Modele de conduita si tipuri de anchetatori

Modele de conduita si tipuri de anchetatori

Contactul indelung cu invinuitii ori inculpatii, in situatii si impre­jurari complexe, isi pune amprenta formativa in educarea (in conditiile unui fond nativ existent) la anchetatori a unor calitati speciale ca: perspi­cacitatea, spiritul de observatie, insistenta, subtilitatea deductiilor si sinte­zelor, rapiditatea sesizarii unor relatii si forta argumentarii logice, a caror rezultanta formeaza intuitia profesionala, asa zisul fler. Un anchetator bun trebuie sa fie o persoana careia sa-i placa sa lucreze cu oamenii, pentru ca, altfel, nu va reusi niciodata sa castige increderea si respectul celui ascultat, nu va poseda niciodata forta de persuasiune, ca o conditie absolut necesara unei interogari eficiente deci trebuie sa fie un bun psiholog.

Anchetatorul trebuie sa posede capacitatea de a se exprima clar si de a discuta in mod inteligent, atribut al unei gandiri suple si mobile si al unui inalt grad de profesionalism.

In contextul exigentelor mentionate sunt incompatibile deontologic: multumirea de sine, generata de increderea exagerata in propriile calitati si in experienta proprie; ruperea contactului cu elementele teoretice sau de noutate din profesiune; instalarea stereotipurilor, automatismelor si spiri­tului rutinier; banuiala excesiva privind orice persoana anchetata; tendinta de a suspecta orice om de activitate infractionala; amplificarea nefondata a unor date sau exagerarea semnificatiei acordata unor gesturi si manifestari secundare din conduita celor anchetati; modul uneori absent sau defectuos de a formula intrebari; impertinenta, aroganta sau chiar vulgaritate in relatiile cu persoanele anchetate, s.a.

La toate acestea se adauga atitudini absolut particulare adoptate in raport cu categoriile de invinuiti: vanitosi, orgoliosi, sensibili la flatare si la aprecieri. Oricum, a incepe ascultarea fara a fi cunoscut in profunzime persoana celui cu care urmeaza confruntarea este ca si aruncarea in valuri fara cunoasterea inotului. La toate acestea se adauga o serie de calitati profesionale, intre care: obisnuinta de a privi interlocutorii in ochi pe tot parcursul ascultarii, sondandu-le si interpretandu-le corect comportamentul expresiv in raport cu intrebarile semnificative; deprinderea de a asigura anchetei linistea si intimitatea necesara; deprinderea anchetatorului de a nu-si permite gesturi de nervozitate, ticuri, ridicarea tonului ori alte accese de slabiciune; deprinderea de a intra in ancheta cu incredere in capacitatea personala, calm si echilibrat, precum si taria morala de a mai insista inca putin din momentul in care s-a ajuns la concluzia ca totul este zadarnic.

Studierea comportamentului anchetatorilor, in relatia anchetator-anchetat, a condus la diferite clasificari, intre care cea mai frecvent intalnita in literatura de specialitate este urmatoarea (frecvent intalnita si in clasi­ficarea tipurilor de conducatori):

Anchetatorul temperat: se caracterizeaza printr-un comportament fi­resc, isi asculta cu atentie si interes interlocutorul, rabdator, calm si ana­litic. Intervine oportun si eficient, cu tactul corespunzator situatiei, pentru lamurirea aspectelor ce intereseaza ancheta.

Anchetatorul amabil: manifesta o anumita transparenta in relatia cu anchetatul si jovialitate, nu ezita sa-si trateze interlocutorul cu o tigara sau o cafea. Atmosfera degajata pe care o creeaza ofera premisele unui studiu psihologic mai adecvat a anchetatului. Daca amabilitatea nu este constan­ta, echilibrul anchetei se poate rupe, anchetatul se inhiba, iar investigatia poate fi compromisa.

Anchetatorul autoritar: se particularizeaza printr-o atitudine rigida, grava, cu accent de solemnitate, impunandu-si la modul imperativ vointa in fata interlocutorului. Nu este interesat in studiul psihologiei anchetatu­lui si din aceasta cauza nu gaseste modalitatile optime de a stimula pozitiv convorbirea. Anchetatorul autoritar mizeaza mai mult pe intimitatea an­chetatului decat pe stimularea psihologica a acestuia pentru a coopera.

Anchetatorul vorbaret: este un tip complexat de necesitatea afirmarii sau necesitatea de a se descarca de o tensiune afectiva iar logoreea este modalitatea de a se elibera de aceste stari. Din motivele mentionate, sau a altora asemanatoare, anchetatorul vorbaret intervine inoportun si lipsit de eficienta in relatarile anchetatului, putand compromite ancheta.

Anchetatorul cabotin: este cel care exagereaza utilizarea procedeelor actoricesti. Asemenea exagerari pot provoca stari improprii pentru ancheta judiciara cum ar fi amuzamentul, dispretul, penibilitatea sau chiar inhiba­rea anchetatului, situatii ce pot prejudicia rezultatele anchetei.

Anchetatorul patern: adopta un comportament bland in ancheta, manifestand uneori chiar compasiune fata de anchetat. Asemenea atitu­dini pot fi speculate de infractorii recidivisti care nu vor ezita sa-si ate­nueze faptele.

Nu am inclus in aceasta clasificare pe anchetatorii violenti, intrucat in sistemul judiciar modern existenta acestora este greu de imaginat. Istoria cunoaste insa si aceasta categorie de anchetatori sub diverse denu­miri, intre care cea mai frecventa este aceea a anchetatorilor tortionari, categorie specifica sistemelor judiciare ale statelor totalitariste.