TRASATURILE SI FUNCTIILE DREPTULUI INTERNATIONAL AL MUNCII

Trasaturile si functiile dreptului international al muncii[1]

Dreptul international al muncii se constituie, ca si dreptul international public, intr-un instrument insemnat in activitatea complexa pentru o dezvoltare durabila, pentru pace si progres social. Premiza unei asemenea functii este afirmata cu claritate in Preambulul Constitutiei OIM, care declara - asa cum am aratat deja - ca o pace durabila este indisolubil legata de justitia sociala. Functia de aparare si promo­vare a pacii, asa cum este ea definita in doctrina contemporana, se traduce pe planul dreptului international al muncii prin contributia adusa la promovarea progresului social, a justitiei sociale si, implicit, a pacii.

Dreptul international al muncii este chemat sa asigure uniformizarea si dezvol­tarea progresiva a dreptului muncii in cadrul statelor membre ale OIM. Inca de la origini, opera realizata prin intermediul OIM nu a fost conceputa ca o simpla opera de codificare sau chiar de armonizare a legislatiilor nationale pentru motive de como­ditate, ci, dimpotriva, fiind o conditie indispensabila a existentei, mentinerii si dez­voltarii legislatiilor nationale, asigurand, pe cat posibil, uniformizarea, dar mai ales dezvoltarea progresiva a dreptului intern.

In activitatea partenerilor sociali (stat - patronat - sindicate) care, in fapt, prin conlucrarea lor, elaboreaza dreptul international al muncii, este repudiata, in mod clar, conceptia unui drept international care ar fi doar codificator, ci aceasta presu­pune un drept international innoitor, deschis unor schimbari si dezvoltari indiscu­tabile. Dreptul international al muncii este, dupa parerea noastra, primul pas si cel mai serios facut in acest sens, tocmai pentru ca munca reprezinta, pana la urma, factorul esential al progresului societatii.

Pentru a asigura caracterul progresiv al dreptului international al muncii, de regula, odata cu adoptarea unei noi conventii, conventia care a fost revizuita nu mai este deschisa ratificarii, ridicandu-se astfel pragul minimal spre care trebuie sa aspire statele care doresc ratificarea instrumentului in materie, respectiv nu vor mai putea ratifica decat conventia revizuita.

Caracterul progresiv al dreptului international al muncii este asigurat si prin periodicitatea conferintelor OIM, existand deci posibilitatea ca instrumentul care nu a putut fi elaborat la un moment dat, sa poata fi elaborat ulterior; totodata, daca trece­rea timpului afecteaza un instrument, conferinta, ca organ cu activitatea periodica, poate decide revizuirea si, in perspectiva, abrogarea acestuia.

Spre deosebire de asa-numitul dreptul uniform, dreptul international al muncii nu presupune o unificare a normelor juridice existente in statele membre, lasand, prin urmare, posibilitatea aplicarii, prin intermediul legislatiilor nationale, a principiilor sale fundamentale rezultand din conventiile ratificate. Cu toate acestea, orice analiza de drept comparat ilustreaza ca, in timp, prin aportul OIM s-au conturat anumite caracteristici ale legislatiei muncii care se regasesc, de regula, in majoritatea reglementarilor de drept intern.

Dreptul international al muncii, ca si dreptul international public, exercita si functia clasica a reglementarii unor relatii interstatale, pe baza vointei statelor, prescriind o pozitie comuna minimala in problemele muncii si securitatii sociale. Este vorba de o pozitie minimala, intrucat nimic nu se opune, ci, dimpotriva, este de dorit ca, ratificand o anume conventie, statul respectiv sa asigure, in fapt, o regle­mentare superioara, peste cea minimala prevazuta de conventia OIM. Este cazul statelor membre ale UE care, ratificand o anumita conventie a OIM au, in fapt, o legislatie mult mai avansata decat cea prescrisa prin normele OIM, urmare a exigentelor legislatiei comunitare.

In afara functiilor generale, dreptul international exercita si functii specifice, care privesc diferitele domenii ale raporturilor dintre state. in opinia noastra, in cazul dreptului international al muncii, functia specifica este aceea a promovarii dreptu­rilor si libertatilor fundamentale ale omului. Intr-adevar, problema drepturilor omu­lui poate fi considerata o problema majora a relatiilor internationale contemporane, rezolvarea acesteia favorizand bunastarea si progresul social, instaurarea justitiei sociale, contribuind, in cele din urma, la consolidarea pacii. Realizarea acestei functii specifice dreptului international al muncii trebuie sa se bazeze, in principal, pe principiile fundamentale ale dreptului international si, in special, pe realitatea ca aceste drepturi se cer a fi realizate nemijlocit prin intermediul statului membru al OIM. in ultima instanta, asa cum am aratat, drepturile si libertatile reglementate prin normele OIM fac parte, indiscutabil, din categoria drepturilor omului.