EXERCITAREA SI STINGEREA DREPTULUI DE UZUFRUCT

EXERCITAREA SI STINGEREA DREPTULUI DE UZUFRUCT

Sectiunea 1. Probleme ce vizeaza continutul dreptului de uzufruct

Dreptul de uzufruct si dreptul de nuda proprietate sunt drepturi reale independente,

fiecare cu un continut juridic propriu. Dupa opinia cercetatorului Valeriu Stoica,

absolutizarea acestei idei ar putea duce la concluzia ca intre uzufructuar si nudul proprietar nu exista nici un raport obligational, nici interese comune, deoarece conceptia traditionala privind situatia uzufructuarului si a nudului proprietar este "fiecare pentru sine, in limitele dreptului sau."[1]

Respectiva conceptie, insa nu tine seama de faptul ca, dincolo de independenta acestor dezmembraminte in sens larg, originea si finalitatea lor se afla in dreptul de proprietate. Pe de o parte, dreptul de uzufruct si dreptul de nuda proprietate iau nastere prin dezmembrarea dreptului de proprietate. Pe de alta parte, la incetarea dreptului de uzufruct, atributele nudei proprietati sunt completate cu acelea care faceau parte din continutul juridic al uzufructului, refacandu-se structura completa a dreptului de proprietate.

Originea si finalitatea dreptului de uzufruct si a dreptului de nuda proprietate explica de ce, pe langa drepturile si obligatiile care se infatiseaza ca o simpla manifestare a prerogativelor ce formeaza continutul juridic al acestora si a obligatiei generale negative, corelative oricarui drept real principal, exista drepturi si obligatii specifice raporturilor juridice obligationale. De regula, aceste raporturi juridice obligationale sunt legate fie de nasterea, fie de incetarea dreptului de uzufruct. In mod exceptional, ele se pot naste si pe durata existentei dreptului de uzufruct, mai ales din fapte juridice in sens restrans, fara a fi exclusa posibilitatea nasterii unor raporturi obligationale intre nudul proprietar si uzufructuar pe termenul unor acte juridice.

Inca in dreptul roman, uzufructuarul era constrans sa promita cu garantia unei cautiuni (cautio usufructuaria) ca va exercita dreptul sau ca un bun parinte de familie si ca va restitui bunul la incetarea uzufructului. Ulterior, aceste obligatii au dobandit o consacrare legala, solutie pastrata si in unele sisteme moderne de drept.[2] In mod complementar, nudul proprietar este tinut de anumite obligatii. In plus, in actele juridice de conservare pe care le incheie uzufructuarul se presupune ca acesta il reprezinta pe nudul proprietar, iar in cazul uzufructului dobandit prin vointa omului, actul juridic de constituire poate sa prevada si alte drepturi si obligatii intre parti diferite fata de cele

reglementate in legislatie, situatie in care aplicarea dispozitiilor legii civile va avea un

caracter subsidiar.[3]

Ca urmare, prezentarea drepturilor si obligatiilor uzufructuarului si ale nudului proprietar trebuie sa diferentieze drepturile si obligatiile care sunt o simpla manifestare a celor doua drepturi reale, respectiv uzufructul si nuda proprietate, de cele care intra in continutul unor raporturi juridice obligationale, C. civ. reglementand in mod amanuntit atat drepturile si obligatiile uzufructuarului, cat s cele alei a nudului proprietar.

§ 1. Drepturile uzufructuarului

Din definitia dreptului de uzufruct si din alte norme juridice, deducem un sir de drepturi ale uzufructuarului ce se refera nu numai la bunurile proprietarului, dar si la fructele acestuia.

Pentru o mai buna claritate, vom analiza atat drepturile, cat si obligatiile uzufructuarului, reiesind din clasificarea lor in doua categorii: drepturile acestuia la intrarea in folosinta si in cursul uzufructului.

A. La intrarea in folosinta

Dreptul sa ceara si sa obtina predarea in folosinta sa a bunului supus uzufructului. Dreptul de posesie este un drept necesar al uzufructuarului, fara de care acesta, spre deosebire de proprietar, nu poate folosi bunul. Uzufructuarul are dreptul sa stapaneasca bunul in masura in care este necesar exercitarii dreptului sau, fiind un posesor nemijlocit.

La uzufructul format simplu si pur, uzufructuarul se bucura de dreptul de a intra in posesie nemijlocit si imediat, fiindca dreptul ia nastere de indata ce s-a constituit uzufructul. Pe cand uzufructul constituit sub o conditie suspensiva presupune existenta conditiei referitoare la un termen ce trebuie sa treaca pana la intrarea in posesie, astfel uzufructuarul urmeaza sa se conformeze acelei conditii. Insa, in oricare dintre aceste cazuri, uzufructuarul este in drept sa primeasca bunul in posesia si folosinta sa. Daca predarea bunului nu se face de bunavoie, uzufructuarul are dreptul, printr-o actiune reala (de realizare) sa-si realizeze dreptul asupra bunului. In Codul civil, aceasta actiune poarta denumirea de actiune confesorie de uzufruct. Fiind o actiune petitorie, ea joaca pentru uzufructuar rolul pe care-l joaca actiunea in revendicare pentru proprietar.[4]

Daca uzufructul a fost constituit prin act juridic, uzufructuarul are o actiune personala, care isi are izvorul in conventia partilor si pe care o poate intenta contra constituitorului si mostenitorilor acestuia, pentru a obtine posesiunea bunului dat in uzufruct. Tot o actiune personala poate fi exercitata in cazul uzufructului constituit printr-o dispozitie testamentara. Nu este exclus ca in contractul de constituire a uzufructului sa se prevada si alte drepturi de creanta in favoarea uzufructuarului, in functie de vointa partilor si scopul urmarit de acestea.

B. In cursul uzufructului

Principiul general in materie de uzufruct este ca uzufructuarul poate sa uzeze de lucruri si sa traga din ele fructele si veniturile pe care le pot da, fara insa a putea dispune de ele.[5] Iar in cazul uzufructului stabilit pe lucruri consumptibile, uzufructuarul are si un drept de dispozitie.

In definitia dreptului de uzufruct, data in art. 521 C.civ., "uzufructuarul are dreptul de  a se folosi de lucru si de a-i culege fructele, fara a se atinge de substanta lucrului", legiuitorul vorbeste expres despre ambele atribute ale uzufructului: despre dreptul de folosinta usus, dreptul de a uza, de a se folosi de lucruri, si despre fructus, adica dreptul asupra fructelor si veniturilor.

Dreptul de folosinta (art.521 C. civ.). Uzufructuarul, pe langa posesia nemijlocita,

este in drept sa obtina proprietatile calitative ale folosintei prin utilizarea bunului. Folosinta este considerata prerogativa in temeiul careia proprietarul poate intrebuinta bunul in interesul sau, percepandu-i fructele (naturale, civile, industriale). Astfel, dreptul de folosinta acorda proprietarului posibilitatea de a folosi din bun calitatile lui utile in scopul satisfacerii necesitatilor materiale si culturale.

Reiesind din definitia legala a uzufructului, dreptul de folosinta al uzufructuarului consta in intrebuintarea bunurilor obiect al uzufructului intru satisfacerea necesitatilor propriei persoane, a tuturor drepturilor legate de bunul aflat in uzufruct, drepturi de care s-ar fi bucurat proprietarul, daca ar avea proprietatea completa. Uzufructuarul poate folosi bunul in activitatea sa profesionala si de intreprinzator.

Comparand dreptul de folosinta al titularului dreptului de proprietate si dreptul

de folosinta al uzufructuarului, am putea mentiona ca uzufructuarul are un drept de uz mai redus ca acel al proprietarului. Proprietarul poate uza de lucrul sau in mod nesocotit, sleind productivitatea si substanta lucrului, chiar distrugandu-l, pe cand uzufructuarul va trebui sa se foloseasca de lucru ca un bun proprietar care se ingrijeste de bunul sau, deoarece are obligatia sa conserve substanta lucrului. Astfel, exercitarea dreptului sau este limitata la o folosinta grijulie.

Un aspect discutat pe larg in literatura de specialitate vizeaza daca uzufructuarul are dreptul sa schimbe destinatia bunului stapanit.[6] Regula credem ca trebuie sa fie aceea a mentinerii destinatiei bunului ca folosinta economica. Nu trebuie exclusa o eventuala schimbare de destinatie, menita sa creasca valoarea bunului, care nu are cum sa-l prejudicieze pe proprietar deoarece, potrivit art. 539, alin. 2, C. civ., "uzufructuarul nu poate, la incetarea uzufructului, cere vreo despagubire pentru imbunatatirile ce ar pretinde ca a facut, chiar cand prin ele ar fi sporit valoarea lucrului".

Dreptul de a nu folosi bunul rezulta din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, care presupune ca dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz. Obligatia proprietarului de a folosi bunul poate fi constituita doar prin lege si doar in cazurile in care nefolosirea bunului ar contraveni intereselor publice.  Aceleasi prevederi sunt aplicate si in materie de uzufruct, doar ca s-ar putea institui titularului dreptului de proprietate dreptul de a cere ca, prin contractul de constituire al uzufructului, utilizarea obligatore a bunului dat in uzufruct. Ne referim, in special, la dreptul de abitatie asupra unui spatiu locativ, a carui neutilizare duce, de regula, la deteriorarea rapida a imobilului.

Dreptul de folosinta asupra bunului poate fi exercitat de uzufructuar direct sau

mijlocit, prin intermediul unei alte persoane in calitate de locatar (arendas, chirias). Uzufructuarul insa nu are dreptul sa faca acte de dispozitie, respectiv sa instraineze bunul care formeaza obiectul uzufructului, iar creditorii uzufructuarului nu pot urmari bunul respectiv. Vanzarea bunului va fi supusa sanctiunilor care opereaza in materia vanzarii bunului altuia. Oricum, nudul proprietar are o actiune in revendicare impotriva tertului dobanditor, care insa ar putea opune uzucapiunea sau, in materie mobiliara, posesia de buna-credinta.

Astfel, se poate afirma ca legiuitorul prevede mai multe variante ale dreptului de folosinta al uzufructuarului si anume:

1. el poate fi intocmai ca dreptul de folosinta al proprietarului, dar acest drept este insotit de obligatia de a-i conserva substanta;

2. el poate fi si mai ingust decat dreptul proprietarului, deoarece proprietarul poate exclude anumite folosinte.

Dreptul la fructe. Dreptul de a culege fructele este o consecinta a dreptului de folosinta si tine de esenta dreptului de uzufruct. Art. 521 C.civ. stabileste drepturile uzufructuarului nu numai asupra bunurilor, dar si asupra fructelor, acest drept fiind o consecinta fireasca a dreptului de uzufruct. Uzufructuarul se bucura de toate fructele pe care le produce obiectul uzufructului, daca nu este stipulat altfel.

Prin fructe se intelege tot ceea ce produce un lucru, fara alterarea sau diminuarea

considerabila a substantei sale. Majoritatea lucrurilor sunt frugifere, adica au insusirea de a produce fructe. Prin notiunea de fruct trebuie sa intelegem orice venit, spor sau produs al unui lucru, venit sau beneficiu dobandit in urma folosirii dreptului, precum si veniturile si beneficiul pe care obiectul uzufructului le asigura prin intermediul raporturilor juridice.[7]

Fructele sunt de trei feluri: naturale, industriale si civile.

Fructele naturale sunt produsele directe si periodice ale unui bun obtinute cu sau fara interventia omului. Produsele sau fructele industriale sunt foloasele obtinute dintr-un bun prin diminuarea sau consumarea substantei acestuia. Veniturile sau fructele civile sunt sumele de bani sau alte produse rezultate din folosirea bunului de catre o alta persoana, precum chiriile, arenzile, dobanzile, venitul rentelor, dividendele si partea din venitul net distribuit, in conditiile legii, in urma lichidarii unui patrimoniu Acestea sunt avantajele care se pot obtine de la un bun in mod periodic.

Conform regulii generale, prevazuta in art. 483 C.civ., tot ceea ce produce bunul revine proprietarului, daca legea sau contractul nu prevede altfel. Exceptie de la aceasta regula este stipulata in art. 485 C.civ., care il imputerniceste pe posesor (adica posesorul nemijlocit) bunului cu dreptul de a retine fructele acestuia, daca legea sau contractul nu

prevede altfel, prin retinere avandu-se in vedere trecerea fructului in proprietatea persoanei care a posedat bunul cu just titlu. Urmeaza de evidentiat art. 521 C.civ. care prevede ca uzufructuarul are dreptul de a se bucura de fructe, ceea ce nu este tocmai exact. In realitate, uzufructuarul are dreptul de a se bucura de lucru. In privinta fructelor, el are nu numai dreptul de a se bucura de ele, dar si de a le insusi pe deplin, devenind proprietarul lor. El are asupra fructelor un drept deplin, dar nu numai un drept de

folosinta.

Dreptul uzufructuarului asupra fructelor apare, in genere, din momentul constituirii

uzufructului si se stinge la data expirarii termenului sau aparitiei unui alt temei de stingere a acestuia, iar in proprietatea uzufructuarului ele trec la data culegerii lor. In cazul in care la data constituirii uzufructului, fructele naturale fac parte din obiectul uzufructului, acestea se considera ale uzufructuarului, daca actul de constituire nu prevede altfel. Iar in cazul in care, la data stingerii dreptului de uzufruct, obiect al uzufructului sunt fructele naturale neculese, acestea vor fi ale uzufructuarului numai daca actul de constituire nu prevede altfel. Astfel, in caz de uzufruct conventional, uzufructuarul are dreptul la fructe din ziua cand s-a incheiat conventia, exceptand cazul cand partile au convenit sa intarzie efectul conventiei, prin fixarea unui termen suspensiv sau a unei conditii suspensive. Conform legislatiei, in caz de uzufruct testamentar, aceasta regula insa sufera o restrictie. Astfel, in concordanta cu institutia dreptului de optiune succesorala, legatarul are dreptul de a cere, in termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, executarea legatului, daca testamentul nu prevede altfel. Prin urmare, in caz de uzufruct testamentar, desi uzufructul se deschide la moartea testatorului, fructele legatului lasat in uzufruct nu se cuvin, totusi, uzufructuarului, cel putin dupa regula generala, in decurs de sase luni de la data deschiderii succesiunii.

In privinta felului cum se dobandesc fructele, exista o deosebire importanta, in materie de uzufruct, intre fructele naturale si cele civile.

In conformitate cu art. 524 C. civ., fructele naturale (in care sunt cuprinse si cele industriale) se dobandesc de catre uzufructuar numai pe masura in care le-a perceput. Daca in momentul deschiderii uzufructului exista fructe neculese de proprietar, de exemplu, o recolta, ajunsa la maturitate, dar neculeasa, aceste fructe vor apartine uzufructuarului care le va culege, dar nu nudului proprietar sau aceluia ce a constituit uzufructul, desi acesteia le-au semanat si au cheltuit pentru a le obtine. Si invers, daca in momentul stingerii uzufructului exista fructe neculese de uzufructuar, ele vor apartine nudului proprietar care le va culege, dar nu uzufructuarului, desi acesta a depus munca si a suportat cheltuielile de cultura. Mai mult ca atat, cel care culege fructele in aceste conditii (adica uzufructuarul la inceputul uzufructului sau nudul proprietar la expirarea sa), nu este obligat sa plateasca nici o despagubire celeilalte parti, care a efectuat cheltuielile de aratura si semanatura, sau, in mod mai general, cheltuielile pentru obtinerea recoltei. Astfel, acel ce culege roadele poate sa nu fie acela ce a semanat.[8] Solutia data a fost aleasa de legiuitor din motiv ca a vrut sa simplifice prin acest mijloc

socotelile reciproce intre proprietar si uzufructuar si sa inlature, astfel, orice discutie, relativ la repartizarea fructelor.

Fructele civile se socotesc dobandite zi cu zi si se cuvin uzufructuarului in proportie cu durata uzufructului sau (art. 525 C. civ).

In ceea ce priveste productele, se sustine ca, in principiu, uzufructuarul nu are dreptul de a se folosi de ele, deoarece daca ar face-o, el ar slei substanta lucrului [83, p.207], ceea ce intra in contradictie cu obligatia lui de a conserva substanta lucrului.

Totusi, aceasta regula are si exceptii, in care, prin vointa proprietarului, anumite elemente care,

de regula, considerate produsele, isi schimba semnificatia juridica si devin fructe fiind asimilate cu fructele periodice si cu veniturile regulate.[9]

§ 2. Obligatiile uzufructuarului

Pentru a asigura drepturile proprietarului, legislatia stabileste pentru uzufructuar anumite obligatii. Se mai considera ca obligatiile uzufructuarului au ca scop asigurarea bunei intretineri a lucrului care formeaza obiectul uzufructului si asigurarea restituirii uzufructului la incetarea acestuia.[10] Aceste obligatii ale uzufructuarului se deosebesc de obligatiile partilor dintr-un contract prin aceea ca ele nu sunt sinalagmatice anumitor drepturi. Ele se refera atat la bunul folosit, cat si la circumstantele legate de acesta. Reiesind din specificul dreptului de uzufruct, am putea evidentia doua feluri de obligatii: obligatiile proprietarului, care se transmit uzufructuarului odata cu transmiterea bunului in folosinta (de a plati impozite, de a face reparatii etc.), si obligatii personale, care sunt prevazute nemijlocit in continutul legii (de a conserva substanta, de a nu schimba destinatia bunului, de a restitui bunul la expirarea termenului etc.). Stabilirea pentru

uzufructuar a anumitor obligatii nu-l impiedica sa joace un rol mai activ.

Uneori, uzufructuarul este obligat sa joace un rol mai activ si sa faca in persoana actele conservatorii. Astfel, suntem de parerea ca uzufructuarul trebuie sa intrerupa prescriptia care ar curge impotriva unei creante exigibile, sa exercite o servitute pentru a evita stingerea ei prin neuz etc., fiindca uzufructuarul este in situatia sa faca aceste acte mai repede si mai cu folos decat nudul proprietar, urmarind, de exemplu, pe creditor sau exercitand servitutea. In schimb, cand este vorba sa intrerupa uzucapiunea unui tert impotriva posesiunii unui imobil, se considera pe buna dreptate, ca uzufructuarul se poate margini la prevenirea proprietarului, fiindca acesta singur are actiunea in revendicare.[11]

Cand uzufructuarul ia el insusi masuri conservatorii, el activeaza nu numai in folosul sau, ci si in folosul nudului proprietar. Se poate spune ca in aceasta situatie uzufructuarul il reprezinta, pana la un punct, pe nudul proprietar si este mandatarul tacit al acestuia.

A. La intrarea in folosinta

Obligatia uzufructuarului ca expresie a obligatiei generale negative. Atata timp cat dreptul de proprietate nu este dezmembrat, toate persoanele care formeaza subiectul pasiv, general si nedeterminat au obligatia de a nu aduce nici o atingere exercitiului dreptului de proprietate si de a nu vatama in nici un fel bunul care formeaza obiectul acestui drept.

Respectarea dreptului de nuda proprietate de catre subiectul pasiv presupune atat abtinerea de la incheierea unor acte juridice de dispozitie, cat si abtinerea de la savarsirea actelor materiale care ar vatama substanta bunului. Salvarea substantei bunului (salva rerum substantia), care presupune si pastrarea destinatiei lucrului, apare deci nu numai ca obiect al unei obligatii specifice, care revine uzufructuarului conform art. 521 C.civ., ci si ca obiect al obligatiei generale negative care revine subiectului general, pasiv si nedeterminat. Mai mult ca atat, acestei obligatii ii sunt subordonate toate celelalte

obligatii puse in sarcina uzufructuarului.

Obligatia de a proceda la inventarierea mobilelor si la constatarea starii imobilelor Uzufructuarul pana la constituirea uzufructului, are in sarcina obligatiile de a inventaria o universalitate de bunuri impreuna cu nudul proprietar si de a primi bunul in posesie. Conform art. 540 C.civ., "uzufructuarul preia bunurile in starea in care se afla; el insa nu poate intra in folosinta lor, decat dupa ce va face, in prezenta proprietarului, sau dupa ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor miscatoare si constatarea starii in care se vor afla cele miscatoare, supuse uzufructului".

In doctrina romaneasca se discuta pe larg despre scutirea de inventar. Constatandu-se ca un astfel de acord se poate valida, fiind considerat manifestare de incredere reciproca, s-a demonstrat ca efectele lui sunt negative, caci duc la pierdere din masa bunurilor sau la restituirea lor intr-o stare mai proasta decat cea in care s-au transmis. Un

uzufruct universal lipsit de inventar ar echivala cu o donatie indirecta, ceea ce ar fi fost mai simplu de facut. O sanctiune in acest sens ar fi neacordarea in posesie a bunurilor fara efectuarea actului de transfer al bunurilor. Prin analogie cu solutia data, jurisprudenta romana a decis ca neintocmirea inventarului sau constatarii materiale nu atrage pierderea dreptului la fructe, contra uzufructuarului.[12]

O alta sanctiune aprobata de doctrinari si jurisprudenta este cea de recuperare a daunelor la finele dreptului. Lipsa documentului permite proprietarului aducerea de mijloace probante de orice fel, pentru a arata starea si cantitatea bunurilor ce i-au fost transmise, fapt ce-l expune pe uzufructuar la pericolul de a restitui mai mult decat a primit.

Cautiunea

In legislatia noastra, o etapa premergatoare constituirii uzufructului este darea de cautiune proprietarului.[13] Cautiunea consta in obligarea unei terte persoane alaturi de debitor, care raspunde de plata obligatiei debitorului cu propria sa avere, in caz de insolvabilitate a debitorului principal. Cautiunea este o obligatie a uzufructuarului si presupune o garantie impotriva abuzurilor din timpul exercitarii dreptului si refuzului de a restitui valoarea (echivalentul) bunurilor consumptibile. Astfel, daca uzufructuarul este insolvabil la momentul stingerii uzufructului, nudul proprietar va putea urmari cautiunea. Daca uzufructuarul nu-si respecta obligatia, el nu va primi bunul pana nu presteaza plata sau nu acorda alte garantii.

B. In cursul uzufructului

Respectivele obligatii se nasc, de regula, din fapte juridice in sens restrans de care legea leaga producerea acestor efecte juridice. Ele sunt fie o manifestare a obligatiei generale de a salva substanta lucrului (art. 521 C. civ.) si a obligatiei de a se folosi de lucru ca un bun proprietar (art. 541), fie rezultatul preluarii partiale a sarcinilor si cheltuielilor pe care orice proprietar trebuie sa le faca, in mod obisnuit, privind bunul sau.

Obligatia de a conserva substanta bunului si de a se folosi ca un bun gospodar. Aceasta indatorire importanta a uzufructuarului reiese din definitia legala (art. 521 coroborat cu art. 541 C.civ.). Obligatia data este conditia constitutiva a uzufructului care caracterizeaza si evidentiaza dreptul de uzufruct de celelalte drepturi reale.[14]

Conservarea substantei bunului include mai multe obligatii interdependente: obligatia de a se folosi ca un bun proprietar, obligatia de a efectua acte de conservare si la expirarea uzufructului de a restitui lucrul primit.

In realitate, obligatia de a conserva substanta bunului folosit are menirea de a-l face pe posesor sa restituie bunul primit la constituirea dezmembramantului, iar pe parcursul exercitarii dreptului de uzufruct sa se poarte grijuliu cu bunul strain pentru a nu degrada sau distruge obiectul.

Urmeaza a fi analizata fiecare obligatie in parte pentru a forma o imagine completa despre sarcinile pe care le are beneficiarul de uzufruct.

Conform art. 541 C.civ., uzufructuarul are dreptul de a folosi bunul si a-i culege fructele, intocmai ca un bun gospodar, insa cu indatorirea de a-i conserva substanta. A

actiona ca un bun proprietar prezuma a exercita dreptul sau cu atentie si grija fata de bun, pentru a nu prejudicia substanta bunului, adica de a vrea sa conserve lucrul in timpul posesiei in asa masura incat acesta sa ramana in buna stare. Aceasta ar presupune ca uzufructuarul urmeaza sa respecte modul de folosinta al proprietarului. Spre exemplu, va

sadi acele culturi care le-ar fi sadit proprietarul, va folosi pesticide si ingrasaminte care sa nu sleiasca calitatea productiva a bunului, va exploata solul intens pentru a nu-l aduce intr-o stare degradanta. Avand posibilitatea de a cultiva un teren lasat alta data in parasire, el mareste valoarea fondului. Grija fata de bun se va extinde atat asupra starii materiale, cat si a celei juridice. Materia si functia lucrului se pastreaza prin folosirea rationala, prin aplicarea de tehnologii si mijloace ce ar permite a intrebuinta avantajele bunului cat mai eficient. Atitudinea unui bun proprietar cuprinde si obligatia de intretinere a bunului, si, in acest sens, efectuarea de catre uzufructuar a reparatiilor de

intretinere a bunului (art. 545 C.civ.). Se vor efectua acte de conservare si impotriva pierderii unui drept.

Codul civil autorizeaza uzufructuarul sa foloseasca bunul ca insusi proprietarul, aceasta prevedere nu trebuie interpretata doar in sensul ca uzufructuarul trebuie sa respecte destinatia data bunului de catre proprietar[15], ci si in sensul ca el este autorizat sa schimbe bunul, daca circumstantele economice si tehnice s-au modificat, in masura in care un bun proprietar ar schimba el insusi destinatia lui. Astfel, daca obiectul uzufructului sunt plantatiile multianuale: paduri, livezi, copaci sau arbori, arbusti decorativi, beneficiarul de uzufruct este obligat sa respect ordinea de taiere a proprietarului. Daca el are in posesie arbori care cresc pe terenul grevat, are obligatia de a inlocui arborii distrusi conform uzantelor din acea localitate.

Obligatia de informare. Art. 554 C.civ. reglementeaza obligatia de informare a

uzufructuarului. Uzufructuarul este obligat sa informeze imediat nudul proprietar ca bunul s-a defectat, s-a distrus sau ca sunt necesare lucrari de reparatie ori de imbunatatire a bunului, inclusiv reparatiile mari, precum si in cazul cand urmeaza sa fie luate masuri de prevenire a unor pericole iminente care ar duce la deteriorare sau distrugere. Uzufructuarul este obligat sa se opuna oricaror tentative de deposedare de catre terti si sa

denunte imediat nudului proprietar orice uzurpare a terenului si orice contestare a dreptului de proprietate.

Obligatia de a urma modul de folosinta al proprietarului. O alta obligatie legala a

uzufructuarului reiese din continutul articolului 521 C.civ. care prevede si obligatia uzufructuarului de pastrare a destinatiei bunului. Astfel, uzufructuarul este obligat in exercitarea dreptului sau sa respecte destinatia data bunului de nudul proprietar. Schimbarea destinatiei bunului este prerogativa proprietarului. Astfel, uzufructuarul nu va putea utiliza spatiile locative in scopuri comerciale sau industriale, daca actul constitutiv nu prevede altfel. De asemenea, uzufructuarul este obligat sa se abtina de la chirie, daca nu i-a fost conferit dreptul la o astfel de uzanta si proprietarul nu avea obiceiul de a inchiria locuinta.

Obligatia de intretinere a bunului (de efectuare a reparatiilor). Aceasta obligatie a

uzufructuarului reiese din continutul art. 545 C.civ. care consta in obligatia efectuarii reparatiilor de intretinere, reparatiile mari ale bunului fiind in sarcina nudului proprietar (art. 545 C. civ.).

Logica sarcinii efectuarii reparatiilor de intretinere a bunului obiect al uzufructului reiese din obligatia uzufructuarului de a folosi bunul ca un bun gospodar si de a-i conserva substanta. Se considera reparatii de intretinere reparatiile curente efectuate periodic care permit mentinerea bunului in stare normala pentru folosinta si exploatare si care nu implica modificarea substantei lui.

In art. 546 C. civ., se prevede ca prin reparatii mari se intelege reparatiile care privesc zidurile, boltele, grinzile, intregul acoperis etc. In principiu, se poate afirma ca reparatiile mari sunt reparatiile capitate.

Obligatiile de a suporta anumite cheltuieli si sarcini. Dezmembrarea dreptului de proprietate si distribuirea atributelor sale intre uzufructuar si nudul proprietar justifica si o distribuire a sarcinilor care apasa asupra bunului.

Legislatia in vigoare a consacrat repartizarii diferitelor obligatii de plata si alte norme de drept. Criteriul general de repartizare a platilor intre uzufructuar si nudul proprietar se poate formula in modul urmator: printre sarcinile fiscale si contributiile analogice se disting sarcinile ordinare de sarcinile extraordinare.[17] Primele se considera a fi o sarcina a fructelor si veniturilor si deci sunt in intregime in sarcina uzufructuarului, iar celelalte se considera a fi o sarcina a capitalului si deci sunt in sarcina nudului proprietar.

Obligatia de restituire a lucrului. Obligatia de restituire a lucrului are o natura speciala, intrucat ea apare ca o manifestare indirecta a obligatiei generale negative corespunzatoare dreptului de proprietate. Uzufructuarul are obligatia de a restitui lucrul si accesoriile sale catre proprietar, in starea in care au fost primite. In cazul cand uzufructul are ca obiect bunuri care se degradeaza rapid prin intrebuintare, ele vor fi restituite in starea in care se afla la sfarsitul uzufructului. In cazul cvasiuzufructului, el restituie lucruri de aceeasi calitate, cantitate si valoare sau, daca actul constitutiv prevede, numai valoarea lor in momentul restituirii.(art. 526 C. civ.). In cazul bunurilor mobile care se deterioreaza prin intrebuintare, ele se vor restitui in starea in care se gasesc la incetarea uzufructului, cu conditia ca degradarile sa nu provina dintr-o folosinta abuziva (art. 528 C. civ.). In situatia cvasiuzufructului, obligatia de restituire are ca obiect bunuri de acelasi gen, de aceeasi calitate, cantitate si valoarea, iar daca este imposibil, se restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului (art. 526 C. civ.). In caz de neindeplinire a acestei obligatii, proprietarul dispune de actiunea in revendicare contra uzufructuarului sau contra mostenitorilor acestuia.

Cand uzufructul inceteaza prin consolidare si pieire totala, nu se mai pune problema nasterii obligatiei de restituire. Iar daca uzufructul inceteaza ca urmare a desfiintarii titlului de proprietate al persoanei care a constituit uzufructul sau ca urmare a desfiintarii actului juridic prin care s-a constituit uzufructul, nu se mai nasc obligatii specifice incetarii uzufructului, ci obligatii corespunzatoare fiecarui mod de desfiintare a unuia sau altuia dintre titluri.[18] In cazul uzufructului viager, obligatia de restituire a bunului revine mostenitorilor uzufructuarului.

Obligatia de a despagubi nudul proprietar in cazul pieirii sau deteriorarii bunului din culpa uzufructuarului (art. 556 C.civ.). La stingerea dreptului de uzufruct bunul trebuie sa fie in buna stare si uzurile ce s-au adus sa nu fie mai mari decat cele aduse in rezultatul exploatarii normale a acestuia. Daca totusi uzufructuarul nu s-a comportat ca un bun proprietar si a adus prejudicii materiale bunului, el este obligat prin lege sa achite marimea daunelor aduse, fie rezultate din deteriorare, degradare, fie din distrugerea totala a lucrului. Beneficiarul de uzufruct se elibereaza de raspundere doar la disparitia bunului dintr-un caz fortuit, proba lipsei culpei sale fiind in sarcina uzufructuarului.

In conformitate cu art.564 C.civ., uzufructuarul si nudul proprietar nu sunt obligati sa reconstruiasca ceea ce s-a distrus datorita vechimii ori unui caz fortuit, ceea ce constituie o simpla aplicare, asa cum il interpreteaza doctrina si jurisprudenta generala. Regula enuntata mai sus este conforma cu ideea ca uzufructuarul nu raspunde de daunele ce nu provin din fapta sa.

§ 3. Drepturile si obligatiile nudului proprietar

3.1. Drepturile nudului proprietar

Reiesind din faptul ca drepturile nudului proprietar sunt o manifestare a prerogativelor care intra in continutul juridic al dreptului sau de proprietate, C.civ. ii recunoaste acestuia urmatoarele drepturi: dreptul de dispozitie asupra bunului obiect al uzufructului; dreptul de a greva nuda proprietate; dreptul de a culege produsele bunului; dreptul de a exercita toate actiunile prin care isi poate apara dreptul de proprietate.

Dreptul de a poseda bunul. Dezmembrarea dreptului de proprietate are ca prim efect

segmentarea atributelor posesiei, ca element de drept, intre uzufructuar si nudul proprietar. Nudul proprietar nu are uzul si folosinta lucrului atata timp cat dureaza uzufructul. Din proprietatea deplina, lui nu-i ramane decat nuda proprietate. In conformitate cu art.517 C.civ., nudul proprietar pastreaza prerogativa apropierii si stapanirii bunului, dar numai in calitate de nud proprietar, astfel acesta are dreptul de a poseda bunul ce face obiectul uzufructului, fiind un posesor mijlocit.[19]

Dreptul de a dispune de bun. Un prim drept al proprietarului este dreptul de a dezmembra

dreptul de proprietate. Prin oricare dintre metodele abordate mai sus, uzufructul se poate constitui la alegerea proprietarului, drept rezultat din atributul principal (ab abusus), ceea ce-i permite de a hotari si a dispune soarta bunurilor sale. Formandu-se un nou drept derivat din dreptul de proprietate posesia si folosinta asupra bunului se transmite, iar proprietarului ii ramane dispozitia asupra nudei proprietati.

Dreptul de dispozitie ii ofera avantajul de a instraina proprietatea grevata sau de a constitui un alt drept real asupra bunului, insa acest drept este realizat in limita legii, cu respectarea posesiei si folosintei uzufructuarului. Chiar daca nudul proprietar devine o alta persoana, regula de opozabilitate se extinde si asupra lui, si asupra persoanelor terte. Acestea avand dreptul de a intra in posesie, conform regulilor legale, doar dupa stingerea dreptului. In cazul cvasiuzufructului, nudul proprietar este lipsit de dreptul de dispozitie, el devenind un simplu creditor al uzufructuarului.

Dispozitia juridica a nudului proprietar se exercita numai cu privire la nuda

proprietate, fara a aduce atingere in nici un fel dreptului de uzufruct. Asadar, nudul proprietar poate sa vanda, sa doneze, sa schimbe, sa ipotecheze sau sa gajeze, in functie de natura bunului, ori sa greveze nuda proprietate cu orice alte sarcini. Nudul proprietar poate sa dobandeasca o servitute in folosul bunului, servitute de care va profita si uzufructuarul. Servitutea pasiva consimtita de nudul proprietar va produce, de regula, efecte numai dupa incetarea uzufructului.[20] Daca lucrul piere, nudul proprietar va dispune de indemnizatia de asigurare, analogic exproprierii pe cauza de utilitate publica.

Dispozitia materiala, desi ramane la nudul proprietar, este limitata prin constituirea dreptului de uzufruct. Practic, nudul proprietar poate sa culeaga produsele bunului, dar fara a impiedica exercitarea uzufructului. El nu mai poate transforma sau distruge bunul, pentru ca o astfel de dispozitie materiala ar stirbi folosinta la care are dreptul uzufructuarul.

Dreptul la protectia juridica a nudei proprietati. Nudul proprietar are, de asemenea,

dreptul sa exercite actiunile in aparare a lucrului supus uzufructului, cand acestea intereseaza proprietatea. Astfel, el va exercita actiunea in revendicare, actiunea in partaj, actiunea in contestare a unei servituti, actiunea in granituire etc.[22] Actiunea in revendicare va putea fi exercitata in continuare de nudul proprietar ori de cate ori tertii uzurpatori contesteaza nuda proprietate. In mod indirect, nudul proprietar isi va putea apara dreptul si prin actiuni contractuale sau delictuale. In plus, nudul proprietar poate exercita si actiuni posesorii, deoarece el pastreaza nu numai o parte din posesia ca element de drept, ci si posesie ca stare de fapt corespunzatoare nudei proprietati. Actiunile posesorii vor putea fi utilizate impotriva tertilor si nu impotriva uzufructuarului, iar la incetarea dreptului de uzufruct, nudul proprietar, care devine proprietar pur si simplu, va putea

exercita actiunea posesorie generala si impotriva uzufructuarului. Atunci cand actiunea intereseaza exclusiv nuda proprietate, uzufructuarul nu trebuie introdus in cauza, dupa cum nudul proprietar nu trebuie introdus in cauza cand o actiune intereseaza exclusiv folosinta. A permite nudului proprietar sa urmareasca pe uzufructuar in cursul uzufructului pentru neexecutarea obligatiilor relative de folosinta si de modul intrebuintarii, ar insemna sa recunoastem nudului proprietar un drept de supraveghere si de amestec in folosinta uzufructuarului, care este incompatibil cu natura reala si independenta a dreptului de uzufruct.[23]

3.2. Obligatiile nudului proprietar

In conformitate cu prevederile C.civ., procesul dezmembrarii dreptului de proprietate creeaza pentru nudul proprietar anumite obligatii. Nudul proprietar nu are, de regula, nici o obligatie pozitiva fata de uzufructuar. Exista totusi doua cazuri cand o astfel de obligatie exista, si anume:

Obligatia nudului proprietar de a garanta pe uzufructuar impotriva evictiunii.

Atunci cand uzufructul s-a constituit per translationem, prin contract cu titlu oneros, nudul proprietar are obligatia de garantie impotriva evictiunii (art. 554 C.civ.). Mai mult chiar, si atunci cand uzufructul s-a nascut per translationem, prin contract cu titlu gratuit, nudul proprietar isi poate asuma aceasta obligatie. (obligatia de garantie a fost asumata de catre nudul proprietar prin actul constitutiv al uzufructului).

Legea nu mentioneaza daca uzufructul trebuie sa fie cu titlu oneros sau gratuit, ea doar il obliga de a garanta uzufructuarul de evictiune. Concluzia este ca nudul proprietar,

la formarea uzufructului oneros si in cazul cand se transmite printr-un contract de instrainare, se obliga expres de a-l elibera pe uzufructuar de evictiune. Nu este exclus ca nudul proprietar sa-si asume fata de uzufructuar prin contractul de constituire a uzufructului si alte obligatii. In toate aceste cazuri, obligatia nudului proprietar nu mai intra in continutul unor raporturi juridice reale, ci in continutul unor raporturi juridice obligationale. De asemenea, daca nudul proprietar isi incalca obligatia generala negativa si produce o vatamare dreptului de uzufruct, el va raspunde pe temei delictual fata de uzufructuar, adica pe teren obligational, deci dincolo de planul drepturilor reale.

Sectiunea a 2-a. Stingerea dreptului de uzufruct si efectele juridice

§ 1. Modalitatile de stingere a dreptului de uzufruct

Stingerea dreptului de uzufruct, drept real principal, a fost justificata inca in dreptul roman prin faptul ca existenta lui perpetua ar goli de continut dreptul de proprietate. In Institutele lui Iustinian se arata ca "ne tamen in universum inutiles essent proprietates, semper abscendente usufructu, plaenit certis modis extingui usumfructum, et ad proprietatem reverti" ceea ce inseamna ca necatand la faptul, cum proprietatile ar fi absolut inutile, daca uzufructul ar ramane pentru totdeauna separat, s-au admis oarecare moduri de stingere, prin care el se intruneste la proprietate.[24]

Dreptul de uzufruct, ca drept esentialmente vremelnic, da de inteles ca se constituie pana la o data anumita, fie o data fixa, fie o data conditionata. In momentul cand s-au produs anumite evenimente ori conditii, dreptul de uzufruct se stinge. Atat legislatia nationala, cat si a statelor ce cunosc institutia dreptului uzufruct, enumera si reglementeaza toate cauzele de stingere a acestuia.

1.1. Expirarea termenului (ajungerea la termen)

Primul dupa lista legala a modalitatilor de stingere a uzufructului este expirarea termenului pentru care a fost constituit uzufructul. Uzufructul poate fi constituit pe orice termen la dorinta partilor, data pana la care uzufructuarul se bucura de dreptul sau fiind determinata de contract sau de lege. Un termen fix este o data certa la care inceteaza dreptul de uzufruct. Atunci cand data nu este cunoscuta, urmeaza sa fie indicat de ce conditii depinde stingerea uzufructului, deoarece dreptul de uzufruct nu poate fi perpetuu. Aceste cauze pot fi urmatoarele evenimente: nasterea, moartea, casatoria, divortul etc.   Desi nu este prevazut expres in lege, se permite instituirea uzufructului si pe o perioada nedeterminata, insa, potrivit art. 557 C. Civ., termenul maxim va fi moartea uzufructuarului. In orice caz, uzufructul se va stinge la moartea uzufructuarului, chiar daca ea a survenit inainte de termenul stabilit de parti. Uzufructul se va stinge si la expirarea termenului prevazut in actul de constituire a uzufructului.

Codul civil roman prevede prin art. 559 ca uzufructul care este acordat

persoanelor juridice nu poate trece peste 30 de ani. Argumentarea acestui termen, dupa parerea cercetarilor, o gasim in dreptul roman, cand exista opinia potrivit careia uzufructul in favoarea unei municipalitati urma sa dureze o suta de ani (quia is finis vitae longaevi hominis est), opinie sustinuta de Gaius si preluata de legislatiile moderne.[25]

1.2. Intrunirea in aceeasi persoana a calitatii de proprietar si a celei de uzufructuar

(consolidarea)

Consolidarea, in dreptul modern ca si in dreptul roman, este dobandirea proprietatii lucrului supus uzufructului de catre insusi uzufructuarul. Cand uzufructuarul dobandeste proprietatea, uzufructul inceteaza de a mai exista ca un drept separat, ca o dezmembrare, caci nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului sau lucru: netnini res sitaservit. Uzufructul se reuneste cu nuda proprietate si dispare, absorbit fiind in deplina proprietate.[26]

Art. 557 Cod civil da consolidarii o definitie mai larga, considerand-o ca "reunirea

asupra aceleiasi persoane a ambelor calitati de proprietar si de uzufructuar". De aici, unii autori au dedus ca exista consolidare nu numai cand uzufructuarul dobandeste nuda proprietate, dar si atunci cand nudul proprietar dobandeste uzufructul, sau atunci cand o terta persoana dobandeste in acelasi timp nuda proprietate si uzufructul.[27] In ce ne priveste, sustinem opinia exprimata de alt cercetator , care crede ca nu exista consolidare decat in cazul cand uzufructuarul dobandeste nuda proprietate, fiindca numai in acest caz reunirea ambelor calitati de proprietar si de uzufructuar asupra aceleiasi persoane poate fi o cauza separata de stingere a uzufructului, independenta de orice alta cauza de stingere.

1.3. Renuntarea uzufructuarului la uzufruct

Uzufructuarul poate oricand renunta la uzufruct. cu conditia de a avea capacitatea necesara pentru a dispune de dreptul sau. El o poate face printr-un act unilateral sau

o conventie bilaterala sub forma de contract incheiat cu proprietarul. Se presupune ca renuntarea poate fi efectuata si in mod tacit, renuntarea fiind subintelesa din circumstantele ce se creeaza.

Renuntarea unilaterala poate fi facuta sub orice forma, rezultand din circumstantele cauzei, cu conditia ca intentia de a renunta in acest caz este exprimata in mod neindoielnic.[29]

Consideram inadmisibila renuntarea tacita, in acest caz ea ar fi egalata cu neindeplinirea de catre uzufructuar a obligatiei de conservare. Iar neanuntarea proprietarului ar presupune lipsa de informare cu privire la intoarcerea bunului in posesie, in rezultat lucrul, obiect al uzufructului, poate ramane fara supraveghere, consecintele fiind diverse.

Concluzionand, s-ar cere de evidentiat faptul ca regula generala in materie de uzufruct si specificul acestuia presupune ca dreptul de a revoca neconditionat dreptul de uzufruct il are doar uzufructuarul, pe cand nudul proprietar are dreptul la revocarea uzufructului numai in cazurile prevazute de lege.

1.4. Decesul sau lichidarea uzufructuarului

Majoritatea covarsitoare a autorilor, pornind de la caracterele acestui drept, ajung la aceeasi concluzie: uzufructul, fiind un drept inalienabil, poate sa existe atata timp cat

exista persoana in a carei favoare a fost constituit.[30]

Cele mai frecvente cazuri de stingere a uzufructului survin prin moartea sau, dupa caz, prin lichidarea uzufructuarului. Aceasta cauza este incontestabila si se aplica atunci cand se constituie uzufructul viager, dar si cu termen, fiindca odata ce survine aceasta conditie (moartea sau lichidarea uzufructuarului) pana la implinirea termenului, uzufructul se stinge. Moartea uzufructuarului care duce la stingerea uzufructului se considera o regula de ordine publica, deoarece uzufructul se constituie cel mult pe durata vietii unui om, adica a uzufructuarului, intrucat dreptul de uzufruct este inalienabil si se stinge odata cu disparitia beneficiarului, el nu poate fi transmis mostenitorilor sau instrainat unei alte persoane, o asemenea actiune fiind lovita de nulitate absoluta.

Este insa posibila constituirea dreptului de uzufruct in favoarea a doi sau mai multi

uzufructuari succesivi. La moartea primului uzufructuar, dreptul trece asupra urmatorului beneficiar desemnat si asa mai departe pana la decesul ultimului.[31] Conditia este ca la data constituirii uzufructului sa existe toti uzufructuarii, cel putin sa fie conceput ultimul din ei.

1.5. Distrugerea sau pieirea totala a lucrului

Uzufructul este un drept real, avand ca obiect un lucru. Prin urmare, cand lucrul piere, uzufructul se stinge prin lipsa de obiect. Potrivit art. 557, partea finala, C. civ., "uzufructul se stinge prin totala desfiintare a lucrului asupra caruia el era constituit", iar potrivit art. 564 C. civ., "de va fi uzufructul constituit numai asupra unei cladiri, si aceasta cladire va arde sau se va distruge din alta intamplare, sau se va darama de vechime, uzufructuarul nu va avea drept de a se folosi de pamantul pe care a fost cladirea, nici de materialele ramase. Daca uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care facea parte si cladirea, uzufructuarul se va folosi de pamant.

De asemenea, atunci cand o turma piere cu totul din cauza unei boli sau prin alt caz fortuit, uzufructuarul nu mai are drept nici macar asupra pieilor animalelor moarte, el fiind obligat sa restituie aceste piei sau valoarea lor proprietarului (art. 554, 556 Cod civil roman).

1.6. Neuzul sau prescriptia extinctiva

Dreptul de uzufruct se stinge prin neuz, daca uzufructuarul nu-l exercita timp de 30 ani (art. 557 C. civ.).

1.7. Abuzul de folosinta (art. 558 C. civ.). Decaderea din dreptul de uzufruct se pronunta de justitie daca uzufructuarul abuzeaza de folosinta lucrului, producandu-i astfel stricaciuni sau lasandu-l sa se degradeza din lipsa de intretinere.

Practica judiciara mai veche a facut unele nuantari cu privire la acest mod de stingere, pe care le consideram utile si in prezent. Astfel, s-a decis ca nudul proprietar este indreptatit sa-l urmareasca pe uzufructuar inca in cursul folosintei pentru executarea obligatiilor sale cu privire la modul de intrebuintare si de folosire a bunului ce formeaza obiectul dreptului de uzufruct, printr-o actiune obisnuita, care sa nu aiba ca scop stingerea uzufructului, ci numai executarea obligatiilor ce-i revin uzufructuarului si care, in caz de neexecutare, sa se transforme in daune-interese. Ratiunea acestei solutii consta in aceea ca, de vreme ce nudul proprietar poate cere, in cursul uzufructului, incetarea acestuia pentru abuz de folosinta, cu atat mai mult isi are justificarea o actiune prin care se cere numaiexecutarea obligatiilor asumate, aceasta cerere fiind mai putin radicala in efectele ei.

Prin urmare, spre exemplu, in cazul degradarii de catre uzufructuar a imobilului ce formeaza obiectul uzufructului, nudul proprietar poate sa-l actioneze pentru a fi obligat sa readuca imobilul in stare de folosinta fara a cere si stingerea uzufructului; (vezi trib. Suprem, col. Civ., decizia nr.1122/1996, RRD nr. 3/1967, p. 164); desigur ca aceasta posibilitate, lasata la aprecierea sa, nu exclude dreptul de a opta pentru incetarea uzufructului.

1.8. Exproprierea pentru cauza de utilitate publica. In temeiul art. 28, alin. 3 din Legea nr. 33/1994 privitoare la exproprierea pentru utilitate publica, uzufructul se stinge prin efectul exproprierii, titularul sau avand dreptul la despagubiri.

§ 2. Efectele stingerii dreptului de uzufruct

Stingerea dreptului de uzufruct conditioneaza anumite efecte juridice. Efectele stingerii constau in obligatia uzufructuarului de a restitui bunul, in cazul distrugerii bunului se restituie contravaloarea lui si, in cele din urma, in cazul imobilelor se radiaza inscrierea din cartea funciara.

Atunci cand uzufructul se stinge, uzufructuarul este obligat sa restituie nudului proprietar lucrurile pe care le detine in virtutea dreptului sau de uzufruct. Obligatia reiese din esenta acestui drept, deoarece in cazul uzufructului, bunurile se transmit temporar pe perioada exercitarii dreptului si uzufructuarul este obligat sa aiba in grija starea bunului, sa faca acte conservatorii.

Uzufructuarul este obligat, in principiu, sa faca o restituire imediata, deoarece, odata cu stingerea uzufructului, trebuie sa inceteze orice folosinta a uzufructuarului. Am mentionat deja ca fructele naturale neculese in momentul stingerii apartin nudului proprietar, fara drept pentru uzufructuar sau mostenitorii sai de a le mai culege dupa stingerea uzufructului sau de a fi despagubiti; fructele civile anuale se repartizeaza intre proprietar si uzufructuar sau mostenitorii sai, proportional duratei folosintei fiecaruia in cursul ultimului an.

Concluzionam ca, deoarece la stingerea dreptului de uzufruct bunul trebuie sa fie in buna stare si uzurile aduse sa nu fie mai mari decat cum ar fi ele in rezultatul exploatarii normale, reiese ca bunul se restituie in starea in care a ajuns la momentul incetarii dreptului de uzufruct. Daca totusi uzufructuarul nu s-a comportat ca un bun proprietar si a adus prejudicii materiale bunului, el este obligat prin lege, de a achita marimea daunelor aduse, fie rezultate din deteriorare, degradare, fie din distrugerea totala a lucrului.