Concursul de infractiuni

Concursul de infractiuni

Sectiunea 1 Definitia concursului de infractiuni

Daca vorbim despre aparitia pluralitatii de infractiuni - si deci si de aparitia concursului, ca forma a sa - trebuie sa avem in vedere doua aspecte ale acestei notiuni: pluralitatea privita ca o simpla suma de infractiuni comise de aceeasi persoana si respectiv pluralitatea de infractiuni ca institutie juridica ce se caracterizeaza prin existenta unui tratament sanctionator specific. Daca ne raportam la prima acceptie e tot atat de evident ca pluralitatea e tot atat de veche ca si infractiunea, fiind dincolo de orice indoiala ca din momentul in care a existat infractiune au existat si persoane care au comis mai multe astfel de fapte, indiferent daca au fost sau nu condamnate pentru vreuna din ele.

Pluralitatea de infractiuni ca institutie juridica a aparut insa mai tarziu si, mai mult decat atat, dupa toate aparentele, cele doua principale forme ale sale nu s-au nascut concomitent.

Privitor la definitiile elaborate in plan doctrinar, se poate remarca faptul ca de-a lungul timpului s-a cristalizat din acest punct de vedere o conceptie relativ unitara asupra concursului de infractiuni, incluzandu-se in definitia sa aceleasi elemente esentiale care-1 caracterizeaza si care permit delimitarea lui fata de alte forme ale pluralitatii sau unitatii de infractiuni.

Desi definit in modalitati diferite in diverse legislatii penale, in majoritatea lucrarilor de specialitate concursul de infractiuni

este desemnat ca reprezentand situatia in care o persoana a comis doua sau mai multe infractiuni inainte de a fi condamnata pentru

vreuna din ele si daca acestea sunt susceptibile de a fi supuse judecatii. [1]

Concursul de infractiuni este o institutie importanta a dreptului penal, strans legata atat de teoria infractiunii, cat si de raspunderea penala. Stabilirea existentei concursului de infractiuni inseamna o caracterizare exacta a infractiunilor savarsite de acelasi autor si deci justa lor calificare ca infractiuni distincte. Prin aceasta stabilire se face deosebirea intre concursul de infractiuni si formele unitatii de infractiune, respectiv infractiunea complexa si cea continuata, si se asigura evaluarea justa a gradului de pericol social pe care il reprezinta infractorul. [2]

Actualul Cod penal a dat o reglementare superioara concursului de infractiuni sub aspectul definirii sale, spre deosebire de legislatia anterioara, prin aceea ca a concentrat definitiile celor doua forme - concurs real si concurs ideal (formal) in textul aceluiasi articol. Astfel, potrivit art. 33 Cod penal " concursul de infractiuni exista:

a. cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar daca una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni;

b. cand o actiune sau inactiune, savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni".

Textul citat consacra la lit. a) concursul real iar la lit. b) concursul ideal (formal) de infractiuni.

Asa cum s-a remarcat in literatura de specialitate , in prima fraza a articolului 33 lit. a) Cod penal se exprima chiar definitia generala a concursului de infractiuni, valabila deci pentru ambele forme ale acesteia.

Sectiunea 2 Conditii generale de existenta a concursului de Infractiuni

Conditiile generale de existenta ale concursului de infractiuni au fost puse in evidenta in doctrina pornindu-se de la definitia legala, asa cum este ea formulata in art. 33 Cod penal.

Utilitatea studierii acestor conditii poate fi relevata din mai multe puncte de vedere. Mai intai, ele sunt indispensabile pentru a delimita concursul de infractiuni de celelalte doua forme ale pluralitatii infractionale - recidiva si pluralitatea intermediara. in al doilea rand, ele trebuie avute in vedere cand se pune problema diferentierii concursului fata de unitatea naturala sau legala de infractiune. in fine, pe baza acestor conditii poate opera distinctia intre concursul de infractiuni si situatiile in care s-au comis mai multe fapte ce nu intrunesc elementele constitutive ale infractiunii ori in care ar fi " concurente" astfel de fapte si infractiuni.

In pofida faptului ca aceste cerinte decurg chiar din definitia legala a concursului de infractiuni, in literatura de specialitate nu exista un punct de vedere general acceptat in ceea ce priveste formularea lor.

Astfel, unii autori considera ca respectivele conditii trebuie clasificate in doua categorii: conditii referitoare la faptuitor si respectiv conditii privitoare la fapte. In prima categorie s-ar include cerinta ca toate infractiunile sa fie comise de aceeasi persoana iar in cea de-a doua conditia savarsirii a doua sau mai multe infractiuni si respectiv necesitatea comiterii lor inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva de condamnare pentru vreuna din ele. [4]

Alti autori apreciaza ca pentru a fi in prezenta concursului de infractiuni se cer intrunite urmatoarele conditii: comiterea a doua sau mai multe infractiuni; infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana; infractiunile sa fie comise inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva pentru vreuna din ele; cel putin doua dintre infractiuni sa poata fi supuse judecatii. [5]

Uneori, in doctrina, cerinta ca cel putin doua dintre infractiuni sa poata fi supuse judecatii nu este enuntata, dar ea transpare in contextul analizei celorlalte conditii. [6]

Consideram ca existenta concursului de infractiuni este subordonata indeplinirii urmatoarelor conditii:

savarsirea a doua sau mai multe infractiuni;

infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana;

infractiunile sa fie savarsite inainte de a se fi pronuntat o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele;

infractiunile savarsite sau cel puti doua dintre ele sa poata fi supuse judecatii.

2. 1. Savarsirea a doua sau mai multe infractiuni

Fiind vorba de una dintre formele pluralitatii infractionale, existenta concursului de infractiuni presupune, in primul rand, savarsirea a doua sau mai multe infractiuni si este in mod necesar

legata de indeplinirea acestei conditii. Aceasta conditie poate fi inteleasa mai usor daca ne raportam la definitia legala a infractiunii, asa cum este ea formulata in art. 17 Cod penal - fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala - si la conceptul de continut al infractiunii.

Prin urmare, se poate vorbi despre existenta concursului de infractiuni daca si numai daca faptele savarsite intrunesc trasaturile esentiale si elementele constitutive ale infractiunii. in ipoteza in care, spre exemplu, s-au savarsit doua fapte prevazute de legea penala dar in cazul uneia se face aplicarea art. 18¹ Cod penal, nu se mai poate retine existenta concursului de infractiuni. Tot astfel, nu vom avea concurs de infractiuni nici in cazul in care doar una dintre fapte a fost comisa cu vinovatie, celelalte fiind savarsite in conditiile existentei vreuneia dintre cauzele care inlatura caracterul penal al faptei. De asemenea, nu exista concurs de infractiuni nici atunci cand numai una dintre faptele savarsite este prevazuta de legea penala, celelalte reprezentand alte forme ale ilicitului juridic.

Putem concluziona ca inexistenta oricareia dintre trasaturile generale ale infractiunii ori a unui element constitutiv in cazul faptelor comise impiedica nasterea concursului de infractiuni.

Avand in vedere dispozitiile art. 144 Cod penal, remarcam faptul ca este indeplinita conditia comiterii a cel putin doua infractiuni atat in cazul in care toate faptele s-au savarsit in forma consumata cat si atunci cand unele sau chiar toate au ramas in forma tentativei, cu conditia ca aceasta sa fie incriminata. Mai mult, cerinta analizata este indeplinita si atunci cand s-au comis acte de pregatire care insa, prin vointa legiuitorului, au fost asimilate tentativei sau infractiunii consumate.

Din punct de vedere al existentei concursului de infractiuni nu prezinta relevanta gravitatea faptelor savarsite, ceea ce intereseaza fiind doar constatarea existentei pericolului social specific infractiunii, pentru a nu fi incidente dispozitiile art. 18¹ Cod penal. De asemenea, infractiunile pot fi savarsite atat prin actiune cat si prin inactiune, iar sub aspectul laturii subiective este

suficient sa se constate ca ele s-au savarsit cu vinovatie, indiferent de forma acesteia - intentie, culpa sau intentie depasita.

Infractiunile pot fi comise atat concomitent - fie printr-o singura actiune sau inactiune (concurs ideal) , fie prin actiuni sau inactiuni distincte - cat si succesiv (concurs real) . in doctrina s-a mai aratat ca intervalul de timp scurs intre savarsirea a doua infractiuni concurente nu are relevanta, sub rezerva insa ca el sa nu fie mai mare decat termenul de prescriptie prevazut de lege pentru prima infractiune.

Nu are relevanta natura infractiunilor savarsite, ele pot fi de aceeasi natura (furt + furt) sau de natura diferita (talharie + viol) . Cand faptele au aceeasi natura concursul este denumit omogen iar cand natura faptelor este diferita poarta denumirea de concurs eterogen.

Concursul omogen nu trebuie confundat cu infractiunea continuata cu care se aseamana sub aspectul materialitatii faptelor.

Deosebirea dintre acestea apare in planul subiectiv al activitatii desfasurate. in cazul infractiunii continuate actiunile succesive, identice sau similare, sunt comise in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in timp ce in ipoteza concursului fiecare infractiune are la baza o hotarare infractionala proprie.

Asa cum se observa, cerinta in discutie impune doar un numar minim de infractiuni pentru existenta concursului, fara a fixa insa o limita maxima. Acesta este motivul pentru care in literatura de specialitate s-a tras concluzia ca aceasta forma a pluralitatii implica posibilitatea nelimitata de reunire a infractiunilor in structura sa. [7]

Numarul faptelor concurente va fi avut insa in vedere de catre instanta cu ocazia aplicarii pedepsei.

De asemenea, pentru existenta concursului de infractiuni este irelevant locul savarsirii acestora, astfel ca ele pot fi comise toate in tara, unele in tara si altele in strainatate sau chiar toate in strainatate.

2. 2. Savarsirea infractiunilor de catre aceeasi persoana

Identitatea subiectului activ al infractiunilor comise este o conditie fara de care concursul de infractiuni este de neconceput. Singura legatura intre faptele aflate in concurs, intalnita in cazul tuturor formelor acestuia, este cea "in personam", determinata de imprejurarea ca toate infractiunile au acelasi subiect activ.

Este ceea ce rezulta din chiar denumirea data infractiunilor ce intra in structura acestei forme a pluralitatii: ele sunt "concurente", adica au un punct comun - faptuitorul.

Aceasta conditie marcheaza si diferenta dintre concursul de infractiuni si participatia penala. Daca in primul caz avem o pluralitate de raporturi juridice penale, toate avand ca obiect aceeasi persoana, in cazul participatiei suntem in prezenta unui singur raport juridic, caracterizat insa de o pluralitate de faptuitori. Aceasta distinctie nu impiedica coexistenta concursului de infractiuni cu participatia penala, asa cum se intampla atunci cand mai multe persoane intre care s-a stabilit o legatura subiectiva savarsesc impreuna mai multe infractiuni. [8]

Nu are relevanta daca faptuitorul a savarsit cele doua sau  

mai multe infractiuni in calitate de autor, instigator sau complice,

daca a actionat singur sau impreuna cu alte persoane.

Existenta concursului presupune insa ca formele de participatie sa se integreze in continutul unor entitati juridice distincte, nefiind posibila retinerea in concurs a diferitelor forme de participatie la comiterea aceleiasi infractiuni. Astfel, daca o persoana instiga la savarsirea unei infractiuni iar apoi efectueaza acte de executare alaturi de cel instigat, dat fiind ca forma mai grava de participatie a coautoratului absoarbe forma mai usoara a instigarii, se va retine o singura infractiune si nu un concurs. [9]

Tot astfel, in practica s-a decis ca faptele a doua persoane de a avea ambele raporturi sexuale cu victima, fiecare fiind sprijinita in realizarea acestora de catre cealalta prin imobilizarea victimei, nu constituie un concurs de infractiuni - viol savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna si complicitate la viol - ci o singura infractiune de viol. [10]

In motivare se arata ca "actele prin care cei doi inculpati s-au ajutat reciproc la imobilizarea victimei nu pot constitui o activitate infractionala autonoma - de complicitate la viol - deoarece fiecare inculpat este si autor al infractiunii de viol si este de principiu ca autoratul absoarbe complicitatea".

De asemenea, nu are importanta din punct de vedere al existentei concursului daca autorul faptelor era major sau minor in momentul savarsirii lor, ceea ce intereseaza fiind doar ca acestea sa fi fost savarsite cu discernamant. Deci, conditia va fi indeplinita si atunci cand infractorul a comis unele infractiuni in timpul minoritatii[11] si altele dupa implinirea varstei de 18 ani.

2. 3. Savarsirea infractiunilor inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva de condamnare pentru vreuna din ele

Aceasta conditie reprezinta trasatura esentiala care deosebeste concursul de infractiuni de celelalte doua forme ale pluralitatii infractionale - recidiva si pluralitatea intermediara.

Exista concurs numai daca se va stabili ca faptele au fost comise inainte de a se fi pronuntat o hotarare definitiva de condamnare, indiferent de momentul urmarii lor. Astfel, daca se constata ca toate infractiunile au fost comise inainte de pronuntarea unei hotarari definitive pentru vreuna din ele, vor fi incidente regulile specifice concursului de infractiuni, in caz contrar pluralitatea constituind, dupa caz, recidiva sau pluralitate intermediara.

Analiza conditiei in discutie presupune clarificarea a doua aspecte: data la care o hotarare judecatoreasca ramane definitiva si respectiv data savarsirii infractiunii.

O hotarare judecatoreasca de condamnare se considera definitiva cand, potrivit legii (art. 416, 416¹ si 417 C. pr. pen. ) , nu mai poate fi atacata prin caile ordinare de atac - apelul si recursul. De aceea, infractiunea comisa in intervalul de timp de la pronuntarea hotararii de condamnare de catre instanta de fond si pana la expirarea termenului de apel sau de recurs este concurenta cu infractiunea pentru care s-a pronuntat acea condamnare.

In situatia in care noua infractiune este comisa ulterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare, in principiu, va fi exclusa existenta concursului de infractiuni. Prin exceptie, exista concurs de infractiuni si atunci cand o infractiune a fost savarsita

ulterior ramanerii definitive a unei hotarari de condamnare, daca hotararea respectiva a fost desfiintata prin exercitarea unei cai extraordinare de atac, deoarece in asemenea caz, neexistand hotararea de condamnare, conditiile concursului sunt realizate.

Cu privire la efectele unei cai extraordinare de atac indreptata impotriva unei condamnari definitive care a fost urmata de comiterea unei noi infractiuni, in literatura de specialitate s-au exprimat mai multe opinii.

Potrivit unor autori, in cazul in care condamnarea definitiva ce a impiedicat realizarea concursului este ulterior desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai extraordinare de atac, infractiunile devin concurente, cu toate consecintele legale. [12] Acest punct de vedere a fost in general impartasit si de practica judiciara considerandu-se ca in ipoteza analizata, desi s-a crezut initial ca ar exista recidiva fiind in prezenta unei hotarari definitive de condamnare, prin desfiintarea acesteia nu mai sunt intrunite conditiile recidivei si astfel pluralitatea va imbraca forma concursului de infractiuni.

In opinia altor autori, recidiva nu se poate transforma in concurs de infractiuni in aceasta ipoteza deoarece cea de-a doua infractiune s-a savarsit inainte ca prima condamnare - ce constituie primul termen al recidivei - sa fi fost desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai extraordinare de atac. [13] Desi nu o arata in mod expres, autorul citat lasa sa se inteleaga ca accepta retinerea concursului de infractiuni in situatia in care a doua infractiune se savarseste dupa desfiintarea hotararii de condamnare pentru prima infractiune si inainte de pronuntarea unei noi hotarari definitive in urma rejudecarii.

Intr-o alta opinie, se porneste de la o decizie a instantei supreme[14], propunandu-se o solutie mai nuantata. Astfel, se considera ca daca prin noua hotarare pronuntata dupa casare se mentine o condamnare care intruneste conditiile prevazute de art. 37 Cod penal, exista primul termen al recidivei . Aceasta opinie conduce, in realitate, si ea la concluzia ca existenta concursului de infractiuni este exclusa chiar daca hotararea de condamnare ar fi desfiintata. Autorul sustine ca va exista recidiva doar daca hotararea de condamnare pronuntata in urma rejudecarii ar mentine o pedeapsa ce intruneste conditiile primului termen al recidivei. Cu toate acestea, chiar daca pedeapsa pronuntata nu poate fi considerata prim termen al recidivei, totusi, nu vom fi in prezenta concursului de infractiuni - asa cum s-ar parea la o prima

analiza - ci in prezenta pluralitatii intermediare.

Prin urmare, s-ar putea discuta despre concursul de infractiuni doar in ipoteza in care in urma rejudecarii nu s-a mai pronuntat o condamnare, dar in acest caz nu mai sunt indeplinite nici conditiile pentru existenta concursului.

Apreciem ca ori de cate ori hotararea de condamnare pentru prima infractiune a fost casata total sau partial - cu referire la pedeapsa principala - infractiunea savarsita ulterior hotararii casate va fi concurenta cu cea care a atras aceasta condamnare.

In afara de momentul in care hotararea de condamnare ramane definitiva, pentru delimitarea corecta a concursului de infractiuni fata de celelalte forme ale pluralitatii infractionale se impune determinarea momentului savarsirii infractiunii. in cazul infractiunilor instantanee nu se ridica probleme din acest punct de vedere, ele considerandu-se savarsite la data comiterii actiunii sau

inactiunii incriminate ori, dupa caz, la data producerii rezultatului, in schimb, infractiunile continue, continuate si de obicei pot crea probleme din acest punct de vedere, dat fiind ca in privinta lor se constata existenta a doua momente succesive: momentul consumarii, in care sunt intrunite toate elementele specifice continutului infractiunii si respectiv momentul epuizarii, cand ia sfarsit actiunea sau inactiunea incriminata. Astfel, daca savarsirea unei infractiuni incepe anterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare pentru o alta infractiune dar continua si dupa aceasta data, vom fi in prezenta concursului de infractiuni ori a recidivei, respectiv a pluralitatii intermediare. Asa cum s-a aratat in doctrina, in aceasta ipoteza, desi activitatea infractionala a inceput anterior condamnarii, nu va exista un concurs de infractiuni deoarece infractiunea s-a epuizat ulterior acestei date. [16] Prin urmare, pentru delimitarea concursului de infractiuni fata de recidiva si pluralitate intermediara se are in vedere, in cazul asa-numitelor "infractiuni cu durata de consumare" momentul la care acestea se epuizeaza.

Solutia se intemeiaza pe faptul ca infractiunile in cauza isi desavarsesc configuratia si se considera savarsite in intregul lor numai in momentul incetarii actiunii sau inactiunii infractionale, indiferent cat ar fi durat aceasta.

Deci, in situatia infractiunilor continue, continuate si de obicei, va exista concurs de infractiuni numai daca activitatea infractionala prelungita, care le caracterizeaza, s-a epuizat mai inainte ca hotararea de condamnare pronuntata pentru cealalta infractiune componenta a pluralitatii sa fi ramas definitiva, in varianta in care ea a continuat, oricat de putin si dupa aceea, suntem in prezenta recidivei ori a pluralitatii intermediare.

2. 4. Infractiunile savarsite sau cel putin doua

dintre ele sa poata fi supuse judecatii

Marea majoritate a autorilor considera aceasta cerinta ca facand parte din conditiile de existenta ale concursului de infractiuni. [17] Aceasta conditie nu se degaja din definitia legala a concursului de infractiuni, ci este dedusa din intreaga reglementare a concursului de infractiuni.

Pentru a fi in prezenta concursului de infractiuni este necesar ca cel putin doua dintre infractiunile savarsite de aceeasi persoana sa-si pastreze caracterul penal si sa poata atrage raspunderea penala a faptuitorului. [18] De aceea in cazul solutionarii unei cauze penale ce contine savarsirea de catre aceeasi persoana a doua sau mai multe infractiuni sub forma concursului, organele judiciare vor verifica daca se afla in prezenta a doua fapte penale care sa atraga raspunderea penala a faptuitorului.

Concursul de infractiuni ia nastere prin savarsirea de infractiuni si se stabileste cu ocazia judecatii. Este posibil ca o

persoana sa savarseasca mai multe infractiuni, dar sa nu poata fi toate judecate, caci se constata existenta unor cauze care inlatura raspunderea penala (amnistia, prescriptia, lipsa plangerii prealabile etc. ) , a unor cauze care inlatura caracterul penal al faptei (legitima aparare, eroarea de fapt etc. ) ori sunt incidente alte cauze care atrag nepedepsirea infractorului. In astfel de situatii, daca infractorul este trimis in judecata numai pentru o infractiune, caci pentru celelalte sunt incidente cauzele mai sus mentionate, nu este indeplinita conditia de existenta a concursului de infractiuni. [19]

In literatura de specialitate unii autori considera ca aceasta conditie apare mai degraba ca o conditie de sanctionare a concursului de infractiuni , decat de existenta a acesteia, si ca avem de-a face cu o conditie necesara doar pentru aplicarea tratamentului sanctionator al concursului, deoarece acesta presupune o pluralitate de raporturi juridice penale avand aceeasi persoana in postura de infractor, iar raportul juridic penal se naste in momentul savarsirii infractiunii. Din acest moment raportul exista si el dureaza pana in momentul in care intervine vreuna din faptele juridice extinctive, indiferent daca si cand este el adus in fata organelor judiciare.

De aceea concursul de infractiuni exista in mod obiectiv inca din momentul savarsirii celei de-a doua infractiuni, fiind lipsit de relevanta din acest punct de vedere faptul ca ulterior intervine o cauza care inlatura raspunderea penala sau o cauza de nepedepsire.

Credem ca se justifica tratarea conditiei mentionate alaturi de cele care privesc chiar existenta concursului, tinand cont de faptul ca institutia concursului prezinta importanta tocmai tratamentului sanctionator specific.

Literatura de specialitate a enuntat, de regula, aceasta conditie sub forma "infractiunile comise sau cel putin doua dintre ele sa fie supuse judecatii"[21] sau "infractiunile sa fie supuse judecatii". Unii autori considera ca aceste formulari nu exceleaza prin rigoare deoarece nu orice infractiune care poate fi sau este supusa judecatii atrage in mod necesar o condamnare.

Judecata, ca faza a procesului penal, nu este altceva decat o etapa de verificare a existentei raportului de drept penal material precum si a cauzelor care-1 modifica sau il sting. Este deci evident ca pot aparea situatii in care abia in faza de judecata se descopera - cu privire la una sau la toate infractiunile concurente - existenta unor imprejurari care fac imposibila condamnarea si deci aplicarea tratamentului sanctionator al concursului. Pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la sanctionarea concursului nu este suficient ca infractiunile sa fie deduse judecatii ci trebuie ca judecata sa se finalizeze cu o solutie de condamnare. Alta formulare in literatura de specialitate prezinta aceasta cerinta sub forma "infractiunile sau cel putin doua dintre ele sa fie susceptibile de condamnare"[24] sau "sa atraga o condamnare" , aceasta exprimand implicit si faptul ca infractiunile au fost deduse judecatii.