Institutia mediatorului

Institutia mediatorului

Desi institutia este foarte raspandita in statele membre (sub diverse denumiri), ea nu cunoaste decat aplicatii limitate la nivel comunitar (de exemplu, mediatorul instituit de Comisie pentru a examina plangerile functionarilor).

De altfel, Parlamentul European considera ca recursul la mediator repeta inutil dreptul de petitionare; cu toate acestea Parlamentul European a adoptat in 1979 o rezolutie favorabila desemnarii unui ombudsman.

Profilul acestei institutii aminteste mai mult de ombudsman decat de mediatorul francez, deoarece mediatorul european apare intr-o anumita masura ca auxiliar al Parlamentului. Parlamentul numeste mediatorul pentru durata legislaturii si ii poate reinnoi mandatul. El poate cere Curtii de Justitie sa il declare demis pe mediator, dar numai in situatia in care acesta nu mai indeplineste conditiile necesare exercitiului functiunii sau se afla in culpa grava. El stabileste statutul (cu aprobarea majoritatii calificate a Consiliului si cu avizul Comisiei) si conditiile generale de exercitiu a functiilor mediatorului. Mediatorul prezinta in fiecare an un raport de activitate Parlamentului, iar bugetul sau este anexat celui al Adunarii.

Totusi, "mediatorul isi exercita atributiile in deplina independenta, in interesul general al Comunitatilor si al cetatenilor Uniunii. El nu solicita si nici nu accepta instructiuni din partea vreunui guvern sau ale altui organism" (Statutul mediatorului, art. 9.1).

Asa cum prevede tratatul (art. 138E.1, noul art. 195.1), in lupta sa contra "administrarii defectuoase ", mediatorul dispune de puterea de a actiona din proprie initiativa. El a folosit aceasta putere, de exemplu, pentru a incepe o ancheta, urmata de proiecte de recomandare, asupra accesului public privind documentele detinute de institutiile si organele comunitare sau asupra atitudinii Comisiei fata de plangerile privind incalcarea dreptului comunitar. Esenta atributiilor mediatorului ramane, totusi, examinarea plangerilor care ii sunt adresate.

1. Admisibilitatea plangerilor

a. Persoanele care au calitatea necesara pentru a adresa o plangere mediatorului sunt aceleasi care pot adresa o plangere Parlamentului: "orice cetatean al Uniunii sau . orice persoana fizica sau juridica avand resedinta sau sediul statutar intr-unul din Statele membre".

Identitatea celui care face plangerea trebuie clar precizata.

b. Regulile de forma nu sunt mai riguroase decat cele din materia petitiilor. Plangerea poate fi adresata mediatorului fie direct, fie prin intermediul unui membru al Parlamentului European. Ea trebuie sa specifice obiectul.

c. In schimb, competenta ratione materiae a mediatorului are reguli cu totul specifice. Conform tratatului, mediatorul este competent a statua "asupra plangerilor . relative la cazuri de administrare defectuoasa in activitatea institutiilor si organelor comunitare, cu exceptia Curtii de justitie si a Tribunalului de prima instanta in exercitiul atributiilor jurisdictionale" (TCE art. 138 E, alin. 1, noul art. 195, alin. 1).

Campul de interventie este, deci, mai ingust decat cel al Parlamentului cu privire la dreptul de petitionare, devreme ce exclude implicarea statelor membre, a persoanelor private sau a statelor terte. De aceea un mare numar de plangeri sunt declarate inadmisibile pentru ca vizeaza proasta aplicare a dreptului comunitar de catre statele membre.

Notiunea de "administrare defectuoasa", nefiind definita nici de tratat, nici de statut, a revenit mediatorului aceasta sarcina. Ideea generala este ca "este administrare defectuoasa atunci cand un organism public nu actioneaza in conformitate cu un principiu avand pentru el forta obligatorie" . Mediatorul arata ca exemple: o neregularitate administrativa, o omisiune, un abuz de putere, o neglijenta, o procedura ilegala, o injustitie, o disfunctionalitate, o lipsa de competenta, o discriminare, o intarziere, o insuficienta sau un refuz de a acorda informatii. Ilegalitati si comportamente inoportune se imbina in aceasta lista. Notiunea de proasta administrare se dovedeste, ca si in dreptul intern, dificil de definit. Este exclusa, in orice caz, admisibilitatea plangerilor contra deciziilor politice, cum ar fi pozitia luata de Parlamentul European fata de problema testelor nucleare franceze in Pacific.

Mediatorul nu poate sa intervina intr-o procedura jurisdictionala, nici sa puna in discutie justetea unei decizii de justitie. El nu intervine nici in cazul in care Comisia de petitii examineaza sau a rezolvat o petitie avand acelasi subiect ca si plangerea. Dar se intampla si ca aceasta Comisie de petitii sa-i trimita o petitie cu care a fost sesizata.

d. Cel ce face plangerea trebuie sa o introduca in termen de 2 ani de cand a luat cunostinta de faptele incriminate. In prealabil, acesta trebuie sa fi intreprins demersuri administrative pe langa institutiile si organele in cauza. Contrar solutiei retinute in dreptul francez, agentii Comunitatilor Europene pot sesiza mediatorul cu plangeri privind relatiile lor de munca doar dupa epuizarea posibilitatilor de reclamatii administrative interne.

Rolul mediatorului

In cazul in care considera plangerea admisibila, mediatorul incepe studiul problemei. El dispune de o putere de ancheta pe langa institutiile si organele comunitare ca si pe langa agentii care sunt obligati sa depuna marturie la cererea sa (Statut, art. 3.2). Statele membre sunt obligate sa-i furnizeze informatiile solicitate cu privire la administrarea defectuoasa a institutiilor sau organelor comunitare; aceasta reflecta frecventa suprapunere intre actiunea autoritatilor comunitare si cea a autoritatilor nationale insarcinate cu aplicarea regulilor comunitare. Statutul de mediator prevede si cooperarea cu mediatorii nationali, tradusa deja in realitate.

In cazul in care constata o administrare defectuoasa, mediatorul are mai intai scopul de a cauta o solutie amiabila care sa elimine administrarea defectuoasa si sa dea satisfactie autorului plangerii. In caz contrar, el sesizeaza institutia sau organul in cauza, formuland un proiect de recomandare pentru solutionarea problemei. Institutia sau organul trebuie sa raspunda in urmatoarele 3 luni printr-un "aviz circumstantiat". Dupa ce mediatorul isi stabileste raportul, cu eventualele recomandari, il transmite institutiei vizate cat si Parlamentului European. Acestuia din urma ii revine obligatia de a intreprinde in caz de esec orice actiune pe care o considera oportuna pentru a stopa persistenta administratiei defectuoase. Bineinteles, autorul plangerii este informat despre derularea si rezultatul interventiei mediatorului