Proba raportului juridic civil

Prin proba se intelege actiunea de infatisare a mijloacelor de convingere cu ajutorul carora se stabileste adevarul referitor la existenta unui fapt juridic pe care se intemeiaza un drept. Se vorbeste in acest sens de sarcina probei.

Probele au un rol important in viata juridica intrucat cu ajutorul lor se adevereste indeplinirea unor insusiri sau conditii ce se cer pentru dobandirea sau exercitarea unor drepturi pentru incheierea unor acte juridice, ele asigurand certitudinea drepturilor si respectarea acestora de catre altii.

Prin obiectul probei intelegem elementul de dovedit pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv civil si a obligatiei corelative. Obiectul probei il constituie faptele si actele juridice din care rezulta drepturile si obligatiile raportului juridic concret. Obiectul probei prezinta in anumite situatii speciale particularitati pe care le prezentam mai jos:

- faptele negative nedefinite nu pot forma obiect al probei, nefiind posibila dovedirea lor, el se dovedeste prin faptul pozitiv contrar (pentru a dovedi ca X nu a fost in tara la data Y se face dovada ca X era in strainatate la acea data);

- faptele notorii se dovedesc prin preluarea doar a notorietatii si nu a insusi faptului;

- faptele necontestate fiind admise de instanta, acceptate de parti, nu mai trebuie probate;

- faptele cunoscute personal de judecator in afara procesului nu pot fi probe in procesul pe care-l judeca pentru ca hotararea se da pe probele in cauza.

Sarcina probei trebuie inteleasa ca cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. Persoana care se adreseaza justitiei se numeste reclamant, contestator, creditor si ca atare el este cel care trebuie sa dovedeasca cele pretinse urmand ca apoi paratul, in aparare sa dovedeasca faptele pe care-si sprijina cererile sale. Pentru aflarea adevarului, judecatorul trebuie sa aiba rol activ putand sa ordone, din oficiu, administrarea probelor pentru stabilirea situatiei de fapt dedusa judecatii. Pentru a fi admisibila orice proba trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa nu fie oprita de lege;

sa fie verosimila, adica sa tinda la dovedirea unor fapte credibile;

sa fie utila (cand dovedeste fapte incontestabile);

sa fie pertinenta (sa aiba legatura cu pricina);

sa fie concludenta (de natura sa conduca la rezolvarea cauzei).

Mijloacele de proba

Inscrisurile

Prin inscris se intelege consemnarea de date, despre acte si fapte juridice cu un mijloc adecvat pe un anumit suport material. Inscrisurile sunt preferate de parti intrucat ele reflecta vointa acestora, conserva bine in timp acte si fapte juridice. Cele mai importante specii de inscrisuri sunt: inscrisul autentic si inscrisul sub semnatura privata.

Inscrisul autentic este "acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege de un functionar public care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut" (art.1171 Cod civil).

Categorii de inscrisuri autentice:

- inscrisurile autentice notariale, hotararile organelor judecatoresti, actele de stare civila.

Inscrisul sub semnatura privata este acel inscris care este semnat de cel ori de cei de la care provine semnatura executata de mana autorului inscrisului. Pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata trebuie indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii:

-conditia pluralitatii de exemplare (atatea exemplare originale cate parti sunt cu interes contrar), iar fiecare exemplar trebuie sa mentioneze numarul originalelor ce s-au facut;

-conditia scrierii in intregime ori punerii formulei "bun si aprobat" inainte de semnare.

In afara de inscrisul autentic si inscrisul sub semnatura privata exista si alte inscrisuri precum scrisorile, mentiunile facute de creditor pe titlul de creanta, registrele si hartiile casnice.

Marturia (proba cu martori sau testimoniala)

Marturia este o relatare facuta de o persoana oral, in fata instantei de judecata cu privire la acte sau fapte litigioase savarsite in trecut despre care are cunostinta personala.

Marturia prezinta doua trasaturi:

a)     presupune cunoasterea personala de catre martor a faptelor pe care le relateaza; cele relatate din "auzite", "ceea ce spune lumea" este marturie indirecta;

b)     presupune relatarea orala in fata instantei de judecata .

Reguli aplicabile marturiei:

- dovada actelor juridice al caror obiect au o valoare ce depaseste suma de 250 lei nu se poate face decat sau prin act autentic sau prin act sub semnatura privata;

- nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul. Cat priveste puterea probatorie a dovezii cu martori, ea este lasata la aprecierea instantei.

Marturisirea (recunoasterea)

Marturisirea este declaratia unei persoane prin care aceasta recunoaste ca adevarat un fapt pe care adversarul ei isi intemeiaza pretentiile sale, declaratie de natura a produce efecte juridice impotriva autorului ei.

Marturisirea este irevocabila din momentul savarsirii ei. Marturisirea este judiciara si extrajudiciara. Marturisirea judiciara este acea marturisire facuta in fata instantei de judecata in cursul procesului in care urmeaza a fi utilizata si este privitoare la obiectul acelui proces. Marturisirea extrajudiciara este marturisirea facuta in fata unei instantei necompetente celei facute in alt proces chiar intre aceleasi parti etc.

Forta probanta a marturisirii judiciare ramane la aprecierea judecatorului iar cea extrajudiciara facuta oral nu este primita ca mijloc de dovada decat in acele cazuri in care este admisa si proba cu martori.

Interogatoriul

Interogatoriul este mijlocul procedural de administrare a probei marturisirii, respective marturisirea poate fi spontana, din initativa persoanei in cauza sau poate fi provocata atunci cand persoana in cauza este intrebata pe calea interogatoriului.

Prezumtiile

Prezumtiile sunt definite de Codul civil ca fiind consecintele despre existenta unui fapt necunoscut, pe care legea sau judecatorul le trage din existenta unui fapt cunoscut. Judecatorul deduce realitatea faptelor consumate in trecut pe calea rationamentului de la un fapt cunoscut (inscris, marturisire, marturie) la un fapt necunoscut.

Prezumtiile se impart in doua categorii:

- legale si reprezinta opera legiuitorului. De ex.: puterea ce legea o acorda autoritatii de lucru judecat.

- simple si sunt cele stabilite de judecator.

Prezumtiile legale sunt:

- absolute (juris et de jure) si nu pot fi rasturnate prin proba contrara (irefragabila), de ex.: autoritatea de lucru judecat;

- relative (juris tantum), pot fi rasturnate prin proba contrara.