litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ‑fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.

Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ‑fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.

Tre­buie subliniat ca aceste instante judecatoresti, pe langa competenta de a so­lu­tiona actiunea directa, mai sunt competente sa rezolve si alte actiuni de con­tencios ad­mi­­nistrativ, prevazute de Constitutie si de legi speciale [spre exemplu, art. 123 alin. (5) din Constitutie prevede ca prefectul poate ataca, in fata instantei de conten­cios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

s2. Competenta instantelor judecatoresti speciale de contencios administrativ

Articolul 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 excepteaza de la controlul pe calea actiunii directe reglementate de aceasta lege actele administrative pentru desfiintarea carora se prevede, prin lege speciala organica, o alta procedura judiciara. Nu este vorba deci de faptul ca s‑ar iesi din sfera contenciosului administrativ, deoarece liti­giul priveste tot un act administrativ, ci de imprejurarea ca atacarea actului nu se face potrivit Legii nr. 554/2004, ci a unei alte legi, derogatorii in privinta competentei si a procedurii de urmat (asa‑numitul "recurs paralel").

In aceste cazuri, cererea nu se indreapta la sectiile de contencios adminis­trativ de la tribunale sau curti de apel, ci la instantele jude­cato­resti obisnuite (de drept comun, daca avem in vedere realizarea justitiei), dar care, in materia contenciosului adminis­trativ, sunt instante de exceptie, deci speciale.

Avem in vedere urmatoarele situatii:

‑ contestatiile in materie electorala, care sunt de competenta judecatoriilor si a tribunalelor;

‑ plangerile impotriva incalcarii dispozitiilor legale referitoare la rectificarea din oficiu a inscrierilor efectuate in carnetul de mun­ca, la refuzul de a inscrie in car­netul de munca unele date rezultand din acte sau de a efectua rectificarile unor inscrisuri, la reconstituirea vechimii in munca, ori in caz de neeliberare a carne­tu­lui de munca, la incetarea activitatii, care sunt de competenta judecatoriei (Decre­tul nr. 92/1976);

‑ plangerile impotriva hotararilor pronuntate de comisiile judetene cu privire la contestatiile persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in conditiile cap. II din Legea nr. 18/1991, precum si cu privire la masurile stabilite de comisiile locale [art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar];

‑ plangerile impotriva proceselor‑verbale de contraventie. De regula, in aceste situatii, competenta apartine judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala a fost savar­sita contraventia [art. 32 alin. (2) din Ordonanta nr. 2/2001 privind regimul juri­dic al contraventiilor], afara de ipoteza cand legea speciala ar stabili in mod expres competenta in favoarea unei alte instante judecatoresti, care se pronunta in ultima instanta si deci exista numai posibilitatea exercitarii recursului [art. 34 alin. (2) din Ordonanta nr. 2/2001], cu exceptia situatiei in care legea speciala ar institui o alta cale de atac.

Este de retinut ca, in masura in care legea speciala nu reglementeaza anu­mite aspecte, ea se completeaza cu dispozitiile de drept comun in materia con­ten­ciosului administrativ, deci cu Legea nr. 554/2004, in masura in care aceasta este compatibila cu reglementarea speciala.

s3. Competenta instantelor judecatoresti de a controla solutiile unor jurisdictii speciale administrative

Dupa cum am aratat, in afara de instantele judecatoresti (judecatorii, tribu­nale, curti de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie), care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, realizeaza justitia, exista si alte organe jurisdictionale sau cu acti­vitate jurisdictionala ce rezolva anumite litigii, expres prevazute de lege. Insa, in toate cazurile, trebuie sa se asigure si accesul la instantele judecatoresti, deoa­rece numai astfel se da satisfactie principiului constitutional al accesului liber la justitie. Asa fiind, reglementarile anterioare Constitutiei trebuie puse de acord cu dispozitiile legii fundamentale, daca nu prevedeau ele mijlocul prin care, dupa epuizarea procedurilor administrativ‑jurisdictionale, sa se ajunga in fata instan­telor judecatoresti. In mod firesc, actele normative ulterioare Constitutiei ar trebui sa se conformeze principiului inscris in art. 21 din Constitutie.

In cazul in care accesul la instantele judecatoresti nu este asigurat in baza unei dispozitii exprese din legea speciala, isi va gasi aplicare art. 6 alin. (2) din Legea
nr. 554/2004, deci actele administrativ‑jurisdictionale,[2] cu exceptia celor din dome­niul contraventiilor, pot fi atacate, dupa epuizarea cailor adminis­tra­tiv‑ju­ris­dictionale, daca partea interesata a urmat si calea administrativ jurisdictionala, in termen de 6 luni de la comunicare, la instanta competenta potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/200s

Potrivit art. 21 din Constitutie si art. 6 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, proce­durile administrativ-jurisdictionale sunt facultative si gratuite.

Astfel, apreciem ca art. 6 din Legea nr. 554/2004 se aplica in cazul atacarii hota­rarii Comisiei Centrale de Rechizitii (art. 30 din Legea nr. 132/1997 privind rechi­zitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public), deoarece aceasta comisie solutioneaza o contestatie impotriva hotararii comisiei mixte de rechizitii, fiind deci vorba despre o procedura administrativ‑jurisdictionala.

Exista insa situatii in care nu se aplica art. 6 din Legea nr. 554/2004, deoarece legea speciala prevede o alta instanta competenta pentru controlul solutiei juris­dictiei speciale administrative. Astfel:

‑ in materie de expropriere, hotararea comisiei, constituita potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994, poate fi atacata cu contestatie la curtea de apel in raza careia se afla imobilul propus a fi expropriat, in conditiile stabilite de art. 20 din aceeasi lege si potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004;

‑ in materia inventiilor, desenelor si modelelor industriale, marcilor si indica­tiilor geografice, noilor soiuri de plante, controlul judecatoresc este asigurat, de regula, prin intermediul Tribunalului Bucuresti (insa, in aceasta materie, anumite litigii sunt de competenta instantelor judecatoresti obisnuite).

Astfel, in materie de inventii, competenta apartine, de regula, Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci. Contestatia persoanelor interesate impotriva hotararilor aces­tuia, precum si cererea de revocare in tot sau in parte a hotararii de acor­dare a brevetului de inventie se judeca de catre o comisie de reexaminare, din cadrul O.S.I.M., a carei componenta este alta decat cea care a luat hotararea. Hotararea comisiei de reexaminare poate fi atacata cu apel la Tribunalul Bucu­resti, in termen de 30 de zile de la comunicare [art. 56 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, cu modificarile ulterioare]. Tribunalul Bucuresti mai este competent sa judece: cererea oricarei persoane interesate privind anularea unui brevet de inventie eliberat de O.S.I.M., hotararea Tribunalului Bucuresti putand fi atacata cu apel la Curtea de Apel Bucuresti in termen de 30 de zile de la comunicare, putandu‑se apoi exercita recursul in termen de 30 de zile de la comu­nicare la Inalta Curte de Casatie si Justitie (art. 40); cererea privind acordarea unei licente obligatorii in conditiile preva­zute de art. 49. Articolul 62 din aceeasi lege prevede ca sunt de competenta instantelor judecatoresti litigiile cu privire la cali­tatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi nascute din brevetul de inventie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din con­tractele de cesiune sau licenta, precum si cele referitoare la nerespectarea dispo­zitiilor prevazute la art. 5 alin. (6), art. 37 si art. 44 din Legea nr. 64/1991[c1] .

Legea nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, cu modi­ficarile ulterioare, prevede in art. 25 ca hotararile pronuntate de catre comisia de reexa­minare din cadrul O.S.I.M., referitoare la contestatiile introduse impotriva deciziilor cu privire la cererile de inregistrare a desenului sau modelului industrial, pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucuresti (sectia de contencios administrativ) in termen de 3 luni de la comunicare, iar hotararile pronuntate de aceasta instanta pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti in termen de 15 zile de la comunicare. Tribunalul Bucuresti mai este competent sa judece si cererea oricarei persoane inte­resate prin care se solicita anularea, in tot sau in parte, a certificatului de inregistrare a de­senului sau a modelului industrial, eliberat de O.S.I.M., pe motiv ca la data inregistrarii cererii nu erau indeplinite conditiile pentru acordarea protectiei (art. 37 din Legea nr. 129/1992). Articolul 38 al aceleiasi legi stabileste ca litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului industrial, la calitatea de titular al certificatului de inregistrare, cele referitoare la drepturile patrimoniale nas­cute din contractele de cesiune sau licenta sunt de competenta instantelor judecatoresti.

In materia marcilor si indicatiilor geografice, Legea nr. 84/1998 stabileste, de ase­menea, competenta in favoarea O.S.I.M. Contestatiile impotriva deciziilor acestuia sunt de competenta comisiei de reexaminare din cadrul O.S.I.M. Hotararile acestei comisii pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucuresti, in termen de 30 de zile de la comunicare, iar deciziile Tribunalului Bucuresti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti [art. 81 alin. (1) si (2)]. Tribunalul Bucuresti este competent sa solu­tioneze si: cererea de decadere a titularului din drepturile conferite de marca, in cazu­rile prevazute de art. 45; cererea de anulare a inre­gistrarii marcii (art. 48); cererea de decadere a titularului din drepturile conferite de o marca colectiva, in cazurile prevazute de art. 54; cererea de anulare a in­re­gistrarii unei marci colective (art. 55); cererea de anulare a inregistrarii unei marci de certificare (art. 61); cererea de anulare a inregistrarii unei indicatii geo­grafice, precum si cererea de decadere din drepturi a persoanelor autorizate sa folo­seasca indicatia geografica inregistrata (art. 79). In toate aceste cazuri, sen­tinta Tribunalului Bucuresti poate fi apelata in termen de 30 de zile de la comu­nicare [art. 81 alin. (3)]. Instantele judecatoresti (de drept comun) sunt compe­tente sa solutioneze cererile referitoare la luarea unor masuri asiguratorii (art. 87), litigiile privind incetarea faptelor care aduc atingere dreptului de folosire a marcilor, precum si cele privind repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegala a marcilor, litigiile privind incadrarea in marca a unui drept personal nepatrimonial al unui tert (de exemplu, marca ar cuprinde ca element numele unui tert), cele privind transmisiunea dreptului la marca (spre exemplu, anularea sau rezilierea unui contract de cesiune, plata pretului cesiunii) etc. Toate aceste litigii sunt de competenta instantelor judecatoresti, in temeiul plenitudinii lor de competenta.

Potrivit art. 38 din Legea nr. 255/1998 [c2] privind protectia noilor soiuri de plante, con­tes­tatiile impotriva hotararii O.S.I.M., precum si cererea de revocare sau de anulare a brevetului de soi se solutioneaza de catre comisia de reexaminare, hotararea aces­teia din urma putand fi atacata in termen de 30 de zile de la comunicare la Tribu­nalul Bucuresti, care va pronunta o decizie supusa recursului in termen de 15 zile de la co­mu­nicare. Articolul 39 din aceeasi lege stabileste ca sunt de competenta instan­telor judecatoresti (de drept comun) litigiile cu privire la calitatea de ameliorator, titular de brevet de soi sau cele cu privire la alte drepturi nascute din brevetul de soi, inclusiv drepturile patrimoniale ale amelioratorului, din contractul de cesiune sau licenta ori cele referitoare la nerespectarea pre­vederilor art. 33 alin. (1) si ale art. 3s

§5. Competenta in anumite materii

5.1. Competenta in materia litigiilor de munca

In aceasta materie, competenta apartine, de regula, instantelor judecatoresti, indiferent ca ar fi vorba de un litigiu ce izvoraste din contractul individual de mun­ca sau de un litigiu in legatura cu contractul colectiv de munca (de conflicte de drepturi sau de conflicte de interese).

Exista totusi si alte competente, de exemplu:

Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste, prin sectiile sale, rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procu­rorilor. Sectia pentru judecatori are rolul de instanta disciplinara si pentru magis­tratii‑asis­tenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie (art. 44 din Legea nr. 317/2004);

- Plenul Curtii Constitutionale, pentru abaterile disciplinare savarsite de jude­catorii sai (art. 65 din Legea nr. 47/1992);

‑ consiliul de disciplina pentru abaterile savarsite de notarii publici, impotriva hotararii acestuia putandu‑se face contestatie la Consiliul Uniunii Nationale a Nota­rilor Publici [art. 40 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 36/1995 a notarilor pu­blici si a activitatii notariale];

‑ comisia de disciplina a baroului pentru abaterile savarsite de avocatii din ba­roul respectiv (cu exceptia celor savarsite de decani si de membrii organelor de conducere ale Uniunii Nationale a Barourilor din Romania), decizia pronuntata de aceasta putand fi atacata pe calea contestatiei la Comisia Centrala de Disciplina din cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, iar pentru abaterile savarsite de decani si de membrii orga­nelor de conducere ale Uniunii Avocatilor din Romania competenta apartine Co­mi­siei Centrale de Disciplina, cu recurs la Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania;

‑ consiliul de disciplina al Camerei executorilor judecatoresti pentru abaterile savar­site de catre executorii judecatoresti, hotararea acestuia putand fi atacata pe calea contestatiei la Comisia superioara de disciplina a Uniunii Nationale a Execu­torilor Judecatoresti [art. 45 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 188/2000 privind execu­torii judecatoresti, cu modificarile ulterioare].

Subliniem ca, potrivit art. 49 din Legea nr. 317/2004, hotararile sectiilor Consi­liului Superior al Magistraturii prin care s‑a solutionat actiunea disciplinara pot fi atacate cu recurs a carui solutionare este de competenta completului de 9 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Recursul suspenda executarea hotararii sectiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sanctiunii disciplinare. Hotararea prin care se solutioneaza recursul prevazut la alin. (2) este irevocabila.

Articolul 40 alin. (6) din Legea nr. 36/1995 prevede ca hotararea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici poate fi atacata la instanta judecatoreasca com­petenta, civila sau de contencios administrativ, dupa caz. Articolul 45 alin. (5) teza a II‑a din Legea nr. 188/2000 stabi­leste ca hotararea Comisiei superioare de disciplina a Uniunii Nationale a Exe­cutorilor Judecatoresti poate fi atacata cu recurs la curtea de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional. In celelalte cazuri, pentru a se asigura acce­sul la justitie, trebuie sa se admita ca hotararile pronuntate de organele res­pective sunt susceptibile de a forma obiectul actiunii de contencios administrativ in conditiile art. 6 din Legea nr. 554/200s

5.2. Competenta in materia rezolvarii unor neintelegeri referitoare la exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti

Unele neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si la inde­plinirea indatoririlor parintesti se solutioneaza de autoritatea tutelara, iar altele de instantele judecatoresti.

Astfel:

‑ in cazul in care parintii au locuinte diferite, neintelegerea dintre acestia cu pri­vire la locuinta copilului minor va fi rezolvata de instanta judecatoreasca [art. 100 alin. (2) si (4) C. fam.]. Insa, daca dupa implinirea varstei de 14 ani, copilul cere schim­barea locuintei, pentru ca aceasta sa corespunda invataturii sau pre­gatirii sale profesionale, va decide autoritatea tutelara (art. 102 C. fam.);

‑ cererea unui parinte de a avea legaturi personale cu copilul minor (cunos­cuta in practica sub denumirea de "vizita minor"), introdusa in timpul casatoriei, cand sotii sunt despartiti in fapt si nu exista o hotarare judecatoreasca de stabilire a locuintei minorului la unul dintre parinti, este de competenta autoritatii tutelare (art. 99
C. fam., text ce isi gaseste aplicare ori de cate ori legea nu prevede expres altfel).[3] Aceeasi cerere introdusa dupa ce a intervenit o hotarare judeca­toreasca de stabilire a locuintei minorului la unul dintre parinti sau in cadrul procesului de divort ori dupa desfacerea casatoriei este de competenta instan­telor judecatoresti, in baza principiului accesorium sequitur principale (cererea de a avea legaturi personale cu minorul avand caracter accesoriu in raport cu ma­sura incredintarii copilului);

‑ cererile in materie de pensie de intretinere (acordarea, majorarea, reducerea sau sistarea pensiei de intretinere) sunt de competenta instantelor judecatoresti, indiferent daca sunt formulate in timpul casatoriei parintilor, in cursul procesului de divort sau dupa desfacerea casatoriei parintilor [art. 107 alin. (3) si art. 42 alin. (1) si (3) C. fam.];

‑ cererea de incredintare a minorului unuia dintre parinti, precum si cererea de reincredintare se rezolva de instantele judecatoresti.

Precizam ca, in toate cazurile in care competenta ar apartine autoritatii tute­lare, ar trebui sa se admita ca decizia pronuntata de aceasta este supusa contro­lului judeca­toresc, exercitat prin intermediul procedurii contenciosului adminis­trativ.

5.3. Competenta in materia actelor de stare civila si a inregistrarilor de stare civila

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila stabileste competente diferite.

Au atributii de stare civila:

‑ serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor, care functioneaza in subordinea consiliilor judetene si consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor;

‑ serviciul public comunitar de la locul de coborare sau de debarcare, in cazul in care nasterea ori decesul ar avea loc in tren, pe o nava sau aeronava, in timpul unei calatorii in interiorul tarii;

‑ comandantul navei, in cazul in care nasterea, casatoria sau decesul ar avea loc pe o nava in timpul unei calatorii in afara granitelor tarii. La sosirea in tara, acesta este obligat sa inainteze o copie certificata de pe inregistrarea efectuata, prin capi­tania portului de inscriere a navei, la serviciul public comunitar de evi­denta a persoanelor al sectorului 1 Bucuresti;

‑ comandantul aeronavei, in cazul in care nasterea sau decesul ar avea loc pe o aeronava in timpul unei calatorii in afara granitelor tarii; la sosirea in tara, acesta trebuie sa inainteze un extras de pe carnetul de drum, prin comandantul de aeroport, la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor al sectorului 1 Bucuresti;

‑ reprezentantii diplomatici sau consulari ai Romaniei, care au competenta sa efectueze inregistrari de stare civila privitoare la cetatenii romani aflati in straina­tate, precum si la apatrizi.

In cazul in care se refuza efectuarea unei inregistrari de stare civila, persoana nemultumita poate sesiza judecatoria in raza careia domiciliaza (art. 10 din Legea
nr. 119/1996).

In cazul in care declaratia de nastere a fost facuta dupa trecerea unui an de la data nasterii, intocmirea actului de nastere se face numai in baza unei hotarari judeca­toresti irevocabile, competenta de prima instanta apartinand judecatoriei in a carei raza teritoriala domiciliaza persoana interesata ori se afla sediul institutiei de ocrotire a copilului [art. 21 alin. (1) si (2) din Legea nr. 119/1996, care, potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, se aplica in mod corespunzator si atunci cand nas­terea unui cetatean roman s‑a produs in strainatate, iar declaratia de nastere se face in tara].

Cererile privind reconstituirea sau intocmirea ulterioara a actelor de stare civila sunt de competenta serviciului public comunitar local de evidenta persoanelor si se solutio­nea­za prin dispozitie a primarului, dispozitie care, in caz de respingere a cererii, poate fi contestata la judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul autori­tatea emitenta (art. 54 din Legea nr. 119/1996).

Anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si men­tiunilor inscrise pe acestea se pot face numai in temeiul unei hotarari judeca­toresti irevocabile, competenta de prima instanta apartinand jude­catoriei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau, dupa caz, sediul persoa­nei ori organului caruia legea ii recunoaste legitimare procesuala activa, adica per­soana interesata, auto­ritatea administratiei publice locale, consiliul judetean sau parchetul (art. 57 din Legea nr. 119/1996).

5.s Competenta in materia schimbarii, rectificarii si modificarii numelui

Cererea de schimbare a numelui de familie sau a prenumelui (pe cale admi­nistrativa) se trimite (de catre serviciul public de evidenta a persoanelor local la care trebuie depusa) serviciului public judetean sau, dupa caz, al municipiului Bucuresti, iar la propunerea motivata a acestuia, se solutioneaza prin dispozitie de catre prese­din­tele consiliului judetean sau, dupa caz, de primarul general al municipiului Bucuresti. Dispozitia de respingere a cererii de schimbare a numelui de familie sau a prenu­melui poate fi contestata de catre solicitant in conditiile legii contenciosului adminis­trativ, reclamatia prealabila sesizarii instan­tei adresandu‑se Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor, iar dispo­zitia de admitere poate fi atacata de orice per­soana careia i‑a fost vatamat prin aceasta un drept sau un interes legitim la instanta de contencios administrativ (art. 13, 18 si art. 21 din Ordonanta nr. 41/2003 privind dobandirea si schim­barea pe cale administrativa a numelui persoanelor fizice).

Cererea de inscriere, prin mentiune pe actele de stare civila, a numelui de familie sau a prenumelui retradus sau cu ortografia limbii materne (asa‑numita rectificare a numelui de familie sau a prenumelui) se depune la serviciul public de evidenta a persoanei care are in pastrare registrul de stare civila si se solu­tioneaza de catre primar, iar in caz de respingere a cererii, dispozitia primarului poate fi contestata in conditiile Legii nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, recla­matia prealabila sesizarii instantei adresandu‑se Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor (art. 20 din Ordonanta nr. 41/2003).

Cat priveste modificarea numelui de familie (adica inlocuirea acestuia datorita unor schimbari intervenite in starea civila a persoanei fizice), competenta apar­tine instantelor judecatoresti (de drept comun). Legea prevede expres aceasta solutie in cazul divortului (art. 40 C. fam.), al adoptiei (art. 53 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei) si al stabilirii filiatiei copilului din afara casatoriei si fata de al doilea parinte [art. 64 alin. (2) C. fam.].

Trebuie mentionat ca pot exista si alte situatii in care s‑ar pune problema modificarii numelui de familie, ca urmare a unor schimbari intervenite in starea civila a persoanei, dar la care legea nu se refera in mod expres. Astfel: in cazul declararii nulitatii casatoriei, sotul care si‑a schimbat numele de familie prin ca­satorie revine la numele avut inainte de incheierea acesteia; in cazul admiterii unei cereri in taga­duirea paternitatii, poate sa intervina o modificare a numelui de familie al copilului, care va trebui sa aiba acel nume de familie pe care il avea mama in momentul nasterii lui; in situatia admiterii unei cereri in contestarea sau in declararea nulitatii recu­noasterii de filiatie (maternitate ori paternitate), daca copilul avea numele de familie al celui ce il recunoscuse, atunci el revine la nu­mele de familie avut inainte de cel pe care l‑a luat ca urmare a recunoasterii de maternitate sau, dupa caz, de paternitate; modificarea numelui de familie ar mai putea avea loc si in cazul admiterii cererii in contestarea filiatiei fata de mama atunci cand filiatia rezulta din certificatul de nas­tere fara insa a exista o folosinta a starii civile conforma cu acest certificat, precum si in cazul admiterii cererii in con­testarea existentei imprejurarilor care sa faca apli­cabila prezumtia de pater­nitate. Pentru aceste situatii, apreciem ca instanta jude­cato­reasca, prin hotararea de anulare a casatoriei, de admitere a cererii in taga­duirea paternitatii, respectiv de admitere a cererii in contestarea sau in declararea nulitatii recunoasterii de maternitate ori de paternitate, ar urma sa se pronunte si cu privire la modificarea numelui de familie, in baza principiului accesorium sequitur principale. Subliniem insa ca nu orice modificare a numelui de familie se va pronunta de instanta jude­ca­toreasca, ci numai daca schimbarea starii civile (care ar atrage modi­ficarea numelui de familie) s‑ar realiza prin interme­diul unei hotarari judecatoresti.

5.5. Competenta in materia protectiei concurentei comerciale

Cat priveste competenta instantelor judecatoresti in aceasta materie, trebuie retinute, in primul rand, o serie de dispozitii ale Legii concurentei nr. 21/1996.

Potrivit art. 7, curtea de apel in a carei circumscriptie teritoriala se afla sediul principal al agentului economic care abuzeaza de pozitia sa dominanta poate sa ordone, dupa caz: invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul carora se exploateaza abuziv pozitia dominanta; invalidarea actului sau actelor de realizare a unei concentrari creatoare de pozitie dominanta, chiar si atunci cand prin actul sau actele juridice in cauza s‑ar fi constituit o noua persoana juridica; limitarea sau interdictia accesului pe piata; vanzarea de active; reorganizarea prin divizare a agentului economic.

In conformitate cu prevederile art. 38, inspectorii de concurenta pot proceda la inspectii, in conformitate cu prevederile art. 37, doar in baza unui ordin emis de catre presedintele Consiliului Concurentei si cu autorizarea judiciara data prin incheiere de catre presedintele tribunalului in a carui circumscriptie sunt situate locurile de controlat sau de catre un judecator delegat de acesta. Cand aceste locuri sunt situate in circumscriptiile unor tribunale diferite si actiunea trebuie desfasurata simultan in fiecare dintre ele, oricare dintre presedintii tribunalelor competente poate emite o incheiere unica. Incheierea data de presedintele tribunalului poate fi atacata cu recurs la curtea de apel; recursul nu este suspensiv de executare.

Legea nr. 21/1996 stabileste si anumite competente speciale in favoarea Curtii de Apel Bucuresti.

Potrivit art. 9 sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice cen­trale sau locale, avand ca obiect sau putand avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, in special:

a) sa ia decizii care limiteaza libertatea comertului sau autonomia agentilor econo­mici, ce se exercita cu respectarea reglementarilor legale;

b) sa stabileasca conditii discriminatorii pentru activitatea agentilor economici.

In cazul in care organele administratiei publice centrale sau locale nu se confor­meaza deciziei Consiliului Concurentei, acesta are posibilitatea de a ataca actiunea la Curtea de Apel Bucuresti.

Deciziile adoptate de Consiliul Concurentei in plen conform prevederilor art. 20 alin. (4) pot fi atacate in termen de 30 de zile de la publicare sau, dupa caz, de la comunicare, in procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti; sentinta va fi pronuntata fara drept de apel, impotriva ei putand fi declarat recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Deciziile luate de Consiliul Concurentei in aplicarea prevederilor alin. (1) si ale art. 45 si 46 vor fi comunicate de indata partilor; ele pot fi atacate in contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti in termen de 30 de zile de la comunicare. Instanta poate ordona, la cerere, suspendarea executarii deciziei atacate. Curtea de Apel Bucuresti solutioneaza si plangerile impotriva sanctiunilor contraventionale aplicate de comisiile sau, dupa caz, de Plenul Consiliului Concurentei.

Mai trebuie subliniat ca, in materia de care ne ocupam, instantele judeca­toresti sunt competente nu numai in cazurile expres prevazute de Legea nr. 21/1996, ci, avand in vedere plenitudinea de competenta a instantelor jude­catoresti, ele vor solu­tiona toate litigiile ce decurg din savarsirea unor practici monopoliste sau in legatura cu asemenea practici. Sub acest aspect, art. 61 prevede doar ca, independent de sanctiunile aplicate in conformitate cu preve­derile Legii nr. 21/1996, dreptul la actiune al persoanelor fizice si/sau juridice pentru reparatiunea integrala a prejudi­ciului cauzat lor printr‑o practica anticon­curentiala prohibita ramane rezervat. In lipsa unei dispozitii legale exprese, urmeaza a se aplica regulile de drept comun in materia competentei, tinandu‑se cont de faptul ca este vorba de litigii comerciale.

In al doilea rand, vom retine si dispozitiile inscrise in art. 7 din Legea nr. 11/1991 pri­vind combaterea concurentei neloiale, text ce stabileste ca actiunile izvorate dintr‑un act sau fapt de concurenta neloiala sunt de competenta tribunalului de la locul savarsirii faptei sau in a carui raza teritoriala se gaseste sediul ori domiciliul paratului.

5.6. Delimitarea competentei instantelor judecatoresti de cea a notarului public

5.6.1. Procedura succesorala

In materie succesorala, criteriul de stabilire a competentei in favoarea instan­tei judecatoresti sau a notarului public il constituie caracterul contencios sau ne­con­tencios al cererii. Astfel, in cazul in care intre mostenitori nu exista nein­tele­geri, pro­cedura succesorala se desfasoara in fata notarului public, insa, de indata ce neintele­gerile apar, notarul public va suspenda procedura neconten­cioasa si va indruma partile sa se adreseze instantei judecatoresti (art. 78 din Legea nr. 36/1995).

Neintelegerile dintre mostenitori nu atrag in mod automat suspendarea proce­durii notariale, ci numai daca rezolvarea lor ar depasi, in mod obiectiv, sfera pro­cedurii necon­tencioase, ducand la o substituire a notarului public in com­petenta instantelor judecatoresti. Mai mult, ar fi posibil ca instanta sa fie sesizata chiar pe calea unei actiuni in constatare, numai cu privire la aspectele asupra carora moste­nitorii nu se inteleg, iar, dupa rezolvarea acestora, sa se intoarca la notarul public pentru finali­zarea procedurii necontencioase.

Daca de la inceput exista neintelegeri intre mostenitori, se poate sesiza direct instanta, fara a fi nevoie ca notarul public sa constate existenta acestora, deoa­rece legea nu acorda procedurii notariale semnificatia unei proceduri preala­bile si obli­gatorii introducerii cererii la instanta judecatoreasca.

In materie succesorala, sunt insa unele cereri care vor fi solutionate in mod obli­gatoriu de instantele judecatoresti, chiar daca mostenitorii s‑ar intelege si pro­cedura ar urma sa se desfasoare in fata notarului public, precum: cererile de repunere (judiciara) in termenul de acceptare a succesiunii; cererile de anulare a declaratiei de acceptare sau de renuntare la succesiune pentru vicii de consim­tamant; cererile de rectificare a actelor de stare civila folosite ca dovezi in stabi­lirea legaturii de rudenie; cererile prin care se tinde la schimbarea statutului civil al unei persoane, in scopul de a‑i conferi dreptul de a veni la o succesiune; cere­rile in constatarea simulatiei unor acte juridice incheiate de defunct si care sunt invocate in cursul procedurii succesorale.

In schimb, raman in competenta notarului public, chiar daca procedura succe­sorala are loc inaintea instantei judecatoresti: luarea masurilor de conservare a bunu­rilor succesorale (insa, masurile de administrare, in cazul in care procedura succe­sorala se desfasoara in fata instantei judecatoresti, se iau de catre aceasta, la cererea mostenitorilor, care pot solicita si numirea unui administrator‑se­chestru); pro­cedura deschiderii si constatarii starii materiale ale testamentelor olografe si mistice; primirea si inregistrarea declaratiilor de acceptare a succe­siunii sub be­ne­ficiu de inventar; inregistrarea declaratiilor de renuntare la succe­siune; taxarea succesiunilor; eliberarea certificatului de mostenitor.

Daca mostenitorii si‑au impartit bunurile prin buna invoiala, in incheierea fina­la a procedurii succesorale notariale se va arata modul de imparteala si bunurile succesorale atribuite fiecaruia. Actul de imparteala va putea fi cuprins in in­cheierea finala sau se va putea intocmi separat, intr‑una din formele prescrise de lege (art. 81 din Legea nr. 36/1995). In cazul in care mostenitorii nu s‑au inteles sau calea parta­jului este obligatorie, cei interesati trebuie sa se adreseze instan­tei judecatoresti.

In sfarsit, notarul public, cu acordul tuturor mostenitorilor, poate relua proce­dura nota­riala in vederea completarii incheierii finale cu bunurile omise din masa succe­sorala, eliberand un certificat de mostenitor suplimentar.

Insa, anularea certificatului de mostenitor se poate obtine numai pe cale jude­ca­­toreasca, la cererea celor care au pretentii la mostenire sau care au fost prejudiciati in alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului. In cazul in care certificatul de moste­nitor a fost anulat, notarul public va elibera un nou certificat, conformandu‑se hotararii judecatoresti respective (art. 86 si art. 88 din Legea nr. 36/1995).

5.6.2. Alte proceduri notariale reglementate de Legea nr. 36/1995

Pentru delimitarea competentei instantelor judecatoresti de competenta notari­lor publici, trebuie avute in vedere si celelalte proceduri notariale reglementate de lege, precum si imprejurarea ca toate procedurile notariale, deci nu numai cea succesorala, sunt proceduri necontencioase. Asadar, in cazul procedurilor necon­tencioase (cand nu se urmareste stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana), competenta apartine notarilor publici numai daca exista un text de lege expres in acest sens, iar, daca nu exista o asemenea dispozitie legala, com­pe­tenta revine instantelor judecatoresti.

Alaturi de procedura succesorala necontencioasa, mai sunt de competenta nota­rilor publici: redactarea inscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor; auten­ti­­ficarea inscrisurilor; certificarea unor fapte, in cazurile prevazute de lege; legali­zarea semna­turilor de pe inscrisuri, a specimenelor de semnatura, precum si a sigiliilor; darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti in acest scop; primirea in depozit de inscrisuri si documente; indeplinirea actelor de protest al cambiilor, al biletelor la ordin si al cecurilor; legalizarea copiilor de pe inscrisuri; efectuarea si legalizarea traducerilor; eliberarea de duplicate de pe actele notaria­le intocmite.

Cat priveste activitatea notariala, mai trebuie mentionat ca impotriva incheierii prin care s‑a respins cererea de indeplinire a unui act notarial, partea interesata poate face plangere la judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul biroul notarial care a refuzat indeplinirea actului, in termen de 10 zile de la data cand a luat cunostinta de aceasta incheiere. De asemenea, instantele judeca­toresti mai sunt competente sa solutioneze si cererile in anularea actelor nota­riale (art. 100 din Legea nr. 36/1995[c3] ).

a) In materie financiara, competenta apartine, in primul rand, Curtii de Conturi (Legea nr.94/1992). Astfel, colegiul jurisdictional judeca: litigiile cu privire la plata despagubirilor civile pentru pagube cauzate si plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar comise de administratorii, gestionarii, contabilii, precum si celelalte persoane supuse jurisdictiei Curtii de Conturi; contestatiile introduse impotriva actelor de imputatie de catre administratorii, gestionarii, contabilii, precum si de catre ceilalti salariati, care au participat, impreuna cu acestia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevazute de art.18, in legatura cu formarea, administrarea si intrebuintarea resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, precum si cu gestionarea patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor; intampinarile introduse impotriva deciziilor emise de sefii compartimentelor de control ale camerelor de conturi judetene, potrivit art.94 alin.1; plangerile introduse impotriva incheierilor referitoare la rapoartele asupra conturilor; plangerile introduse impotriva proceselor-verbale de constatare si sanctionare ale contraventiilor, incheiate de organele de control ale Curtii de Conturi (cauzele mentionate mai sus sunt de competenta colegiului jurisdictional al camerei de conturi judetene, daca privesc unitatile administrativ-teritoriale, institutiile publice de interes local, regiile autonome si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, ale caror sedii se afla pe teritoriul judetului respectiv, iar in celelalte situatii competenta apartine colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi); sectia jurisdictionala judeca: intampinarile introduse impotriva deciziilor emise de presedintii sectiilor de control ale Curtii de Conturi, potrivit art.94 alin.1; conflictele de competenta intre colegiile jurisdictionale; cererile de stramutare a cauzelor de la un colegiu jurisdictional la altul; recursul exercitat impotriva incheierilor si sentintelor pronuntate de colegiile jurisdictionale, precum si impotriva sentintelor pronuntate de sectia jurisdictionala ca instanta de fond; recursul in interesul legii declarat impotriva hotararilor definitive ale colegiilor jurisdictionale; Curtea de Conturi judeca, in ultima instanta, recursurile in interesul legii declarate impotriva hotararilor definitive ale colegiilor si sectiei jurisdictionale, cu exceptia celor de competenta sectiei jurisdictionale; conflictele de competenta ivite intre sectia jurisdictionala si colegiile jurisdictionale; cererile de reexaminare introduse potrivit art. 4s

Art.56 din Legea nr.94/1992 prevede ca in cazul ivirii unui conflict de competenta intre o instanta a Curtii de Conturi si o instanta judecatoreasca, acesta va fi solutionat de Curtea Suprema de Justitie.

Potrivit art.19 din Legea nr.12/1991, 'contestatiile privind stabilirea, incasarea, urmarirea impozitului pe profit, a majorarilor de intarziere, precum si a altor sume datorate bugetului administratiei centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prevederilor prezentei legi, se depun in termen de 30 de zile de la data instiintarii unitatii platitoare si se rezolva de catre directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrare. Impotriva deciziei date se poate face contestatie la Ministerul Finantelor, care in cel mult 40 zile de la inregistrare este obligat sa o solutioneze. Solutia data este definitiva'.

Competente similare sunt stabilite si in materia impozitului pe salariu. Astfel, dupa ce art.14 din Legea nr.32/1991 dispune ca 'impotriva modului in care se aplica prevederile prezentei legi de catre persoanele fizice sau juridice la care sunt angajati, salariatii se pot adresa cu plangere direct acestora, in termen de 30 de zile de la data retinerii impozitului. Persoana fizica sau juridica este obligata ca, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii plangerii, sa procedeze la reverificarea modului de determinare a venitului lunar impozabil si a impozitului de plata si sa emita o decizie care sa cuprinda rezultatele reverificarii. Decizia se va comunica salariatului in cauza', art.15 din aceeasi lege prevede ca 'in termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei data de cel care a facut angajarea, salariatul poate face contestatie adresata directiei generale a finantelor publice pe a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul persoana fizica sau juridica al carei angajat este, aceasta fiind obligata sa o rezolve in termen de 30 de zile de la inregistrare. Solutionarea contestatiei se face printr-o decizie care se comunica salariatului in cauza. In termen de 30 de zile de la comunicare, impotriva deciziei date de directia generala a finantelor publice, salariatul poate face apel la Ministerul Finantelor, care in termen de 40 de zile de la inregistrare este obligat sa-l solutioneze. Solutia data de Ministerul Finantelor este definitiva si se comunica salariatului in cauza'.

In ambele cazuri, decizia Ministerului Finantelor poate fi atacata pe calea recursului special prevazut de art. 4 din Legea nr. 29/1990 (13-14).

c) In materia pensiilor de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 73/1991, prevede, in art. 52, ca impotriva deciziei emise de oficiul de pensii din cadrul directiei de munca si protectie sociala, partea interesata poate introduce contestatie, in termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestatii de pe langa directia judeteana de munca si protectie sociala a municipiului Bucuresti, iar, in art. 55 alin. 2, prevede ca deciziile consiliilor judetene in contestatii date in materie de pensii pot fi atacate potrivit Legii nr.29/1990. Art.53 din aceeasi lege dispune ca deciziile emise de comisiile de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca privind incadrarea sau respingerea incadrarii intr-un grad de invaliditate pot fi contestate, in termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca de pe langa oficiile de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca judetene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

d) In materia contraventiilor, in sistemul Legii nr.32/1968, constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii contraventionale sunt de competenta organelor administrative, iar plangerea impotriva procesului-verbal de contraventie se rezolva de judecatoria in a carei raza teritoriala a fost savarsita contraventia. In sistemul Legii nr.61/1991 (care se aplica si in cazul unor contraventii prevazute in alte acte normative, de exemplu, cele din Legea nr.60/1991), sanctiunea contraventionala constand in amenda se aplica de agentul constatator, o data cu constatarea contraventiei, insa daca agentul apreciaza ca amenda este neindestulatoare, va trimite procesul-verbal judecatoriei in a carei raza teritoriala a fost savarsita contraventia, care va aplica sanctiunea contraventionala. Judecatoria este competenta sa solutioneze si plangerea impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei prin care s-a aplicat sanctiunea amenzii, precum si cererea de transformare a amenzii in inchisoare contraventionala(15-16).

1. Imobile preluate de stat. 1) In cazul in care persoana juridica detinatoare a imobilului nu emite decizia sau dispozitia prevazuta de art. 23 din Legea nr. 10/2001, in termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei indreptatite dreptul de a se adresa tribunalului pe considerentul ca ar fi prematur introdusa si inadmisibila contestatia . Absenta raspunsului persoanei juridice detinatoare, la notificarea ce i s­a transmis, are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de catre tribunal (I.C.C.J., sectia civila, decizia nr. 3573/2004, in Buletinul Casatiei nr. 1/2005, p. 22)

2) Cererea persoanelor indreptatite la masuri reparatorii in temeiul Legii nr. 10/2001, prin care acestea se adreseaza instantei in lipsa raspunsului la notificare al unitatii detinatoare, nu poate fi respinsa ca inadmisibila, deoarece aceasta ar insemna o ingradire a accesului liber la justitie, drept garantat atat de art. 21 din Constitutia Romaniei, cat si de art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului (C.A. Bucuresti, sectia a IV­a civila, decizia nr. 2359/2004)

3) Instantele judecatoresti sunt competente sa judece, potrivit normelor dreptului comun, actiunile in revendicare formulate cu privire la imobilele preluate de stat in temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974 (C.S.J., Sectiile Unite, decizia nr. V/2000, M. Of. nr. 84 din 19 februarie 2001)

4) Competenta instantelor judecatoresti de a judeca, fara distinctie, orice actiune avand ca obiect reclamarea incalcarii dreptului de proprietate rezulta din dreptul de jurisdictie generala a acestora, in raport cu celelalte autoritati ale statului, de a solutiona toate conflictele deduse judecatii, realizandu­se astfel armonia juridica, deci ordinea si linistea in societate (C.S.J., Sectiile Unite, hotararea nr. 1/1998, in B.J., 1997, p. 521)

5) Actiunea reclamantei pentru recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor imobile preluate de stat in perioada 1944­1989 este de competenta instantelor judecatoresti, iar solutionarea ei se incadreaza in limitele atributiilor puterii judecatoresti (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 644/2000)

Nota: Ultimele trei decizii sunt anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, care contine o serie de norme referitoare la procedura si la competenta in cazul cererilor de restituire a imobilelor preluate de stat in perioada 1945­1989;

2. Constitutionalitatea actelor normative. 1) Instantele judecatoresti sunt competente sa constate abrogarea implicita a unei dispozitii inscrise intr­o lege adoptata anterior Constitutiei Romaniei din 1991, fara ca prin aceasta sa se incalce competenta Curtii Constitutionale (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 573/2000)

2) In virtutea dreptului de jurisdictie generala, consacrat de art. 2 din Legea de organizare judecatoreasca, instantele judecatoresti au competenta de a hotari asupra constitutionalitatii actelor normative promulgate anterior intrarii in vigoare a Constitutiei (C.A. Bucuresti, sectia a IV­a civila, decizia nr. 441/1995 si decizia nr. 1085/1985, in C.P.J.C. 1993­1998, p. 55);

3. Inventie. Sunt de competenta instantelor judecatoresti, intre altele, litigiile privind drepturile patrimoniale ale inventatorului decurgand din contractele de cesiune si licenta. Aceasta nu inseamna insa ca partile nu ar putea sa stabileasca modalitatea de solutionare a litigiilor prin arbitraj (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2211/1997, in B.J. 1997, p. 40);

II. Constitutionalitate

s Exceptia de neconstitutionalitate. 1) Exceptiile privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor se pot ridica numai in fata instantelor judecatoresti stabilite, conform art. 125 alin. (1) [art. 126 alin. (1) in urma republicarii - n.a.] din Constitutie, prin Legea nr. 92/1992 si Legea nr. 54/1993 ¹⁾. Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de instanta judecatoreasca in fata careia s­a ridicat exceptia de neconstitutionalitate printr­o incheiere, conform art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (C.C., Decizia nr. II/1995, M. Of. nr. 47 din 13 martie 1995)

2) Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1­4 C. proc. civ., cu motivarea ca in sustinerea exceptiei nu s­a invocat nici un text din Constitutie care ar fi violat prin textele articolelor de mai sus si nici o dispozitie a Conventiei europene a drepturilor omului, cu care acestea ar putea intra in conflict (C.C., Decizia nr. 47/1995, M. Of. nr. 274 din 24 noiembrie 1995. In acelasi sens: Decizia nr. 66/1997, M. Of. nr. 977 din 24 decembrie 1997; Decizia nr. 255/1997, M. Of. nr. 269 din 7 octombrie 1997; Decizia nr. 114/1995, M. Of. nr. 139 din 4 iulie 1996), ramase definitive).

Titlul I. Competenta dupa materie

Dupa ce s‑a stabilit ca pricina este de competenta instantelor jude­catoresti, in cadrul sistemului acestor organe, urmeaza a se determina daca pricina respec­tiva va fi judecata de judecatorie, de tribunal, de curtea de apel sau de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Competenta materiala (numita uneori si competenta ratione materiae) presu­pune o delimitare intre instante de grad diferit. Normele de competenta materiala sunt stabilite sub aspect functional (dupa felul atributiilor juris­dic­tio­nale) si sub aspect procesual (dupa obiectul, valoarea sau natura cererii) in Codul de pro­cedura civila, precum si in unele acte normative speciale. Com­petenta materiala functionala este aceea care de­ter­mina si precizeaza func­tia si rolul atribuite fiecareia dintre categoriile instantelor judecatoresti , Prin competenta materiala functionala se stabi­leste, in primul rand, ierarhia instantelor judecatoresti, in sensul delimitarii organelor care desfasoara jurisdictia de fond de cele ce exercita controlul judiciar ordinar sau extraordinar. In al doilea rand, prin regulile de competenta materiala functionala se deter­mina care dintre instantele judecatoresti pot cumula judecata in fond cu judecata in apel sau recurs.

iar com­petenta materiala procesuala este aceea care deter­mina categoria de pricini .in functie de obiectul, natura si valoarea litigiului. ce pot fi rezolvate, in concret, de o anumita categorie de instante judecatoresti.

Competenta materiala este reglementata de norme de ordine publica, deci are caracter absolut, astfel incat partile nu pot conveni sa deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instantei.[4][c4] 

Remar­cam in aceasta privinta ca legiuitorul foloseste in mod frecvent conceptele de «procese» si «cereri» pentru a determina competenta diferitelor categorii de instante judecatoresti. Aceste expresii sunt folosite, in primul rand, in art. 1-3 C. proc. civ. In aceasta materie, distinctia dintre procese si cereri si insasi folosirea acestor concepte este lipsita, in opinia noastra, de orice rigoare stiintifica. Aceasta deoarece conceptul de «proces»[5] evoca, in primul rand, activitatea desfasurata de organele judiciare in vederea solutionarii unei cauze, iar cererea reprezinta un mijloc procesual prin care o persoana se adreseaza unei autoritati judiciare sau altui organ de stat cu o pretentie. Altfel spus, procesul nu poate forma obiect al judecatii, caci reprezinta insasi activitatea organului judiciar.

Legiuitorul a urmarit probabil sa realizeze o distinctie intre cererile cu caracter conten­cios si cele care nu au o asemenea natura. Dar o atare delimitare in materia competentei nici nu era necesara in opinia noastra. Avand in vedere aceste considerente noi socotim ca expresiile folosite de legiuitor trebuie intelese intr-un sens mai larg, anume acela de litigii[7] sau pretentii deduse judecatii.

Regretabil este insa faptul ca si noua Lege de organizare judiciara este tributara aceleiasi inconsecvente. Intr-adevar, Legea nr. 304/2004, foloseste atat conceptul de cerere [art. 22 alin. (1) lit. a), art. 23 alin. (1) lit. a) si c), art. 24 alin. (1)], cat si acelea de proces [art. 22
lit. a)] si cauza [art. 24 alin. (1) si (2)], spre a desemna aceeasi realitate[c5] 

Art. 1. Judecatoriile judeca:

1. in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante;

2. plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege;

3. in orice alte materii date prin lege in competenta lor.

Legislatie

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata

Art. 38. (1) Judecatoriile sunt instante fara personalitate juridica, organizate in judete si in sectoarele municipiului Bucuresti, potrivit anexei nr. 1.

(2) Localitatile care fac parte din circumscriptiile judecatoriilor din fiecare judet se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 39. (1) In raport cu natura si numarul cauzelor, in cadrul judecatoriilor se pot infiinta sectii sau complete specializate.

(2) In cadrul judecatoriilor se vor organiza sectii sau complete specializate pentru minori si familie.

Doctrina

C.L. Popescu, Competenta in materie comerciala a sectiilor maritime si fluviale ale instantelor judecatoresti, in R.D.C. nr. 2/1995, p. 115; M. Chelaru, C.L. Popescu, Modalitati de executare silita a hotararilor judecatoresti de contencios administrativ privind terenurile ce se fac obiectul legii fondului funciar, in Dreptul nr. 10­11/1995, p. 68; I. Muraru, M. Constantinescu, Aspecte teoretice ridicate in fata Curtii Constitutionale privind actele juridice supuse controlului de constitutionalitate, in Dreptul nr. 2/1995, p. 3; C.L. Popescu, Mijloacele procedurale ce pot fi folosite de persoana care a obtinut o hotarare judecatoreasca impotriva refuzului comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar de a elibera titlul de proprietate si de punere in posesiune, in Dreptul nr. 7/1995, p. 28; C.L. Popescu, Jurisdictiile competente sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate, in Dreptul nr. 1/1995, p. 26; T. Bodoasca, Opinii privind sintagma "procesele si cererile" utilizata in Codul de procedura civila, in Dreptul nr. 9/1998, p. 65; A. Boar, Modificarea regulilor procedurale privind controlul judecatoresc al actelor emise potrivit Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, in Dreptul nr. 2/1998, p. 3; D.­P. Singeorzan, Discutii privind competenta materiala a judecatoriei de a solutiona cu titlu de exceptie, in prima instanta, unele conflicte de munca, in Dreptul nr. 12/2001, p. 74; C. Leaua, B. Onica­Jarka, D. Petre, Procedura speciala a somatiei de plata, in Dreptul nr. 1/2002, p. 3; C. Radu, Largirea competentei instantelor in materie de fond funciar, in Juridica nr. 6/2000, p. 220; D. Apostol Tofan, Regimul juridic actual aplicabil contraventiilor. Aspecte de drept procesual, in C.J. nr. 7/2002, p. 1; G. Boroi, D. Boroi, Consideratii referitoare la procedura somatiei de plata, in C.J. nr. 4/2002, p. 1; D.­P. Singeorzan, C.N. Popa, Nuantari privind actiunea in anulare, lasata la indemana debitorului, impotriva ordonantei de admitere, in tot sau in parte, a somatiei de plata, in Dreptul nr. 6/2002, p. 96; T. Darjan, Caile de atac impotriva hotararii judecatoresti prevazute de art. 58 din Legea nr. 18/1991, republicata, in Dreptul nr. 1/2003, p. 94; V. Mitea, Unele implicatii ale O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, precum si ale O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedura civila, in C.J. nr. 1/2005, p. 100; I. Deleanu, Modificari si completari, implicite sau explicite, ale Codului de procedura civila, in C.J. nr. 9/2005, p. 9s

Potrivit art. 1 C. proc. civ., judecatoriile judeca:

a) in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante;

Rezulta ca judecatoria este instanta de drept comun In limbajul doctrinar consacrat prin frecventa intrebuintare, "jurisdictia de drept comun" este adeseori considerata sinonima cu "plenitudinea de jurisdictie". Conceptele sunt apropiate, dar nu identice: "prin plenitudinea de jurisdictie se intelege posibilitatea unei jurisdictii de a rezolva toate litigiile, chiar si pe acelea atribuite de lege competentei altei jurisdictii.I 376[c6]  in ceea ce priveste judecata in prima instanta, deci, ori de cate ori nu se prevede competenta unei alte instante de a rezolva in prima instanta o anumita cerere, aceasta va fi solu­tionata de judecatorie.

Se mai observa ca textul stabileste si competenta generala a judecatoriei, deoa­rece exclude din competenta sa cererile date prin lege in "competenta altor instante", fiind vorba nu numai de alte instante judecatoresti, care sunt men­tionate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, ci si de orice alte organe cu activitatea jurisdictionala;

Fata de dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., in sensul ca tribunalul judeca in prima instanta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani, inseamna ca judecatoria este competenta sa judece in prima instanta si litigiile comerciale al caror obiect are o valoare de pana la 1 miliard de lei inclusiv. In schimb, judecatoria nu este competenta sa solutioneze litigiile comerciale al caror obiect nu este evaluabil in bani.

In acelasi timp, in privinta litigiilor in materie civila in care, pentru determinarea competentei materiale este avut in vedere criteriul valorii obiectului pricinii, competenta de prima instanta a judecatoriei s-a redus numai la pricinile al caror obiect are o valoare de pana la 5 miliarde de lei inclusiv, (art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.).

Totusi, fata de dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., inseamna ca sunt de competenta exclusiva a judecatoriei si cererile de imparteala judiciara, cererile in materie succesorala, cererile neevaluabile in bani si cererile privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar. Drept urmare, in aceste litigii nu mai intereseaza criteriul valorii obiectului. De asemenea, nu intereseaza criteriul valorii nici in cazul actiunilor privitoare la metalele pretioase, aliajele acestora si pietrele pretioase, care sunt de competenta judecatoriei in raza careia domiciliaza sau isi are sediul reclamantul (art. 26 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor pretioase, modificata si completata prin Legea nr. 591/2004).

In fine, se impune a se retine faptul ca prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, competenta de prima instanta "clasica" a judecatoriei a fost diminuata prin darea in competenta tribunalului specializat pentru minori si familie a cererii de desfacere a casatoriei, alaturi de cererile referitoare la drepturile, obligatiile si interesele legitime privind persoana minorilor, decaderea din drepturile parintesti, nulitatea casatoriei, incuviintarea, nulitatea sau desfacerea adoptiei, precum si a cauzelor privind raporturile de familie (art. 41 pct. 1). I 237-238[c7] 

b) plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activi­tate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege;

Textul se refera la controlul judecatoresc pe care il exercita judecatoriile asu­pra lega­litatii si temeiniciei hotararilor pronuntate de alte organe cu activitate jurisdictionala

Acest control intervine numai daca este expres prevazut de lege. Cu titlu exem­p­lificativ, mentionam: art. 16 din Legea nr. 67/2004 si art. 13 din Legea nr. 373/2004, potrivit carora, contesta­tiile im­po­triva solutiilor date de catre autoritatile care au intocmit listele electo­rale se re­zolva de catre judecatorie; art. 32 din Ordonanta
nr. 2/2001, potrivit caruia, plan­gerea impotriva procesului‑verbal de contraventie se solutioneaza de jude­ca­toria in a carei circumscriptie a fost savarsita contra­ventia etc.

Se observa ca notiunile de «plangere» si «hotarare», folosite de art. 1 pct. 2
C. proc. civ., primesc o acceptiune mai larga, in sensul ca notiunea de «plangere» se refera la orice cale de atac impotriva hotararilor organelor cu activitate juris­dictionala din afara sistemului instantelor judecatoresti, iar notiunea de «hotarare» include toate actele ce provin de la organele din afara sistemului judecatoresc si asupra carora jude­catoria exercita un control judecatoresc, pronuntand o hota­rare definitiva, nesus­ceptibila de apel;

c) in orice alte materii date prin lege in competenta lor.

Redactarea art. 1 pct. 3 C. proc. civ. nu este foarte exacta, intrucat, pana la acest punct, art. 1 C. proc. civ. nu s‑a referit la «materii» pentru a se putea spune "in orice alte materii". Fata de modul in care sunt redactate pct. 1 si 2 ale art. 1 C. proc. civ., textul pct. 3 al aceluiasi articol trebuie interpretat in sensul ca are in vedere orice alte cereri date prin lege in competenta jude­catoriilor.

Se incadreaza in aceasta categorie:

‑ cererea de asigurare a dovezilor pe cale principala (art. 236 C. proc. civ., care, fiind o norma speciala in ceea ce priveste competenta, se aplica si atunci cand judecata pe fond, in prima instanta, ar fi de competenta tribu­nalului sau a curtii de apel ori cand pricina pe fond ar urma sa fie solu­tionata de un organ cu activitate jurisdictionala din afara sistemului instan­telor jude­catoresti);

‑ cererea prin care se solicita indreptarea greselilor materiale strecurate in pro­priile hotarari sau incheieri, lamurirea ori completarea propriilor hotarari (art. 281 si urm. C. proc. civ.)

‑ contestatia in anulare exercitata impotriva unei hotarari pronuntate de jude­catorie, in conditiile prevazute de art. 317 C. proc. civ.;

‑ revizuirea introdusa impotriva unei hotarari pronuntate de judecatorie, in con­ditiile prevazute de art. 322 si urm. C. proc. civ.;

‑ cererea de incuviintare a executarii silite [art. 373¹ alin. (2) C. proc. civ.];

‑ contestatia la executare propriu‑zisa, afara de cazul in care legea dispu­ne altfel [art. 400 alin. (1) si art. 373 alin. (2) C. proc. civ.];

‑ contestatia la executare privind intelesul, aplicarea si intinderea dispo­zi­tivului (contestatia la titlu), daca titlul executoriu il reprezinta propria hotarare sau daca titlul executoriu nu emana de la un organ de jurisdictie [art. 400 alin. (2) C. proc. civ.];

‑ investirea cu formula executorie a hotararilor arbitrale, precum si re­zolvarea altor cereri prevazute in Cartea IV a Codului de procedura civila, daca, in lipsa con­ventiei arbitrale, judecatoria ar fi fost competenta sa judece litigiul in prima instanta;

‑ investirea cu formula executorie a cambiilor, biletelor la ordin si ce­cu­rilor, so­lu­tionarea opozitiilor la somatia de executare in aceasta materie, tine­rea regis­tru­lui de proteste si solutionarea cererilor de anulare a titlului [art. 61 alin. (3), art. 62 alin. (2), art. 72 alin. (1), art. 89 alin. (1) si art. 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si bile­tului la ordin, respectiv art. 53 alin. (3), art. 54 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 67 alin. (1) si art. 83 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, astfel cum aceste legi au fost modificate prin Ordonanta nr. 11/1993];

‑ cererile pentru inscrierea societatilor agricole in registrul anume destinat sau pentru inscrierea in registrul societatilor agricole a modificarilor din statut (art. 15‑16 si art. 22 din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de aso­ciere din agricultura), contestatia introdusa in conditiile preva­zute de art. 59‑60 im­potriva hotararii adunarii generale a societatii agricole, sesizarea organelor Mi­niste­rului Finan­telor Publice sau a procurorului referitoare la dizolvarea societatii agricole pe motiv ca aceasta face operatiuni contrare legii sau obiectului stabilit prin statut [art. 64 alin. (2) din Legea nr. 36/1991] si numirea lichidatorilor in acest caz [art. 69 alin. (1) din Legea nr. 36/1991], opozitia oricaruia dintre asociati cu pri­vire la bilantul final intoc­mit de lichi­datori [art. 75 alin. (2) din Legea nr. 36/1991]

‑ cererile in anularea actelor notariale, precum si plangerile impotriva in­cheie­rii prin care s‑a respins cererea de indeplinire a unui act notarial (art. 100 din Legea
nr. 36/1995);

‑ cererea prin care se solicita inregistrarea tardiva a nasterii [art. 21 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila];

‑ cererile referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau com­pletarea actelor de stare civila sau mentiunilor inscrise pe acestea [art. 57 alin. (2) din Legea nr. 119/1996];

‑ cererea de inscriere a asociatiei sau fundatiei in Registrul asociatiilor si fun­da­tiilor (art. 7 si art. 17 din Ordonanta nr. 26/2000 cu privire la asociatii si funda­tii);

‑ cererile de autorizare a asociatiilor constituite in vederea administrarii si gos­po­da­ririi terenurilor forestiere (art. 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, cu modificarile ulte­rioare);

‑ cererea prin care se declanseaza procedura somatiei de plata in materie civila, precum si cererea in anularea ordonantei ce contine somatia de plata, insa numai daca pentru liti­giul de fond in procedura de drept comun competenta de prima instanta ar apar­tine judecatoriei [art. 2 alin. (1) si art. 8 alin. (2) din Ordonanta
nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, cu modificarile ulterioare].

Aceasta enumerare nu este limitativa, ci, dimpotriva, are caracter exem­plifi­cativ. De altfel, chiar Codul de procedura civila cuprinde si alte norme speciale care se refera la competenta materiala a judecatoriei, insa, de regula, aceste nor­me prezinta interes mai mult in privinta competentei terito­riale, deoarece, referitor la competenta materiala, la aceeasi solutie s‑ar ajunge si in temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Alaturi de regulile comune in privinta competentei materiale a jude­ca­toriilor, exista sau pot exista unele situatii speciale pentru anumite judeca­torii in sensul stabi­lirii unei compe­tente exclusive. Astfel, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti solu­tio­neaza cererile referitoare la anularea, modificarea, rectificarea sau com­ple­tarea actelor de stare civila sau men­tiu­nilor inscrise pe acestea, in cazul in care cererea este facuta de un cetatean strain ori de un cetatean roman cu domiciliul in strainatate [art. 57 alin. (3) din Legea nr. 119/1996]. Potrivit Decre­tului nr. 203/1974, Judecatoriile Constan­ta si Galati au o competenta ma­teria­la exclusiva in materie maritima si fluviala, motiv pentru care la aceste judecatorii exista sectie maritima si fluviala. Litigiile de competenta acestora sunt prevazute limitativ in actul nor­mativ mentionat. Astfel, ele judeca, in prima instanta, litigiile care au ca obiect despagubiri pentru avarii cauzate navelor si instalatiilor plutitoare, cladirilor si utilajelor portuare, instalatiilor destinate navi­gatiei, instalatiilor de incarcare, descarcare si manipulare ale marfurilor in port, ca urmare a abor­dajelor, coliziunilor sau altor accidente de navigatie, precum si pen­tru orice pre­judicii cauzate prin alte fapte ilicite in legatura cu activitatea marinei civile, litigiile care au ca obiect retributia pentru asistenta si salvare, precum si repar­ti­zarea acesteia intre salvatori, iar, in ultima instanta, plangerile impotriva proce­selor‑verbale de constatare a contraventiilor privind poluarea apelor marii de catre nave maritime[c8] .