Etapele ascultarii invinuitului sau inculpatului

Etapele ascultarii invinuitului sau inculpatului

Atat in faza urmaririi penale, cat si in faza urmaririi judecatoresti, audierea invinuitului sau inculpatului cuprinde trei faze distincte:

- verificarea identitatii civile a invinuitului sau inculpatului, adica cunoasterea statutului de persoana fizica a invinuitului sau inculpatului in sensul legii civile;

- ascultarea relatarii libere;

- adresarea de intrebari din partea anchetatorului in faza de urmarire penala, a procurorului si a partilor in faza cercetarii judecatoresti prin intermediul presedintelui de judecata si de catre presedinte sau membrii completului, tot prin intermediul presedintelui de complet.

1. Verificarea identitatii civile a invinuitului sau inculpatului

Parcurgerea etapei verificarii identitatii civile a invinuitului sau inculpatului este de o deosebita importanta si este obligatorie pentru a ni fi invinuita alta persoana, decat cea care a savarsit infractiunea. Se sustine aceasta formulare pornind de la necesitatea ca identitatea sa se faca pe baza buletinului de identitate sau a actelor de stare civila. In practica se cunosc situatii cand identificarea s-a facut pe baza unor legitimatii, iar autorii actiunilor s-au sustras apoi urmaririi. De asemenea, s-au intalnit situatii, mai rare, de trimitere in judecata, in lipsa a unor persoane ce nu aveau identitatea corect stabila.

Verificarea identitatii consta in intrebari cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, catatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatie, domiciliu, antecedente penale, precum si alte date care pot contura situatia civila a invinuitului sau inculpatului.

Un moment important al acestei etape il constituie introducerea in atmosfera a invinuitului, scop in care i se pot adresa intrebari ce nu au legatura cu cauza anchetata, in vederea stabilirii contactului psihologic. In continuare, se aduce la cunostinta invinuitului fapta care face obiecutl cauzei, punandu-i-se in vedere sa declare tot ceea ce stie cu privire la fapta si invinuirea care i se aduce in legatura cu aceasta. Inainte de a fi ascultat, invinuitului i se cere sa dea o declaratie scrisa personal cu privire la invinuirea adusa. Prima etapa a ascultarii reprezinta, de fapt primul contact dintre invinuit si cel care efectueaza ascultarea si este hotaratoare pentru orientarea modului cum se va desfasura activitatea ulterioara a organului de urmarire penala.

Verificarea identitatii nu constituie doar un simplu act tehnic, ci un bun prilej de a studia comportamentul invinuitului fata de situatia in care se afla, modul cum reactioneaza la intrebarile ce i se adreseaza, gesturile, starea de tensiune sau calmul pe care le afiseaza. Aceste situatii ajuta la stabilirea procedeelor tactice de ascultare; cu cat ele sunt mai complete si mai temeinice, cu atat ascultarea va fi mai usoara.

2. Ascultarea relatarii libere

Aceasta etapa incepe prin adresarea unei intrebari cu caracter general, prin care invinuitului i se solicita sa declare tot ceea ce are de aratat in legatura cu invinuirea ce i se aduce. In acest mod, organul de ancheta judiciara ofera invinuitului posibilitatea de a declara tot ceea ce considera ca intereseaza cercetarea. O astfel de intrebare ar putea fi formulata in maniera: "Sunteti invinuit de savarsirea infractiunii de omor, fapta prevazuta si pedepsita in articolul 174 C.P., constatand in aceea ca in ziua de ati aplicat numitului B.N. mai multe lovituri de cutit in urma carora acesta a decedat" - ce aveti de declarat cu privire la aceasta invinuire?.

Invinuitul are posibilitatea sa prezinte faptele in succesiunea lor fireasca, fara a i se limita in vreun fel expunerea prin adresarea altor intrebari. In acelasi timp anchetatorul are posibilitatea sa-l studieze pe invinuit, sa-l observe si sa noteze omisiunile, ezitarile, aspectele cu privire la care apar contraziceri ce le va adopta in ascultare.

In timpul ascultarii libere, anchetatorul trebuie sa evite intreruperea relatarii invinuitului, aprobarea sau dezaprobarea informatiilor acestuia, sa-si manifeste satisfactia sau nemultumirea. In functie de pozitia celui ascultat trebuie sa dovedeasca stapanire de sine, rabdare, calm, si, in general, o atitudine prin care sa nu isi exterioreze sentimentele fata de invinuit.

Relatarea libera este un bun prilej pentru anchetator de a cunoaste si de a analiza pozitia invinuitului, prin compararea celor prezentate cu materialul probator existent al dosarul cauzei. Toate observatiile facute in cursul acestei etape vor constitui temei pentru stabilirea procedeelor tactice de ascultare a persoanei anchetate ce vor fi folosite in continuare. De aceea chiar si cand invinuitul neaga faptele, denatureaza adevarul, nu trebuie adoptata o pozitie rigida, ostila fata de acesta, deoarece exista posibilitatea ca, ulterior sa i se demonstreze pozitia obstructionista in ancheta.

3. Adresarea de intrebari si ascultarea raspunsurilor invinuitului sau inculpatului

Dupa ce invinuitul a relatat liber referitor la invinuirea adusa, i se adreseaza intrebari cu privire la fapta ce formeaza obiectul cauzei si invinuirii. Adresarea de intrebari in scopul lamuririi tuturor imprejurarilor cauzei reprezinta ultima etapa a ascultarii invinuitului sau inculpatului, etapa in care se oglindeste in cel mai inalt grad modul cum a fost pregatita aceasta activitate.

Intrebarile trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, prin care:

- sa fie clare si precise;

- sa fie formulate la nivelul de intelegere a celui ascultat;

- sa nu sugereze raspunsul pe care-l asteapta organul de urmarire penala;

- sa oblige pe invinuit sa relateze si sa nu ofere un raspuns scurt de genul da sau nu;

- sa nu puna in incurcatura pe invinuit, mai ales cand acesta este bine intentionat

In aceasta etapa se adreseaza intrebari prevazute in planul de ascultare, care pot fi completate cu intrebari formulate pe parcursul ascultarii in functie de raspunsurile invinuitului, de pozitia sa, de probele nou aparute.

Intrebarile folosite in timpul ascultarii pot fi clasificate in mai multe categorii, in raport cu scopul urmarit, cu natura si aria de cuprindere a aspectelor care urmeaza a fi lamurite:

- intrebari "tema" sunt intrebarile cu caracter general care vizeaza fapta - invinuirea in ansamblul sau;

- intrebari "problema" prin care se urmareste lamurirea unor aspecte de activitati ilicite desfasurate, anumite aspecte ale cauzei;

- intrebari "detaliu", avand un caracter strict limitat la anumite amanunte prin care se urmareste obtinerea de explicatii ce pot fi verificate. Aceste intrebari pot fi de precizare, de completare, de control, urmarindu-se determinarea cu exactitate a unor imprejurari, lamurirea unor aspecte omise cu ocazia relatarii libere, verificarea sigurantei si constantei in declaratii a persoanei ascultate.

Alegerea intrebarilor ce vor fi folosite in timpul anchetei depinde, in primul rand de pozitia invinuitului cu privire la invinuire, pozitie ce poate consta in recunoasterea faptei si a invinuirii, negarea, respingerea invinuirii, diminuarea - atenuare invinuirii prin recunoastere partiala de regula a unor aspecte mai putin grave ale activitatii ilicite desfasurate, refuzul de a face declaratii.

In cazul recunoasterii invinuirii, dupa terminarea expunerii libere, daca se apreciaza ca declaratia nu este completa sau unele probleme sunt neclare, se procedeaza la adresarea unor intrebari de completare, de precizare si de control. Intrebarile trebuie sa se refere la fapte, imprejurari concrete evitandu-se a se solicita invinuitului sa faca aprecieri, presupuneri ori sa exprime opinii personale.

In cazul in care invinuitul incearca sa nege faptele, pe langa intrebarile de completare, de precizare si de control, trebuie sa se foloseasca, in mod deosebit, intrebarile detaliu. O situatie aparte o prezinta aceea cand invinuitul refuza sa faca declaratii. Cunoscand personalitatea si psihologia celui ascultat, anchetatorul trebuie sa stabileasca motivele pentru care el refuza colaborarea.